marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 5448

Proiectul noului aeroport pune autoritatile la treaba

    Perspectiva reabilitarii Aeroportului Bacau obliga institutiile administrative sa caute solutii de colaborare. Ieri, presedintele Consiliului Judetean, Dragos Benea, a solicitat, in cadrul sedintei Consiliului Local, cooperarea consilierilor si a primarului pentru modernizarea drumurilor de acces din zona Aeroportului si pentru semnalizarea accesului spre obiectiv in mai multe puncte de intrare in oras. „Eu privesc investitorul cu buna credinta si transmit solicitarile sale. Odata cu cresterea capacitatii aeroportului si modernizarea sa, va creste si nivelul traficului rutier in zona. Noi speram ca de la 20 iulie sa inceapa aceasta investitie de 45 milioane de euro”, a spus Dragos Benea. Primarul Romeo Stavarache a conditionat acordarea sprijinului de indeplinirea, de catre conducerea Aeroportului, a tuturor demersurilor birocratice necesare. „Este bine ca se face Aeroportul. Dupa ce se va finaliza lucrarea, va trebui sa realizam un drum de acces cu patru benzi. Insa amintesc ca in 2006, cand Aeroportul a cerut autorizatie in regim de urgenta, am acordat-o, dar nici pana astazi nu au completat nici macar un document oficial, astfel incat municipalitea nu e ape legea, cu documentele”, a spus primarul.

    C. Pop

    Condamna coruptia prin TELVERDE!

      Directia Generala Anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (M.A.I.) a relansat Campania de Responsabilizare Anticoruptie. In cadrul acestei campanii, cetatenii sunt ancurajati sa sune la linia gratuita anticoruptie a Directiei Generale Anticoruptie (DGA) la numarului TelVerde 0800.806.806, gratuit, unde pot fi sesizate faptele de coruptie, in special cele comise de angajatii M.A.I. In ultima perioada, numarul de solicitari (apeluri si mesaje) la linia verde anticoruptie a crescut de peste 2,1 ori, fata de anul trecut. Numai an baza sesizarilor telefonice ale cetatenilor au fost instrumentate 42 de dosare penale referitoare la fapte de coruptie. O astfel de linie a fost instalata si la Serviciul de Pasapoarte Bacau, iar solicitantii care se adreseaza institutiei sunt instiintati de acest lucru prin afisele lipite pe geamurile ghiseelor de lucru cu publicul. „Linia telefonica 0800.806.806 este gratuita, a explicat si comisarul sef Ioan Matei, seful Serviciului de Eliberare a Pasapoartelor. Aici, orice persoana poate sesiza faptele de coruptie savarsite de personalul de la Serviciul Pasapoarte.”

      Roxana Neagu

      Actorul Gabriel Dutu s-a accidentat pe scena

        Actorul si directorul adjunct al teatrului Bacovia, Gabriel Dutu, a suferit, ieri, un accident serios pe scena din Bicaz, in timpul spectacolului cu piesa „Petitoarea”. Piesa jucata in registrul commedia dell”arte are, la un moment dat, o scena riscanta: trubadurul „Trappola” sare de la unul dintre balcoanele teatrului. La premiera rolul a fost jucat de Bogdan Buzdugan, care s-a achitat bine de dificila misiune. Paradoxal, cel care a avut de suferit datorita acestui rol a fost chiar Gabriel Dutu, unul din „sportivii” recunoscuti ai teatrului bacauan. „Cred ca a fost o neglijenta din partea lui, dar in mod sigur si din partea gazdelor. Pentru ca, in mod obisnuit, parchetul de pe scena trebuie sa fie pus pe sipci de lemn pentru a fi mai flexibil si pentru a preintampina posibile accidente. Insa la Bicaz, parchetul a fost pus direct pe beton”, ne-a declarat Adrian Gazdaru, directorul Teatrului Bacovia, care a precizat ca accidentul nu este foarte grav. „In urma radiografiei de la Spitalul Judetean din Piatra Neamt a reiesit ca a suferit o luxatie. Cel putin trei saptamani va fi indisponibil. Dar spectacolul a continuat, iar publicul cred ca nu a observat incidentul”, spune Adrian Gazdaru. „Am nevoie de adrenalina, mai ales cand pot sa o combin cu viata artistica. SI, de fapt, nu-mi place sa ma repet in rolurile pe care le fac in teatru. Caut permanent ineditul si spectaculosul”, afirma Gabriel Dutu, la putin timp dupa ce si-a luat atestatul de cascador. In acelasi timp actorul bacauan este cunoscut in urbe ca un motocilist inrait.

        Gabriel Pop

        Consiliul Local s-a „primenit”

          Consiliul Local Bacau are, de marti, trei noi membri: Gabriel Axinte, Gabriela Zaharia si Costel Dunava. Acestia i-au inlocuit in functii pe Dorian Pocovnicu (noul prefect al judetului), Cosmin Necula (consilier de stat in aparatul vicepremierului) si Claudiu Balan (subprefect). Investirea oficiala in noua calitate a fost facuta in cadrul sedintei de astazi a Consiliului Local.

