29 martie 2024
EconomiePaladiul- singurul metal preţios "pe plus" până în prezent în 2013

Paladiul- singurul metal preţios “pe plus” până în prezent în 2013

„După ce mult timp a fost “Cenuşăreasa” metalelor preţioase, paladiul este singurul din această categorie care a înregistrat până acum pe 2013 o creştere de preţ şi – cel puţin deocamdată- pare a avea şanse de a termina anul “pe plus”; la polul opus, preţul aurului pare a se îndrepta spre prima scădere anuală din ultimii 13 ani. La rândul său, argintul a ajuns la minimul ultimilor 3 ani, iar platina a trecut în iunie prin minimul ultimilor 4 ani”, a arătat Silviu Pojar, Sales Manager Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Toate metalele preţioase au încheiat primul semestru din 2013 în scădere, dar prin creşterea consistentă din iulie şi august, paladiul a fost singurul care a reuşit până în prezent să recupereze “terenul pierdut”.

Astfel, după primele 6 luni ale anului, aurul se depreciase cu cca 26%, argintul cu aproximativ 35%, platina cu 13%, iar paladiul cu aproape 6%.



“Preţul paladiului a oscilat în acest an între doi factori: pe de o parte, acesta a fost stimulat de deficitul de paladiu, în condiţiile unei cereri industriale în creştere (industria de catalizatori auto) şi a unei producţii de paladiu în scădere. Pe de altă parte însă, paladiul a respectat o anumită dinamică legată de segmentul de mărfuri din care face parte (respectiv, metalele preţioase), aşa încât a suportat, de exemplu, scăderi consistente ca efect al declaraţiilor preşedintelui Fed din iunie privind posibilitatea reducerii stimulentelor monetare, întărirea dolarului american diminuând interesul investitorilor pentru diferite alternative de investiţii”, a precizat Silviu Pojar.

În iulie, Ben Bernanke a făcut noi precizări privind condiţiile în care s-ar putea produce reducerea stimulentelor, arătând că politica monetară a FED nu are un parcurs prestabilit şi nu se grăbeşte să reducă stimulentele, deciziile urmând a fi în concordanță cu evoluția economiei SUA; declinul dolarului american a ajutat metalele preţioase. Luna trecută, aurul a crescut cu cca 7%, argintul cu 1,3%, platina cu aproximativ 6,7%, iar paladiul cu aproape 10%; în prima decadă a lui august, cu excepţia aurului, care a înregistrat o scădere nesemnificativă, metalele preţioase şi-au continuat aprecierea.

Astfel, de la începutul anului curent şi până la finalul şedinţei de tranzacţionare de vineri, paladiul s-a apreciat cu cca 5,7%, în timp ce, în acelaşi interval de timp, preţul aurului a scăzut cu aproximativ 21,5%, al argintului cu cca 32%, iar platina s-a depreciat cu aproximativ 2,7%. “Cel puţin deocamdată nu se întrevăd fundamentele care ar putea susţine o revenire majoră a preţurilor aurului şi argintului până la sfârşitul acestui an, dar desigur că sunt posibile diferite corecţii”, a precizat Silviu Pojar. În ceea ce priveşte paladiul şi platina, acestea au importante trăsături comune: pe de o parte, cea mai mare parte a cererii pentru ambele metale preţioase provine din industrie. Pe de altă parte, ambele metale preţioase au- la nivel global- probleme cu producţia în scădere, ca urmare a conflictelor de muncă ce au avut loc în Africa de Sud, cel mai mare producător de platină la nivel mondial şi al doilea mare producător de paladiu, iar în cazul paladiului se adăugă problemele din Rusia, cel mai mare producător de profil din lume, ale cărei rezerve se pare că sunt în scădere.

“Rezultatele economice pozitive raportate săptămâna trecută de Germania şi China au dat un nou impuls preţului paladiului, întrucât “motoarele turate” ale industriei vor susţine cererea de profil. Este de așteptat o revigorare a economiei mondiale în 2014, aşa încât, cu o cerere industrială consistentă, în contextul actual, se pare că paladiul are şanse de a rămâne în atenţia investitorilor. Platina, la rândul său, a avut un parcurs bun în ultima perioadă, cu o creştere cumulată de cca 11% în iulie şi prima decadă a lui august. Deciziile FED din lunile următoare vor avea însă un impact semnificativ inclusiv asupra pieţei metalelor preţioase, determinând o volatilitate ridicată şi posibile corecţii în consecinţă”, a arătat Silviu Pojar.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri