Cea de-a patra mobilitate din cadrul Proiectului Comenius ”Biodversity Conservation The Only Path to Our Survival”, în care Palatul Copiilor Bacău este partener, alături de școli din Bulgaria, Grecia, Ungaria, Polonia, Slovacia și Turcia, s-a desfășurat în perioada 22-26 septembrie în România.

Programul a fost unul dens dar totodată atractiv, conceput astfel încât interacțiunea partenerilor străini cu țara noastră să fie una profundă și memorabilă. Au fost realizate activități educative clasice dar și multe activități în natură, ce au vizat cunoașterea formelor de viață din mediul natural și a metodelor pe care le practicăm pentru a conserva biodiversitatea.

După o primire tradițională, cu pâine și sare, făcută de elevi îmbrăcați în portul național românesc, copiii și profesorii din cele șase delegații din țările partenere au asistat la o serie de prezentări despre România, realizate de elevi și cadre didactice de la Palatul Copiilor Bacău. Oaspeții au aflat astfel despre modul în care funcționează sistemul educațional românesc, despre rolul învățământului non-formal în structura sistemului de învățământ românesc. Au participat la lecții (ex. antrenament de judo), și-au îmbogățit cunoștințele cu noțiuni din domeniul ariilor protejate, siturilor Natura 2000, monumentelor ale naturii din județul nostru.

2

Au participat activ la aceste prezentări și partenerii noștri apropiați și implicați pe tot parcursul derulării proiectului: dna dr. Gabriela Gurău, director al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii ”Ion Borcea” Bacău, dna. consilier Carla Paragină, de la Agenția de Protecția Mediului Bacău, dna ing. Irina Titianu de la Direcția Silvică Bacău – Ocolul Silvic Fântânele. Domnul Romeo Mărăndici, un pasionat al fotografiei cu recunoaştere internaţională ne-a dat sfaturi prețioase despre cum putem realiza fotografii digitale de calitate în natură.

S-a vizitat orașul, identificându-se pe parcursul acestei drumeții obiective culturale și turistice dar și atracții naturale – monumente ale naturii din orasul nostru (Ginko Biloba din Parcul Trandafirilor, magnolia de lângă statuia poetului George Bacovia), etc. Apoi oaspeții s-au relaxat și au fost încântați de protagoniștii unui spectacol de teatru, muzica și dans.

O scurtă piesă de teatru cu subiect specific temei proiectului (în limba engleză) a fost prezentată de elevii cercurilor de teatru și limbă engleză. Muzica ușoară și muzica populară a atins sufletele invitaților prin intermediul elevilor de la cercurile de profil ale Palatului Copiilor din Bacău dar și din Comănești (coordonator prof. Costică Lazăr) . Au dansat elevi ai Cercului de dans de la Clubul Elevilor Onești (coordonator prof. Mariana Oșteanu) și Clubul elevilor Buhuși (coordonator prof. Maria Barcan).

Următoarea zi a fost consacrată activităților în natură și învățării prin descoperire. S-au făcut observații asupra porcilor mistreți crescuți în sistem semi-natural în Complexul Cinegetic Humărie, s-au făcut plimbări cu caleașca în Rezervația Naturală Arsura, s-au adoptat simbolic fagi din această rezervație ce vor fi urmăriți ulterior prin intermediul specialiștilor de la Ocolul Silvic Fântânele. Multitudinea de specii de copaci și arbuști din Parcul Dendrologic Hemeiuș precum și frumusețea Castelului Roșu a fost remarcată și admirată de toți partenerii.

Un workshop deosebit de interesant despre insecte și adaptarea acestora la mediu a fost susținut de dl. dr. Bogdan Ionuț Tomozii, muzeograf la Muzeul de Științe ale Naturii Bacău și dna dr. Gabriela Gurău, director al acestei instituții. Dioramele și expozițiile interesante prezente aici au fost admirate de vizitatorii europeni care s-au implicat în utilizarea facilităților educaționale cu care este dotat acest muzeu.

Biodiversitatea din sistemele acvatice și umede a fost urmărită atât în sistem antropizat, la ”Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunarii” din Tulcea dar și direct, în Delta Dunării, când toți participanții la întâlnire au mers cu șalupe/bărci pe canalele brațului Sfântu Gheorghe pentru a face observații nemijlocite. Au fost încântați să observe în mediul lor natural egrete, cormorani, lebede, pelicani, albatroși, lişiţe și alte forme de viață specifice acestui mediu în această perioadă a anului. Nuferi albi și galbeni care au înflorit cu întârziere au încântat ochii și sufletele vizitatorilor.

DSCN0185

Premergător acestei incursiuni în natură, delegația noastră a fost primită în Tulcea de către reprezentanți ai guvernatorului Rezervației Biosferei Delta Dunării. Doamna consilier Alina Codreanu ne-a făcut o interesantă și amănunțită prezentare a speciilor existente, a regulilor de respectat, a meșteșugurilor și comunităților ce conviețuiesc pe aceste meleaguri. Mai mult, ne-a însoțit în plimbarea cu bărcile în rezervație, oferindu-ne astfel noi și noi informații.

Întâlnirea de proiect s-a încheiat cu o zi petrecută în capitala țării noastre, București. Aici s-a vizitat în amănunt Muzeul National de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, cu minunatele colecții zoologice, mineralogice, geologice, paleontologice, osteologice și etnografice. De asemenea, a fost vizitat un obiectiv turistic foarte atractiv și râvnit de toți participanții: Casa Poporului.
La întâlnirea de proiect au participat 40 de reprezentanți ai școlilor partenere din Grecia, Polonia, Slovacia, Turcia, Bulgaria și Ungaria. Pe perioada șederii în Bacău, elevii au fost găzduiți în familii băcăuane. Ospitalitatea manifestată de gazdele române a fost remarcată și subliniată de participanți prin numeroasele cuvinte de mulțumire postate ulterior pe rețelele de socializare. Elevii au legat prietenii durabile, ce se vor dezvolta suplimentar în anii ce urmează.

Coordonatorul român al Proiectului Multilateral Comenius ”Biodiversity Conservation The Only Path To Our Survival” este Nela Dumea, profesor al Palatului Copiilor Bacău, care coordonează și Cercul de Ecologie de la Palatul Copiilor Bacău. Aceasta s-a bucurat de sprijin total în organizarea întâlnirii din partea noului director, dna prof. dr. Busuioc Adriana-Cristina, dar şi de a întregului corp profesoral al instituţiei, alături de părinţii elevilor.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în cadrul Programului Învăţare pe tot Parcursul Vieţii – componenta Comenius şi se derulează în perioada septembrie 2013 – iulie 2015.

Precedentele mobilități din cadrul proiectului au avut loc în Ungaria (Budapesta), Slovacia (Košice) și Turcia (Ankara). Următoarea întâlnire de proiect va avea loc la începutul lunii noiembrie în Bulgaria, gazdă fiind orașul Burgas.



PUBLICITATE