1 mai 2024
ActualitatePagubă de 45.000 de lei anchetată de polițiști

Pagubă de 45.000 de lei anchetată de polițiști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de înșelăciune.

          În fapt, un bărbat de 54 de ani, din județul Sibiu ar fi indus în eroare administratorul unei societăți comerciale din Bacău, cu ocazia încheierii unui contract de furnizare.

  Bănuitul ar fi semnat contractul în calitate de reprezentant al vânzătorului, respectiv o societate comercială cu sediul în Ungaria, fără a-i fi adus la cunoștință cumpărătorului faptul că, operatorul economic maghiar se află în procedură de lichidare și că nu mai avea calitatea de reprezentant al societății.



Ca urmare a încheierii contractului în aceste condiții, cumpărătorul ar fi achitat suma de 116.000 de lei reprezentând contravaloarea produselor ce ar fi trebuit livrate de către vânzător, însă acesta nu ar fi remis în totalitate marfa către client, pricinuind o pagubă societății de aproximativ 45.000 de lei.

              Dosarul penal a fost înaintat de polițiști unității de parchet, cu propunere de trimitere în judecată.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri