marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5574

Incubatorul de afaceri cloceste milioane de euro

    Profit maxim pe domeniul public

    Daca este sa ne uitam peste procedura privind implementarea Programului National multianual de infiintare si dezvoltare de incubatoare de afaceri din Romania, atunci ne putem da seama de ce autoritatile locale s-au dat peste cap ca modificarea contractului de concesiune privind fostul strand al Tineretului ardea tare la interesele liberale.

    Autoritatile locale au modificat in repetate randuri contractul de concesiune al fostului strand, tocmai pentru a face cat mai profitabila investitia strategica a patronului de la Gepex, Gica Vlasie (foto). Ultima „revenire” asupra prevederilor contractuale privea si infiintarea unui incubator de afaceri, ceea ce ridica multe semne de intrebare. Interesul este clar, deoarece in cadrul programului de infiintare si dezvoltare de incubatoare de afaceri se vor acorda alocatii financiare nerambursabile pentru a asigura functionalitatea IMM precum si dezvoltarea economica si sociala a zonelor propuse. Programul, cel putin teoretic, vizeaza si cresterea de actiitati economice durabile, intarirea climatului investitional si reducerea ratei somajului.

    Clocirea de fonduri nerambursabile

    Incubatoarele de afaceri se constituie, conform prevederilor legale in vigoare, printr-un act de asociere in participatiune incheiat intre autoritatile publice locale, responsabile la nivel local de implementarea programului, societati comerciale (Vlasie are destule), ONG-uri, Agentii de Dezvoltare Regionala sau alte institutii cu caracter reprezentativ la nivel local, care au calitatea de parti asociate, capacitatea de a gazdui si administra un incubator de afaceri precum si aceea de a acorda asistenta tehnica si de a instrui potentialii intreprinzatori in perioada premergatoare incubarii. Deoarece baietii veseli de la Gepex doresc infiintarea unui incubator de afaceri, este implicit si cine il va administra. Drept este ca, in conformitate cu prevederile programului, trebuie utilizate procedurile de achizitie publica pentru desemnarea administratorului, dar liberalii bacauani au demonstrat in dese randuri ca nu se impiedica de astfel de mizilicuri.

    Pariu de milioane de euro

    Pentru incubatoare de afaceri s-au cheltuit zeci de miliarde de lei, iar rezultatele inca se lasa asteptate. Ca exemplu, in Dolj incubatorul a costat 5.8 milioane de euro, la Suceava 5 milioane, in Craiova aproape 7 milioane de euro. Un fel de record absolut este cel al incubatorului de afaceri din Urziceni, unde s-au cheltuit peste 25 de miliarde de lei vechi pentru o cladire in suprafata de 308 mp. Pe langa costurile uriase, si lipsa de performanta este un criteriu definitoriu in caracterizarea acestui tip de investitii. O mare parte a societatilor „incubate” dau fata in fata cu falimentul inca din perioada in care beneficiaza de sprijin. Conform estimarilor specialistilor, cel mult o societate din zece dintre cele prinse in programele de incubare izbutesc sa scoata nasul la suprafata. Dar miza nu tine de stimularea IMM-urilor. Este vorba de investitia initiala, din fonduri grase, de pe urma careia autoritatile si administratorul, la care se adauga firma de constructii, isi umplu din plin buzunarele. Restul conteaza mai putin. Daca nu deloc. Interesul celor de la Gepex este transparent… la fel ca si al autoritatilor care au ciopartit contractul de concesiune.Scris de Emilian Berceanu

    Respinsi de semeni, uitati de administratie

      aOrfanule, du-te acasa!”

      In vara aceasta, 93 de tineri ocrotiti de DGASPC, care au peste 18 ani, trebuie sa plece din centre. E important si pentru ei, dar si pentru comunitate sa-si gaseasca o slujba. Nu le va fi deloc usor: patronii nu au incredere in ei, iar administratia nu-i ajuta cu o locuinta, desi in Bacau exista blocuri goale, nefolosite.

      Pentru a-i ajuta pe tineri sa traiasca pe propriile picioare, DGASPC Bacau a infiintat Centrul pentru dezvoltarea deprinderilor de viata independenta (CDVI), care ii consiliaza timp de un an. „Nu facem discutii la nivel teoretic, abordam cat se poate de practic problemele cu care se vor confrunta: cum trebuie sa se prezinte la interviul cu angajatorul, unde vor locui, cum isi vor administra bugetul”, declara Doru Ionica, sef centru. In vara asta parasesc sistemul 93 de tineri, din care 47 sunt persoane cu handicap, iar CDVI are doar patru oameni. Ei ii invata sa-si gaseasca o slujba, sa locuiasca singuri, sa-si plateasca chiria si intretinerea. Gasirea unei slujbe se loveste de trei bariere: neincrederea angajatorilor, reactia colegilor si slaba calificare a tinerilor. Specialistul DGASPC cauta firme nu doar in Bacau, ci si in Mangalia, Calarasi, Sibiu, Neamt, Bucuresti, apoi ii duce de mana pe acandidati” la intalnirea cu patronul. aAm iesit in decor”, spune, zambind, Doru Ionica. Se face consiliere si cu angajatorii: aLe spunem ce facilitati le ofera statul si ii rugam sa-i explice tanarului regulamentul, sa aiba rabdare sa se acomodeze si sa-l dea in grija unui mester mai in varsta”.

      Bacaul nu are ateliere protejate

      Statul suporta, in baza Legii 116, 75 la suta din salariul angajatului pe doi ani. Unii patroni spun insa „Nu, multumesc, il platesc eu”. Motivul e teama ca va fi silit sa-l pastreze pe aintegrat” chiar daca nu munceste. Importanta e si reactia colegilor. „Daca din prima zi te injura si te striga aHandicapatula, aOrfanulea, nu-ti mai vine sa te duci la munca”, sustine Cristi I. O alta problema e slaba calificare a acestor copii. aE mecanic auto si nu stie unde e motorul, sustine seful CDVI. Il intreb aCe-ai facut la practica?a. Cica a umflat rotile, a spalat masini! Ies din scoala si nu stiu nimic. M-am dus eu la IVECO si Dacia Service si i-am rugat sa-i primeasca in practica”. Cel mai greu e insa pentru tinerii cu handicap, care ar avea nevoie de ateliere protejate, asa cum exista in Spania sau Franta. aEi pot desfasura activitati lucrative din care sa castige un ban: papetarie, mic mobilier, brutarie, artizanat. Sunt talentati si au multa rabdare”, afirma Alina Iftode, DGASPC. Desi statul le ofera avantaje patronilor care deschid unitati protejate, o singura firma e interesata de idee si vrea sa angajeze 10 tineri cu handicap.

      Chiria e 7 milioane,
      iar salariul, 5

      Lipsa unei locuinte e un obstacol major in procesul de integrare. Salariul unui debutant e prea mic, 5-10 milioane, pentru a acoperi plati o chirie de 200 de euro, asa ca are nevoie de sprijin macar 3-6 luni. Din 2008, 7 tineri vor fi ajutati de Asociatia TOU, care le plati integral chiria 3 luni, iar doi de Asociatia aFavor”. Raman, insa, 84 care nu au niciun sprijin. In acelasi timp, in Bacau exista blocuri nefolosite, cu geamurile sparte, acare stau degeaba”, desi ar putea fi renovate de administratie. aNoi intentionam sa demaram proiectul aVreau sa fiu independenta prin care sa infiintam locuinte sociale pentru acesti tineri, arata Doru Ionica. Speram sa obtinem finantare”. Scris de Silvia Patrascanu

      La colindat prin farmacii

        Bacauanii care primesc de la medici retete compensate au ajuns din nou in situatia de a colinda prin farmacii pentru a primi medicamentele. Si in aceasta luna, zeci de farmacii au epuizat bugetul alocat de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS). Din cele 120 care au semnat contract cu CJAS pentru asigurarea medicatiei compensate a asiguratilor, 40 au anuntat ca nu mai dispun de fonduri. In aceste conditii, conducerea CJAS analizeaza posibilitatea suplimentarii bugetului pe luna august. Este posibil ca farmaciile sa primeasca o infuzie de fonduri saptamana viitoare, pentru a se evita o criza de medicamente in ultimele zile ale lunii. Pana atunci, asiguratii trebuie sa se inarmeze cu rabdare si forta pentru a gasi o farmacie „in bani”.Scris de D.M.

        Automobilism / Start la Valencia

        Noul circuit stradal de la Valencia a fost inaugurat ieri, pentru a gazdui Marele Premiu de Formula 1 al Europei si cursele din Formula BMW.
        In calificari, Doru Sechelariu a terminat pe pozitia a 11-a din 28 de concurenti. Clasarea ar fi putut fi mai buna daca echipa pilotului bacauan nu ar fi facut o greseala, in sensul ca l-a trimis cu placute de frana noi – situatie total contraindicata. In mod normal, franele trebuie sa functioneze la parametri maximi din primii metri, din primele momente ale calificarilor. Astfel, Doru Sechelariu a pierdut mult timp pentru a-si regla masina, lucru care l-a trimis doar pe 11. In alte conditii ar fi fost capabil, fara doar si poate, sa termine cel putin intre primii 5. Chiar si fara sa aiba la dispozitie un monopost perfect, bacauanul l-a intrecut pe Mihai Marinescu, mai in varsta si mai experimentat. Doru Sechelariu isi indreapta acum sperantele catre cursele de sambata si duminica, unde spera sa recupereze si sa obtina o clasare cat mai buna.
        In Formula 1, ieri au avut loc antrenamentele libere. Calificarile sunt programate sambata, iar cursa duminica (ora 15.00, TVR 2).Scris de Dan Alexandrescu, comentator Formula 1

        Blestemul lui 0-0

        FCM Bacau va trebui sa rupa astazi blestemul remizelor fara goluri care au insotit-o mereu la meciurile de debut pe teren propriu in liga secunda. Astfel, in vara lui 2006, la primul sezon in campionatul cadet dupa 11 ani consecutivi in Divizia A, bacauanii nu au reusit decat un 0-0 in compania Petrolului Ploiesti. Pe o caldura sufocanta, bacauanii au atacat in permanenta, insa s-au intrecut in ratari, astfel incat Petrolul a scapat cu fata curata. Acelasi scenariu si anul trecut, cand FCM Bacau si-a trecut in cont doar un 0-0 pe teren propriu in compania Forexului Brasov, dupa un joc cu ratari monumentale, cea mai mare apartinand lui Dobarceanu. De notat faptul ca 0-0 s-a incheiat si ultima confruntare directa dintre FCM Bacau si Dunarea Giurgiu, din returul editiei trecute de campionat. Un semi-esec care a pus punct colaborarii dintre FCM Bacau si Costel Orac, acesta fiind inlocuit imediat dupa meci de Cristi Popovici. Scris de D. Sion

        Fotbal, Liga a ll-a / Meci de 1 solist

        FCM Bacau – Dunarea Giurgiu (azi, ora 11.00, stadion aMunicipal”, intrarea libera)

        Pentru FCM Bacau, campionatul incepe azi. Cu intarziere de o etapa. Infrangerea de la Suceava? „Am si uitat-o. E istorie. Nu ne gandim decat la meciul cu Giurgiu”, spune antrenorul bacauanilor, Cristi Popovici, alergic la amintirea esecului din runda inaugurala. Tehnicianul bacauan e convins ca echipa sa va intoarce foaia si va debuta cu dreptul in fata propriilor suporteri. „Am pregatit acest joc foarte bine. I-am simtit pe jucatori motivati si sunt convins ca cele trei puncte vor ramane la noi”, afirma Popovici, care anunta si schimbari in formatia utilizata in urma cu o saptamana. Modificari de voie, dar si de nevoie. Accidentarea suferita de Boghian ii creeaza un culoar lui Vraciu, care va face pereche in atac cu juniorul Huiban. Schimbari si la mijlocul terenului, unde vor fi titularizati Ghius si Remus Cojocaru, adica doi jucatori ce au impulsionat jocul „galben-albastrilor” pe finalul partidei de la Suceava, cu Cetate. Cristi Popovici s-a tot saturat sa auda de jocul din prima etapa, insa cedeaza: „Am jucat foarte slab, dar per total, am avut ocazii mai mari decat sucevenii. Acum, nu ne ramane decat sa castigam contra Dunarii Giurgiu. Repet, victoria ne e la indemana”.
        Giurgiuvenii se deplaseaza la Bacau fara capitanul Ciocarlan (suspendat), dar cu dorinta de a-si repara intrucatva situatia de la „adevar”, paradita dupa infrangerea suferita acasa, in fata Botosaniului. „Sunt convins ca adversarii vor veni mai motivati dupa esecul de acasa, insa cred ca la fel de motivati ar fi fost si dupa o victorie”, a comentat Cristi Popovici.
        Formatii probabile:
        FCM Bacau:Ignatescu- Dediu, Vajou, Spiridon, Dobarceanu- Dobos, Raimy, Ghius, R. Cojocaru- Vraciu, Huiban.
        Dunarea Giurgiu:Dragne-C. Gheorghe, Al. Radu, Santmare, Damian, Nicola- Cl. Vasile, Ochia, Banaru- Batfoi, St. Iordache.
        Arbitri: Mihai Ianovschi (Pitesti)- Elena Musetoiu (Cmpulung), Mihaela Gomoescu (Bucuresti).Scris de Dan Sion

        Presedintele PNL si-a proptit favoritii in comisia de urbanism / Fabrica de bani

          Impartirea consilierilor locali in comsii a starnit la momentul alegerii o serie de aimbranceli” politice, denumite pompos negocieri. Batalia cea mai mare s-a dat pentru comisia de urbanism, considerata a fi o adevarata fabrica de bani, de influenta si de putere. Presedintele PNL a fost marele castigator al luptei pentru influenta.

