sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5508

S-a mai incheiat o proba de foc a tezelor unice, la matematica

    Varianta extrasa, pentru ambele clase, la proba de matematica, a fost cea cu numarul sase. Ulterior extragerii, cele 15 centre de comunicare din judet au preluat si decriptat subiectele. In unitatile scolare, subiectele au ajuns din timp pentru a fi multiplicate, iar examenul propriu-zis a inceput la ora 12.00, cum era programat. Elevii au rasuflat usurati, dupa doua ore de concentrare maxima. Si, spre surprinderea multora dintre ei, dificultatea subiectelor a fost sub asteptari. Profesorii de specialitate apreciaza proba de matematica drept una medie in privinta complexitatii subiectelor. Profesorul de matematica de la Scoala cu Clasele I-VIII „Spiru Haret”, Gheorghe Gandu, ne-a declarat ca „probleme au pus cerintele din a doua parte a tezei, unde erau necesare cunostinte mai temeinice de geometrie”. Si in parerea altor colegi gradul de dificultate a subiectelor a urmarit tocmai departajarea nivelului de cunostinte ale elevilor. Profesorii apreciaza ca maxima concentrare a necesitat subiectul nr. 2 (cu subpunctele 3c, pentru clasa a VII-a si 3d – clasa a VIII-a). Corectarea lucrarilor de catre profesorii de specialitate se va incheia cel mai probabil sambata, cand tezele vor lua drumul centrelor de evaluare. Ultima proba care incheie prima sesiune se va sustine pe 16 decembrie, doar de catre elevii de clasa a VIII-a. Acestia vor avea de ales intre istorie si geografie.
    Silvia Mares

    Lucrarile la conducta de aductiune de la Poiana Uzului au inceput. Sute de proprietari nu vor sa cedeze terenul

      Peste 300 de proprietari nu accepta sa treaca pe terenul lor conducta. Ei isi justifica refuzul prin faptul ca pe terenul respectiv nu mai pot construi o casa. Regia Autonoma de Gospodarie Comunala i-a dat in judecata. Investitia trebuie finalizata in martie 2010.

      La aproape doi ani de cand lucrarile de montare a noii conducte de aductiune de la Poiana Uzului ar fi trebuit sa inceapa, multe probleme legate de ea nu au fost clarificate nici acum. In februarie 2008, in sfarsit, a fost semnat contractul cu firma Strabag AG Austria, care a castigat licitatia, dar pe anumite portiuni ale traseului pe care trebuie sa il parcurga conducta accesul nu este nici in momentul de fata permis constructorului. Totusi, acesta a inceput executia investitiei. aAu fost demarate lucrarile in zona localitatii Darmanesti, langa barajul lacului de acumulare de la Poiana Uzului, dar avem mari dificultati cu terenul de pe traseul conductei. Ea trebuie sa traverseze si terenurile, proprietate a 200 de sateni din comuna Ardeoani. Or, desi am facut tot felul de demersuri pentru a-i convinge ca investitia este de utilitate publica si ca vor fi despagubiti pentru scoaterea temporara din circuitul agricol a suprafetei respective, nu vor sa accepte”, ne-a spus Petrus Radulescu, directorul executiv al Regiei Autonome de Gospodarie Comunala, proprietarul investitiei. La cei 200 se adauga alti sateni, proprietari de teren, din celelalte localitati pe unde trece conducta, care au refuzat, de asemenea, sa fie de acord cu aceasta. In total, din cei peste 750 de proprietari de teren, 350 se opun traversarii acestuia de catre conducta de aductiune.

      aNu mai pot ridica o casa pe terenul afectat”

      La randul lor, satenii care nu vor sub nicio forma sa cedeze terenul, chiar daca aceasta va fi doar pentru perioada cat dureaza montarea conductei pe proprietatea lor, isi sustin refuzul prin diverse argumente. aOamenii se tem ca dupa terminarea lucrarii, terenul lor nu va fi adus la starea initiala pentru ca ei sa-l poata cultiva in continuare si sa obtina aceeasi recolta ca inainte, ne spune Ioan Merlusca, viceprimarul comunei Ardeoani. Dar cea mai mare ingrijorare a lor este aceea ca nu vor mai putea construi o casa sau alt gen de cladire pe terenul sub care se afla conducta. Noi am organizat mai multe intalniri cu ei si le-am explicat ca RAGC se angajeaza sa-i despagubeasca, sa refaca terenul astfel incat sa nu fie afectata ulterior recolta, dar nu vor sa cedeze. Sunt proprietari si, ca atare, nu-i putem obliga sa semneze protocolul cu RAGC”.

      Peste 300 de procese in instanta

      Cum legislatia nu face distinctie intre scoaterea definitiva din circuitul agricol si cea temporara nici chiar in cazul unui obiectiv de interes public, asa cum este conducta de aductiune, RAGC a trebuit sa se adreseze instantei. aAm declansat deja actiunea in instanta, pentru ca nu mai putem astepta pana ce se va da o lege ori oamenii se vor razgandi, mai declara directorul executiv al RAGC. Vom castiga sigur in instanta, pentru ca este vorba despre o investitie de utilitate publica, dar problema este ca va dura pana ce se va da sentinta definitiva si irevocabila in toate cele 350 de cazuri”. Aceasta investitie ar fi trebuit terminata la sfarsitul anului 2008, dar pentru ca au fost multe formalitati de indeplinit si greoaie, termenul de finalizare a fost prelungit pana la 31 decembrie 2009. Ulterior, si acest termen a cazut. Conform contractului incheiat cu firma constructoare, investitia trebuie finalizata in martie 2010. Dificultatile pe care le intampina RAGC din partea celor 350 de proprietari ne fac sa credem ca investitia nu va fi gata nici in martie 2010. Mai ales ca numai pentru executie sunt necesare aproape 24 luni.
      Elena Tintaru

      Salariile bacauanilor, cele mai mari din regiune

        Potrivit datelor puse la dispozitie de Directia Judeteana de Statistica Bacau, salariatii bacauani au castigat in luna septembrie, in medie, cu 6 lei net mai putin decat la nivel national, fiind insa in fruntea Regiunii Nord-Est cu un avans de 59 lei fata de urmatorii clasati, iesenii. In ceea ce priveste castigul salarial mediu brut, acesta a fost in judetul nostru de 1734 lei, cu 17 lei mai mic decat cel inregistrat la nivel national. Comparativ cu luna precedenta, acesta a fost mai mare cu 0,6 la suta, iar fata de aceeasi luna a anului trecut a crescut, in preturi comparabile, cu 14 la suta. Peste media judetului au castigat angajatii din domeniul „servicii”, 1884 lei, in timp ce „agricultura, vanatoarea si serviciile conexe” (1472 lei) si „industria si constructiile” (1568 lei) s-au situat sub media judetului. O evolutie asemanatoare a avut-o si castigul salarial mediu net, in valoare de 1290 lei, cu un plus pentru „servicii” si minusuri in celelalte activitati. Fata de luna august, cresterea netului a fost de 0,9 la suta, in timp ce comparativ cu aceeasi luna a anului 2007 s-a inregistrat o crestere de 14,8 la suta. Si daca fata de media nationala salariile sunt putin mai mici, cu 6 lei net, in schimb la nivelul Regiunii Nord-Est avem cele mai mari salarii. Salariul mediu net de 1290 lei/persoana ne situeaza inaintea Iasului (1231 lei), Botosaniului (1008 lei), Vasluiului (986 lei), Neamtului (983 lei) si a judetului Suceava, ramas la urma, cu 966 lei. Cel mai mare salariu mediu net din regiune l-au ridicat bacauanii angajati in „servicii” (1394 lei), iar cel mai mic a revenit salariatilor botosaneni din „agricultura, vanatoare si servicii anexe”: 727 lei.

        (D. Vasiluta)

        Proiect finalizat de ADEL

          Asociatia pentru Dezvoltare Economica Locala (ADEL) Bacau a dus la bun sfarsit proiectul „Destinatii de excelenta pentru turismul cultural din judetul Bacau” finantat de Consiliul Judetean prin programul de finantari nerambursabile din fondurile special alocate pentru activitati non-profit de interes judetean. Scopul proiectului tine de promovarea tursimului cultural din judet, avand drept obiectiv identificarea principalelor obiective turistice din judetul nostru, concomitent cu trasarea a cinci circuite cultural-turistice. In cadrul proiectului amintit s-a realizat site-ula care cuprinde principalele atractii turistice reunite in circuite intitulate, simbolic, „Drumul culturii”, „Drumul gazarului”, „Drumul sarii”, „Drumul eroilor”, „Valea Siretului”. Proiectul isi propune sa contribuie la valorificarea potentialului turistic si cultural al judetului, prin promovarea principalelor obiective ale Bacaului.

          (Emilian B.)

          Un an de REGIO

            Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est organizeaza joi dimineata, la Hotelul Central din Piatra Neamt, conferinta REGIO – Un an de la lansare. In calitate de organism intermediar pentru implementarea Programului Operational regional, ADR N-E este responsabila pentru asigurarea transparentei asupra procesului de alocare a fondurilor la nivel regional, tot in sarcina acesteia intrand si informarea corecta a celor interesati de implementarea POR. Cu acest prilej va fi prezentata si o radiografie a implementarii de pana acum a Programului Operational Regional in Regiunea de Dezvoltare Nord-Est.

            (E. Berceanu)

            Proiecte de 200 milioane de euro aprobate in cadrul POS-CCE

              21 de proiecte, de aproximativ 200 milioane euro, din cele aproape 2.400 depuse an cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice au fost aprobate, pana an prezent, fiind ancheiat un singur contract de finantare, a declarat la Conferinta Anuala privind stadiul implementarii POS-CCE, secretarul de stat an Ministerul Economiei si Finantelor (MEF), Eugen Teodorovici. „Valoarea proiectelor depuse, pana an prezent, an cadrul POS-CCE se ridica la 7,8 miliarde lei. Au fost lansate 25 de apeluri de proiecte. 21 de proiecte an valoare de aproximativ 200 milioane euro au fost aprobate si un singur contract de finantare a fost ancheiat pana an prezent”, a afirmat acesta. Potrivit Autoritatii de Management pentru POS-CCE din cadrul MEF, totalul bugetelor apelurilor lansate pana an prezent reprezinta aproximativ 33,7% din bugetul total al POS-CCE, care depaseste trei miliarde euro. Totalul bugetelor apelurilor lansate pana an prezent, de peste un miliard euro, reprezinta lucrarile corespunzatoare anilor 2007, 2008 si 2009 si 25,8% din alocarea anului 2010. Pentru Axa Prioritara 1, Domeniul major de interventie – Investitii productive si pregatirea pentru competitia de piata an special a IMM-urilor – Sprijin pentru consolidarea si modernizarea sectorului productiv prin investitii an antreprinderi mari au fost depuse 123 de proiecte, prin intermediul carora a fost solicitata suma de 994,5 milioane lei. Valoarea medie a finantarilor solicitate este de opt milioane lei. Pentru Axa prioritara 2 – Cercetare, dezvoltare tehnologica si inovare pentru competitivitate au fost depuse 140 de proiecte, din care 57 au fost selectate pentru finantare. Bugetul alocat este de 731 milioane lei, iar bugetul pentru contractare se ridica la 657 milioane lei. Pentru Axa prioritara 3 – Tehnologia informatiei si comunicatiilor pentru sectoarele privat si public – pentru sprijinirea accesului la broadband si la serviciile conexe – au fost depuse 320 de proiecte cu o valoare de peste 15,5 milioane lei. Dintre acestea, au fost admise 285 de proiecte, an valoare de 14,3 milioane lei. Pentru Axa prioritara 4 – Cresterea eficientei energetice si dezvoltarea durabila a sistemului energetic – valoarea finantarilor solicitate se ridica la 36,31 milioane lei pentru eficienta energetica, iar bugetul total se ridica la 173 milioane lei. Solicitarile pentru proiectele de reducere a emisiilor de pulberi pentru instalatii mari de ardere valoreaza 90,9 milioane lei, la un buget total de 255 milioane lei, iar pentru proiectele din domeniul resurselor regenerabile de energie finantarea solicitata este de 1,179 miliarde lei, iar bugetul cererilor de propuneri se ridica la 275 milioane lei. O problema an privinta implementarii POS-CCE si a absorbtiei fondurilor europene de catre IMM-uri este aceea ca, din cauza procesului andelungat ca timp de acordare a sumelor solicitate de firme, situatia unor companii s-ar putea sa nu mai coincida cu cea raportata la data formularii cererilor pentru obtinerea fondurilor. Reprezentantii MEF analizeaza modificarea sistemului si a structurilor programului POS-CCE si simplificarea ghidului solicitantului.

              (Dorin.V.)

              Zeci de cursuri de recalificare pentru someri, in ianuarie

                Pentru a avea sanse mult mai mari de a gasi un loc de munca in plina criza financiara, somerii, si nu numai ei, au posibilitatea sa isi schimbe meseria urmand diverse cursuri de recalificare. Si in ianuarie 2009, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau va initia mai multe cursuri de pregatire profesionala, tinand cont de evolutia pietei muncii, respectiv de cererea si oferta de posturi vacante. Astfel, in data de 14 ianuarie institutia amintita va demara cursurile de operator calculator, precum si de zidar, pietrar, tencuitor, iar in 15 ianuarie, cele de confectioner imbracaminte. In 19 ianuarie vor incepe cursurile de inspector resurse umane, contabil, ospatar (chelner) si vanzator in unitati de alimentatie. Ziua de 28 ianuarie va fi momentul deschiderii altor cursuri, respectiv de instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze, sudor, electrician in instalatii energetice, lacatus constructii metalice si utilaj tehnologic, dulgher-tamplar-parchetar, zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor, mozaicar faiantar, fierar betonist montator prefabricate, tamplar universal si preparator produse lactate. In fine, in data de 29 ianuarie vor fi demarate alte cursuri, de lucrator comercial, bucatar si frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist. Insa, AJOFM Bacau asigura loc de munca doar pentru somerii care vor absolvi cursurile de confectioner imbracaminte, zidar, pietrar, tencuitor si dulgher-tamplar-parchetar. Inscrierea se face in baza actelor de studii, certificatului de nastere si de casatorie (dupa caz), a actului de identitate, a carnetului de somer, prezentate in original si copie, precum si a actului medical in care trebuie sa se precizeze ca persoana respectiva este apta de munca. Pentru somerii aflati in evidenta AJOFM Bacau pregatirea este gratuita. Pentru restul persoanelor care vor sa faca aceste
                cursuri se va percepe o taxa. In functie de durata (trei sau cinci luni), ele costa intre 200 lei si 400 lei.

                (Elena T.)

                Analize de 25 de miliarde intr-un an / Laboratoarele dau bataie sa cheltuiasca banii pe 2008

                  In acest an, bacauanii au avut acces fara restrictii la investigatii medicale in laboratoarele de anlize medicale. Acum, pe ultima suta de metri a anului, laboratoarele au bani ce trebuie cheltuiti. Pacientii, pentru prima data in istoria sistemului asigurarilor sociale de sanatate, sunt serviti pe loc, fara a mai fi programati sau trecuti pe liste de asteptare. Anul viitor va schimba foaia si in domeniul investigatiilor medicale si va aduce un buget de austeritate.

                  Pentru prima data de la infiintarea sistemului de asigurari sociale de sanatate, sfarsitul de an gaseste laboratoarele de analize medicale cu buget pentru investigatii gratuite. Este vorba, bineinteles, de laboratoarele care au contract cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), de la care primesc fonduri lunare pentru analizele si investigatiile medicale la care au dreptul asiguratii. CJAS Bacau a incheiat pe acest an contract de furnizare a serviciilor cu 23 de laboratoare de investigatii medicale. 19 dintre acestea se afla in municipiul Bacau, 2 in Onesti, iar in Comanesti, Tirgu Ocna si Podu Turcului, cate unul. CJAS are relatii contractuale si cu Institutul „Victor Babes”, din Bucuresti, pentru investigatii speciale. Pentru laboratoarele bacauane, aceste zile sunt ultima ocazie de a consuma bugetul alocat de CJAS. Sumele necheltuite nu se reporteaza pe anul viitor. Daca in anii trecuti listele de asteptare se intindeau pe multe luni, acum, pacientii sunt asteptati cu nerabdare in laboratoare. „Avem bani pentru toate solicitarile, ne-a declarat Iulian Margarit, administratorul unuia dintre laboratoarele de analize medicale din Bacau. Plafonul este suficient. O explicatie ar putea fi faptul ca Programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei a preluat o mare parte din pacienti. Daca in vara mai amanam bolnavii, acum suntem la zi cu analizele. Dupa ce s-a primit rectificarea bugetara, lucrurile s-au reglat.” Adresabilitatea cu bilet de trimitere de la medicii de familie si specialistii din ambulatoriile de specialitate a scazut. „E sfarsitul anului, dar sumele pe care le avem sunt suficiente, ne-a declarat si Tatiana Toader, registrator la un laborator onestean. Nu facem programari si ii asteptam pe pacienti”. Dr. Mihai Ichim, purtator de cuvant al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, ne-a declarat ca situatia este la fel in toate laboratoarele. Pentru primele trei luni ale anului viitor, bugetul va fi alocat prin acte aditionale la contractul cu CJAS din acest an. Evident, punga va fi mai stransa, bugetul fiind o medie a celor din primele 11 luni din 2008, fara rectificari. Vremuri de restriste se anunta din aprilie 2009, cand va intra in vigoare un alt contract, incheiat pe un buget de austeritate. In 12 luni, CJAS a decontat peste 2,3 milioane de analize efectuate prin Programul de evaluare. Au beneficiat de investigatii 356.000 de persoane. Costul analizelor in aceasta perioada a depasit 14 milioane lei (140 miliarde lei vechi), iar costul pe persoana a fost de aproximativ 40 lei. De la bugetul asigurarilor sociale de sanatate, judetul Bacau a primit un fond lunar de 220.000 lei (2,2 miliarde lei vechi).
                  Doina Mincu

                  Unda verde pentru noua indemnizatie de copil

                    Parintii aflati in concediu pentru cresterea copilului, precum si cei care urmeaza sa aduca pe lume un bebelus, pot fi siguri ca din ianuarie 2009 vor beneficia de o indemnizatie corelata cu veniturile lor. Indemnizatia de crestere a copilului pana la implinirea varstei de doi ani (trei ani, in cazul celor cu handicap) va fi in cuantum de 85 la suta din media tuturor veniturilor netea supuse impozitarii, pe ultimele 12 luni inainte de solicitarea ei, dar nu mai mica de 600 lei. aNormele metodologice de aplicare a actului normativ care reglementeaza acest lucru au fost publicate, astfel ca incepand de astazi (ieri – n.n.) parintii se pot prezenta la noi pentru a solicita recalcularea indemnizatiei, ne-a spus Teodor Agachi, directorul Agentiei Judetene de Prestatii Sociale. Este cerere-tip si aceasta se gaseste la noi. Parintii pot opta pentru indemnizatia noua in termen de sase luni. Chiar daca decizia noastra va fi emisa mai tarziu, plata se va face din momentul depunerii cererii, cu o singura conditie ca solicitarea sa fi fost adresata inainte ca noi sa fi facut deja virarea banilor, dupa vechea legislatie”. Dar indemnizatie de 85 la suta din veniturile salariale nete pot cere si cei care au renuntat la concediul de crestere a copilului si si-au reluat activitatea. Ei au dreptul sa renunte la serviciu si sa-si ia concediu numai in cazul in care copilul nu are inca doi ani. Vor beneficia de indemnizatie pana la implinirea de catre el a acestei varste. In toate cazurile, la indemnizatia cuvenita se adauga 200 de lei alocatia copilului. In prezent, indemnizatia este de 600 lei, plus alocatia, indiferent de veniturile salariale. In momentul actual, sunt in evidenta Agentiei de Prestatii Sociale 4.975 beneficiari de indemnizatie pentru cresterea copilului, din care peste 1.100 sunt barbati. Doar 440 persoane si-au intrerupt concediul si s-au intors la serviciu, ele primind un stimulent pentru aceasta de 100 lei. Aproape jumatate dintre ele, respectiv 200, sunt tati care, ca si mamele, au luat decizia de a-si relua munca, pentru ca veniturile salariale obtinute astfel sunt mai mari decat indemnizatia si alocatia la un loc.
                    Elena Tintaru

                    O armata de politisti pentru prinderea a doi hoti

                      Ieri dimineata, in zona Onestiului a avut loc o adevarata desfasurare de forte pentru prinderea a doi hoti de renume: Tiberiu S. si Severin C., ambii de 18 ani. Pe numele lui Tiberiu exista un mandat de executarea pedepsei cu inchisoarea pentru doi ani si jumatate, pentru furt calificat, iar Severin a fost condamnat la un an si opt luni pentru tentativa de furt. Cei doi au participat impreuna la nu mai putin de 20 de spargeri. Ca sa poata fi retinuti delincventii, si-au dat mana lucratori de la Biroul Politiei Rurale din Onesti, politisti de la CaiutI, Cotofanesti, Stefan cel Mare, Urechesti, Detasamentul de Politie pentru Interventie Rapida si jandarmi. Practic, indivizii nu au mai avut nici o sansa de scapare. Ei au fost condusi la Penitenciar, unde isi vor petrece in tihna Sarbatorile.

                      (Lili A.)

                      Trichineloza i-a bagat in priza pe veterinari

                        Pana pe 20 decembrie, toti medicii veterinari bacauani care efectueaza examenele trichineloscopice vor intra intr-un proces de reinstruire si testare teoretica si practica. aTot in aceasta perioada se va verifica si echipamentul de examen trichineloscopic, iar acolo unde se impune se vor remedia defectiunile. De asemenea, vom populariza masurile de preventie pentru a se evita orice problema in acest sens”, ne-a declarat dr. Gheorghita Vlad, seful Biroului pentru Igiena si Sanatate Publica Veterinara din cadrul Directiei Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Bacau. Tot in perioada premergatoare Craciunului, la DSVSA se va asigura permanenta, iar la laboratorul Sanitar-Veterinar Judetean se va lucra intre orele 8.00 – 20.00. Reamintim ca anul acesta, in luna septembrie, s-a inregistrat un deces din cauza trichinelozei, iar mai multe persoane au fost spitalizate.
                        Lili A.

                        Cu ochii pe mesele festive

                          Inspectia Sanitara de Stat a demarat un control specific acestei perioade care precede Sarbatorile de Iarna. Sunt verificate in primul rand brutariile, cofetariile si supermarket-urile. „Tot acum incercam sa identificam unitatile care vor organiza mese festive de Craciun si Revelion, ne-a declarat Dana Marcu, sef al ISS Bacau. Acestea sunt obligate sa ne informeze cu privire la activitatea lor pe perioada Sarbatorilor si sa ne trimita meniurile.” Doar cateva unitati de alimentatie publica au anuntat Autoritatea de Sanatate Publica in acest sens. Abaterea de la obligatia legala costa scump. Intarziatii sunt asteptati sa intre in legalitate.

                          (Doina M.)

                          Saptamana viitoare, ultima transa de ajutoare de incalzire

                            Cel tarziu la inceputul saptamanii viitoare, zeci de mii de familii din 35 de comune vor intra in posesia ajutorului de incalzire cu lemne. aAstazi (ieri – n.n.) vom vira trezoreriilor 8.530.000 lei, suma necesara platii ajutoarelor de catre cele 35 de primarii, ne-a declarat Teodor Agachi, directorul Agentiei Judetene de Prestatii Sociale (AJPS) Bacau. Maine (astazi – n.n.) primariile pot merge le trezoreria de care apartin”. Pentru familiile indreptatite la acest ajutor din municipiul Bacau si din comunele Pirjol si Saucesti banii vor veni la AJPS Bacau in cursul saptamanii viitoare. Aceasta va fi ultima transa din suma calculata pentru acordarea ajutorului de incalzire pe baza de lemne sau alt combustibil solid, la nivelul judetului Bacau. Banii vor ajunge la familiile care au dreptul la ei cu destul de mare intarziere fata de ceilalti beneficiari din 90 de localitati, deoarece primariile amintite au depus la AJPS Bacau documentatia necesara abia saptamana trecuta.

                            (E. Tintaru)

                            Datornicii la CET vor fi executati

                              CET si asociatiile de proprietari din municipiul Bacau lucreaza in echipa pentru recuperarea banilor datorati de restantierii la intretinere. Prevederile Legii 230/2007 permit furnizorului de agent termic sa se implice in aceasta activitate. Prin urmare, juristul societatii a pregatit, pe baza documentelor puse la dispozitie de asociatiile de proprietari, sute de dosare pe numele rau-platnicilor. aAm scos din fise toate datoriile, ne-a declarat Vasile Mondan, administratorul Asociatiei de proprietari 68. Chiar si cei care au sume mici de plata sunt somati si vor fi dati in judecata daca nu achita datoria. Sumele mici se aduna si duc la o datorie mare. I-am predat pe toti datornicii la CET”. In unele cazuri, rezultatele au aparut, dar nu sunt deloc spre binele debitorilor. aAm predat lista la CET si am colaborat cu juristul de acolo, spune si Raluca Vrabie, administratorul Asociatiei 109. I-am dat pe datornici in judecata si am primit deja trei hotarari de executare silita”. Asociatiile de proprietari din municipiul Bacau au numai la CET debite de peste 13 milioane lei. De patru luni, incasarile sunt in cadere libera, in timp ce facturile au valori din ce in ce mai mari si se aduna la debit.
                              Doina Mincu

                              Doru Sechelariu, pilotul anului

                              In aceasta seara, in cadrul unei ceremonii transmise in direct de TVR 1 cu incepere de la ora 21.10, vor fi decernate premiile Asociatiei Presei Auto din Romania. Alaturi de titlul acordat pentru aMasina anului”, Asociatia va oferi si alte distinctii importante. Una dintre acestea este cea de aPilotul anului”, care in urma deliberarii juriului format din cei mai reputati jurnalisti auto din Romania ii va fi acordata lui Doru Sechelariu. Bacauanul, cel mai tanar participant in Formula BMW, este primul pilot roman castigator in aceasta competitie de anvergura internationala. Doru Sechelariu a scris istorie pe circuitul de Formula 1 de la Singapore, unde a obtinut doua victorii.
                              Dan Alexandrescu, comentator Formula 1

                              Presedintele FCM Bacau, Relu Damian, e convins ca echipa sa va evita retrogradarea:

                              a99% salvati”

                              In vara, la investirea sa in functia de presedinte al FCM Bacau, era super-increzator. aNe putem clasa fara
                              probleme pe unul din primele opt locuri” anunta Relu Damian. Nu era o declaratie, ci o rafala de mitraliera. Pe parcursul turului, gloantele au ricosat din clasament, ciuruind optimismul presedintelui. Astfel, patru luni si jumatate de campionat mai tarziu, Relu Damian este mult mai realist. Stie ca FCM Bacau trebuie sa-si intareasca lotul pentru a urca in clasament. Nu are insa niuciun dubiu referitor la permanenta agalben-albastrilor” in liga secunda.

                              Dezamagit de atacanti

                              – Domnule presedinte, in vara ati anuntat ca echipa se poate clasa in prima jumatate a clasamentului. Diplomatie sau supra-evaluare a lotului?
                              – Eu asa am crezut la vremea respectiva. Poate ca am exagerat un pic, poate nu ma gandeam neaparat la un loc cinci sau sase, dar eram ferm convins ca ne putem situa undeva in zona locurilor 8-10.
                              – Cu toate acestea, semnalele erau destul de clare. FCM Bacau de-abia se salvase de la retrogradare si, in plus, isi pierduse o parte din efectiv.
                              – Asa este, insa eu am crezut mult in unii jucatori, care, din pacate, nu au confirmat. Pentru mine, acest tur de campionat a fost o dezamagire totala. Si cand spun asta ma gandesc in primul rand la numar foarte mic de puncte acumulate.
                              – Care jucatori v-au dezamagit in mod special?
                              – Prefer sa nu nominalizez, dar hai sa spun ca asteptam mult mai mult de la atacanti. Ne-a lipsit enorm un om de gol.

                              E nevoie de un lider

                              – Ce altceva v-a mai lipsit?
                              – Un fundas central cu experienta, o banda stanga mai activa… E clar ca exista cateva posturi deficitare pe care incercam sa le acoperim in inter-sezon.
                              – S-a vorbit inclusiv de o reintoarcere a lui Apostol, Codreanu si Geaman.
                              – Ati zis bine: s-a vorbit, insa deocamdata, nu e nimic concret si nici nu cred ca se va concretiza ceva pana la inceputul anului. Cei trei figureaza pe o lista mai lunga si ramane de vazut cum vor decurge lucrurile. Repet, obiectivul nostru este de a ne intari efectivul.
                              – Nu sunteti de parere ca echipei ii lipseste si un lider?
                              – In mod cert, insa liderii se nasc, nu se formeaza. Daca nu vom gasi un astfel de lider, vom incerca, fie eu, fie domnul Poenaru sa punem lucrurile la punct. Este nevoie de disciplina si de determinare.
                              – Sunt si jucatori care v-au placut in acest tur de campionat?
                              – Bineinteles. Pe Huiban, de exemplu, il consider revelatia turului. Cu un plus de experienta si de sustinere, Huiban ar fi marcat goluri care ne-ar fi saltat in clasament. De asemenea, mi-a placut Taban. Am apreciat foarte mult si evolutiile lui Vajou. Prin urmare, nu sunt doar lucruri negative.

                              Prea apropiat de jucatori

                              – Care a fost greseala cea mai marea pe care ati facut-o ca presedinte in acest tur de campionat?
                              – Am fost prea apropiat de jucatori, iar unii n-au inteles in sens pozitiv acest lucru. Probabil ca ar fi fost mai bine sa trantesc usi, sa tip sau sa-i reped.
                              – Care este in schimb lucrul cu care va mandriti ca presedinte?
                              – Cand esti pe locul pe care esti, e greu sa spui ca te mandresti cu ceva, insa un lucru pe care eu tin sa-l subliniez este faptul ca am asigurat jucatorilor conditii de primele sase locuri.
                              – Pana la locul 6, trebuie sa ajungeti pe 14, prima pozitie care va garanteaza permanenta in B.
                              – Eu sunt convins ca vom evita retrogradarea. Nu pot spune in proportie de suta la suta deoarece in fotbal nimic nu e sigur, dar 99% vom ramane in B. Cu un lot intarit si cu o disciplina de fier, putem ajunge chiar mai sus de locul 14.
                              – Si cum ar trebui sa joace FCM Bacau in retur pentru a nu avea emotii?
                              – Asa cum a facut-o cu Snagovul sau cu Dinamo II. De altfel, repriza a doua cu Dinamo II a fost printre cele mai bune jucate de FCM Bacau in ultimii doi-trei ani.
                              Dan Sion

                              Continua sau nu?

                              Cei patru evanghelisti erau trei: Luca si Matei. Patru e si numarul jucatorilor de la FCM Bacau care se pregatesc sa intre in ultimele sase luni de contract: portarul Ciprian Manea si fundasii Dan Spiridon, Daniel Alex David si Adrian Carnariu. E putin probabil insa ca toti acestia sa-si prelungeasca intelegerea cu clubul. Motivele difera de la un caz la altul. In cazul lui Carnariu, FCM Bacau nu este inca decisa daca merita sau nu sa conteze pe serviciile sale si de la vara incolo. Prin urmare, conducerea clubului nu a inaintat vreo oferta jucatorului care a bifat trei prezente si un gol in turul de campionat. „Inca nu am luat nicio hotarare in privinta lui Carnariu”, a declarat presedintele Relu Damian, care a purtat in schimb discutii cu ceilalti trei fotbalisti. Viitorul lui Manea este legat de o eventuala oferta din Liga l sau din strainatate. Daca o asemenea cerere de transfer nu va aparea, portarul este dispus sa continue cu FCM Bacau, aspect confirmat si de Relu Damian. O situatie oarecum similara este si cea a lui Dan Spiridon. Ca si anul trecut, „Spirache” isi va petrece sarbatorile de iarna in Statele Unite, la logodnica sa. Pe perioada vacantei, Spiridon va incerca sa-si gaseasca un angajament la o echipa de dincolo de Ocean, alternativa fiind o oferta din prima liga. In absenta lor, fundasul ar accepta sa semneze o noua intelegere cu gruparea „galben-albastra”. Singurul jucator care nu s-a aratat de acord cu oferta financiara inaintata de FCM Bacau este Daniel David. „Deocamdata, David aa declinat propunerea noastra, insa discutiile vor continua”, a precizat Relu Damian. Cei patru evanghelisti erau trei. Care vor fi Luca si Matei pentru FCM Bacau? (D. Sion)

                              Autarhie

                              FCM Bacau intentioneaza sa-si intareasca lotul in inter-sezon. Este putin probabil insa ca pe lista achizitiilor sa figureze si jucatori straini. Motivul? „Am vazut ce fel de stranieri vin in probe, asa ca ne vom orienta in special spre piata interna. Doar daca va aparea un jucator strain a carui valoare sa fie mult peste ce avem noi, il vom opri”, a precizat presedintele FCM Bacau, Relu Damian. In ceea ce-i priveste pe cei doi stranieri din lot, francezii Nicolas Vajou si Florent Raimy, presedintele bacauan a precizat: „Ambii sunt sub contract cu clubul si nu vor pleca decat in conditiile unei oferte care sa ne multumeasca atat pe noi, cat si pe ei. Pe Vajou as dori insa foarte mult sa-l pastram deoarece e un jucator de viitor”. (D.S.)

                              Sesiune de informare pe teme ecologice

                                Agentia Regionala pentru Protectia Mediului va invita pe data de 13 decembrie 2008, la ora 10:00 la Colegiul Pedagogic aStefan cel Mare” pentru a participa la o sesiune de informare despre programele Eco-Scoala, aSa invatam despre padure” si aTineri reporteri pentru mediu inconjurator”. Tot in cadrul acestui eveniment va avea loc prezentarea concursului aPatrula Eco” si in ce stadiu de derulare sunt programele de care am amintit mai sus. De asemenea, va avea loc o expunere a rapoartelor de evaluare a scolilor aspirante la Steagul Verde in anul 2009. (D. Pilat)

                                Bani in avans pentru IMM-uri pentru proiectele cofinantate de UE

                                  antreprinderile mici si mijlocii ar putea primi sprijin financiar an avans de la Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) pentru proiectele cofinantate din fonduri europene si deja aprobate, au anuntat surse din cadrul ministerului, care au precizat ca, pana pe 15 noiembrie, au fost depuse 2.388 de proiecte, an valoare totala de 7,8 miliarde lei, din care au fost aprobate 21 de proiecte, an valoare de 774 milioane lei. aTrebuie luate foarte multe masuri pentru sustinerea IMM-urilor si a sistemului bancar. an UE se acorda deja sume an avans. Romania a decis sa nu acorde aceste sume, dar acest lucru trebuie sa se schimbe urgent”. Aceleasi surse afirma ca foarte multe propuneri ale IMM-urilor nu mai sunt valabile, deoarece conditiile de piata sunt altele, iar costul finantarii a crescut an urma crizei financiare internationale. aAceste sume trebuie acordate chiar si cu riscul ca prefinantarea sa se piarda, ansa trebuie sa ne asumam acest risc. Fara un suport masiv din partea Guvernului, IMM-urile nu pot sa se mentina si nici sa se dezvolte”. Programul Operational Sectorial aCresterea Competitivitatii Economice” are ca obiectiv cresterea productivitatii antreprinderilor romanesti an scopul reducerii decalajelor fata de nivelul Uniunii Europene. Cresterea medie a productivitatii tintita este de circa 5,5% anual si atingerea unui nivel de aproximativ 55% din media UE pana an 2015. Bugetul total al acestui program este de trei miliarde de euro. (D.V.)