4 mai 2024
EconomiePână la toamnă, firmele trebuie să facă publice numele celor care le...

Până la toamnă, firmele trebuie să facă publice numele celor care le controlează

firmele mai au răgaz până la toamnă pentru a depune, la Registrul Comerțului, declarația prin care trebuie să arate cine sunt beneficiarii lor reali.

Guvernanții au decis prelungirea până pe 1 octombrie 2021 a termenului-limită în care firmele ar trebui să arate cine le controlează. Măsura apare în urma modificărilor aduse la legislația privind prevenirea şi combaterea spălării banilor. Potrivit legislației în domeniu, beneficiarul real al unei societăți este cel care deține, direct sau indirect, 25% plus 1 din numărul acţiunilor/părților sociale sau care participă în capitalul unei firme într-un procent de peste 25%, sau cel care controlează, direct sau prin alte mijloace, activitatea respectivei societăți. Inițial, declarația fusese scoasă din legislație, pentru ca, anul acesta, să fie reintrodusă printr-o lege a Parlamentului. Declarațiile privind beneficiarul real pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică.

Aceste documente trebuie transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier. Nedepunerea declarației la Registrul Comerțului se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei.



Doar unele ONG-uri, obligate să depună declarația anuală

Interesant este că, în general, ONG-urile nu au această obligație, de a depune anual declarația privind beneficiarii reali. Însă, asta doar dacă asociațiile și fundațiile sunt constituite și conduse numai de persoane fizice. În rest, toate celelalte ONG-urilor trebuie să identifice exact cine sunt beneficiarii reali. Mai ales dacă sunt organizații non-guvernamentale create în interesul și pentru societăți comerciale sau sunt constituite pentru ajutarea unei persoane anume care, în realitate, nu apare în structura ONG-ului, deși este beneficiarul real. Declarația de beneficiar real se depune și dacă un ONG are ca fondator o firmă care are ca asociat unic unul dintre ceilalți doi membri fondatori ai organizației non-guvernamentale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri