joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5707

Reducerea TVA duce „dreapta” spre „stanga”

Senatorii au adoptat, cu voturile parlamentarilor PSD, PRM, PD si PC, propunerea conservatorilor privind reducerea la 9% a TVA pentru produsele alimentare

de baza.

Legea a fost adoptata cu 65 de voturi „pentru&#8221, exprimate de senatorii PD, PRM, PSD si PC si cu 34 de voturi „ampotriva&#8221, apartinand senatorilor PNL si UDMR. Parerile politicienilor bacauani sunt impartite. Exista voci care sunt de acord cu masura, dar si voci care considera ca masura este una cu caracter eminamente populist. „Stiu ca este vorba de un proiect al Partidului Conservator care a trecut de Senatul Romaniei. In ceea ce priveste votul din Senat, cred ca a fost un vot personal al senatorilor democrati. Proiectul are un usor aer populist. Trebuie vazut daca, din punct de vedere financiar, are acoperire la buget. In mod clar, aplicarea acestei masuri va insemna o vaduvire a bugetului consolidat, dar in acelasi timp trebuie vazut daca in proiect este prevazuta vreo sursa care sa suporte aceasta reducere&#8221, a declarat Liviu Miroseanu, deputat PD de Bacau.

&#8222O masura populista,

care da gaura in buget”

Mult mai categoric este deputatul liberal Ionel Palar. „Din pacate, proiectul aprobat de Senat este o masura de un populism ieftin care nu poate fi aplicata decat pe hartie. Cetateanul de rand nu are nimic de castigat in urma aplicarii acestei masuri. De fiecare data cand s-a incercat asa ceva, preturile nu au scazut proportional cu reducerile vehiculate. In mod cert va fi un regres. Va fi o gaura la buget pe care va trebui sa o acoperim intr-un fel. Bugetul consolidat a fost adoptat fara a fi luate in calcul astfel de masuri. Sa nu uitam ca bugetul are nevoie de resurse pentru ca sunt scoli, spitale, armata sau inundatii care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Sa nu luam masuri populiste ieftine atunci cand nu se impune acest lucru&#8221, a precizat Palar. Pe jumatate de acord cu parea deputatului Palar, Ioan Chiriac, coleg de partid, declara: „Reducerea TVA este o masura foarte buna si una europeana. In schimb, in forma in care a fost adoptata de Senat este folositoare doar pentru procesatori, nu si pentru consumatori. Cei care au fost si sunt bine organizati, si ma refer aici la procesatori, au reusit sa obtina o reducere a TVA, dar aceasta reducere trebuia aplicata si la legume si fructe”. Prin aceasta masura castiga doar procesatorii, si nu producatorii.”Cred ca ar mai trebui umblat la acest proiect&#8221, a mai spus Chiriac.

&#8222Nu traim in America”

Cei doi liberali sunt contrazisi de social-democrati. „Partidul Social Democrat a votat un proiect de lege care vizeaza reducerea TVA la produsele alimentare de baza. Este o masura menita sa sprijine oamenii care intampina dificultati financiare. Nu este o masura populista, asa cum sustin liberalii. Oare nu este masura populista acordarea celor 500 mii pentru fiecare pensionar in parte? Nu cred ca este momentul masurilor populiste, dar este momentul masurilor in avantajul oamenilor necajiti. Nu traim in America si nu avem salarii foarte mari care sa acopere toate cheltuielile&#8221, a declarat Gabriel Vlase, deputat PSD. Indiferent de parerile politicienilor bacauani, proiectul scos la bataie de conservatori va trebui sa treaca si de Camera Deputatilor pentru a putea fi pus in practica.Scris de Ovidiu Drug

Chinuiti in zadar/ Cinci copii au stat singuri o jumatate de an

    Impinsi la disperare de saracia in care s-au nascut si in care au adus pe lume cinci copii, doi soti din Sohodor-Horgesti au luat calea Italiei. S-au intors in sat mai saraci decat au plecat. Carabinerii i-au ridicat in pijama si i-au trimis acasa. Acum fac foame impreuna cu cei mici si sunt si datori vecinilor. Neamurile se pregatesc sa-i arunce in drum.

    Cinci copii din Sohodor-Horgesti au stat sase luni singuri acasa, in timp ce parintii erau in Italia. Mama si tata a fost Andreea, de 12 ani. Mezina are doar doi ani. Andreea gatea, cand avea ce, Andreea spala, cand avea cu ce. Mergea si la scoala, iar atunci ii tinea locul Brandusa, cu doi ani mai mica. Copiii nu s-au plans la vecini, la neamuri sau la primarie. Au indurat foame, frig, singuratate. Din cand in cand, pe la ei trecea bunica din partea mamei. Aceasta are insa familia ei in Parincea si venea doar in vizita. Dupa ce cazul copiilor care se cresteau singuri a ajuns in atentia Protectiei Copilului, bunica a fost atentionata sa se implice mai mult. Asta insemna sa vina in cate o zi cu ceva de-ale gurii. Crinu, la cei 8 ani ai lui, privea cu incredere viitorul si accepta situatia cu o maturitate pe care copiii o capata doar atunci cand cunosc de mici suferinta: „Stiu ca mama si cu tata au plecat in strainatate pentru ca suntem saraci. Ei s-au dus ca sa castige bani&#8221. Dupa 3 luni de la plecare, parintii au reusit sa trimita copiilor doar 8 milioane de lei. Micutii au trait, luna de luna, din alocatie. Acum, parintii celor cinci sunt acasa. Din pacate, s-au intors din Italia mai saraci decat au plecat. Am gasit-o pe mama, Marina Nanca, plangand. &#8222Imi vine sa ma omor si sa scap de toate. Ma uit la copii si nu stiu cum sa o scot la capat. Am muncit degeaba in Italia. Am chinuit copiii si nu am castigat nimic. M-a dus o vecina si ii datoram 800 de euro pentru asta. Am reusit sa trimit acasa 600 de euro inainte de a ne prinde carabinierii. Am venit in tara cu bluza de pijama pe mine. Nici un bagaj nu am adus. Nici macar o ciocolata la copii”. Femeia se uita la Diana, care are astm, si e speriata ca ar putea sa aiba Crinu leucemie. Pe o lavita sunt cativa saci cu porumb, pomana de la oamenii din sat. Si atat. Nici cartofi, nici carne. Doar cele sase gaini mai dau cate un ou pentru copii. Femeia a incalzit apa sa spele rufe. Nu a gasit prin casa nici macar o pojghita de sapun. Barbatul i-a plecat la munca, la o ferma. I-a trimis insa vorba ca se intoarce. &#8222A avut un accident in Italia si abia a scapat cu viata. Nu mai poate lucra. Ce-o sa facem? Azi-maine ramanem pe drumuri. Asta e casa tatalui meu, care a murit si nu m-a recunoscut ca fiica. L-am ingrjit, iar acum vin copiii lui legitimi si ne alunga. Si-au adus deja lemn de casa”. Femeia spune ca saracia era grea si inainte de Italia, dar acum parca doare mai tare. &#8222Am vazut cum e sa traiesti in curatenie. Parca m-am intors in iad. De mila copiilor ma mai agat de viata”. Marina e tanara si vrea sa munceasca. Nu are unde. Satul e sarac, fara bogatasi care sa o angajeze cu ziua. Singura ei speranta este ajutorul social de la primarie.Scris de Doina Mincu

    Taranu a mai pierdut o bataile

      Avocatul Anghel Taranu a pierdut un nou process. De aceasta data in fata omului de afaceri Gheorghe Milea, proprietarul societatii Milea Impex SRL Darmanesti. Pe rolul Judecatoriei Bacau a existat pana zilele trecute dosarul, 2577/2005, prin care societatea reclama plata sumei de 680 de milioane de lei de catre Cabinetul de Avocatura „Taranu Anghel&#8221. Societatea a executat la vila avocatului Taranu gardul din fier forjat, tamplaria interioara si exterioara, cat si balustradele si scarile interioare. Sentinta data de Judecatoria Bacau obliga familia Taranu la plata celor 680 milioane lei aferente lucrarilor executate, cheltuielile de judecata si dobanzile aferente sumei initiale din 1993 pana in prezent. „Dupa 17 termene in care a trebuit sa ne prezentam in fata instantei, judecatorii, dupa ce au fost schimbati de nenumarate ori, au dat un verdict de care sunt foarte multumit. Sunt intr-adevar multumit de justitia bacauana. In cele din urma a fost solutionat si acest dosar care a fost tergiversate din 2003&#8221, a declarat Gheorghe Milea. Omul de afaceri este decis sa continue actiunea de executare silita a avocatului Taranu, astfel incat sa fie sigur ca isi va recupera toate restantele financiare. „Voi declansa procedurile de executare, chiar daca avocatul Taranu va face recurs. Este dreptul lui, dar este dreptul meu sa fac aceste demersuri. Legea imi permite sa incep procedurile de executare, chiar daca decizia nu este una definitiva si irevocabila&#8221, a precizat Milea.

      Orice incercare de a afla si pozitia avocatului Anghel Taranu a fost sortita esecului. De fiecare data, avocatul care sustine ca este protejat de Basescu a inchis tacticos telefonul, fara a da vreun raspuns cu privire la acuzele ce i se aduc.Scris de Marian Istrate

      Subfinantare si supraaglomerare in spitalele judetului

        Mircea Ifrim (foto), deputat de Bacau din partea PRM, a venit miercuri pentru prima data de la alegeri in judetul Bacau. &#8222Cred ca nu prezenta fizica e importanta, cat implicarea in rezolvarea problemelor judetului”, a declarat Mircea Ifrim, care e si presedintele Comisiei de sanatate din Camera Deputatilor. El a vizitat Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, Spitalul Municipal Moinesti si Clinica Polimed (fostul spital) din Podu Turcului. El a laudat Spitalul Moinesti si Polimed, care &#8222e un experiment unic in tara”, apoi s-a referit la viitorul Spital Municipal, criticand din nou initiativa lui Romeo Stavarache, primarul Bacaului. &#8222Nu e normal sa faci un nou spital in curtea lui, nu de ziduri avem nevoie. Facem paturi in plus? Daca sunt bani, de ce sa-i dam pe cladiri in loc sa aducem un aparat de rezonanta magnetica nucleara?” Ifrim sustine ca tehnica inalta la SJU inseamna mai putine zile de spitalizare. &#8222Am vazut altceva la Spitalul Judetean: supraaglomerare, computerul tomograf nu functioneaza, disfunctionalitate. Sistemul este subfinantat din &#821690 incoace, asta e problema. Slujitorii medicinii si-au facut treaba”. El a afirmat ca va cere un studiu privind necesitatea construirii unui nou spital si, in acelasi timp, va ajuta Spitalul Moinesti sa obtina un computer tomograf.

        Scris de Silvia Patrascanu

        Volei feminin, Divizia A (turneu 1-4) – Stiinta, vicecampioana a Romaniei

        Stiinta Bacau – Unic Piatra Neamt 3:1 (19, -23, 20, 24) a fost pentru gazdele ultimului turneu al grupei de elita pasul decisiv care i-a adus locul 2. Nu a fost un meci usor pentru bacauance, deoarece Unic se bate cu disperare sa prinda locul 3, iar victoria sa ar fi fost un atu in lupta indirecta cu Dinamo.

        Sustinut de o galerie loiala si civilizata, sextetul nemtean a mentinut echilibrul pe teren in trei dintre cele patru seturi. In primul, s-a mers umar la umar pana la 17, dupa care Stiinta s-a desprins decisiv in al doilea, tot studentele pareau ca se vor impune in final (dupa 19:19 si 23:21), dar fetele lui Marian Constantin au reusit seria de 4 puncte ce le era necesara, ajutate fiind si de doua decizii controversate ale arbitrilor. Setul al treilea a fost cel mai dezechilibrat totusi, la 22:13, Unic a izbutit o serie amenintatoare de 7 puncte, intrerupta de un serviciu gresit. Gazdele au pastrat initiativa in setul IV, dar erau s-o pateasca la fel ca in setul secund, Unic reusind sa recupereze de la 24:20 la 24:24. Mitrovic a izbutit un block-out, iar Signeanu a trimis o minge afara – si astfel s-a incheiat partida.

        Maine, de la ora 16.00, Stiinta – Dinamo de la ora 18.30, Rapid – Unic.

        Stiinta Bacau: Polischuk, Hatinova, Truta, Mitrovic, Anghel, Boskovic, Tolisteanu (libero) au mai jucat: Marian, Moldovan antrenori – F. Grapa, M. Manta

        Unic Piatra Neamt: Bogendorfer, Mastahac, Nedelcu, Encica, Zaharia, Signeanu au mai jucat: Voivod, Lupascu antrenor – Marian Constantin.Scris de Peter Kelmann

        Judo \ Spre Olimpiada de la Beijing, via Cupa Mondiala

        Manuela Barzu si antrenorul sau, Constantin Manole, au plecat astazi la Bucuresti, pentru a participa la etapa a II-a a Cupei Mondiale. Manuela Barzu este primul judoka din Bacau, de varsta senioratului, participant la o competitie de un asemenea nivel. Cupa Mondiala conteaza si drept criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Beijing. Etapa romana este a doua a circuitului din anul 2007, prima desfasurandu-se la Birmingham, in Marea Britanie. Bucurestiul va fi pentru prima data gazda unei etape de Cupa Mondiala la feminin. „Nu indraznesc sa dau un pronostic, chiar daca Manuela este intr-o forma foarte buna&#8221, ne-a spus Constantin Manole. „Astfel de competitii sunt extrem de puternice si foarte bine organizate. Simpla participare a Manuelei, in calitate de campioana a Romaniei (titlu cucerit in martie – n.r.) este onorant pentru ea, dar si pentru mine, antrenorul ei. A fost un vis pe care mi-l voi vedea cu ochii. De asemenea, Palatul Copiilor – clubul la care s-a format, si SCM Bacau – clubul ei actual, au cu cine se mandri&#8221. Reamintim ca Manuela Barzu este un caz rar de polisportiv care activeaza la nivel inalt, ea fiind si campioana en-titre a Romaniei la lupte libere.

        Scris de Peter Kelmann

        Motei si-a dat demisia de la Moinesti

        Ieri dimineata, antrenorul principal al divizionarei B, Petrolul Moinesti, Dan Motei si-a prezentat demisia. Aceasta demisie vine ca urmare a faptului ca in acest retur de campionat, Petrolul Moinesti n-a obtinut decat un punct. &#8222Dan a venit dimineata si si-a prezentat demisia. N-a mai intrat in vestiarul jucatorilor. Cred insa ca el va reveni la echipa”, a precizat Giani Florian, secundul divizionarei B. Contactat telefonic, Dan Motei a facut urmatoarele precizari: &#8222S-ar putea sa fie o demisie temporara. Sper sa fie ca un soc pentru echipa. Important e ca sambata sa castigam jocul cu FC Botosani”. Tehnicianul moinestean a lasat sa se inteleaga ca ar putea reveni la echipa chiar de luni, insa, cu siguranta, el va sta in tribuna la meciul pe care Petrolul Moinesti il va disputa pe teren propriu cu FC Botosani.

        Scris de Cristi Sava

        Iese Ganea, reintra Gheorghiu

        Fundasul stanga al FCM Bacau, Gica Ganea va sta pe tusa la meciul de sambata viitoare, contra Rapidului. Absenta lui Ganea este cauzata de cumulul de cartonase galbene, jucatorul primind in intalnirea de la Constanta, contra Farului, cel de-al patrulea avertisment din actualul sezon. Avand in vedere ca partida impotriva Stelei, din etapa a 23-a, a fost amanata pentru data de 17 mai si cum regulamentul prevede ca un fotbalist aflat in stare de suspendare sa-si ispaseasca pedeapsa in jocul oficial imediat urmator, Ganea va lipsi la meciul din Giulesti. Daca Ganea va sta pe tusa in compania Rapidului, in schimb va reintra Adrian Gheorghiu, care si-a efectuat etapa de suspendare in meciul cu Farul.Scris de Dan Sion

        Dupa infrangerea cu Farul, Cristi Popovici acuza numarul mare de ratari \ „La pauza trebuia sa fim in avantaj”

        Obosit dupa cele sase ore petrecute pe drumul de intoarcere de la Constanta. Trist dupa cea de-a sasea infrangere consecutiva. Si ingrijorat dupa ce echipa sa a ajuns pe ultimul loc al clasamentului. Asta era, ieri, starea de spirit a antrenorului FCM Bacau, Cristi Popovici. Tehnicianul bacauan nu si-a pierdut insa sperantele, chiar daca acestea se diminueaza de la o etapa la alta: &#8222Sanse de salvare mai exista, cel putin la nivel teoretic. Atat timp cat matematica nu ne condamna, noi continuam lupta”.

        Lipsiti de luciditate

        -Domnule Popovici, ce i-a lipsit Bacaului sa plece macar cu un punct de pe Litoral?

        -Sunt mai multe lucruri de spus, insa, pentru a sintetiza, cred ca ne-a lipsit luciditatea. Si cand spun asta ma refer la modul superficial in care am tratat ocaziile de poarta avute.

        -Prima sansa a fost ratata dupa numai 30 de secunde de la fluierul de start.

        -Asa este. Poate ca daca Matei ar fi inscris in acea situatie, altfel ar fi decurs jocul. Din pacate, Matei s-a pripit nici nu a sutat ca lumea la poarta, dar nici nu l-a asteptat pe Dornescu sa urce in careu pentru a-l gasi cu o centrare precisa.

        -Nu a fost unica ocazie a Bacaului.

        -Prima repriza a fost destul de echilibrata, insa noi am avut cele mai clare ocazii de a inscrie. La pauza trebuia sa fim in avantaj.

        N-au jucat la 0-0

        -Ce le-ati spus jucatorilor la pauza?

        -Le-am spus ca au facut o prima repriza foarte buna si ca daca vor avea mai mult curaj in partea secunda, putem castiga meciul. Oricum, noi nu am mers la Constanta pentru un 0-0, sa fie clar.

        -Si totusi, dupa pauza, am vazut un FCM Bacau retras in aparare. Ce s-a intamplat?

        -Farul a pus stapanire pe joc, castigand un om la mijlocul terenului. Eu mi-am asumat un risc, pastrand doua varfuri pe cei doi fundasi centrali ai lor, in speranta ca vom castiga. Din nefericire, toate mingile pe care am incercat sa le aruncam in atac au fost pierdute.

        -I-ai titularizat, in premiera, pe Mavriche, Petcu si Dornescu. Multumit de ei?

        -Da. Mavriche a gresit la primul gol, e adevrat, insa a facut multe lucruri bune. A pus mingea jos, a alergat mult. La pauza, chiar l-am felicitat pentru evolutia sa. Petcu a evoluat din nou bine, asa cum a facut-o si contra lui Dinamo. Si de Dornescu sunt satisfacut, desi, cu mai multa atentie, putea inscrie pe finalul primei reprize.

        Amanarea pica bine

        -Partida cu Steaua a fost amanata pentru 17 mai, astfel incat FCM Bacau va beneficia de o pauza de mai bine de o saptamana. Pica bine aceasta pauza?

        -Pica foarte bine. Sper ca in aceasta pauza sa se puna la punct cu pregatirea si Dobos pentru ca el nu rezista deocamdata 90 de minute si sa-l putem recupera si pe Spiridon.

        -Vasluiul a castigat, Pandurii au pierdut.

        -Lupta pentru supravietuire nu e incheiata. Va fi o batalie in trei, asta e clar, iar cat mai avem sanse, fie ele si teoretice, ne vom bate pentru ele.

        Scris de Dan Sion

        Primarul din Ghimes a fost amendat cu 100 de milioane \ Prima sanctiune la Legile Proprietatii

        Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), cu sediul in Bucuresti, a efectuat un control fulger in comuna Ghimes-Faget. Scopul a fost verificarea modului in care sunt aplicate legile proprietatii si, in mod special, termenele prevazute de acestea. Rezultatul a fost sanctionarea lui Vilmos Garbea, primarul comunei. Exista in Legea 247 un capitol special care stabileste valoarea amenzilor aplicate celor care obstructioneaza retrocedarile: intre 50 si 300 de milioane lei pentru comisiile locale si pana la un miliard de lei pentru Comisia Judeteana de fond funciar. Vilmos Garbea, primarul din Ghimes, a fost sanctionat cu 100 milioane de lei. &#8222A fost un control &#171cu dedicatie&#187, a venit direct la mine, declara Vilmos Garbea manios. Nu inteleg de ce sa fie articulat primarul, si nu toata comisia?” Garbea afirma ca la Legea 247 ar trebui sanctionate toate comunele din judetul Bacau, toate fiind in intarziere cu dosarele. Primarul afirma ca a fost sanctionat din cauza lui Ion Barsan, &#8222care mi-a facut o mie de reclamatii” si pentru ca a infiintat, la Ghimes, primul ocol silvic privat din judet, care nu e privit cu ochi buni de autoritati. &#8222Eu, ca sa platesc amenda, trebuie sa-mi vand casa”, a afirmat Garbea, suparat, adaugand ca va face contestatie. Nu doar ANRP are dreptul sa dea amenzi. Si Comisia judeteana de fond funciar Bacau ii poate sanctiona pe cei care incalca Legea 247. Prefectura Bacau a trimis avertizari catre 18 comune aflate in intarziere. Mai mult, a descoperit o abatere grava in celebrul caz Fodor. &#8222Comisia Locala Sarata a ascuns un act, o cerere a altui mostenitor care revendica 21 ha&#8221, a declarat prefectul Gabriel Berca. El a aratat ca asupra comisiei judetene se fac presiuni ca sa ia mai repede decizii. &#8222Discutam de terenuri de milioane de dolari care se retrocedeaza acum, spune prefectul judetului. Comisia judeteana raspunde pentru asta”. Comisia locala de fond funciar Sarata nu a fost amendata, insa Gabriel Berca a declarat ca i-a chemat pe toti membrii acesteia, vineri, la Prefectura Bacau.

        Scris de Silvia Patrascanu

        Bacauanii isi pot face cumparaturile la BILLA

        Miercuri, 12 aprilie, a avut loc deschiderea oficiala a supermarketului BILLA din Bacau. Acesta este cel de-al 19-lea supermagazin BILLA din Romania. La festivitatea de inaugurare au fost prezente personalitati importante din Bacau, precum Romeo Stavarache, primarul municipiului, Gabriel Berca, prefectul judetului, Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean, si membrii din conducerea BILLA reprezentata de domnul Wolfgang Janisch, director general si doamna Eleonora Amariutei, director financiar. Primul supermagazin BILLA din orasul nostru este situat in strada Stefan cel Mare 28 A, cu un spatiu de vanzare ce masoara 1800 de metri patrati si care asigura 164 de locuri de parcare. BILLA este prezenta pe piata din Romania din februarie 1999 si face parte din concernul austriac cu acelasi nume, lider de piata in comertul cu amanuntul din Austria. &#8222Bacauanii, odata cu deschiderea magazinului nostru, vor avea ocazia sa-si faca cumparaturile intr-un supermarket in care calitatea produselor, prospetimea si controlul alimentelor, asigurat de proprii nostri veterinari, este un blazon al firmei noastre. Zilnic sunt livrate produse proaspete ce numara peste 10 mii de sortimente. O alta atractie o constituie raionul Delicatese, unde o varietate mare de salate gata preparate, mezeluri si alte specialitati sunt puse la dispozitia clientilor nostri. De remarcat este faptul ca toate aceste produse sunt preparate pe loc in spatiile amenajate in incinta magazinului, in fluxuri distincte sub control permanent&#8221, a precizat Wolfgang Janisch in cadrul festivitatii de deschidere. Pe langa prospetimea si varietatea produselor, bacauanii vor avea ocazia sa faca cumparaturi la preturi foarte avantajoase, acesta fiind una din politicile principale ale concernului austriac.

        Scris de Claudiu Banea

        Mitingul disperarii la Onesti

        La primele ore ale diminetii de ieri, circa 300 de salariati din cadrul combinatului de cauciuc sintetic Carom SA, declarat falimentar inca din noiembrie anul trecut, s-au adunat in fata pavilionului administrativ. Autoritatile locale au autorizat desfasurarea unui miting si a unui mars de protest, in intervalul orar 8.00-13.00. Protestatarii s-au deplasat apoi, pe traseul Carom-centrul orasului-Casa de Cultura a Sindicatelor, scandand lozinci precum &#8222Hotii!&#8221 si Vrem sa muncim!&#8221. Jandarmeria bacauana a mobilizat efective importante pentru a preantampina orice degenerare a manifestatiei. &#8222S-au adunat toti onestenii in fata Primariei. Salariatii nu vor accepta sa plece de la Carom. Au rupt deciziile de trimitere in somaj in fata Primariei si sunt hotarati sa mearga mai departe cu protestul. Deja sunt 350 de oameni pregatiti sa intre de maine (n.r. – astazi) in greva foamei. Nu trebuia sa se ajunga in situatia actuala, dar, din pacate, vocile noastre nu au fost ascultate&#8221, a declarat Vasilica Udrea, liderul sindicatului din Carom. Actiunile de protest vor continua si in zilele urmatoare, sindicalistii fiind hotarati sa recurga inclusiv la masuri extreme. &#8222Vom merge mai departe cu protestele. Maine (n.r. – astazi) ne vom aduna in fata pavilionului administrativ pentru a hotari care vor fi actiunile ce vor urma pentru a ne face auziti. Nu avem nevoie de mici ajutoare care sa ne faca sa plecam din Carom. Vrem sa se gaseasca un cumparator interesat de Carom care sa reporneasca activitatea, in asa fel incat oamenii sa nu fie nevoiti sa plece acasa&#8221, a adaugat Vasilica Udrea. Prezent la miting, in calitate de invitat, liderul sindical al rafinorilor, Ion Marian, si-a reconfirmat sprijinul fata de rezolvarea problemelor salariatilor Carom si a expus punctul sau de vedere in legatura cu situatia platformei petrochimice onestene. &#8222Ne ingrijoreaza ceea ce se intampla la Carom. Practic, tot ce s-a petrecut la societatea vecina este rezultanta unei politici promovate inca din 1997, aceea de a desfiinta industria petrochimica din zona. Se impune ca SC Carom sa fie reactivata, din aproape in aproape. In perioada urmatoare, vor fi facute alte si alte demersuri, inclusiv la cabinetul primului ministru si vom propune un program de revigorarea a unor instalatii din Carom&#8221, a precizat Ion Marian. Totusi, Consiliul Judetean Bacau si unele primarii din judet vor primi 1,75 miliarde de lei vechi de la Guvern, pentru plata ajutoarelor financiare catre angajatii de la Carom Onesti, potrivit unei hotarari de miercuri a Executivului. Ajutoarele urmeaza sa fie date, pe baza de ancheta sociala, celor care andeplinesc conditiile legale pentru a beneficia de acest sprijin, se precizeaza an hotararea Guvernului.

        Scris de Ovidiu Drug Catalin Buzinche

        Operatiunea „recuperarea debitelor la CET” \ Avocatii i-au speriat pe datornici

        Asociatiile de proprietari din Bacau aduna, cu fiecare luna, alte miliarde de lei la debitul catre furnizorul de agent termic. Directorul general al CET, Vasile Dragusanu, spune ca situatia societatii pe care o conduce este dificila. „Mergem in pierdere, in conditiile in care avem de recuperat 230 de miliarde de lei de la consumatorii casnici. Este anormal sa primesti un serviciu si sa nu il platesti. Ani de zile s-a spus ca bacauanii nu isi platesc intretinerea deoarece serviciile oferite de CET, caldura si apa calda menajera, nu au fost de calitate. S-a demonstrat, dupa contorizarea la nivel de scara, ca facturile nu erau umflate. In ciuda dificultatilor cu aprovizionarea, am furnizat caldura in iarna trecuta, iar apa calda este in regim non-stop. Cu toate acestea, incasarile nu acopera nici macar factura unei luni&#8221. Asociatiile de proprietari au facturi restante foarte vechi, iar valorile sunt imense. In fruntea clasamentului datornicilor se mentine Asociatia 71 Taifun, cu 6,4 miliarde lei. Aici fostul administrator a ajuns in instanta, dar lipsa din gestiune nu s-a recuperat inca. Doua asociatii, 83, 100 Primaverii si 112, figureaza in evidenta CET cu debite de peste 4 miliarde lei. Cu peste 3 miliarde lei datorie sunt 13 asociatii (79, Narcisa 57, 89, Aprodu Purice 116, 75, 84 Luceafarul, 113 Hatman Berescu, Aeroportului 4G, 43 Crizantema, Mihai Viteazu, 72, 36, 42A si 25). O datorie de 2 miliarde la CET e considerata deja un mizilic, asa ca asociatiile care duc un asemenea debit in spate spun ca stau bine.

        Primele doua luni din acest an au fost catastrofale ca incasari: 18,5 miliarde lei in ianuarie si 17 miliarde lei in februarie. Asta, in conditiile in care valoarea energiei termice furnizate de CET intr-o luna de iarna a fost de 40 miliarde lei. Directorul Dragusanu spune ca, in luna martie, incasarile au crescut la 26 miliarde lei. „Este efectul actiunilor desfasurate de firma pe care am angajat-o pentru recuperarea debitelor, declara Dragusanu. Dupa trei luni vom face o evaluare a activitatii acestei firme si, probabil, vom prelungi contractul&#8221. Astazi, etapa convocarii asociatiilor de proprietari la sediul firmei de avocatura angajata de CET pentru recuperarea debitelor se incheie. Peste 500 de notificari au ajuns la asociatii, altele sunt in pregatire. Datornicii care nu-si achita sumele restante, desi au fost notificati, ajung in instanta. Datoria va fi preluata de CET si se va ajunge chiar la executari silite.

        Scris de Doina Mincu

        Cinci traficanti de carne vie au ajuns la zdup \ Bacauance – marfa pentru spanioli

          Cinci traficanti de carne vie au ajuns dupa gratii, in timp ce al saselea este dat in urmarire generala. Politistii bacauani si procurorii de la Directia de Investigarea Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Bacau erau cu ochii pe retea de un an. Deocamdata se stie doar de zece victime ale proxenetilor, insa anchetatorii cred ca numarul fetelor traficate in Spania pentru prostitutie este mult mai mare.

          Reteta utilizata de proxenetii cu cinci clase pentru racolarea victimelor a fost simpla si eficienta. Alberto Rascu, in varsta de 34 de ani, fratele lui, Tiberius Bandur (fost Rascu), zis &#8222Valter”, in varsta de 28 de ani, Nicolae Antimon, zis &#8222Fildes&#8222, de 24 de ani, Vasile Stoica, zis &#8222Pichirita”, de 32 de ani, Ion Calauz, de 30 de ani si Marin Ivanovici, de 32 de ani, puneau ochii doar pe fete aratoase, dar sarace. Ei le promiteau tinerelor ca le asigura in Spania locuri de munca bine platite si ca le ajuta sa ajunga la destinatie neconditionat. Si in cazul codanelor care se temeau ca vor sfarsi ca marfa pentru proxeneti, cei sase tot gaseau cai de a le suci mintile. Ei le promiteau ca le iau in casatorie. Dar pentru a avea o piatra de temelie serioasa la viitorul camin, indivizii le spuneau ca se impune sa aiba niste bani la &#8222ciorap”. Prin filiera lui Rascu, in perioada 2004-2005, zece tinere din Bacau, unele dintre ele minore, au ajuns in Spania. Alberto cu fratele lui s-au ocupat de actele victimelor si transportul lor pana in Madrid, iar de acolo, fetele au intrat in grija celorlalti proxeneti din gasca.

          Prostituate de nevoie

          Cateva fete au fost cazate in apartamentul lui Nicolae Antimon, iar celelalte au ajuns intr-un hotel ieftin de la marginea Madridului. Tinerele au fost lasate cateva zile sa se acomodeze cu orasul si strainii. In acest timp, proxenetii s-au facut ca le cauta de munca. Apoi le-au spus de la obraz ca e greu sa le gaseasca un serviciu, dar ele trebuie sa achite neaparat cheltuielile de deplasare si cazare. De voie, de nevoie, bacauancele au trebuit sa-si vanda trupul ca sa faca rost de bani. Cunoscand foarte bine mersul in Madrid, gasca lui Rascu le-a dus in doua locuri, respectiv la localul Kapry si clubul Cuba, ambele aflate in zona aeroportului madrilen. Proxenetii au mers pana acolo incat au stabilit si tariful fetelor. Pentru jumatate de ora de sex, ele trebuiau sa solicite clientului 60 de euro, iar intre orele 22.00 si 6.00, tinerele aveau destule solicitari din partea barbatilor dornici de amor ieftin.

          Masini, vile si bani pe spinarea bacauancelor

          Fetele s-au dovedit adevarate mine de aur pentru cei sase proxeneti, care au inceput sa prinda cheag, de la o zi la alta. Clanul lui Rascu si-a luat masini luxoase, si-a facut case, a strans bani la saltea. Numai ca starea de bine a durat doar pana zilele trecute, cand politistii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si procurorii de la Directia de Investigarea Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Bacau au bagat dupa gratii pe Rascu, Bandur si Antimon. In acelasi timp, politistii spanioli i-au pus la &#8222rece” pe Stoica si Ivanovici. Pentru ca a reusit sa se puna la adapost, inainte sa fie arestat, Calauz este cercetat in lipsa. Anchetatorii aveau informatii despre proxeneti de aproximativ un an, insa a fost greu sa stranga probe care sa-i infunde pe traficantii de carne vie. Politistii si procurorii au avut ce sa confiste de la cei sase indivizi: 3 autoturisme BMW, 22.300 de euro si 21.700 dolari. &#8222Suspectii au fost trimisi in judecata pentru constituirea in grup infractional si trafic de persoane. Daca vor fi gasiti vinovati, ei risca sa-si petreaca dupa gratii pana la 20 de ani din viata”, a precizat comisarul Valerica Manole, ofiterul de presa al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau.

          Scris de Lili Adochitei

          O „bucatica din America” la Casa Corpului Didactic

            Ieri a fost inaugurat centrul informational si cultural American Corner. Evenimentul a avut loc la Casa Corpului Didactic Bacau, institutia in cadrul careia va functiona de acum incolo &#8222coltul american”. Manifestarea s-a bucurat de prezenta celor mai inalte oficialitati ale judetului Bacau, printre acestea numarandu-se primarul Romeo Stavarache, prefectul Gabriel Berca, presedintele Consiliului Judetean Dragos Benea si inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean, Radu Ababei. Invitat de onoare a fost Mark Wentworth, consilierul pentru presa si cultura al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, cel care a facut primii pasi pentru realizarea proiectului. In deschiderea evenimentului, directorul CCD, Gabriel Stan, a tinut sa accentueze ca acest centru este o &#8222premiera la nivel national, avand in vedere faptul ca este initiat cu o Casa a Corpului Didactic, care incepe sa capete noi valente”. Acest lucru a fost subliniat si de George Anca, directorul Bibliotecii Pedagogice Nationale &#8222I.C. Petrescu”, care a afirmat ca &#8222Bacaul va fi centrul cultural national romano-american”. Orasul nostru este a patra locatie din tara unde s-a infiintat un astfel de centru, dupa Timisoara, Iasi si Craiova, in aceste orase, insa, American Corner-ul fiind amplasat in cadrul bibliotecilor. Centrul, dotat cu peste zece mii de carti, calculatoare si alte facilitati, este deschis publicului larg, dar se adreseaza in special cadrelor didactice si elevilor. Dupa spusele lui Mark Wentworth, este &#8222o bucatica din America”.Scris de Gabriel Mihai

            Ultimul turneu

            @Giulestencele sunt campioane, studentele au asigurat locul al doilea

            Sala Sporturilor din Bacau va gazdui, de azi si pana sambata, ultimul turneu play-off al actualului sezon. E un turneu cu putin fast si multa blazare. Si asta pentru ca, desi se joaca cu medaliile pe masa, titlul e deja in buzunarul Rapidului. Nu exista dubii. In fata evidentei se inclina si antrenorul Stiintei, Florin Grapa: „Lucrurile sunt clare. Rapidul e campioana, in timp ce noi avem asigurat, in proportie de 90 la suta, locul doi. Probabil ca, din acest punct de vedere, va exista mai putina incrancenare in joc fata de turneele precedente&#8221. In conditiile in care primele doua pozitii ale clasamentului sunt arhivate, miza turneului este ocuparea locului trei. Pretendente? Dinamo si Unic Piatra Neamt. Sanse? Egale. Ambele formatii pornesc de la cota celor 20 de puncte stranse in precedentele 15 meciuri si probabil ca meciul direct va face diferenta. Un alt punct de interes al acestui ultim turneu si-ar putea gasi suport in orgoliul gazdelor. Ajunsa in play-off in calitate de campioana en titre si de lidera a sezonului regulat, Stiinta nu a reusit sa-si apere acest dublu statut. Pe fondul unui joc slab, dar si cu „ajutorul&#8221 unui arbitraj scandalos, studentele au cedat teren inca din primul turneu. Cele trei infran geri suferite la Piatra Neamt au fost urmate de alte doua esecuri in turneul gazduit de Dinamo. O revenire s-a putut inregistra acum doua saptamani, in Giulesti, acolo unde Stiinta a invins pe Rapid si pe Dinamo. Daca luam in calcul acest ritm in-crescendo, normal ar fi ca acum bacauancele sa obtina victorii pe linie. „Intr-adevar, logic ar fi sa castigam toate cele trei intalniri, cu atat mai mult cu cat evoluam in fata propriilor spectatori&#8217, a admis Florin Grapa. Tehnicianul bacauan a tinut sa precizeze ca acest ultim turneu are si caracterul unei ultime repetitii inaintea finalei Cupei Romaniei pe care Stiinta o va juca pe 20 aprilie, impotriva Rapidului, la Bucuresti. Si ce repetitie mai utila poate exista decat una in care iti invingi, rand pe rand, toti adversarii?Scris de Dan Sion

            Farul ne-a transformat in „lanterna”

            @ Farul Constanta-FCM Bacau 2-0 (0-0)

            Stadion: „Farul&#8221. Spectatori: circa 500. A inscris: APOSTU (min. 74 si 81). Suturi la poarta: 8-5 (pe poarta: 3-1). Cornere: 6-5.

            Farul: Curca-Florea, Barbu, Schiopu, Pascovici-Gurita (min. 46 Voiculet), Lungu, Senin (min. 85 Gheara), Todoran-T. Moldovan, L. Mihai (min. 68 Apostu). Antr.: M. Vukotic.

            FCM Bacau: Manea-Codreanu, Bojescu, Geaman, Ganea-Dornescu (min. 62 Dobos), Trofin, Mavriche, Matei (min. 78 Verdes)-Petcu (min. 78 Neagu), M. Tanasa. Antr.: Cr. Popovici.

            Cartonase galbene: Ganea (min. 62), Apostu (&#821681), Pascovici (&#821687).

            Arbitri: A. Ionita-B. Velicu, I. Mart.

            Dupa cea de-a sasea infrangere consecutiva, FCM Bacau a ajuns pe ultimul loc al clasamentului. Mai jos nu se poate! Si nici mai sus, dupa cum decurg lucrurile. Aseara, la Constanta, „galben-albastrii&#8221 au incercat marea cu degetul. S-au inecat la doar cativa pasi de tarm. Altfel spus, n -au rezistat decat 74 de minute agatati de geamandura unei remize albe. Conditionat de indisponibilitati si de ultimele rezultate, Popovici a revolutionat &#8222unsprezecele&#8221 de start, aruncandu-i in lupta din primul minut pe Dornescu, Mavriche si Petcu. Bacaul a inceput destul de curajos, ratand o buna ocazie in secunda 30. Farul a replicat prin cele doua varfuri T. Moldovan (sut din intoarcere de la distanta-min. 12) si L. Mihai (lovitura libera peste poarta-min. 18), fara a crea insa emotii deosebite lui Manea. Lipsita de ritm si de ocazii clare de gol, intalnirea s-a dovedit un leac bun impotriva insomniei. Ochii s-au deschis de-abia spre finalul primei parti. Adica atunci cand oaspetii puteau da lovitura. Din pacate pentru ei, Dornescu s-a pierdut la o faza la care Curca era batut (min. 44), iar M. Tanasa a gresit de putin tinta in prelungiri. Dupa pauza, Bacaul a intrat serios la apa. Transformandu-se intr-o echipa mica-mica. Farul a profitat, ajutata si de inspiratia lui Vukotic care l-a trimis in teren pe APOSTU. Noul intrat a deblocat tabela in min. 74, in urma unui corner, cand s-a desprins de Mavriche si a inscris cu capul, iar sapte minute mai tarziu a reusit „dubla&#8221, finalizand ca la antrenament un contraatac. Pe final, bacauanii au cautat golul de onoare (M. Tanasa a lovit transversala), insa nu l-au gasit. Nici macar cu „lanterna&#8221 in mana.Scris de Dan Sion

            Stavarache e atacat si de la stanga, si de la dreapta

              @ Politicieni impotriva Spitalului Municipal

              Spitalul Municipal e obiectivul cu care Romeo Stavarache se mandreste cel mai mult. Brusc, primarul Bacaului e atacat din toate partile exact pentru acest proiect. Ieri, Mircea Ifrim, deputat PRM, aflat in vizita la Spitalul Judetean, l-a acuzat pe primar ca vrea sa obtina capital electoral si a anuntat ca i se va impotrivi din rasputeri. Si voci din PNL Bacau critica demersul lui Stavarache, aratand ca e mare nevoie de bani la Spitalul TBC, ajuns o ruina.

              Mircea Ifrim, deputat PRM si presedinte al Comisiei de Sanatate, a vizitat ieri Spitalul Judetean de Urgenta, prilej cu care a aflat ca in Bacau se va infiinta si un spital municipal. „Eu nu am avut stiinta despre asta, desi era normal sa treaca si pe la mine&#8221, a declarat el. Deputatul a afirmat ca Spitalul Municipal „nu se justifica&#8221 de vreme ce exista un spital judetean. „Cu ce aparatura si cu ce doctori va functiona? Nu mi se pare rational, e un lucru lipsit de judecata. Primarul nu face ce vrea el&#8221. Deputatul PRM i-a recomandat lui Romeo Stavarache sa-si caute alta lucrare ca sa obtina capital electoral. Mircea Ifrim a precizat ca asteapta un memoriu de la CJ Bacau si a declarat ca se va opune din toate puterile acestui proiect. Pana si in PNL exista voci care combat ideea infiintarii Spitalului Municipal. E vorba de persoane cu functii in Sanatate, care spun ca orientarea unor fonduri spre construirea unui spital municipal este neinspirata, caci alte unitati din administrarea Consiliului Local (CL) Bacau sunt in paragina. Este vorba aici despre Spitalul de Pneumoftiziologie Bacau (fost TBC), care ofera o priveliste deprimanta, un mediu nepotrivit pentru bolnavi si conditii precare de munca pentru angajati. Singurul spital cu acest profil din judet arata parasit. Pornind chiar de la poarta, urmele saraciei sunt vizibile la tot pasul: gropile din curte au fost umplute cu pietris, peretii au tencuiala cazuta pana la caramida, gauri in zid, cuiburi numai bune pentru rozatoare, scari sparte, bucati de cornisa gata sa cada in capul trecatorilor, ferestre si usi coscovite, burlane lipsa. Nici in interior nu e mai bine: pereti carpiti, pardoseala imbatranita, faianta cazuta. Directorul spitalului, dr. Marius Apostu, spune ca pentru a da o fata normala cladirilor este nevoie de 30-40 miliarde lei. „Spitalele ar trebui sa arate mai bine decat bancile, cred eu. Dupa puterile noastre facem ce putem. De la Consiliul Local am primit bani pentru utilitati, dar acestia nu au fost suficienti in primul trimestru. Pentru renovare nu avem promisiuni&#8221. Directorul Aposu stie ca atentia autoritatilor se indreapta spre mult-laudatul spital municipal si ar fi multumit daca anul acesta CL ar aloca bani macar pentru curtea pe care au carpit-o cu forte proprii. Spitalul, asa cum arata acum, nu are sanse sa fie acreditat. Directorul Apostu a informat autoritatile cu privire la starea spitalului pe care il conduce. Dr. Mihaela Popescu, directorul Directiei de Sanatate Publica, ne-a declarat ca anul trecut dr. Apostu a facut cerere pentru aparatura. Raspunsul Ministerului Sanatatii a fost „NU!&#8221. „De la CL stiu ca s-au prevazut fonduri pentru plata utilitatilor la acest spital si atat&#8221, spune dr. Popescu, care militeaza pentru spitalul municipal. Cum se va realiza aceasta ampla lucrare, nu este insa foarte clar. „Facusem un calcul ca va costa cam 25 milioane euro, din care 10 milioane numai constructia. De unde luam banii, cum facem, inca nu stiu sa va spun&#8221, ne-a mai declarat directorul DSP. Ionut Tomescu, purtator de cuvant al Primariei Bacau, sustine ca realizarea noului obiectiv e sigura: &#8222Anul acesta vor incepe lucrarile la Spitalul Municipal, iar finantarea va fi exclusiv din surse guvernamentale, toate acestea fiind obtinute de domnul primar&#8221. El a mai adaugat ca bugetul Consiliului Local (CL) Bacau nu va fi afectat deloc. &#8222Romeo Stavarache nu-si face campanie sau capital electoral, cum a spus distinsul deputat, arata Ionut Tomescu. Domnul primar incearca, pe de o parte, sa-si respecte promisiunea pe care a facut-o in 2004 bacauanilor, iar pe de alta parte, sa raspunda nevoilor cetatenilor&#8221. Primaria Bacau a comandat un studiu prin care oamenii au fost intrebati care sunt principalele lor nevoi. &#8222Un procent covarsitor si-a manifestat dorinta de a avea spital municipal&#8221, sustine purtatorul de cuvant al Primariei. &#8222Domnul deputat ar fi trebuit sa cunoasca aceste lucruri si le-ar fi cunoscut daca ar fi stat mai mult in Bacau&#8221, a incheiat, acid, Ionut Tomescu. Spitalul Municipal va costa cel putin 240 miliarde lei vechi si va avea 380 de locuri, din care 170 vor fi preluate de la SJU, iar 210 vor fi noi. Pana acum, Primaria Bacau a obtinut 10 miliarde de lei de la Guvern pentru acest proiect. Cum ramane cu atacurile din propria curte, reprezentantul Primariei nu ne-a spus. Scris de Doina Mincu Silvia Patrascanu Cristi Aioanei

              Dispare monopolul in contorizarea energiei electrice

              Liberalizarea pietei energetice a ajuns pe ultima suta de metri. Guvernul a trimis spre aprobare saptamana trecuta Parlamentului Romaniei o lege prin care se introduce posibilitatea ca activitatea de masurare sa fie realizata de mai multe categorii de agenti economici. Prin aceasta masura, specifica proiectul de lege, statul urmareste liberalizarea activitatii de contorizare, stimularea sistemului concurential, ceea va duce in final la reducerea costurilor de contorizare si, in consecinta, la crearea de beneficii consumatorului final. Astfel, monopolul detinut in principal de E-ON va fi spart. Conform legilor aflate in vigoare posibilitatea de masurare a energiei electrice consumate o aveau doar societatile care detineau licente de furnizare si distributie. „Eu consider ca E-On-ul nu va fi afectat de acest lucru. Daca ar fi sa privim lucrurile din punct de vedere al pietei este chiar un lucru normal. Atata timp cat s-a creat o piata libera mi se pare firesc sa se liberalizeze si masura. Cred ca la baza deciziei a stat totusi necesitatea armonizarii pietei energetice cu cea a Uniunii Europene. Sigur ca acum va fi o concurenta mai mare, dar in principal este de asteptat ca batalia sa se dea pentru platformele industriale. Acolo exista chiar o nevoie acuta de a se ocupa cineva de partea de monitorizare, contorizare si masurare a energiei consumate&#8221, a precizat Lucian Luca, purtator de cuvant la E-ON Moldova. Conditiile care vor sta la baza licentierii firmelor vor urmari in principal verificarea contorilor folositi si atestarea acestora de catre Institutul National de Metrologie. „Daca cei care vor intra pe piata cu acest gen de servicii vor detine licente, vor avea specialisti care se pricep la acest lucru si totodata si autorizati, atunci nu vom ezita sa incheiem eventuale contracte cu ei&#8221, a mai spus Lucian Luca. Scris de Claudiu Banea

              Vin subventiile pentru motorina folosita in agricultura

              In acest an, agricultorii pot achizitiona motorina la pret subventionat. De saptamana viitoare, producatorii agricoli deja pot intra in posesia bonurilor valorice pentru achizitionarea combustibilului. Cuantumul subventiei care va fi acordata pentru lucrarile din 2006 este de 7.000 lei (0,7 RON) la litrul de motorina, fata de 5.000 de lei pe litru anul trecut. Cei care vor sa beneficieze de acest sprijin trebuie sa se prezinte la primarii cu actul de proprietate sau cu contractul de arendare si sa faca o cerere pentru acordarea subventiei. an baza acestor documente, agricultorii primesc o hartie cu care se pot prezenta la oricare benzinarie pentru a achizitiona motorina la pret subventionat. De la benzinarii, documentele de acordare a subventiei la motorina trebuie sa ajunga din nou la Directia Agricola, pentru a fi decontata contravaloarea subventiei. Agricultorii vor putea achizitiona o cantitate limitata de motorina la pret subventionat, an functie de lucrarile pe care le au de realizat. Astfel, pentru arat se acorda motorina subventionata in limita a 20,5 litri pe hectar, pentru pregatit terenul 11,4 litri la hectar, pentru semanat 5 litri la hectar, ierbicidat 1,1 litri, tratamente fitosanitare 3,4 litri, fertilizat 3,4 litri si pentru intretinut culturile 10,5 litri. &#8222Deocamdata, am inregistrat doar 6 astfel de cereri care au si fost rezolvate. Problema este ca, cei de Petrom, statiile de unde poate fi ridicata motorina subventionata, nu au primit inca normele, ceea ce va mai intarzia un pic procesul”, a declarat Ghita Burlui, director adjunct la Directia Agricola Bacau. Potrivit legislatiei, agricultorii care nu detin tractor pot da bonurile de motorina mecanizatorului care presteaza lucrarea respectiva. Agricultorii care folosesc motorina subventionata in alte scopuri decat pentru lucrari agricole vor fi exclusi din categoria beneficiarilor si obligati sa restituie fondurile alocate in acest scop.Scris de Florentin Radu