Acasă Blog Pagina 5691

Portarul Ciprian Manea crede ca fara numarul mare de ratari si fara greselile de arbitraj, FCM Bacau ar fi incheiat sezonul mult mai sus: „In primele sapte”;

Campionatul s-a incheiat, comentariile continua. „Pentru noi, a fost un sezon straniu. Sub asteptari”, spune Ciprian Manea. Desi aflat in vacanta, portarul FCM Bacau face o retrospectiva a sezonului recent incheiat. Cel mai bun meci, cel mai slab, ambitiile de la inceput, cauzele caderii de mai tarziu si modul in care echipa a reusit sa-si atinga obiectivul.

Odihna activa

– Cum e in vacanta, Cip?
– Deocamdata sunt acasa, n-am plecat nicaieri. Voi pleca la mare, asta e sigur, insa ceva mai incolo. Acum ma odihnesc, insa nu vegetez. (Rade). E odihna activa.
– Mai exact?
– Joc tenis cu piciorul, merg la sala de forta, mai bag cate o alergare, asa ca sa-mi mentin tonusul. Niciodata nu-mi intrerup definitiv programul de exercitii fizice, mai ales ca in aceasta vara e si o pauza cam lunga.
– Cinci saptamani.
– Ramane de vazut daca va fi chiar atat. Poate va fi o vacanta mai scurta.

Zvonuri

– La ce te referi? E posibil sa te transferi?
– Nu am cunostiinta de nimic concret in acest sens. Zvonuri, nimic mai mult. Eu stiu doar ca mai am un an de contract cu FCM Bacau, insa daca apare ceva convenabil pentru mine si pentru club e posibil orice. Inclusiv un transfer.
– Intre postura de titular la FCM Bacau si cea de eterna rezerva la un club de prima liga, ce ai alege?
– Cea de titular la FCM Bacau, insa cu un contract mai bun. (Zambeste). Oricum, daca va fi sa plec tot in B, as face-o doar pentru un club care sa aiba sanse la promovare. Repet insa, in acest moment, nu stiu de nicio oferta concreta, asa ca nu are rost sa discutam pe tema aceasta.

Prea multe ratari

– Hai sa discutam atunci despre ce a fost in campionatul trecut. Cum ai caracteriza sezonul Bacaului?
– Unul departe de posibilitatile noastre. Am inceput campionatul cu un gand si l-am incheiat cu totul altfel decat ne propusesem la start. Din pacate, toate s-au adunat impotriva noastra. Primii vinovati am fost insa noi. Prea multe ratari.
– Si prea mari.
– Si prea mari, asa este. La acestea s-au adunat si greselile de arbitraj. Per total, in prima jumatatea a turului am pierdut intr-un mod nepermis de usor un numar de puncte care ne-ar fi permis sa stam mult mai linistiti.
– Fara pierderea acestor puncte, unde credeti ca ati fi fost?
– Sa fim obiectivi: nu cred ca aveam forta sa luptam pentru promovare. In niciun caz nu am fi fost insa asa jos. Eram lejer in primele sapte echipe. Fara nicio bataie de cap.

S-au simtit vanati

– A existat vreun moment in care ti-ai zis: gata, suntem ca si retrogradati?
– Sincer, da. S-a intamplat dupa meciul de acasa, cu Sportul Studentesc. Fusesem condusi cu 1-0, iar arbitrul ne daduse un om afara prin minutul 20, dupa doua cartonase galbene aratate intr-un interval de numai un minut. In acel moment ne-am zis ca suntem vanati pentru a fi trimisi in C. Plus ca nu era singurul episod. Chiar vorbeam intre noi, in vestiar si ne ziceam ca in ritmul acesta va fi foarte greu sa o scoatem la capat. Cred ca daca pierdeam acel meci cu Sportul, ne-ar fi fost foarte greu sa ne mai salvam.
– Care a fost in schimb momentul care te-a convins ca nu puteti retrograda?
– Victoria cu 3-0 de la Dinamo ll. De altfel, toate rezultatele acelei etape ne-au fost favorabile. Am simtit o adevarata descatusare.

Bucurie retinuta

– Cel mai bun meci al tau in acest sezon?
– Au fost mai multe: cu Modelu, acasa si in deplasare, cu Nationalul… Daca ar fi totusi sa aleg unul, acela ar fi cu FC Brasov, din deplasare. Am avut interventii foarte bune.
– La polul opus?
– Din fericire, aici nu prea am de unde alege. Cred ca am facut un singur meci cu adevarat slab, cel cu Steaua, din Cupa Romaniei.
– Nu ti-e dor de un meci cu Steaua, in campionat?
– Cui nu ii este dor? Din pacate, fara o sustinere financiara puternica, e greu sa te lupti pentru revenirea in prima liga. Important pentru noi este ca am evitat rusinea unei retrogradari in C. Ne bucuram ca am reusit permanenta in liga secunda, insa a fost o bucurie retinuta. Nu ne putem mandri cu acest obiectiv. Poate ca in campionatul urmator vom putea privi si noi mai sus.Scris de Dan Sion

Greu fara sustinere

Portarul FCM Bacau, Ciprian Manea considera ca principala cauza pentru care echipa „galben-albastrilor” a avut un sezon modest il constituie lipsa de sustinere financiara din partea autoritatilor locale. „Fara sprijin financiar din partea Primariei si a Consiliului Local, e foarte greu. Din pacate, factorii locali ne-au lasat de izbeliste in acesti ani, iar rezultatele s-au vazut. E pacat pentru un oras ca Bacaul sa nu aiba echipa in A sau macar una care sa se bata cu sanse reale pentru promovarea in primul esalon”, a spus Manea, care a tinut in schimb sa sublinieze atitudinea conducerii clubului. „Chiar daca am avut rezultate mai proaste, conducerea ne-a sprijinit in permanenta, ajutandu-ne sa depasim momentele neplacute. Presedintele de onoare Sergiu Sechelariu ne-a incurajat, ajutandu-ne si din punct de vedere financiar, in timp ce presedintele Flaviu Pop si vicepresedintele Marius Capusa au facut totul pentru a ne insufla incredere. Aceasta atitudine a conducerii ne-a ridicat moralul, facandu-ne sa intelegem ca avem toate sansele de a redresa situatia din clasament”, a concluzionat portarul bacauan. Scris de D.S.

