In cadrul ultimei sedinte de consiliu a legislativului local, a fost demis viceprimarul comunei Cotofanesti, Florin Farcas. Pare cel putin curioasa demiterea tinand cont de faptul ca atat primarul, Viorel Olariu, cat si viceprimarul Florin Farcas, sunt membrii aceluiasi partid politic, PSD. Acuzat de tradare chiar de catre colegii pesedisti, acestuia i s-a retras sprijinul politic. Astfel, in cadrul intrunirii consilierii au fost informati ca Florin Farcas si-a pierdut calitatea de viceprimar. Inceputa cu o intarziere apreciabila de o ora si jumatate, sedinta de consiliu s-a transformat rapid intr-o intrunire politica a PSD-ului, caci au fost discutate chestiuni interne ale acestui partid care au stat la baza deciziei de retragere a sprijinului politic. De remarcat e faptul ca la intrunire au fost prezenti un mare numar de locuitori ai comunei, indignati peste masura de hotararea celor din PSD. Pentru a da veridicitate si consistenta acestei decizii, la intrunire a fost prezent Dumitru Braneanu, secretar general al organizatiei judetene a PSD Bacau. „Voi contesta aceasta hotarare si la Comisia Nationala de Arbitraj si Integritate Morala a PSD. Consider in continuare ca e vorba de abuz, o ilegalitate, motiv pentru care voi face o sesizare si pe cale legala, iar cei 11 membri ai biroului PSD de la Cotofanesti care m-au exclus vor fi nevoiti sa suporte rigorile legii”, ne-a precizat fostul viceprimar.Scris de Dana Lungu
Bine ca pot!
Una dintre discutiile cele mai acaparatoare, aflate mereu la ordinea zilei, este aceea despre soarta politica a Romaniei. Nu numai in cercurile de la putere, la partide, se discuta tema, ea fiind prezenta mai in toate locurile, de la tarabagiul din piata, de la taximetristul care le stie pe toate, pana la scriitori, medici, universitari, fete bisericesti, subiectul e pe toate buzele. Sigur, politicienii versati vorbesc despre soarta Romaniei probabil si in somn, nu numai la sedintele de parlament, de guvern, la scolile de vara, etc. si, in chip firesc, cum presa e cea care reflecta realitatea, tot despre soarta Romaniei este vorba in mai toate articolele din ziare si reviste. Iar ce se vede cu ochiul liber, la ora actuala, este ca jurnalistii sunt din ce in ce mai huliti, mai defaimati, ei fiind chiar pusi, cu brutalitate, pe fuga, atunci cand isi fac datoria. Ati auzit, cred, ce li s-a strigat la Craiova (la o inmormantare de pomina), de fapt, nu numai lor, ci si politistilor. De regula, cei certati cu legea, cu corectitudinea, cu cinstea, cei care au ceva de ascuns, nu suporta amestecul presei. Ziaristii sunt balacariti in tot felul, facuti baieti de alergatura, mercenari, slugoi, urechisti, tonomate, trepadusi, hiene, fomisti, bagaciosi, obraznici, mincinosi, vanduti, mazgalitori, in fine, lista e prea lunga ca s-o pot reproduce. E drept ca si in presa sunt moravuri nu intotdeauna dintre cele mai onorabile cu putinta, ca sunt si aici naravuri invechite, exagerari, de cele mai multe ori in ton insa cu exagerarile politicienilor si cu abaterile lor de la norme si legi, de la adevar. Dar nu trebuie sa uitam ca binefacerile presei, morale si materiale, sunt mai mari, intrecand greselile omenesti ale presarilor. Corpul profesional al gazetarilor este unul necesar, pentru ca datul in vileag al lucrurilor care nu merg cum trebuie in societate, aducerea lor la cunostinta publica, dezbaterea problemelor de interes general, sunt castigul cel mai pretios al unei democratii care functioneaza in chip real. aBine ca pot!”, a spus odata fostul premier al Angliei, Tony Blair, despre niste jurnalisti care dezvaluisera ceva incomod chiar despre el, recunoscand prin aceasta dreptul la exprimare libera, la informare. Bunii jurnalisti sunt aceia care-si pastreaza intacta libertatea de judecata si de expresie, simtul critic, luand pozitie impotriva nedreptatii, a neregulilor, a starilor de fapt negative. Un bun profesionist se pune de-a curmezisul acestor fapte, impiedecandu-le. Tot asa cum din invazia materialelor informative, el le selecteaza pe acelea capabile, prin mediere, sa duca si la un fel de pedagogie cu rol formativ, educativ. Cine stie istoria presei, are multe exemple din care reiese ca niciodata nu au iesit bine acei oameni politici care s-au pus de-andoaselea cu jurnalistii. Mai ales cu acei profesionisti care au experienta de viata, stiinta de carte, luciditate, onestitate, convingeri, obiectivitate, masura, discernamant, simtul dreptatii si respect pentru demnitatea umana. Faptul ca ei pot sa-si faca liberi meseria este garantia oricarei democratii.
Scris de Carmen Mihalache
Scandal de la materialele de constructii / Sinistratii din Holt se revolta
Apele revarsate ale Siretului au inundat, la sfarsitul lui iulie, toate casele din Holt asezate ape vale”. In unele gospodarii, apa a depasit un metru. Dupa ce-a trecut nenorocirea, oamenii si-au pus nadejdea in Guvern si primarie. Asteptarea a fost in van: nu li s-a dat niciun gram de ciment. Revoltati, sinistratii acuza ca nu au primit decat faina, apa minerala, haine vechi si banii dati de Guvern pentru alimente.
Dupa inundatiile din iulie, sinistratii din Holt au tot asteptat materiale ca sa-si repare locuintele. Au primit, insa, faina, apa minerala, banii de alimente si „niste boarfe”, din donatii. In urma apelor au ramas case ude, acoperisuri strambe, pereti crapati, dusumele umflate si sobe daramate. Speriati ca vine frigul si nimeni nu-i ajuta, oamenii s-au revoltat. Toti acuza Primaria Letea Veche ca reconstruieste case „pe ochi frumosi”, iar lor nu le da o scandura. „Case in care nu a intrat apa deloc sunt daramate si reconstruite, sustine Veronica Micu. Noua ne-au dat faina, ulei, paturi si niste boarfe, de la oameni. Apa o bem nedezinfectata, nu a venit nimeni sa ne intrebe ce nevoi avem!”. Femeia sustine ca a fost primarie sa intrebe de materiale, dar i s-a spus ca „nu se va rezolva nimic, pot sa ma duc si la Haga”. Oamenii au scris o petitie si s-au dus la Prefectura, care i-a trimis la Parchet. „Fac casa noua la Pufu, unde apa nici n-a trecut pragul. Locuinta lor era stricata inainte de inundatii”, spune Veronica Micu. Vecina ei, Ana Cretu, incepe sa planga. Comisia a trimis-o sa stea in casele copiilor, care sunt noi. „Toata lumea e in durere, nu avem ni mic cu altii, dar sa ne ajute si pe noi. Eu nu am platit taxe la stat, ca orice om? Nu am cerut niciodata nimic, dar sa fie dreptate”.
Revoltatii vor ciment ape dreptate”
In drum se strang multi nemultumiti. „Sa se faca dreptate, nu hotii”, spun oamenii, acuzand primaria ca-i discrimineaza: „La Borcea si la Pufu, nici n-a intrat apa in casa, iar la Cristea numai bucataria a fost afectata!”. Elena Pufu, cea aratata cu degetul, ne primeste in curte: peretii casei sunt crapati, iar acoperisul inclinat. „Intrati si vedeti daca se poate locui!”. Unii sinistrati au inceput reparatiile, altii, insa, nu au nici materiale, nici bani. Si-au pus mobila la uscat, apoi au scos dusumelele umflate si sobele cazute pe-o parte. Maricica Ciortan n-a mai asteptat sa-i dea Guvernul materiale: „Am fost inundati, ne-a intrat apa in casa, dar nu am beneficiat de nimic. La Pufu, a fost apa doar in ograda si le face primaria casa. Noua nu ne-a dat nici ciment, nici scanduri. Am reparat singuri, cu banii nostri”. In casa Marianei Rusu locuiesc trei familii, cu trei copii mici, siliti sa doarma in frig si umezeala. Mobila a fost trasa de langa pereti, dar igrasia deja s-a instalat. „Vine iarna, nu avem sobe, parchetul l-am scos! Abia am imprumutat 70 de milioane de la CEC si am izolat casa pe afara. Nici nu stiu cum voi plati ratele, de unde sa iau alti bani?” intreaba femeia.
Viceprimarul le promite bani
Autoritatile locale se apara, aratand ca lista a fost facuta de specialisti. „Cei de la IGSIC, de la Ape si de ISU au facut evaluarea, declara viceprimarul Petru Dochiei. Opt case vor fi refacute, iar pentru celelate s-a stabilit un procent. Nu s-au facut niciun fel de diferente”. El sustine ca nimeni nu a primit materiale din cauza ca nu existau. Abia luni au 100 de saci cu ciment si un TIR cu BCA. Totusi, in unele curti se puteau vedea gramezi de scanduri. „Da, am dat cherestea pentru cele opt case daramate. Pentru reabilitari am cerut suplimentari, dar ne-au spus ca lista e inchisa”. Sinistratii sunt nevoiti sa se multumeasca, deocamdata, cu promisiuni. Lucian Domnica, secretarul comunei, afirma ca, pentru reabilitarea caselor, Guvernul a repartizat comunei Letea Veche 1,4 miliarde de lei vechi, dar banii inca nu au fost virati la bugetul local. Suma care va reveni fiecarei familii va fi stabilita in functia de gradul de degradare al locuintei, evaluat de aceeasi comisie. Scris de Silvia Patrascanu
Adio rachiu penal!
Puscariasii pot spune adio telefoanelor mobile aduse pe sest in Penitenciar de catre rude. De la 1 septembrie persoanele private de libertate nu mai pot primi la vizite nici un fel de produse alimentare. aOrdinul este primit de la Ministerul Justitiei, precizeaza Claudiu Margasoiu, directorul Penitenciarului Bacau. Detinutii nu mai pot primi niciun fel de produse alimentare ambalate in recipiente din sticla, tabla, carton, plastic sau in orice tip de ambalaj”. Conducerea unitatii de detentie nu ascunde faptul ca prin aceasta masura se pune capat posibilitatii introducerii in Penitenciar a telefoanelor mobile. aIn ultima perioada am depistat celulare la peste 20 de persoane aflate in regimurile de detentie semideschis, inchis si de maxima siguranta. Acestea erau dosite in camere, pe sub faianta, in canalizare, in orice caz in locuri greu de descoperit. Am gasit mobile si in alimentele aduse la vizite. Erau ascunse in bidoane cu suc si chiar in ciocolata”, spune Margasoiu. In situatiile in care un detinut este gasit cu un telefon mobil nu mai poate beneficia de vizite timp de sase luni.
aBautura casei”
va fi o raritate in celule
De fapt, restrictiile impuse detinutilor sunt mult mai drastice. Daca in septembrie s-a pus interdictie pe produsele alimentare ambalate, de la 1 octombrie persoanele private de libertate nu vor mai putea primi la vizite nici tigari, cafea si cartele telefonice, pentru ca de la 1 noiembrie puscariasii sa-si ia adio de la toate produsele alimentare, dulciuri, legume, fructe, apa minerala, bauturi racoritoare, produse cosmetice si de intretinere, detergenti, chiar si baterii pentru aparatura audio. Ca urmare acestui embargo in Penitenciar, detinutii nu vor mai avea posibilitatea sa fabrice nici celebrul arachiu penal”, din fructe puse la fermentat, pasta de dinti, detergent si parfum. Doar daca au destui bani de buzunar ca sa se aprovizioneze cu amaterie prima” din unitatea de detentie! aDetinutii nu vor fi lipsiti in nici un caz de produsele pe care le primeau la vizite. Ei vor putea sa mearga la cumparaturi la punctul comercial din incinta penitenciarului cu ocazia cumparaturilor saptamanale”, mai spune directorul Penitenciarului Bacau.Scris de Lili Adochitei
Mafia masinilor second hand
Un bacauan, in varsta de 55 de ani, a facut o adevarata
pasiune din a procura pentru masinile second hand acte si numere de inmatriculare false. Pentru aceste servicii, Iulian N. a primit mii de euro de la
proprietarii de autoturisme. Individul a fost trimis in
judecata pentru abuz de incredere, uz de fals si inselaciune.
Politistii bacauani au fost sesizati despre amafia” masinilor la mana a doua de catre Constantin T., din Roman, care s-a plans ca Iulian N. a abuzat de increderea sa. Pagubitul a relatat ca a amostenit” un autoturism la mana a doua de la un frate. Proprietarul a incercat sa inmatriculeze legal masina, dar de la IPJ Neamt i s-a comunicat ca autovehiculul nu corespunde normelor de poluare. aPrin intermediul numitului Vasile I., partea vatamata a aflat ca masina poate fi inmatriculata pentru suma de 1000 euro, sens in care Vasile I. i-a spus partii vatamate de Iulian Nicolau. Acesta s-a angajat fata de partea vatamata sa inmatriculeze masina”, precizeaza procurorul de la Parchetul de pe langa Judecatoria Bacau care s-a ocupat de dosar. Constantin T. i-a dat banii lui Iulian N. in doua transe. Mai mult, i-a pus acestuia la dispozitie si copii dupa actele masinii. Masina intr-adevar a fost inmatriculata pe numele unei persoane din Miercurea Ciuc. Cum Constantin T. si-a exprimat dorinta de a vinde autoturismul, Iulian N. s-a oferit imediat sa-l ajute. Numai ca romascanul a ramas si fara masina si fara bani: autovehiculul a ajuns in posesia unui bacauan pentru 2000 lei. Anchetatorii au mai aflat ca certificatul de inmatriculare obtinut de Iulian N. era radiat din 11 aprilie 2003, iar legat de numarul de inmatriculare HR-02-NNC s-a descoperit ca acesta fusese atribuit unui autoturism ce apartine Fundatiei Maraton din Harghita.
Actele false au trecut
de la un proprietar la altul
O alta victima a mafiei masinilor second hand este Ionel S., din Vaslui. Acesta s-a plans politistilor ca a cumparat un autoturism Nissan de la Mihail Z., din Bacau, iar cand s-a prezentat la RAR pentru autentificare, i s-a comunicat ca certificatul de inmatriculare al autoturismului este falsificat. Din aproape in aproape, politistii au ajuns tot la Iulian N. care a cumparat masina in 2002, dar pe care a vandut-o imediat. Desi fara acte in regula, autovehiculul a trecut de la un proprietar la altul pana a ajuns la Ionel S., cumparator de buna credinta. aReferitor la certificatul de inmatriculare, acesta a fost atribuit in data de 20 aprilie 1998 pentru o autoutilitara Dacia si nu a fost declarat furat sau pierdut”, precizeaza procurorul de caz. Un alt cumparator care s-a ars cu masinile luate din targ la preturi mici a fost Titi B. In 2005 acesta a cumparat din targul auto din Bacau un Opel inmatriculat in Italia. La expirarea politei de asigurare, omul s-a hotarat sa inmatriculeze autovehiculul. A ajuns la filiera Vasile I. – Iulian N. Cu actele masinii in buzunar si suma de 1200 de euro, Iulian N. a rezolvat problema in cateva saptamani. Proprietarul masinii a primit un certificat de inmatriculare pe numele unei persoane din Bucuresti precum si placutele de inmatriculare. In luna decembrie 2007, fara a banui macar faptul ca documentele sunt false, Titi B. a scos la vanzare autoturismul. L-a cumparat Gabriel C. care a fost avertizat de la bun inceput ca masina nu are carte de identitate. Abia la verificarea ITP, Gabriel C. a aflat ca toate actele autoturismului sunt false. Recent, Iulian N. a fost trimis in judecata pentru infractiunile inselaciune, abuz de incredere, uz de fals si punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neinmatriculat sau cu numar de inmatriculare fals. Scris de Lili Adochitei
Rubrica saptamanala despre piata de capital / „Pietele bull se nasc din pesimism”
Articolul de acum trei saptamani il incheiam citandu-l pe Sir John Templeton, binecunoscut investitor, pionier al fondurilor mutuale, si mare filantrop, stins din viata anul acesta la respectabila varsta de 95 de ani. Iata ca evolutiile ce au urmat imi dau ocazia sa folosesc chiar in titlu un fragment din deosebit de inspirata sa caracterizare a ciclurilor bursiere.
Daca ne referim la economia globala, si la marile piete bursiere mondiale, la ora aceasta cvasi-totalitatea analistilor declara sus si tare ca asistam la o criza a sistemului bancar, numeroase state sunt sau vor intra curand in recesiune, iar scaderile de pe pietele bursiere vor continua. Singura certitudine a subsemnatului in ceea ce priveste evolutiile viitoare, in orice domeniu, incluzand desigur si evolutiile bursiere, este aceea ca nu putem avea certitudini. Personal recomand oricui discuta despre viitor cel putin sa precizeze ca este vorba de un scenariu,, care in opinia sa este probabil ca fi validat de evolutiile ulterioare.
Numerosi sustinatori ai ideii ca actuala criza va mai dura mult timp de acum inainte nu aduc prea multe argumente in sprijinul ideilor lor, si de multe ori procedeaza precum acei comentatori (chiar ai marilor agentii de presa), care se simt probabil obligati sa aiba cate o explicatie pentru orice miscare zilnica a pietelor. Eu urmaresc de mult timp aceste comentarii. La inceput abia asteptam sa vad parerea acestor experti, insa pe masura trecerii timpului interesul meu s-a tot diminuat, caci marea majoritate a comentariilor nu fac decat sa constate un lucru deja petrecut, in timp ce explicatiile aduse sunt de multe ori de-a dreptul puerile. In plus, de foarte multe ori explicatiile se si repeta: daca e vorba despre scaderi acestea ase datoreaza ingrijorarilor”, in special in ceea ce priveste sistemul bancar din SUA, iar daca este vorba de cresteri, de nenumarate ori acestea sunt explicate la fel de simplist, doar pe baza unor rezultate bune ale unei companii. Este un lucru evident insa ca evolutia unei singure companii, fie ea si foarte importanta, nu are o influenta majora asupra unui indice cum este S&P 500.
Desigur ca exista si exceptii, iar una dintre acestea vreau sa o prezint in continuare. Este vorba despre un comentariu interesant, apartinand lui David Weidner, care a aparut joia trecuta pe binecunoscutul site www.marketwatch.com. Este demn de remarcat curajul autorului de a merge impotriva curentului, de a incerca sa demonteze, cu argumente bine intemeiate, actualele (pre)judecati referitoare la criza in care s-ar gasi sistemul bancar american. Articolul care se intituleaza aCriza bancara. Ce criza?” analizeaza la rece problemele sistemului bancar din SUA. Ideea principala este ca raportat la marimea sistemului, precum si la evolutiile normale (care includ si falimente, desigur), dar si la precedentele crize bancare, nu putem afirma nicidecum faptul ca acum este o criza bancara de proportii in SUA. Weidner il citeaza in sprijinul ideilor sale si pe Lawrence White, fost membru al Federal Home Loan Bank Board in perioada 1986-1989. White isi reaminteste ca in perioada respectiva peste 1000 de banci au dat faliment. aComparativ cu respectiva perioada, ceea ce se intampla acum este relativ de mica anvergura… imi este greu sa consider perioada actuala drept o criza”, declara White.
Invitandu-i pe toti cei interesati sa citeasca intregul comentariu pe marketwatch, voi trece in revista in cele ce urmeaza doua evenimente importante, unul din SUA si celalalt din Romania, ambele fiind de natura a influenta si evolutia pietelor.
Astfel joia trecuta in SUA a fost data publicitatii valoarea trimestriala a GDP (PIB-ul din SUA). Daca in primul trimestru cresterea GDP fusese abia de 0.9%, cresterea raportata in trimestrul II a fost de 3.3%, cu mult peste asteptarile analistilor. In general pietele reactioneaza la stiri nu neaparat atunci cand stirea este pozitiva sau negativa, ci mai ales atunci cand exista diferente mari fata de asteptari, astfel incat nu a fost de mirare ca Dow Jones a crescut cu peste 200 puncte joia trecuta. Ramane acum de vazut daca este vorba de o shimbare mai profunda de sentiment al investitorilor sau nu.
Si din Romania au venit vesti bune. Astfel, Institutul National de Statistica a publicat pe 28 august un studiu, pe baza unor anchete de conjunctura, an urma estimarilor facute de managerii antreprinderilor cu privire la tendintele de evolutie ale activitatii economice. Anchetele s-au efectuat pe baza unor esantioane reprezentative an domeniul industriei prelucratoare (1676 agenti economici), constructiilor (1254), comertului cu amanuntul (2197) si serviciilor (2009). Potrivit opiniilor exprimate, ase contureaza pentru perioada august – octombrie 2008 o crestere a activitatii in toate sectoarele analizare, an raport cu cele trei luni anterioare.
Bursa nu a avut deocamdata o reactie, volumele au ramas in continuare mici, in timp ce cresterile mai substantiale se lasa inca asteptate.
Investitii profitabile tuturor!
Autorul poate fi contactat pe email: alexandru.finaru@intercapital.ro, la tel 51.51.75, sau la sediul Intercapital Invest Bacau, Cladirea Albastra et. 6.