          Conform algoritmului politic rezultat in urma alegerilor din luna iunie, liberalii au avut cel mai mult de castigat. O serie intreaga de apropiati ai presedintelui PNL s-au trezit peste noapte proptiti in functia de consilier local, fara a fi insa cunoscuti de catre opinia publica. De-a lungul vremii, aceste personaje s-au facut remarcate doar prin faptul ca i-au cantat in struna sefului, insa sub aripa protectoare a acestuia au derulat o serie de afaceri care ridica multe semne de intrebare. Pentru ca i-au fost devotati, liberalii de mucava au fost rasplatiti nu doar cu functii de consilieri locali, ci si cu locuri in cea mai banoasa si mai influenta comisie cea de urbanism.

          Dictatura influentei

          Practic, incepand din luna iulie, atunci cand s-au ales comisiile, vreme de patru ani de zile, comisia de urbanism va fi cea care va taia si spanzura in oras. Punand in balanta si faptul ca la aceasta ora nu exista un plan urbanistic general actualizat, comisia de urbanism impreuna cu arhitectul sef al municipiului capata o influenta deosebita. Toate constructiile, toate avizele sunt acordate de aceasta comisie, avand si avizul arhitectului sef. In mandatul 2008-2012, din comisie fac parte trei dintre aoamenii de casa” ai primarului, un pesedist si un democrat-liberal.

          Rotaru presedinte

          Intr-o editie precedenta a cotidianului Desteptarea ati putut citi despre aactivitatea creatoare” a fostului consilier judetean, actual consilier local si actionar la postul de televiziune apropiat de presedintele PNL, 1 Tv. Desi poate intra fara problema in atentia Agentiei Nationale de Integritate, prin faptul ca declaratiile sale de avere se bat cap in cap si sunt indicii serioase ca nu-si poate justifica averea, liberalul Ion Rotaru a fost numit presedintele acestei comisii. Pentru a nu se isca discutii, aparent nevinovatul Mircea Fechet a fost numit secretarul acestei comisii, in vreme ce Lucian Ciubotariu este doar simplu membru. Cine sunt cei doi? Fechet face parte din organizatia de tineret a PNL, organizatie controlata de Lucian Ciubotariu, Codrin Lungu si Marius Danciu.

          Ciubotariu,
          conducator de facto

          Surse din interiorul PNL ne-au declarat ca Ciubotariu este la acest moment principalul pion in PNL si in administratia locala. Ascensiunea liberalului a inceput de pe vremea conducerii lui Valeriu Gheorghe, Ciubotariu fiind considerat omul de casa a lui Gheorghe. Cum raporturile de putere s-au schimbat in PNL odata cu intrarea in partid a primarului, Ciubotariu s-a reorientat rapid spre actualul edil. Drept recunostinta pentru ajutorul acordat, primarul l-a propulsat pe Ciubotaru in cele mai inalte sfere de influenta. Toate au culminat cu numirea in comsia de urbanism, locul unde se produc cei mai multi bani. In ceea ce priveste afacerile, conform declaratiei de avere, Ciubotariu intra lejer in categoria imbogatitilor tranzitiei. Pe langa vila de pe strada Vasile Alecsandri, liberalul mai poseda doua case, una pe Razboieni si una in Itesti, acolo unde este tatal sau este primar. In ceea ce priveste actiunile la societati comerciale, Ciubotaru detine 71,74 procente din Vinalcool, societate aflata aproape de faliment. Despre privatizarea Vinalcool, s-a tot scris in presa locala, cert fiind faptul ca Ciubotariu are aproape 11 miliarde de lei vechi in societatea bacauana, iar prin privatizare s-a urmarit practic deobandirea terenurilor Vinalcool. Liberalul este la acest moment cel mai influent om de pe langa primar, multe din usile institutiei conduse de presedintele PNL fiind deschise pentru prieteni de catre Ciubotariu. Liberalul se mai afla in spatele tipografiei Interprint, cea care a derulat o serie de contracte cu primaria.

          Presurile primarului

          Dupa cum aminteam mai sus, din comisia de urbanism mai fac parte George Bogatu si Liviu Curca, primul social-democrat, iar cel de-al doilea democrat-liberal. Social-democratul Bogatu sustine ca lucrurile din comisie vor merge exact cum functioneaza si raportul de forte din consiliu. aNiciodata nu s-au facut bani la comisie. Chiar daca dam noi aviz favorabil sau nu, oricum intra in consiliu. Iar acolo stiti care este majoritatea. Sa va spun ceva. Banii, daca se fac, se fac la nivel inalt. Toti consilierii PNL stau pres in fata primarului. Dar toate se afla mai devreme sau ma tarziu. La votul comisiei exista consens. Nu-i nimeni nebun sa se opuna unui pasaj subteran sau unui spital. Insa apar si chestiuni in spatele carora se afla interese ascunse, cum a fost cazul Gepex”, ne-a spus Bogatu. Scris de Ionut Avram

          Suntem guvernati?

            O intrebare relativ simpla, cu diferite variante de raspuns. Unii ar spune ca suntem guvernati, dar prost, iar altii ca suntem guvernati binisor. In general raspunsurile variaza in functie de cat este de multumit omul de frigider. Eu cred ca nu suntem guvernati. Nu am fost niciodata. Nici la nivel local, nici la nivel central. Pana in 1996 a fost manipulare grosolana, iar dupa anul acesta o lupta permanenta pentru putere, influenta si bani. Dupa invazia televiziunilor comerciale a aparut insa o nou trend. Guvernarea la televizor, din studio. Au experimentat metoda toate partidele politice. Politicienii s-au transformat usor, dar sigur in adevarate vedete de televiziune. Ii vedem peste tot. Pleaca dintr-un studiou pentru a poposi in altul. Indiferent de zi, indiferent de ce se vorbeste si care sunt problemele societatii. De multe ori ii privesc si ma intreb cand naiba m-au au timp sa se ocupe de lucrurile pentru care au fost votati? De altfel, prezentele lor pe sticla se regasesc in absentele din parlament, ori din sedintele de guvern. Insusi presedintele Basescu se simte foarte bine in postura de vedeta de televiziune. Fie ca participa la lansarea unei noi grile a unui post de stiri, fie ca intervine telefonic la alta televiziune, Basescu se descurca mult mai bine decat o face in functia de presedinte. Modelul sau a fost preluat si de reprezentantii politicii de pe Bistrita. Primarul se simte excelent la 1TV, acolo unde poate debita orice prostie ca nu-l intrerupe nimeni, Barzu mai avea putin si se angaja pe post de ficus la televiziuni inainte de campania electorala, ceilalti dau si ei semne ca vor sa ajunga mici vedete locale. Guvernare prin televiziune, cam asa s-ar putea denumi ceea ce se petrece. Si, in felul acesta, dezbaterea publica reala se transforma intr-una pur de imagine din care omul simplu nu are nimic de castigat. Totul s-a transformat intr-un mare sou. In vreme ce politicienii se ingramadesc sa-i vada mamele lor la televizor, in lumea reala, problemele sunt cu totul altele. Pana si dezastrele naturale se transforma in souri de televiziune, iar politcienii se afiseaza in bocitoare profesioniste pe umerii celor loviti de soarta. Trec pe langa noi o multime de evenimente care ne schimba viata, iar alesii ne ofera doar spectacol de mana a doua, numai bun pentru o populatie, nu un popor. Prin urmare, suntem guvernati? Nu. Suntem doar parte componeneta a unui spectacol de televiziune.Scris de Ionut Avram

