In blocurile mixte, cu apartamente de locuit si spatii comerciale, neintelegerile sunt la ordinea zilei. Conflictele se acutizeaza atunci cand vine momentul repartizarii unor cheltuieli comune. In sezonul rece, factura la incalzire incinge spiritele. Este cazul si in blocul 10, de pe strada Marasesti. „Nu suntem deloc incantati de modul in care se imparte consumul de caldura in blocul nostru, ne-a declarat proprietara apartamentului 9. Avem la parter un magazin a carui suprafata este cat toate apartamentele de pe palier, dar plata este disproportionata. Mie, cu un apartament de 64 de metri patrati, mi s-au repartizat 5,5 gigacalorii pe luna decembrie, iar magazinului, doar 8,2 gigacalorii. Am platit numai la caldura intr-o luna peste 800 lei.” Locatarii din apartamentele bransate la CET au cerut socoteala atat administratorului asociatiei, cat si reprezentantilor furnizorului de agent termic. Explicatiile nu i-au multumit. „Nu inteleg de ce locatarilor li se calculeaza incalzirea la suprafata apartamentului, iar agentilor economici in functie de elementii de la calorifer. Cum pot sa masoare cu unitati diferite cand este vorba despre un consum comun, inregistrat de un singur gigacalorimetru?” Formula de calcul este un mister pentru locatari, iar cei care o aplica nu au niciun interes sa o dezvaluie. In timp ce de la CET ni s-a explicat ca nu se face nicio diferenta la calcul intre locatari si agentii economici, consumul fiind impartit la suprafata echivalent termica (SET), de la Asociatia de proprietari 1 am aflat cu totul altceva. „Mie CET-ul imi da consumul dupa ce scade ceea ce revine agentilor economici de la parter, ne-a declarat administratorul Mariana Gradinaru. Eu locuiesc pe aceeasi scara cu persoanele care au reclamat. Nu-mi convine sa platesc la SET, ci la metru patrat. Locuinta mea are 36 mp, dar mai multi elementi de calorifer, fiind la ultimul etaj. Cum sa platesc la fel cu un apartament de 64 de metri patrati? Daca as calcula la SET, as fi dezavantajata. In fiecare iarna sunt discutii. A fost si consumul mare, s-a dat prea multa caldura. Acum s-a reglat si se echilibreaza la plata de la o luna la alta”. Locatarii nu au de ales: fie accepta socoteala, fie se debranseaza.Scris de Doina Mincu
Octava mondiala de rugaciune celebrata de Catedrala Catolica „Sfintii Petru si Pavel”;
Sute de credinciosi s-au adunat ieri, la Catedrala aSf. Petru si Pavel”, pentru a celebra octava de rugaciune inaugurata de preotul anglican Paul Watson in perioada 18 – 25 ianuarie 1908. Traditia a fost continuata dupa 1990 si iata ca, dupa o prima slujba tinuta la Catedrala Ortodoxa aSfantul Niculae”, atat de preoti ortodocsi, cat si catolici, a venit randul si Catedralei Catolice sa faca acelasi lucru in cadrul saptamanii de rugaciune ecumenice. Tema de anul acesta este aniversarea centenarului infiintarii octavei de catre preotul anglican sub genericul aRugati-va fara incetare!” (1 Tes, 5,17) luat din scrisoarea intai a Sf. Paul catre tesaloniceni. Credinciosii, indiferent de religie, au inteles ca, in ciuda oricaror diferente religioase, rugaciunea are o functie esentiala in viata oricarui crestin si ca numai prin ea sufletele lor vor fi curatite in fata lui Dumnezeu. Ideea unitatii a fost foarte bine evidentiata de preot Isidor Dasca, decan de Bacau al Catedralei aSfintii Petru si Pavel”, care a spus ca amoto-ul ales pentru acest an este in scopul unirii Bisericilor, pentru ca asa cum dezbinarea este opera celui rau, unirea apartine Duhului Sfant”. Decanul romano-catolic a citit alaturi de preotul paroh ortodox Costel Busuioc si parintele Petru Todoreanca din textele liturgice special alese pentru aceasta ocazie si s-au rugat impreuna cu sutele de credinciosi pentru pace si unitate. aNe-am adunat la Catedrala Catolica din mila lui Dumnezeu, la acest popas duhovnicesc prin care cele doua parohii surori, datorita dragostei si dorintei de unitate se afla intr-un moment binecuvantat de rugaciune sincera de a fi unul langa celalalt la indemnul lui Hristos”, a adaugat Costel Busuioc, paroh al Catedralei Ortodoxe aSf. Niculae”. Rugaciunea preotilor a facut ca toti cei prezenti sa inteleaga ca ea este piatra de capatai. Dovada sunt spusele Apostolului
Sf. Pavel care se referea la ea ca fiind aconditia esentiala a umanitatii”, cea care asigura omului apropierea de asemanarea lui Dumnezeu, lucrul cel mai minunat din orice religie.Scris de Daniela Pilat
Capcane pe strazile Bacaului / Cicatricile sistemului de termoficare slutesc orasul
Topirea zapezii a scos la iveala urmele nenumaratelor interventii nefinalizate de pe sistemul de termoficare bacauan. Firmele care au efectuat lucrarile de reparatii nu au mai reparat strazile si trotuarele, fie din neglijenta, in cazul avariilor din lunile octombrie si noiembrie, fie din cauza temperaturilor exterioare scazute. Aproape ca nu exista strada in Bacau pe care sa nu se fi intervenit la carpirea conductelor din sistemul de termoficare. In unele locuri, pamantul si pietrisul s-au tasat sub greutatea ghetii si a masinilor. S-au cascat gropi numai bune sa inghita trecatorii si sa avarieze serios masinile. Ieri, pe strada Vasile Alecsandri, chiar in fata Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, o soferita din Bacau a tras o spaima grozava cand a simtit cum masina frantuzeasca si noua pe care o conducea se inclina tot mai tare spre stanga. A sarit din masina si a vazut roata disparand intr-o groapa de pe spatiul special pentru parcare, pe care nu o observase si care nu era semnalizata. Au scos-o din bucluc mai multi liceeni. Facand haz de strazile lui Stavarache, pustii au impins masina la loc sigur. Ca din senin a aparut in zona o echipa de muncitori. Unul dintre ei a aruncat cu lehamite cateva lopeti cu pietris in groapa din carosabil. A urcat apoi in „papuc” si dusi au fost cu totii. Groapa cu pricina face parte dintr-o capcana mai mare intinsa soferilor care se avanta pe strada Vasile Alecsandri, artera centrala si foarte circulata. Un sant demn de un hotar pe tarla traverseaza strada. Circulatia este ingreunata si se stranguleaza chiar la orele de varf. Soferii injura tot ce le vine in minte, de la alesi locali la pretul amortizoarelor si al bucselor. In alte zone din oras, pietonii sunt cei care trag ponoasele lucrarilor de mantuiala realizate de firmele care au prins contracte si subcontracte de reparatii la CET. Cel mai afectat pare cartierul Nord, cu intersectiile brazdate de santuri, cu trotuare pe care se circula ca pe aratura. Dupa cum ne-a declarat Elena Carnu, purtator de cuvant la CET, nu furnizorul de agent termic raspunde pentru calitatea acestor lucrari, fiind doar un beneficiar al acestora. Reparatiile sunt efectuate de diferite firme, nu de echipele de la CET. „O lucrare este finalizata atunci cand carosabilul sau trotuarul este adus la starea initiala. Nu exista termene pentru aceasta, dar este stipulat in contracte obligatia de a face acest lucru. Atunci cand este vorba de o traversare a strazii, se obtine autorizatie de la primarie. Si in acest caz este valabila obligatia de a reface asfaltul”. Scris de Doina Mincu
PAUZA DE CAFEA
MEDITATIILE
Zilele acestea au loc dezbateri publice cu privire la noile proiecte de legi ale invatamantului. Cred ca lipsa de interes a multor beneficiari ai acestor legi este justificata de falsa democratie, de convingerea ca oricum in Romania legile nu sunt facute ca sa fie respectate sau ca aceea ce nu este scris in lege este permis”.
Ma voi referi astazi la un aserviciu” educational la care legea invatamantului nu face referire (deci este permis!) – meditatiile. Meditatiile reprezinta un serviciu oferit contra cost elevilor acasa la profesori sau acasa la elevi la solicitarea/sugestia uneia dintre parti. Cu toate ca cererea (si oferta!) de astfel de servicii este in crestere, legal nu putem vorbi de calitatea acestor servicii, de evaluarea lor, de asteptarile si de protectia consumatorului. Ce garantie avem ca prin meditatii reusita copilului este asigurata. Eu sunt de parere ca meditatiile fac de rusine sistemul de invatamant, scoala, profesorul si familia. in plus, sunt costisitoare, elevii sunt obligati sa urmeze doua scoli paralele, iar regimul lor de studiu individual este dat peste cap. Chiar si timpul liber le este confiscat elevilor, daca nu cumva si-l apetrec” la scoala. De ce?
Va rog sa meditati la meditatiile copiilor dumneavoastra alegand raspunsurile Adevarat/Fals la urmatoarea intrebare: aDe ce trimiteti copilul dumneavoastra la meditatie?”
Pentru ca profesorii de la scoala sunt arai”, iar acasa sunt abuni”.
Pentru ca elevii la scoala sunt lenesi, iar acasa la profesori sunt silitori.
Pentru ca elevii au prea mult timp liber.
Pentru ca parintii au prea putin timp pentru copii.
Pentru ca elevii progreseaza mai usor.
Pentru a asigura viitorul copiilor.
Pentru ca e o moda.
Eu am la o singura afirmatie raspunsul – Adevarat! Argumentele vin de la un exemplu de neuitat cand amoda” meditatiilor aparuse in preajma examenelor de admitere la facultate. Am fost si eu in 1966 la doua ore de apregatire” la matematica, acasa la o renumita profesoara de la Universitatea aCuza”. De fapt n-a fost pregatire. Mi-a dat trei subiecte ca pentru examen. M-a supravegheat fara sa vorbeasca. Cand timpul pe care mi-l oferise a expirat, mi-a corectat lucrarea si mi-a spus sec. aDu-te acasa. N-ai nevoie de meditatii.”
Cati profesori fac astazi acest lucru? Cati parinti au puterea sa creada ca nu este necesar sa trimita copilul la pregatire suplimentara? Cand copilul este mic, parintii doresc sa ajunga la scoala, in colectivitate, sub supravegherea atenta a dascalilor. Cand copilul devine scolar este incurajat sa neglijeze scoala pentru a-si face lectiile (contra cost) intr-o altfel de ascoala”. Este regretabil ca multi dintre parinti nu vor sa fie modele pentru copiii lor, desi stiu ca au ajuns oameni de valoare prin propriile puteri.
Ca fosta eleva si studenta, ca parinte si ca parte a sistemului cred cu tarie ca aprofesorii care sunt rai sunt buni”! Depinde ce intelege fiecare dintre noi prin profesori arai” si profesori abuni”.
Nu ascund faptul ca as fi vrut sa evit o intrebare jenanta aDe ce accepta profesorii sa faca meditatii?”. Am un singur raspuns: au salarii foarte mici raportandu-ne la pregatirea, munca si raspunderea lor si in comparatie cu alte categorii de salariati.
Insomniferul de marti
aOrice om primeste doua feluri de educatie: una data de altii si alta mult mai importanta, pe care si-o face singur.” (E. Gibbon)Scris de Prof.univ.dr. Viorica Paraschivescu
Cancerul de col uterin, a treia cauza de deces / Sute de femei sunt depistate in ultima faza a bolii
Cele mai multe femei internate in spital care au fost supuse testului Papanicolau s-au lasat greu convinse sa-l efectueze. Majoritatea celor depistate ajunsesera deja in stadiul III sau IV al bolii, cand tratamentul nu mai este eficient. Pentru femeile care au inceput viata sexuala, vaccinul este o utopie, deoarece ele sunt infectate deja. In cazul lor, doar depistarea precoce a bolii are eficienta.
Saptamana aceasta, in toate tarile Uniunii Europene, lumea medicala, asociatii si fundatii organizeaza diverse actiuni menite sa sensibilizeze in mod special populatia feminina asupra pericolului cancerului de col uterin. Desfasurarea unor astfel de actiuni timp de o saptamana si la noi in tara nu este intamplatoare. Desi, daca este descoperita in faza incipienta, boala poate fi vindecabila, marea majoritate a femeilor manifesta reticenta ori chiar resping categoric examenul medical si testul de specialitate. Pe parcursul a aproape trei ani, femeile internate in spitalele din judet au fost examinate ginecologic si li s-a recoltat o proba pe o lama pentru efectuarea testului Papanicolau prin care se poate depista din timp boala. Dar, surprinzator, cele mai multe femei au refuzat sa coopereze. In 2007, au fost efectuate teste la un numar de peste 2.000 femei, dar, la fel, medicii au intampinat rezistenta din partea multora. aAnul trecut, totusi, cererea a fost mai mare, dar, in continuare, cele mai multe paciente ni se adreseaza tardiv”, ne-a declarat doctorita Mihaela Spiridon, seful sectiei Oncologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU).
Statistici socante
La noi in tara, cancerul de col uterin este a doua afectiune neoplazica in ce priveste frecventa, la femeile in varsta de sub 45 de ani, si a treia cauza de deces, dupa cancerul pulmonar si cel de san. Romania are numarul cel mai mare de cazuri dintre tarile europene. Referitor la judetul Bacau, si aici situatia este ingrijoratoare. In 2005 din cele 1.427 cazuri noi de neoplasm depistate, 121 sunt de cancer uterin, iar in 2006, 107 au fost diagnosticate cu aceasta afectiune din 1.523 neoplazici. Din cele 107 femei gasite cu cancer de col uterin numai jumatate aveau boala in stadii incipiente,
curabile. In primele trei trimestre din 2007, in evidenta cabinetului de oncologie al SJU au fost luate inca 52 femei, din care numai 28 au fost descoperite in stadii vindecabile. In tot judetul, prin spitale, policlinici si cabinete medicale, in anii 2005, 2006 si 2007 au fost testate peste 7.000 femei. In 2006, de exemplu, din 76 testate astfel si care au fost suspicionate ca ar avea cancer de col uterin boala s-a confirmat la un numar de 41. Din pacate, la nici una afectiunea nu era in stadiu incipient (stadiul zero sau I). Din cele 41 femei, 23 erau in stadiul II, 13 in stadiul III iar cinci in stadiul IV al afectiunii. aAceasta demonstreaza o lipsa totala de informare si de educatie a femeii, mai spune doctorita Mihaela Spiridon. Sunt femei care vin cu cancer valvular incurabil, cand li s-a distrus perineul. Acest lucru, pur si simplu, ma socheaza. Si din acest punct de vedere, situatia nu s-a schimbat, din pacate”.
Vaccinul, eficient doar pentru fetite
De mai multa vreme s-a descoperit un vaccin (Silgard) impotriva virusului, care asigura o protectie de cel putin 10 ani. Multe femei isi pun speranta in acesta. Dar vaccinul costa peste 1.400 lei iar varsta optima de vaccinare este intre 9 si 15 ani. Vaccinul ar mai avea efect in cazul in care o femeie nu si-a inceput viata sexuala. aLa femeile care au depasit varsta copilariei si au inceput viata sexuala vaccinarea este o utopie, deoarece ele deja sunt infectate, a mai spus doctorita Mihaela Spiridon. La acestea doar actiunea de depistare precoce a bolii are eficienta”.Scris de Elena Tintaru
FCM Bacau a plecat in stagiul de pregatire centralizata la Vatra Dornei / Alergari pe treptele clasamentului
Cine se scoala de dimineata, departe ajunge. FCM Bacau nu se afla la ora proverbelor, ci la momentul pregatirii centralizate de iarna. Prin urmare, ieri dimineata, fotbalistii bacauani s-au trezit mai devreme ca de obicei. Ii astepta un drum cu autocarul pana la hotelul CFR Bucovina, de la Vatra Dornei. Plus alti cativa zeci de kilometri, pe care „galben-albastrii” ii vor parcurge in pas alergator, dimineata de dimineata, timp de zece zile, atat cat dureaza cantonamentul montan. „De-acum incepe chinul, fratele meu”, comentau fotbalistii, care, la micul dejun dinaintea plecarii, au servit, pe langa ceai si paine cu unt, o portie zdravana de lamentari. „Meniul” de la Vatra Dornei? Unul de tip spartan, iar aici Dinamo nu are nicio legatura. Dimineata – antrenament fizic bazat pe alergari, dupa-amiaza -sedinta de pregatire impartita intre sala de forta si cea de jocuri. „E o perioada mai dificila, dar absolut necesara”, a precizat antrenorul Costel Orac. Tehnicianul venit in noiembrie la FCM Bacau a subliniat in mai multe randuri importanta stagiului de pregatire centralizata de la Vatra Dornei. aVor fi momente de oboseala pentru ca avem mult de munca, dar din aceste acumulari fizice ne vom hrani in returul de campionat. Asa este an de an”, a adaugat Orac, care se confrunta insa si cu o situatie inedita. Astfel, pentru prima oara in cariera sa, Orac va avea in pregatiri nu mai putin de noua jucatori din strainatate: patru moldoveni, doi americani si cate un jamaican, un brazilian si un sarb. Toti sunt in probe, iar dorinta cea mai mare a antrenorului bacauan este ca unii sa si confirme. „Sper sa avem ce alege”, a declarat Orac. Antrenorul este convins ca sita va cerne cu folos pe perioada cantonamentului de la Vatra Dornei. Stranierii care vor arata calitati, vor merge cu echipa si in turneul din Antalya, acolo unde dupa primele doua jocuri de verificare se va sti exact pe cine se poate conta in retur. Pana atunci, insa, este mult de lucru la Vatra Dornei. Ieri dupa-amiaza a avut loc un prim antrenament, de acomodare, cu aerul de munte. De azi, incepe greul cu adevarat: doua antrenamente pe zi, cu o portie zdravana de alergari dimineata. Doar asa se poate insa ajunge departe si in clasamentul returului.Scris de Dan Sion
Handbal feminin
Junioare cu 10 pe linie
Dupa turneul de la Tg Neamt, disputat la sfarsitul saptamanii trecute, CSS Bacau a ajuns la a 10-a victorie consecutiva, din tot atatea posibile, in campionatul junioarelor I. Elevele lui Eugen Manoliu s-au impus in cele doua meciuri la diferente de cate doua goluri. Prin aceste rezultate, junioarele bacauane si-au asigurat matematic calificarea la turneul semifinal (30 aprilie – 4 mai).
Rezultatele turneului: LPS Suceava – LPS Iasi 22-26 (11-11), CSS Bacau – LPS Piatra Neamt 25-23 (13-14), LPS Botosani – LPS Roman 10-0, LPS Roman – LPS Suceava 0-10, LPS P. Neamt – LPS Botosani 40-15 (18-8), LPS Iasi – CSS Bacau 30-32 (16-16).
Returul incepe pe 10 februarie, cu urmatorul program: LPS Suceava – CSS Bacau, LPS Iasi – LPS Botosani, LPS P. Neamt – LPS Roman.
Clasament
1. CSS Bacau101000345-23620
2. LPS P. Neamt10712298-22115
3. LPS Suceava10505196-20610
4. LPS Botosani10406198-2078
5. LPS Iasi10316231-2457
6. LPS Roman (*)10001071-173-10
(*) echipa penalizata cu 10 puncte (cerinte varsta)
Scris de Dana P.
Handbal masculin / Liga Nationala / Sanctiuni la Stiinta
Staff-ul tehnic al Stiintei Municipal Dedeman Bacau a anuntat verdictul in cazul celor trei jucatori care au plecat din cantonament si au intrat in conflict cu doi localnici din Piatra Neamt. Unul dintre handbalisti a fost suspendat pana la finalul contractului, iar ceilalti doi nu-si vor mai primi salariile in urmatoarele trei luni.
Muraru pleaca
Consiliul de Administratie al Stiintei MD Bacau s-a intrunit, ieri dimineata, pentru a analiza cazul celor trei handbalisti (Mircea Muraru, Dragos Bursuc si Chike Onyejekwe) implicati intr-un scandal la Piatra Neamt. Incalcarea regulamentului de ordine interioara prin plecarea din cantonament a adus, asa cum era de asteptat, sanctiuni pentru cei implicati. Cea mai drastica masura s-a luat in cazul lui Mircea Muraru, care va pleca de la echipa bacauana. „A fost suspendat pana la terminarea contractului cu noi”, a anuntat managerul Dorel Sanie. Adus in vara de la campioana HCM Constanta, Muraru a semnat cu Stiinta pana pe 30 iunie 2008. In tur a inscris 46 de goluri. „Va trebui sa cautam solutii pentru a-l inlocui. Imi pare rau ca s-a intamplat asa, dar viata merge inainte, cu sau fara Mircea Muraru la Bacau”, a spus antrenorul Gabriel Armanu.
Penalizare financiara
Dragos Bursuc si Chike Onyejekwe au fost sanctionati cu penalizarea salariului pe urmatoarele trei luni. Si in cazul lor s-a pus problema unei despartiri, insa s-a tinut cont de faptul ca sunt tineri si au contract cu Stiinta pana in 2011. „Dupa discutiile pe care le-am avut si cu antrenorul Gabriel Armanu, noi vom fi un fel de garant al lor. Le-am acordat o a doua sansa”, a explicat managerul Dorel Sanie. Ambii jucatori au semnat, ieri dimineata, hartii prin care isi dau acordul ca, la urmatoarea abatere, sa fie exclusi din lot. Totusi, „sunt convins ca nu se va mai intampla asa ceva si ca nici altfel de incidente nu vor mai aparea”, a subliniat Dorel Sanie.
Cei doi jucatori spun ca si-au invatat lectia. „Asa a fost sa fie. Regretam ce s-a intamplat si o sa platim pentru faptele noastre. Important este sa depasim cu totii acest moment”, a declarat Dragos Bursuc. „Trebuie sa ne conformam celor spuse de conducerea clubului. Imi pare rau, dar nu mai avem ce face. Viata merge inainte”, a spus si Chike Onyejekwe.
Episod incheiat
Trimisi acasa din cantonament dupa incidentul de la Piatra Neamt, Dragos Bursuc si Chike Onyejekwe au reintrat de ieri in programul de antrenament al Stiintei MD Bacau. „Studentii” continua pregatirile in Bacau, iar joi dimineata vor pleca la un turneu organizat de HC Odorhei, la care vor mai participa Steaua si DKSE Debreten (25-26 ianuarie). Pe teren propriu, elevii lui Gabriel Armanu vor sustine un joc de verificare cu Universitatea Galati, pe 30 ianuarie. Pentru Stiinta, returul incepe pe 3 februarie cu o deplasare la Baia Mare.
