4 octombrie 2024
EconomiePăgubiții RCA își vor primi mai rapid banii de la firmele de...

Păgubiții RCA își vor primi mai rapid banii de la firmele de asigurare

De la 1 februarie, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va ști, la orice moment, despre despăgubirile acordate de firmele de asigurări, inclusiv despre rezervele pe care societățile le constituie pentru a garanta plata daunelor. ASF va avea acces neîngrădit la baza de date AIDA, gestionată, în prezent, de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Datele privind daunele plătite prin asigurarea RCA vor putea fi rapid vizualizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Facilitatea a apărut recent, după ce a fost publicată o modificare adusă normei 20/2017, privind asigurările auto, cu aplicabilitate de la 1 februarie 2023.



Prin urmare, ASF va avea acces nemijlocit la informațiile din sistemul AIDA, privind asigurările RCA și dosarele de daună aferente, inclusiv la rezervele pe care societățile le constituie pentru a garanta plata despăgubirilor (acesta fiind un important indicator pentru stabilitatea unei companii).

Potrivit legii, rezerva de daune avizate trebuie constituită şi actualizată lunar, astfel încât fondul creat să fie suficient pentru acoperirea plăţii despăgubirilor. Cert este că noutatea legislativă va ajuta autoritatea din acest domeniu să afle la timp despre derapajele firmelor de asigurări, intervenind, astfel, mult mai rapid prin sancționarea acestora.

Și asta în condițiile în care, în fiecare an, se înregistrează sute de mii de dosare de daună, în cazul multora dintre acestea fiind probleme cu plata daunei de către firmele care au emis polițele RCA. Pe de altă parte, prin accesul direct la sistemul AIDA, ASF va putea realiza studii, analize și prognoze la nivel de piață RCA.

Ce conține sistemul AIDA

Baza de date AIDA, gestionată, în prezent, de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), a fost creată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, înlocuind astfel vechea CEDAM prin care oricine avea posibilitatea de a verifica existenţa poliţelor RCA, precum şi istoricul de daune. În prezent, în sistemul AIDA se regăsesc diverse informații, începând cu cele din contractele de asigurare RCA încheiate pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate şi pentru cele care urmează a fi înmatriculate sau înregistrate în România, inclusiv valabilitatea acestora, până la detalii privind data denunţării, rezilierii și suspendării contractului, sau conducătorii auto declarați ori clasa bonus-malus.

În plus, AIDA conține și informaţii privind decontarea directă sau informații despre daunele înregistrate și despăgubirile achitate în baza contractelor de asigurare. Or, modificările intervenite în legislația privind asigurările auto vor fi de un real ajutor pentru proprietarii de mașini avariate în urma accidentelor rutiere, putând, astfel, primi la timp despăgubirile care li se cuvin.

Informațiile privind daunele, transmise zilnic de firmele de asigurare

Potrivit noilor prevederi privind asigurările obligatorii de răspundere civilă auto RCA, asigurătorii vor fi obligați să transmită prin sistem informatic către baza de date RCA „informații complete și corecte referitoare la daunele înregistrate și rezerva de daună avizată”. Transmiterea informațiilor se realizează, zilnic, pentru toate daunele avizate. Astfel, pe lângă detalii privind identitatea conducătorului auto responsabil de producerea accidentului, se regăsesc și informații privitoare la datele de identificare ale contractului de asigurare, numărul dosarului de daună, informații referitoare la tipul daunei, inclusiv componenta de vătămări ale integrității corporale sau ale sănătății ori privind decesul. În plus, mai sunt și detalii privind numărul de identificare a vehiculelor implicate în eveniment, serie caroserie sau serie șasiu, data și locul producerii evenimentului, data avizării daunei, data constatării prejudiciilor, data înregistrării cererii de despăgubire, despăgubirea achitată și dacă plata este parțială sau finală ș.a.

 



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img