            Bacaul beneficiaza de un amplu program de colectare selectiva a gunoiului menajer / Un pas spre civilizatie

              In timp ce serviciul de salubritate al Primariei Bacau se face ca nu vede spatiile verzi sufocate de gunoaie, singura societate de colectare a deseurilor menajere din intreg orasului a reusit sa faca un pas spre civilizatie. SOMA Bacau a demarat un amplu program de selectie a gunoiului, in europubele ecologice. Bacauanii au invatat si ei importanta acestui demers. Acum, la pubelele de gunoi este curat.

              Din 2006 si pana acum, operatorul de salubritate SOMA Bacau, in parteneriat cu ECOROM SA a lansat si deruleaza un amplu program de colectare selectiva a deseurilor menajere. In toata aceasta perioada, in 127 de locatii dintr-un total de 152 s-au amplasat pubele-container pentru colectarea separata a sticlei, hartiei si cartoanelor, a deseurilor menajere, precum si containere speciale pentru PET-uri. In fiecare zona a orasului, la ghenele de gunoi sunt acum pubele galbene, pentru materiale plastice, albastre, pentru hartie, verde, pentru colectarea sticlei si negre sau alte culori, pentru gunoiul menajer.

              Un program
              pentru protectia mediului

              S-a reusit colectarea selectiva a mii de tone de deseuri. Iar programul este una din prioritatile societatii de salubritate SOMA Bacau. „Importanta acestui program este data in primul rand de faptul ca viitoarele deseuri care ajung in rampa, prin acest proces, vor fi mult mai putin poluante si mult mai putin agresive pentru factorii de mediu, apa, sol si aer, a explicat Narcis Doru, director tehnic SOMA Bacau. Sa nu uitam ca am intrat in Uniunea Europeana si normele acesteia prevad obligativitatea colectarii selective a deseurilor municipale”. Programul intitulat „Bacaul, un oras curat” s-a dovedit a fi un succes, cifrele aratand ca bacauanii au inteles importanta acestei colectari selective a deseurilor si, mai mult, sunt multumiti ca astfel societatea in care traiesc a facut un pas important spre civilizatie. „Suntem de acord cu acest program, chiar ne bucuram ca am vazut asa ceva si la noi in Bacau, ne-a declarat Anisoara Budau, abia venita din Italia. Poate asa o sa inteleaga si lumea ca altfel nu o sa ajungem niciodata la nivelul tarilor din Occident. Acolo este curatenie si civilizatie, la noi de ce nu ar fi?”

              Deseurile sunt reciclate

              Odata realizata colectarea selectiva, deseurile ajung intr-un proces de reciclare prin care gunoiul este compactat si transformat ulterior intr-un nou produs finit, ecologic, care se recicleaza. De exemplu, din doua bidoane din plastic se poate face un fular, iar hartia reciclata salveaza sute de copaci. Pentru a constientiza si educa populatia in privinta necesitatii implementarii si respectarii unei asemenea colectari, din aceasta toamna, SOMA si ECOROM lanseaza in 20 de scoli din Bacau un nou program de invatare a copiilor a modului in care se realizeaza, pas cu pas, aceasta reciclare a deseurilor. In acest scop, au fost deja editate doua manuale, unul adresat elevilor de clasele I – IV si unul profesorilor acestora. Scris de Roxana Neagu, Laurentiu Botin

              15 proiecte SAPARD asteapta finantare europeana / Pana acum, 21 de proiecte au fost reziliate

                Din cele 162 de proiecte SAPARD inregistrate la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bacau, 21 au fost reziliate. Pana la sfarsitul lunii septembrie trebuie finalizate 15 proiecte. Investitorii bacauani nu se tem ca raman fara bani. Proiectele SAPARD n-au putut fi duse la bun sfarsit de toti cei care au vrut bani europeni. aProgramul SAPARD a fost conceput pentru a sprijini financiar dezvoltarea mediului rural si a agriculturii astfel incat, dupa momentul integrarii, tara noastra sa se poata adapta mai usor modului de lucru specific structurilor europene, ne spune Constantin Becheanu, directorul Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) Bacau. In judetul nostru au fost inregistrate 162 de proiecte SAPARD, din care 123 de beneficiari au fost persoane fizice sau juridice, iar 39 beneficiari publici”. Pana in momentul de fata, doar 60 de beneficiari privati ai fondurilor SAPARD au finalizat proiectele, in timp ce 21 de persoane fizice sau juridice au reziliat contractele. aMotivul ar fi ca multi dintre beneficiari nu au mai avut fondurile necesare pentru continuarea sau finalizarea proiectelor. In schimb, aproape toti beneficiarii publici au dus la bun sfarsit proiectele. Mai sunt 15 in curs de finalizare”, mai spune directorul Becheanu.

                Un singur dosar penal pentru deturnare de fonduri in Bacau

                Data limita pentru finalizarea proiectelor SAPARD este 30 septembrie 2008. Cine nu se incadreaza in acest termen risca sa fie obligat sa restituie fondurile primite de la europeni. aChiar daca in aceasta perioada s-au iscat nelinisti legate de plata proiectelor, in judetul nostru lucrurile stau bine. Am primit cateva telefoane privind scandalul platilor pentru poiectele SAPARD, dar nimeni nu s-a panicat. Informatia ca totusi europenii vor rambursa fondurile pentru finalizarea proiectelor a ajuns la noi, din presa, insa oficial nu am primit nimic”, ne spune directorul Becheanu. De cand se deruleaza programul SAPARD in judetul nostru, doar o singura persoana a fost cercetata penal pentru deturnare de fonduri.Scris de Lili Adochitei

                Peugeot 207 s-a vandut deja in peste 1 milion unitati

                  Lansat in primavara anului 2006, Peugeot 207 a depasit deja cifra de 1 milion unitati vandute in mai putin de 2 ani de la debutul comercial.
                  Vandut in peste 100 de tari, modelul 207 a inregistrat un important success comercial, care in 2007 i-a dat posibilitatea sa-si depaseasca obiectivul de vanzari de la
                  20 000 unitati la 521 000 unitati vandute in toata lumea.

                  207 este liderul
                  segmentului B in Europa

                  Cu 440 000 de unitati inmatriculate in 2007 in primul an de vanzari, 207 a devenit liderul segmentului B in Europa. Acest segment, care inregistreaza aproape o treime din vanzarile de pe piata europeana, este unul din cele mai competitive segmente, cu peste 70 de modele.
                  Pentru inceputul anului 2008, modelul 207 si-a continuat succesul si si-a confirmat pozitia de lider pe piata din Europa.

                  Succes care se bazeaza
                  pe o gama larga de versiuni

                  In mai putin de 2 ani, Peugeot a vandut cel mai diversificat model din acest segment, oferind un autovehicul care raspunde nevoilor si cerintelor fiecarui client, datorita diferitelor versiuni de caroserie si caracteristicilor specifice.
                  Peugeot 207 este disponibil pe piata din Romania in varianta de caroserie hatchback in 3 si 5 usi, precum si noi versiuni de caroserie (SW si CC).
                  Fiecare din versiunile de caroserie a modelului 207 vine echipata atat cu motoare pe benzina (1.4E 75cp, 1.4E 90CP, 1.4E 95CP, 1.6E120 CP) cat si diesel ( 1.4E 70CP, 1.4E 90 CP, 1.6E 90CP, 1.6E 110CP) de ultima generatie. Aceste motoare au stabilit noi standarde nu numai in ceea ce priveste performanta si flexibilitate, dar si in ceea ce priveste protectia mediului inconjurator datorita consumului redus de carburant si emisii CO2.

                  Euro NCAP a confirmat

                  Peugeot 207 este cel mai sigur automobil din clasa sa. Cu 5 stele obgtinute la testele EuroNCAP pentru protectia pasagerilor, 207 protejeaza habitaclul in mai multe feluri. Structura sa absoarbe o mare parte din energia socurilor. In cazul unui soc frontal, coloana de directie retractabila limiteaza reculul volanului, astfel riscurile intruziunii motorului si cutiei de viteze in habitaclu sunt diminuate.

                  O masina care a primit deja mai multe premii

                  Modelul 207 a fost apreciat ca un model deosebit de catre presa din diferite tari, acordandu-i-se numeroase premii: aCar of the Year 2007″ in Spania, aAuto Europa 2007″ in Italia si aImport Car of the Year” in Japonia.
                  Modelul 207 a fost de asemenea apreciat atat pentru stilul sau cat si pentru tinuta de drum si performantele inregistrate. Calitatea finisarilor si confortul interior sunt alte elemente care au contribuit la obtinerea unui nivel ridicat de satisfactie.
                  Peugeot 207 continua succesul seriilor legendare 205 si 206, ilustrand pe aceasta cale rezultatele comerciale inregistrate de marca Peugeot.
                  Peugeot 207 Smartline are un pret de pornire de 12.148 Euro cu TVA (varianta 1.4E 90CP).

                  TRENDO AUTOMOBILE –
                  concesionar PEUGEOT ofera pe langa discount-urile acordate pentru intreaga gama de autovehicule Peugeot si FINANTRI CU AVANS 0 la achizitionarea oricarui model pana la data de 30 septembrie 2008.Scris de Dsa

                  Igienizare scolara la Traian

                    Doi oameni de serviciu muncesc de zor sa termine de vopsit holul de la etaj al Scolii din Traian. In clase, treaba este aproape gata. Mirosul proaspat de var se simte inca. Bancile de culoare gri se asorteaza de minune cu jaluzelele bleu. Doar parchetul, care, desi curat, nu-si poate ascunde varsta, face oarecum nota discordanta, dar impresia de curatenie ramane. „Am inceput lucrarile pe 1 iulie si sper ca pe 1 septembrie sa fie totul gata. Anul acesta am facut doar igienizare si am schimbat mobilierul din cancelarie, care are peste 20 de ani. Trebuie schimbat si parchetul din clase, dar acest lucru ar fi ridicat destul de mult cheltuielile, de aceea am amanat lucrarea pentru vara anului viitor. Din cate am inteles, Primaria a cheltuit deja vreo 1,5 miliarde de lei vechi”, ne-a declarat Mariana Ambarus, directorul Scolii din Traian. De lucrari ceva mai consistente s-a bucurat Scoala din Zapodia, unde s-au montat termopane sI gresie pe holuri. Marele of al directorului Mariana Ambarus ramane corpul B al Scolii din Traian, in care, de zeci ani, nu s-a facut decat igieniezare. „Sa spunem ca acest corp nu este la standarde europene. Scoala este prinsa, insa, intr-un proiect de reparatii capitale, pentru care speram sa primim bani in cursul anului viitor. Deocamdata suntem in faza studiului de fezabilitate”, a explicat directorul Ambarus. Cat priveste Scoala din Bogdanesti, acesta arata ca scoasa din cutie, dupa ce in vara lui 2007 a fost refacuta din temelii. Scris de Eduard Cucu

                    Ratesul Orbic: inca un monument istoric ruinat

                    Hanul de la Gura Orbicului este monument istoric si de arhitectura laica. El a fost construit in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, tip rates (han postal fortificat), si se numara, in urma cu vreo treizeci de ani, printre cele mai bine pastrate hanuri moldovenesti. Este construit din caramida. A jucat un rol important pe drumul comercial de pe Valea Bistritei. Aici poposeau carele ardelenesti si moldovenesti incarcate cu marfuri. In fapt, astazi trebuie sa vorbim despre fostul rates Orbic, pentru ca el a ajuns o ruina. Pe internet, la Orbic -Wikipedia, mai putem citi doar atat despre Orbic : aFost sat din Moldova, in prezent incadrat in orasul Buhusi, fiind un cartier al acestuia, situat pe malul raului Orbic. Cartierul Orbic este locuit in proportie de 100% din tigani si are o criminalitate foarte ridicata. Totul este argumentat cu umor negru, printr-un articol din Desteptarea (septembrie 2005): aRomii orbicani se ospateaza cu materialul probator”… Timid, au incercat sa-l restaureze comunistii, dar s-a opus Paul Niculescu-Mizil. Dupa 1990, familia Barladeanu,careia comunistii ii luase cu forta cea mai mare parte din han, a reintrat in posesia acestei parti. S-a incercat restaurarea monumentului istoric. A fost aprobata si o suma de patru miliarde de lei vechi, dar pentru ca monumentul nu apartinea comunitatii locale, restaurarea n-a fost posibila. Negocierile Consiliului Local cu membrii familiei Barladeanu – care au avut ca scop cumpararea hanului – au fost un esec. O parte a terenului din curtea hanului a fost retrocedata. Hanul in sine nu mai poate fi denumit decat ruina. A murit hanul? aDaca n-a murit inca, il omoara sigur timpul, spune primarul Ionel Turcea. Timpul il va darama definitiv. Statutul juridic al hanului a impiedicat, in mare parte, restaurarea. Cumpararea hanului de la proprietari ar fi costat Consiliul Local, in urma cu mai multi ani, vreo zece miliarde… Un privat nu poate restaura un asemenea monument. Acum, credem ca restaurarea nu mai este posibila, deoarece nu exista nici documente pe baza carora ar putea fi realizat proiectul”. Ruina poate fi vazuta pe strada Libertatii, in apropierea salii polivalente, pe DN 15. Se zice ca, in scurt timp, in preajma ruinei, pe trenul retrocedat si vandut, se va inalta o biserica, desi unii mai cred ca mai nimerit ar fi ca, intr-o forma sau alta, sa reinvie ratesul. Consilierul judetean Mihai Pristavu zice: aSa recunoastem, ideea unei biserici nu-i rea. Bisericile au fost construite mereu in vad comercial, pentru ca lumea sa se loveasca de cruce”. Aud de vreo treizeci de ani ca hanul n-a putut fi restaurat din cauza penuriei financiare si a statutului juridic. Cred insa ca principala cauza o constituie faptul ca istoria autentica nu mai intereseaza pe nimeni. Valorile apreciate sunt, astazi, cu totul altele. Scris de Ion Fercu

                    Minulescu, varianta de toamna

                      Prima proba scrisa a Bac-ului de toamna, cea de limba si literatura romana, i-a intampinat pe candidati cu poezie de Minulescu. Aceasta a fost insotita de un text argumentativ ce a avut ca plecare un citat despre nadejde, dar si cu al treilea subiect care le-a cerut liceenilor sa caracterizeze un personaj feminin dintr-un roman interbelic. „Subiecte daca nu usoare, foarte generoase. Cel putin al doilea. In ceea ce priveste caracterizarea personajului feminin, cred ca cei mai multi candidati s-au oprit la Vitoria Lipan”, a opinat Claudia Mertiaru, purtator de cuvant al Inspectoratului Scolar, care, de formatie, este profesor de limba romana. Altfel, la proba de ieri a bacalaureatului s-au inscris 569 de absolventi de liceu, dar au fost prezenti 551. La centrul de examen de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” a functionat singura comisie speciala solicitata de un elev de la Comanesti, care si-a rupt mana dreapta. A doua solicitare de acest gen a venit de la o absolventa cu cerinte educationale speciale (CES) de la Colegiul Economic „Ion Ghica”, care sustine proba D a Bac-ului la Grupul Scolar „Mihai Eminescu”. „Maturitatea” de toamna se intrerupe pana luni, 25 august, cand va avea loc proba obligatorie a profilului absolvit. Scris de Eduard Cucu

                      Bosumflare liberala la CJAS

                        Conducerea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate si-a facut un obicei din obstructionarea accesului la informatii de interes public. Chiar si atunci cand furnizeaza informatii gresite, reprezentantii institutiei nu-si asuma vina. Ei se supara pe presa care le-a redat intocmai declaratiile. Mai nou, purtatorul de cuvant al CJAS l-a luat pe „nu stiu” in brate la conferinta de presa. In timp ce in asigurarea asistentei medicale in judet apar disfunctionalitati, conducerea CJAS se ascunde dupa un zid al tacerii. De cand in fruntea Casei Judetene de Asigurari de Sanatate se afla un medic inregimentat politic in tabara liberala, informatiile de interes pentru asiguratii din judetul Bacau sunt drastic triate. Directorul general al CJAS isi permite sa aiba simpatii de presa, cand este platit din bani publici. Mai nou, si purtatorul de cuvant a instaurat o regula care nu respecta nici pe departe Legea 544/2001, privind liberul acces la informatii de interes public. In urma cu o saptamana, dr. Mihai Ichim, ocupantul acestei functii, declara ca bolnavii de diabet sunt obligati sa scoata bani din buzunar pentru anumite tipuri de insulina. El explica si mecanismul care a dus la aceasta situatie. Era vorba despre diferenta dintre pretul decontat de CJAS pentru insulina si cel de achizitie din farmacii. Declaratia sa a aparut intocmai in cotidianul Desteptarea si la Stirile TV Bacau. Luat la rost de superiori pentru sinceritate, dr. Ichim a inceput sa sufle si in iaurt. La intrebari simple, care nu necesita decat cel mult un telefon la departamentul de specialitate din CJAS, raspunde simplu: anu stiu”. Reamintim conducerii CJAS, functionarilor care isi iau leafa din contributia asiguratilor la Fondul de sanatate, ca „in cadrul conferintelor de presa, autoritatile publice sunt obligate sa raspunda cu privire la orice fel de informatie de interes public” (art 17 din Legea 544/2001). De altfel, lipsa de transparenta a conducerii CJAS a ajuns si la urechile presedintelui CNAS, dr. Vasile Ciurchea. Prezent la inceputul acestei luni in judetul Bacau, mai marele peste sistemul de asigurari de sanatate i-a dat povete directorului CJAS sa pastreze o relatie buna cu presa. Se pare ca a vorbit in van.Scris de Doina Mincu

                        Guvernul confirma: administratia minte cu nerusinare / Nu s-a semnat niciun contract pentru reabilitarea termica

                          In ciuda faptului ca poate bacauanii sunt satui de disputele legate de reabilitarea termica, totusi este absolut necesar ca ei sa stie cum au fost mintiti cu nerusinare de autoritatile locale. Inca din anul 2006, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor (MDLPL) a cheltuit 7.973.000.000 lei vechi pentru expertiza si auditul energetic a nu mai putin de 63 de blocuri (2267 apartamente). Administratia sustine ca au fost finantate doar 31 de blocuri. Pozitia oficiala a Guvernului (liberal) arata mai presus de orice dubiu ca alesii bacauani stiu doar sa umble cu ocaua mica, in
                          dezavantajul cetatenilor.

                          Reabilitarea termica de pana acum a „papat” de la bugetul local aproximativ 50 de miliarde de lei vechi. Fara niciun zlot de la Guvern (asta ca sa nu amintim de o anumita moneda botswaneza), deoarece lucrarile cu greu se pot incadra in prevederile tehnice ale unei reabilitari ca la carte. Pentru acest motiv la inceputul lunii ministerul a decis retragerea unei prime transe de peste 2 miliarde, pentru plata lucrarilor de reabilitare din localitati unde treaba s-a facut cu simtul raspunderii, nu cu firme de partid si din bani exclusiv de la bugetul local. Acum un an si jumatate, prin adresa nr. 387/LB/19 februarie 2007, Consiliul Local Bacau a fost instiintat ca s-au alocat de la Guvern 6 miliarde de lei vechi pentru realizarea celor doua etape ale proiectarii: studiul de fezabilitate si proiectul tehnic cu detaliile de executie. Toate bune si frumoase, numai ca, asa cum scrie clar in raspunsul oficial pe care l-am primit de la MDLPL, „fondurile au fost utilizate abia in luna noiembrie si decembrie 2007, si au avut o valoare de 473.245,15 lei. Restul fondurilor nu au fost utilizate.” Adica au plecat de unde au venit, la bugetul de stat. S-au mai pierdut, pe cale de consecinta, aproape 1.5 miliarde lei vechi, din simplul fapt ca autoritatile nu au binevoit sa vada interesul cetatenilor timp de peste 6 luni, iar apoi, heirupist, au facut totul in graba.

                          Ii doare-n pix de bacauani

                          Autoritatile locale din Bacau au primit bani inca de pe 21 februarie pentru realizarea executiei de reabilitare termica, asa cum scrie la carte, pentru 12 blocuri. Instiintarea a venit la Bacau prin adresa nr. 71293/LB/21.02.2008, si le spunea alesilor nostri plini de dragoste pentru popor ca le intra in vistierie peste 20 de miliarde de lei. Mai mult, dupa ce in 2007 s-au ars cu competenta si implicarea autoritatilor de la Bacau, reprezentantii MDLPL au purtat un dialog continuu cu ai
                          nostri liberali de la putere. Prin adresele 81958/HI/17.042008 si 3522/HI/24.06.2008 li s-a solicitat „partenerilor” din Bacau sa comunice stadiul utilizarii fondurilor, fiind urmarita si impulsionarea demersurilor in vederea realizarii obiectivelor propuse a se finaliza in acest an. In ciuda interesului manifestat de Guvern (liberal ca si chestiile alea de vorba vine ne conduc), autoritatile locale au preferat sa-si vada in tihna de campania electorala si sa faca praf banii de la buget pentru reabilitarea fatadelor blocurilor.

                          Niciun contract pana acum

                          Nici pana in acest moment autoritatile locale din Bacau nu au parafat vreun contract privind reabilitarea termica a blocurilor din Bacau. Tot ceea ce s-a facut deocamdata este un fel de anvelopare, care n-are nici in clin, nici in maneca vreo legatura cu reabilitarea propriu-zisa. „Asa cum mentionam in adresa noastra nr. 10.352 din 6.08.2008, avand in vedere faptul ca pana la data de 6 august 2008 nu s-a semnat niciun contract in ederea utilizarii fondurilor alocate, ministerul a retras din fondurile alocate suma de 224.068 lei, iar in conditiile in care nu se vor incheia contracte pentru executia lucrarilor de reabilitare termica nici de acum inainte vom fi obligati sa retragem si celelalte fonduri.” Acesta este punctul de vedere oficial al MDLPL, satul de incompetenta alesilor de la Bacau.

                          Asociatiile de proprietari
                          sunt vinovate

                          Dupa cum era de asteptat, autoritatile arunca pisica moarta a reabilitarii in ograda asociatiilor de proprietari. „Nu s-a inceput mai devreme deoarece la momentul respectiv asociatiile de locatari nu au constituit fondurile necesare. Si este si vina campaniilor de dezinformare din mass-media, cum este cazul Desteptarii, ca asociatiile nu au avut incredere. Acum sunt in licitatie 31 de blocuri, iar lucrarile vor fi finalizate pana la sfarsitul anului”, a declarat Mihaela Grosu, purtatorul de cuvant al administratiei locale. „Banii retrasi de Guvern vor reveni dupa incheierea contractelor”, a continuat aceasta. Da… si marmota administrativa invelea blocurile in anvelope cu firme de partid. Bineinteles, situatia a fost din nou salvata (suna ca un cliseu din desene animate, dar cam asa este) de prea-luminatii conducatori, care, lovindu-se continuu de reticenta asociatiilor, au decis sa astupe de la bugetul local, pe cat posibil, si partea ce le-ar fi revenit cetatenilor. Scurt pe doi, din perspectiva autoritatilor, bacauanii sunt principalii vinovati pentru ca nu s-a facut la timp reabilitarea. In loc sa-si traga pe seama ca inclusiv MDLPL este satul sa-i traga de manecile prea lungi, alesii prefera sa acuze cetatenii. Timp de doi ani si jumatate nu au izbutit sa organizeze o licitatie pentru reabilitare termica. Daca asta nu-i incompetenta, atunci ce este???Scris de Emilian Berceanu

                          Ziua nationala a Bunului Simt

                          Ungurii au sarbatorit Ziua Florilor. Au transformat aceasta sarbatoare intr-un eveniment national. Au incetat, pentru o zi, la mijloc de saptamana, sa munceasca, au oprit circulatia masinilor de mare tonaj, si-au facut timp sa admire florile. Superb: o zi intreaga pentru a admira frumusetea ca esenta! Dostoievski a spus ca afrumusetea va salva lumea&quot. Tocmai de aceea cobor palaria in fata gestului ungurilor. Dar Dostoievski a mai spus ceva: omul nu se va schimba datorita factorilor externi, ci datorita mutatiilor morale! Iata de ce mi-as dori sa sarbatorim in Romania o zi nationala a Bunului Simt. in aceasta zi as dori sa prinda viata o multime de minuni. De pilda, primarul, prefectul, functionarul public, politistul, ministrul, parlamentarul, presedintele ar trebui sa se ridice in picioare atunci cand intru in birou la ei, pentru a recunoaste ca sunt slujbasii mei, palmasi platiti de mine, pentru a-mi reprezenta/apara interesele. Numai pentru o singura zi, profesorii ar trebui sa nu mai faca aluzii agresive la necesitatea meditatiilor obligatorii sau la conditionarea notei de realizarea numarului de excursionisti pentru Paris. Judecatorii ar uita in aceasta superba zi ca exista scarna aceasta de politica, rau necesar, pe lume. Arbitrii, turnandu-si cenusa pe cap, ar fluiera fara nici un fel de constrangere exterioara, asa cum fluieri, de placere, o arie din Mozart. Patriarhul Daniel mi-ar oferi cu zambetul pe buze un interviu-fluviu, fara sa-mi conditioneze deschiderea sa catre presa de nu stiu ce sume pe care ar trebui sa le donez institutiei pe care o pastoreste. Poetii care au cautat cu lumanarea premiile oficiale ale PCR sau UTC ar urma sa nu se mai creada astazi mari disidenti acuzatori si si-ar cere scuze in piata publica. Hotii mari ai natiei ar iesi, in aceeasi zi, pentru marea penitenta, in aceeasi piata publica. Parlamentarii, ministrii si basestii ar solicita imunitate pentru amaratul care fura un colt de paine impins de foamea cronica la care l-au condamnat si ar renunta la imunitatea proprie. Ziaristii ar recunoaste ca sunt oameni, drept pentru care nu prea pot fi mereu independenti. Politicienii si alesii de peste tot vor circula obligatoriu pe trotuarele bulevardelor purtand nasul lui Pinocchio. Nimeni nu va lua un sfant mita, in acea zi (intelegem drama, dar…). Doctorii vor repeta in aceeasi zi, la nesfarsit, juramantul lui Hippocrate, in vreme ce patronii vor marturisi ca profitul nu este prima ratiune a fiintarii. Basescu (Doamne, alta drama!) ar avea singura zi din an fara vizite electorale. Putem inventa coduri de conduita, pentru acest eveniment, pentru multi altii. Inventivitatea dumneavoastra va fi fara frontiere. Chiar asa: ce ziceti de o zi nationala a Bunului Simt? Traiesc mereu cu naivitatea ca frumusetea si morala autentica vor salva lumea… Un prieten imi spune ca aceasta naivitate este o aboala&quot care nu-i va molipsi pe multi. Eu cred contrariul. Alta naivitate?…Scris de Ion Fercu

                          Automobilism / Premiera mondiala la Valencia

                          Formula 1 si Formula BMW Europa revin in actualitate dupa o pauza de trei saptamani. Si revin in forta, intr-o premiera mondiala. Valencia este singurul oras din lume cu doua circuite. Unul permanent si altul stradal, construit anul acesta. Prin urmare, cursele din weekend sunt asteptate cu mare interes de toata lumea. Noua pista este asemanatoare cu cea de la Montreal, unde pilotul bacauan Doru Sechelariu a reusit de curand primul podium romanesc peste Ocean. Padocul este amplasat pe malul marii, la fel ca la Monte Carlo. Circuitul este rapid, cu linii drepte foarte lungi si, teoretic, cu multe posibilitati de depasire. Participantii pleaca de pe pozitii egale, in conditiile in care nimeni nu cunoaste traseul. Doru Sechelariu si-a facut o prima idee despre circuit dupa ce l-a strabatut pe jos in compania lui David Coulthard. De astazi incep antrenamentele, urmeaza calificarile si cursele, in care pilotul bacauan spera sa confirme forma buna in care se afla.
                          Scris de Dan Alexandrescu, comentator Formula 1

                          Tenis./ Ema Sechelariu a castigat Cupa Vrancart

                          Anul acesta a trecut la o categorie de varsta superioara, 12 ani. Acomodarea rapida si prezentele in careul de asi i-au adus salturi in clasamentele oficiale ale Federatiei Romane de Tenis. Acum, Ema Sechelariu a reusit sa-si treaca in palmares si primul titlu din 2008. Tenismena de la SCM Bacau a castigat Cupa Vrancart, turneu de categoria a IV-a desfasurat la Adjud si Onesti. Ema a inceput competitia in forta, dupa care a mers pana la capat si a luat cupa cu 7-6, 6-3 in disputa cu Andra Nitescu (Brasov). Aceasta victorie ii va aduce puncte in clasament, si, cu siguranta, mai multa incredere. Prima ocazie va fi turneul de la Oradea, unde Ema poate confirma ascensiunea sportiva.
                          Bacaul mai are doua locuri 3 la Cupa Vrancart. Teodor Balaban (SCM) s-a oprit in semifinale la 10 ani, dupa 1-6, 4-6 cu George Coman (Onesti), iar Ioana Dumitrasc (TC Bistrita) a ocupat pozitia a treia in turneul final de la categoria 14 ani. Scris de Dana Popa

                          Handbal masculin / Ultima repetitie mare

                          Stiinta joaca azi cu Cehovski Medved (ora 10.00) si CSM Medgidia (16.30), in grupa B la Cupa Marii Negre.

                          6 echipe

                          De astazi pana duminica, handbalistii bacauani fac ultima repetitie mare inainte de startul Ligii Nationale. Stiinta Municipal Dedeman participa la Cupa Marii Negre, turneu international organizat de vicecampioana HCM Constanta. Competitia reuneste la start 6 echipe impartite in doua grupe: Lokomotiv Metaleks Varna (Bulgaria), Dunaferr SE (Ungaria), HCM Constanta, respectiv Cehovski Medvedi (Rusia), CSM Medgidia, Stiinta.

                          Sistem irelevant

                          Sistemul de desfasurare este similar cu cel de la Cupa Varna, in care „studentii” s-au clasat pe pozitia a III-a in urma cu o saptamana. Se joaca doua meciuri in grupa si apoi partide de clasament. aNu este un sistem relevant. In cazul in care pierzi unul din meciurile din grupa poti ajunge sa pe bati pentru locurile 5-6. Era altceva daca se juca fiecare cu fiecare, iar echipa cu cele mai multe puncte castiga turneul. Oricum, asta conteaza mai putin. Pe noi ne intereseaza sa consolidam relatiile de joc si sa facem o repetitie utila in vederea campionatului”, a punctat antrenorul Gabi Armanu.

                          Doua meciuri in 6 ore

                          Echipa bacauana deschide turneul de la Constanta si debuteaza in compania campioanei Rusiei, Cehovski Medved, castigatoarea Cupei Cupelor in 2006. Din lotul rusilor lipsesc insa 12 jucatori, aflati cu echipa nationala la Jocurile Olimpice de la Beijing. Adversarul ramane totusi unul redutabil. aChiar daca nu vine cu cea mai buna echipa, campioana Rusiei are oricum in lot jucatori foarte valorosi”, crede tehnicianul Stiintei. Va fi un test tare pentru astudenti”, care dupa numai 4 ore vor reintra in sala pentru disputa cu CSM Medgidia. aAvem un program aglomerat, dar ne conformam la ceea ce au stabilit organizatorii”, a mai spus Gabi Armanu.

                          Zi de asteptare

                          Daca vineri au parte de activitate din plin, handbalistii bacauani au liber sambata din punct de vedere competitional. aStudentii” vor face un antrenament si vor astepta celelalte rezultate pentru a-si afla adversarul din ultima zi a competitiei. In editia precedenta a Cupei Marii Negre, Stiinta a terminat pe pozitia a II-a, in spatele HCM Constanta.Scris de Dana Popa