duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 645

Pompierii din Bacău devin mesagerii Moșului, aducând bucurie și speranță în Ajunul Sărbătorilor”

    În spiritul generos al sărbătorilor de iarnă, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, sub egida Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, au făcut din nou dovada că spiritul altruist și dorința de a ajuta comunitatea nu cunosc limite. Într-un gest demn de laudă, acești eroi zilnici au devenit mesagerii moșului pentru trei familii nevoiașe, aducând bucurie și speranță în casele acestora.

    Nu este prima dată când pompierii băcăuani se implică în acțiuni caritabile, iar gestul lor nobil reprezintă o tradiție menită să aducă lumină în viața celor aflați în dificultate. Astfel, în prag de sărbători, acești salvatori au ales să fie parte din magia Crăciunului, aducând un strop de căldură și bucurie în inimile celor sărmani.

    Echipa de salvatori a pregătit cu entuziasm pachete pline de alimente, jucării și dulciuri, cu gândul de a umple de zâmbete fețele copiilor și părinților din comunitatea lor. Cu nerăbdarea de a citi fericirea în ochii celor pe care urmau să îi viziteze, pompierii au trecut pragul caselor familiilor selectate, ducându-le astfel un motiv de bucurie în această perioadă festivă.

    De asemenea, având în vedere că bradul este simbolul central al sărbătorii, echipa de salvatori s-a asigurat că fiecare locuință să aibă parte de magia specifică Crăciunului. Copiii din familiile vizitate au avut parte de cadouri și atenții, contribuind la crearea unei atmosfere de vis în casele lor.

    În pragul Ajunului, acest gest de solidaritate vine să ne amintească tuturor că spiritul sărbătorilor nu constă doar în cadouri și lumini strălucitoare, ci și în a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Pompierii din Bacău au demonstrat că, uneori, oprirea timpului pentru a întinde o mână de ajutor celor mai puțin norocoși poate aduce o schimbare reală în viețile acestora.

    Astfel, într-o lume în care agitația cotidiană poate eclipsa adevăratele valori ale sărbătorilor, pompierii din Bacău rămân un exemplu de generozitate și devotament pentru întreaga comunitate. În cuvinte simple, dar pline de înțeles, acești eroi ne amintesc că, în fiecare an, magia Crăciunului poate fi simțită cel mai intens atunci când o împărtășim cu cei dragi și cu cei aflați în nevoie.

    Deșteptarea pășind spre 35

    Timpul își măsoară singur pașii, ca un ornic dereglat, care merge fără să arate niciodată ora exactă. Fiecare avem ceasul nostru biologic, ritmul în care clipele simți că zboară sau se târăsc ca melcul. Cronologic, ziarul ,,Deșteptarea’’ va depăși granița spre anul, în care, să împlinească 35 de ani de la apariție. Un maraton al perseverenței, tenacității și profesionalismului, a mai multor generații de jurnaliști și nu numai, în această goană, sete insipidă de știri cu impact emoțional dar și educațional. Totul ca evenimentul să ajungă în timp real la cunoștința cetățeanului, pentru a fi corect informat.

    Din 22 decembrie 1989, când pana ziaristului era mașina de scris, laboratorul fotografic, zincografia, zețăria, linotipul, puitoarea, mașina plană și rotativa fără de care nu se tipărea ziarul, până la aplicațiile digitale de astăzi, zici că a fost doar un pas. Am evoluat mult.

    Ultimul număr al ziarului Steagul roșu. Cel care trebuia sa apară pe 22 decembrie nu a mai ieșit, în schimb a apărut primul număr din Deșteptarea

    Ziarul ,,Deșteptarea’’ a intrat în conștiința și în casele băcăuanilor, fiind prezent la toate evenimentele importante, sprijinind creația, talentul, performanța, oferind premii, punând însă și degetul pe rană, scoțând în evidență ce trebuie îndreptat.

    Inteligența artificială nu va merge pe teren, prea curând, să facă reportaje. Tot omul sfințește locul, într-o profesie în care nu se intră cu pile, unde amprenta personală își spune cuvântul, iar nota o dă cititorul care plătește tocmai pentru a fi corect informat.

    La concurență cu platformele on-line, ziarul tipărit rămâne încă cea mai frumoasă opțiune, păstrând acel parfum și gust inconfundabil, de secole, al tușului tipografic, când întorci pagina. Aduc și un pios omagiu, tuturor colegilor ziariști care s-au dedicat acestei frumoase profesii, dar care astăzi nu mai sunt printre noi. La mulți ani ,,Deșteptarea’’! 

    Sărbătorile în vechiul regim

    Și înainte de 1990, exista triunghiul Crăciun – Revelion – Sfântul Ion, un adevărat tur de forță pentru fiere și ficat, dar și un efort extraordinar pentru gospodine. E drept, pe atunci nu prea știam de Sfântul Nicolae; cadourile le primeam de Crăciun, când venea „Moș Gerilă”, numele corect din punct de vedere politic al Moșului din acele vremuri.

    Se mergea cu „Moș Crăciun” în Ajun, adică o gașcă de copii bătea la toate ușile ca să cânte „Din bătrâni se povestește că-n toți anii negreșit Moș Crăciun cu drag pornește, niciodată n-a lipsit”. Asta era un fel de repetiție pentru Anul Nou, pentru că gazdele erau obligate să plătească această cântare. A doua zi dimineața, ieșeam toți în fața blocului să ne etalăm ce ne adusese Moș Gerilă. Bineînțeles, că ne aducea destul de des pijamale, spre disperarea noastră care așteptam mitraliere, pistoale sau mașinuțe teleghidate. Nu, cu pijamalele nu ieșeam afară.

    Adulții începeau maratonul „papa – șpriț” care, nu de puține ori, se încheia și pe la spital. Trebuia să te pregătești psihic pentru asta, pentru că era și atunci obiceiul să treci pe la toate neamurile bune și pe la cele rele, și niciunde nu ascundeau mâncarea sau băutura.

    Ba, din contra, fiecare gazdă se simțea obligată să contribuie la depășirile de plan ale liniilor de gardă de la Urgență, și nu plecai până când nu balotai sarmale, salată de boeuf, două feluri de fripturi, fiecare cu murăturile ei, bașca un platou de prăjituri de casă – cornulețe cu rahat, nuci umplute cu cremă, albă ca zăpada – și cozonac. Plus vinul de casă, căci fiecare țăran se simțea podgorean iar la oraș, fiecare avea pe cineva la țară. Nu exista posibilitatea unui refuz; a refuza mâncarea cuiva însemna să-i transmiți că nevasta-sa nu știe să gătească, ceea ce era considerată a fi o insultă imensă.

    În general, după o astfel de masă, nu mergeai acasă să-ți scrii testamentul și să mori în voie, se găsea câte o rudă uitată, naufragiată acum 10 ani pe o insulă pustie și salvată miraculos, care să te invite la ea și să insiste fără posibilitatea unui refuz. Te mai salva drumul, că trebuia să mergi pe jos, prin frig, și îți mai reveneai numai bine să o iei de la capăt cu răciturile, sarmalele, salata de boeuf și prăjiturile, bașca vinul și țuica.

    Dacă ai păcătuit masiv în anul respectiv și Doamne-Doamne chiar era supărat pe tine, după ce te îndopai ca un gâscan menit să devină „foie gras”, cineva își aducea aminte că nu mai fusese de multa vreme pe la Cutărescu. Și atunci, toată gașca o lua la picior prin ger și zăpadă spre Cutărescu, unde acesta, bucuros de musafiri, scoatea din nou instrumentele de tortură. Ați ghicit: sarmale, piftie, salată boeuf, pentru că salata boeuf era tradițională la sărbători, fiecare gospodină străduindu-se să o orneze cât mai frumos cu albuș de ou, gogoșari murați și măsline.

    Desigur, fiecare casă avea propria rețetă iar dezbaterile dacă să se pună sau nu mazăre și/sau castraveți murați se purtau și atunci.

    În final, ajungeai acasă pe la orele mici ale zilei, numai bine ca să tragi două-trei ore de somn și să-ți liniștești puțin stomacul. Numai puțin, că trebuia să o iei de la capăt. Crăciunul se sărbătorea trei zile, doar. Și după Crăciun venea Revelionul și, la scurt timp, Sfântul Ion.

    Noroc de moarea de varză murată, că făcea minuni!

    Spiritul cadourilor

    În minunatele și atât de melancolicele sale cărți, scrise înainte de plecarea sa definitivă, „Privirea de aproape” și „Ultima oară”, criticul de teatru, eseistul sclipitor, cărturarul care a fost George Banu, are și câteva interesante însemnări despre feluri de cadouri. O face povestind câteva întâmplări din viața sa, una plămădită din numărul imens de spectacole văzute în diferite părți ale lumii, acolo unde-l duceau pașii, ca să fie prezent la evenimente teatrale de anvergură.

    Vorbește despre cadourile imateriale din Japonia, care atestă o „curtoazie culturală” , o frază, de pildă, imprimată pe niște tablete de ceară. Iar în plan strict personal, despre acele cadourile unice, cum ar fi prezența neașteptată a unui prieten la o aniversare a sa, apelurile telefonice nocturne de la unii confrați, care voiau să-i împărtășească ceva sau să-i ceară vreun sfat. Primea des marionete, care-i plăceau mult, având o colecție impresionantă, și mici obiecte, despre care spunea că purtau o semnătură, ceva din spiritul celui care i le dăruia.

    Cadouri ce evocau un nume, un gest, un loc, căpătând o încărcătură afectivă, persistentă. Tablouri, fotografii, icoane, statuete, una sculptată în os, reprezentându-l pe Buddha, adusă din China de regizorul Felix Alexa pentru el, și un Iisus genial, operă a lui George Apostu, dăruit de Andrei Șerban. Cadouri pe care le considera sacre.

    Erau daruri provenite din porniri sincere, spontane, expresie a unor înrudiri subiective, și de aceea foarte prețioase pentru el. Îl emoționau, uneori până la lacrimi, și acele daruri-surpriză („efectuate dintr-o pulsiune organică, dintr-o comuniune derutantă”) cum a fost, odată, un inel pe care și l-a scos de pe deget un maestru în arta tradițională din Iran, cu care avusese, târziu, în noapte, o convorbire. Aprecia mult cadourile simbolice, purtătoare de sens, fie ele cât de modeste. Dar care aveau o valoare particulară, luminau o situație, o relație, o legătură revelatoare, țâșnind din cenușiul existenței, pentru a se transforma într-un eveniment.

    În schimb, îi displăceau cadourile neutre, stereotipate, gesturi formale lipsite de imaginație și de orice impact, cum ar fi o sticlă de alcool sau un ghiveci de flori. Cadouri indiferente, protocolare și atât.

    În ceea ce mă privește, eu primesc, de foarte mulți ani, cărți în dar, și mă refer la acele scrise de prietenii mei. Una dintre ele este de la Val Mănescu, pe care, recent, l-am și însoțit, împreună cu Violeta Savu și Adrian Jicu, la Comănești, locul său de naștere, unde și-a lansat volumul de poezie „Totul e bine și nimic nu m-a durut”. Biblioteca orășenească a fost plină de oameni care au venit să-l vadă și să-l asculte pe poet, dorindu-și, totodată, și un exemplar de carte cu autograf. Totul s-a desfășurat într-o atmosferă foarte caldă, prietenească. Și prezența lui Val acolo a fost un dar de suflet, un cadou făcut concitadinilor săi. Am spus câteva cuvinte despre poezia lui de emoție conținută, trecută prin filtrul ironiei, autopersiflării și al sarcasmului, lui Val, așa cum îl cunosc eu, fiindu-i nesuferite exibarea sentimentelor, patetismul și lamentările.

    Deși poezia sa poartă urmele unei irepresibile melancolii și multe semne, „les bleus”, vânătăi lăsate de suferințele unui trup încercat, umilit de boală, Val are puterea de a transforma durerea în carburant, convertind totul în expresie poetică directă, plină de nerv, concentrată, minimalistă. Pentru că nu vrea să pună moartea înaintea poeziei. Și nici să se lase copleșit de tristețe, și atunci „râde cu lacrimi”.

    E o combinație explozivă de sensibilitate frisonantă și luciditate tăioasă, cultivând, în vers, expresia antitetică, și în viață, poza unui dandy romantic lipsit de iluzii, flegmatic, sfidând formalismul, convențiile, rânceda ipocrizie. Mă urmărește un distih dintr-o scurtă poezie intitulată „Bilanț”: Bănuiam că o să vină timpul / Când o să dau socoteală pentru seninul pe care l-am ignorat cu premeditare. Mă gândesc că mulți dintre noi, când ajungem la ora bilanțurilor, ne dăm seama de această ireparabilă pierdere. Și atunci nu ne mai rămâne decât curajul de a înfrunta tot ce ne este dat să trăim, firesc, demn, fără lamentații și patetisme.

    9 tone de gunoi, strânse de lucrătorii de la drumuri de lânga coloana de TIR-uri ucrainene

      Lucrătorii Secției Drumuri Naționale Suceava, sprijiniți de autoritățile locale din Primăria Grănicești, au desfășurat o acțiune de igienizare pe sectorul Dărmănești – Grănicești al Drumului Național DN 2.

      Acțiunea a fost posibilă datorită colaborării strânse dintre lucrătorii Secției Drumuri Naționale Suceava și autoritățile locale, simbolizând un exemplu de efort colectiv pentru menținerea unui mediu înconjurător curat și sigur.

      Până la orele prânzului, echipa de voluntari și lucrători a reușit să colecteze impresionanta cantitate de aproximativ 9 tone de deșeuri. Acestea proveneau în principal de la transportatorii aflați în coloană spre Vama Siret, majoritatea având numere de înmatriculare de Ucraina.

