Dacă nu v-ați gândit până acum să vă plasați economiile sau câștigurile într-un paradis fiscal, nici să nu o faceți. Acesta nu este însă un sfat, pentru că nici eu nu am o astfel de experiență și nici n-aș avea ce să plasez într-un paradis care nici nu știu dacă chiar ar avea calități paradisiace. Ca tot omul obișnuit, dacă tot nu am avere fabuloasă, nici nu am ce ascunde și nici dureri de cap pe acest subiect nu am.
De paradisurile fiscale am auzit, însă, de multe ori și m-am mirat. Însă nu doar eu știu despre ele. Evident, autoritățile din majoritatea țărilor civilizate știu mai multe și stau cu ochii pe nababii care ajung pe acolo. UE, de exemplu, este o comunitate de state care fac astfel de lucruri și tocmai a anunțat că va continua să promoveze concurența fiscală echitabilă și să combată practicile fiscale dăunătoare.
Consiliul tocmai a adoptat concluzii cu privire la lista revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale și a hotărât să mențină următoarele țări pe listă: Samoa Americană, Fiji, Guam, Palau, Panama, Samoa, Trinidad și Tobago, Insulele Virgine Americane și Vanuatu. Nume exotice, evident, dar reale. Lista revizuită include doar țările care fie nu s-au angajat într-un dialog constructiv cu UE privind guvernanța fiscală, fie nu și-au îndeplinit angajamentele de a pune în aplicare reformele necesare.
Aceste reforme ar trebui să vizeze respectarea unui set de criterii obiective de bună guvernanță fiscală, care includ transparența fiscală, impozitarea echitabilă și punerea în aplicare a standardelor internaționale menite să prevină erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor.
Iată câte condiții ar trebui să îndeplinesc dacă m-ar tenta un paradis fiscal, pentru a rămâne, totuși, în legalitate. Dar, eu am totuși un paradis fiscal chiar în buzunar, unul pentru care nu mi-e teamă că ar veni garda financiară, pentru că nu prea ar avea de ce. Prefer să fiu „sărac, dar cinstit” – vorba unui cunoscut politician de la noi -, să dorm liniștit exact ca în paradis.