Scris de Aexandru Finaru
Declaratiile de principiu nu sustin dezvoltarea economica / Strategie de dezvoltare inexistenta
Prezentarea situatiei economice in culori care nu au nicio legatura cu realitatea nu a izbutit sa atraga investitii solide in sectorul productiv. Este o realitate pe care Bacaul o traieste de ani buni, mediul de afaceri trebuind sa se multumeasca, aproape in exclusivitate, cu cresteri ale volumului de tranzactii exclusiv in sectorul comercial.
De mai bine de doi ani de zile factorii decizionali au elaborat un fel de strategie privind dezvoltarea economica a municipiului Bacau, insa la modul concret situatia nu a izbutit sa se urneasca. Pilonii in jurul carora, la nivel teoretic, ar fi trebuit sa se teasa o renastere economica a municipului Bacau sunt aeroportul international, zona metropolitana si construirea soselei de centura si a autostrazii. Dar, dupa cum bine se vede cu ochiul liber, nu s-a facut aproape nimic in niciuna dintre directiile enumerate mai sus.
Lipsa de comunicare a ingropat aeroportul
Eternele sicane de ordin strict politic dintre autoritatile locale si cele judetene nu s-au dovedit fructuoase, din niciun punct de vedere, pentru salvarea aeroportului bacauan. In repetate randuri conducerile celor doua institutii au declarat ca vor colabora pentru atragerea de fonduri pentru resuscitarea acestui obiectiv strategic, insa in cele din urma s-a ajuns doar la o incercare disperata de concesionare, ce inca nu a fost solutionata. Asta nu a impiedicat autoritatile sa spuna ca „modernizarea Aeroportului International Bacau reprezinta o oportunitate importanta de investitii in Bacau. Exista posibilitatea ca acesta sa devina cea mai semnificativa cale de acces pentru transportul de marfa din Moldova. Pentru finalizarea unei astfel de investitii, administratia publica locala, reprezentata de Consiliul Judetean si Consiliul Local al Municipiului Bacau, propune un parteneriat public-privat.” S-a vazut cum au colaborat autoritatile locale si cele judetene, inclusiov din schimbul de acuze legat de prezenta nejustificata a unui reprezentant al administratiei locale la Hong Kong.
Autostrazi si centuri fictive
Autoritatile declara, cu nonsalanta, ca in planul de sistematizare teritoriala a Romaniei in ceea ce priveste sistemul rutier, autostrada Bucuresti-Suceava-Ucraina va trece prin Bacau. Respectivul proiect este disponibil pe site-ul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale. Insa Bacaul nu apare nicaieri ca programat pentru a fi tranzitat de vreo autostrada. In ceea ce priveste centura, este o eterna nebuloasa, mereu amanata si fara vreo finalitate concreta. Cel putin deocamdata singurul lucru care este cunoscut in legatura cu varianta ocolitoare este ca licitatia pentru desemnarea constructorului a fost, din nou, amanata.
Lipsa de viziune duce la dezastru
In timp ce autoritatile locale si judetene se cramponeaza in declaratii cu substrat clar electoral, dezvoltarea economica stagneaza. Sectorul productiv al Bacaului a intrat intr-o amorteala fatala, iar planurile de viitor ale alesilor vizeaza si pe viitor parteneriate pentru construirea de supermarketuri si hipermarketuri, modernizarea pietelor, construirea de locuri de parcare si asa mai departe. Chestiuni utile, nimic de zis, dar care nu au cum sa potenteze sectorul productiv. Strategia de dezvoltare economica a municipiului Bacau este inexistenta, asta in timp ce pe la altii mai pusi pe treaba nu doar ca strategia exista, dar a si fost deja implementata.
Scris de Emilian Berceanu
Bacauan castigator la Marsul Factorilor Postali
Constantin Branza in varsta de 31 de ani este unul dintre fericitii castigatori ai Balcaniadei aMarsul Factorilor Postali”. El a obtinut medalia de aur la individual baieti, anul acesta, dupa ce a participat pentru a patra oara la concurs, organizat de aceasta data la Sibiu. Fiind de factura internationala, competitia a fost un succes pentru noi, deoarece Romania a obtinut 3 medalii de aur si 2 de bronz. Concurentul bacauan a depus un real efort pentru a ocupa prima pozitie, avand in vedere faptul ca a marsaluit pe o distanta de 10.000 de metri, dublu fata de distanta pe care au parcurs-o fetele la aceeasi categorie. Prima editie a acestui mars a avut loc in Romania in anul 1974. Anul acesta, in joc s-au inscris 72 de concurenti (27 de fete si 45 de baieti) din Romania, Grecia, Republica Moldova, Turcia, Muntenegru, Macedonia, Albania, Bulgaria si Serbia. Evenimentul organizat de catre Posta Romana si Federatia Sindicatelor din Posta si Comunicatii a avut loc la Sibiu. Anul viitor Balcaniada va avea loc in Turcia.
Scris de D. Pilat
Umilinta si chin / Pensionarii se calca in picioare la Casa de Pensii
Prima zi a lunii septembrie. In holul Casei Judetene de Pensii, aerul este mai incins decat in cea mai fierbinte zi din iulie. O multime furioasa se inghesuie in fata unui ghiseu. Din cand in cand, in valuri, se imping spre biroul de sticla, incercand sa ajunga cat mai in fata. Un barbat incearca sa mentina o oarecare disciplina, strigand numere de ordine, nu are succes. aEste o bataie de joc ce se intampla aici”, se aude de peste tot.
Aproape toti cei care se inghesuiau in fata ghiseului pentru bilete de tratament de la CJP sunt trecuti bine de prima tinerete, iar unii dintre ei abia se tin pe picioare. Fiecare tine strans in mana numarul de inregistrare al cererii depuse inca de la inceputul lunii decembrie. Se ridica pe varfuri, privind peste capetele celorlalti, se sterg de sudoare, isi fac vant cu foi si dosare. De peste tot se aud icnete, tuse si comentarii deloc blande la adresa institutiei. aNu inteleg de ce se mai dau numere de inregistrare in decembrie, daca trebuie sa stam din nou la coada in luna in care vrem sa plecam la tratament, spune suparata Maria Mares, din Solont. Am venit aici cu noaptea in cap, portarul mi-a dat alt numar de ordine si astept de atatea ore”.
Banuieli si acuzatii
Maria Blidaru s-a orientat spre o statiune mai putin atragatoare decat altele, dar tot nu a avut succes. aMi-am zis sa nu cer la mare sau undeva mai departe, ca nu am sanse. Dar nici la Baltatesti nu prind”. Elena Dogaru spune ca are numarul de inregistrare 1944, iar altii, mult mai in urma, au luat bilet inaintea ei. Lucretia Munteanu a stat la coada pe 4 decembrie si a primit numarul 3352. aMa intreb cum au primit in 3 zile 3351 de cereri. Vin mereu sa prind un bilet, dar nu reusesc”. Margareta Pantiru sustine ca ea are numarul 3064, dar altii, cu numere mult mai mari au prins loc in statiuni. Pensionarii mai reclama ca trebuie sa suporte umilinta cozilor si disconfortul orelor de asteptare in picioare pentru un drept al lor.
Un singur functionar la mii de solicitanti
Pentru conducerea Casei Judetene de Pensii, aglomeratia de la ghiseul pentru bilete de tratament a devenit ceva obisnuit. „Se intampla la fel in primele zile in care valorificam biletele de tratament (inceputul lunii decembrie, pentru anul urmator, n.r.) si inaintea fiecarei serii, cand distribuim biletele ramase neridicate de cei care le-au obtinut, ne-a declarat Liviu Cretu, director executiv al CJP. Nu putem tine decat un ghiseu pentru aceasta activitate, care este una de gestiune. Un bilet costa in jur de 1300 lei. O functionara are aceste bilete in gestiune. Nu putem imparti gestiunea. In plus, al doilea ghiseu pe care il avem este pentru incasarea contributiilor.” Directorul executiv al CJP spune ca se intentioneaza schimbarea procedurii de distribuire a biletelor de tratament si considera ca aceasta activitate ar trebui sa devina apanajul altei institutii. aDistribuirea biletelor de tratament nu are ce cauta la CJP. Toata lumea trebuie sa aduca adeverinte medicale care sa justifice cererea unui bilet. Toate sunt beton. Prin urmare, singurul criteriu de care dispunem este cel al ordinii depunerii cererilor. Nu este corect. Din 137.000 de pensionari, doar 6500 primesc bilete in decursul unui an”. Pana la schimbarea procedurii, pensionarii se vor calca in continuare in picioare pentru un loc in statiune.Scris de Doina Mincu
Un nou inceput de an scolar cu cantec si veselie
Pentru copiii gradinitei „Alex Kindergarten”, anul scolar a inceput pe 1 septembrie. Cu inimile pline de emotie parintii au avut ocazia de a asista la o serbare pe care educatorii au organizat-o cu multa grija pentru micutii al caror viitor debuteaza acum. Bucuria degajata de cantecele si dansurile lor a fost molipsitoare, deoarece in scurt timp si cei mari s-au alaturat petrecerii incepute inca de la primele ore ale diminetii. aEste primul an cand imi aduc copilul aici si nu am facut aceasta alegere intamplator. Am auzit numai de bine de aceasta gradinita, iar petrecerea de astazi m-a facut sa imi intaresc aceasta parere”, a declarat Daniel Varga, unul dintre taticii care a asistat la petrecerea copiilor. Increzatori si mai pregatiti (gradinita a fost infiintata anul trecut) cadrele didactice alaturi de conducere si-au facut o deviza anul acesta: aA invata pe cineva inseamna a-i schimba viata pentru totdeauna!” si au promis celor prezenti ca vor transforma gradinita intr-un al doilea camin, unde cei mici avor gasi dragoste si educatie la cele mai inalte standarde, dar si un loc de recreere si destindere”, asa cum a spus Andreea Aelenei, director educativ, in deschiderea evenimentului. Serbarea a fost marcata si de prezenta directorului administrativ Costel Balanuca, care emotionat de atmosfera extraordinara degajata de rasul cristalin al copiilor a adaugat ca spera ca aanul acesta sa se infiinteze o noua grupa pentru ca cererile sunt din ce in ce mai multe. Parintii sunt multumiti, ceea ce ne face sa intampinam cu bucurie fiecare deschidere de an scolar si sa oferim servicii cat mai bune din punct de vedere calitativ”.Scris de Daniela Pilat
Copiii de pe Valea Plangerii au vazut marea
Aproape 30 de copii din zona Podu Turcului care beneficiaza de programele sociale ale FSC au trait la sfarsitul lunii august o experienta unica: au vazut marea! Tabara a fost finantata de Consiliul Judetean (CJ) Bacau si a avut drept scop sa sustina activitatile educative oferite de FSC copiilor saraci din Stanisesti, Podu Turcului si Vultureni in „Clubul cu lipici”. „Elevii selectati s-au remarcat prin participarea constanta si obtinerea unor rezultate bune in cadrul centrelor educationale, arata Ionut Chirita, FSC. Ei au primit o bine-meritata rasplata in cadrul taberei de la Costinesti”. Pentru cei mai multi dintre ei a fost prima oara cand au mers cu trenul, au vazut aievea un vapor si au intrat intr-un parc de distractii. Intorsi in satul lor, pustii au avut ce povesti. Andrei, un baietel de 9 ani din Stanisesti, a marturisit ca cel mai mult i-au placut valurile, „unele erau chiar foarte mari, mai mari ca mine, insa mi-a fost frica sa intru in apa cand erau valuri”, iar Alexandru, din Vultureni, a fost surprins ca „apa era foarte sarata!”. In acest week-end, cei 28 de copii s-au intors acasa, bronzati si fericiti. „Suntem bucurosi ca am reusit sa aducem atata fericire acestor copii merituosi dar, din pacate, si extrem de saraci din comunele unde am deschis aClubul cu lipicia, a declarat Gabriela Achihai, presedinte FSC. Ei merita sa aiba sansa la o educatie de mai buna calitate si la un viitor mai bun, viitor pe care si-l vor putea construi in special prin educatie”.
Scris de Silvia Patrascanu
Amaratii satelor sunt la mana primariilor
Indolenta referentilor sociali ii lasa fara asistenta medicala
Saracii satelor ar trebui sa inalte rugi fierbinti pentru a fi iertati de boli. Altfel, multi dintre ei ar fi nevoiti sa plateasca serviciile medicale. Se afla in aceasta situatie beneficiarii Legii 416, a venitului minim garantat, pentru care primariile nu s-au invrednicit sa faca raportarea la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Daca timp de trei luni consecutive
documentele nu ajung la CJAS, persoanele respective pierd dreptul la asistenta medicala gratuita.
Neasiguratii nu au dreptul decat la asistenta de urgenta, atata timp cat viata le este pusa in pericol. Nu primesc medicamente compensate, iar in caz de spitalizare platesc atat cazarea, cat si toate serviciile medicale primite. Beneficiarii Legii 416, a venitului minim garantat, sunt asigurati din oficiu. Nu trebuie decat ca primariile sa depuna la CJAS listele cu numele celor inregistrati cu ajutor social. Unele primarii nu se invrednicesc sa faca nici macar acest minim efort. aPrimaria cu cea mai mare restanta este cea din Hemeiusi, care nu a mai depus listele nominale din 2006, ne-a declarat dr. Mihai Ichim, purtator de cuvant al CJAS. Alte primarii au restante mai mici, dar tot peste trei luni: Dofteana, Gaiceana, Girleni, Gura Vaii, Itesti, Pirgaresti, Scorteni, Valea Seaca, Solont, Stefan cel Mare, Strugari si Tamasi. Este posibil ca in unele din aceste comune sa nu existe beneficiari ai Legii 416. In acest caz, primariile ar fi trebuit sa ne anunte”. Pentru o persoana atat de saraca incat sa se incadreze in prevederile Legii 416, plata zilelor de spitalizare, a interventiilor chirurgicale si a medicamentelor primite este insuportabila.
Scuze peste scuze
Chiar si pentru un singur beneficiar al Legii 416, primaria este obligata sa faca raportare lunara la CJAS. Aceasta obligatie este lasata cam la coada prioritatilor de catre referentii sociali. aNoi avem numai 11 persoane care intra in aceasta categorie, ne-a declarat Gina Rotariu, asistent social la Primaria Pirgaresti. Am omis sa trimit listele. Nu stiu de ce. Poate fiindca nu s-au internat si nu au avut nevoie de asigurarea medicala. Saptamana viitoare rezolv.” O situatie mai ciudata are in centru Primaria Hemeiusi. Aceasta este facuta de rusine de CJAS, ca avand o restanta de 2 ani. Asistentul social sustine insa ca sta bine la acest capitol, ultima lista depusa fiind cea pentru luna iulie, deci la zi. aDoamne fereste! s-a aratat mirata Iuliana Jatariu. Cum sa nu trimit? Cred ca au facut o greseala.”
Listele se misca
Fiecare asigurat trebuie sa figureze pe lista medicilor de familie. Lunar, evidenta medicilor este confruntata cu cea de la CJAS. Daca in baza de date a CJAS o persoana nu figureaza ca asigurata, este exclusa de pe lista medicului si devine neasigurata. Sunt invalidati salariatii carora angajatorii nu le-au virat contributia, somerii care au iesit din perioada legala de somaj, asistatii sociali neraportati de primarii. Acestea sunt doar cateva exemple. Lunar, de pe listele medicilor de familie apica” in jur de 100.000 de persoane. Fiecare dintre acestea este privata de asistenta medicala gratuita in caz de boala. De asemenea, medicii si spitalele care ii ingrijesc nu primesc banii de la CJAS pentru serviciile acordate. Scris de Doina Mincu
Cu un petec de hartie prin Europa
Pentru bacauanii care calatoresc in Uniunea Europeana, cea mai sigura cale de a-si asigura asistenta medicala gratuita in caz de urgenta este cardul european de sanatate. Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) a eliberat acest card numai in primele 8 luni ale anului 2007. Dupa aceasta perioada, cardurile nu au mai fost tiparite, deoarece contractul incheiat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate pentru emiterea lor a expirat. Licitatiile ulterioare au fost acoperite de scandaluri, asa ca in locul cardurilor se elibereaza certificate de asigurat. Pentru a intra in posesia certificatului, solicitantii trebuie sa se prezinte la CJAS cu un document care sa le sustina calitatea de asigurat. In cazul salariatilor, acesta este adeverinta eliberata de angajator. Si in acest caz, sistemul birocratic nu se dezminte. In mod normal, ar trebui sa fie suficient un act de identitate, iar asiguratul sa fie acautat” in baza de date a CJAS. Dupa depunerea cererii, certificatul se obtine in maximum 3 zile. Valabilitatea certificatului inlocuitor al cardului european de sanatate este de sase luni si el poate fi folosit numai in fata autoritatilor sanitare din tara de destinatie sau de tranzit, pentru dovedirea calitatii de asigurat in Romania. Cardul nu ofera acoperire decat pentru situatii de urgenta aparute pe parcursul calatoriei, nu si pentru tratarea unor afectiuni preexistente acesteia.Scris de Doina Mincu
Fetitele vor fi vaccinate impotriva cancerului de col
Ministerul Sanatatii Publice intentioneaza sa introduca un nou vaccin obligatoriu pentru copii. Este vorba despre cel impotriva Human Papiloma Virus (HPV), asociat cu 96% din cancerele de col uterin. Numarul mare de cazuri aflate in evidenta medicilor si multiplele suspiciuni stabilite cu ocazia Programului national de evaluare a starii de sanatate a populatiei a determinat aceasta initiativa. Programul de imunizare impotriva HPV va demara in aceasta toamna si se adreseaza fetitelor de clasa a IV-a. Pentru luna octombrie este stabilit sa inceapa un alt program, de screening pentru depistarea cancerului de col uterin, de san si de colon. MSP a alocat fondurile necesare, iar persoanele care au fost incluse in grupele de risc in cadrul Programului de evaluare a starii de sanatate a populatiei vor primi, esalonat, invitatia de prezentare la screening. Actiunea se va desfasura timp de 3 ani. „Screeningul gratuit este o oportunitate binvenita pentru pacientii care nu-si permit plata analizelor, iar imunizarea impotriva HPV mi se pare chiar mai importanta, deoarece trebuie sa invatam sa facem in primul rand preventie”, ne-a declarat dr. Cecilia Lucaci, sef compartiment Programe de sanatate la ASP. Scris de Doina Mincu
Handbal masculin / Stiinta incepe campionatul fara Sandu Iacob si Vladimir Bajin
Pe mana copiilor
Ca niciodata, accidentarile incurca planurile handbalistilor bacauani. Si asta chiar inainte de inceperea noului sezon. Daca anul trecut nu s-au confruntat cu probleme grave, acum oficialii Stiintei stiu sigur ca nu pot conta pe doi jucatori cel putin pentru meciul de debut in Liga Nationala: Sandu Iacob si Vladimir Bajin. aSper sa se refaca in cel mai scurt timp si sa nu apara alte surprize in aceasta saptamana”, a afirmat, ingrijorat, antrenorul Gabriel Armanu.
Fara lider
Golgheterul campionatului in sezonul precedent, Sandu Iacob s-a accidentat la un joc-scoala disputat in cursul saptamanii trecute. Diagnostic: ruptura de ligamente, leziune pe ambele meniscuri etc. aAbia am inceput pregatirea la sala de forta, mai am nevoie de 3-4 zile. Ramane de vazut daca voi putea trece la antrenamente alaturi de colegi, dar nu stiu daca prind meciul cu Resita”, a spus liderul Stiintei si al echipei nationale. Sansele de joc sunt oricum minime: aVineri, doctorul mi-a recomandat 8-10 zile de repaos. Mai am de stat. Bine macar ca nu este mai grav. Pierd un meci, nu mai multe. Nu voi forta revenirea pentru a nu risca o accidentare mai grava. Imi doresc foarte mult sa nu ratez prezenta la Campionatele Mondiale”.
Probleme cu pivotii
Ambii pivoti transferati in aceasta vara au de asemenea probleme. Djodje Todorovici a reluat pregatirea, dar Vladimir Bajin nu va juca in partida cu Resita, programata la finalul acestei saptamani. aVa fi un campionat mult mai echilibrat. Problema este ca nu suntem cu totii valizi, acesta e un avantaj pentru adversari. In orice caz, lotul ne permite sa fim optimisti. Avem o echipa peste ce a fost anul trecut, numeric si valoric. Orice clasare mai sus decat in campionatul precedent este o realizare”, a subliniat Sandu Iacob. In sezonul trecut, Stiinta a terminat pe 4, in spatele UCM Resita.
Solutie din interior
Variantele pentru a suplini absentele vin din interior. Mai exact, de la internationalii de tineret ai Stiintei: Cristian Ghita si Dragos Iancu (foto). aPentru mine este imbucuratoare evolutia lor si le vom acorda incredere in continuare”, i-a laudat antrenorul Gabriel Armanu dupa ultimul turneu la care a participat echipa bacauana (la Constanta). Acum, tehnicianul bacauan este decis sa mizeze pe cei doi in campionat: aMerg pe mana copiilor”. Astfel, Ghita si Iancu vor debuta in Liga Nationala in meciul cu UCM Resita, care se va disputa la sambata, 6 septembrie, la Sala Sporturilor (ora 11.00). Este prima lor sansa dintr-un pariu cu viitorul.Scris de Dana Popa
Formula trei profitori
Anuntatu-s-au cu mare pompa cei trei catindati la postul de premier din partea principalelor partide. Mare surpriza mare, e vorba de Tariceanu, Geoana si Stolojan. Unul mai competent ca altul, cei trei crai de la Rasaritul Europei si-au dovedit abilitatile din plin pana acum. Unul s-a dat in stamba pe la inundatii, altul a izbutit sa coboare PSD-ul in sondaje cat incape, iar ultimul, dar nu cel din urma, a reusit ceea ce nici cu gandul nu gandeam, si anume sa stoarca o lacrima din ochiul spanchi al lui Basescu. Daca stam stramb si judecam dupa cum putem, indiferent de optiunea ministeriala vom sari din lac in put. Ori un prostanac lipsit de charisma, ori un motorist megaloman, ori o marioneta prezidentiala cu trasaturi de Terminator in mizerie. Indiferent de cum va decide poporul sa-si exercite dreptul de vot, din lista restransa a potentialilor prim ministri nu este ce lua pe doua bete. Dar de fapt potul cel mare nu vizeaza competenta, ci banii. In functie de care si cum va fi ales, un anume partid (eventual o alianta de partide) va gestiona fondurile de la buget. Bani multi, care daca primesc destinatii preferentiale pot face minuni in perspectiva prezidentialelor de la anul si a cresterii progresive a conturilor politicienilor. Cu un cabinet docil, orice premier poate sa-si faca toate mendrele, spre propasirea personala coroborata cu recompensarea sustinatorilor. Ordonantele si hotararile de Guvern fac adevarate minuni cand sunt elaborate cu dedicatie, iar cei trei doritori de sefie a Executivului exact asta urmaresc. Binele cetateanului, dezvoltarea echilibrata a tarii, astea sunt baliverne de campanie, care sunt uitate imediat dupa validarea scrutinului si numirea in functie. C-o fi Tariceanu, Geoana sau Stolojan, efectele vor fi similare: fonduri cu dedicatie, acte decizionale pe baza de favoritisme, inchiderea ochisorilor la unele mici manevre ale lacheilor din teritoriu sau ale propriului cabinet. O mana se spala pe alta. sta-i principiul sanatos si igienic dupa care se ghideaza clasa politica autohtona. Ca prin definitie sunt o ciurda de profitori, asta nu mai conteaza, atat timp cat au manutele curate. Scris de Emilian Berceanu
Modificari in legislatia electorala
Bani mai multi pentru Senat
Alegerile generale mulg bugetul de aproape
45 milioane de euro. Investitie pe termen mediu, deoarece, cel putin ipotetic, dupa aceasta romanii vor putea sta linistiti cale de patru ani, deoarece va avea cine sa vegheze asupra intereselor lor.
Scrutinul care se apropie cu pasi repezi a pregatit o serie de surprize pentru viitorii parlamentari. Tinand cont de procedura uninominala, executivul a decis sa le acorde candidatilor la un fotoliu comod in Senatul Romaniei posibilitatea unei supra-finantari de campanie. Astfel, daca initial bugetul prevazut pentru un parlamentar, indiferent de camera, era de 350 de salarii de baza minime brute, Guvernul a hotarat ca pentru cei dornici sa se plaseze in Senat plafonul sa creasca la 500 de salarii. Ceea ce, in cifre, inseamna 250.000 lei pentru candidatura unui senator si 175.000 lei pentru cea a unui deputat. Noile reguli au fost implementate prin ordonanta de urgenta, diferenta fiind justificata de marimea colegiilor electorale.
Ultima sansa: donatiile
Nu este nicio noutate ca, de fapt, campaniile electorale inghit mult mai multi bani decat ceea ce se aloca de la bugetul de stat. Iar „salvarea” candidatilor nu poate veni din alta parte decat din donatiile, indeobste generoase, venite din partea amicilor sau a societatilor de partid. Conform noilor modificari aduse Legii 334/2006 privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale, donatiile primite de la o persoana fizica pot fi de pana la 400 de salarii minime brute pentru fiecare campanie, in timp ce „obolul de campanie” al unei persoane juridice poate ajunge pana la 1000 de salarii. Dupa cum bine se vede, de fapt grosul finantarilor vine de la sponsori, si in niciun caz de la bugetul de stat. Din cei 100.000 euro de la buget, un candidat isi acopera, in cel mai bun caz, doar costurile pentru o parte a materialelor de campanie.
Legea buletinului
In baza legii votului uninominal, practic a fost eliminat votul pe liste suplimentare. Singurle exceptii constau in exprimarea optiunilor electorale de catre candidatii pentru Parlament care s-au inscris in alte colegii decat cele unde au domiciliul. In ceea ce priveste urna mobila, aceasta poate fi solicitata de catre persoanele spitalizate sau de catre detinutii care nu au fost decazuti din drepturile electorale.
Noi limitari
Schimbarile cuprinse in ordonanta de guvern afecteaza si societatile care se ocupa cu sondajele de opinie. Astfel, orice sondaj cu continut electoral poate fi facut public doar cu precizarea denumirii institutiei care a efectuat sondajul, a esantionului si a marjei de eroare, perioada in care s-a efectuat sondajul, plus precizarea clara a clientului si a persoanei, fizice sau juridice, care a platit pentru sondaj. Exit poll-urile pot fi efectuate doar de societati sau ONG-uri care au primit acreditare pentru exercitarea acestui tip de activitati din partea BEC. In plus, in ziua scrutinului este interzisa prezentarea exit poll-urilor inainte de inchiderea urnelor.Scris de Emilian Berceanu
Morti chemati la DNA / Costica Asaftei, fost primar la Dofteana, este acuzat de abuz in serviciu
Desi fostul primar al comunei Dofteana, Costica Asaftei, a trecut in lumea dreptilor din luna martie 2008, procesul penal in care DNA il acuza de abuz in serviciu continua. Cei ce au facut apel sunt consilierii locali, care nu vor sa ramana cu buzele umflate. Raposatul Asaftei este acuzat ca a vandut domeniul Ghica la un pret derizoriu, Consiliul Local fiind prejudiciat de 370.873 euro.
Cei care s-au sesizat despre vanzarea abuziva a castelului, terenului si anexelor aferente domeniului Ghica au fost politistii de la Biroul de Investigarea Fraudelor din Onesti. Ancheta acestora a fost completata si de raportul Camerei de Conturi, in urma controlului efectuat la data de 29 iulie 2005 la Consiliul Local Dofteana. Expertii au concluzionat ca domeniul Ghica s-a vandut cu 800.000 euro, fara ca la stabilirea acestui pret sa fi stat o evaluare autorizata. In consecinta, reprezentantii Directiei de Control Financiar au stabilit ca aceasta tranzactie s-a facut cu incalcarea prevederilor HG nr.841, din 1995, prejudiciul estimat fiind de 370.873 euro.
DNA l-a trimis in judecata pe primarul Asaftei
Cazul a intrat in atentia procurorilor de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), care la randul lor au inceput audierile in acest dosar. Desi in focurile anchetei au ajuns toti membrii comisiei care a aprobat vanzarea domeniului Ghica catre SC Mecano Electric Service SRL Darmanesti, in final a fost trimis in judecata doar primarul de atunci, Costica Asaftei. Procurorii anticoruptie au stabilit ca o prima vina a edilului este ca aa anuntat ca bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit, fara a preciza un pret minim de incepere a licitatiei, motivand ca Primaria are nevoie de bani pentru construirea unei sali polivalente”. Prima licitatie cu strigare pentru vanzarea domeniului Ghica a fost la data de 11 august 2003, la un pret de pornire de 800.000 euro. Cum nu s-a prezentat nici un ofertant, licitatia a fost reluata pe 18 august. Abia pe 25 august s-a primit oferta de la Adrian Cadar, administratorul firmei Mecano Electric Service Darmanesti. Peste patru zile, acesta avea in buzunar contractul de vanzare-cumparare. Procurorii de la DNA au concluzionat ca primarul Costica Asaftei se face vinovat de infractiunea de stabilirea cu intentie a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala si abuz in serviciu, motiv pentru care, in decembrie anul trecut, l-au trimis in judecata.
Fiul raposatului a facut recurs
Dosarul a ajuns pe rolul instantei din Onesti. Dupa numai trei luni s-a pus problema incetarii procesului penal pe motiv ca primarul Costica Asaftei a trecut in lumea dreptilor (23 martie, n.a.), iar CL Dofteana nu s-a constituit parte civila. aDe fapt, fostul primar Costica Asaftei a fost intrebat daca CL se constituie parte in proces, si nu consilierii. Raspunsul lui a fost negativ si de aceea procesul penal a incetat. In aprilie insa am desemnat un reprezentant al CL care a facut apel la Tribunalul Bacau”, explica Toma Bourita, consilier juridic al CL Dofteana. Instanta a admis apelul si a trimis dosarul spre rejudecare. Lucrurile insa nu au ramas asa, in scena intrand procurorii DNA, care au facut recurs. aArgumentul instantei de apel cum ca latura civila a cauzei a fost complet solutionata intrucat, in cauza, nu au fost introdusi mostenitorii decedatului este nefondat”, se specifica in recursul facut la Curtea de Apel de procurorii anticoruptie. Recurs a facut si fiul primarului decedat, Costica Asaftei jr., fara sa puna pe tapet motivele acestuia. Mai are insa timp, tinand cont de faptul ca recursul se va judeca pe 29 septembrie.
Scris de Lili Adochitei
Consecinte dramatice
Centrul Regional de Ecologie atrage atentia asupra problemelor de mediu aparute la Lacul Galbeni, arie naturala protejata. Conform lui Gabriel Gritcu, coordonator programe CRE, Lacul Galbeni va continua sa fie afectat cel putin pana in anul 2013. Situatia dramatica se datoreaza lucrarilor la digul drept, lucrari incepute in anul 2006, atunci cand a si fost golit lacul. Din nefericire, inundatiile din vara aceasta au afectat lucrarile, consecinta fiind decalarea termenului final al lucrarilor. aLacul va ramane golit, dupa opinia specialistilor, pana cel mai devreme in anul 2011. Cu toate acestea, vor mai dura cel putin 2 ani pana la refacerea ecosistemului, adica pana in anul 2013, dupa cum arata studiul realizat de Muzeul de Stiintele Naturii aIon Borceaa din Bacau. Lacul Galbeni reprezenta pana la golirea lui, in anul 2006, o importanta zona de cuibarit de pe culuarul de migratie est-carpatic, aici fiind identificate 168 de specii de pasari. Consecinta pe care golirea a avut-o asupra ariei naturale protejate este dramatica, speciile de pasari de lac care in conditii normale depaseau zeci de mii de exemplare, nemaiputand fi observate in prezent”, spune Gritcu. Coordonatorul CRE face un apel la toate institutiile specializate sa acorde o atentie sporita problemelor de mediu de la Lacul Galbeni, mai ales in conditiile in care Bacaul si asa sufera in acest domeniu. aDoar 1,46 % din suprafata totala a judetului Bacau reprezinta perimetru natural protejat. In comparatie, in Neamt sunt instituite arii naturale protejate pe 7,5 % din suprafata judetului”, precizeaza Gritcu. Ecologistii doresc infiintarea de noi arii naturale protejate pentru a asigura conservarea patrimoniului natural din judetul Bacau.
Scris de Ionut Avram
Afaceri murdare cu produse petroliere / Comisarii Garzii Financiare au estimat un prejudiciu de 40 milioane
Desi este o firma de apartament, SC Aricleea SRL din Bacau a facut afaceri grele cu produse petroliere. Comisarii de la Garda Financiara apreciaza ca prejudiciul cauzat la bugetul de stat este de peste 40 milioane lei. Organele fiscale nu au pus mana pe evidentele contabile, pentru ca au gasit sediul firmei gol.
Societatea Aricleea SRL din Bacau, cu sediul pe strada Prieteniei, avand ca administrator pe Aurelian Dobrescu, din Prahova, a intrat in vizorul comisarilor de la Garda Financiara, dupa semnalele de alarma trase de omologii din Prahova, Alba, Hunedoara si Constanta. Comisarii financiari bacauani erau rugati sa stabileasca legalitatea tranzactiilor comerciale efectuate de firma Aricleea cu SC Palcris Oil Com Ploiesti si SC Universal Makedon Deva, in calitate de furnizori, cu Eurostar Grup SRL Alba Iulia si SC Windland Investitii Financiare SRL Constanta in calitate de beneficiari. In urma verificarilor efectuate, specialistii de la Garda Financiara au constatat ca societatea din Bacau nu desfasoara activitati tocmai legale. In perioada mai 2007 – ianuarie 2008, se pare ca firma Aricleea s-a aprovizionat de la Palcris Oil Com Ploiesti cu 4.778.392 litri si 1.864.290 kg produse energetice in valoare de 13.141.956,34 lei. Tot comisarii financiari au stabilit ca in noiembrie-decembrie 2007, firma Aricleea s-a aprovizionat de la Universal Makedon cu 11.692 l produs energetic, in valoare de 256.916,76 lei. De asemenea, in perioada ianuarie – aprilie 2008, firma din Bacau a livrat catre Windland 17.914,44 t pacurina neconforma, in valoare de 17.655.577,53 lei, din care 14.836.636,64 lei reprezentand contravaloarea marfii si 2.818.960,96 lei TVA. Tot societatea Aricleea a livrat, in luna noiembrie 2007, in baza a doua facturi fiscale, catre SC Eurostar Grup, 37.900 l motorina Euro 4 in valoare de 116.360,58 lei. Garda Financiara nu a putut efectua verificari asupra evidentei contabile a firmei pentru ca aceasta nu functioneaza la sediul declarat.
Teapa de zeci de milioane la bugetul de stat
Din verificarile efectuate, comisarii financiari au mai constatat ca administratorul firmei Aricleea, Aurelian Dobrescu, nu a depus la organele fiscale teritoriale raportarile prevazute de lege, nu are autorizatie de utilizator final sau de antrepozit fiscal de productie si nu s-a declarat ca platitor de accize. In conformitate cu art. 176 din Legea nr.571/2003, nivelul accizelor pentru benzina cu plumb este de 480 euro/t, iar comisarii financiari au estimat in cazul firmei Aricleea un prejudiciu de 44.631.236,12 lei. In acest context s-a solicitat Directiei Generale a Finantelor Publice – Activitatea de Inspectie Fiscala, respectiv Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale stabilirea in intregime a obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat de catre societatea bacauana. aDomeniul produselor accizabile este un domeniu cu risc fiscal ridicat, profiturile obtinute prin neplata taxelor fiind uriase. Prin monitorizarea permanenta a tranzactiilor din domeniul respectiv incercam sa stopam evaziunea fiscala cu produse accizabile”, ne-a declarat comisarul sef Romeo Fratila, seful Garzii Financiare Bacau.
Scris de Lili Adochitei