      Cu ocazia acestei acțiuni de igienizare, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași adresează un apel serios către conducătorii auto. Aceștia sunt îndemnați să adopte o conduită civilizată în trafic, cu mențiunea fermă că aruncarea sau abandonarea deșeurilor pe marginea drumului se sancționează cu amenzi usturătoare.

      De asemenea, se face apel la instituțiile abilitate precum Prefectura Suceava, Poliția, Garda de Mediu, pentru a intensifica eforturile de a avertiza și sancționa conducătorii auto care încalcă normele de minimă conviețuire socială. Aceste măsuri sunt esențiale pentru menținerea infrastructurii rutiere în condiții bune și asigurarea unei zone de drum curate și sigure.

      Prin această acțiune și mesajul asociat, se reiterează faptul că drumul național nu trebuie tratat ca un depozit de deșeuri. Este responsabilitatea fiecărui participant în trafic să aibă grijă de mediu și să respecte normele de igienă și curățenie.

      Acțiunile de acest gen nu doar că contribuie la îmbunătățirea aspectului estetic al zonelor de drum, dar și la promovarea unei atitudini responsabile și respectuoase față de mediul înconjurător. În final, eforturile conjugate ale autorităților și cetățenilor sunt esențiale pentru a crea și menține un mediu viabil și sănătos pentru generațiile viitoare.

      RoboKids – O evoluție remarcabilă pe scena excelenței bacăuane

        Ieri, 20 decembrie, echipa RoboKids a urcat pe scena excelenței bacăuane. Realizările spectaculoase obținute în Statele Unite ale Americii și în Danemarca de micii roboticieni somușcani, pregătiți cu pasiune și dedicare de către Centrul American Corner, au fost răsplătite pe măsura eforturilor depuse, printr-un meritat premiu oferit de Consiliul Județean Bacău.

        Acest moment remarcabil reprezintă nu doar o victorie personală pentru echipa RoboKids, dar și un mesaj puternic de susținere și motivare pentru performanța copiilor din comunitățile rurale defavorizate. Într-o lume a tehnologiei în continuă evoluție, acești tineri entuziaști au demonstrat că nu există limite în calea cunoașterii și inovației, indiferent de mediul social din care provin.

        Consiliul Județean Bacău a acordat acest premiu cu recunoștință, evidențiind astfel importanța educației și a inițiativelor care încurajează creativitatea și abilitățile tehnologice în rândul tinerilor.

        Membrii talentați ai echipei RoboKids – Norbert Feer, Natalia Benchea, Denis Doca, Daria Benchea și Ovidiu Răducanu – au demonstrat nu doar priceperea lor în domeniul robotică, ci și spiritul de echipă și perseverența în fața provocărilor. Coordonatorii lor, Oana Jianu (STEM) și Mariana Andone (limba engleză), au fost ghizii lor în această călătorie, îndrumându-i către excelență și inspirându-i să-și dezvolte potențialul.

        Educația devine astfel un motor de schimbare și progres, iar RoboKids reprezintă un exemplu viu al impactului pozitiv pe care o educație de calitate îl poate avea asupra comunităților. Această poveste de succes nu este doar a lor, ci și a întregii comunități care a susținut și a aplaudat fiecare reușită a acestor tineri talentați.

        Artista Maria Șalaru, în prag de sărbători

        Zilele lui 2023 sunt numărate și majoritatea dintre noi tragem linie și…adunăm. Chiar dacă e final de an, neobosita interpretă de muzică populară, dar și profesoară de canto popular la Școala Populară de Arte și Meserii – S.P.A.M. Bacău, Maria Șalaru, a strâns în buchetul lui 2023 alte activități importante pe care astăzi a ales să le împărtășească cu noi.

        „Anul întreg, dar mai ales toamna acestui an, iată, luna decembrie a fost o perioadă foarte, foarte plină, având de pregătit si participat la evenimente. Despre cele din primăvară-vară am povestit cititorilor, în alte articole care s-au dovedit a fi foarte citite, după cum reiese din distribuiri. Despre cele mai apropiate voi scrie – vorbi acum:

        1. Festivalul Artelor „Armonii în timp” organizat de S.P.A.M. Bacău a însemnat pentru elevii mei o nouă etapă, cea de concurs, în care ei și-au demonstrat calitățile vocal interpretative, au fost evaluați și răsplătiți cu premii și mici daruri.

        2. La invitația domnului Mihai Verhoveschi-dirijorul orchestrei „Barbu Lăutaru” pe 3 decembrie am participat alături de domnul Costache Popa – Primar al comunei Orbeni, la concertul „Pe-al nostru steag e scris unire”, dedicat Zilei Naționale a României, care a fost sărbătorită la Palatul Culturii din municipiul Bălți.

        3. În ziua 12 decembrie la București, am mai scris o filă importantă în palmaresul Comunității Orbene, a grupului folcloric „Spic de grâu”, al meu personal, al elevilor mei de la Școala Populară de Arte și Meserii Bacău, dar mai ales al domnului Primar Costache Popa. Domniei sale i s-a decernat „Premiul pentru carieră extraordinară în administrație” iar mie „Premiul Publicului” pentru munca depusă la punerea în valoare a tradițiilor românești, prin glasul viitoarelor generații și aducerea lor în fața Marelui Public.

        4. Pe 16 decembrie s-a difuzat o prima parte a emisiunii „Popas de cânt si joc” de la Favorit Tv. realizată la Orbeni, unde toți elevii mei de la Școala Populară de Arte si Meserii si membri ai grupului „Spic de grâu” au cântat colinde și au prezentat un alai de obiceiuri de Crăciun si Anul Nou, Cântecul de stea, Jocul cailor și al ursuleților.

        5. În 17 Decembrie eu m-am prezentat cu un recital de colinde și de asemenea, obiceiurile de sărbători, interpretate de o parte din membrii grupului „Spic de grâu” în „Orășelul lui Moș Crăciun” din Grădina Publică din Galați, am oferit gălățenilor un concert de colinde, cântece de stea, jocul ursuleților, al căpriței iar căluții de Orbeni au oferit publicului un moment delicios plin de culoare, dinamism vibrație sufletească și multă multă bucurie. Răsplata a fost pe măsură, publicul aplaudând frenetic și cu încântare.

        Mulțumim lui Dumnezeu pentru sănătate și inspirație, pentru toate aceste ocazii, mulțumim celor care ne-au invitat, felicitări copiilor și minunaților părinți, care mă ajută în această misiune importantă de transmitere tinerei generații valorile neamului nostru, la care nu renunțăm oricâte piedici am avea. 

        În special aș vrea să-l felicit pentru susținerea și implicarea efectivă la aceste activități pe domnul Primar al comunei Orbeni, Costache Popa. Cu toții suntem o echipă și dacă ne dă Dumnezeu sănătate, pace și putere de muncă, vom continua… Pentru băcăuani și pentru toți românii de pretutindeni, transmit gânduri bune și urări de sănătate, belșug și spor în casele lor, bucurii de la copii, iar anul care vine să fie cu liniște și PACE !”

        Maria Șalaru

        Bărbat ajuns în arest după ce și-ar fi agresat soția

          La data de 19 decembrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 61 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

                        Din cercetări a rezultat că, la data de 19 decembrie a.c., bărbatul ar fi agresat-o pe soția sa în vârstă de 54 de ani, totodată adresându-i amenințări.

                        La data de 20 decembrie a.c., cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

                        Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

          Polițiștii din Moinești alături de elevi

            La data de 20 decembrie a.c., în cadrul programului ,,Şcoala Altfel”, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moinești au desfăşurat o activitate la sediul unității în prezența elevilor și a cadrelor didactice ai Școlii Gimnaziale ”Ștefan Luchian” din municipiu.

            În cadrul activităților, polițiștii au iniţiat discuţii interactive cu elevii, le-au prezentat mijloacele din dotare și modalități criminalistice de prelevare a urmelor papilare rezultate în urma săvârșirii infracțiunilor.

                          La final, fiecare elev a primit propria amprentă, ridicată de polițiști pe suport de hârtie.

            Bărbat depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului

              La data de 20 decembrie a.c., în jurul orei 17.30, o patrulă mixtă formată din polițist din cadrul Poliției Orașului Buhuși și jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău a depistat în flagrant delict, un bărbat de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății din localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

                            Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                            Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

              Articole pirotehnice, descoperite de polițiștii din Moinești

                  La data de 20 decembrie a.c, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Moinești au depistat în flagrant delict un tânăr de 24 de ani, din comuna Pîrjol, în timp ce ar fi încercat să comercializeze fără drept, dintr-un autovehicul, mai multe articole pirotehnice.

                  În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de 46 de kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 4.400 de lei.

                          Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

                Arme artizanale descoperite la Asău. Unde erau ascunse

                  La data de 20 decembrie a.c, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au efectuat două percheziții domiciliare, în comuna Asău, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi uciderea animalelor cu intentie, fără drept.

                    În cadrul activităților desfășurate au fost descoperite ca fiind deţinute ilegal, mai multe bunuri.

                                Astfel, la locuințele a doi tineri de 20, respectiv 30 de ani, ambii din comuna Asău au fost descoperite 3 arme letale și muniție, deținute ilegal.

                                Din cercetări a reieșit faptul că, tânărul de 30 de ani, în luna noiembrie a.c., ar fi vândut o armă letală, asemănătoare cu cele descoperite la domiciliul său, unui bărbat de 55 de ani din localitate, aceasta fiind descoperită de polițiști la domiciliul celui în cauză.

                                Totodată, polițiștii au stabilit că armele și muniția ar fi fost confecționate artizanal în perioada 2020 – 2023, de către tânărul de 20 de ani, iar bărbatul de 30 de ani ar fi utilizat fără drept armele, pe parcursul anului 2023, împotriva mai multor animale.

                                Armele și muniția au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

                                Tinerii de 20 și 30 de ani au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore și introduși în Arestul I.P.J. Bacău.

                            Urmează să se aprecieze asupra luării sau, după caz, solicitării dispunerii unei măsuri preventive.

                             Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi uciderea animalelor cu intentie, fără drept.          

                  CJ a aprobat o normă de venit mai mică pentru profesorii care dau meditații

                    În cadrul Ședinței ordinare a CJ Bacău, a fost aprobat amendamentul grupului P.S.D enunțat de Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, la proiectul privind avizarea normelor de venit pe anul 2024, pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități de producție comerț și prestări de servicii.

                    Astfel, la poziția 104 din Anexă – Servicii executate de meditatori, în locul propunerii inițiale de 45.000 a normei de venit pentru anul 2024, în urma amendamentului a fost aprobată noua valoare: 39.800 lei.

                    Această măsură se concretizează într-un avantaj pentru cadrele didactice și pentru părinți, prin diminuarea taxelor achitate către stat. De asemenea, micșorarea normei de venit încurajează mediul economic și totodată poate reduce semnificativ tendința de eludare a fiscalității.

                    Hotarare norme venit 2024 sedinta 21.12.2023 final

                    Anexa HCJ norme venit 2024 – 21.12.2023

                    Comunicat de presă: În atenția Organizației Județene PNL Bacău

                      În lumina ultimelor luări de poziție ale consilierului PNL Cezar Olteanu, în ședința Consiliului Județean Bacău din 21 decembrie, solicităm retragerea din Consiliul Județean a lui Cezar Olteanu și înlocuirea sa din funcție, acesta figurând cu datorii de peste 250.000 de euro față de bugetul de stat, în urma mai multor țepe date în „prodigioasa” sa activitate de administrator de societăți și „consultant” economico-financiar. 

                      Mai mult, la Fisc nu există nicio convenție de eşalonare la plată, în vederea stingerii datoriei, chiar dacă în declarația de avere Olteanu minte scriind că achită datoriile până în 2038 (el având acum frumoasa vârstă de 65 de ani).

                      Ca reprezentanți ai băcăuanilor în CJ, apreciem că prezența țeparului Olteanu în forul deliberativ județean aduce atingere instituției și întinează ireversibil imaginea consiliului în spațiul public. 

                      Dacă PNL înțelege să-l mențină pe țeparul Olteanu în funcția de consilier județean, ba chiar lider de grup (!) al consilierilor PNL, grupul aleșilor PSD din CJ se va retrage din ședință la fiecare luare de cuvânt a acestuia, în semn de protest. 

                      „Apreciem că PNL poate nominaliza în CJ un înlocuitor valid, care să asigure bunul mers al actului administrativ, scutindu-ne de momente penibile în plen cu un țepar care datorează peste 250.000 de euro statului, bani cu care s-ar putea rezolva multe probleme inclusiv în comunitățile conduse de primari PNL. Subliniem că suma datorată echivalează cu veniturile proprii ale unei comune cu aproximativ 4000 de locuitori.

                       

                      În încheiere, considerăm că vasta expertiză a țeparului Cezar Olteanu poate fi fructificată în continuare, cu succes, la Camera de Comerț și Industrie, unde acesta activează ca director de dezvoltare-afaceri, probabil pentru a împărtăși și altor antreprenori din peripețiile sale de datornic la stat.

                       

                      La un calcul sumar, pe baza reținerilor de acum (300 lei/lună), în baza celor 2 popriri pe conturile pe care le deține, liderul grupului PNL din CJ, Cezar Olteanu, va plăti datoria de peste 250.000 euro în fix 361,6 ani calendaristici, adică…NICIODATĂ.   

                      PSD Bacău

                      Cum alegi un ciocan demolator, în funcție de proiect: sarcini ușoare, lucrări de înaltă precizie sau demolări masive

                      În lucrările de construcții și renovări, este nevoie, în general, de demolarea sau forarea unor materiale dure, cum ar fi betonul sau zidăria. În acest demers, sunt anumite echipamente și utilaje care fac treaba mai ușoară și mai eficientă, iar dintre ele nu are cum să lipsească un ciocan demolator, ce trebuie ales în funcție de tipul de activitate.

                      În acest mic ghid, te vom ajuta să alegi un ciocan demolator adaptat nevoilor tale, indiferent că ai de a face cu sarcini ușoare, cu lucrări de înaltă precizie sau cu demolări masive.

                      Ce este un ciocan demolator și câte tipuri sunt pe piață?

                      Un ciocan demolator este o sculă electrică puternică, utilizată frecvent în domeniul construcțiilor, cu scopul de a demola o anumită structură. Având în vedere această misiune destul de dificilă, ciocanele sunt concepute pentru a fi suficient de puternice și a putea sparge materiale diverse, cum ar fi: pereți din lemn, pardoseli de gresie, suprafețe de beton.

                      Sunt mai multe tipuri de ciocane demolatoare din care poți alege, iar principalele categorii în care sunt incluse sunt: ciocan demolator electric, ciocan demolator pneumatic sau ciocan demolator hidraulic.

                      Dintre acestea, cele mai populare și mai utilizate sunt ciocanele demolatoare electrice, pentru că sunt versatile și pot fi întrebuințate în mai multe tipuri de proiecte. În plus, deoarece sunt  alimentate electric, pot fi ușor de transportat și utilizate în diverse locuri, fără să depindă de surse speciale de alimentare.

                      Cum alegi un ciocan demolator, în funcție de aplicabilitate

                      Pentru a alege un ciocan demolator potrivit, trebuie, în primul rând, să te gândești bine în ce proiecte îl vei folosi.

                      Sarcini ușoare și lucrări de înaltă precizie

                      Pentru sarcini care implică demolarea pereților subțiri sau a plăcilor de rigips, alegerea unui ciocan demolator cu o putere de 1050 W și cu un nivel de energie de impact de 10J poate fi ideală. La fel de bun poate fi, în acest caz, și un ciocan demolator de 1300 W, care constă într-o mașină de găurit cu ciocan și funcție de daltă. Acesta are aplicabilitate atât în lucrările de instalare și demolare, cât și în dăltuire sau găurire cu impact.

                      Un astfel de ciocan este prevăzut cu un sistem special de absorbție a șocurilor la nivelul mânerului, această funcție fiind foarte importantă mai ales în cazul utilizării pe termen lung. Aceste ciocane demolatoare asigură precizie sporită și un control optim în timpul lucrului.

                      Așadar, pentru lucrările mai ușoare, dar de înaltă precizie, poți alege un ciocan demolator cu o putere mai mică și cu un nivel de energie de impact mai redus. De asemenea, dacă spațiul este unul restrâns, optează pentru un model ușor și manevrabil.

                      Demolări masive

                      În cazul lucrărilor care implică demolarea masivă a pereților, fundațiilor, podelelor, este necesar un ciocan demolator puternic, care are o valoare în Jouli (J) mai mare, adică o putere și o energie de impact ridicate.

                      O recomandare este un ciocan demolator de 1700 W, cu energie de impact de 45 J și cu o frecvență de până la 1300 de lovituri de daltă pe minut.  Ciocanul este echipat pentru a furniza o forță de percuție considerabilă, perfectă pentru lucrările de demolare intensivă, de la îndepărtarea cărămizilor, la demolarea masivă a betonului.

                      Cu acest ciocan demolator, ce poate fi folosit atât la interior, cât și la exterior, poți aborda cele mai dificile materiale de pe șantier. Echipamentele cu o astfel de putere sunt fabricate din materiale rezistente și au diverse funcții utile pentru munca prelungită: carcasa cutiei de viteze este realizată din aliaje de aluminiu, rezistente la căldură și deteriorare, comutatoare cu patru degete, funcție de blocare pentru funcționare continuă, cabluri de alimentare lungi și acoperite cu cauciuc, astfel încât să fie utilizate fără probleme în mediul profesional și industrial.

                      Precauții în utilizarea unui ciocan demolator

                      Este important de știut că utilizarea necorespunzătoare a unui ciocan demolator poate cauza probleme, cum ar fi daune structurale considerabile proprietăților respective sau expunerea utilizatorilor la un risc crescut de rănire.

                      Aceste unelte sunt profesionale, iar manipularea lor necesită cunoștințe de specialitate și echipament adecvat: ochelari de protecție, cască de protecție, mănuși de protecție, mască de praf etc.

                      Alege un ciocan demolator Graphite de la Fixero, pentru lucrări  în deplină siguranță!

