7 mai 2024
ActualitatePanică în benzinării

Panică în benzinării

Sute de șoferi s-au înghesuit, în această seară, în benzinării pentru a-și face plinul la mașini. Oamenii erau speriați de o eventuală scumpire a carburanților auto. Și asta deși autoritățile au dat asigurări că există suficiente stocuri de combustibili, iar în plan extern nu s-a întâmplat nimic care să justifice panica de la pompă.

Isteria a fost declanșată de o informație, pe social media, potrivit căreia prețul carburanților va exploda, la miezul nopții, urmând să „sară” la peste 10 lei litrul. De fapt, isteria ar fi fost provocată de o fotografie apărută într-un cotidian din Bihor, care prezenta o stație privată de carburanți, cu un preț de 11 lei pentru litrul de motorină. „Mai ceva ca pe vremea lui Ceaușescu!, exclamau unii băcăuani. Întreaga zi, a fost calm prin benzinării, însă odată cu lăsarea serii, stațiile peco au ajuns să fie înțesate de mașini, la fel și străzile care duceau către ele, evident ștragulând traficul. În aceste condiții, oamenii reclamau că, toată seara, nu au văzut niciun echipaj de poliție care să intervină pentru fluidizarea circulației.

„De-acum, o iau la «pingică», până la muncă”



Telefonul fără fir a funcționat perfect, oamenii anunțându-se, fiecare, de posibilele scumpiri de la pompă. Speriați de cât o să scoată din buzunare pentru a-și alimenta mașinile, s-au grăbit să ajungă în benzinării, înainte de ora 0.00. „Da, serios, 10 lei litrul se face, din noaptea asta. Am văzut eu la televizor. Cică, vor să se-ajungă la 13 lei litrul. Locuiesc aici, aproape de benzinărie și i-am zis nevestei că mă duc repede să fac plinul, că după aia o să facem naveta. Eu sunt șofer și lucrez undeva pe Calea Bârladului. De-acum, e clar, o s-o iau la «pingică», până la muncă. Mai cu autobuzul, mai la «pingică»…Chit că să întârzii la muncă…Asta e, frate. Altfel, nu se mai poate”, spune unul dintre numeroșii șoferi care s-au grăbit să-și umple rezervoarele mașinilor.

„Vin din București și am alimentat azi cu motorină extra, la 7,86 lei litrul. Aici, văd că e cu un ban mai ieftin”, aflu de la un alt șofer, care, pesemne, avea drum prin Bacău. Cum era și firesc în astfel de situații, s-au creat blocaje, chiar altercații între șoferi, cu toții urmărind să se încadreze în așa-zisul termen zero.

„De la un telefon, primit de la fratele meu, am ajuns să fac plinul. Doar mai aveam benzină în rezervor, dar am zis să pun acum, cât încă e «ieftină». Înainte, cu 200 de lei, făceam plinul, acum, îți trebuie 300 – 400 de lei. Și, ce credeți? Era coada, să nu exagerez, de vreo 300 – 400 de metri. De la sensul giratoriu, din zona Kauflad-ul de la «Izvoare» până la stația de la «Pompieri»”, aflu de la o șoferiță. Oamenii nu mai făceau nazuri, de unde alimentează, important era să apuce să pună carburant în rezervor, la un preț mai decent decât…la următoarea scumpire.

La noi, scumpiri, „afară”, ieftiniri

Ciudat este că așa-zisele creșteri de preț de la pompă, evident, neoficiale, promovate de „radioșanț”, apar în momentul în care petrolul se ieftinse cu 9,5% – 10%, la nive global. Miercuri, 9 martie, pe bursele internaționale de mărfuri, barilul de petrol ajunsese până la 112 – 115 dolari. De altfel, reprezentanții Guvernului au asigurat că nu sunt motive de panică din partea populației, și nici din cea a benzinarilor, întrucât România dispune de stocuri suficiente de carburanți.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, de altfel, controale la comercianții din piață. În plus, chiar și ministrul Energiei, Virgil Popescu, a îndemnat populația și mai ales mass-media să fie atente la surse de informare în privința carburanțiulor. El a mai spus că, în contextul invadării Ucrainei de către ruși, situația din benzinării seamănă cu o „tentativă de destabilizare”, asigurându-i pe români că nu va exista un preț de 10 – 11 lei pentru litrul de carburant.

Prețurile la pompă

La final, să mai notăm că, în Bacău, miercuri seara, în stațiile LukOil, litrul de benzină normală se vindea cu 7,39 de lei, la cele din rețeaua Petrom, avea prețul de 7,43 lei, la Socar – 7,44 – 7,49 lei, iar la OMV – 7,56 lei. Cea mai scumpă benzină de 95 se găsea la stația Mol – 8,36 lei/litru. În schimb, motorina obișnuită se valorifica la prețul de 7,51 lei/litru – la Petrom, 7,54 – 7,59 lei/litru – la Socar, 7,56 lei/litru – la LukOil, 7,64 lei/litru – la OMV, și 8,94 lei/litru – la Mol.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri