Ne apropiem de 25 Decembrie, Ziua Nasterii Domnului, si Mos Craciun si-a intrat deja in drepturi, lustruind hornurile cu lunecusurile lui imprevizibile spre inimile copiilor cuminti, strecurandu-se printre geamuri ramase ca din intamplare intredeschise peste noapte sau modernizandu-si mijloacele de teleportare pentru a putea invinge ermetismul termopanelor, ca sa depuna pe furis, sub brazii frumos impodobiti, cadourile atat de ravnite de copiii care, dormind, le viseaza. Mos Craciun ne imbuneaza pe toti la fiecare sfarsit de decembrie. Fanii lui nu au si nu au avut niciodata varsta, fanii lui au capatat tineretea fara batranete, bucurandu-se la fel de mult cand se gandesc la el, fie ca au trecut abia de primul an al vietii, fie ca se apropie de centenar. O invatatoare le-a cerut copiilor din clasa I sa-l deseneze pe Mos Craciun si sa scrie dedesubt ce daruri asteapta de la el. Toti copiii l-au desenat invesmantat in rosu: si cojocul, si caciula, si manusile aveau culoarea obrajilor imbujorati de ger ai Mosului cel Bun. La un camin de batrani, cineva a avut ideea de a-i provoca pe pensionari la un concurs de desene cu tema aCum vi-l imaginati pe Mos Craciun?” Intre desenele bobocilor din aclasa una” si desenele celor intrati in varsta a treia a fost o izbitoare asemanare. Nu-i si aceasta o dovada ca nici atat de generosul Mos Craciun, nici fanii lui n-au varsta? Azi e Ajunul Colindelor, de mane dimineata, purtatorii de Stea vor veni sa ne vesteasca tuturor cele trei zile minunate ale Craciunului. Nori albi s-au adunat pe cer deasupra noastra, ca sa ne lumineze Sarbatorile cu dansul fulgilor de nea. Sa ne dorim unul altuia multa sanatate si numai spor in toate, asa cum noi le dorim toate cele bune cititorilor nostri, ascultatorilor postului Radio Alfa si tuturor celor au devenit fani ai postului de televiziune Alfa TV. Celor care ne citesc, ne vad si ne asculta, calduroase urari de sanatate, fericire, mult noroc in viata si un sir neintrerupt de impliniri in Noul An!
LA MULTI ANI!Scris de Stefan OLTEANU
Un gand frumos, sub bradul de Craciun
Tenis de masa / „Adevarat, ping-pong-ul bacauan a inviat frumos”
@ ne-a declarat prof. Sorin Ochiana, la bilantul clubului Atlantis
Anul 2005 pentru sport a fost unul in care subfinantarea s-a resimtit din plin. Nimic nou sub soare, doar ca in ciuda saraciei a aparut in Bacau un club de tenis de masa, dupa ce acest sport aproape ca disparuse de pe meleagurile noastre. Anul acesta, Atlantis Bacau s-a inscris in faza „promotie” a CN, avansand apoi pana in Divizia B. Formatia construita de lector univ. dr. Nicolae Ochiana a castigat seria cu 12 victorii, din tot atatea posibile. Asta n-ar fi fost nimic, daca etapa organizata la Bacau nu s-ar fi constituit intr-un succes organizatoric deplin. „Baietii au obtinut victoriile, eu m-am ocupat cu crearea conditiilor, iar in umbra au stat multi prieteni de-ai nostri care ne-au ajutat enorm. Tin mult sa scot in evidenta meritele lor”, ne-a spus Nicolae Ochiana, cand a facut bilantul clubului sau nou-nascut.
– De ce a aparut Atlantis?
– Pentru ca eu insumi am fost jucator de tenis de masa inainte de Revolutia din 1989. Stiu ce pasiuni se nasteau atunci, iar lupta dintre cele peste 20 de echipe ce concurau in campionatul judetean era acerba. Mai cred ca multa lume iubeste acest sport, dar nu are unde sa-l practice. M-am gandit ca trebuie sa construiesc un club de elita, care sa traga dupa sine si o larga miscare de amatori. Pentru asta, am atras cativa jucatori de valoare, din Moinesti si din tara, iar la Scoala „Miron Costin” am creat un centru de juniori si copii. Am lansat si colaboraea intre clubul nostru si Facultatea de Stiinta Miscarii, Sportului si Sanatatii, din cadrul Universitatii Bacau, eu muncind in ambele locuri. Am reusit, de curand, sa instruim si sa legitimam o prima generatie de arbitri, formata din Nicu Ilici, Daniel Bostan, Calin Miron, Leonid Parnica si Catalin Gaman.
– Proiectul nu a fost prea ambitios?
– Toata lumea se plange de lipsa banilor si nici noi nu facem exceptie. Dar am avut de la bun inceput un sponsor constant, Serna Trust Moinesti, prin dl. Narcis Postolache, datorita caruia ne-am dotat cu mese si materiale de concurs la standardele care se cer. Si trebuie sa recunosc si sprijinul pe care l-am avut din partea dnei Doina Melinte si a Directiei Judetene de Sport si din partea Scolii „Miron Costin” – concret din partea profesorilor Gheorghe Tanase si Sandu Spataru.
– Pretentiile vor creste, odata ce ati ajuns la barajul de calificare pentru Divizia A. Veti putea tine ritmul?
– Etapa pe care am gazduit-o la Bacau a fost un test pe care l-am trecut si care a certificat ca meritam sa fim un club de divizie superioara. Nu numai ca avem jucatori buni – iar aici sa vi-i reamintesc pe jucatorii nostri: Leonid Parnica, Catalin Gaman, Mihai Sumulea (care la 65 de ani joaca de parca ar avea 25), Dan Radulescu (liderul de valoare), Dan Ghita si Andrei Burca, antrenati de Sorin Irimia. Repet, din punct de vedere organizatoric am impresionat, inclusiv pe presedintele FR Tenis de Masa, Cristian Romanescu, pe seful arbitrilor din FRTM, Radu Popescu, insa si echipa de Superliga GIP Iasi, care a tinut sa ne vada la lucru. Suntem pe cale sa devenim rivalii lor. Dar asta n-ar fi fost posibil fara sprijinul unor oameni de suflet, care ne-au pus la dispozitie din resursele societatilor lor. In primul rand, fostul cunoscut fotbalist Cristian Ciocoiu (Opel Gesara, Cafe de Theatre) si un fost jucator de ping-pong, azi om de afaceri, Dan Aizic (Agroindustriala). Cu materiale la standard international ne-au ajutat dnii Adrian Popescu, D. Brandusoiu si D. Gaina, de la Balcopad si Branpis. Iar alergatura organizarii am putut-o rezolva datorita Taxi Lal, adica prin presedintele Eduard Lungu. Au fost atatia oameni care ne-au ajutat si carora n-am destule cuvinte sa le multumesc. Sper sa nu uit pe nimeni si imi fac datoria sa ii amintesc pe procurorul Gabriel Olariu – un sustinator al tuturor sporturilor pe bucuresteanul Cristian Jecu pe George Sandu de la Romtelecom pe Sorin Manolache, de la „Hanovra” pe Mircea Mandrila, de la Pro Amy pe Florin Balan si Angelo Palade de la Cafe de Theatre. La fel de important a fost Nicu Ilici (Messina Distributie), care a asigurat premierea copiilor nostri de la „Miron Costin”.
– Sa inteleg ca protocolul a fost extrem de important pentru etapa bacauana?
– De ce sa ne ascundem dupa degete? Da, extrem de important, pentru ca ne-a permis sa ne facem cunoscuti, sa ne construim relatii. Si am avut o surpriza imensa la banchetul final, de la Cafe de Theatre. Baietii nostri, Sorin Irimia, Leonid Parnica si Catalin Gaman, au sustinut un program artistic exceptional, cu colinde, folk, muzica instrumentala. Ce sa zic? Datorita lor, Atlantis a lasat o impresie puternica. Oaspetii nostri si-au scos palariile. „Oras frumos, oameni extraordinari, abia asteptam sa mai venim aici”, au fost cuvintele tuturor.
– Cum va veti folosi oxigenul inspirat proaspat, pentru 2006?
– Chiar dvs. ati scris in urma cu vreo doua luni ca tenisul de masa bacauan a inviat frumos. Asa este. Pentru anul viitor ne propunem o crestere. Sper sa avem o sala a noastra, destinata doar tenisului de masa. Vreau sa avem o echipa si mai buna, cu un program de antrenament profesionist, echipa care sa promoveze din „A” in Superliga. Vreau ca tenisul de masa sa devina o parte importanta a timpului liber in viata fiecarui bacauan. Va fi greu, dar cu atat mai incitant. Iar cititorilor Desteptarii le urez un an 2006 plin de sperante implinite, sanatate si bucurii.Scris de Peter KELMANN
Aerostar Bacau incheie anul cu profit
Aerostar Bacau se poate numara printre afacerile care incheie anul de pe o pozitie buna, in ciuda neajunsurilor care au intervenit pe parcurs. Astfel, la capitolul realizari, putem nota faptul ca, in 2005, Aerostar a continuat cu succes sa realizeze serviciii dezvoltate de mentenanta pentru avioanele Boeing 737. Pana in prezent, fabrica de reparatii avioane a reusit sa execute lucrari de reparatii si intretinere a 12 aparate de zbor Boeing. In plus, Aerostar a continuat cu succes sa construiasca avioane sportive ultrausoare de tip Festival. Majoritatea aparatelor de zbor au fost achizitionate de Aeroclubul Romaniei si de clienti privati. Cresteri semnificative au fost inregistrate si in relatiile cu firma FOKKER, unde Aerostar furnizeaza piese si subansamble pentru dioverse tipuri de avioane Airbus si Boeing, precum si repere pentru rachetele Ariane. Din pacate, trebuie sa notam si nerealizarile societatii bacauane. Una dintre acestea ar fi faptul ca lucrurile nu au mers conform estimarilor in privinta avioanelor de tip Spring si Optica. „Proiectele nu au fost nicidecum abandonate, ci doar am inregistrat o oarecare stagnare”, a precizat Grigore Filip, presedintele-director general al Aerostar. O alta zona unde lucrurile nu s-au desfasurat confom programului a fost cea a productiei destinate artileriei terestre, desi oferta companiei bacauane s-ar fi putut dovedi cea mai buna afacere pentru virtualii beneficiari, inclusiv armata romana. Mai retinem si faptul ca, de la anul, Aerostar va renunta la fabricarea avioanului YAC 52. In acest context, amintim faptul ca fabrica bacauana a demarat de cati va ani un vast program de reorientare a productiei, in special catre aviatia civila. Mai trebuie sa remintim si faptul ca, pe la mijlocul acestui an, administratia firmei, dupa consultarea sindicatelor, a decis sa renunte la serviciile a 331 de angajati. Problemele aparusera la Aerostar ca urmare a devalorizarii celor doua valute importante, dolar si euro, inregistrata la inceputul acestui an. „A fost o masura pe care nimeni nu si-a dorit-o. Insa, pot sa va spun ca dupa acest moment, cei 1.727 de salariati au beneficiat de o crestere salariala de 17 la suta”, a declarat presedintele Filip. Aerostar Bacau estimeaza pentru anul viitor o cifra de afaceri de 98 de milioane de lei (circa 26 milioane euro), an crestere cu 12 la suta fata de nivelul de 87,5 milioane lei (875 miliarde lei vechi, 24,03 milioane euro) prognozat pentru 2005, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli al companiei. Profitul net ar putea ajunge an 2006 la 5,86 milioane de lei (1,6 milioane euro), fata de echivalentul a 5,52 milioane lei (1,51 milioane euro) an acest an.Scris de Florentin RADU
Sa fie sarbatoare in fiecare zi! / Craciun e printre noi
Cea mai frumoasa si asteptata sarbatoare de peste an este Craciunul. Cine spune altfel nu pastreaza in suflet nimic din copilul care a fost odinioara. Inseamna ca a uitat nerabdarea din Ajun, emotia poeziei recitate in fata Mosului, bucuria visului implinit de darul primit, mirosul de cetina si cozonaci. Blandetea colindelor sterge suferinta si alunga ura. Iar cand natura e darnica, valul de nea acopera toata uratenia si rautatea lumii. Pentru cateva zile suntem toti mai buni, mai sensibili si mai curati.
Cine mai infaptuieste aceasta minune? Doar Craciunul. Unii spun ca numele i-ar veni din latinescul creationum – creatie, nastere. Alti invatati sustin ca s-ar fi pastrat din vechime, de la traci. In limba romana, cuvantul Craciun are vreo opt semnificatii, toate legate de Nasterea lui Isus. Traditiile sunt chiar mai multe decat semnificatiile numelui. S-au pierdut destule pe drumul istoriei, dar li se adauga altele, imprumutate de la vecini sau chiar de peste ocean. Ce nu s-a schimbat este bucuria de a trai Craciunul alaturi de cei dragi, placerea de a face daruri si urari de bine. Bucuria unui copil care primeste bani si dulciuri dupa un colind este la fel cu cea a unui copil rasplatit cu nuci acum o suta de ani. Uimirea din ochii unui copil in fata bradului luminat si ornat elegant nu este altfel decat cea a micutului dintr-un vechi catun in fata bradului adus de tata din padure si impodobit cu mere si colacei. Secolele trec, dar mirajul Craciunului nu piere.
Craciun in fiecare zi
Sunt printre noi oameni pentru care Craciunul are o semnificatie aparte. E vorba de cei care ii poarta numele. „Pentru mine e Craciunul in fiecare zi, ne-a spus Constantin Craciun, din Bacau. Ma intalnesc cu prieteni sau cunoscuti, iar cand ma saluta „Sa traiesti, nea Craciun!”, simt ca-i sarbatoare. Eu cred ca numele meu vine de la Mos Craciun si ma simt un om ales. De cand eram mic am avut sentimentul acesta. Mergeam cu copiii, cu steaua, pe la mine prin sat, in zona Roman. Printre ei parca eram cineva, o vedeta, cum as spune acum, dar pe atunci nu stiam ce inseamna. Toata viata numele mi-a purtat noroc. Cel putin asa imi explic de ce nu am avut necazuri si nici boli. Eu am iubit Craciunul, iar Craciunul m-a iubit pe mine”. Nea Craciun ar fi vrut tare mult un baiat care sa-i duca numele mai departe, dar a fost sa aiba o fata, o Craciunita, „ceea ce nu-i rau deloc, ca tare-s dulci fetele”. Din pensia sa foarte mica, nea Craciun cinsteste sarbatoarea care i-a dat numele. Nu lipsesc de pe masa sarmalutele si fripturica, nu cine stie ce ospat, „ca de om obisnuit”. Un om obisnuit se considera si nea Gheorghe, chiar daca ii mai zice si Craciun. „Craciunul este un moment special pentru orice crestin, ori te cheama Ionescu, ori Popescu, ori Craciun. Cand eram mic, era alta poveste. Mai ales de Sarbatori, toti prietenii ma strigau Mos Craciun”.
Cozonac si lacrimi
Mos Craciun este strigat de colegi si Ciprian Craciun, mezinul familiei Craciun de pe strada Republicii. „Mai striga dupa mine si «Bai, Revelion», dar nu ma supar, caci sunt mandru de numele meu”, ne-a marturisit ieri Ciprian, dand tarcoale ligheanului cu aluat de cozonac. Iar cand mama nu era atenta mai lua un deget de coca dulce. Gospodina, Elena Craciun, nu-si vedea ieri capul de treaba. Aluatul crestea vazand cu ochii, iar noi o tot trageam de limba. „Nu m-am gandit ca o sa ma cheme Craciun pana dupa nunta. Din primul an, insa, am hotarat ca de Craciun va fi sarbatoarea familiei. Ne vin musafiri, cum vin la altii de Florii sau de numele sfintilor”. Ca in multe familii de bacauani, in familia Craciun este si tristete zilele acestea. Din cei trei baieti, doi sunt in Italia, unde i-a alungat saracia. „Mi-au spus ca le e dor de cozonacul meu, dar nu am cum le trimite. Am incercat, dar nu am gasit o masina care sa plece in Italia”. Ochii Elenei Craciun se umezesc si isi face de lucru pe langa geam, sa-i usuce racoarea iernii. Se intoarce insa repede, caci cozonacul e cu dichis si daca nu-l alinti nu iese bine. „O sa trecem si peste asta, cum le-am invins pe toate. Sa ne ajute Dumnezeu si Sfantul Craciun!”Scris de Doina MINCU
Vila avocatului ar putea fi scoasa la mezat / Portareii bat la usa lui Taranu
Povestea vilei avocatilor Elena si Anghel Taranu este cunoscuta de toti bacauanii. Dupa mai multe incercari, s-au hotarat sa-si ridice o casa pe strada Ionita Sandu Struza. Au achizitionat terenul, au comandat un proiect si au ales constructorul. S-a nimerit sa fie firma SC ARAV CON SRL Bacau – patron si manager fiind ing. Virgil Arseniu. In anul 2002 s-a incheiat un contract intre ARAV CON si sotii Elena si Anghel Taranu. Firma se obliga sa construiasca casa, iar beneficiarii sa achite contravaloarea materialelor si a manoperei. „Noi ne-am angajat sa aducem materialele, de cea mai buna calitate, unele la sugestia partenerului nostru, avocatul Taranu. Am lucrat in conditii bune aproape un an, decontarea lucrarilor s-a facut pe situatia de lucrari”, ne-a declarat Virgil Arseniu, managarul firmei ARAV CON SRL. „La sfarsitul anului 2002, am observat o oarecare raceala din partea lui Anghel Taranu, ba ca lurarile nu sunt bune, ba ca unele materiale nu sunt corespunzatoare. Intr-o zi mi-a spus ca nu mai doreste sa lucreze cu firma noastra, in conditiile in care aveam lucrari executate si materiale aduse. Nu ne-a mai decontat nici un leu. Am discutat, am negociat, insa nu am ajuns la nici un rezultat”, mai spune Virgil Arseniu. „Au ramas in discutie peste 800 de milioane de lei, pe care dl Taranu a refuzat sa le mai achite. In aceste conditii, m-am vazut nevoit sa-l actionez in judecata”. Speta a ajuns pe rolul Tribunalului Bacau. Dupa mai multe termene, expertize peste expertize, Tribunalul ii da castig de cauza lui Anghel Taranu, in baza sentintei nr. 3122 din 19 septembrie 2003. A urmat apelul la Curtea de Apel Bacau. Dupa primul termen, managerul societatii ARAV CON cere stramutarea procesului. Motivarea acestei cereri a fost luata in calcul de Curtea Suprema de Justitie si stabileste ca acesta sa se judece la Suceava. Calvarul a luat sfarsit in ziua de 14 septembrie 2005, dupa trei ani. Dispozitivul sentintei, din dosarul 5287, de la Curtea de Apel Suceava, este bogat si destul de tehnic, de aceea nu vom intra in amanunte. Pe final, se spune: „Pentru aceste motive, in numele legii DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta SC ARAV CON SRL Bacau impotriva sentintei nr. 3122 din 19 decembrie 2003 a Tribunalului Bacau. Schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca, admite actiunea reclamantei. Obliga paratii Taranu Anghel si Taranu Elena la plata sumei de 819.535.009 lei reprezentand diferenta contravaloare lucrari de constructie efectuate la imobilul proprietatea acestora si TVA, situat in municipiul Bacau, str. I.S.Strurza nr. 59. Respinge, ca nefondat, apelul paratilor impotriva aceleasi sentinte. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.” Sentinta este definitiva si executorie. „Vom declansa procedurile de executare, chiar daca dl Taranu va face recurs. Este dreptul lui, insa eu sunt bucuros ca instanta mi-a dat dreptate, asa cum era normal” ne-a spus Virgil Arseniu.
Executare cu cantec
Cine isi inchipuie ca este usor sa pui in aplicare o hotarare judecatoreasca se inseala. Societatea ARAV CON cere executorului judecatoresc punerea in aplicare a hotararii Curtii de Apel Suceava. Sotii Elena si Anghel Taranu fac contestatie la executare in dosarul 14.271/2005, la Judecatoria Bacau. Totodata, in acelasi dosar se cere si suspendarea executarii silite. Din acest moment, procesele se deruleaza in paralel. Instanta respinge contenstatia la suspendarea executarii silite. Avocatul Taranu ataca cu recurs incheierea de sedinta prin care s-a respins executarea silita. Dosarul ajunge in Tribunal, cu numarul 7752/2005. Recursul este respins, iar in 14 decembrie 2005 i se respinge pe fond si contestatia la executare silita. In aceste conditii, executorul judecatoresc este obligat sa puna in aplicare hotararea din dosarul Curtii de Apel Suceava. Deoarece in conturile de la banci nu au fost disponibili banii aflati in litigiu, peste 800 de milioane de lei, urmeaza, in urma unei expertize, ca actiunea sa fie indreptata spre bunurile imobiliare, prin Publicatie de vanzare. In fapt, vila avocatilor Taranu va fi scoasa la vanzare, in conditiile in care nu achita suma ceruta de creditor.
Societatea ARAV CON a executat lucrarile de constructie a vilei in 2003. In aceste conditii, creditorul a facut recurs la decizia Curtii de apel Suceava pentru reactualizarea sumei, astfel ca, in discutie, ar fi suma de de 1,5 miliarde de lei.
Creditorii vin buluc
Din urma vine tare SC Milea Impex SRL Darmanesti. Pe rolul Judecatoriei Bacau mai este un dosar, 2577/2005, prin care societatea reclama plata sumei de 680 de milioane de lei de catre cabinetul de avocatura Taranu. „Societatea mea a executat la vila avocatului Taranu gardul din fier forjat, toata tamplaria interioara si exterioara, cat si balustradele interioare. Exista un contract, insa ne aflam acum in instanta, cred ca la a 12-a infatisare, pentru recuperarea banilor cuveniti societatii noastre. Ceva nu este in regula, am impresia ca avocatul Taranu este sprijinit de cercuri care imi scapa mie, altfel nu se justifica tergiversarea procesului”, ne-a declarat Gheorghe Milea, patronul firmei. Instantele urmeaza sa se pronunte in acest dosar destul de complicat.
Orice incercare de a afla si pozitia avocatului Anghel Taranu a fost sortita esecului. Atat el cat si sotia acestuia nu au raspuns la incercarile noastre de a-i contacta telefonic.Scris de Gheorghe BALTATESCU
Narcisa Lecusanu – cetatean de onoare al Bacaului / O recunoastere din sfera normalitatii
Narcisa Lecusanu, vicecampioana mondiala impreuna cu nationala Romaniei in campionatul din Rusia, a fost unul dintre factorii de succes ai reprezentativei tricolore. Narcisa Lecusanu este o handbalista bacauana, iar Stiintei Bacau i-a fost foarte greu sa digere o imbucatura atat de mare, dupa ani de competitii in care, in loc sa se bucure de o pozitie fruntasa in Romania, a fost nevoita sa lupte cu fantoma propriei sale glorii, in divizia secunda. Echipei de handbal feminin a CLUBULUI Stiinta Bacau i-a fost mult prea greu sa concureze cu ocuparea locului secund in Top Teams Cup in grupa A a voleiului feminin continental a fazei secunde a competitiei si cu propria sa neputinta pentru evitarea ultimei pozitii in ultima liga din handbalul feminin din Romania. Florin Grapa, artizanul de un deceniu si jumatate al formatiei de volei feminin, a avut o vointa de fier pentru a se impune in fata a ceea ce pentru bacauani devenise un lucru aparent imposibil. Atunci, in anul de gratie 1992, Stiinta lovise pentru ultima data in marele sextet al Stiintei Amici care abia se nascuse. Totusi, dupa un deceniu de insuces al handbalistelor si de mari victorii ale volebalistelor din Bacau, succesul nationalei de handbal feminin poate lovi involuntar in succesul echipei de volei feminin Stiinta Bacau, care ne-a dat multe sperante in Top Teams Cup, a doua competitie ca valoare a voleiului continental. Un exemplu de de super-napasta aruncat asupra voleiului feminin bacauan, handbalul feminin de la Stiinta a reusit sa acopere super-competivitatea si vointa uriasa a lui Florin Grapa. Narcisa Lecusanu, una dintre componentele medaliate cu argint la Sankt Petersburg, este ca si cetatean de onoare al urbei noastre, incepand de ieri. Grea cronica pentru un cronicar, mai ales ca alege intre un efort de zi cu zi incununat cu un insucces glorios in TTC la volei feminin si o semivictorie mult mediatizata a actualei mari vicecampioane a handbalului feminin mondial si bacauan, la Sankt Petersburg. Stiinta, prin marile handbaliste Narcisa Lecusanu si Raluca Ivan, face parte din zodia marii alinieri la succes din sportul romanesc si, ne placem sa credem, din eternul si inegalabilul suflet al orasului lui George Bacovia si al lui Alexandrel Voda, fiul lui Stefan cel Mare: Narcisei Lecusanu, bacauanca de la Aalborg (Danemarca), i-a fost promis ca peste numai o saptamana (pe 28 decembrie) va fi facuta cetatean de onoare al Bacaului.
Esecul trebuie sa fie istorie, si nu fatalitate!
Narcisa Lecusanu a inceput handbalul competitional impreuna cu Eugen Cucu, ultimul antrenor care a adus Stiinta Bacau in postura de campioana a Romaniei. In 1992 – si asta nu este o exagerare – insemna ca Stiinta era una dintre vicecampioanele lumii la voleiul feminin la nivel de cluburi. Narcisa n-a prins, din nefericire, decat perioada in care Stiinta se lupta in mocirla handbalului romanesc, deci o formatie care a rezistat eroic sub Costel Petrea, cu un loc 4 in editia 1993-994 si un loc 10 in editia 1994-1995, inainte de a retrograda, implacabil, in editia de cosmar a anului 1995-1996, sub conducerea lui Giani Hornea. Pentru Bacau, acel an 1996 este, speram, istorie, nu fatalitate, pentru ca exprima invataminte, nu neputinta, in fata inconsecventei omenesti.
„Vrem sa reconstruim handbalul bacauan”
Intalnirea dintre primarul Romeo Stavarache si marea handbalista Narcisa Lecusanu s-a constituit si intr-o semi-promisiune de relansare a handbalului feminin bacauan. Pe de o parte, edilul-sef al Bacaului a promis ca va investi „in fotbal, volei si handbal, dar mai ales in handbal, pentru ca Stiinta a fost un nume in Europa”. Suntem nevoiti sa incercam acest demers treptat. Stim ce a insemnat Stiinta in jocul cu fileu al anilor 󈦺 si 2000. Pentru a readuce Bacaul in fruntea acestor sporturi, mai ales in fruntea handbalului – iar vicecamipioana mondiala Narcisa Lecusanu a promis ca ii va propune primarului invataminte pe care si le-a insusit de pe vremea cand activa in Germania si Danemarca – a avut loc intrevederea de ieri, din cabinetul edilului-sef. Este un moment de care „Desteptarea” isi va aduce aminte peste ani. „Nicaieri nu este mai bine decat acasa”, a spus Narcisa, iar toata lumea prezenta in cabinetul primarului Stavarache a fost de acord.
Vointa intregului oras
Primarul Stavarache a spus ca a lansat ideea acordarii titlului de cetatean de onoare al municipiului Bacau Narcisei Lecusanu si Ralucai Ivan (care va fi prezenta in oras doar dupa 30 decembrie) ca urmare a „vointei multor cetateni care ni s-au adresat in acest sens”. Edilul-sef al Bacaului a spus ca urmareste ridicarea handbalului feminin, alaturi de fotbal, dupa sprijinul acordat voleiului feminin, pentru ca intregul oras sa fie multumit, cum a fost in urma cu mai mult de 10 ani, cand Stiinta domina handbalul feminin national si european. Este o intentie importanta, pe care TPD o ia in considerare ca pe o promisiune. Nu ne indoim ca Narcisa va primi titlul de cetatean de onoare al Bacaului, la fel ca Raluca Ivan, dar asteptam marile investitii in infrastructura (Sala Orizont este asaltata de gerul aspru) si in handbalul propriu-zis (CSS Bacau este in prag de desfiintare, ca urmare a noilor legi din Sport). Si speram ca premierea celor doua handbaliste sa fie consistenta, ca exemplu pentru noile generatii de mari sportivi. In context, trebuie sa reamintim publicului din Bacau ca SCM a terminat pe locul 2 in tara, pe plan intern, in randul cluburilor afiliate la Agentiei Nationale pentru Sport, si pe locul 3 in aceeasi ierarhie, pe plan international.Scris de Peter KELMANN
Premii de excelenta pentru premianti exceptionali
In editia de ieri a cotidianului DESTEPTAREA v-am prezentat castigatorii premiilor de excelenta decernate de Trustul de Presa Desteptarea la cea de a zecea editie. In paginile 8-9 ati putut citi declaratiile castigatorilor precum si comentariile facute de cele mai importante personalitati ale judetului Bacau. Astazi va vom prezenta si motivatiile care au stat la baza desemnarii celor 11 premianti. Nu s-a constituit un juriu in adevaratul sens al cuvantului. Cei care au decis numele castigatorilor au fost toti
redactorii Desteptarii, Alfa TV si Radio Alfa. Ei sunt cei care iau zilnic pulsul vietii politice, economice, sociale, culturale si sportive.
Petru Placinta
Are vocatie de constructor. Toata viata a pus temelii si a inaltat ziduri. Niciodata nu a fost infrant. Au fost ziduri pe care s-au cladit afaceri durabile. Au fost apoi ziduri ale spiritualitatii locale si nationale, dar si ziduri ale culturii politice. Petru Placinta a fost mereu in top, ii plac inaltimile. Cei care-l vedeau pe omul de afaceri bacauan abonat la cuponul de pensie s-au inselat. De la vestitii curcani de Agricola a trecut la electronica si masini nemtesti. Ii plac masinile de provenienta germana, pentru ca ii place rigoarea celor care le produc. Este un luptator, a fost ministru, director general, presedinte si manager. A dat mana cu Ceausescu, cu lliescu, Nastase, Constantinescu, ambasadori si mari presedinti de companii straine. De la toti a invatat cate ceva, pe toti i-a invatat cate ceva. Ar fi putut fi primar al Bacaului sau presedinte de partid. A ales familia. Si a mai ales ceva: siguranta unor afaceri cladite pe terenul solid al corectitudinii. Despre omul Petru Placinta se pot spune foarte multe dar sa rezumam: Petru Placinta este unul dintre putinii aristocrati ai Bacaului. Are un suflet nobil, eleganta marilor politicieni si inima unui leu ajuns la maturitate.
Elena Bulai
Doamna Elena Bulai este de ani buni managerul Centrului „Rosetti-Tescanu – George Enescu” de la Tescani, institutie ce a reusit sa devina un obiectiv important pe harta culturala a judetului Bacau, dar si a Romaniei. Cum putea fi altfel, cand directorul acestei institutii are in biografia sa si perioada cand a activat ca profesor, fiind un dascal iubit de copiii carora le-a deschis calea spre lumina si cunoastere. Intr-o perioada in care majoritatea institutiilor de cultura abia isi duc zilele, Tescaniul a gasit resurse pentru a spori o zestre culturala de exceptie si a tine treaza in constiinta neamului amintirea marelui muzician roman, cat si pentru stimularea actului creativ, aici fiind organizate numeroase tabere si manifestari de o reala valoare artistica.
Ca o incununare a slujirii lui Enescu, doamna Elena Bulai a publicat in anul 2005 o excelenta traducere din franceza in romana a „Amintirilor lui George Enescu” de Bernard Gavoty, la Editura Cartea 2005.
Stefan Erdes
Intr-o lume in care s-a instalat domnia banului, mistuita de conflicte militare, saracie si inegalitate, biserica si clerul au devenit sprijinul moral, calea in cautarea adevarului, a linistei sufletesti si a vietii fara de pacat. Monseniorul Stefan Erdes este unul din alesii Domnului pentru a aduce speranta si mantuirea credinciosilor aici, pe pamant. Si-a asumat inca din tinerete misiunea laudata si apreciata de Creator, fiind iubit de enoriasii catolici din judetul Bacau si din judetele limitrofe. Cu dragoste, blandete si smerenie, parintele Erdes a reusit sa aduca bucurie si fericire in familiile de credinciosi, indreptandu-le pasii spre spre o viata cumpatata, cu lumina si spirit in tot ceea ce intreprind. Inzestrat cu har de la Dumnezeu, erudit, monseniorul Stefan Erdes si-a dedicat intreaga viata zidirii lacaselor de cult, dar si transmiterii credintei crestine in sufletele si inimile oamenilor.
Medic primar Doina Sargu
Menirea cea mai frumoasa a unui medic de obstetrica-ginecologie este sa aduca pe lume copii. Minunea aceasta dumnezeiasca este traita de ei in fiecare zi. Rutina nu-si are locul in aceasta meserie si, de fiecare data, emotia nu este cu nimic mai prejos decat la primul copil pus in bratele mamei. Doina Sargu a vrut sa fie printre acei muritori alesi sa se impartaseasca din puterea ingerilor. De mai multi ani, reuseste sa aduca speranta, acolo unde nu exista decat disperare si frustrare. Lupta si invinge sterilitatea, pe care o considera „un blestem, cel mai ingrozitor pentru o femeie”. Tocmai pentru ca reuseste sa aduca lacrimi de suprema bucurie in ochii unor femei ce se credeau blestemate sa nu simta niciodata bucuria de a deveni mame, a luat o hotarare de la care nu se abate niciodata: nu face intreruperi de sarcina. Intr-o lume in care granita dintre moral si imoral este trecuta cu usurinta, medicul primar Doina Sargu a ales sa traiasca in lumina si deplina armonie cu propria constiinta.
Eli Davidai
Societatea romaneasca trece printr-o perioada de mari transformari si dezechilibre. Viata economica nu este inca matura, iar afacerile au de suferit din cauza incertitudinii. Experienta Vestului si investitiile serioase sunt mai mult decat necesare acum, cand capitalul autohton este firav. Putine companii puternice s-au incumetat sa vina in Romania nu numai pentru a gasi o piata de desfacere, ci si pentru a se dezvolta si a crea locuri de munca. Una dintre aceste firme este Quadrant Amroq Beverages, producatorul cunoscutei bauturi racoritoare PEPSI. Aceasta companie a reusit sa aduca pe piata autohtona tehnologii performante dar si principiile unui management creativ. Sub conducerea domnului Eli Davidai, compania a dezvoltat parteneriate de afaceri cu firme importante din judetul Bacau, fiind implicata substantial in actiuni de mare importanta pentru comunitatile locale.
Distinctia a fost primita de directorul general pe Romania al firmei Quadrant Amroq Beverages, domnul Florin Radulescu.
Stefan Ciobanu
Medicul Stefan Ciobanu, fost director executiv la FSC, a ramas in amintirea noastra, a tuturor, prin ineditul si entuziamul muncii intr-o organizatie neguvernamentala. Si asta, chiar daca, in urma cu aproximativ o luna, el a plecat dintre noi. Timp de peste zece ani, dr. Stefan Ciobanu si-a dedicat energia si profesionalismul pentru sustinerea celor defavorizati din comunitate. Din anul 1997, a pus bazele programului de „Ingrijire la domiciliu a persoanelor varstnice” si s-a implicat total in dezvoltarea organizationala si crearea de noi programe. Se dedica programului de „Asistenta Medicala Mobila” si pune bazele unui alt program de succes, „Farmacia Mobila”, de care beneficiaza mii de persoane din mediul rural. A vrut mai mult si a reusit. A folosit experienta altor tari in acest domeniu atat de important al comunitatii, s-a pregatit permanent si a stapanit ca nimeni altul arta atragerii intregii comunitati pentru sprijinirea persoanelor aflate in dificultate. De acolo,de sus, medicul Stefan Ciobanu, stie sigur ca cei care i-au fost alaturi ii vor continua munca si ii vor implini sperantele. Diploma a fost inmanata fiului regretatului medic, Cosmin Ciobanu.
Corul Armonia
Sub bagheta dirijorala de exceptie a profesorului Gheorghe Gozar, directorul Liceului de Arta „George Apostu”, Corul „Armonia” s-a abonat, literalmente, la prima treapta a podiumului de premiere. La toate editiile Concursului National de Muzica, acest cor si-a etalat din plin calitatile de exceptie, fiind aplaudat la scena deschisa si cucerind admiratia juriului national. Asa s-a intamplat si in editia 2005, desfasurata la Vaslui, unde elevii Liceului de Arta „George Apostu” au cucerit nu mai putin de 15 premii I si patru premii II. Corul „Armonia” este mai mult decat o formatie corala de exceptie, este o emblema a calitatii artistice, un model pentru toti elevii Liceului de Arta, care, inca din clasele primare, isi doresc sa devina componenti ai acestei formatii si sa cucereasca noi lauri pentru prestigioasa unitate scolara bacauana.
Constantin Avram
Fostul subprefect al judetului a fost „capul limpede” la inundatii. De rapiditatea si justetea deciziilor lui au depins limitarea efectelor dezastrului si, pana la urma, chiar vietile unor bacauani. Rigoarea unui bun administrator, experienta manageriala si politica l-au facut indispensabil si dupa ce apele au trecut. A uitat, insa, sa faca politica printre suvoaie, sinistrati si ajutoare, a mai uitat sa-si puna ecusonul cu stema partidului din care face parte. Asta la costat functia. Unii care confunda administratia cu politica l-au taxat. Constantin Avram este considerat, fara doar si poate, de toti ziaristii bacauani dar si de primarii localitatilor afectate drept „omul numaru’ unu” de la inundatii.
Vasile Ichim
In comuna Racaciuni, traieste o importanta comunitate de romi. Peste 120 de familii nu au in proprietate nici un metru de pamant agricol. Singura lor bogatie sunt copiii si traditiile. Consiliul Local a aprobat alocarea a cate unui sfert de hectar de teren agricol la 70 de familii de romi. Este primul program de acest gen din Romania. Primarul Racaciuniului, Vasile Ichim, a mai aplicat un program in premiera. Prin PHARE, la Gasteni, s-a construit o moara, la care lucreaza numai romi, iar profitul economic se transforma in profit social. Din banii obtinuti se platesc salariile pentru cei care exploateaza moara, iar cu restul de bani sunt sprijinite familiile nevoiase, copiii cu probleme si acordarea de burse pentru elevii merituosi.
Echipa de volei STIINTA BACAU
Pentru echipa de volei feminin, Stiinta Bacau, 2005 a fost anul marilor succese. Echipa antrenata de Florin Grapa si Melu Manta a reusit sa readuca titlul de campioana nationala la Bacau, dupa o pauza de sapte ani, invingand concurenta super-puterilor Rapid si Dinamo. Succesul din campionat a fost dublat si in Cupa Romaniei, Stiinta trecandu-si astfel in palmares, pentru prima oara, eventul. Desi in vara a ramas fara cele mai multe dintre jucatoarele de baza (Alexe, Chivorchian, Ihnatusa, Sekulovic sau Ciocan), campioana Romaniei a renascut precum pasarea Phoenix. In doar cateva luni, cuplul Grapa si Manta a format o noua echipa. Alaturi de Mihaela Truta, Nicoleta Tolisteanu, Tania Boskovic si Viktoria Polischiuk, au venit Ana Mitrovic, Tana Maletic si Lucia Hatinova, fara a uita de rezervele Bianca Moldovan, Andreea Nitulescu, Bianca Toma si Sorina Marian. Cu aceasta garnitura, Stiinta a defilat in noua editie de campionat, unde a reusit victorii pe linie si in Top Team’s Cup, unde a izbutit o calificare de senzatie.
Premiul a fost ridicat in numele echipei de directorul tehnic, Vasile Ghenade, pionierul voleiului bacauan.
Andre Muit
Pentru prima oara, Desteptarea a consultat publicul, care si-a ales electronic favoritul. Pagina de Internet a Desteptarii a gazduit cateva zeci de opinii referitoare la Premiul Publicului. Foarte multi bacauani l-au votat pe olandezul Andre Muit, presedintele Asociatiei BETANIA. Despre activitatea sa in domeniul social, al sprijinirii copiilor si persoanelor in varsta, dar mai ales despre investitiile majore in construirea unor institutii pe model european s-au scris si s-au spus foarte multe. Andre Muit merita aprecierea si respectul nostru si pentru curajul de a fi ales sa traiasca in Romania, devenind prietenul si sfatuitorul tuturor celor care i-au deschis usa. La un moment dat cineva l-a intrebat daca nu vrea sa candideze la functia de primar. Dar cea mai buna caracterizare i-a facut-o un bacauan care si-a motivat optiunea in felul urmator: „Cred ca domnul Andre MUIT ar fi cel mai indicat om care sa castige in acest an Premiul Desteptarii. A trebuit sa vina un olandez sa ne invete ce inseamna normalitatea. Bravo, domnule Muit!”Scris de DESTEPTAREA
Nici un bacauan nu a ajuns in clinicile din strainatate \ Pacaleala numita „dreptul asiguratului”
Peste cateva zile se va incheia anul si, la fel ca in 2004, nici un bacauan nu a reusit sa ajunga in strainatate pentru tratament sau interventie chirurgicala cu bani de la Ministerul Sanatatii. De altfel,
si numarul dosarelor depuse la Directia de Sanatate Publica a scazut, dar nu datorita imbunatatirii starii de sanatate a locuitorilor judetului. Pur si simplu bolnavii sau rudele lor s-au speriat de birocratia pe care
trebuie sa o invinga.
Anul trecut au fost depuse noua dosare, dar nici unul dintre bolnavi nu a ajuns in clinica din strainatate in care sa-si recapete sanatatea sau macar sa gaseasca alinare. Cel putin nu cu bani de la buget. Anul acesta, dintre dosarele depuse la DSP, doar trei au primit recomandari pentru o clinica straina. „In unul din cazuri nu ne-a raspuns clinica, deci nu am putut afla costul interventiei, ne-a declarat Lilioana Popa, coordonatorul programului. Mai avem doua dosare ale unor bolnavi cu afectiuni oculare. Este vorba de un copil de un an si un adult. In cazul primului ne-a raspuns clinica, iar costul este de 5.000 de euro. Nu am putut insa afla pana acum costul transportului. Daca reusim asta, urmeaza sa asteptam aprobarea dosarului de catre Ministerului Sanatatii”. Disperata ca timpul trece si boala se agraveaza, familia unuia dintre bolnavi nu a mai asteptat ajutor din partea statului si a batut pe la usi pana a gasit un sponsor. Bolnavul, un tanar student cu o maladie grava, a ajuns la clinica din strainatate prin forte proprii si nici nu vrea sa mai auda de dreptul sau de asigurat, acela de a avea acces la interventii medicale in strainatate.
Bariera birocratiei functioneaza eficient
Teoretic, orice pacient inscris pe lista unui medic de familie, asigurat asadar, poate beneficia de tratament si operatii gratuite intr-o clinica de peste hotare. Birocratia ii priveaza insa de acest drept pe cei suferinzi, iar fondurile alocate de Ministerul Sanatatii sunt prea putine. Legea spune ca trimiterea bolnavilor in strainatate se aproba de MS numai pentru afectiunile care nu pot fi tratate in tara, pe baza unei documentatii medicale intocmite de directiile de sanatate publica. Una dintre conditii este ca pacientul sa fie inscris pe lista unui medic de familie. In judetul Bacau, aproximativ 100.000 de locuitori nu o indeplinesc. Apoi, bolnavii trebuie sa fi parcurs toate nivelurile de acordare a asistentei medicale. Dosarul este analizat de o comisie de la Iasi, care trebuie sa-i raspunda solicitantului in 15 zile.
Cobai cu recomandare
Recomandarile se dau cu multa zgarcenie. In cazul raspunsului pozitiv, se indica si clinica unde va pleca bolnavul. DSP ia legatura cu clinica, trimite informatii despre pacient si afla costurile. Dosarul pleaca apoi la Bucuresti si se asteapta avizul ministerului. In general, bolnavii sunt indreptati spre diferite clinici din tara. Un copil din Bacau, cu o grava afectiune cardiaca, a fost trimis de comisia de la Iasi la un spital din Timisoara. Copilul a ajuns sa fie unul dintre primii pacienti pe care se incerca interventia chirurgicala de care avea nevoie. Disperata, mama a facut eforturi supraomenesti si l-a dus in Italia cu bani imprumutati. Copilul se simte bine si a uitat deja trauma de a fi cobai. Mama nu uita insa greutatile pe care le-a intampinat si lupta cu birocratia.Scris de Doina MINCU
Senatorii au dezincriminat insulta, adulterul si defaimarea tarii
Senatorii au decis sa dezincrimineze infractiunile de insulta, calomnie, adulter, vagabondaj si cea de defaimare a tarii. Ei au adoptat, cu amendamentele formulate de Comisia juridica a Senatului, proiectul de lege de modificare a Codului Penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi. Potrivit deciziei lor, pentru prima data an legislatia romaneasca a fost consacrata institutia raspunderii penale a persoanei juridice. La propunerea Ministerului Justitiei, senatorii au acceptat ca persoanelor sa le fie aplicate si pedepse complementare, printre care si suspendarea uneia dintre activitatile persoanei juridice pe o perioada de maximum un an. an cazul acestei pedepse complementare, ei au redus termenul de trei ani propus de minister. Potrivit unui amendament adoptat de senatori, comunicarea sau raspandirea, prin orice mijloace, de stiri sau date false, daca astfel se pune an pericol siguranta statului, se va pedepsi cu 1-5 ani de anchisoare. O alta prevedere a proiectului de lege stabileste ca propaganda sau instigarea la ura pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba sau religie va fi pedepsita cu anchisoare de la 6 luni la 5 ani. O pedeapsa mai mica, de la 6 luni la 5 ani sau amenda, vor primi cei care vor practica discriminarea sau vor instiga la discriminare pe temei de gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA. Negarea sau contestarea an public a Holocaustului, genocidului sau a crimelor contra umanitatii vor fi pedepsite cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Acest proiect de lege a fost adoptat de Senat an calitate de prima Camera sesizata.
Scris de DSA
Si batut si violat si mancat de caini \ Crima terifianta la Orbeni
Chiar in ziua de Ignat, in comuna Orbeni a avut loc una din cele oribile crime din istoria Bacaului. Pentru ca l-a surprins facand dragoste cu femeia lui, Costica Luca (29 de ani) l-a batut cu bestialitate pe Costica Pascal (45 de ani), dupa care
l-a violat. Apoi si-a tarat consateanul aflat in coma
intr-un parau, unde l-a abandonat. Dimineata, cadavrul lui Pascal a fost gasit pe jumatate mancat de caini. Costica Luca este cercetat pentru omor calificat.
Marti dupa amiaza, Costica Luca a luat-o pe Viorica Rotaru (44 de ani) concubina sa si au plecat la o crasma din Orbeni. Aici l-au gasit pe Costica Pascal si impreuna au consumat cateva sticle cu bautura. Cand s-a lasat intunericul, cei trei au parasit localul. Pentru ca mai avea chef si de bautura si de taclale, Luca l-a invitat pe Pascal la el acasa. Aici au mai consumat trei sferturi de lichior. Obosit de atata alcool, Costica Luca a adormit. Cand s-a trezit ceva mai tarziu a vazut ca Viorica nu este in pat langa el. A intrat in camera alaturata si aici a gasit-o intr-o partida de sex nebun cu musafirul Costica Pascal. Vazand ca este inselat la el acasa, Luca a turbat. El a pus mana pe un lemn si a inceput sa-l altoiasca pe Pascal cu simt de raspundere. Cand si-a umplut musafirul de sange, Costica Luca s-a oprit din bataie. Insa numai pentru a pregati o noua grozavie. El s-a uns pe penis cu untura, dupa care i-a dat pantalonii jos lui Pascal si a inceput sa intretina relatii sexuale anale cu acesta. In timp ce Luca era ocupat cu „dosul” vecinului, concubina trebuia sa-l marturbeze pe Costica Pascal. Dupa ce Luca s-a „racorit” si-a luat invitatul in spate si l-a dus in albia unui parau aflat in apropierea locuintei. Aici i-a dat pantalonii jos lui Pascal, incercand sa mai intretina relatii sexuale cu el. Nu a reusit insa. L-a batut din nou cu un par pe barbatul aflat in coma, pana cand acesta nu a mai respirat. Apoi l-a dezbracat de la mijloc in sus si l-a lasat in apa paraului. „Ieri dimineata (miercuri dimineata) am dat peste cadavru in albia paraului, povesteste Constantin Apreutesei, unul dintre vecini. Era cu fata in jos, gol pusca de la brau in sus si cu pantalonii pe vine. Nu am reusit sa-mi dau seama cine este. Din cap nu mai ramasese decat craniul dezgolit. Pielea cu tot cu par si jumatate din fata fusesera roase de caini. Tot acestia au mancat si jumatate din corp cu tot cu plamani si ficat. Nu am vazut asa ceva de cand sunt eu. Am anuntat imediat politia”.
Perversul a fost arestat preventiv
Pana si procurorul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau si politistii de la Serviciul Investigatii Criminale, care au vazut multe la viata lor, s-au ingrozit de modul cum arata cadavrul. „Pana in jurul pranzului nu stiam cine este victima, ne-a declarat comisarul sef Dumitru Isachi, seful SIC Bacau. Am reusit sa identificam barbatul dupa unul din degetele de la mana stanga si dupa haine”. Dupa aflarea identitatii cadavrului a fost usor pentru judiciaristi sa refaca filmul grozaviei. Au ajuns de indata la Costica Luca si la iubita lui Viorica Rotaru. Acestia insa nu au fost gasiti acasa. Plecasera la Bacau, pentru cumparaturi de Craciun. La intoarcere, cei doi au avut parte de o primire „fierbinte”. „Luca a fost retinut 24 de ore pe baza de ordonanta, iar astazi (ieri n.a.) urmeaza sa fie prezentat la Tribunalul Bacau cu propunerea de arestare pe o perioada de 29 de zile, pentru omor calificat. Daca va fi gasit vinovat, Costica Luca risca sa-si petreaca dupa gratii pana la 25 de ani din viata”, a precizat procurorul Monica Boghiu, purtartorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau.Scris de Lili ADOCHITEI
Dany Zarnescu a primit Premiul UAP Bacau
Premiul pentru intreaga activitate din acest an a fost acordat de Filiala Bacau a Uniunii Artistilor Plastici – Filiala Bacau artistului Dany Zarnescu. Au mai fost nominalizati Dionis Puscuta, Cristina Ciobanu si Marius Craita Mandra. „Acest premiu se acorda pentru activitatea dintr-un an. In 2005 am avut o expozitie la Galeria «Artis» din Bucuresti, o personala la Galeriile «Velea». Am mai participat si la o expozitie de grup «9 Art», la Centrul de Cultura «George Apostu». Cred ca astea au contat”. De ce atata zbatere intr-un an, in timp ce unii colegi de breasla nu expun cu anii? „Asa simt eu nevoia, motiveaza simplu Dany Zarnescu. Lucrand mereu, ma perfectionez. In plus, acum am si timp de lucru, daca baiatul nu este langa noi. Intre casa, scoala si atelier e viata mea. Pentru anul 2006 imi doresc sa fiu sanatoasa si sa pot lucra in continuare, sa expun alaturi de colegii mei. Sa fie bine si frumos la Filiala, sa fie armonie, pentru ca eu ii respect pe toti, le pretuiesc munca, si fetelor si baietilor”. Interesant este ca artistul plastic Dany Zarnescu a fost premiata cu o lucrare semnata de …sotul sau, sculptorul Gheorghe Zarnescu. Cum e oare sa primesti un astfel de trofeu? „Pe mine ma bucura, a declarat Dany Zarnescu. Acesta era Trofeul. Mi-e drag ca s-a intamplat asa. Oricum de la anul se vor acorda bani, acesta era ultimul trofeu cu semnatura lui Gheorghe Zarnescu. Ma bucur. Oricum sumele pe care le poate oferi Filiala nu sunt asa de mari. Si banii se duc iar o lucrare ramane”. Din comisia de premiere au facut parte Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Ioan Lazureanu, Constantin Ciosu, Gheorghe Zarnescu si Carmen Poenaru. Marti seara, vernisajul Anualei Artistilor Plastici a fost urmat de un concert de colinde sustinut de Corul „Armonia” al Liceului de Arta „George Apostu”. Iar coregraful, dansatorul si managerul de dans Roberto Casarotto, aflat intr-un program de rezidenta la Centrul „George Apostu”, a facut o demonstratie de dans contemporan, cu o parte din cursantii Scolii de Dans „Fiesta”, cu care a lucrat pe durata sederii sale in Bacau. Expozitia anuala a Uniunii Artistilor Plastici – Filiala Bacau poate fi vizitata la Muzeul de Arta Contemporana al Centrului de Cultura „George Apostu”.Scris de Laura Huiban
Concursul National „Vranceanu-Procopiu” / Bacauanii au cucerit cinci premii si cinci mentiuni
Ieri la pranz, in amfiteatrul Colegiului National „Ferdinand I” s-a desfasurat festivitatea de premiere a Concursului National de Matematica-Fizica „Gheorghe Vranceanu-Stefan Procopiu”, editia a VIII-a. Reprezentantii judetului nostru au reusit sa cucereasca un premiu I, doua premii II, un premiu III si cinci mentiuni. De altfel, iata rezultatele finale ale concursului: Clasa a VII-a, 1.Olaru Tudor-CN „C.Negruzzi” Iasi 2.MANOLIU LAURA-CN „Ferdinand I” Bacau 3.MOCANU CALIN-Sc.nr.1 Onesti Mentiuni: MARINESCU EDUARD-Sc. „Al.I.Cuza” Bacau, PADURARU TUDOR ADRIAN-Sc.”Ghita Mocanu” Onesti, RADU SILVIU-CN „Ferdinand I” Bacau si CRISTESCU MARIUS-Sc.”Al.I.Cuza” Bacau. Clasa a VIII-a: 1.Petrescu Ioana-CN „Lahovari” R.Valcea 2.URSACHI CATALIN-Sc.nr.1 Onesti 3.Constantinescu Gabriel-CN „Em.Racovita” Iasi. Clasa a IX-a: 1.Ilie Valentin-Lic.”M.Eminescu Buzau 2. Petre Luca-Lic. „B.P.Hasdeu” Buzau 3.Sorea Miruna Stefana-CN „Gh.Lazar” Sibiu Mentiuni: OTIMAN ALEXANDRA-CN „Ferdinand I” Bacau. Clasa a X-a: 1.Armasescu Vlad Mihai-CN „Tudor Vianu” Bucuresti 2. Rosu Eugenia-C.N.”C.Negruzzi” Iasi 3.Lazanu Andrei-CN „Tudor Vianu” Bucuresti. Clasa a XI-a: 1.Masureac Mihai-CN „Petru Rares„ Suceava 2.Popescu Stroe Victor-CN „Tudor Vianu” Bucuresti 3.Purcaru Alin-CN „Ecaterina Teodoroiu” Tg.Jiu. Clasa a XII-a: 1. AGAPE ALEXANDRU-CN „Ferdinand I”, aflat la al patrulea Premiu I consecutiv! (pe langa premiul cuvenit primului loc, Alexandru a primit inca 2.000.000 de lei din partea unui fost absolvent al CN „Ferdinand I”, care a dorit sa ramana anonim) 2.Sava Alexandru-CN „V. Alecsandri” Galati 3.Patranica Vitalie-Lic.Experimental de Creativitate Chisinau, Republica Moldova (care a primit, impreuna cu un alt elev din Chisinau, Abetkin Vitalie, un premiu de 2.000.000 de lei din partea consilierului municipal Ilie Barzu). Premiilor din proba principala (mixta) a concursului li s-au alaturat premiile pentru probele de baraj, bacauanii cucerind si aici un Premiu I, prin PESTE ALEXANDRA, clasa a VIII-a, Sc.”Al.I.Cuza” Bacau, la categoria Juniori Matematica, si o mentiune, la fizica, prin AGAPE ALEXANDRU. Scris de Stefan OLTEANU
Voleibalistele bacauane au fost la o singura minge de calificarea in „sferturile” Top Team’s Cup! / Campioanele ghinionului
Volero Zurich-Stiinta Bacau 3-2 (23-25, 19-25, 26-24, 25-16, 15-4)
Daca mai era nevoie, acum avem confirmarea. Martea exista ceasuri rele. N-or fi ele chiar trei, insa doua sunt cu siguranta. Marti, in tara ceasornicarilor, Stiinta Bacau a trait cele mai rele doua ceasuri din istoria sa. Voleibalistele bacauane au fost eliminate din Europa in modul cel mai frustrant cu putinta. Desi a condus cu 2-0 la seturi, campioana Romaniei a ratat calificarea in sferturile de finala ale Top Team’s Cup, fiind finalmente invinsa cu 3-2 de Volero Zurich dupa 120 de minute de joc. Mai mult, in setul trei, bacauancele au avut minge de meci la scorul de 24-23! Din pacate, elvetiencele au blocat atacul, si au punctat imediat, restabilind egalitatea. A fost mingea care a schimbat cursul jocului. Volero si-a adjudecat si actul urmator, restabilind egalitatea la seturi. Setul decisiv s-a dovedit o simpla promenada pentru echipa din Zurich. Puternic ravasita din punct de vedere psihic, Stiinta a fost incapabila de a reactiona, astfel incat Volero a pus punct intalnirii in dreptul unui 15-4 cat se poate de sugestiv. Chiar si la 2-3, Stiinta ar fi putut sa-si continue parcursul european. Conditia de baza era ca Euphony Tongeren sa castige meciul din deplasare, cu Centrostal Palac Bydgoszcz. Din nefericire, Centrostal si-a valorificat avantajul terenului propriu, impunandu-se cu 3-0 si reusind sa ajunga in „sferturile” competitiei, alaturi de lidera Volero. Interesant este ca Stiinta putea sa transeze duelul calificarii cu Centrostal in favoarea sa, inca din jocul tur, desfasurat in Polonia. Si atunci, Stiinta a avut minge de meci la scorul de 2-0, insa polonezele au redus din handicap, pierzand partida doar cu 2-3. Daca Stiinta se impunea cu 3-0 in acea partida, ar fi reusit accederea in „sferturi” gratie setaverajului. „Am ratat o sansa uriasa”. Declaratia, ca un epitaf, apartine antrenorului Florin Grapa, care a inceput meciul cu Volero utilizand urmatoarea formula de echipa: Polischiuk, Mitrovic, Truta, Boskovic, Maletic, Hatinova, Tolisteanu (libero). Au mai jucat: Nitulescu, Anghel, Marian.
Rezultatele ultimei etape: Volero Zurich-Stiinta Bacau 3-2 (23-25, 19-25, 26-24, 25-16, 15-4), Centrostal Palac Bydgoszcz-Euphony Tongeren 3-0 (25-20, 25-16, 25-14).
CLASAMENTUL FINAL AL GRUPEI A
1.Volero 6 4 2 15-10 10p.
2.Centrostal 6 3 3 12-12 9p.
3.Stiinta 6 3 3 12-12 9p.
4.Euphony 6 2 4 7-14 8p.Scris de Dan SION
Cotatia titlurilor Erste, in scadere dupa preluarea BCR
Cotatia actiunilor bancii autriece Erste a scazut, miercuri, dupa ce institutia de credit a platit o suma peste estimari pentru pachetul majoritar al Bancii Comerciale Romane si a anuntat ca an 2006 asi va majora capitalul, transmite Reuters.Titlurile Erste, care a devenit a doua mare banca din Europa de Est dupa preluarea BCR, au deschis sedinta an scadere scadere cu 4 la suta, la 43,9 euro. La ora 14:27, ora Austriei, actiunile Erste erau cotate la 44,75 euro, an scadere fata de maximul de 45,74 euro atins an cursul sedintei de miercuri.”Ca urmare a pretului ridicat platit, Erste va trebui sa ancerce din rasputeri ca aceasta tranzactie sa fie atractiva pentru cumparatori. an trecut am facut greseala de a subestima puterea de transformare a Erste, iar acum nu exista loc pentru greseli”, a declarat Stuart Graham, de la Merrill Lynch. Erste intentioneaza sa asi majoreze capitalul cu 2,4 miliarde euro, an primul trimestru al anului viitor, pentru a finanta achizitia pachetului de 61,88 la suta din actiunile BCR. Banca austriaca a fost desemnata, marti seara, castigatoarea licitatiei pentru preluarea BCR, antrucat a oferit cel mai mare pret, de aproximativ 3,75 miliarde euro. Celalalt ofertant a fost banca portugheza Millennium bcp.Scris de MEDIAFAX
Milioane la intretinere pe nedrept / Teapa repartitoarelor
Tot mai multi bacauani ne sesizeaza ca si-au montat robineti termostati si repartitoare de costuri la calorifere, dar ca investitia nu le este de nici un folos. Sefii asociatiilor nu stiu cum sa procedeze, iar comunicarea cu furnizorul de agent termic este deficitara. Victimele sunt locatarii, care au bagat bani in repartitoare, dar platesc tot in pausal caldura.
„Am dat peste patru milioane de lei pentru cele patru calorifere, am stat apoi in frig pentru a face economie, dar cand s-a afisat intretinerea am vazut ca trebuie sa platesc in pausal, ni s-a plans Neculai Baltaru, de pe strada Stadionului. De la Asociatia 43 mi s-a replicat ca de vina sunt cei de la CET. Eu nu stiu daca exista in lumea asta o lege care sa te oblige sa platesti ce nu ai consumat. Caci caloriferele mele au stat mai mult inchise, am indurat frig, dar platesc la fel cu cei care au avut caldura”.
Incompetenta si nepasare la asociatie
La Asociatia 43, administratorul nici macar nu stie daca gigacalorimetrul de la scara pe care locuieste Neculai Baltaru este sigilat. „La noi in asociatie se plateste in pausal chiar daca gigacalorimetrele sunt sigilate, ne-a declarat administratorul Ileana Zaharia. Avem o adresa de la CET in acest sens, pe care am afisat-o pe toate geamurile si nu inteleg de ce fac locatarii scandal. Scrie ca se vor lua in calcul gigacalorimetrele abia de la 1 ianuarie 2006”. In cele din urma, administratorul s-a aratat dispus sa faca o concesie pentru familia Baltaru. „O sa mearga o comisie si, daca nu a consumat, o sa-i scadem din bani”. Administratorul n-a mai stiut sa raspunda cine va plati in locul lui Baltaru, consumul fiind facturat. Concluzia, in aceasta situatie, nu poate fi decat una: caldura a ajuns sa se plateasca la Asociatia 43 dupa ureche, in ciuda faptului ca exista gigacalorimetre sigilate. Dar cine sa-l controleze pe administrator, daca pana si presedintele asociatiei a acceptat sa plateasca in pausal? „Avem mai multe scari cu gigacalorimetre sigilate, dar nu stiu, cred ca CET-ul trebuia sa ii instiinteze pe cei de la Elsaco, care au montat repartitoarele, sa vina sa le citeasca. Am sunat la CET, dar mi s-au dat atatea raspunsuri ca nu mai pun baza pe ele”, ne-a declarat presedintele Virgil Nemteanu.
Nimeni nu se recunoaste vinovat
„Nu vreau sa-i critic pe cei de la asociatii, dar multi nu prea au ce cauta pe acolo, spune directorul CET, Vasile Dragusanu. Dupa ce noi am receptionat si sigilat gigacalorimetrele, era obligatia presedintilor de asociatii sa anunte firma care a montat repartitoarele pentru a veni sa citeasca in fiecare apartament consumul. Nu le anuntam noi, caci nu suntem obligati sa stim cu ce societate a montat fiecare asociatie aparatele din apartamente. Noi le facturam doar cantitatea consumata pe scara”. Cat despre adresa care a bulversat asociatiile, la vremea trimiterii ei, directorul CET a declarat ca a fost o neintelegere. „Am specificat atunci ca vom lua in calcul gigacalorimetrele chiar daca au fost sigilate doar patru-cinci zile din noiembrie”, spune directorul Dragusanu. Chiar daca informatia a aparut in presa, nu a ajuns la toti sefii asociatiilor. Prin urmare, delasarea unor angajati ai asociatiilor si lipsa de comunicare dintre furnizor si asociatii au dus la situatii aberante. Cine ii va despagubi pe locatarii care au facut efortul de a monta repartitoare in apartamente, au suferit de frig, dar scot milioane din buzunar pentru caldura neconsumata?Scris de Doina MINCU
Seara manelistilor / Bairam la zero grade si de zero puncte
„Baa, e Guta la Cinema Central!” „Da’ ce, si-a scos film autobiografic?!” Ba din contra! Vineri, 16 decembrie, cu ora de start 19.30, in locatia amintita mai sus a avut loc, probabil, al mai misto bairam, manca-t-as! Cu alte cuvinte, „e chef de chef si toti banii mei” n-au putut sa ramana la locul lor in buzunar, pentru ca, adica, numitul Sandu Tamas, impresarul care este, sau cine-o fi fiind el, nu m-a lasat sa intru cu legitimatia de ziarist si-am fost nevoita sa dau 150.000 lei pe bilet, si-asa-mi plaange inimaa!!! Vorba aia, „hotului de hot i-e frica”, o fi crezut ca legitimatia e falsa… Eh, eram si eu o fata posomorata pe-acolo, printre atatea alte fete „colorate” de entuziasm, din care cauza mi-am spus sa fiu mai atenta la buzunare. Desi sala nu era chiar plina, au fost destui spectatori, s-au vandut peste 150 de bilete. De ce ar gazdui cinematograful un asemenea concert… pai asa s-a facut mai multa vanzare decat are cinema-ul intr-o luna (mai ales acum, pe timp de iarna, la cat de frig este in sala, cui ii mai arde de film?). Asaa, si pana sa inceapa concertul (a mai durat cam juma’ de ora), meditam si eu la conditia artistului in lume, la puterea banului (cat de subjuganta poate fi…), la felul in care ar fi aratat fiica-sa lu’ Guta daca ar fi mostenit zambetul seducator al tatalui (o dantura perfecta pe care nu se sfieste sa si-o arate, de parca ar face reclama la pasta de dinti)… Si in sfarsit, spectacolul a fost deschis de numitul Alin de la… Oradea sa fi fost?! Si incepe… Intr-o melodie, vine „pustoaica mea cu bani din Italia”, prilej pentru ca „sa beau ca niciodata”. Pustoaica e „adevarata, desteapta si frumoasa/ pune toti banii pe masa”. Ma intreb si eu, oare ce-o fi lucrat ea acolo, in Italia, de a facut atatia bani?! „Nu e niciuna ca ea/ in Franta si Spania/ si cand acasa ajunge/ toata Italia plange”. Maai, da’ prin multe locuri a muncit! La microfon a urmat Olimpia Zica. Domn’soara se plange de frigul din sala, ca „am stat si voi aici in public” (?!), ureaza „buna seara incondata”, ciripeste si ea ceva despre dusmani („ce aveti dusmanilor… de imi purtati dusmanie”) si il elogiaza pe Guta: „mi-a dat foarte multa ambitie in mine…” Apoi trece la cantecele mai de corazon: „N-am crezut sa ma indragostesc…”, „Te iubesc (x 2) dragostea mea/ fara tine( x 2) viata mi-e grea.” Acultand-o, parca-mi suna a playback. Sau sa fi fost doar efectul acela de ecou intalnit deseori la melodii de genu’? Indoiala avea sa mi-o spulbere Edy Talent, cel care va ajunge la fel de mare ca Adi Minune, dupa cum spunea prezentatorul… Tot ce e posibil, ca eu nu m-am prins daca avea 5 ani sau doar era foarte scund. La un moment dat, multitalentatul Edy a lalait ceva gresit si nu s-a mai suprapus cu banda… Din lai, lai, la in lai, lai, la, mai lanseaza o duma: „Cand te-am cunoscut pa tine/ Am crezut ca fac pe mine”. LOL!!! Aha, deci de-acolo venea mirosul! Un altul, Cristi Tules, tanar fotomodel din Bucuresti cu multe colaborari cu ACM, Guta si Salam, vorbeste si el de bairam, gagici, superfemei… „Sta gagica mea frumoasa/ Si-i arunc cate-o privire, /Eu la ea si ea la mine.”
Si in sfarsit, Nicolaeee Gutaaaa!!! Fenomenal, cu o melodie fara ritm de manea! Emotionanta poveste a unei iubiri inselate: in geanta ei gaseste un bilet de la altcineva, „iar pe telefon la tine, doua numere straine”, si vai, cum a lasat-o sufletul sa-i faca una ca asta (nota: pe afis titlul concertului era „Cum te-a lasat inima”), ca el o saruta si ea plangea si atunci incepea si el sa planga dar cat de naiv era ca nu si-a dat seama ca ea de fapt plangea ca nu era langa celalalt! Cata suferinta la decibel doamnelor si domnilor!!! Apoi o melodie pe care „o dedic pentru toti fratii si pentru toti cei care are frati”. Apare si fie-sa (care mai avea tupeul sa poarte pantaloni cu sigla MTV – probabil credea, saracuta, ca „M”-ul vine de la „manele”), pentru niscaiva duete: „Eu te iubesc prea mult dar tu/ tu ma iubesti pe mine nu/ Daca-mi iei iubirea lasa-mi macar sufletu.” Inca ceva extraordinar, macar ei doi pareau sa nu faca playback.
Spectacolul a fost incheiat de Romeo Fantastic, care „nu canta despre prieteni, dusmani, bautura sau mancare, ci despre sex”, si canta „cel mai nou stil, numit ragaton”. Ce mi-a fost dat sa aud!!! Plagiat dupa Shaggy: „Carolaina jambala/ da-ti jos fusta”, „sex bombastic si fantastic” „Dale don dale” transformat in „goale, gagicile sunt goale” si restu’ pornografie curata, chestii de genu’ „Apleaca-te Morena, sa vedem cisterna/ Ridica-ti piciorul sa bagam lanterna/ Da-ti jos sutienul sa vedem balena”, mai mult nu mai spun ca mi-e rusinee!!! Si erau si copii mici in sala, puteau producatorii sa puna un avertisment, un patratel rosu ceva! Cat de inconstienti pot fi respectivii parinti! Bietii copii, de mici sunt invatati cu de-alde astea, si crescand intr-un astfel de mediu ajung sa nu-si poata dezvolta si alta alternativa, alte gusturi. Hai, daca incerc sa gandesc obiectiv, nu pot condamna pe nimeni ca ii place ritmul de manea, dar cum ramane cu versurile, cu mesajul, cu dezacordurile, cu lipsa de respect pentru limba romana?! Am ajuns la concluzia ca fanii manelelor nu se respecta ascultand asa ceva, si prin urmare nici nu sunt respectati. 150.000 pentru un concert cu playback, la care nici macar nu vin toti cei ce apar pe afis (au tras chiulul Salam, Cumetrii, Anne’s, Tucu, Adriana Antone… ce mai, de-abia jumatate daca au fost prezenti…) chiar nu se merita, indiferent ca e vorba de manele sau oricare alt gen de muzica. E JAF DE JAF, parerea mea!!!Scris de Oana TANASA
Radio Alfa a fericit doua bacauance / Porcusorul a mers la numarul 21
Devenit traditie, concursul „Radio Alfa iti baga porcul in casa” si-a ales, ieri, castigatorul. Au sunat la radio 164 de bacauani: au dat nume care mai de care mai expresive, l-au ademenit pe porcusor cu un culcus calduros si o sticla de tuica, i-au cantat numai, numai, ca patrupedul sa fie al lor. In urma extragerii la sorti de ieri, porcul va pleca acasa la Magdalena Burlacu. Premiul de consolare, un butoias cu vin, i-a revenit Liei Nemes.
Ghita, Costache, Codita, Gigi, Grasunache, Traian Basescu, Vadim Tudor sau porecla vecinului de scara sunt doar cateva dintre numele pe care ascultatorii Radio Alfa le-au dat porcusorului scos la concurs. In perioada 1-20 decembrie, 164 de bacauani s-au inscris la concursul „Radio Alfa iti baga porcul in casa”. Tot ce aveau de facut ascultatorii pentru a intra in competitie era sa sune la radio, sa dea porcului un nume si sa-l determine sa-l aleaga pe unul dintre ei. Pentru a-l ademeni pe porc, unii dintre ascultatori i-au promis tuica, vin, ceai, o masa copioasa, chiar si un culcus cald. Ieri, datele celor 164 de participanti la concurs au fost asezate intr-un bol transparent si amestecate. In prezenta intregii echipe de la Radio Alfa, a avut loc tragerea la sorti a castigatorului. Cei peste 150 de asculatori ce s-au inscris in concurs au fost la propriu la mana stiristei Oana Chiriac. Oana a ales biletelul cu numarul 21. Coincidenta sau nu, dar pe data de 21 decembrie castigatoarea a fost Magdalena Burlacu, 46 de ani, din Bacau, al 21-lea participant la concurs. Bacauanca noastra a fost sunata de colegul nostru Irinel Tudor. „Sunt deosebit de norocoasa, declara emotionata Magdalena Burlacu. Eu nu sunt norocoasa de felul meu si asa am o multime de necazuri, dar de data aceasta soarta m-a facut foarte fericita”. Pentru ceilalti 163 de participanti care nu s-au ales cu porcusor, Radio Alfa a mai pregatit o surpriza: un butoias cu vin. De data aceasta cea care a extras castigatorul bauturii a fost stirista Cristina Cristescu. Butoiasul cu vin a revenit Liei Nemes, de 40 de ani, din Bacau. Cand a fost contactata, castigatoarea se afla la cumparaturi in piata. „Nu ma asteptam, afirma Lia Nemes. Va multumesc mult si sarbatori fericite”. Astfel a reusit Radio Alfa sa faca sarbatorile mult mai fericite pentru doua familii din Bacau.Scris de Iulia CUCU
Carnagiu la Lilieci / Doi morti si patru raniti intr-un accident de circulatie
Un teribil accident de circulatie s-a produs ieri dimineata, la Lilieci. Doua persoane si-au pierdut viata, iar alte patru au ajuns la spital in stare grava. Politistii spun ca de vina este soferul autoturismului B-P 5405 care circula cu o viteza mult prea mare.
Doi morti si patru persoane grav ranite. Acesta este bilantul accidentului de ieri dimineata de la Lilieci, comuna Hemeiusi. Teribilul eveniment rutier s-a petrecut aproximativ in jurul orei 8.00 si potrivit declaratiilor martorilor oculari s-a datorat vitezei si imprudentei la volan. „Eu am vazut masina cu numarul de Germania (B-P 5405) cand venea cu viteza mare dinspre Piatra Neamt, ne-a spus Marcel Paduraru, un localnic din Lilieci. La curba a intrat in bordura si de acolo a fost aruncata pe contrasens. S-a izbit direct in dubita (B- 84639), care venea dinspre Bacau”. Desi a pierdut controlul autoturismului, soferul de pe Opel, Tiberiu Truceanu, a tras puternic de volan, incercand sa evite impactul cu autoutilitara Volkswagen, care circula regulamentar pe sensul opus. Efortul s-a dovedit zadarnic, cele doua autovehicule ciocnindu-se violent. Pasagerul din dreapta soferului si cel din spate dreapta au murit pe loc. Celelalte trei persoane aflate in masina, precum si soferul de pe dubita au fost transportati la Spitalul Judetean de Urgenta in stare grava. Pentru a fi scoase cadavrele dintre fiarele contorsionate ale masinii a fost nevoie de interventia pompierilor de la descarcerare. „Noi am fost anuntati de accident in jurul orei 8.00, iar in maxim zece minute ne aflam la locul impactului, ne-a declarat plt.mj. Liviu Vintu, ofiter la Inspectoratul Judetean de Urgenta „Mr. Constantin Ene” Bacau. Interventia a durat aproximativ 20 de minute”.
Sase persoane, victime ale vitezei
Circulatia pe ambele sensuri a fost blocata, pentru jumatate de ora, timp in care politistii de la Biroul Politiei Rutiere au facut masuratorile de rigoare. Primele concluzii ale anchetei s-au dovedit nefavorabile soferului autoturismului Opel care a calcat pedala de acceleratie mai mult decat permite legea. „Masina circula cu viteza, a precizat agent sef adjunct Robert Fenea. Cel putin aceasta este prima concluzie la care am ajuns. Ancheta e insa departe de a fi finalizata”. Cele patru persoane care au supravietuit teribilului accident de circulatie nu stiu prea multe despre modul cum s-a intamplat grozavia. „Eu circulam regulamentar si m-am trezit ca intra Opel-ul in mine” spune inca buimacit soferul autoutilitarei, Ciprian Roman (23 de ani). Nici pasagerii din autoturism (din care unul aflat in stare de ebrietate) nu au putut da mai multe lamuriri. Cert este ca toti ranitii (Danut Bors, de 19 ani, Alina Maria Padure, 17 ani, Tiberiu Truceanu, 20 de ani si Ciprian Roman) sunt in afara oricarui pericol. In schimb au platit tribut grabei soferului Vasile Truceanu (18 ani) si inca o tanara, a carei identitate este deocamdata necunoscuta.Scris de Lili ADOCHITEI / Iulia CUCU
Concursul National de Mate-Fizica „Vranceanu-Procopiu” / Azi vor fi premiati invingatorii
Amfiteatrul mare al Colegiului National „Ferdinand I” va gazdui astazi, 21 decembrie 2005, de la ora 11.00, festivitatea de premiere a celei de-a VIII-a editii a Concursului National de Matematica-Fizica „Gheorghe Vranceanu-Stefan Procopiu”.
La editia din acest an au participat peste 200 de concurenti, din Capitala, din 34 de judete si din Republica Moldova si fiecare concurent s-a gandit, la sosirea in municipiul Bacau, ca are in ranita bastonul de maresal. Oricum, chiar daca astazi vor fi premiati doar invingatorii, toti participantii sunt castigatori, prin simplul fapt ca s-au confruntat cu ceilalti concurenti si cu ei insisi, si-au verificat nivelul cunostintelor la cele doua discipline fundamentale si au capatat o noua experienta de concurs, in conditiile unei competitii foarte dificile, de inalt nivel. De altfel, organizarea si desfasurarea concursului au fost apreciate in mod deosebit atat de presedintele Comisiei Centrale, conf.univ.dr.Adrian Dafinei-Universitatea Bucuresti, coordonatorul loturilor reprezentative pentru Olimpiada Internationala de Fizica, si de prof.dr.Sorin Trocaru-inspector general la Ministerul Educatiei si Cercetarii, cat si de ceilalti membri ai Comisiei Centrale, de profesorii insotitori si de concurenti. „Bacaul a luat si de aceasta data nota maxima la organizare si la ospitalitate”, a declarat conf. univ. dr. Adrian Dafinei, multumindu-le profesorilor Dragos Florescu, directorul adjunct al Colegiului National „Ferdinand I”, si Toader Ungureanu, principalul organizator al Concursului, pentru deosebitele calitati de gazde. Ieri s-au desfasurat ambele probe, mai intai proba mixta, apoi, dupa o pauza de numai jumatate de ora, proba de baraj, la alegere. Tot ieri, dupa-amiaza, concurentii distinsi cu premii si mentiuni la Olimpiadele Internationale au plecat in mare graba spre Capitala, la festivitatea speciala de premiere organizata azi de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Printre ei se afla si eminentul matematician Adrian Zahariuc, insotit de profesorul sau, Ion Drobota, si de directorul Colegiului National „Ferdinand I”, profesorul Ghiorghi Iorga. Am fost asigurati ca astazi premiile oferite vor fi substantiale, gratie contributiei generoase a principalilor sponsori: Ministerul Educatiei si Cercetarii, Consiliul Local Bacau, SIF Moldova, Asociatia Romano-Olandeza „Betania” si cateva societati comerciale bacauane. Vom reveni cu unele ecouri de la festivitatea de premiere.Scris de Stefan OLTEANU
Bacauanii saraci iau cu asalt Centrul de Transfuzii / Sange contra hrana
Zeci de bacauani trec zilnic pragul Centrului de Transfuzii Sanguina Bacau. Numarul celor care isi vand sangele pentru un bon de masa s-a dublat in ultimele zile. Apropierea sarbatorilor ii determina pe concentatenii nostri sa-si doneze sangele pentru a avea ce pune pe masa in viitoarele zile.
Ieri, la primele ore ale diminetii, sala de asteptare din cadrul Centrului de Transfuzie Sanguina Bacau era arhiplina. Tineri, batrani, femei si barbati au venit sa doneze sange. Dincolo de importanta gestului lor fata de cei care zac pe patul de spital, donatorii sunt motivati de… foame. In schimbul unei donari, bacauanul primeste un bon de masa in valoare de 300.000 de lei. Desi mica, suma are o insemnatate deosebita pentru cei care cu greu au ce pune copiilor pe masa. „Ce sa mint, donez de nevoie, povesteste Mirica Munteanu, donatoare. Am trei copii acasa. Salariul este mic, cheltuielile mari, au si ei nevoie de cadouri acum. Cu 300.000 de lei cat castig din sange mai cumpar ceva de pus pe masa si mai reduc din cheltuieli”. Asemenea acestei femei sunt doua treimi dintre donatori. Majoritatea celor care trec pragul Centrului de Transfuzie sunt „clienti” fideli. Personalul medical le stie numele, varsta chiar si povestea fiecaruia. Cresterea numarului celor care isi vand sangele pentru hrana nu reprezinta o noutate. „In perioada Craciunului, de regula, numarul celor care vin sa doneze sange se dubleaza, a declarat dr. Carina Barcan, directorul Centrului de Transfuzii Sanguina. Foarte multi dintre bacauanii care doneaza se caracterizeaza prin fidelitate si beneficiaza, la a cincea donare, de un bon de masa cu valoare dubla, de 600.000 de lei”. Incepand de saptamana aceasta numarul donatorilor a crescut simtitor ajungand de la 20 la aproximativ 40. Alaturi de parinti, la usa Centrului de Transfuzii stau si bunici. „E greu: pensia mica, nevoile mari, afirma Neculai Stanga, pensionar. Eu am aproape doi ani de cand donez sange. Cu bonul de masa de 300.000 imi cumpar mancare macar pentru o saptamana. O economie in plus la pensie”. Un simplu calcul arata ca intr-o saptamana peste 200 de bacauani vin sa-si vanda sangele, pentru un cozonac pe masa de Craciun. Pentru a veni atat in sprijinul donatorilor cat si a bolnavilor, Centrul de Transfuzii va functiona si in zilele de 24 si 31 decembrie intre orele 08.00 si 10.00.Scris de Iulia CUCU