Episodul de la Piatra Neamt ramane in urma si este unul pe care toata lumea vrea sa-l dea uitarii cat mai repede. Problema a fost rezolvata, iar de acum incolo jucatorii bacauani se vor concentra pe meciurile amicale de dinaintea startului in Liga Nationala. Cu plecare de pe pozitia a III-a, handbalistii Bacaului au in fata un retur de foc, in care isi vor juca sansele pentru o clasare cat mai buna, poate chiar pe un loc de cupe europene.Scris de Dana Popa
Presedintele moldovean a inceput o vizita in Rusia
Presedintele moldovean, Vladimir Voronin, insotit de mitropolitul Moldovei, a plecat la Moscova pentru o vizita de 2 zile. Vizita liderului moldovean are loc pe fondul tensiunilor din relatiile cu Romania si cu cateva luni inainte de alegerile prezidentiale din Rusia. Pe agenda discutiilor cu presedintele rus se afla si Transnistria. Vladimir Voronin va incerca sa obtina promisiunea rezolvarii conflictului transnistrean. Relatiile dintre Moldova si Rusia s-au imbunatatit din august 2006, dupa ani de zile de criza. Interdictia importului de vinuri moldovenesti pe piata rusa a fost ridicata. Mai mult, Moscova si-a reluat rolul de mediator si pare tot mai putin interesata sa-i sprijine pe liderii transnisteni.Scris de Desteptarea
Legi pentru grupuri de interese
Vreau sa va semnalez o problema cu care tinerii din ziua de astazi se confrunta. Am absolvit cu media 10 o facultate din cadrul Universitatii Bucuresti (am avut performante numeroase in domeniu fiind vicecampion national in domeniul meu si bursier patru ani consecutiv in timpul facultatii) si m-am intors in localitatea natala, Bacau pentru a ma angaja. Timp de cateva luni nu am gasit nimic serios de lucru (serios inseamna cu carte de munca si cu asigurari medicale, fonduri de somaj). Bineinteles, acest lucru se datoreaza legilor si noilor prevederi ale codului fiscal care prevad ca firmele pot avea angajati in regim de colaborare sau alte forme ade angajare” cum ar fi mandatul comercial sau statutul de persoana independenta. Problema nu este aici. Dezamagit de faptul ca nu reusesc sa ma angajez am incercat deschiderea unui PFA, insa primaria din orasul Bacau nu mi-a permis acest lucru deoarece, dupa spusele lor, nu ma pot autoriza din cauza faptului ca activitatea pe care voiam eu sa o desfasor nu era trecuta in lista pe care o aveau ei pentru autorizare. Cercetand legea 300/2004 in baza careia se face autorizarea am observat ca la anexa aceste coduri CAEN nu erau trecute, facandu-se astfel o mare nedreptate. Cineva aa uitat” sa le treaca. Am zis aa uitat” deoarece se vede clar intentionalitatea, in opinia mea. Activitatile interzise de la autorizarea PF le gasiti in noua clasificare a activitatilor emisa de INSSE dupa 1 ianuarie 2008 la codurile 7021, 7022, 7220, 7320, 7810, 7830, 7820 si 7311. In 2005, cineva a vrut sa repare greseala si a fost data legea 378/2005 care, la articolul 1, precizeaza faptul ca se permite autorizarea PF pentru codurile CAEN mai sus amintite si de mine. La articolul 2 se spune ca legea va fi pusa in aplicare dupa stabilirea normelor metodologice. Cei care trebuiau sa stabileasca aceste norme metodologice conform articolului 23 din legea 300/2004 aau uitat” sa le emita din nou, desi in termen de 60 de zile erau obligati sa faca acest lucru. Astfel, in lipsa normelor metodologice care sa revizuiasca, unele primarii refuza autorizarea PF in baza legii 378/2007, in timp ce altele autorizeaza in voie. Mi se pare o incalcare a dreptului la concurenta si discriminare in acelasi timp. Totodata, conform principiului de drept ca o lege noua nu are efect retroactiv, cei care s-au autorizat pana in anul 2004 (intre care si multi membri ai INSSE, cei care au creat anexa cu activitatile care pot fi autorizate PF si care ar fi trebuit sa creeze o noua anexa in care sa includa si acele coduri CAEN semnalate de mine) isi desfasoara nestingherit si azi activitatile. Sper ca macar cineva o sa trezeasca Parlamentul ca sa faca legi pentru oamenii de rand, si nu pentru anumite grupuri de interese. Scris de Pavel Toderascu
Medicii bacauani stau bine la credite / Pregatirea profesionala este o prioritate la Colegiul Medicilor Bacau
Anul 2008 este cel la finalul caruia va fi evaluat Programul de educatie medicala continua (EMC) derulat de Colegiul Medicilor (CM) Bacau. Pentru a profesa, fiecare medic este obligat sa acumuleze 40 de ore (credite) EMC sau 200 la finalul unui ciclu de cinci ani. „Spre deosebire de perioada 2001-2004, situatia creditelor este mai buna la nivelul judetului Bacau, a declarat ieri intr-o conferinta de presa dr. Adrian Cotarlet, vicepresedinte al CM si coordonator al Departamentului profesional-stiintific. Am avut destule manifestari stiintifice in judetul Bacau anul trecut. Totalul orelor EMC in 2007 a ajuns la 160. Colegii nu au fost nevoiti sa faca deplasari lungi, astfel incat nu se pot plange ca nu au acumulat creditele necesare din motive financiare”. Anul trecut au avut loc doua evenimente de amploare, Zilele Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti, in luna iulie, si Conferinta regionala a medicilor de familie, in septembrie, pe care conducerea colegiului le doreste reeditate in 2008. Dupa modelul simpozioanelor lunare de la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, se vor organiza manifestari periodice in Spitalul Judetean de Urgenta Bacau si Spitalul Municipal Onesti, fiecare creditata cu 5 ore EMC. „La cerere si cu sprijin din partea conducerii si a colectivului, se pot organiza astfel de intalniri si la celelalte spitale din judet”, a precizat dr. Cotarlet. Un domeniu care sufera inca de lipsa de implicare este cel al cercetarii stiintifice. Potrivit conducerii CM, anul trecut, doar doua lucrari au fost prezentate anul trecut la congrese internationale, ambele apartinand dr. Cotarlet. „Acceptul se obtine foarte greu, a explicat managerul spitalului din Moinesti. Pentru a stimula activitatea de cercetare stiintifica, CM sustine orice lucrare a unui membru al sau la un congres international cu suma de 500 euro. Este mai degraba un premiu, o recunoastere, deoarece cheltuielile reale de participare sunt mult mai mari. Avem promisiuni de la reprezentantii companiilor farmaceutice, cu care ne-am intalnit azi, ca orice lucrare de acest gen va fi premiata cu 250 euro”. Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti are de curand un intreg departament de cercetare, acreditat de Agentia Nationala de Acreditare Stiintifica. Colectivul medical de la Moinesti a primit astfel acceptul de a face cercetare stiintifica in spital, „cercetare medicala, nu fundamentala sau profilactica”, dupa cum a precizat dr. Cotarlet. In organizarea manifestarilor, CM se confrunta cu dificultati. „Este greu sa gasesti o sala corespunzatoare si sa asiguri participarea unor personalitati medicale, ne-a declarat dr. Elena Antoaneta Stanga, presedintele CM. Am invatat din greseli, am acumulat experienta si vom continua activitatile cu impact bun asupra membrilor nostri, dar si asupra pacientilor”. Asa cum au tinut sa explice presedintele si vicepresedintele CM, educatia medicala continua nu este doar o obligatie de care medicii trebuie sa se achite, ci o activitate de real folos. „Asigurarea unui act medical de calitate depinde, pe langa alti factori,de buna pregatire a medicului”, a adaugat dr. Cotarlet.Scris de Doina Mincu
Calatori bulversati / Trafic restrictionat la Aeroportul Bacau
Pe Aeroportul International Bacau continua sa aterizeze numai avioanele de capacitate mica. Din acest motiv, pasagerii care au deja bilete la cursele marilor companii aeriene aflate in contract cu aeroportul Bacau sunt preluati zilnic de autocare si transportati in alte locatii de decolare. Situatia va ramane asa pe o perioada, deocamdata, nelimitata.
Activitatea pe Aeroportul International Bacau este aproape moarta. Aeronavele de medie si mare capacitate nu pot ateriza inca pe pista bacauana. Inchiderea pistei pentru reparatii, urmata apoi de sistarea zborurilor cu marile avioane de timp Boeing sau Air Bus a perturbat intreagul program de zbor. In acest moment sutele de calatori care au deja rezervate bilete de calatorie cu avioanele companiilor aeriene care asigura transportul cu aeronave de mare capacitate sunt in continuare preluate de autocare, in fiecare zi, si trimise catre aeroporturile din Iasi sau Bucuresti, cu destinatia Roma si Torino. Cursele anulate din Bacau catre Italia dau zilnic peste cap planurile a peste 160 de pasageri. Multi dintre sunt veniti din Suceava, Piatra Neamt, Barlad, Vaslui sau chiar din Iasi. Printre ei se afla nu numai romani, ci si italieni.
Ne-am intors in urma cu trei ani
In acest moment, din Aeroportul Bacau abia mai decoleaza zilnic trei avioane, de capacitate mica, care transporta in jur de 50 de pasageri. Practic, ne-am intors la sistemul de functionare din anul 2005 cand abia se transportau anual 10.000 de calatori, fata de 100.000 de pasageri in 2007. „In prezent este o restrictie pe Aeroportul Bacau in privinta operaii avioanelor de tip Boeing 707 si Air Bus 320 si 319, fapt care a perturbat programul companiilor aeriere”, recunoaste chiar si administratorul Aeroportului Inetrnational Bacau, directorul general Radu Gabriel Bondar. Tocmai de aceea si in dimineata zilei de ieri cei 80 de pasageri care aveau destinatia catre Italia s-au simtit, la fel ca si altii ca ei, mintiti de toata lumea. Veniti din toate colturile Moldovei, acestia au ajuns la Bacau, pe peronul Aeroportul International, pentru a se imbarca intr-un avion, iar imediat au avut parte de o surpriza de proportii: la dispozitie nu le-a fost pusa o aeronava, ci un autocar care sa-i transporte la Bucuresti. Zeci de calatori care doreau sa ajunga in Italia au aflat astfel cu stupoare, la primele ore ale diminetii, ca in loc de avion trebuie sa mearga cu un mijloc de transport auto, pe aeroportul din Baneasa, de unde urmau sa se imbarce intr-o aeronava pentru a ajunge la destinatie. „Este o adevarata bataie de joc ce ni se intampla. E incomod sa mergi asa pana la Bucuresti. Eu trebuie sa ajung la Verona. Mi-am rezervat bilet de doua saptamani. Daca stiam din timp schimbam ruta sau mergeam cu altceva la Bucuresti”, ne-a declarat revoltat Adrian Catana, venit la Bacau din comuna Margineni. "Am plecat cu noaptea-n cap din Iasi ca sa ajung la timp aici, a adaugat si Ioan Burtianu. Mi-au plecat fata si mama la Torino. Am bilete rezervate din timp si cand ajung aici nu mi se spune nimic”. Oamenii erau indignati ca au fost pusi in fata unei astfel de situatii penibile dupa ce si-au rezervat din timp bilete de calatorie si au platit bani grei pentru a putea beneficia de o calatorie rapida si in conditii civilizate. In loc de doua ore, pasagerii erau convinsi ca vor pierde o zi intreaga pentru a ajunge la destinatie. Ei spun ca vinovati de aceasta situatie sunt agentiile de transport aerian. „E revoltator. E o problema grava pentru noi. Ai un serviciu acolo, te asteapta niste patroni. Nu poti sa le spui ca nu ajungi la timp. Am dat 215 euro pe bilet de persoana”, strigau oamenii in timp ce-si incarcau bagajele in autocarul garat pe marginea peronului de asteptare.
Situatie fara iesire. Deocamdata.
Mai grav este faptul ca situatia este fara iesire. Deocamdata. Acest calvar al oamenilor se va repeta aproape zilnic pana se vor epuiza toate legitimatiile de zbor care au fost vandute de agentiile de turism pentru aceasta perioada. Perturbatia va crea probleme si la nivelul aeroportului, care va pierde astfel calatori si, implicit, companii aeriene. „Speram totusi ca intr-un fel sau altul sa remediem situatia, mai adauga Bondar. Nu tine numai de noi. Am contactat un institut de cercetare de la Bucuresti care in acest moment evalueaza posibilitatea de exploatare a Aeroportului International Bacau. Se studiaza modalitatile de operare pe aceasta pista si a avioanelor de mare capacitate cu care lucreaza acum companiile aeriene. Speram ca, in urma acestui studiu, sa avem si anumite posibilitati de lucru si ca in cel mai scurt timp posibil situatia sa revina la normal”. Pentru aceasta este nevoie insa de bani, de foarte multi bani, pe care, se pare, ca autoritatile locale nu sunt dispusi sa-i cheltuie. Mai ales acum in prag de campanie electorala.Scris de Roxana Neagu
Stavarache isi face campanie electorala in scoli
@ Primarul intra in (diz)gratia profesorilor
In ciuda prevederilor legale in vigoare, Stavarache a inceput deja campania electorala. Si nu oriunde, ci in unitatile de intamant. Poate nu intamplator primarul si-a inceput periplul electoral prin scoli si licee, dorind probabil sa recapete increderea cadrelor didactice, al caror reprezentant in Consiliul Local, Gabriel Corodeanu, a fost mazilit pentru ca a avut curajul de a spune ca in primarie lucrurile nu sunt deloc la fel de roze precum le prezinta Stavarache si camarila de trei lei cu care s-a inconjurat.
Zilele trecute, primarul inventator de campanii electorale avant la lettre a „descalecat” prin mai multe unitati de invatamant. Unde a repetat, papagaliceste, acelasi discurs lipsit de fundament legal, alcatuit de vreunul dintre raspandacii de zvonuri ascunsi in spatele cutiilor postale. Stavarache s-a laudat spre stiinta cadrelor didactice ca va avea grija sa fie implementate o serie de burse pentru elevii cu performante sportive deosebite, ca va sprijini finantarea de proiecte pornite dinspre institutiile de invatamant si, mai ales, ca se va ocupa personal ca profesorii sa primeasca tichete cadou, prime de vacanta etc. Retroactiv pe cativa ani, daca se poate. Problema tichetelor a fost ridicata in repetate randuri de ex-consilierul Gabriel Corodeanu in sedintele de Consiliu Local, dar atunci i s-a ras in nas si i s-a spus ca nu exista fundament legal. Acum Stavarache isi face campanie pe fata profitand de ideea celui pe care l-a dat afara din partid si din consiliu, promitand marea cu sarea. Chestiunea este ca tichetele nu pot fi acordate retroactiv pentru cativa ani deoarece exista un principiu elementar de drept, intitulat „principiul neretroactivitatii legilor”. Insa acesta mai mult ca sigur nu este predat la cursurile de seral pentru incompetenta in administratie publica. Dar probabil in viziunea primarului si a echipei sale legile sunt de larga interpretare. Bineinteles, marile sale realizari au fost raportate la fostul primar. Stavarache nu a binevoit sa-si arunce nici macar o secunda ochii prin arhive. Ca sa vada care era situatia educatiei in Bacau inainte de mandatul sau. Cine stie, poate ca primarilor lipsiti de eficienta excesul de lectura le dauneaza grav…
Legea interzice campania in scoli
Mai multe acte legislative pun pumnul in gura campaniei electorale in institutiile de invatamant. Chestiune pe care Stavarache nu o sesizeaza, sau daca o sesizeaza o trateaza, cum face si cu problemele bacauanilor, cu indiferenta. Conform Legii invatamantului nr. 84/1995 (art.126 alin. 5), personalul didactic are obligatia de a asigura „interzicerea prozelitismului de orice natura si a manifestarilor cu caracter politic in scoala”. Aceeasi prevedere apare si in noul proiect al Statutului personalului didactic. Legea alegerilor locale (nr. 57/2004), care ar trebui sa se transforme intr-un fel de Biblie pentru Stavarache in perioada urmatoare, spune si ea: „campania electorala incepe cu 30 de zile inainte de data desfasurarii alegerilor si se incheie in ziua de sambata care precede data alegerilor, la orele 7.00″(art.57). Putintel mai jos, acelasi act normativ stipuleaza ca „este interzisa organizarea actiunilor de campanie electorala in unitatile militare, precum si in spatiile din scoli si universitati in perioada de desfasurare a cursurilor”(art.58, alin.4). Prin urmare, in cateva scoli si licee Stavarache a reusit performanta de a „da la spate” legile esentiale privind depolitizarea educatiei. Daca a pus trei termopane si a dat parale pentru niste var, asta intra in atributiile lui. Ca se lauda cu ele si promite marea cu sarea, asta nu mai intra in fisa postului de primar, ci intra in registrul electoral, ale carui legi primarul le „sare” cu o deosebita (diz)gratie.
Imagine pe ideea altuia
Primarul nu a agreeat niciodata ideea tichetelor cadou pentru cadrele didactice. Acum a fost nevoit sa ia atitudine in acest sens deoarece a fost chemat de catre prefectul Gabriel Berca la o intrunire cu reprezentantii sindicatelor din invatamant, Manole Chiriac si Iulian Oprisan. Conform unui comunicat remis de catre cancelaria prefectului, „in urma negocierilor purtate cu Inspectoratul Scolar General, in calitate de angajator, a fost adoptat un regulament intern de acordare a tichetelor de cresa si a tichetelor cadou, potrivit caruia, in limita fondurilor existente, salariatii din invatamant vor primi anual cate 7 tichete cadou in valoare de 50 RON fiecare pentru 6 evenimente – vacanta intersemestriala, sarbatorile de Paste, 5 iunie – Ziua Internationala a Educatiei, deschiderea oficiala a anului scolar, 1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei si sarbatorile de Craciun. Finantatorul, Consiliul Local, trebuie sa prevada in bugetul anual fondurile necesare acordarii acestor tichete.” Proiectul, prin urmare, nu este in niciun caz al primarului, care totusi a profitat de el pentru a-si face imagine. Stavarache, disperat de situatia din sondaje, profita de initiatiele altora in cursa pentru voturi. Deloc elegant, dar, probabil, relativ profitabil din perspectiva celor ce se ocupa de imaginea marelui inventator de la primarie. Si de parca basmele educationale nu ar fi fost suficiente, Stavarache a promis si cel mai mare buget din toate timpurile pentru sportul bacauan, plus ca s-a laudat cu promovari ale Pambacului si cu preluarea de catre primarie a bugetului necesar pentru volei. Criza electorala naste monstruleti ai promisiunilor…Scris de Emilian Berceanu
Strada Depoului, aventura printre cratere
Strada Depoului, cea care duce spre cartierul de locuinte ANL, pare a fi lasata la voia intamplarii. In ciuda faptului ca a fost proaspat betonata, topirea zapezii a scos la iveala cat de superficiala a fost munca celor care au asfaltat, cu numai putin de 6 luni in urma. Gropile azambesc” soferilor, dandu-le mari batai de cap.
Gropile care au iesit la iveala, odata cu topirea zapezilor, pun in dificultate majoritatea soferilor care sunt din nou nemultumiti, acum la inceput de an, de modul in care Primaria gestioneaza banii veniti din impozitele tuturor. Situatia strazii Stefan cel Mare, 9 Mai si a celor din Izvoare este asemanatoare cu stadiul in care se afla in acest moment aDepoului”, singurul drum care poate duce spre locuintele ANL. Poti ocoli pe langa calea ferata dar, majoritatea renunta la aceasta solutie deoarece acolo nici nu poate fi vorba de beton, ci doar de o portiune cu pietris care aminteste de ulitile de la tara. Ultima optiune e sa conduci (sau mai bine sa mergi pe jos) pe strada care o numim noi aDepoului”, din lipsa unei placute informative care sa te lamureasca unde esti.
In vara anului trecut, oamenii care locuiesc in zona au rasuflat usurati cand au vazut masinile de turnat beton ale firmelor care au contract cu Primaria, dar ca orice miracol care nu tine mult, dezamagirea nu s-a lasat mult timp asteptata. Neterminat, drumul se finalizeaza in dreptul unei curbe de 90 de grade, care este nemarcata regulamentar. Singura modalitate este sa urmaresti unde se termina gardul de lemn ce imprejmuieste o proprietate si care de altfel a luat din vizibilitatea celor care nu se mai pot asigura pentru a evita un accident. Absurditatea pare a nu se opri aici, deoarece daca vrei sa iesi dinspre ANL-uri spre acelasi drum nu pe poti asigura nici din stanga, intrucat un alt gard a fost ridicat pentru a sfida conducatorii auto. aPractic nu iti mai ramane decat sa iesi in strada, fara sa te asiguri si sa speri ca nu vei fi luat inainte de alta masina. Nu poti sa vezi nimic. Toata lumea incetineste cand ajunge aici, dar nu poti sa stii ce viteza va avea cel care vine din partea stanga, odata ce drumul va fi finalizat spre noile constructii de la capatul opus al strazii. Va fi un cosmar! Cum a putut da Primaria autorizatie de constructie acestor oameni care au ridicat un gard asa inalt? Chiar nu intereseaza pe nimeni? Sunt sute de familii aici, care circula zilnic pe acest drum!” a precizat Iulian Marcu, inginer.
Cosmarul, insa, nu se termina aici pentru cei care locuiesc in acest cartier. Lipsa locurilor de parcare, nu mai constituie nici o noutate. In acest moment, cateva zeci de familii se confrunta cu o situatie greu de rezolvat. aDaca vii pana in ora 17:00 mai ai o sansa sa prinzi un loc unde sa iti lasi masna, dar daca ajungi seara tarziu nu ai nici o sansa. Sunt familii cu cate doua masini, pentru ca una dintre ele este a locului de munca, nu stiu cum se descurca. Toata lumea le suie pe trotuar. Ganditi-va ce se va intampla cand se vor muta alte familii in cele trei noi blocuri care se construiesc acum. Cred ca va fi cearta in fiecare seara” a declarat Maria. V, casnica. Si ca si cum toate acestea nu ar fi indeajuns, nici copii nu au un loc de joaca special amenajat, parintii traind mereu cu grija ca acestia sa nu se apropie de calea ferata, care se afla la doar cativa metri de blocuri.. aCred ca un gard despartitor ar fi o idee excelenta. Trebuie sa ne supraveghem mereu copii, sa nu se joace langa calea ferata. Nu stii cum din neatentie se poate intampla o tragedie” a spus Ioana Ionescu, casnica.
Deocamdata acestea sunt problemele care dau mari batai de cap locuitorilor de pe Depoului, insa nimeni nu le poate garanta ca se vor solutiona sau cel putin ca nu vor mai aparea altele.Scris de Daniela Pilat
Halatele albe au fost trase pe sfoara
Angajatii din sistemul sanitar au sperat ca prima luna a anului le va aduce salarii mai mari, chiar daca nu pe masura Uniunii Europeana. Li s-au promis pentru 2008 indexari, sporuri si noi prime. S-a mers pana acolo incat toate acestea au fost asternute negru pe alb, intr-un protocol semnat de reprzentantii lor si de guvernanti. Zilele acestea s-a dovedit insa ca totul nu a fost decat sare in ochii sindicalistilor in halate albe, care in luna noiembrie au amenintat cu greva generala. In preajma alegerilor parlamentare, actualii guvernanti numai de o astfel de miscare, paralizanta pentru sistemul sanitar, nu aveau nevoie. Prin urmare, au cedat la negocieri, dar cand protocolul a fost prezentat sefului guvernului, acesta a refuzat sa il avizeze. „Ministrul Eugen Nicolaescu a dorit ca acordul semnat de reprezentantii Ministerului Sanatatii Publice, Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si ai Federatiei Sanitas sa aiba viza primului ministru, ne-a declarat Aurel Cretu, liderul bacauan al Sanitas. Ca urmare a faptului ca nu a fost avizat, iar drepturile castigate prin negocieri care au durat din noiembrie pana in ianuarie nu pot fi puse in practica, am reactualizat conflictul de munca. Acesta fusese suspendat”. Sanitas ameninta cu greva generala. Federatia a acordat totusi un termen in care asteapta schimbarea pozitiei lui Calin Popescu Tariceanu: sedinta de guvern de saptamana viitoare. „Daca nu va aviza protocolul, tot sistemul sanitar va fi paralizat, a declarat Aurel Cretu. Pasii premergatori au fost facuti in toamna, asa ca trecem direct la greva generala. Se va lucra, pe perioada grevei, in regim de sambata si duminica. Va fi la post doar o treime din personal si se vor rezolva numai urgentele”.
Drepturile au ramas pe hartie
In anul 2008, conform protocolului amintit, salariatii din sistemul sanitar, indiferent de categoria socio-profesionala din care fac parte (medici, asistenti, personal de ingrijire, etc.), ar trebui sa beneficieze de o indexare a salariului cu 12 la suta (6 la suta in ianuarie si 6 la suta in iulie) si de un spor de stabilitate de 10 la suta din salariul de incadrare. „Initial am solicitat un spor de 15 la suta, dar ni s-a explicat ca bugetul nu il poate suporta, a explicat liderul Sanitas. Noi intelegem ca sunt probleme financiare, dar acestea nu ne privesc pe noi, ci pe aceia care sunt alesi si angajati sa faca economia sa mearga”. Tot din acest an, salariatii care nu parasesc sistemul ar trebui sa primeasca doua prime de stabilitate, fata de una, cat s-a acordat in premiera in 2007. „Deocamdata nu se schimba nimic in salarizarea personalului medico-sanitar, a confirmat Adam Jofa, sef al compartimentului Resurse umane la Autoritatea de Sanatate Publica. Pe site-ul MSP este afisat un proiect de modificare a Ordonantei 115/2004, dar atat. Vor fi probabil niste modificari si speram sa apara un act normativ astfel incat sa le putem aplica la lichidarea de pe 15 februarie”. Aurel Cretu considera nejustificate comentariile guvernantilor cu privire la castigurile personalului sanitar. „Salariul brut al unui medic debutant este de 520 de lei, al unui medic specialist de 1100 lei, iar al unui medic primar de 1600 lei. Un asistent debutant primeste un salariu brut de 420 lei, iar unul cu toate gradatiile 900 lei. In lumina acestor cifre, cred ca cererile noastre sunt de bun-simt”. Liderul bacauan al Sanitas crede ca protocolul va fi avizat favorabil si se bazeaza pe cele 100.000 de semnaturi ale membrilor Sanitas de adeziune la greva generala.Scris de Doina Mincu
Opera de trei parale
Zilnic, presedintele Basescu ne tine agenda ocupata cu diferite subiecte bomba, cu scandaluri imaginare in care sunt implicati diferiti ministrii ori politicieni, marea lor majoritate inamici declarati ai presedintelui. Nu vreau sa iau apararea acestor domni, nu le plang de mila si asta pentru ca marea lor majoritate au multe bube in cap. Dar asta nu inseamna ca agenda noastra zilnica trebuie sa se incadreze perfect intre toanele ocupantului fotoliului de la Cotroceni. Din momentul in care a ajuns presedinte, Traian Basescu nu s-a arupt” de apucaturile sale de presedinte de partid. Acum, privind retroactiv imi dau seama ca nici nu prea avea cum. Curios este faptul ca toti analistii consacrati, jurnalistii de la Bucuresti ori formatorii de opinie se arunca in valurile provocate de scandalurile lui Basescu fara a sta prea mult pe ganduri.
Nu as fi scris despre presedinte din simplu motiv ca nu mi se pare un om interesant. Singura diferenta intre dumnealui si oricare om politic este faptul ca Basescu este un animal politic periculos care nu are niciun fel de scrupule. Si care, pana in acest moment nu a pierdut niciodata. De data aceasta nu am mai rabdat. Nu ca ar interesa pe cineva din varfurile oamenilor politici ceea ce scriu eu, insa am impresia ca trec pe langa noi chestiuni grave pe care nu le noteaza nimeni. Nu se discuta despre ele, nu se consuma minutele emisiunilor pentru a prezenta aceste subiecte. Nici macar adversarii lui Basescu nu au pornit la atac. Poate cea mai importanta stire de anul acesta este legata de vizita presedintelui rus Vladimir Putin in Bulgaria. Vizita incununata de succese. Succese care, in mod normal, ar trebui sa dea de gandit oricarui presedinte normal la cap, mai ales a unui presedinte al Romaniei. Care a fost raspunsul si reactia lui Basescu? A tinut un discurs la Cotroceni in care a atacat-o brutal pe Norica Nicolai. Niciun fel de referire la vizita lui Putin in tara vecina. Si asta in conditiile in care, conform Constitutiei, presedintele Romaniei este principalul artizan al politicii externe. Nu am vazut niciun analist sa faca referire la acest lucru. Chiar daca, repet, intr-o tara cu politicieni normali ca creier, acesta ar fi fost subiectul principal. In schimb, ni se serveste in fiecare zi doar o opera de trei parale, in episoade stabilite in functie de toanele presedintelui si de interesele sale politice zilnice. De parca Romania ar fi un stat semidemocratic, in care dorintele liderului se transforma brusc in agenda zilnica a societatii.Scris de Ionut Avram
Bacauani, vi se pregateste ceva!
Un an al rafuielilor politice
Anul 2008 a inceput sub auspiciile unor rafuieli politice in toata regula. Si asta pentru ca se apropie alegerile locale cu pasi repezi. Indiferent de doctrinele politice, un singur lucru este in mintea tuturor politicienilor, fotoliul de primar al Bacaului. Pana in acest moment avem doar un scenariu cu foarte multe necunoscute.
Desi suntem aproape de sfarsitul lunii ianuarie, in politica bacauana, apele nu s-au linistit. Niciun partid politic nu si-a anuntat candidatul pentru fotoliul de primar, singura certitudine fiind candidatura omului de afaceri Sergiu Sechelariu, in postura de independent. In rest, dinspre partide nu rasufla niciun fel de informatie pe cale oficiala.
Bursa zvonurilor social-democrate
Desi pe cale oficiala, nimic nu este batut in cuie, informatii pe surse ajung aproape saptamanal la urechile jurnalistilor. Cum bataia este mare pentru fotoliul de edil, viitorul primar beneficiind si de importante fonduri europene, mai multe figuri politice cunoscute au intrat in bursa zvonurilor. Cea mai complicata situatie se regaseste in cadrul a doua partide politice: PSD si PD-L. Dinspre social-democrati au parvenit pe surse tot felul de informatii care mai de care mai apiperate”. Aici lupta pentru numirea candidatului oficial este foarte acerba, mai multe grupari din PSD luptandu-se pentru suprematie. Situatia este una destul de complicata, mai ales ca, social-democratii bacauani au pierdut pe Sergiu Sechelariu, acesta preferand sa-si dea demisia din partid. Convulsiile din tabara social-democrata nu au rabufnit inca, dar este de asteptat sa se intample acest lucru, mai ales ca multi doresc sa fie candidatii acestui partid. Ca si pana acum, mingea se afla in terenul controversatului Viorel Hrebenciuc, cel care va fi si in acest an principalul artizan al deciziilor importante. Dupa o perioada in care zvonurile au fost contradictorii, in acest moment se pare ca PSD s-a hotarat in privinta senatorului Radu Catalin Mardare. Nu este insa de neglijat nici intentia consilierului judetean Gheorghe Huluta de a candida. Un singur lucru este cert: candidatul la primarie va trebui sa scoata un scor cat mai bun, altfel cariera sa politica va avea de suferit.
Partidul prezidential
Nici in noul partid, in speta PD-L apele nu s-au asezat. Graba cu care s-a efectuat fuziunea a facut ca unele chestiuni stringente sa ramana nesolutionate. Printre acestea si cea legata de candidatul la primaria bacauana. Astfel, PD-L are o conducere bicefala, si mai mult ca sigur, unul dintre cei doi lideri va candida pentru fotoliul de edil. Atat Ioan Chiriac cat si Vasile Nistor sunt constienti insa, ca un eventual esec ar echivala cu un regres din punct de vedere politic. Pentru Nistor, situatia este cu atat mai complicata cu cat, de aceste alegeri se leaga si debarcarea sa din fruntea partidului in eventualitatea unui esec.
Celelalte partide politice nu au sanse prea mari pentru a prinde fotoliul de primar al municipiului, fie si numai daca ne raportam la rezultatele alegerilor europarlamentare. Nu sunt excluse insa ceva suprize din partea Partidului Conservator, sau al PIN, ultimul fiind o supriza in ceea ce priveste procentele la ultimele alegeri desfasurate anul trecut. In ceea ce-l priveste pe actualul primar Romeo Stavarache, acesta si-a pornit deja campania electorala, momentul fiind aparitia scrisorilor in cutiile postale. Sansele sale sunt insa teoretice, asupra sa planand nerealizarile mandatului actual.Scris de Ionut Avram
Tun de miliarde la societati / Hoti de seifuri
Doi tineri din Bacau s-au organizat intr-un grup infractional si au dat adevarate tunuri in mai multe societati comerciale. In evidentele politistilor erau inregistrate mai multe dosare de furt, dar cu „autori necunoscuti”. Spargatorii erau ajutati de inca trei prieteni. Ei au furat din mai multe firme bacauane, bunuri dar si cutii de valori, in care au gasit sume importante de bani. „La nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului s-au constituit imediat colective de cercetare pentru prinderea infractorilor”, a explicat subinspector Narcisa Butnaru, reprezentantul Inspectoratului de Politie. Totul a fost scos la iveala in noaptea de 17 ianuarie 2008, la ora 2.40, cand un echipaj al Politiei Rutiere a oprit in trafic o Dacia 1310 in care se aflau cinci tineri. La vederea organelor de ancheta acestia au manifestat un comportaent simulat, ceea ce a trezit suspiciuni politistilor, care au cerut intariri si au trecut la legitimarea persoanelor. Cei cinci au fost identificati ca fiind Valeriu B. (24 de ani), Claudiu Sorin B. (22 de ani) – frate, Ciprian Marius C. (18 ani), Adrian C. (21 ani) si Ionut Madalin S. (19 ani). Din cercetari s-a stabilit ca Valeriu B. si Ciprian C. sunt autorii furturilor din societatile comerciale.
Lovituri in cascada
Ei au dat prima lovitura in luna august a anului trecut, la o firma de calculatoare, de unde au sustras 3 laptop-uri, in valoare de 5.105 lei. In septembrie, au mai dat un tun de 6 laptop-uri, de 14.413 lei. Din decembrie 2007, tinerii s-au specializat si au cautat valori mai mari. Asa ca in reptate randuri au spart alte trei societati, unde functionau si case de schimb valutar. Pentru ca nu le-a iesit din prima pasenta, au sustras cutii de valori, in care se aflau sume improtante de bani, circa 500 milioane de lei vechi, peste 1.600 de euro, 300 de lire sterline si 25 de dolari. Seifurile erau ulterior transportate la domiciliul lui Valeriu B., unde prin fortarea sistemului de inchidere erau sparte. aUltima lovitura a fost data in noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2008, cand au intrat prin efractie la o societate comerciala din Bacau, dar au renuntat sa mai fure pentru ca in zona au aparut persoane straine. In noaptea in care au fost prinsi, ei se pregateau sa mai dea un nou tun”, a mai precizat subinsp. Butnaru. In masina lor au fost gasite un cleste tip „gura de lup”, un levier si o secure.
Cutiile de valori au fost aruncate in Siret
In momentul in care si-au recunoscut faptele in timpul audierilor, lucratorii de la Biroul de Investigatii Criminale (BIC) au efectuat descinderi la locuintele celor doi. S-au recuperat 7 laptop-uri, doua de la ei si cinci de la persoanele carora deja le vandusera. In apartamentul lui Valeriu B. s-a mai gasit suma de 2.600 de lei, 450 de euro si un flex, iar la Ciprian C., un autoturism cumparat cu 9.500 de lei, bani proveniti din furturi. Ei au mai recunoscut in timpul anchetei ca au aruncat cutiile de valori in Siret. Ieri, o echipa de la BIC, impreuna cu pompierii s-au deplasat la locul indicat de catre tineri si au inceput cautarile: in canalul de fuga din zona Rusi Ciutea. „Cautarile sunt destul de anevoioase din cauza curentilor de apa si a adancimii, ne-a declarat de la fata locului maior Ion Braga, seful Serviciului Operational de Pompieri. Pentru ca nu avem echipamente speciale de scafandri, am intervenit cu barca pneumatica si cangii”. Dupa mai multe ore, cautarile au fost oprite, urmand a se reveni in una din zilele urmatoare. Valentin B. si Ciprian Marius C. au fost retinuti, apoi prezentati Prachetului de pe langa Judecatoria Bacau cu propunerea de arestare preventiva pentru comiterea infractiunii de furt calificat. Impotriva celorlati trei tineri nu s-a putut lua nicio masura intrucat nu s-a putut stabili, deocamdata, nicio infractiune comisa de acestia. Cercetarile continua pentru documentarea intregii actiuni infractionale.Scris de Roxana Neagu
Bani pentru compensate
Ca in fiecare an dupa sarbatori, bacauanii au luat cu asalt farmaciile cu retete compensate. Prin urmare, bugetul de peste 2 milioane de lei (20 miliarde lei vechi) alocat de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) farmaciilor cu care se afla in relatie contractuala s-a epuizat inainte de jumatatea lunii. Potrivit unui ordin al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, suplimentarile de fonduri pentru furnizorii de servicii medicale nu pot fi acordate inainte de data de 15 a lunii. Din acest motiv, cateva zile, asiguratii bacauani au fost nevoiti sa colinde farmaciile in cautarea celor care mai aveau un rest de buget. „Ieri (17 ianuarie, n.r.), am alocat farmaciilor inca un milion lei (10 miliarde lei vechi) pe langa bugetul initial, ne-a declarat dr. Mihai Ichim, purtator de cuvant al CJAS. Toate farmaciile au fonduri pentru onorarea retetelor compensate”. Este putin probabil ca banii sa acopere necesarul de medicamente al asiguratilor, deoarece consumul lunar, in ultima parte a anului trecut, a depasit 6 milioane lei .Scris de Doina Mincu
Handbal masculin / Liga Nationala / Sus, la munte, sus!
10.30 fix. In treninguri groase, handbalistii bacauani pleaca in alergare din fata Salii Sporturilor din Piatra Neamt. Sunt gata sa ia muntele in piept, intr-o noua sedinta de pregatire fizica. „Stiu ca v-a afectat incidentul de noaptea trecuta, dar trebuie sa va concentrati pentru antrenament. Cu totii avem ceva de invatat din ce s-a intamplat. Mergem inainte, trebuie sa ne pregatim ca sa avem forta sa ne atingem obiectivele in retur”, le-a transmis antrenorul Gabriel Armanu odata ce „studentii” au urcat panta stabilita drept loc de pregatire. Unul langa altul, jucatorii au cucerit muntele in numele echipei strigat la unison: „Stiinta!!!”. Iar apoi au trecut la treaba.
E-urile sunt de vina!
Florin Spiridon a ramas in coada plutonului de alergare. „Cei din urma vor fi cei dintai”, a glumit Gabi Armanu, care la randul sau a „sarit” peste prima portie de alergari pentru a-si indeplini rolul de gazda si a conduce echipa „Desteptarii” catre locul de antrenament. Ajuns sus, goal-keeper-ul bacauan a incercat sa tina pasul cu coechipierii dar a renuntat, depistand o durere la genunchiul drept. „Din cauza efortului”, a incercat o explicatie „secundul” Stelian Bursuc, dupa care nu a scapat prilejul sa faca o gluma pe seama jucatorului: „Batranetea e de vina!”. In varsta de 34 de ani, Florin Spiridon a replicat prompt: „Nici vorba de asa ceva. Doar sunt altii mai batrani ca mine in lot. Ma uit insa la cei mai tineri, care sunt predispusi foarte des la accidentari. Pe vremea noastra nu se intampla asa ceva. Acum, una-doua, apar entorsele”. „Asa au fost crescuti”, a completat Stelian Bursuc. Iar Spiridon a gasit si un motiv: „Alimentatia are un rol foarte important. Cu atatea E-uri este si normal ca organismul sa nu faca fata”. Cat timp a durat discutia, restul lotului a dat o tura de „incalzire”. Iar apoi a inceput „joaca”.
Au trecut la rugby
Impartiti in doua, handbalistii bacauani au incins o partida de… rugby (foto 1). „Echipa care ajunge prima la 5 puncte castiga”, a anuntat Stelian Bursuc. Formatia lui Gabi Armanu s-a apropiat de cele mai multe ori de terenul de tinta advers si a reusit sa se impuna. Nu au lipsit placajele („ca doar suntem la rugby, nu la handbal”), glumele (pregatindu-se separat si urmarind meciul coechipierilor sai, Eusebiu Tancau s-a numarat printre cei responsabili cu buna dispozitie), plus premiile si pedepsele. Invinsii au fost nevoiti sa-i care in spate pe invingatori, pe o distanta de aproximativ 20 de metri pe o panta in urcare (foto 2).
In pas alergator
Programul a revenit la punctul cu alergari. Dupa ce au inghitit suficienti kilometri, handbalistii bacauani s-au intors in ritm alert la sala si s-au indreptat spre camerele din complexul VIP SanGym. Acolo beneficiaza de o sala de forta complet utilata (foto 4 si 5), teren sintetic cu nocturna pentru fotbal sau tenis cu piciorul (foto 3), un bazin semiolimpic de inot (foto 6), sauna, masaj si o sala de tenis de masa. „Am fost prin multe cantonament, dar nicaieri nu este ca aici. Chiar avem tot ce ne trebuie”, a spus Gabriel Armanu, a carui afirmatie este sustinuta de toate conditiile de pregatire pe care le pune la dispozitie baza din Piatra Neamt.
La lupte
Daca dimineata s-au reprofilat pe rugby, handbalistii au avut program de lupte dupa-amiaza. S-au luat la intrecere, la Sala Sporturilor, cu manechinele folosite in pregatire de luptatorii de greco-romane. Apoi au mai facut o vizita la sala de forta, unde fiecare are un program de urmat. Astazi vor alerga iarasi prin zapada, pe stadion, iar duminica se vor intoarce acasa dupa un amical cu LPS Piatra Neamt. Pana la startul in Liga Nationala au mai ramas doua saptamani. Plecand de pe locul al III-lea, „studentii” si-au propus un retur cat mai bun. Asta ar presupune si un loc cat mai sus. Sus, la munte, sus!Scris de Dana Popa