                      Oricare ar fi activitățile pentru care ai nevoie de un ciocan demolator, poți găsi unul adecvat la Fixero, un magazin specializat în unele electrice și accesorii pentru casă, grădină și uz industrial. Ciocanele demolatoare de la Fixero se potrivesc atât în lucrările de instalare și demolare, cât și în cele de dăltuire sau găurire cu impact. Alege eficiența și siguranța, consultând gama de produse Fixero!

                      Jandarmii băcăuani, alături de cetățeni

                        Jandarmii băcăuani vor fi alături de cetățeni, pe parcursul acestor zile libere prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului, prin asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, numărul efectivelor prezente în teren a fost suplimentat în această perioadă.
                        Ne așteptăm ca un număr mare de turiști să viziteze zona montană a județului nostru, astfel că efective de jandarmi vor patrula zilnic, independent sau în sistem integrat în zonele de agrement și pe traseele turistice din stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna.
                        De asemenea, jandarmii băcăuani care execută misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele din competență vor intensifica măsurile specifice pentru preîntâmpinarea unor incidente în zona acestora și luarea măsurilor legale în cazul producerii unor astfel de situații.
                        Jandarmii vor acorda o atenție deosebită locurilor aglomerate, pentru a preveni și combate săvârșirea faptelor antisociale.
                        Totodată, verificarea cu strictețe a respectării legislației referitoare la regimul materialelor pirotehnice este unul dintre obiectivele prioritare. Reamintim că deținerea, comercializarea și folosirea neautorizată a oricăror astfel de materiale este interzisă.
                        Recomandăm cetățenilor:
                        • Să evite implicarea în conflicte de orice natură;
                        • Să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale.
                        Vă dorim sărbători în siguranță și să aveți parte de un Crăciun binecuvântat, în pace și bucurie!

                        Șah / Prima ediție a „Cupei EMD”, o reușită

                        Complexul EMD a găzduit joi, 21 decembrie, prima ediție a „Cupei EMD” la șah. Rezervat mai multor categorii de vârstă, Under 8, U10, U12 și U14, dar și cu o secțiune adresată fetelor, turneul s-a desfășurat în sistem elvețian, 5 runde și a reunit în jurul tablelor cu 64 de pătrățele copii de la Hobby Club Bacău, „Nord-Est” Bacău, Gambit Bacău, Pionii Romașcani și Palatul Copiilor Piatra Neamț.

                        „În mod cert, această competiție va deveni una de tradiție. Mă bucură să văd pasiunea copiilor pentru jocul de șah, iar entuziasmul lor mă poartă și pe mine înapoi, pe tărâmul copilăriei”, a mărturisit inițiatorul și organizatorul „Cupei EMD”, Sergiu Sechelariu, care a detaliat, amintind de vremurile în care juca șah împreună cu fratele său, regretatul Dumitru Sechelariu:

                        „Pe la vârsta de șase ani, tata ne-a învățat șah pe mine și pe fratele meu. Ulterior, cred că eram prin clasa a șasea sau a șaptea, am câștigat un concurs județean desfășurat la Casa Pionierilor.

                        La Casa Pionierilor mergeam din când în când pentru a juca șah și tenis de masă. Și s-a organizat acest concurs județean atât la șah, cât și la tenis de masă. Ei bine, la șah, în semifinale urma să mă întâlnesc cu fratele meu, care a renunțat să joace contra mea deoarece știa că-l bat. Eu am luat locul 1, iar el a terminat pe trei. În schimb la tenis de masă, am jucat împreună la dublu și ne-am clasat pe 3. Pasiunea pentru șah și tenis de masă dăinuie, în ceea ce mă privește, și în ziua de azi”.

                        Arbitrajul „Cupei EMD” a fost asigurat de Ionuț Flavius Lazăr, care a considerat această primă ediție drept un succes: „A fost o competiție nu reușită, ci foarte reușită, și asta din toate punctele de vedere, iar faptul că toți participanții au primit cadouri consistente vorbește de la sine despre atenția de care au dat dovadă organizatorii”.

                        Câștigătorii „Cupei EMD”

                        Under 8: 1) Petru Lupeș, 2) Rareș Augustin Simion, 3) Dimitrie Lazăr.

                        Under 10: 1) Pavel Elisei, 2) Petru Petrache, 3) Ioan Pâslariu.

                        Under 12: 1) Alexandru Ștefan Pintilescu, 2) Vlad Mihai Pînzariu, 3) Andrei Pâslariu.

                        Under 14: 1) Mihai Bălan, 2) Adelin Rusu, 3) Cristian Ștefan Benchea.

                        Feminin: 1) Mara Grama, 2) Maria Pâslariu, 3) Parascheva Pâslariu.

                        Dan Sion