Curtea de Apel a respins apelul DNA in dosarul Sechelariu / NEVINOVAT

    Dupa ani intregi de sicane si terfeliri prin presa, pentru a treia oara magistratii au decis: Dumitru Sechelariu, Laurian Lucas si Dorinel Ifrim sunt nevinovati. Procesul ce s-a incheiat ieri dureaza de mai bine de un an, din cauza interventiei nejustificate a lui Stavarache, adeptul prejudiciilor imaginare, si a avocatului sau, Cristian Cojocaru, proaspat aparut pe listele de consilieri PNL.

    Despre Dumitru Sechelariu, Laurian Lucas si Dorinel Ifrim s-au scris adevarate romane-fluviu prin presa locala si nationala. Episodul arestului, instrumentarea dosarelor, schimbarea procurorilor DNA, controlul activitatii in Primarie, schimburi de terenuri, toate au constituit o susrsa inepuizabila pentru acuze demontate, din nou, de instanta de judecata. Ieri la pranz Curtea de Apel Bacau s-a pronuntat: apelul intentat de DNA a fost respins, iar sentinta de achitare a Tribunalului in cazul Dumitru Sechelariu, Laurian Lucas si Dorinel Ifrim a fost mentinuta. In ciuda intereselor politice si a presiunilor de tot felul, justitia s-a aratat impartiala. S-a adeverit ceea ce a afirmat fostul procuror sef al sectiei a II-a a DNA, Alexandru Chiciu, care a instrumentat initial cazul celor trei si acum este avocatul lui Laurian Lucas: „este evident, din punctul meu de vedere, verificand legalitatea actelor de urmarire penala, ca acest dosar este o facatura.”

    aSunt cel mai verificat om din Romania”

    Dupa aflarea sentintei, intr-o scurta intalnire cu presa, Dumitru Sechelariu a declarat: „Ma consider cel mai verificat om din Romania de la Revolutie si pana acum. Tot ceea ce a scris doamna judecatoare de la Curtea de Apel Bucuresti, cand a facut opinie separata sustinuta pe 12 pagini cu argumente, prin care se sublinia clar ca suntem nevinovati, s-a adeverit. Mi s-a facut o mare nedreptate.” Dumitru Sechelariu a citit si un paragraf din ordonanta de scoatere de sub urmarire penala emisa de catre DNA cu 10 zile in urma: „In ceea ce priveste reconstituirea drepturilor de proprietate se precizeaza ca acestea au fost facute de comisia constituita conform legii si validate de comisia judeteana fara a exista prejudicii la persoane fizice.” In legatura cu procesul finalizat ieri la Curtea de Apel, fostul edil al Bacaului a mentionat ca a avut la baza aceleasi fapte pentru care DNA a decis scoaterea de sub urmarire penala, prin urmare a fost trimis in judecata de mai multe ori pentru aceleasi lucruri. Dumitru Sechelariu a declarat ca la baza intregului demers al DNA a stat o nota de (dez)informare a SRI, dar si promptitudinea cu care Romeo Stavarache a raspuns comenzilor politice. Avocatul lui Dumitru Sechelariu, Nicuta Catu, a sustinut pentru reprezentantii mass-media ca „DNA, intr-un dosar disjuns din acesta care tocma s-a finalizat, si care avea ca obiect infractiuni similare, a dispus in urma cu zece zile scoaterea de sub urmarire penala.”

    Un intreg Cod Penal

    La iesirea din sala de judecata, dupa pronuntarea sentintei prin care a fost mentinuta decizia prin care erau declarati nevinovati, Laurian Lucas a mentionat: „Ceea ce este interesant e ca anumite infractiuni cuprinse in ordonanta de scoatere de sub urmarire penala se regasesc si in dosarul in care ne-am judecat. Deci DNA stia de la inceput ca suntem nevinovati, dar cu toate acestea a trimis dosarul in instanta. Datorita unor manevre de acest gen au fost pierdute alegerile in 2004. Iar acum se incearca reeditarea episoadelor plangacioase ale lui Stavarache din 2004. Am fost acuzati de infractiuni privind subminarea economiei nationale si multe altele care cu greu ar incapea in Codul Penal.” Lucas a mentionat ca isi rezerva dreptul legal de a-i chema in instanta pe toti cei ce i-au calomniat pe Dumitru Sechelariu, pe el si pe Dorinel Ifrim de-a lungul celor cativa ani de procese.Scris de Emilian Berceanu

    Fricosul Stavarache

      Stavarache tremura de frica la gandul celui de al doilea scrutin. Dupa ce pe toata durata campaniei electorale s-a izolat de bacauani si a evitat orice dezbatere, acum se vede din nou pus in fata electoratului. Toate neadevarurile pe care si-a construit pana in acest moment discursul au fost demolate de instanta de judecata si de DNA, care au declarat, mai presus de sperantele desarte ale lui Stavarache, ca Dumitru Sechelariu este nevinovat. De patru ani incoace, tot ceea ce a facut Romeo Stavarache s-a rezumat la calomnii fara numar la adresa lui Dumitru Sechelariu. Uitand ca inclusiv instantele tin cont de prezumtia de nevinovatie, Stavarache s-a dirijat in acuzator si a lansat in dreapta si-n stanga zvonuri total lipsite de fundament. Mai mult, s-a facut luntre si punte pentru a se constitui ca parte in procesele lui Dumitru Sechelariu, reprezentat de un avocat care a rasarit apoi si pe listele de consilieri ale liberalilor.
      Stavarache declara dupa aflarea rezultatelor ca doreste o campanie linistita pentru al doilea tur. Din acest motiv tot ameninta cu contestatiile, a caror solutionare ar atrage dupa sine si amanarea campaniei pentru turul doi al scrutinului pentru primar. Pur si simplu, lui Stavarache i s-au inecat corabiile si intreaga strategie bazata exclusiv pe calomnii a fost daramata in cateva secunde de decizia Curtii de Apel Bacau. In continuare, acest artizan al minciunilor si al autovictimizarii se va izola si va refuza, constant, orice dezbatere publica, fiind sigur de faptul ca tot praful pe care il arunca de patru ani incoace in ochii oamenilor poate fi spulberat intr-o clipita in cadrul unei confruntari deschise, oneste. Doar ca onestitatea este un concept de mult evaporat din randurile asa-zisilor liberali emigrati care de pe unde au apucat. Strategia strutului este considerata geniala de magistrul minciunilor si al sforariilor subterane. Acum ameninta cu o contestatie, dupa ce a incercat timp de mai bine de 24 de ore sa se „rezolve” din primul tur, instaurand o tacere mormantala peste rezultatele la vot. Doar ca nu s-au adunat suficiente buletine mirosind a vin si alte tipuri de alcool, dupa modelul spatiului de depozitare, care sa-i confere cu usurinta un alt mandat. Fricos, cu un discurs lipsit de coerenta si plin de mizerii fara o baza reala, inconjurat de profitori. Acesta este personajul care mai vrea patru ani in fruntea Bacaului. Primiti cu dezbaterea, domnule Stavarache?Scris de Emilian Berceanu

      2 calificati, 2 dezamagitori si 12 degeaba / Sechelariu si Stavarache continua lupta pentru Primarie

        Alegerile locale de pe 1 iuie au clarificat situatia candidatilor la Primarie, dar si a sondajelor mai mult sau mai putin oficiale date publicitatii in ultimele doua luni. aAlgoritmul” final a fost 2-2-12, cu 12 candidati care se pot declara multumiti de faptul ca au primit votul celor din propriile familii…

        Marea surpriza a alegerilor a fost apropierea lui Romeo Stavarache de pragul de 50 de procente, adica de obtinerea unui nou mandat inca din primul tur, lucru care ar fi fost de-a dreptul inexplicabil daca tinem cont de raportul promisiuni – realizari reale, total defavorabil primarului. Insa strategia de campanie a lui Stavarache, bazata pe evitarea confruntarilor directe si pe atacuri calomnioase si fara dovezi la adresa tuturor contracandidatilor importanti pare sa fi avut succes la o parte din bacauani, care i-au acordat voturile. Lui Stavarache i-au lipsit cateva zecimi de procent, insa scorul obtinut l-a transformat in favorit teoretic pentru turul al doilea. Ramane de vazut cum va gestiona actualul primar avantajul nesperat adus de voturile primite. Adversarul lui Stavarache in turul doi va fi independentul Sergiu Sechelariu, care a obtinut un scor mult mai mic decat cel preconizat: 18,8%, suficient insa pentru calificarea in turul al doilea, in contextul aprestatiei” slabe a celorlalti doi candidati cotati cu sanse, Ioan Chiriac (PD-L) si Catalin Mardare (PSD). Sergiu Sechelariu are toate motivele sa fie dezamagit de rezultat, in conditiile in care a avut o campanie pozitiva, bazata pe proiectele concrete gandite pentru Bacau. Dezechilibrul dintre cei doi candidati principali poate fi explicat doar de neprezentarea la vot a sustinatorilor lui Sechelariu, dar si de avantajele pe care primarul in functie si le-a creat pentru campania electorala.

        Mersul piticului

        Procente dezamagitoare pentru propriile partide au obtinut candidatii PD-L si PSD, Ioan Chiriac si Catalin Mardare. In cazul lui Chiriac, rezultatul ar putea fi motivat si de campania aavangardista” abordata, cu un joc de cuvinte legat de numele candidatului. Probabil si Basescu ar pierde alegerile daca s-ar prezenta electoratului in chip de agrafa sau alt obiect de aceeasi importanta! Rezultatul obtinut este net inferior potentialului pe care il are Chiriac, valorizat insuficient prin strategia de campanie facuta parca ape genunchi”. Cele 11 procente obtinute de candidatul PD-L sunt insa peste scorul lui Catalin Mardare, de nici 10%, surprinzator pentru candidatul PSD. Discretia si lipsa de agresivitate par sa nu fi fost pe placul electoratului bacauan, care, in cea mai mare parte, prefera sa se lase sedus de candidati invizibili si de acuzatii anonime lansate in cutiile postale. S-a confirmat, in plus, si pronosticul analistilor politici locali, care nu il vedeau pe Mardare potrivit pentru rolul de candidat la Primarie. Din pacate pentru el, senatorul PSD s-a ales cu o eticheta de invins, de care nu avea nevoie…

        … si altii

        Remarcabila este si diferenta foarte mare dintre primii patru si arestul”. Procente de la zero virgula ceva pana la unu si ceva, cu diferente nesemnificative, au obtinut Ghiorghe Huluta, Raluca Nastase, Petru Munteanu, Neculai Lupu, Angela Bogea si toti ceilalti candidati ade buzunar”, care ar fi putut la fel de bine sa se scuteasca de un efort si sa urmareasca alegerile la televizor. Ce-i drept nici ca participanti nu au avut parte de mari emotii. Procentele extrem de scazute obtinute de 12 din cei 16 candidati indica si faptul ca numarul lor a fost mult prea mare, unii primind voturi, probabil, numai de la familii, vecinii de bloc si colegii de serviciu. Ramane de vazut in ce directie vor merge voturile celor 14 care nu au prins turul doi si daca macar la afinala” de pe 15 iunie prezenta la vot va fi mai mare.Scris de Codrin Pop

        Dezmintire / „Fluturasii electorali”; ai nimanui

          Biserica Adventista de Ziua a Saptea dezminte: nu are nicio legatura cu evenimentul petrecut in localitatea Faraoani, in ziua alegerilor de 1 iunie. „Biserica Adeventista de Ziua a Saptea ca institutie nu se implica in politica de partid, nu sustine niciun candidat si se disociaza de luptele electorale dintre aspirantii la functiile administrative, ne-a declarat Ciprian Iorgulescu, director relatii publice si libertate religioasa. Persoanele care au distribuit afluturasi electoralia in localitatea Faraoani, judetul Bacau, in data de 1 iunie anul curent – ziua alegerilor locale – au facut aceasta actiune din dorinta de a pune in inferioritate un contracandidat, Farcas Petru, de a starni resentimente religioase si de a instiga la ura religioasa. Toate aceste fapte sunt foarte grave si sunt condamnabile de lege”. Tot reprezentantul Bisericii spune ca nu este de acord ca religia sa fie utilizata politic, iar cei care fac lucrurile acestea incurajeaza la ura si segregare si nu sunt demni sa stea in fruntea comunitatii, deoarece pacea si democratia sunt in pericol. „In concluzie, mai spune Ciprian Iorgulescu, Biserica Adventista de Ziua a Saptea nu are nicio legatura cu evenimentul petrecut in localitatea Faraoani.” Reamintim faptul ca, inca de la primele ore ale diminetii de 1 iunie, in comuna Faraoani oamenii s-au trezit cu sute de fluturasi electorali, imprastiati prin curti, gradini, drumuri si ulite. „Am aflat cu stupoare ca si Biserica face politica. Si mai ales in ziua alegerilor”, ne-au precizat oamenii confuzi, dar si indignati in acelasi timp. Mesajul era clar: „Biserica adventista de ziua a 7-a, Stimati cetateni! Pe 01 iunie 2008 votati candidatul sprijinit de biserica noastra, domnul Farcas Petru si pe consilierii lui din PD-L. Astfel, impreuna vom reusi mantuirea! Va multumim! Fratii adventisti din Bacau va doresc mult succes!”. Pana si candidatul sustinut in acesti fluturasi s-a aratat revoltat de cele intamplate. Scris de R. Neagu

          Bacaul este codas la raportarea rezultatelor alegerilor

            Bacaul a ramas cel din urma judet in care nu s-a finalizat procesarea proceselor verbale incheiate in sectiile de votare si, in consecinta, pana aseara nu s-au putut comunica rezultatele oficiale ale alegerilor locale de la 1 iunie 2008. Desi s-a lucrat la foc automat toata noaptea de luni spre marti, ieri dimineata la ora 9.34 mai erau de centralizat datele de la patru circumscriptii. Potrivit rezultatelor partiale emise ieri, in fruntea listei privind obtinerea functiilor de primari se mentine PSD-ul cu un procent de 32,9 la suta din totalul voturilor exprimate, PNL cu 24,6 la suta, PDL cu 22,5 la suta si PC cu 8,1 la suta. Chiar si candidatii independenti au obtinut 4905 voturi, totalizand un procent de 2,3 la suta. In coada clasamentului se afla PPR cu 240 de voturi si Partida Romilor aPro Europa” cu 27 de voturi. Pentru posturile de consilieri locali cele mai multe procente au fost obtinute de PSD (31,5), PNL (23,3), PDL (21,6) si PC (7,9). Uniunea Armenilor din Romania, Partidul Renasterea Romaniei, Partidul Republican si Partidul Verde au obtinut zero voturi pentru consilieri. Pentru presedintia Consiliului Judetean, Dragos Benea a obtinut 30,9 procente din totalul voturilor, urmat de Ionel Palar cu 27,7 la suta si Nistor Vasile cu 21,1 la suta. In coada clasamentului se afla Ionel Elefteriu de la Partidul Popular din Romania cu 0,3 procente. Clasamentul pentru primele pozitii se pastreaza si pentru consilierii judeteni, PSD a obtinut 29,4 la suta din voturi, PNL 26,3, PDL 21,5 si PC 6,5. In coada se afla Partidul aPentru Patrie” cu un procent de 0,1 (300 voturi). Interesant este faptul ca cele mai multe buletine de vot neintrebuintate si anulate au fost la presedintele CJ (345.973). Aseara la ora 18.00 se centralizase datele de la 91 de sectii, urmand sa fie prelucrate datele primite de la trei sectii din Onesti si de la cele 116 sectii de votare din municipiul Bacau. aNu stiu de ce municipiul se misca asa de greu, si-a exprimat nemultumirea Dragos Benea. Toate judetele au facut rapotarile finale, iar Bacaul mai are de procesat inca 116 sectii de votare. Nu inteleg ce se intampla la noi. Oricum nu mi se pare lucru curat”. La randul sau, subprefectul Gheorghe Hura a spus ca una din cauzele intarzierii raportarii oficiale a rezultatelor alegerilor ar fi faptul ca in judetul Bacau au fost foarte multe sectii de votare in comparatie cu alte judete. Scris de Lili Adochitei

            Premiantul «Desteptarii» si-a spulberat adversarii

              Anul trecut, primarul comunei Blagesti, Laurentiu Munteanu, a obtinut premiul cotidianului Desteptarea. Printre alte argumente, atragerea de resurse financiare, asfaltarea strazilor, reabilitarea scolilor si caminelor culturale, regularizarea unor cursuri nabadaioase de apa au fost vedetele managementului sau. Electoratul a confirmat faptul ca Desteptarea nu s-a anselat nici an cazul lui Laurentiu Munteanu. Opt candidati au ravnit la fotoliul de primar, an Blagesti. Laurentiu Munteanu pur si simplu i-a spulberat, obtinand 2598 de voturi, an vreme ce candidatul cel mai bine plasat dupa dansul a obtinut 151 de voturi. Un fost primar, de pilda, Ioan Boboc-Didel, n-a obtinut decat 36 de voturi, dar a existat si un candidat cu numai 18 voturi. Prin Blagesti se glumeste copios, spunandu-se ca unii au candidat doar pentru a-si ambogati CV-ul… Au facut ravagii si cei pe care Laurentiu Munteanu i-a propus pentru functia de consilier. Acestia au castigat paisprezece locuri, din cele cincisprezece! Nici nu mai conteaza din partea carui partid a candidat Laurentiu Munteanu. Putea candida ca independent sau ca reprezentant al unui partid care ar fi fost anfiintat cu o zi anainte de alegeri si tot castiga. aUnii dintre contracandidatii mei au crezut ca pot castiga denigrandu-ma. Eu mi-am cautat de treaba. Chiar si an preziua alegerilor, asfaltam un drum de cativa kilometri si croiam noi proiecte pentru reabilitarea scolii din Pascareni si a altor obiective”, ne-a spus primarul. Scris de I. Fercu

              Legislatia europeana vine cu noi modificari / Pasapoarte electronice tocmai la sfarsitul anului

                Legislatia Comunitatii Europene impune ca si in tara noastra sa fie introduse in circulatie noile tipuri de pasapoarte, personalizate cu insigna UE, care vor fi valabile in toate tarile europene. Modificarile legislative sunt insa tergiversate la nivel central.

                Schimbarea pasapoartelor pe noul tip european trebuia sa intre in vigoare de la inceputul lunii urmatoare. Inca de anul trecut s-au anuntat noile modificari, dar nici pana acum nu s-a stabilit nimic concret. Mai mult, la nivel central inca mai sunt contestatii in privinta firmei germane care a castigat licitatia cu privire la tiparirea noilor pasapoarte. aNoi nu am primit nimic concret in acest sens, a explicat si comisarul sef Ioan Matei, sef al Serviciul Public Comunitar de Evidenta si Eliberare a Pasapoartelor Simple (SPCEEPS) Bacau. Ni s-a explicat doar care va fi noul model de pasaport si cum va fi eliberat. Pasaportul electornic de tip european va avea incorporat in fisa informativa a actului un cip electronic, care nu se vede cu ochiul liber. Cip-ul va contine amprenta faciala a persoanei pentru care se elibereaza pasaportul, intr-o prima faza de expunere, dar si amprenta digitala, in a doua faza de expunere. Este un element de siguranta menit sa descurajeze falsificatorii de astfel de documente”. Pentru obtinerea unui astfel de pasaport, solicitantii pot depune cereri la orice SPCEEPS din tara sau din Bucuresti, pentru ca evidenta lor va fi on-line, pe o baza comuna de date, valabila la nivel national. Mai mult, nu se va tine cont si de domiciliul persoanei, iar eliberarea documentului se poate face la orice adresa mentionata de el. Pasapoartele electronice se vor produce intr-un singur centru, la Bucuresti, in termen de 30 de zile. Noul model va circula in paralel cu pasapoartele actuale pana la data expirarii lor. Acesta este deja introdus in Germania, iar noi am fi al doilea stat european care il vom folosi. Scris de Roxana Neagu

                Firmele de confectii foloseste „negrese”;

                  Timp de patru zile (28, 29 si 30 mai, precum si 2 iunie), societatile comerciale care desfasoara activitate de confectii (imbracaminte si incaltaminte) s-au aflat in vizorul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Bacau care le-a verificat la sange privind modul in cum ele respecta legislatia muncii. Nu mai putin de 66 firme de confectii au fost luate la puricat de catre inspectorii de munca. Dintre ele aproape jumatate au fost prinse pe picior gresit. In domeniul relatiilor de munca inspectorii ITM au depistat un numar de 68 deficiente la 7 angajatori. Trei dintre acestia foloseau in activitate persoane (4) fara a le fi intocmit contract de munca, ceea ce a atras sanctionarea lor. Ei au fost amendati cu 1.500 lei pentru fiecare caz de munca la anegru”. aPe langa aceasta abatere, s-a mai constatat ca agentii economici in cauza nu respectau prevederile referitoare la programarea concediilor de odihna, evidentierea orelor prestate, acordarea sporurilor pentru munca prestata in zilele de repaus saptamanal si depunerea la termen a modificarilor din registrul general de evidenta a salariatilor, ne-a declarat Haralambie Irimescu, inspectorul-sef al ITM Bacau. Pentru acestea, s-a dat avertisment”. Dar consecinte mult mai dure au suportat firmele care au ignorat normele de sanatate si securitate in munca, pentru aceasta fiind sanctionati 25 agenti economici. Trei dintre ei au trebuit sa cotizeze la bugetul statului cu cate 10.000 lei, deoarece nu au dus la indeplinire masurile stabilite de inspectorii de munca in urma unui control anterior. Un alt angajator a fost amendat cu 5.000 lei pentru ca nu avea organizat comitetul de sanatate si securitate in munca. Restul de 21 firme au primit avertisment pentru ca nu au instruit corespunzator salariatii in ce priveste normele de sanatate si securitate in munca, nu aveau semnalizate locurile periculoase, nu au evaluat riscurile acestora sau angajatii lor nu utilizau echipamentul de lucru adecvat. Totodata, inspectorii de munca au dispus oprirea activitatii unui numar de 13 echipamente de lucru, pana la remedierea deficientelor pe care le aveau. Scris de E. Tintaru

                  Biodiversitatea si protectia naturii in atentia Agentiei de Mediu

                  Sediul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului (ARPM) Bacau a gazduit zilele acestea intalnirea preliminara cu tema „Biodiversitatea si protectia naturii” in cadrul celei de a doua faze a proiectului de twinning, intiata de aceeasi institutie. Mai exact s-a vizat intarirea capacitatii agentiei regionale si a celor judetene pentru protectia mediului, in implementarea, monitorizarea si aplicarea legislatiei in domeniu, cu accent pe managementul deseurilor menajere. Au fost prezenti reprezentanti ai ARPM Bacau, ai Agentiilor pentru Protectia Mediului si ai Comisariatelor Garzii de Mediu din Regiunea 1NE. De asemenea, evenimentul a fost marcat si de prezenta responsabilului de proiect Cesar Seoanez alaturi de expertul Jesus Diez Vasquez din Spania.
                  aIn cadrul acestor intalniri preliminare s-au elaborat planurile de activitati pentru seminariile viitoare in baza sugestiilor si a propunerilor venite din partea expertilor romani. S-au pus bazele unor colaborari in domeniul biodiversitatii intre Regiunea 1 NE si Regiunea Galicia din Spania, cu scopul unei mai bune gestionari a experientei Comunitatii Europene in sprijinirea fondului natural din Romania”, a declarat Iulian Movila, directorul executiv al ARPM Bacau. Scris de (D. Pilat)

                  Zilele Scolii „Spiru Haret”;

                  Scoala cu clasele I-VIII „Spiru Haret” din Bacau va fi, timp de o saptamana, in sarbatoare. Ca si in anii trecuti, „Zilele Scolii” se desfasoara la inceputul lunii iunie, mai exact in perioada 2-6 iunie, doar ca, de fiecare data, actiunile se concentreaza pe o tema noua. In acest an, ideea centrala este legata de importanta comunicarii. „Tot anul scolar am incercat, la fiecare disciplina, sa-i ajutam pe elevi si pe parinti sa constientizeze cat de importanta este comunicarea, a declarat prof. Livia Sibisteanu, director. Asta pentru ca am vazut ca undeva exista o ruptura, intre scoala si comunitate, intre elevi si scoala. aScoala e greaa, aProfesorii sunt plictisitoria, aMateria e multaa, iar noi trebuie sa construim niste punti”. De aceea, editia a VI-a a „Zilelor Scolii” se desfasoara sub deviza „Comunicarea, valoare de referinta in scoala mileniului III”. „Toate activitatile sunt realizate in parteneriat cu alte scoli. Deja ne-au venit oaspeti de la Baia Mare”, arata prof. Sibisteanu. Scoala „Vasile Alecsandri” din Baia Mare e reprezentata de trei elevi si trei profesori, condusi de Brigitta Buda, director. Ceilalti parteneri sunt Colegiul National „Vasile Alecsandri”, Scoala „Al.I. Cuza”, Scoala 10, Scoala „Octavian Voicu”, Scoala „Ion Creanga”, Scoala Luncani si Scoala Garleni. Manifestarile au inceput ieri, la ora 8, cu o serie de lectii demonstrative sustinute de profesori. „De astazi, parintii vor asista la ore pentru a vedea ce am realizat. Intamplator, suntem la lectiile de recapitulare, ceea ce e foarte bine”, arata Livia Sibisteanu.

                  Laboratorul
                  din care ies minuni

                  De la ora 10, oaspetii au vizionat expozitiile de la etajul I, realizate de elevi si de dascalii lor. Prima a fost „Bacau 600”, o expozitie de fotografii care prezinta Bacaul anilor „50-„60 si pe cel nou. Parintii revad, iar copiii descopera „Strada mare”, „Parcul Libertatii”, „Parcul Trandafirilor” sau „Gradina Publica”, cum i se mai spunea, iar alaturi, Bacaul anului 2008: aeroportul, gara, muzeele „Iulian Antonescu” si „Ion Borcea” etc. Imaginile vor ajunge si in scoli din Olanda, Germania si Portugalia, cu care „Spiru Haret” colaboreaza in cadrul unor parteneriate sau proiecte. „Scoala e laboratorul din care ies la iveala mai multe lumi”, a declarat inv. Clemansa Mauca, invitandu-i pe oaspeti in „Universul copiilor”. Aici, privirile noastre s-au bucurat de tot ceea ce au realizat elevii in acest an: acuarele, obiecte decorative din betisoare, placaj, carton si panza, masti populare, servete cusute in punct romanesc, felicitari, semne de carte, sticlute „Sporul casei”, figurine, machete de gradini, case, ferme. „E extraordinar de frumoasa scoala dumneavoastra, a declarat o profesoara din Baia Mare. Vreau neaparat sa fac fotografii, sper ca nu va suparati”. A urmat vernisarea expozitiilor aProtejam natura”, „Magic words”, „Comunicarea si noile educatii”, „Literatura in imagini”, o lectie interdisciplinara din proiectul „Bacau 600” cu invitatii din Baia Mare si activitatea „Internetul-sursa de comunicare sau de cunoastere”, debate, in parteneriat cu Scoala „Ion Creanga”. Astazi, la aSpiru Haret”, va fi lansat numarul „Calatori si calatorii” al revistei scolii „Recreatia Mare” si nr. 4 al revistei „Mesager 18”. Tot azi sunt programate excursii, alte lectii demonstrative si concursul „Confluente matematice”.

                  Scris de Silvia Patrascanu

                  Handbal feminin / Junioare I / Burghel, cea mai buna marcatoare

                  CSS Bacau s-a intors cu un trofeu de la Bistrita, unde s-a desfasurat turneul final din campionatul junioarelor I. Daca echipa s-a clasat doar pe pozitia a IV-a, Marinela Burghel a fost desemnata, in schimb, cea mai buna marcatoare a competitiei. Extrema dreapta este si una din principalele realizatoare ale Stiintei Bacau, in Divizia A. Burghel face parte din lotul national de tineret si a stat pe tusa in iarna, din cauza unei accidentari.
                  Scris de (D.P.)

                  Minifotbal / Ghost Team ramane lider

                  Ghost Team se mentine in fruntea clasamentului Campionatului Municipal de Minifotbal, dupa un meci castigat la limita cu Inter Vama Veche. Un alt joc cu implicatii in partea superioara a ierarhiei a fost cel dintre Friends si Berestina, aceasta din urma nereusind sa mai produca surpriza dupa ce in etapa precedenta invingea liderul momentului, Andisimo.
                  Dream Team si-a revenit si a parasit ultima pozitie. Prolexim a castigat lejer disputa cu Betania si si-a facut aincalzirea” pentru rundele viitoare, in care va intalni cele mai bune echipe de pana acum.
                  In ultimul meci, Gim Sport a castigat cu 5-3, dar Coriolan a depus o contestatie cu privire la dreptul de joc al unora dintre adversari. O decizie in acest sens va fi luata de comitetul de organizare si va fi comunicata in sedinta de joi a delegatilor echipelor de Liga I.
                  Rezultatele etapei a IX-a: Betania – Prolexim 3-10 (jucatorul meciului: Claudiu Corneanu), Coriolan – Gim Sport 3-5 (Ionut Pitica), Ghost Team – Inter Vama Veche 2-1 (Andrei Popovici), Luceafarul – Dream Team 3-4 (Bogdan Petrov), Friends – Berestina 8-2 (Bogdan Taralunga), Andisimo – Vamina 3-0.

                  Scris de (D.P.)

                  Tenis / Romania F6 Futures / Craciun si Moraru, noii favoriti

                  Turneul de 10.000 de dolari de la Bacau are alti favoriti, aparuti in ultimul moment. Pe tabloul principal figureaza 32 de tenismeni. Se da startul si in concursul de dublu.

                  Cota turneului bacauan din Circuitul International al Romaniei a crescut pe ultima suta de metri. Au fost acceptati in concurs, pe baza de aspecial entry”, Teodor Dacian Craciun si Gabriel Moraru, care au devenit si principalii favoriti. Cap de serie nr. 1 in prima faza, Razvan Sabau este cotat acum cu a patra sansa la castigarea trofeului.
                  De astazi incep meciurile de pe tabloul principal. SCM Bacau are un singur reprezentant, beneficiar de wild-card este vorba despre Sebastian Ionescu, liderul categoriei 16 ani. Gabriel Ciuntea s-a oprit in ultimul tur de calificari, fiind invins de favoritul nr. 4, Alexandru Carpen. Scorul a fost 6-1, 6-4 intr-un joc in care Carpen a spart doua rachete la doua mingi consecutive. Wild-card are si Dragos Ghioc, bacauan legitimat la Dinamo Brasov.
                  Rezultate din ultimul tur de calificari: Costin Paval – Stanislav Glukhov (Rusia) 7-6 (5), 6-0, Paul Puscasu – Zachary Van Min 6-0, 2-1 abandon, Roman Tudoreanu (R. Moldova) – Karim Alayly (Liban) 7-5, 6-1, Alexandru Carpen – Gabriel Ciuntea 6-1, 6-4, Alexandru Lazar – Alexandru Marasin 6-2, 6-3, Alexandru Oichea – Valentin Dinca 7-6 (2), 4-6, 6-3, Vitor Requiao (Brazilia) – Cristian Hodel 3-6, 6-3, 6-1, Vlad Marinescu – Alexandru Joitoiu 6-1, 6-0.
                  Reprezentati la dublu

                  In paralel cu partidele de simplu se vor disputa, de astazi, si cele de dublu. Fratii Gabriel si Lucian Ciuntea fac pereche si vor juca, in primul tur, cu Laurentiu Erlic / Aurelian Giurgiu. Un alt cuplu bacauan ii are in componenta pe juniorii Sebastian Erimicioiu / Teodor Marin, la randul lor beneficiari de wild-card (in primul meci se intalnesc cu Radu Albot / Andrei Ciumac, ambii din Republica Moldova). Sebastian Ionescu joaca alaturi de Valentin Mihai, cu Alexandru Carpen / Adrian Gavrila adversari in runda inaugurala.
                  Scris de Dana Popa

                  Drum bun la Euro! / „Tricolorii”; au ajuns in Elvetia

                  Componentii echipei nationale au fost asteptati, ieri, la sosirea la hotelul din St. Gallen de ambasadorul Romaniei in Elvetia, Ionel Nicu Sava. De asemenea, la sosire, jucatorii romani au fost aplaudati de angajatii hotelui Santispark, unde vor sta pe timpul Campionatului European. Complexul hotelier este inconjurat de un gard peste care a fost montata o panza in culorile negru si alb. La sosirea nationalei, la hotel se aflau cinci bodyguarzi care pazeau intrarea. De asemenea, la receptie se afla arborat un drapel al Romaniei.
                  aCampionatul European este o mare ocazie pentru noi. Toti spun ca suntem cea mai slaba echipa din grupa, dar vom face totul pentru a schimba previziunile. Vrem sa fim surpriza Euro. Nu va fi usor, dar vom incerca”, a spus adecarul” din lotul Romaniei, Adrian Mutu.
                  Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, a anuntat obiectivul atricolorilor” la Euro 2008: aAm incredere ca avem echipa valoroasa, cu individualitati bune in lot. Eu sper ca programul pe care l-au facut antrenorii pentru echipa sa-i faca sa fie bine dispusi, cu dorinta de a juca. Obiectivul despre care am discutat cu antrenorii si cu jucatorii a fost o iesire din grupe”.
                  La Euro, Romania va evolua in grupa C, urmand sa intalneasca, in ordine, Franta (9 iunie – Zurich), Italia (13 iunie – Zurich) si Olanda (17 iunie – Berna).
                  Scris de Dsa

                  Antrenorul nationalei feminine de volei, Florin Grapa, spera ca echipa sa sa castige turneul din Spania: / „Avem de luat o revansa”;

                  Romania-Azerbaidjan 2-3, the day after. Florin Grapa se afla in drum spre Spania, cu masina personala. Se grabeste, nu are chef de vorba, dar accepta sa se opreasca pentru cateva minute. Si sa dea filmul inapoi. „Nici acum nu-mi vine sa cred ca am pierdut acest meci”, murmura antrenorul reprezentativei feminine de volei.

                  – Domnule Grapa, cea mai simpla, dar si cea mai dificila intrebare: de ce s-a pierdut intalnirea cu nationala Azerbaidjanului?
                  – Cred ca raspunsul care explica cel mai bine situatia se refera la accidentarea lui Carmen Turlea. Cu ea in teren, nu am fi pierdut niciodata in fata Azerbaidjanului. Din momentul accidentarii, petrecute in setul doi, nimic nu a mai mers asa cum trebuia.

                  – Cat de grava e accidentarea lui Turlea? Va putea fi refacuta pentru turneul din Spania?
                  – Nu stiu exact. Turlea are o entorsa la glezna si in acest moment se incearca recuperarea ei. Fetele vor pleca in Spania miercuri, iar daca pana atunci Carmen nu va cunoaste o ameliorare, va ramane acasa.
                  – Ar fi o pierdere mare pentru nationala in perspectiva turneului de la Caceres.
                  – Asa este, insa cu sau fara Turlea, noi trebuie sa ne batem pentru locul intai. Va fi mai greu, insa sanse exista.
                  – Cat de mari?
                  – E foarte important ce se va intampla in primul meci, cel cu Azerbaidjanul. Daca il vom castiga, atunci va fi clar ca ne vom lupta cu Spania pentru locul intai. Trebuie sa trecem de acest prim hop.
                  – Era mai bine daca am fi jucat primul meci cu Macedonia, asa cum a fost si la Buzau?
                  – Nu stiu, nu cred. Intr-un fel, e mai bine ca incepem chiar cu Azerbaidjanul. Avem o revansa de luat si cred ca o vom obtine. Sper din tot sufletul sa o recuperam pe Carmen Turlea si sa fim scutiti de alte accidentari. E foarte important.

                  Scris de Dan Sion

                  Volei f, preliminarii CE/ Romania a pierdut cu 3-2 in fata Azerbaidjanului, in ultimul meci al turneului de la Buzau / Vis urat / Egalitate de puncte

                  O adevarata lovitura de teatru. Si una de maciuca. Duminica, Romania a pierdut ultimul meci al primului turneu de calificare pentru Campionatul European: 2-3 cu Azerbaidjan! Echipa antrenata de Florin Grapa a ramas in fruntea grupei, avand un set-averaj superior Spaniei si Azerbaidjanului, insa ecuatia calificarii se complica. Vineri, la Caceres, in Spania, incepe al doilea turneu. Cine termina pe locul intai in grupa, merge la Europenele de anul viitor, din Polonia. Altfel, mai exista o singura varianta: pozitia a doua, care duce la „baraj”.

                  Cine s-ar fi asteptat?

                  Nimeni nu se astepta ca Romania sa clacheze in ultimul meci al turneului de la Buzau. Cu atat mai mult cu cat fetele noastre veneau dupa doua victorii categorice: 3-0 cu Macedonia si, mai ales, 3-0 impotriva Spaniei. Succesul contra ibericelor, cu un ultim set castigat la o diferenta de 11 puncte, consolidase statutul de favorita la calificare al formatiei lui Grapa. De partea cealalta, Azerbaidjanul se prezenta ca un adversar incomod, dar nu de neinvins. Azerele pierdusera in prima zi cu 3-1, in fata Spaniei si castigasera sambata, cu 3-0 partida cu Macedonia. Nimic nu anunta surpriza de duminica.

                  Fara Turlea

                  Romania-Azerbaidjan a inceput sub semnul gazdelor: 25-18 in setul de debut. Problemele s-au ingramadit in actul secund. „Tricolorele” si-au pierdut mai intai cea mai reprezentativa jucatoare, Carmen Turlea (entorsa la glezna), dupa care au pierdut si setul, e drept, la mare lupta: 27-29. S-a mers apoi pe contre. 25-19 pentru azere in actul trei. 25-21 pentru romance in setul patru. La scorul general de 2-2, s-a sperat ca Romania, ajutata si de publicul frenetic, va face pasul catre cea de-a treia victorie consecutiva. N-a fost insa asa.

                  Uraganul Mammadova

                  In „decisiv”, Azerbaidjanul a fost la putere. Peste tot si peste toate. Romania a condus o singura data, cu scorul de 9-8. In acest punct al intalnirii, azerele, cu o Natalia Mammadova la superlativ, s-au dezlantuit. Au reusit cinci puncte consecutiv, inainte de a se impune cu un definitiv 15-13. Romania, Spania si Azerbaidjan incheie turneul de la Buzau la egalitate de puncte, calificarea urmand sa se decida la Caceres. Adica acolo unde, vineri, in primul meci, Romania va intalni cel mai recent „cosmar” al sau: selectionata Azerbaidjanului.

                  Scris de Dan Sion

                  Tristete mare pentru unii

                    Bacaul in turul 2

                    Bacaul va avea parte de un al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului. Sergiu Sechelariu si Romeo Stavarache
                    se vor confrunta din nou pentru a gestiona viitorul orasului in urmatorii patru ani. Dupa ce timp de aproape 24 de ore de la incheierea votului nu s-a primit niciun rezultat oficial, ieri seara in jurul orei 20.30 au fost comunicate rezultatele preliminare ale votului pentru postul de primar si pentru consilierii locali.

                    Ziua de ieri nu a fost una usoara pentru nimeni. Nici pentru candidati, nici pentru ziaristi, dar nici pentru bacauanii care asteptau, din clipa in clipa, rezultatele scrutinului pentru Primarie si Consiliul Local. Desi in mod normal ar fi trebuit ca rezultatele preliminare sa fie comunicate incepand cu 10 dimineata, dinspre Biroul Electoral Municipal nu a rasuflat nicio vorba pana spre seara. Aceasta situatie a facut din Bacau un unicat la nivel national, fapt constatat in direct la TV Bacau si de redactorul sef adjunct al Jurnalului National, Victor Ciutacu. Dupa ceasuri intregi de emotii si suspans, rezultatele preliminare au fost facute publice la orele 20.30. Conform acestora, Romeo Stavarache a reusit sa acumuleze 49.32% din sufragii, iar Sergiu Sechelariu 18.80. La limita, s-a ajuns in turul doi, care va avea loc pe data de 15 iunie. Voturile anulate au fost numarate de cateva ori, pentru a se vedea daca printre ele nu s-au „strecurat” si optiuni valide, care eventual sa transeze situatia inca din primul tur. Sortii au hotarat ca bacauanii sa mai aiba parte insa de inca o posibilitate pentru a-si manifesta dorinta pentru urmatorii ani. Presedintele Biroului Electoral Municipal, Ciprian Timiras, a declarat ca „sunt rezultate preliminare, la care pot sa apara mici corectii, dar care nu vor modifica realitatea. Va fi organizat un al doilea tur de scrutin.”
                    Lipsa de mobilizare

                    Marea surpriza a turului de scrutin ce a avut loc acum doua zile consta in performantele sub asteptari ale candidatilor PSD si PD-L. Ioan Chiriac s-a clasat pe locul al treilea cu 11.08% din voturi, iar Radu Catalin Mardare a fost al patrulea in topul preferintelor bacauanilor, cu 9.61% din voturi. In ciuda eforturilor depuse de cele doua formatiuni politice, electoratul nu s-a prezentat in numar suficient de mare la vot pentru a echilibra cat de cat balanta. Ramane de vazut pe care dintre cei doi contracandidati ramasi in cursa vor decide sa il sprijine.

                    Un consiliu in trei culori

                    Doar trei formatiuni politice au izbutit sa adune suficiente voturi pentru a-si trimite reprezentantii in Consiliul Local. Este vorba de PNL (39.32%), PSD (19.33%) si PD-L (18.30%). Urmatorul partid in ordinea optiunilor de vot este PC (2.99%) urmat de PRM si PIN, ambele peste doua procente. Restul formatiunilor politice nu au reusit sa adune nici macar cele doua procente. Prin urmare, componenta Consiliului Local va fi mai omogena decat pana acum, mai ales ca niciunul dintre candidatii independenti nu a reusit sa isi adjudece un loc in cadrul forumului decizional local.Scris de Emilian Berceanu

                    Incertitudine si zvonuri

                      Dupa-amiaza fierbinte la Biroul Electoral Judetean

                      Intervalul orar 13-18 a fost, la Biroul Electoral Judetean (BEJ), unul dintre cele mai tensionate ale zilei. Aceasta, din cauza intrzierii nejustificate a rezultatelor partiale la alegerile pentru functia de primar al municipiului Bacau. Atat membrii Biroului cat si jurnalistii au afiert” la foc mic timp de cateva ore, incercnd sa afle macar un rezultat partial de la Biroul Electoral Municipal (BEM). In aceste conditii pe holurile Prefecturii au inceput sa circule diverse zvonuri, cele mai multe avand in centru o presupusa tentativa de fraudare a alegerilor, astfel incat Romeo Stavarache sa iasa primar din primul tur, ca sa evite o confruntare in turul doi cu Sergiu Sechelariu. Prezent ca din intamplare in cladire, secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca s-a intalnit cu candidatul PNL la presedintia CJ, Ionel Palar. Berca a explicat intarzierea de la BEM prin aparitia a sapte sute de voturi nule, care necesitau verificarea bucata cu bucata. Si candidatul PSD la presedintia CJ, Dragos Benea, a fost prezent la sediul BEJ, ca sa verifice personal situatia corespondentei intre numaratoarea paralela facuta de PSD si datele din procesele-verbale cu numarul de voturi acordate candidatilor. In jurul orei 16,30, Dragos Benea (care conducea in statisticile privind rezultatele partiale) si Ionel Palar (care parea surprins de propriul rezultat) au avut si un mic schimb de aintepaturi” mai mult sau mai putin amicale, generat de incercarea deputatului PNL de a verifica, fara depunerea vreunei contestatii, buletinele nule venite de la sectiile de votare din comuna Balcani. Cei doi au avut o discutie civilizata, insa nu lipsita de asageti” si au preferat sa incheie cu concluzia ca e mai bine sa continue discutia cu alt prilej. Interesant este faptul ca tocmai candidatul liberalilor a parut nemultumit de faptul ca unele buletine nule aveau paginile lipite, in conditiile in care calitatea buletinelor a depins de un om de afaceri liberal care s-a ocupat de intreaga afacere, de la realizarea pana la depozitarea buletinelor de vot.Scris de Codrin Pop

                      ULTIMELE ȘTIRI