          Stavarache si Benea nu s-au inteles

            „Armistitiul” propus Consiliului Local de presedintele Consiliului Judetean, Dragos Benea, nu a fost realizat ieri, la sedinta de Consiliu Local. Presedintele Benea a solicitat municipalitatii sa-si retraga actiunea in instanta privind cladirea Bibliotecii Judetene, astfel incat CJ sa obtina finantarea de la Banca Mondiala, pentru reabilitarea imobilului, posibilitate blocata momentan din cauza procesului aflat pe rol. „Riscam sa pierdem finantarea de la Banca Mondiala, din cauza litigiului. Nu am nimic impotriva ca in viitor cladirea sa treaca la CL, mai ales ca este hilar ca o cladire de 200 de ani sa apartina unei institutii care exista de 16 ani”, a explicat Dragos Benea. Primarul Romeo Stavarache a solicitat garantii scrise. „Cladirea a fost sediul Primariei in trecut, a fost cumparata in 1912 de primarul de atunci. Domnule Benea, daca recunoasteti in scris ca e a noastra, noi ne retragem documentele din Justitie”, a spus primarul. Presedintele Benea a insistat asupra faptului ca nu poate intocmi un asemenea document, preferand varianta cuvantului de onoare. Problema a ramas neclarificata, iar Consiliul Local urmeaza sa ia o decizie in privinta solicitarii transmise de conducerea Consiliului Judetean. Primarul Romeo Stavarache nu s-a pronuntat asupra unei eventuale hotarari.

            Codrin Pop

            Premierul Boc minte: Patronii nu si-au primit banii de la Stat

              In videoconferinta din 22 martie, premierul Boc anunta ca Guvernul a virat 1 miliard de euro pentru plata datoriilor catre agentii economici si ameninta ca ii va demite pe sefii „deconcentratelor” care nu au achitat restantele. In judetul Bacau exista institutii care au datorii, dar nu e vina lor, ci a Guvernului. Campioana e Directia Apelor Siret.

              In urma cu zece zile, premierul Emil Boc a organizat o videoconferinta fulger, in care a anuntat ca Guvernul a alocat 1 miliard de euro in contul datoriilor fostului cabinet catre agentii economici. El preciza ca are semnale ca firmele nu si-au primit, totusi, banii – mai ales din randul celor care au lucrat la reabilitarea scolilor – si a amenintat ca ii va demite pe sefii deconcentratelor care nu au virat banii. Foc si para, premierul le-a cerut prefectilor situatia platilor la zi. Din datele centralizate de Prefectura Bacau reiese ca, intr-adevar, institutiile au restante. Campioana e Directia Apelor Siret (DAS), care are de achitat agentilor economici aproape 5 milioane de lei noi, insa doar 33.000 lei urmeaza sa fie platiti din bugetul de stat.a Diferenta de 4,68 milioane de lei reprezinta costuri ale unor prestatii care au ca sursa de finantare fonduri gestionate de Ministerul Mediului. „Sunt lucrari pe investitii, problema e ca nu am primit banii. Ii asteptam, constructorii asteapta si ei, pentru ca lucrarile sunt executate”, declara Camelia Ardeleanu, director economic la DAS. In cazul acesta, premierul e cel care ar trebui sa-si dea demisia.

              Edilii s-au indatorat pe cont propriu

              In ordinea valorii restantelor, urmatorii doi datornici sunt Sucursala teritoriala a ANIF, care are de achitat 760.298 lei noi, si DSVSA Bacau, cu 395.991 lei. Alte institutii, ca OJCA si CJAS, au de achitat sume cuprinse intre 34.000 si 40.000a lei. Desi banii aprobati in 2008 pentru construirea sau modernizarea unitatilor de invatamant au fost virati, nu toti au ajuns la destinatar. In judetul Bacau exista noua consilii locale (CL) care mai au datorii catre agentii economici. Primarii nu au platit facturile din cauza ca alesii nu au aprobat inca bugetul pe 2009, dar situatia se va rezolva in prima sedinta a CL. Mai exista o categorie de datornici: primariile care au contractat pe cont propriu lucrari de constructie, fara sa aiba aprobate fonduri, in speranta ca Guvernul nu-i va lasa de izbeliste. Pana acum sunt vreo 10a comune in situatia asta, dar raportarea datelor nu s-a incheiat. Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, arata ca intrarea in faliment a firmelor ar avea efecte negative si pentru bugetul public, si pentru angajati, nu doar pentru administratori. „Voi face demersuri catre Guvern pentru achitarea cat mai rapida a sumelor restante catre agentii economici care au efectuat lucrari, a declarat Pocovnicu. In acelasi timp, factorilor de decizie care au contractat lucrari in baza bugetului local le voi sugera mai multa precautie in conditiile in care stiu ca veniturile proprii sunt in scadere”.

              Silvia Patrascanu

              Soarele nu trimite factura: Energia verde „prinde” mai greu la bacauani

                Un bacauan incearca sa promoveze producerea de „energie verde” dupa ce a acumulat experienta in Italia. Se izbeste insa de reticenta celor pe care ii abordeaza. Lipsa de informatie este cel mai mare impediment in implementarea solutiei viitorului pentru producerea energiei termice si a celei electrice.

                Danut Herciu a lucrat timp de 4 ani in Italia, in domeniul sistemelor de energie neconventionala. S-a intors acasa cu un scop precis: sa puna pe picioare propria sa afacere. Convins ca energia verde este solutia viitorului, a inceput sa promoveze conceptul. A ramas uimit sa vada cat de putine stiu concetatenii lui despre aceste sisteme care in Italia au ajuns sa fie utilizate pe scara larga. aAm colaborat cu niste tineri care aveau varste intre 19 si 25 de ani, povesteste Danut Herciu. In 3 ani au ajuns milionari, atat de bine a mers afacerea. Sistemele au prins imediat la clienti, principalul avantaj fiind acela ca au scapat de dependenta de gazul metan.” Intors acasa, Danut Herciu se astepta sa nu gaseasca aceeasi deschidere la cei pe care ii va aborda, insa lipsa de informare cu privire la avantajele energiei verzi l-a frapat. aLumea nu cunoaste nici avantajele proprietarului, nici cele pentru mediu. Aici este si vina statului, care nu promoveaza solutiile alternative de producere a energiei. Alte state europene subventioneaza montarea unor astfel de sisteme. Ne-am pus si noi sperantele in acel proiect de subventionare cu 90% a sistemelor alternative, dar se pare ca sunt alte prioritati”. Danut Herciu a contactat pentru inceput firme private. Unii au ascultat expunerea cu neincredere, altii au comandat deja un bilant termic (analiza consumului termic).

                Facturile de la furnizori pot deveni o amintire

                Printre sistemele propuse de Danut Herciu, cele mai populare in Vest sunt panourile solare si cele fotovoltaice. Primele recupereaza caldura din radiatia infrarosie a soarelui, iar energia obtinuta astfel este utilizata pentru necesitati, de la apa calda menajera si incalzire, la apa calda pentru piscina. aNumarul panourilor montate se stabileste in functie de necesarul beneficiarilor. In conditiile noastre climatice, din martie si pana in noiembrie nu mai este nevoie de utilizarea altei surse de energie. Doua panouri costa 2500 de euro, iar montajul il realizam in 3 zile. Investitia se amortizeaza in 5-6 ani”. Panourile se monteaza pe acoperis sau pot fi incadrate in acesta. Panourile fotovoltaice transforma energia solara in energie electrica. aSurplusul obtinut poate fi stocat in acumulatori si utilizat la nevoie sau poate fi livrat in sistemul energetic national. Dupa legile Uniunii Europene, sistemul va plati proprietarului de panouri fotovoltaice aceasta energie la pret dublu, deoarece este energie acurataa”. Desi aceste sisteme ar fi solutia ideala pentru a scapa de facturile in crestere de la furnizorii de energie termica, electrica si gaze, potentialii beneficiari sunt descurajati de costul investitiei. aMontarea se face, de obicei, pe credit, insa conditiile economice prezente sunt descurajatoare. Sunt convins insa ca aceasta este solutia viitorului, fiindca soarele este singurul care nu trimite factura”. La nivel mondial, din 2002 incoace, montarea panourilor solare a inregistrat o crestere de aproape 50% in fiecare an.

                Doina Mincu

                Rotary Club a plantat magnolii in Parcul Cancicov

                  Rotary Club District 2241 Romania si Republica Moldova sarbatoresc amplinirea a 80 de ani de la anfiintarea primului Club Rotary an Romania. Pentru a celebra aceasta aniversare, membrii de la Rotary Club Bacau au plantat 80 de magnolii an Parcul Cancicov.

                  Evenimentul din Parcul Cancicov, organizat an colaborare cu Primaria Municipiului Bacau, a debutat sub o forma mai deosebita. Clubul sotiilor rotaryenilor bacauani – Inner Wheel – a derulat o actiune de colectare de fonduri an vederea sprijinirii Programului Antidrog. Actiunea a constat an oferirea, contra cost, la preturi modice, de produse alimentare specifice, produse preparate chiar de sotiile rotaryenilor. antreaga suma stransa an urma acestei actiuni va fi donata, sub forma de premii, organizatorilor spectacolului aMesajul meu Antidrog”, organizat de CEPECA Bacau.
                  Dupa aceasta actiune de caritate, cei 32 de membri ai Clubul Rotary au apucat cu hotarare harletele si au trecut la treaba. Cu mai multa sau mai putina transpiratie, in functie de conditia fizica, membrii clubului au sapat gropile necesare pentru plantarea magnoliilor. Dupa un mic efort, toate cele 80 de magnolii au fost imediat ridicate la pozitia verticala. Aleea principala, dintre cele doua fantani arteziene, va fi numita, simbolic, aAleea Rotary”. aSperam ca prin activitatea noastra am reusit sa infrumusetam parcul dar si sa aducem mai mult aer proaspat locuitorilor orasului nostru”, a declarat Sorin Petrescu, presedintele Club Rotary Bacau. De mentionat ca fiecare copacel plantat a fost personalizat. Clubul bacauan nu este la prima actiune de implicare an viata comunitatii, organizatia fiind o prezenta activa an viata sociala a comunitatii anca din anul 2002. Printre cele mai importante activitati cu caracter de mecenat organizate de Clubul Rotary Bacau amintim Tabara de pictura pentru copiii de la Liceul de Arta aGeorge Apostu”, amenajarea si dotarea completa a unei sali de calculatoare la Centrul aDon Bosco”, destinata copiilor strazii, dotarea cu mobilier, aparatura medicala si mijloace de transport a Spitalului Ungureni, amenajarea unei Sali multifunctionale (sala de spectacole, bucatarie, dotarea cu instalatii de sonorizare etc.) an satul Galbeni si oferirea a 10 scaune cu rotile destinate persoanelor cu handicap.

                  Gabriel Pop

                  Vesti bune de la Posta Bacau

                  Salariatii Oficiului Judetean de Posta Bacau vor participa in data de 2 aprilie, incepand cu ora 10.00, la programul de imbogatire a spatiului verde. aVom fi in jur de 25-30 de voluntari care ne vom deplasa cu mijloace proprii in zona Manastirea Ciresoaia, unde vom desfasura o actiune de reimpadurire in colaborare cu Ocolul Silvic Tg. Ocna. Se vor planta puieti forestieri din speciile de rasinoase si foioase, paltin, molid, gorun, specifice zonei”, ne-a informat Ramona Barnat, delegat in relatia cu presa din partea OJP Bacau. Ca o noutate, legata de aceasta data de activitatea societatii, Compania Nationala Posta Romana va oferi clientilor si angajatilor, incepand din trimestrul doi, primul card prepaid de plata din Romania. Produsul, care poarta denumirea aPosta Romana cashplus prepaid MasterCard”, va contribui la reducerea decalajului dintre platile in numerar si cele prin carduri. Fara a necesita deschiderea unui cont bancar, permite atat accesul la cumparaturi online, prin telefon, in magazin si in strainatate, cat si retrageri de numerar de la orice bancomat cu sigla MasterCard, fiind si o alternativa pentru transferurile de bani. Cardurile prepaid functioneaza prin incarcari de fonduri pe card in scopul achizitiilor de bunuri si servicii si nu necesita verificarea istoricului de credit. Astfel, orice cetatean roman in varsta de peste 18 ani, cu resedinta in Romania si in posesia unei carti de identitate, va putea solicita in curand eliberarea unui astfel de card de la oficiile de posta desemnate in fiecare judet.

                  I. Bisca

                  De unde cumparam miel de Paste

                  Bacauanii vor putea achizitiona miei din principalele piete din judet, dar si din unitatile de tip supermarket. Potrivit reglementarilor veterinarilor, au fost propuse pentru comercializarea carnii de miel Piata Centrala, Piata Sud si Miorita, pietele din Onesti, Moinesti, Comanesti, Buhusi, Targu Ocna, Targu Ocna Bucur, Darmanesti, dar si in supermarket-urile Metro si Selgros. In toate aceste puncte se va verifica modul in care sunt respectate conditiile sanitare veterinare. aLa nivelul DSVSA Bacau, dar si a circumscriptiilor veterinare se va asigura permanenta, iar personalul veterinar va fi instruit cu privire la masurile dispuse in perioada Pastelui”, ne-a precizat dr. Vlad Gheorghita, seful Biroului Igiena din cadrul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau. Mieii se vor taia, potrivit autorizatiilor date pana la acesta ora de veterinari, la Nicbac si SC Roger SRL, dar si in alte puncte care ar putea fi autorizate temporar pentru o perioada de maxim 10 zile, dupa ce acestia fac dovada respectarii conditiilor specifice.
                  Mielul sacrificat pentru consumul propriu nu intra sub incidenta UE

                  Birocratia ar putea da de furca proprietarilor de ovine care doresc
                  sa-si comercializeze marfa pe piata. Mieii, cand sunt adusi la taiere trebuie sa fie insotiti de formularul de miscare si certificatul sanitar de origine. Medicul va efectua un examen medical ante si post mortem, dupa care va aplica marca de sanatate. Sunt in afara legislatiei comunitare cei care isi taie mielul pentru consumul propriu. „Sacrificarea si consumul carnii de miel in curtea cetateanului nu intra sub incidenta legislatiei comunitare, dar este interzisa comercializarea carnii de miel pentru consum public direct din gospodaria proprie”, a mai declarat dr. Gheorghita Vlad. In judetul Bacau s-au sacrificat trei mii de miei in anul 2007 si patru mii in 2008.

                  Mircea Merticariu

                  Directia Silvica Bacau pierde padure

                  De pe urma Legii 247 din 2005, prin care s-au retrocedat marile suprafete de padure care au apartinut boierilor, au mai ramas nesolutionate cateva cereri de retrocedare. Unele dintre ele sunt in litigiu datorita lipsei calitatii succesorale a celor care au depus cererea sau a problemelor legate de amplasament. Zilele acestea se va solutiona in instanta cererea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, pentru 5310 hectare de padure. Tot nesolutionate sunt si solicitarile depuse de Composesoratul aPoiana Sarata”, pentru 1182 de hectare. Si Alecu Jiurgena vrea 921 hectare in Gioseni, Composesoratul Aklos cere 400 de hectare la Darmanesti, Academia Romana solicita 200 de hectare la Sascut, iar IC Sturdza a ajuns in instanta pentru delimitarea amplasamentului a 90,3 hectare la Brusturoasa. Ultimile doua cereri de retrocedare, inca nesolutionate, sunt de la Apostol Rodica, mostenitor al familiei Krupenski, pentru 421 de hectare la Solont si de la Tatiana Apostoleanu, pentru 160 de hectare la Izvorul Berheciului. aPotrivit evidentelor noastre, 8798 de hectare din padurea administrata de noi este in litigiu”, ne-a precizat Dumitru Ionel, sef Fond Forestier in cadrul Directiei Silvice Bacau.

                  Mircea Merticariu

                  Vin scumpirile!

                  Un nou val de scumpiri este anuntat de la 1 aprilie. Potrivit reglementarilor autoritatilor se vor scumpi medicamentele, bauturile alcoolice si tigarile. In acelasi timp, Ministerul Finantelor va mari accizele pentru carburanti. Vor creste si accizele la alcool si tutun.

                  De la 1 aprilie, consumatorii vor plati cu un leu mai mult pentru un pachet de tigari si cu 10% mai mult la bauturile alcoolice. Singura ieftinire, cu efecte minime in buzunarul bacauanilor, este cea a gazului, care se va ieftini cu 12%, datorita hotararii luate de Autoritatea Nationala de Reglementare an domeniul Energiei (ANRE). Alimentele au suportat deja o crestere importanta a pretului. Potrivit datelor statistice, de la inceputul anului, alimentele importate s-au scumpit cu 10 procente. Acelasi nivel de crestere a preturilor este valabil si in cazul legumelor, a carnii si lactatele. Serviciile au devenit si ele mai scumpe, transportul, telefonia si serviciile de salubritate s-au scumpit cu pana la 8%. In acelasi timp, taxa pentru permisul auto va creste la 68 de lei, iar cea pentru un certificat de inmatriculare va ajunge la 37 de lei.

                  Si medicamentele autohtone se scumpesc

                  Tot de la 1 aprilie, pretul medicamentelor produse in Romania va creste cu 6%. Pentru pacientii care beneficiaza de retete compensate, scumpirea se va resimti doar la nivelul de 1%. Pe de alta parte, 90% din medicamentele importate vor avea un pret cu 10% mai mic. Modificarile de tarife au loc in urma intrarii in vigoare a ordinului ministrului Sanatatii privind ajustarea preturilor practicate de producatorii de medicamente. Acest ordin ii obliga pe importatori sa aduca produse la pretul cel mai mic din tarile europene. In schimb, medicamentele care nu se regasesc pe niciuna dintre listele de compensare sau care pot fi eliberate fara reteta vor avea un pret cu 50% mai mare. Acestea, cunoscute si sub denumirea de OTC, au mai trecut prin majorari de pret in acest an, intre 20% si 50%. Explicatia este aceea ca majoritatea OTC-urilor sunt de import, iar diferenta de curs valutar le-a influentat puternic pretul.

                  Doina Mincu
                  Mircea Merticariu

                  Lupte greco-romane: Medalii si titularizare in lotul pentru „europene”

                  Sport Club Municipal a obtinut doua medalii si trei locuri 5 in finala Campionatului National rezervat juniorilor. Si ceva mai mult: sectia bacauana de lupte greco-romane va avea un reprezentant la Campionatele Europene la aceasta categorie de varsta. Marian Lupu a cucerit argintul la 55 kg, dupa o finala cu dinamovistul Stoica, si va face parte din lotul pentru aeuropene” (Tbilisi – Georgia, 30 iunie-5 iulie) si amondiale” (Ankara – Turcia, 4-9 septembrie). aCel mai mult ne bucura faptul ca vom avea un reprezentant la Campionatele Europene. Acesta a fost obiectivul nostru”, spune antrenorul Ion Sarban, care se ocupa de pregatirea luptatorilor bacauani alaturi de Ion Butucaru.
                  In 2008, Marian Lupu a luat titlul national si Cupa Romaniei la cadeti, iar acum se afla in primul an la juniori. Celalalt loc pe podium a fost obtinut de Robert Cretu (96 kg), ajuns in al patrulea an in care aduce o medalie pentru SCM. Pe pozitia a V-a s-au clasat Catalin Lupu (55 kg, cu obiectiv titlul la cadeti), Gabriel Benchea (66 kg) si Bogdan Cornea (74 kg).
                  Urmatoarea competitie importanta din calendarul sectiei de lupte greco-romane va avea loc la Botosani, pe 15-17 mai: finala la cadeti.

                  Dana Popa

                  Handbal masculin / Saptamana europeana: Conteaza pe sprijinul publicului

                  Incepe operatiunea aMinus Zece”. Reveniti din Elvetia, handbalistii bacauani au demarat ieri pregatirile pentru mansa a II-a a intalnirii cu Bern Muri din sferturile Cupei Challenge. Au 10 goluri de recuperat, iar in planul pentru retur intra mai multe puncte esentiale. Unul dintre ele: sustinerea suporterilor.
                  In sala din Gumligen au fost aproximativ 750 de fani. aA contat mult atmosfera de acolo”, a explicat managerul Dorel Sanie, care considera ca aelvetienii au o echipa buna, dar nu de neinvins. Va fi greu, dar putem intoarce rezultatul”. Una din conditiile de baza: presiunea publicului. aTrebuie sa incepem meciul in forta, sa facem un joc foarte bun in aparare si sa nu mai gresim la finalizare. Vor fi foarte importante primele 10 minute, in care speram ca adversarii sa fie influentati si de atmosfera extraordinara pe care suporterii nostri stiu sa o faca”, a completat antrenorul Gabriel Armanu.
                  Asadar, astudentii” isi doresc o sala arhiplina in returul european cu Bern Muri. Chiar daca se pleaca de la 10 goluri avantaj pentru adversari. aVom face tot ce tine de noi pentru calificare. Nu mai avem nimic de pierdut”, a dat asigurari Gabriel Armanu. Totul pentru ca intalnirea internationala de sambata, 4 aprilie (ora 11.00, Sala Sporturilor), sa nu fie ultima din acest sezon european. (D.P.)

                  PD-L este avocatul petrochimiei la Onesti

                    In cadrul unei conferinte de presa desfasurata la finele saptamanii trecute am aflat ca parlamentarii bacauani si consilierul judetean Nicu Sapca sustin reinvierea platformei industriale a Onestiului. Asadar, in periplul lor senatorul PD-L Vasile Nistor, deputatul PD-L Valerian Vreme si consilierul judetean Nicu Sapca au aflat, direct de la sursa, principalele probleme cu care se confrunta onstenii. aAm parcurs un veritabil tur de forta la unitatile de pe platforma industriala in cadrul caruia ne-am intalnit atat cu cei din conducerile acestor societati, cat si cu cei din sindicat pentru a gasi impreuna solutii pentru reinvierea unitatilor de pe platforma petrochimica, pentru salvarea petrochimiei din Romaniei. Pentru ca toate sunt legate intre ele si functioneaza ca un sistem integrat, bine pus la punct”, a precizat de la bun inceput senatorul PD-L Vasile Nistor. Acestia s-au intalnit cu reprezentantii Carom, RAFO, SC Chimcomplex SA si SC Borzesti SA. Aceasta campanie de informare va continua si pe parcursul zilelor urmatoare si va include si Utonul. a Prin acordarea scrisorilor de garantie bancara, RAFO si nu numai isi vor putea continua planurile de investitii care sunt acum in derulare. Sa nu uitam ca prin aceasta relansare economica este avuta in vedere si componenta sociala, si anume crearea de locuri de munca. In zona exista un capital care nu e suficient exploatat. Si cand zic asta ma refer, in primul rand la specialistii de exceptie pe care ii avem”, a mai adaugat senatorul PD-L Vasile Nistor. De altfel, deputatul Valerian Vreme a explicat ca a vom fi avocatii unitatilor de pe platforma petrochimica. Acum pregatim vizita ministrului economiei Adriean Videanu, iar problemele unitatilor de pe platforma petrochimica nu trebuie sa ramana doar in acest cadru, teoretic, trebuie sa trecem la treaba pentru ca si la noi criza economica incepe sa se acutizeze. Trebuie sa precizam ca implicarea statului o vom sustine in conditiile in care numarul locurilor de munca va creste si odata cu el veniturile onestenilor”.

                    Dana Lungu

                    Pe langa seria celor cinci victorii consecutive, FCM Bacau se mandreste si cu faptul ca nu a primit gol pe teren propriu de peste 400 minute: Cazemata „galben-albastra”

                    De neoprit

                    2009 propune un FCM Bacau in varianta turbo. Echipa antrenata de Gheorghe Poenaru nu a pierdut niciunul dintre cele 13 meciuri jucate in acest an calendaristic. Mai mult decat atat, bacauanii au castigat toate partidele din retur. Daca inving si sambata, la Bucuresti, pe Dinamo ll, „galben-albastrii” ajung la sase victorii consecutive in campionat. Astfel, isi egaleaza propriul record, din finalul editiei 2006-2007, dar si pe cel stabilit in actualul sezon de Ceahlaul Piatra Neamt.

                    Cinci luni

                    Bacauanii se mandresc insa si cu o alta serie pozitiva. Nu au primit gol in campionat pe teren propriu de peste 400 minute. Pentru precizie, 412 minute. Ultimul gol incasat pe „Municipal” de apararea bacauana dateaza de la sfarsitul lui octombrie, la meciul pierdut in fata Petrolului cu scorul de 1-0. Reusita i-a apartinut lui Dinu si a fost una de generic: reluare cu calcaiul din saritura, la un corner executat de Budescu. Un gol de tinut minte. Pentru frumusetea sa, dar si pentru faptul ca a fost ultimul luat acasa.

                    Aceiasi stoperi

                    De atunci au trecut cinci luni de zile si nici una dintre formatiile care au venit la Bacau nu au mai putut deschide poarta aparata, cu randul, de Manea si Haisan. Nici FC Botosani, nici FC Snagov, nici Cetate Suceava si nici CSM Ploiesti. Interesant este ca, daca cei doi stoperi au fost aceiasi la fiecare meci (Vajou si Spiridon), in schimb fundasii laterali s-au schimbat in permanenta. Pe dreapta am asistat la o stafeta Bosancu-Codreanu, in timp ce pe stanga a figurat mereu un alt nume: Carnariu, Enea, Mihalachioaie si, mai nou, Boboc.

                    Dublu record?

                    Sigur, meritul nu este doar al defensivei. Dovada ca la partida de sambata, cu CSM Ploiesti, au existat momente in care FCM Bacau s-a aparat in 11 jucatori. Important este insa ca, pe langa impresia creata de victoriile in serie, se cladeste din nou aceasta reputatie de echipa-cazemata la jocurile de acasa. Saptamana viitoare, FCM Bacau primeste vizita fostei concitadine FC Stiinta-Lotus Luceafarul Baile Felix. Un bun prilej pentru a trece de granita a 500 de minute fara gol primit pe „Municipal”. Si – de ce nu? – de a ajunge la cea de-a saptea victorie consecutiva in campionat.

                    Dan Sion

                    Popovici: „Dinamo ll merita atentie”

                    O singura victorie pentru „satelit”

                    Vecine in clasament, Dinamo ll si FCM Bacau vor fi rivale sambata. Intr-un meci de sase puncte pe care il vor aborda cu stari de spirit diferite. In timp ce oaspetii au castigat tot ce se poate castiga in acest retur, Dinamo ll nu a luat decat trei puncte. Si acelea cu emotii, la capatul unui joc castigat cu 1-0 contra Concordiei Chiajna. In rest, pentru „satelitul” dinamovist infrangeri pe linie. Ultima, la scor: 2-5 la Botosani.

                    Motivati

                    Antrenorul Botosaniului, ex-bacauanul Cristi Popovici tine totusi sa avertizeze FCM-ul: „Dinamo ll nu e o echipa in degringolada, desi rezultatele par sa spuna altceva. Contra noastra au fost extrem de motivati. In special jucatorii veniti de la prima echipa, care, din cate am inteles, erau amenintati ca nu-si vor lua contractele daca nu scot un rezultat bun la Botosani”.

                    Formula schimbata

                    Popovici l-a evidentiat in mod deosebit pe Zicu, autorul unui gol de senzatie in minutul doi: reluare acrobatica din intoarcere cu piciorul drept. Este foarte putin probabil insa ca Zicu sa joace si contra Bacaului. Aproape sigur, machedonul va reveni la prima echipa, pentru derby-ul cu Rapid. La fel vor sta lucrurile si cu Homei si Lucian Goian. In acest caz, in partida cu FCM Bacau, Dinamo ll va conta pe o formula de echipa schimbata.

                    Seriozitate

                    Avand in vedere ca tintarul a stabilit ca FCM Bacau sa intalneasca mereu echipa care in etapa precedenta a jucat contra Botosaniului, antrenorul „galben-albastrilor”, Gheorghe Poenaru, va apela si de aceasta data la informatiile oferite de Cristi Popovici referitoare la Dinamo ll. „Ne asteapta meciuri foarte grele, in aceasta categorie intrand si intalnirea cu Dinamo ll”, a spus Poe, care a explicat si ce le cere jucatorilor sai: „Sa dea dovada de seriozitate si modestie. Doar asa putem sa continuam lucrurile bune facute pana acum”.

                    D. Sion

                    Apel gratuit in toata Europa: 112 unic

                      Incepand de joi, 2 aprilie, orice urgenta poate fi apelata numai prin 112. Binecunoscutele numere de urgenta 955 – Politia, 961 – Salvarea si 981 – Pompierii nu vor mai fi disponibile.

                      In Bacau, Oficiul Judetean de Telecomunicatii Speciale Bacau este locul in care a fost instituit acentrul de comanda” al Sistemul Unic de Apelare in caz de Urgenta, 112. Un serviciu folosit pentru comunicarea intre unitatile specializate de interventie ale Politiei, Pompierilor, Ambulantei si Jandarmeriei, care au obligatia sa actioneze in cazul apelurilor de urgenta. Eficienta acestui sistem depinde de promptitudinea cu care actioneaza serviciile de interventie. Personalul de preluare a apelurilor de urgenta 112 este compus din profesionisti care raspund la apelurile de urgenta 24 din 24 de ore. Ei sunt instruiti pentru a asista apelantii in cazuri de urgenta si a-i ajuta in cel mai scurt timp posibil. Sistemul 112 vizeaza asigurarea protectiei cetatenilor si un grad inalt de asistenta indiferent de locul in care se afla acestia. Sunt coordonate urgente in cazuri de accidente, calamitati naturale, furturi, spargeri, inundatii, incendii, omor, talharie, evadari, explozii, caderi de la inaltime, surpari de teren, urgente medicale, asanarea munitiei neexplodate etc. Numarul 112 este gratuit si poate fi apelat de pe orice telefon fix sau mobil in Romania si in intreaga Uniune Europeana. aApelarea falsa sau abuziva constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 100 la 500 de lei, a precizat lt.col. Andrei Mihaes, seful Biroului Raspuns Apel de Urgenta 112 Bacau. Amenintarile cu dispozitive explozive intra sub incidenta legii penale, sunt incadrate la terorism si se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 10 ani. La un moment dat, cineva care are
                      intr-adevar nevoie s-ar putea sa fie impiedicat tocmai de aceste telefoane injurioase si care creeaza o presiune psihica asupra personalului. De cele mai multe ori falsii apelanti au ajuns pe mana Politiei si a procurorilor.” In prezent, convorbirile efectuate in sistemul 112 sunt inregistrate si se pastreaza 10 ani. Determinarea automata a numarului si locatiei urgentelor permite identificarea apelurilor false si/sau injurioase. Peste 90 la suta dintre apelurile primite la Serviciul 112 sunt false. Zilnic, la serviciul 112 se primesc 4.000 de apeluri, in special pentru urgente medicale. Cele mai multe apeluri sunt primite in intervalele orare 11.00-13.00, 15.00-19.00 si 21.00-23.00. Ca zi aneagra” si cea mai grea a fost cotata ziua de sambata, iar in an, sarbatorile religioase si legale sunt cele care le dau cea mai multa bataie de cap celor 18 subofiteri operatori ai STS Bacau, toate femei.

                      Roxana Neagu

                      Liviu Miroseanu a castigat „Cadastrul”

                        Fostul deputat Liviu Miroseanu, PD-L Bacau, e singurul dintre politicienii nominalizati la sefia deconcentratelor care e sigur ca va fi director. Oficiul Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OJCPI) Bacau e condus de Danut Ambarus, director interimar, numit in functie dupa decapitarea lui Iulian Arbunea, asa ca postul a fost scos la concurs. Liviu Miroseanu s-a inscris, a participat si a obtinut cea mai mare nota la nivel national: 9,45. Examenul a avut loc la Bucuresti, OJCPI fiind subordonat Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara si Ministerului Administratiei si Internelor (MAI). Au trecut si cele trei zile rezervate contestatiilor, deci foarte curand Miroseanu isi va lua postul in primire. El sustine ca s-a inscris la concurs deoarece era „familiarizat” cu problematica OJCPI din perioada in care era parlamentar si ca s-a pregatit foarte serios. „Eu nu sunt grabit, a declarat ex-deputatul. Astept decizia de numire de la Bucuresti, decizie care trebuie emisa in termen de 15 zile de la afisarea rezultatelor. Luni a fost ultima zi in care se puteau depune contestatii. Nu sunt singurul din tara in situatia asta”.

                        Silvia Patrascanu

                        Blocaj in comuna Plopana

                          Comuna Plopana a fost blocata doi ani de litigiul cu Agentia SAPARD, timp in care nu a putut accesa niciun fel de fond european. „Doi ani de zile ne-am judecat cu SAPARD si am castigat la Inalta Curte de Justitie si Casatie. Ei ne-au cerut 1,2 miliarde de lei, daune pentru un pretins conflict de interese. Abia acum, in 2009, suntem in masura sa accesam fonduri europene. Vrem sa depunem un proiect pe masura 322 FEADR, in valoare de sase milioane de euro”, ne-a declarat Gheorghe Andries, primarul comunei Plopana. Reprezentantii comunei se afla in stadiul licitarii proiectului FEADR, prin care incearca sa aduca apa curenta in satele din zona, sa faca drumuri, canalizare, o gradinita, un centru de zi si un azil de batrani. Pentru a putea primi finantarea de sase milioane de euro, comuna Plopana se va asocia cu o alta comuna bacauana, Odobesti. (Mircea M.)