24 aprilie 2024
ActualitatePalatul Copiilor Bacău, în vizită de lucru în capitala Turciei

Palatul Copiilor Bacău, în vizită de lucru în capitala Turciei

Șapte cadre didactice ale Palatului Copiilor din Bacău au participat în perioada 2 – 7 iunie, alături de profesori și elevi din alte șase țări europene, la o întrunire de lucru din capitala Turciei, Ankara. Aceasta este cea de-a treia mobilitate din cadrul Proiectului Comenius ”Biodversity Conservation The Only Path to Our Survival”, în care instituția băcăuană de învățământ nonformal este partener, alături de școli din Bulgaria, Grecia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Turcia.

Programul celor șase zile de mobilitate a inclus vizite în instituții și în medii naturale reprezentative pentru biodiversitatea din țara gazdă, dar și activități care a făcut ca experiența trăită de oaspeți să fie o lecție intensivă de istorie, biologie, geografie, cultură și civilizație turcă, dar mai ales o lecție de umanitate și de ospitalitate, prin implicarea și căldura cu care au fost primiți, de elevi, părinți și profesori și, nu în ultimul rând, de către autoritățile locale și naționale. Delegațiile din țările partenere reprezentate la întrunire – Bulgaria, Grecia, Slovacia, România și Ungaria – au fost primite de ministrul Pădurilor și Apelor din Turcia, care a oferit oaspeților informații oficiale despre biodiversitatea din țara gazdă, tradiționalul ceai turcesc și suveniruri asociate temei proiectului. De asemenea, cadrele didactice și elevii participanți la mobilitatea din Turcia au fost în prima zi a mobilității invitații la cină ai Primăriei din Elmadag, orașul Școlii coordonatoare în proiect, Șehit Șener Gundem Ilkokulu.

Tot în prima zi, părinții elevilor din școala gazdă au pregătit pentru oaspeți o masă cu specialități tradiționale turcești, expoziții cu lucrări de broderie realizate manual și numeroase alte surprize care i-au făcut pe elevii și profesorii veniți în vizită nu doar să cunoască valorile culturale locale, ci să se simtă ca într-o familie. Într-o prezentare cu cele mai importante informații legate de Turcia, gazdele l-au trecut la capitolul ”Personalități” din țara lor pe fotbalistul român Gheorghe Hagi, care a jucat în perioada 1996 – 2002 pentru echipa Galatasaray.



Programul conceput de coordonatorul turc în proiect, Ilhan Turkoglu, a inclus printre altele vizitarea unei Bănci de Semințe din Ankara (Turkish Seed Gene Bank), a treia ca mărime din lume, a unei ferme de cercetare în domeniul bovinelor și ovinelor, Livestock Central Research Institute, și o drumeție în Pădurea Yenice, ale cărei specii au fost prezentate în amănunt pe traseu de către profesori specialiști de la Universitățile Gazi și Karabük. O altă experiență impresionantă pentru participanții la mobilitatea din Turcia a fost vizitarea orașului Safranbolu, arie protejată UNESCO, o atracție turistică deosebită atât pentru arhitectura caselor existente în zonă cât și pentru singurul balcon de cristal din întreaga țară, terasă construită la peste 80 de metri înălțime deasupra unui canion.

Întrunirea profesională și umană a prins rădăcini nu doar în sufletul elevilor și al profesorilor prezenți, ci și în solul din curtea Școlii din Elmadag, în care partenerii din proiect au plantat împreună copaci, la baza cărora au pus apă și pământ aduse din toate țările participante la mobilitatea din Ankara. Echipa băcăuană care s-a deplasat în Ankara a fost formată din profesorii Radu Ghiciușcă, director al Palatului Copiilor Bacău, Nela Dumea, coordonator proiect, Monica Tudoreanu, Cornelia Caleap, Gheorghe Balint, Andreea Băncilă și Laura – Nicoleta Bibire.

Următoarea mobilitate din cadrul proiectului va fi în luna septembrie 2014, în România (Bacău), când subiectul atenției va fi biodiversitatea din județul nostru și din țară, și când vom avea ocazia să arătăm oaspeților din Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia, Turcia și Ungaria că ospitalitatea românească nu e doar o legendă.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Sectorial Comenius al Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri