sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5465

Adio, indemnizatii, sporuri si premii la bugetari!: Se desumfla si salariile directorilor

    Bugetarii ar putea pierde salariul de merit, premiile, sporul pentru orele suplimentare si altele. Sefii de institutii vor primi indemnizatie de conducere mai mica. Niciun salariat nu va mai beneficia de spor de antena. Toate acestea, daca un proiect de ordonanta in acest sens va fi aprobat.

    Potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta, publicat pe site-ul Ministerului Muncii, angajatii institutiilor bugetare ar urma sa piarda, cel putin in acest an, o multime de drepturi salariale. In primul rand, nu vor mai beneficia de salariu de merit. Totodata, nicio institutie nu va mai acorda premii, cu exceptia celui anual (10 la suta – functionarii publici si 2 la suta – personalul contractual). Orele prestate peste durata normala a programului de lucru vor fi compensate numai cu timp liber corespunzator care se va da in tot cursul anului 2009. Aceasta prevedere nu se va aplica personalului de specialitate medico-sanitar si sanitar auxiliar din unitatile medicale. Tot in 2009 nu se va mai plati sporul pentru conditii vatamatoare personalului bugetar care isi desfasoara activitatea in autoritatile si institutiile publice unde functioneaza instalatii care genereaza campuri electromagnetice de radiofrecventa (spor de antena). Nu in ultimul rand indemnizatia de conducere va fi stabilita individual, pana la nivelul maxim. aPe noi ne vizeaza cu premiul de 10 la suta, care nu se va mai da, precum si cu sporul de antena, care este tot de 10 la suta pentru toti salariatii”, a spus Gheorghe Apostu, directorul DMIS Bacau. aAcum, indemnizatia de conducere se da la nivelul maxim, declara Teodor Agachi, directorul AJPS Bacau. Noul proiect prevede ca aceasta indemnizatie va fi de pana la nivelul maxim actual. Ministerul Muncii va stabili in ce procent va fi pentru fiecare functie de conducere. Oricum, va fi mult mai putin”. In prezent, indemnizatia de conducere reprezinta 55 la suta din salariul de baza pentru director general si 50 la suta – director executiv.

    Sindicatele au obtinut o amanare

    In urma discutiilor dintre ministrul Muncii si liderii sindicatelor, cele doua parti au luat hotararea ca pana in data de 15 martie fiecare dintre ele sa vina cu solutii (la ce sporuri salariale se poate renunta) si sa redacteze o noua forma a proiectului de ordonanta. Ministrul Muncii a garantat ca nu vor fi facute disponibilizari in randul functionarilor publici si ca orele suplimentare vor fi platite.

    Atac la banci in uniforma

      Lucratorii Inspectoratului Judetean de Politie (IPJ) desfasoara actiuni intense de control pentru verificarea prevederilor legale la banci, case de schimb valutar si de amanet, precum si la statiile de distribuire a carburantilor situate in afara localitatilor. „Pana acum, in judetul Bacau, au fost verificate deja 109 astfel de unitati, dintre care 45 de banci, 57 de puncte de schimb valutar si case de amanet, dar si 7 benzinarii”, explica subinspector Narcisa Butnaru, ofiter IPJ Bacau. Bineinteles, cum era de asteptat, au aparut si amenzile, din cauza neasigurarii de catre societatile controlate a pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectiei persoanelor. „S-au aplicat 19 sanctiuni contraventionale, in valoare de 12.500 de lei, unitatilor la care au fost gasite astfel de nereguli”, a mai spus Butnaru. Cele mai multe amenzi, respectiv 11,a s-au aplicat administratorilor caselor de schimb valutar. Alte 6 sanctiuni au fost primite de catre conducatorii de banci si doua, au fost aplicate proprietarilor de benzinarii. Printre neregulile constatate de politisti in unitatile bancare au fost cele legate de neconectarea sistemelor antiefractie la dispeceratele de monitorizare si interventie, stocarea imaginilor captate de catre sistemele de supraveghere video pentru o perioada mai scurta decat cea prevazuta de normativele in vigoare si existenta unor bancomate fara a fi asigurate corespunzator. La casele de schimb valutar
      s-au aplicat sanctiuni pentru ca unitatile in cauza nu aveau asigurate geamuri antiglont, nu aveau sertar cu preluare indirecta a valorilor monetare, unele dintre ele nu prezentau si sisteme de supraveghere video.

      Roxana Neagu

      Accident mortal pe DN 2G

        O clipa de neatentie. Atat a fost de ajuns pentru ca o femeie nevinovata de numai 20 de ani sa-si piarda viata, in urma unui accident de circulatie. Nefericitul eveniment a avut loc pe DN 2 G, in comuna Scorteni. Cristian O., de 21 de ani, care conducea un autoturism cu directia de mers spre Bacau, a intors in timpul mersului capul spre pasagera din spate pentru
        a-i adresa o intrebare. A fost momentul in care a pierdut controlul volanului si s-a izbit in plin intr-un copac de pe marginea drumului. In urma impactului, Simona S. (20 de ani), care se afla pe bancheta din spate, a murit, iar celalalt pasager, Iulia Maria T., de 14 ani, a ajuns la spital cu politraumatisme. Soferul a suferit si el mai multe contuzii, traumatisme si plagi taiate la nivelul ambelor maini, dar acum este in afara oricarui pericol. Din cercetari s-a stabilit ca el nu era sub influenta bauturilor alcoolice la volan. Cristian O. este acuzat acum de ucidere din culpa. Pe numele lui s-a intocmit dosar penal.

        Roxana Neagu

        Comanestenii nu vor sa-si piarda blazonul: Palatul Ghika ar putea ajunge hotel

          Palatul Ghika din Comanesti, ridicat in 1890 ca resedinta de vara a familiei de boieri, risca sa ajunga hotel. Asta e intentia lui Paltin Sturdza, cel care a revendicat palatul si terenul in temeiul Legii 10, ca stranepot al lui Dimitrie Ghika. Directorul Directiei pentru Cultura sustine ca nu are importanta ce va ajunge palatul, important este ca acesta sa fie intretinut. Autoritatile locale vor ca populatia sa aiba in continuare acces atat la parc, cat si la palat, obiective emblematice pentru oras.

          Autoritatile considera ca dr. Paltin Sturdza nu are niciun drept, deoarece e urmasul ramurei Maria Ghika, care nu avea in testament Palatul Ghika, acesta fiind lasat fratelui ei, Nicolae Ghika. Urmasii lui Nicolae Ghika nu au revendicat imobilul. Palatul poarta semnatura arhitectului Albert Galleron, cel care a proiectat si Ateneul Roman, are 22 de incaperi, distribuite pe doua nivele, si e inconjurat de un parc de 6 ha. Pentru cetatenii din Comanesti, insa, reprezinta mai mult decat niste bunuri, fiind propria aistorie”. Din 1979, aici functioneaza Muzeul de Etnografie si Arta aDimitrie N. Ghika”, cu piese din microzona Trotusului. Deoarece CL Comanesti nu a fost de acord sa restituie in natura Palatul Ghika, dar mai ales parcul, dr. Sturdza s-a adresat instantei. aAm respins cererea de restituire, iar el ne-a actionat in instanta, arata Viorel Miron, primarul orasului Comanesti. Nici nu am castigat, nici nu am pierdut, mi s-a cerut sa emit o noua dispozitie. Am facut plangere in instanta, si noi, si el, noi solicitand sa ramana valabila prima dispozitie, de respingere”. Primarul Viorel Miron spera din tot sufletul ca va castiga procesul. „Ca reprezentant al cetatenilor, va spun ca ar fi grav sa pierdem procesul. Noi am cheltuit deja cateva miliarde pe reabilitari. Avem si un proiect depus la Ministerul Culturii, blocat deocamdata de aceasta revendicare, prin care am putea primi, in prima transa, 6 miliarde de lei pentru reabilitarea palatului”, declara primarul Miron.

          Printul Sturdza vrea padure, parc si muzeu

          Urmasii lui Dimitrie Ghika au pretentii la 54.000 de hectare de padure si la 11.000 hectare de teren situate pe Valea Muntelui. Chiar inainte de a declansa ofensiva in justitie impotriva autoritatilor, printul Sturdza a spus deschis ca nu renunta la mostenirea sa. Totodata, profesorul din Bucuresti nu si-a mascat deloc interesul pentru palatul Ghika, precum si pentru parcul orasului Comanesti. „Mostenirea aceasta este foarte importanta pentru mine, ne-a declarat dr. Paltin Sturdza. Vreau sa pastrez valoarea istorica a Palatului Ghika”. Dr. Sturdza nu si-a ascuns intentia de a transforma Palatul Ghika intr-un hotel. Procesul se afla acum pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

          Silvia Patrascanu
          Lili Adochitei

          Interlop bacauan arestat pentru jafuri armate

            Un individ nascut in Bacau, cunoscut al lumii interlope, a facut prapad in Germania. Gheorghe C., in varsta de 34 de ani, este acuzat de autoritatile germane de trei infractiuni grave, respectiv jafuri armate. Judecatorii bacauani l-au arestat pentru 29 de zile.

            Interlopul a dat prima lovitura in urma cu zece ani. „La data de 25 noiembrie 1999, Gheorghe C., cu un alt interlop bacauan, Sebastian L. si inca o persoana a carei identitate este deocamdata necunoscuta, au intrat in filiala Casei de Economii din Brandermburg. Unul dintre ei a indreptat un pistol asupra angajatei si a cerut banii”, au precizat autoritatile din Germania. Speriata, femeia a predat mascatilor inarmati 3600 de marci. Desi indivizii au cerut angajatei sa deschida si seiful unitatii, aceasta le-a dat de inteles ca nu stie cifrul. In consecinta, Gheorghe C. si tovarasii lui s-au multumit cu ce au gasit.

            Furt, jaf si o tentativa…

            O perioada, interlopul a stat linistit. A intrat din nou in scena in 2005, cand ajutat de un individ cu identitate inca necunoscuta a repetat figura. Mai intai, cei doi au furat o masina parcata in fata unui garaj. In data de 21 aprilie 2005, Gheorghe C. si tovarasul lui au dat atacul asupra unei alte banci germane. „Au intrat in banca mascati si inarmati cu o arma de foc. Au constrans angajatii de acolo sa se culce pe pardoseala si au cerut, cu arma in mana, predarea banilor si deschiderea seifului”, relateaza autoritatile germane. Prada din acea zi a fost de 123.362 euro. Luna urmatoare, respectiv in data de 9 mai 2005, Gheorghe C. ajutat de un individ si-a incercat norocul la o alta banca din Germania. Cei doi au intrat mascati in unitate, insa o salariata a avut prezenta de spirit si a reusit sa apese pe butonul de alarma. Jefuitorii s-au vazut nevoiti sa se retraga in mare viteza si au stat ascunsi intr-o padure, pana cand au fost recuperati de cativa amici. Desi au trecut patru ani de la acest jaf, nemtii nu l-au uitat pe bacauanul care le-a dat mari batai de cap. Procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau au primit mandatul european de arestare la inceputul lunii februarie, iar la sfarsitul saptamanii trecute, interlopul a fost arestat de politistii bacauani. Judecatorii au emis pe numele lui un mandat de arestare de 29 de zile.

            Lili Adochitei

            Unda verde la beton

              In sedinta Comisiei pentru Administratie Publica dinCamera Deputatilor s-a votat in dauna legislatiei specifice existente pentru spatiile verzi (Legea nr. 24/2007). ONG-urile prezente au reusit sa obtina amanarea votarii respingerii ordonantei care apara, in prezent, spatiile verzi din Romania de constructiile pe acestea (OUG nr. 114/2007). Ieri a avut loc o dezbatere publica chiar in sala de sedinte a Comisiei pentru Administratie Publica Bucuresti. In acest interval, ONG-rile din Bacau, care au ca obiect de activitate protejarea naturii, s-au implicat in strangerea de semnaturi pentru o scrisoare deschisa adresata catre Camera Deputatilor, respectiv lui Mircea Dusa, vicepresedinte al Comisiei, prin care se solicita: a) deblocarea urgenta a celor trei propuneri legislative, necesare protejarii spatiilor verzi in favoarea cetatenilor (aprobarea OUG nr. 114/2007 b) revenirea asupra amendamentelor aduse Legii Specifice nr 24/2007 si a Legii nr 33/1994 privind declararea spatiilor verzi de utilitate publica: c) asigurarea aplicarii prevederilor acestor trei norme legislative. In cazul in care cele trei initiative nu sunt adoptate, spatiile verzi din orase sunt pe cale de disparitie, tinand cont si de problema parcarilor care deocamdata nu are rezolvare. Initiativa va continua cu marsuri de protest si alte actiuni care sa sensibilizeze populatia despre drepul de a trai intr-un mediu sanatos.
              I. Bisca

              Bacauanii renunta la masinile in leasing

                Cresterea monedei europene i-a speriat pe bacauanii care au autovehicule luate in leasing de la firme de profil sau de la banci. Zeci de bacauani incearca sa predea leasingul sau au inapoiat deja masinile firmelor de leasing de la care le-au obtinut, chiar daca, pentru unii, acest lucru inseamna o pierdere de mii de euro. Multi nu fac fata ratelor tot mai mari, iar predarea contractului pare singura solutie.

                Zilnic paginile de publicitate ale ziarelor locale gazduiesc tot mai multe anunturi de predare leasing. Si in oras sunt parcate masini cu anunturi de predare a leasingului (pe langa cele deja „traditionale” lasate cu saptamanile la vanzare in locuri publice – vizavi de Luceafarul, in intersectia strazilor Mihai Viteazu si Libertatii sau in fata bisericii Sf. Neculai. Si ignorate de Politia Primariei.) Forumurile de pe internet „gem” si ele de intrebari cu privire la modalitatile de renuntare la leasing, venite din partea celor care s-au trezit cu sume mult mai mari de plata si, in unele cazuri, cu venituri mai mici. Un patron bacauan prefera sa renunte la leasingurile pentru un Audi Q 7 si doua Mercedes Sprinter ca sa nu fie nevoit sa concedieze. „La Q 7 am platit 47.000 de euro si mai sunt de plata 42.000. Rata lunara e 1400 de euro, iar acum sunt nevoit sa mai restrang activitatea la firma. Nu e o solutie sa dai angajati afara si nu putem munci ca sa platim ratele la leasing. Am un parc auto, mai pastrez cateva masini, dar daca nu reduc undeva cheltuielile, nu mai merge treaba. Nu se vede nimic, niciun rezultat, muncim pentru leasing si dobanzi, autoritatile nu ne ajuta cu nimic”, declara Costica Paduraru, care desfasoara cu firma sa activitate de productie. Bacauanul nu este singurul in aceasta situatie. Si persoanele fizice care s-au „inhamat” la rate in euro incearca sa renunte la leasing. „Am o rata lunara de 200 de euro si am ajuns sa platesc prea mult. Incerc sa predau cuiva leasingul, ca sa nu ajung sa-mi ia banca masina, pentru ca ar insemna sa pierd toti banii platiti pana acum”, spune si Marius Toma. Cresterea euro cu 30 la suta intr-un singur an, majorarea dobanzilor bancare si disponibilizarile de pe piata fortei de munca sunt cele trei motive pentru care multe persoane nu mai pot plati masinile pe care le-au luat in leasing. Situatia este din ce in ce mai grava pe piata leasingului de masini si, dupa cum spun reprezentantii firmelor de profil, aceasta se va inrautati si mai mult.

                Firmele serioase de leasing au mai putine probleme

                „Avem semnale despre returnarea masinilor achizitionate in leasing, ne-a declarat Catalin Mardare, director executiv al Dedeman Automobile. Firma de leasing a grupului nostru, de la Bucuresti, are insa mai putine astfel de cazuri decat alte societati. Explicatia este simpla: firma noastra a avut conditii mai drastice de acordare a finantarii. Firmele serioase au cerut dovezi ale veniturilor, bilant de la firme, pentru a se convinge ca exista putere de plata a ratelor”. Directorul de la Dedeman Automobile compara situatia in care se gasesc unele firme de leasing cu aceea a bancilor care au acordat credit cu buletinul. „Primele probleme au aparut odata cu cresterea cursului euro. La o rata de 300 de euro, de exemplu, un client platea 960 de lei. Dupa un an, rata a ajuns la 1290 de lei. O crestere de 30 la suta este enorma, in cazul salariatilor platiti in lei.” Aurel Buzdugan, director al Gold&ampPlatin Automotive, ne-a declarat ca firma de leasing a grupului are sediul la Iasi, iar semnalele despre returnari ale masinilor au aparut deja. „Clientii persoane fizice se adreseaza firmei de leasing din Iasi. Din ce am vandut noi societatilor comerciale nu stiu sa fi fost probleme cu plata ratelor”. Returnarea masinilor va ridica o mare problema firmelor de leasing, este de parere directorul Buzdugan. Masinile preluate trebuie parcate si vandute rapid, deoarece firma are tot interesul sa-si recupereze banii. De aceea,a se ajunge la preluare in ultima instanta, dupa ce clientului i se fac mai multe propuneri de redimensionare a ratelor. Site-urile bancilor si firmelor de leasing au deja rubrici specializate, de revanzare a masinilor pe care le-au „abandonat” clientii care nu au mai facut fata ratelor. In multe cazuri, preturile masinilor rulate sunt cu cateva procente sub cele din targurile auto, in speranta ca se vor gasi clienti pentru ele.

                Doina Mincu
                Codrin

                Handbal masculin / Liga Nationala: Vor o schimbare

                Energia Lignitul Pandurii Tg Jiu – Stiinta Municipal Dedeman Bacau (astazi, ora 18.00)

                Fara puncte in retur, „studentii” asteapta o schimbare. „Avem nevoie de o victorie care sa ne ridice moralul. Echipa se afla intr-un blocaj psihic, dar sunt convins ca un rezultat pozitiv va rezolva lucrurile”, sustine antrenorul Gabriel Armanu.
                La patru zile dupa ce au fost invinsi in derby-ul Moldovei, handbalistii bacauani joaca tot in deplasare. De aceasta data la Targu Jiu, pe terenul unei echipe incomode care vine dupa un prim dus rece suferit in etapa precedenta la Dinamo (26-22), in conditiile in care o parte dintre jucatori au acuzat o raceala. „Ne asteapta un meci foarte greu. Am jucat cu Pandurii la turneul amical de la Cluj si am vazut ca au o echipa buna”, a detaliat managerul Dorel Sanie. In intersezon, formatia pregatita de Vasile Stanga a invins Stiinta cu 31-27. „Vom intalni o echipa puternica. Echipa din Targu Jiu a batut Resita anul acesta, ceea ce spune multe”, a completat Gabriel Armanu. „Studentii” raman insa setati pe un scor pozitiv. „Vom incerca sa ne intoarcem cu puncte si sa revenim la normal. O victorie ne-ar ajuta sa trecem peste aceasta perioada mai dificila. Sper ca acest moment sa fie acum, la Targu Jiu”, a subliniat antrenorul Stiintei Municipal Dedeman. „Eu sunt optimist, sper ca si baietii sa fie la fel si sa venim cu vesti bune”, a concluzionat Dorel Sanie. Totul pentru o schimbare. In bine.
                Celelalte meciuri ale etapei a XVII-a: HCM Constanta – Univ. Bucovina Suceava (ora 18.00),, „U” Cluj – CS Pitesti (17.00), HC Odorhei – Minaur (18.00), CSM Medgidia – CSM Oradea (17.00), Steaua – UCM Resita (19.00, Sport.ro), Poli Timisoara – Dinamo (17.00, TVR 3).

                Dana Popa

                „FCM ll e Centrul de Copii si Juniori” declara vicepresedintele „galben-albastrilor”, Marius Capusa

                La sfarsitul acestei saptamani, juniorii isi intra din nou in paine. Panglica va fi taiata de juniorii A si B, pentru ca saptamana viitoare sa inceapa returul si pentru cei din grupele C si D. „Ne dorim un retur bun, insa, dincolo de locurile din clasament, punem accent pe cresterea valorica a jucatorilor. Ei sunt schimbul de maine”, a declarat vicepresedintele FCM Bacau, Marius Capusa, cel care raspunde in mod direct de Centrul de Copii si Juniori al „galben-albastrilor”.

                – Domnule Capusa, in absenta „satelitului” FCM ll, juniorii A se vor concentra exclusiv asupra campionatului. In aceste conditii, vor creste pretentiile referitoare la rezultate?
                – Inainte de toate, vreau sa fac o precizare. S-a facut mult tam-tam pe ideea ca FCM ll s-ar fi desfiintat. Echipa nu s-a desfiintat, ci doar s-a retras din campionat. Acum, FCM ll e de fapt Centrul de Copii si Juniori. Un laborator care lucreaza pentru echipa mare. Acesta este telul nostru. Revenind la intrebare, sigur ca ne dorim si rezultate deoarece altfel creste un junior atunci cand si echipa merge bine.
                – Apropo de rezultate, care este obiectivul fixat?
                – Nu ascund ca ne dorim prezenta la un turneu final si cred ca in special la juniori A suntem indreptatiti sa ne gandim la asa ceva. Satisfactia cea mai mare ar fi ca in vara sa vad cativa juniori facand pasul spre prima echipa.
                – Nu e suficient sa-l faca, ci sa si joace acolo.
                – Absolut. S-a vazut si in aceasta iarna ce s-a intamplat cu o serie de jucatori care aveau o parere foarte buna despre ei. Realitatea a fost crunta cand a fost vorba sa-si gaseasca o alta echipa. Nimeni nu s-a batut pentru a-i achizitiona. Acesta este un semnal de alarma in primul rand pentru cei care vor termina junioratul. Trebuie sa munceasca pe branci, astfel incat sa poata face fata la un nivel superior.
                – Vor fi monitorizati atent?
                – Fara indoiala. La unele partide ale juniorilor A, dar nu numai, vor veni si domnul Poenaru si domnul presedinte Damian. Nu doar jucatorii vor fi supervizati, ci si antrenorii, de la care asteptam o schimbare de mentalitate si, bineinteles, si rezultate. De ce nu chiar un titlu de campioni?
                – Anul trecut, generatia „91-„92 a fost foarte aproape de o finala.
                – E o generatie de calitate care, intr-adevar, merita sa joace finala campionatului si poate ca ar fi jucat-o daca in semifinala cu Bistrita, arbitrul Georgian Ionescu aplica regulamentul. In fine, eu cred ca si acel loc 4 a fost unul meritoriu, peste care s-a trecut insa mult prea usor.
                Dan Sion

                O comuna se revolta impotriva E.ON

                  Peste 500 de familii care locuiesc in satul Galbeni din comuna Nicolae Balcescu au fost aduse la disperare de intreruperile repetate de curent electric. Ieri, dupa ce transformatorul care alimenteaza localitatea a luat foc, aproximativ 100 de sateni s-au adunat revoltati sa-si faca dreptate. Echipa de la E.ON aproape a fost linsata, in timp ce incerca sa repare transformatorul si fisele de protectie. Satenii sunt revoltati ca E.ON nu pune un transformator mai puternic, care sa faca fata consumului din comuna si ca nu plateste pentru distrugerea aparatelor electrocasnice. Primarul Anton Siler este decis sa ia masuri, de la simple petitii la E.ON pana la revolta si blocarea drumului european. aProblema este de 2-3 ani. A crescut foarte mult numarul de consumatori. Din cauza scurtcircuitelor si a intreruperilor de curent, aproximativ 60-70 de familii sunt acum victime, suportand pierderi importante odata cu arderea aparatelor electrocasnice. Vom lua masuri, vom face adrese catre E.ON sau vom iesi in strada”, a spus Anton Siler.

                  >

                  Nimeni nu a primit despagubiri pentru aparatele electrocasnice

                  „Am fost in sat 200 de familii, acum suntem aproape 600. Cum sa faca fata un transformator de 250 KW? Asa cum au iesit altii in strada, si noi vom face la fel. Vom bloca drumul european”, spune Francisc Tulbure. Atmosfera este tensionata. La adresa angajatilor de la E.ON se aduc cuvinte grele. „Data trecuta cand s-a ars transformatorul mi s-a ars si mie combina. Am dat 12 milioane pe asta noua. Lui frate-meu i s-a ars calculatorul. Nu ni s-a dat niciun ban despagubire. Sa vorbim cu preotul ca sa adunam bani si sa le dam la E.ON sa-si faca palaria mare”, a spus ironic Mihai Haidoc. Pierderile difera de la casa la casa, de la declaratie la declaratie. E.ON nu a raspuns favorabil niciunei plangeri, desi acestea au fost facute in termen. „Mi s-au ars calculatorul, televizorul, combina si hidroforul. Toate aparatele electrocasnice mi s-au ars din cauza intreruperilor bruste. Anul trecut am cheltuit 40 de milioane din casa pentru a cumpara altele”, a spus si Iosefina Haidoc.

                  aDaca va fi cazul, E.ON va schimba transformatorul”

                  Huiduiti de sateni, angajatii de la E.ON au stat pret de cateva ore pentru a rezolva defectiunea. Au fost schimbate fisele, cablurile arse de la suprasolicitare si anumite piese ale transformatorului. „A aparut o defectiune, deoarece transformatorul a fost suprasolicitat. Noi vom lua toate masurile pentru ca satenii sa aiba energie electrica in aceasta seara. Trebuie sa mai facem verificari si daca va fi cazul, vom schimba transformatorul”, ne-a spus Vasile Barcan, salariat E.ON. <

                  Mircea Merticariu

                  „Cadou” de 8 Martie de la CFR

                    O veste nu prea buna pentru calatorii care doresc sa sarbatoreasca sfarsitul de saptamana la Piatra Neamt. Regionala Iasi se pliaza masurilor de criza, actualizand capacitatile de transport feroviar de calatori la conditiile de trafic, adica mai reduse. Incepand cu data de 5 martie intervin o serie de modificari in zona administrata, 14 la numar, dintre care si cateva care-i afecteaza pe bacauani: trenul personal 5465 pe relatia Bacau – Piatra Neamt (cu plecare din Bacau la ora 11.47), se anuleaza permanent incepand cu data de 5 martie. La fel si trenul personal 5466 (cu plecare din Piatra Neamt la ora 11.25). Trenul 5457, Bacau – Piatra Neamt (plecare la ora 21.38) se anuleaza in zilele de sambata, incepand cu data de 7 martie, trenul 5452, Piatra Neamt – Bacau (plecare 05.07), fiind anulat duminica, incepand cu data de 8 martie. Inainte de efectuarea calatoriei, pasagerii pot obtine informatii suplimentare privind modificarile la tel: 021/9521 sau de pe site-ul www.cfr.ro/calatori/.
                    I.Bisca

                    Automobilism / Formula BMW Europa 2009

                      Doru Sechelariu, al doilea la Barcelona

                      Doru Sechelariu a pasit cu dreptul in noul sezon din Formula BMW Europa. Pilotul bacauan a mers foarte bine in primele teste oficiale, desfasurate pe circuitul de la Barcelona. In prima zi, Sechelariu a reusit sa se plaseze pe pozitiile 2 si 3, rezultate pe care le-a repetat si marti. Prin urmare, in clasamentul general, bacauanul a ocupat locul al II-lea, la mica distanta de lider. Pe prima pozitie a terminat danezul Michael Christensen, al doilea clasat in Finala Mondiala BMW de anul trecut (Mexico City) si campion mondial la karting.
                      La testele oficiale de la Barcelona au participat toti cei 27 de piloti inscrisi in acest moment in Formula BMW Europa. Prin rezultatele obtinute, Doru Sechelariu priveste cu optimism catre noul sezon.
                      Testele oficiale continua saptamana viitoare, cand caravana Formulei BMW Europa se muta pe circuitul de la Monza (Italia, 10-11 martie).
                      Dan Alexandrescu

                      Sandu Iacob, lasat acasa!

                        Stiinta Municipal Dedeman a plecat la Targu Jiu fara liderul echipei! „Sandu Iacob a ramas acasa”, a spus antrenorul Gabriel Armanu, care i-a mai lasat in afara lotului pe Marius Manole si Daniel Apostu. „E prima data in ultimii ani cand mi se intampla asa ceva. Antrenorul mi-a spus ca ma lasa sa ma odihnesc, pentru ca a vazut ca sunt obosit. Acesta este singurul argument pe care l-am primit. Iau decizia ca atare si voi raspunde solicitarilor cand va fi nevoie de mine”, a explicat Sandu Iacob.
                        Motivul neconvocarii este reprezentat de evolutiile neconvingatoare ale handbalistului bacauan din ultima perioada. „Stiu ca forma mea sportiva nu este dintre cele mai bune in acest moment. Poate ca neconvocarea este o modalitate de a ma mobiliza. Totusi, nu numai eu am jucat slab. In afara de Rares Paunica si Shota Tevzadze, toti am avut fluctuatii mari de forma si echipa nu mai are aceeasi inspiratie. Nu vreau insa sa comentez decizia antrenorului, o iau asa cum este”, a mai spus Sandu Iacob. Golgheterul campionatului precedent si capitanul primei reprezentative s-a aratat deranjat de situatie, dar prefera sa nu faca un caz din asta: „Cand ai peste 100 de selectii in nationala si tine se spune, la finalul antrenamentului, ca ramai acasa, normal ca nu iti cade bine. In viata le traim insa pe toate, si bune si rele”. (D.P.)

                        Schimbari in Cancelaria Prefectului

                          Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, a facut, marti, primele schimbari in institutia pe care o conduce. A inceput cu aparatul sau, Cancelaria Prefectului, care e formata din personal contractual. Conform Legii 340/2004 privind institutia prefectului, acest aparat vine si pleaca odata cu prefectul. Art. 30 precizeaza ca numirea si eliberarea din functie se face prin ordin al prefectului. Dorian Pocovnicu i-a invitat pe angajatii „Cancelariei”, le-a multumit frumos pentru tot ce au facut si le-a comunicat ca isi inceteaza activitatea. Ordinul intra in vigoare astazi. „Cancelaria” din Bacau era formata din Carmen Cioltan, director, Daniela Ciofu, Ramona Dobrescu si Sorin Ailenei, un post fiind vacant. Toti vor pleca, exceptie facand Ramona Dobrescu, consilier interetnic. Inlocuitorii nu au fost numiti, insa Dorian Pocovnicu a declarat ca o va face foarte curand deoarece nu vrea sa creeze sincope in activitatea institutiei.

                          Mai multe detalii, in editia tiparita a ziarului „Desteptarea” de miercuri, 4 martie

                          Bacauanii renunta la masinile in leasing, deoarece ii sperie cresterea monedei europene

                            Detalii in editia de maine a ziarului Desteptarea

                            ONG-urile au ramas „in aer”

                              Dupa integrare, ONG-urile au pierdut finantarile de „preaderare”, dar si-au pus nadejdea in fondurile structurale. Azi, acestea par o himera. ONG-urile acuza nepasarea si birocratia din sistem. Nici Guvernul nu face nimic pentru aa reglementa concesionarea si finantarea de servicii sociale.

                              Au trecut doi ani de la intrarea in UE si nicio organizatie nu a primit bani pe fonduri structurale. Motivele? E multa birocratie, gestionarii fondurilor nu colaboreaza, se inventeaza si complica cerintele. Gabriela Achihai, presedinte, arata ca FSC are proiecte subventionate de Ministerul Muncii, in baza Legii 34, insa aceste sume sunt insa insuficiente: „Pana acum doi ani primeam finantare prin USAID si o fundatie din Olanda, insa, odata cu integrarea in UE, am pierdut aceste surse”. Fondurile structurale vizeaza mai ales infrastructura rutiera, IMM-urile, dezvoltarea rurala, protectia mediului. Proiectele sociale ale ONG-urilor au ramas in aer. Fundatiile, dar si institutiile publice sunt nemultumite ca Guvernul prefera sa plateasca ajutoare, indemnizatii si venituri pe Legea 416 etc., in loc sa dezvolte servicii sociale si sa le concesioneze. In urma cu un an, FSC a depus doua proiecte la Fondul Social European (FSE), dar nu a primit niciun raspuns. „Am respectat procedura, am depus si cererea, si justificarea, toata documentatia ceruta. Stiam ca se face o verificare preliminara. Nimeni nu ne-a contactat, nimeni nu ne da lamuriri. Cand intrebam, ni se spune sa asteptam”, declara Gabi Achihai.

                              Banii vin dupa 9-12 luni

                              Andre Muit, presedintele Asociatiei BETANIA, arata ca una dintre conditiile puse de finantatori este „sa existe, tot timpul, un element de noutate”, cu alte cuvinte, nu se acorda sprijin pentru continuarea proiectelor. Betania are o finantare, dar e obtinuta in parteneriat cu DGASPC, majoritatea fondurilor adresandu-se institutiilor publice, si un proiect de extindere a CIT, pe care vrea sa-l depuna, dar nu reuseste. aCer documentatii la care specialistii romani nu se pricep. Am contactat trei arhitecti, dar niciunul n-a stiut sa faca proiectul”, explica Andre Muit. Proiectul se adreseaza unei linii de finantare gestionata de ADR N-E. Betania ar trebui sa apeleze la consultanti, dar acestia nu lucreaza gratis. „Cheltuiesti o avere pentru ceva ce nu esti sigur ca vei obtine. Nu e in regula. Mai sunt si alte probleme: cofinantarea, de 20 la suta, la ONG-uri, si faptul ca deconteaza cheltuielile”. Concret, ONG-ul investeste bani in infiintarea unui centru, daca-i are, apoi asteapta 9 – 12 luni sa-i fie acoperite costurile. O parte din ele, caci decontarea se face la cursul euro din ziua depunerii proiectului. Andre Muit sustine ca ar trebui sa se simplifice regulile: aE prea complicat, aproape imposibil sa acccesezi fonduri europene. Daca nu cumva e si asta o strategie. Noi avem o groaza de proiecte, pe centrele de zi, pe formarea profesionala, dar ne izbim de aceasta birocratie”.

                              S

                              FCM Bacau conteaza pe un presedinte discret, influent si ambitios: Damian, centru-inaintas

                              aCare merit?”

                              N-a pregatit echipa ca Poenaru, n-a aparat cum a facut-o Manea si nici n-a sutat precum Remus Cojocaru. Cu toate acestea, victoria de sambata e si victoria lui Relu Damian. „Meritul meu, daca este sa vorbim de vreun merit, nu poate fi decat unul minor”, a parat presedintele FCM Bacau. Fara aportul sau, echipa bacauana ar fi fost insa carne de tun pentru arbitri. Dupa cum e greu de crezut ca, in lipsa lui Damian, FCM Bacau ar mai fi reusit campania de achizitii din intersezon. Cea mai tare din ultimii patru ani.

                              Telefoane l

                              Relu Damian nu sufera de protagonism. Ca atare, cand vorbeste de aducerea lui Adrian Campeanu si Dragos Boboc, tine neaparat sa aminteasca de meritele altora. Ale lui Ghita Poenaru, de exemplu, „care ii cunostea bine pe cei doi jucatori de la Jiul”. Sau ale lui Ioan Sdrobis. „A contat mult faptul ca nea” Nelu l-a sunat pe Campeanu”, spune Damian, care trece in plan secund telefonul dat de el atacantului atunci cand acesta era cu un picior si jumatate la Valcea.

                              Telefoane ll

                              Apropo de telefoane. Relu Damian nu si-a sunat niciodata antrenorul in timpul unui meci. Cunoasteti metoda, se practica mai peste tot in Romania. In special in Liga l. Mai mult, presedintele FCM Bacau afla formatia de-abia in ziua jocului. Caz concret, etapa trecuta. La conferinta de presa de vineri, Damian a vorbit, in treacat, despre Huiban. „Nu va fi titular”, i-au spus jurnalistii. „Nu va contrazic, pentru ca nu stiu echipa, dar eu cred ca joaca. Simt ca Ghita va incepe cu el”, a zis Damian. Sambata, Huiban a stat pe tusa tot meciul.

                              Ca asa-i in tenis

                              Pe la sfarsitul lui ianuarie, la prima conferinta de presa a anului, Damian a tinut sa explice: „Nu ma bag in problemele echipei. Acolo, Ghita Poenaru e mesterul. Chiar daca am lucrat in fotbal ca impresar, eu vin din tenis”. Un ziarist i-a apreciat sinceritatea, dar, totodata, i-a atras atentia ca aceasta remarca nu ii este favorabila. „O fi asa, insa n-am sa ma dau niciodata specialist acolo unde nu sunt”, a spus presedintele. O luna si jumatate mai tarziu, Bacaul lui Damian se prezenta la startul returului cu cele mai tari achizitii ale Seriei l. Si o facea cu dreptul, invingand pe Cetate Suceava, pe fondul unui arbitraj fara probleme.

                              Dan Sion

                              Se lupta sa fie recunoscut ca veteran de razboi: Reprezentantii CMJ sustin ca octogenarul nu are acte

                                Un octogenar din Plopana incearca de 18 ani sa ajunga pe lista veteranilor de razboi, insa pana acum demersurile sale au fost zadarnice. Ion Hostina sustine ca in anul 1944 a fost premilitar, cand si-a facut datoria catre tara. Reprezentantii Centrului Militar Judetean declara insa ca batranul era prea tanar pentru a fi „inrolat” si ca el incearca sa obtina un drept care nu i se cuvine.

                                La 81 de ani, mos Ion Hostina, din Plopana, umbla pe drumuri, in cautarea dreptatii, dupa cum sustine batranul. Octogenarul are un mare of la suflet, care nu-i da pace si-i chinuie batrana inima. „Aveam 16 ani, cand am fost luat ca premilitar, spune mos Ion. M-au dus la o unitate din Tecuci. Ordinul primit de noi era sa lucram la drumuri. Bombardamentele le facusera aratura, iar noi trebuia sa le facem cat de cat bune”, isi aminteste octogenarul. Batranul spune ca a dus o viata cumplita, cat a fost „inrolat”. Mancarea era pe sponci, munca aproape il lasa fara suflare, iar conditiile de cazare erau crunte. „De dormit, dormeam intr-un lagar din Tecuci. Era lagarul jidanilor. Umblau plosnitele peste tot. Nu puteai sa pui geana pe geana, de raul lor. In prima noapte nu m-am odihnit deloc. A doua zi s-a facut o deratizare si in noaptea urmatoare am dormit un pic. Am dat si peste un jidan acolo. Tin minte si acum ce mi-a spus. aVoi romanii mai scapati cu viata, noi jidanii, nua, asa mi-a spus omul acela”, povesteste mosul.

                                Octogenarul joaca teatru?

                                Ion Hostina nu a stat foarte mult timp inrolat. A revenit in Plopana, iar peste cativa ani a plecat in armata. Acum, mosul si-ar dori sa fie si el veteran de razboi, dar toate portile i s-au inchis in nas. „Eu am fost premilitar. Nu am fost chiar pe front, dar m-au luat de acasa chiar in „44. Am fost peste tot sa obtina acest drept, dar degeaba. Si anul trecut am fost la Casa Armatei, dar peste tot mi se spune ca nu am avut anii pentru a fi premilitar. Atunci de ce m-au luat?!”, spune manios octogenarul. Mos Ion Hostina are o pensie de la Colectiv de 180 lei. El spune ca a lucrat 29 de ani in zootehnie, pentru ca la batranete sa primeasca un venit de tot rasul. „Macar de ma facea veteran de razboi, mai luam si eu un ban. Ca tare greu e la batranete cu buzunarele goale”, se plange mosul. Reprezentantii Centrului Militar Judetean cunosc problema lui Ion Hostina. „El nu poate fi facut veteran de razboi doar pe baza declaratiilor unor martori. Daca aduce un document cum ca a fost luat premilitar in 1944, nu mai exista niciun impediment. Insa, ca sa fi fost premilitar trebuia sa fie nascut in 1927 si nu in 1928. Legea 325 din 1942 era foarte ferma in aceasta privinta. Am avut destule cazuri in care, unele persoane au incercat sa ajunga veterani de razboi pe baza unor declaratii false”, explica maior Ioan Tita, purtatorul de cuvant al CMJ Bacau.

                                Lili Adochitei

                                Judo: Bacauanii au dominat Cupa Martisorul

                                Ajunsa la editia a XXXI-a, Cupa Martisorul a adunat la start 18 echipe cu aproape 500 de participanti. aMultumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine la desfasurarea competitiei si mai ales parintilor acestor copii”, a spus prof. Aurel Chelariu (Palatul Copiilor Bacau). Concursul a fost organizat de Directia pentru Sport a Judetului Bacau, in colaborare cu Palatul Copiilor si Judo Club Royal. Rezultate:

                                U9

                                Individual
                                Locul I: Ianis Pravat – 18 kg, Mihnea Jatca – 23 kg, Rares Irimescu – 30 kg
                                Locul al II-lea: Andrei Ursu + 30kg

                                U11

                                Individual
                                Locul I: Ciprian Olteanu – 27 kg, Alex Burca – 34 kg, Stefan Aanitei – 42 kg, Codrin Nedita + 50 kg
                                Locul al II-lea: Octavian Cechea – 24 kg, Ionut Puscasu – 30 kg si – 34 kg, Codrin Nedita – 50 kg
                                Locul al III-lea: Octavian Cechea – 30 kg, Ciprian Olteanu – 38 kg
                                Locul al V-lea: Razvan Lupu – 38 kg
                                Echipe: 1. Palatul Copiilor Bacau (61 p.), 2. SC Miercurea Ciuc (29 p.), 3. Petrom CFR Ploiesti (24 p.)

                                U13

                                Individual
                                Locul I: Ciprian Olteanu – 27 kg, Mario Ionita – 30 kg, Dragos Alban – 50 kg
                                Locul al III-lea: Rares Rotarua – 34 kg, Daniel Puscasu – 42 kg, Bianca Marcoci – 42 kg, Dragos Alban – 46 kg
                                Locul al V-lea: Alex Busuioc – 34, 38 kg
                                Echipe: 1. Palatul Copiilor Bacau, 2. Petrom Ploiesti, 3. Clubul de Judo si Arte Martiale Bistrita

                                U15

                                Individual
                                Locul I: Madalin Busuioc 55 kg
                                Locul al II-lea: Marian Morosanu – 46 kg, Madalin Busuioc – 66 kg
                                Locul al III-lea: Alin Prentu – 50 kg, Marian Morosanu – 50 kg, Madalin Busuioc – 60 kg, Mircea Aris – 66 kg, Stefan Chirila – 66 kg
                                Locul al V-lea: Alin Prentu – 55 kg, Mircea Croitoru + 66 kg, Stefan Nica + 66 kg.

                                Dana Popa