Acasă Blog Pagina 5260

Spitalul TBC a trecut la municipiu

    Alesii locali bacauani au aprobat in unanimitate preluarea Spitalului de Pneumoftiziologie in cadrul sedintei extraordinare de Consiliu Local Bacau, care s-a desfasurat ieri, in sala de sedinte a Palatului Administrativ din Bacau. Managementul asistentei medicale al Spitalului de Pneumoftiziologie Bacaau a fost transferat de la Ministerul Sanatatii la municipiul Bacau, in conformitate cu prevederile Hotararii de Guvern 529 din 2010. Unitatea medicala va fi finantata va fi finantata din bugetul local. Edilii bacauani au refuzat in sedintele anterioare ale Consiliului Local preluarea spitalului, pe motivul existentei unor datorii curente, inca neachitate de Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Bacau. Planul strategiei din domeniul sanatatii cuprins in Programul de guvernare prevede ca autoritatile locale sa primeasca atributiile si competentele necesare, pentru ca, odata cu finantarea adecvata a unitatilor spitalicesti sa poata lua decizii pentru ingrijirea populatiei din zona, consolidandu-se astfel descentralizarea decizionala din acest domeniu. In scurt timp, intre reprezentantii Spitalului de Pneumoftiziologie Bacau si reprezentantii Primariei va avea loc semnarea unui protocol de predare-primire a bunurilor spitalului. Autoritatile bacauane au promis investitii in spital, pentru imbunatatirea actului medical. Unitatea spitaliceasca, cu competente zonale, va oferi servicii pentru bolnavii de plamani din Bacau si imprejurimi.

    Mircea Merticariu

    Spitalele, inchise pentru medici

      Subfinantate si cu posturile blocate

      De la inceputul acestui an, Directia de Sanatate Publica Bacau (DSP) a solicitat de nenumarate ori acordul Ministerului Sanatatii (MS) pentru incadrarea de medici in spitalele publice din judet. De fiecare data, raspunsul a fost negativ. Doar daca isi dau demisia sau se pensioneaza 7 angajati, poate fi incadrat un medic sau un asistent in spitale sau la Serviciul de Ambulanta.

      Lipsa de personal din unitatile sanitare este o realitate la fel de cruda a sistemului ca si subfinantarea. In spitalele publice bacauane sunt sectii utilate modern care stau incuiate fiindca nu au specialisti. Cu toate acestea, MS se incapataneaza sa mentina posturile blocate pana la 31 decembrie. “Avem nevoie de anestezisti, pentru sectia de chirurgie infantila, ne-a declarat dr. Aurelia Taga. Din cauza ca nu avem anestezisti in aceasta sectie, avem indicatori prosti pe asistenta chirurgicala si ne afecteaza finantarea. Avem promisiuni ca ni se va aproba incadrarea, dupa sesiunea din septembrie-octombrie, cand au loc examenele finale de specialitate.”

      Munca suplimentara fara bani

      La Serviciul Judetean de Ambulanta, deficitul de personal s-a mai redus fata de anii trecuti, cand se lucra cu 7 medici din 20-25, cati ar fi fost necesari. Acum, sunt la post 12 medici. Eforturile de completare a echipei raman fara succes. “Exista solicitari, sunt medici care doresc sa lucreze la Ambulanta, dar posturile sunt blocate, ne-a declarat dr. Sorin Enescu, managerul SJA. La asistente, situatia este si mai grava. Stam atat de prost cu personalul, incat nu am putut lasa asistentele sa plece in concediu de odihna. Fac munca suplimentara pe care nu ne permitem sa o platim.” Si personalul auxiliar s-a subtiat, prin pensionari.

      1 la 7

      Pe tot parcursul acestui an, DSP Bacau a primit solicitari de la unitatile sanitare pentru incadrare de nou personal. Cererile, insotite de o fundamentare ca la carte, au fost inaintate catre MS. Nu s-a primit insa niciun raspuns pozitiv, cu exceptia unuia foarte recent. “S-a aprobat scoaterea la concurs a doua posturi la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, ne-a declarat Adam Jofa, sef resurse umane la DSP. Este vorba de un specialist obstetrica-ginecologie si un specialist chirurgie generala. In rest, niciun succes, desi am fundamentat foarte bine solicitarile.” Conform legislatiei in vigoare, spitalele pot angaja in limita a 15% din posturile care se vacanteaza. Aceasta inseamna ca abia dupa eliberarea a 7 posturi poate fi ocupat unul. Nici macar in aceste conditii, MS nu a aprobat incadrarea de personal nou. Chiar si dupa trecerea spitalelor in administrarea consiliilor locale, regulile de personal trebuie respectate de ordonatorul principal de credite, adica primarul. Singura schimbare a intervenit in traseul documentelor. Pana acum, spitalele transmiteau solicitarea la DSP, iar institutia cerea aprobarea MS. Din aceasta luna, spitalele se vor adresa primarilor, iar acestia vor trebui sa obtina acordul MS pentru a face incadrari.

      Doina Mincu

      Doar 30% dintre profesori au obtinut nota de „trecere”

        Note mici la titularizare

        Candidatii inscrisi in acest an la titularizare au aflat duminica noaptea rezultatele pe care le-au obtinut la examenul ce a avut loc pe 14 iulie. Doar 30 la suta din profesorii care au dat examen au reusit sa obtina nota necesara pentru a fi eligibili pentru un post titularizabil.

        Din cei 1.414 profesori care s-au inscris la concurs, 250 au absentat sau au decis sa paraseasca sala inainte de inceperea examenului. 1.040 de lucrari au fost supuse corectarii in cele 11 centre de evaluare fixate la nivel national, iar opt au fost anulate – una la chimie, una la romana, trei la invatatori si alte trei la educatoare. Statistica rezultatelor obtinute la nivelul judetului Bacau nu este insa una incurajatoare. 319 profesori au obtinut note peste 7, 441 note cuprinse intre 5 si 6.99, iar 280 nu au reusit sa obtina nici macar nota 5.

        Procente mai mici

        Daca anul trecut, 35% dintre candidati obtineau minim nota 7, anul acesta procentajul a scazut cu cinci procente. In paralel, doar 42% dintre cei peste 1.000 de candidati au luat note intre 5 si 6.99, cu trei procente mai putin decat anul trecut. In schimb, a crescut numarul celor care nu reusesc sa rezolve subiectele cat sa obtina nota 5: de la 20% in 2009 la 26,92% in 2010. „Situatia este echilibrata. Totusi, subiectele de anul acesta au fost putin mai grele decat anul trecut. Rezultatele sunt un indicator atat al slabei pregatiri, cat si al cresterii gradului de dificultate a subiectelor”, a explicat Nicu Harasemciuc, inspector scolar general adjunct.

        Doua sesiuni de repartizare

        Cei 280 de profesori „repetenti” nu vor mai ocupa anul acesta nici un post in invatamant. Acestora li se anuleaza si notele peste 5 obtinute in anii anteriori. Singura lor optiune este de a participa pe 6 august la un nou examen. Intre timp, cei care au luat note de 7 sau mai mari sunt programati in sedintele publice de repartizare a catedrelor titularizabile – 338, dintre care numai 67 in mediul urban – ce vor avea loc in zilele de 22 si 23 iulie. Locurile ramase neocupate vor fi repartizate ulterior catre cei 441 de profesori care au obtinut note cuprinse intre 5 si 6.99 la aceasta editie, dar si celor care au obtinut note peste 5 in ultimii trei ani, la acelasi examen. Aceasta repartizare are loc in intervalul 26-27 iulie.

        Codasi versus premianti

        Dintre participantii de anul acesta la titularizare, cele mai mici note si le-au adjudecat profesorii de educatie fizica: 36 de candidati au luat note sub 5, iar doi chiar au reusit „performanta” de a lua 1 la examen. Note de 1 si 2 s-au luat si la engleza, matematica, romana, informatica, religie ortodoxa sau educatie muzicala. La polul opus se afla educatorii si invatatorii cu rezultate bune: 62 cu note peste 7, 69 cu note intre 5 si 6.99 si 4 cu note sub 5 la educatori si 37 cu note peste 7, 46 cu note intre 5 si 6.99 si 12 cu note sub 5 la cei din urma. Cel mai bine s-au prezentat cadrele didactice de biologie. Raportat la numarul de candidati, 25 au luat note de 7 sau mai mari, 22 intre 5 si 6.99 si doar 13 au luat note sub 5. Cinci profesori bacauani au obtinut nota maxima, unul la filosofie, logica si argumentare si alti patru de religie romano-catolica. Printre acestia se numara si preotul Anton Sabaoanu, directorul Colegiului Catolic „Sf. Iosif” Bacau. „Cum am reusit? Invatand. Subiectele au fost vaste, iar dincolo de teorie, metodica a facut diferenta. Trei saptamani am stat numai pentru a ma pregati pentru acest examen”, ne-a spus profesorul.

        Ieri pana la ora 16 profesorii nemultumiti de rezultate au avut posibilitatea de a depune contestatii. Conform datelor, 197 de cadre didactice au inaintat contestatii. Acestea vor fi solutionate pana pe 21 iulie, cand sunt asteptate si rezultatele finale.

        Andreea Lupascu

        Criza ingroapa preturile

        Reducerile au luat cu asalt magazinele din Bacau

        Fie ca vorbim despre sezonul soldarilor, despre pierderile cauzate de criza economica, ori de faptul ca bacauanii si-au schimbat prioritatile, cert este ca cei mai multi dintre comercianti au fost obligati sa apeleze la varianta: scadem preturile.

        Vitrinele magazinelor sunt pline de afise pe care scrie mare REDUCERI. Pantofi, haine sau parfumuri, accesorii, produse cosmetice sau design interior, în luna iulie toate pot fi achizitionate cel putin la jumatate de pret. Specialistii in moda spun ca in aceasta perioada se face trecerea la un nou sezon, asa ca tot ce este “vechi” poate fi scos de pe rafturi, deci poate fi vandut la preturi cu pana la 70% mai mici. Etichetele speciale atasate de produse in aceasta perioada, atrag atentia. Asa ca tentatia este foarte mare.

        Goana dupa cumparaturi

        Exista bacauani care au chiar un buget special pentru sezonul reducerilor. ”In general astept aceste perioade pentru ca imi pot cumpara mult mai multe haine cu aceiasi bani. Mai ales acum trebuie sa fiu foarte atenta cu bugetul pe care-l am la dispozitie si trebuie sa-l valorific la maximum”, ne-a declarat Mariana Lupu. Acum este perioada in care poti achizitiona absolut orice fel de articol la preturi deosebit de avantajoase. Mai mult decat atat, unele magazine au mai venit cu ceva in plus: oferta saptamanii. “In aceasta perioada vanzarile au crescut semnificativ. Cele mai multe achizitii se fac, evident, la produsele aflate la reducere”, a afirmat un comerciant. Febra cumparaturilor a cuprins deopotriva femeile si barbatii. Toti cauta cu frenezie cele mai bune si cele mai ochioase produse. Preturile dolofane afisate pana mai ieri s-au transformat in mod radical, asa ca, un nou cuptor cu microunde poate lua locul celui vechi, iar un fotoliu care pare ponosit este inlaturat fara regrete. La fel se intampla si cu pantofii, hainele, parfumurile sau accesoriile. “Am gasit cateva oferte foarte avantajoase asa ca m-am gandit sa-mi schimb masa din bucatarie. Oricum era veche. Acum mi-am luat una moderna si la un pret acceptabil. Adica am dat numai 380 lei, nu aproape 700, cat era inainte de reduceri”, a afirmat Costica Sumanaru.

        Tinuta de “asalt”

        Pe strada, bacauanii sunt echipati special pentru asaltul care se pregateste asupra magazinelor. Tinuta lejera, incaltamintea comoda si multa, multa rabdare. Aceasta este combinatia perfecta pentru o sesiune de cumparaturi reusita.
        Nu orice fel de produs poate fi supus soldarii. Produsele nealimentare, a caror desfacere are caracter sezonier, sunt singurele care pot fi comercializate in acest mod. In aceasta categorie se incadreaza confectiile (inclusiv blanaria), pielaria, produsele de marochinarie, tricotajele, incaltamintea cosmeticele, aparatele de încalzire si climatizare, precum si alte produse similare. Pot fi soldate si alte marfuri, cu conditia sa fie de sezon. Cu 15 zile inainte de inceperea perioadei de reduceri, comerciantul trebuie sa anunte primaria in a carei raza isi desfasoara activitatea.

        Alexandra Zaharia

        Antanta Benea – Stavarache si-a instalat oamenii la varful ADIS si ADIB

          Utilitati cu iz politic

          Cei doi conducatori din administratia bacauana au stabilit care vor fi sefii asociatiilor de dezvoltare intercomunitara, ADIS (salubrizare), respectiv ADIB (utilitati). Dragos Benea a pariat pe Bogdan Seto si Maricica Luminita Cosa, ales judetean din partea PC, in timp ce Romeo Stavarache a decis sa-l scoata de la naftalina pe Nicolae Onica, fost viceprimar al Bacaului.

          Colaborarea administrativa dintre Dragos Benea si Romeo Stavarache a ajuns la etapa numirii directorilor la varful ADIS si ADIB. In ambele cazuri se remarca o mixtura politica PSD-PNL, cei doi sefi lasand impresia ca au convenit un compromis altadata de domeniul fantasticului.

          Pe mana lui Seto si Fechet

          ADIS va fi condusa de Bogdan Seto, fost sef al Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltarea Rurala si Pescuit in timpul guvernarii bicolore PSD – PD-L din 2009. Directorul Seto, actualmente inspector de specialitate in cadrul cabinetului presedintelui CJ, va fi flancat de adjunctul Mircea Fechet, consilier local din partea PNL. Daca despre Fechet nu se stiu prea multe in privinta realizarilor pe linie de colaborare cu institutii europene, Bogdan Seto este un functionar obisnuit deja cu aerul Bruxelles-ului, el reprezentand CJ Bacau in capitala UE. Acesta a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca Primaria Bacau este unul dintre cei mai importanti parteneri in proiectul ADIS pentru ca municipalitatea este pe cale sa finalizeze noua groapa de gunoi.
          “Privesc aceasta colaborare in termeni de normalitate. Primaria Bacau este unul dintre cei mai importanti parteneri pentru ca a aplicat si deruleaza proiectul ISPA cu depozitul ecologic. Aspectele de natura politica nu au de-a face cu munca in ADIS. Gunoiul nu are culoare politica, iar in ADIS sunt partenere unitatile administrativ-teritoriale, nu partidele politice”, a declarat Seto. Cei doi directori raspund in fata unui Consiliu Director format din 5 persoane: Dragos Benea, seful CJ si presedinte al ADIS; Catalin Dociu, administratorul public al judetului; Ciprian Fantaza, director executiv in Directia Juridica a CJ; Leonard Padureanu, administratorul public al municipiului; Viorica Marcu, ales judetean din partea PNL si sefa Directiei Servicii Publice din cadrul Primariei Bacau. Prin intermediul ADIS se vor directiona catre autoritatile locale din judet aproximativ 45 milioane de euro, fonduri destinate proiectelor pentru salubrizare.

          Onica a inviat… prin concurs

          Asociatia pentru utilitati – ADIB – va fi condusa de fostul viceprimar al Bacaului, Nicolae Onica. Potrivit declaratiilor facute de reprezentantii Primariei, Onica ar fi castigat prin concurs postul de director.
          El va fi secondat de Maricica Luminita Cosa, ales judetean din partea Partidului Conservator. Leonard Padureanu, administratorul public al municipiului, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca cei doi vor fi raspunde in fata unui Consiliu Director format din 3 oameni. “La ADIB va fi ceva mai greu pentru ca este mai multa treaba de facut. Nu avem inca stabilit operatorul de utilitati. Conducerea va raspunde in fata unui Colegiu Director format din trei persoane: subsemnatul, in calitate de presedinte al ADIB, Cornelia Gireada (n.r. – sefa Directiei Urbanism din CJ) si Corneliu Pricope (n.r. – seful organizatiei municipale a PNL si director al Agentiei de Dezvoltare Locala)”, a declarat Padureanu. Conducerea ADIB va semna contractul cu operatorul regional de utilitati rezultat in urma fuziunii Companiei de Apa si a societatii ApaServ, detinuta de CJ Bacau. Prin intermediul asociatiei, unitatile administrativ-teritoriale care au aderat la ADIB vor avea la dispozitie, in urmatorii ani, aproximativ 120 de milioane de euro, bani destinati proiectelor de infrastructura de utilitati.

          Lucian Bogdanel

          Cu dintii la amanet

            Bacauanii isi dau si dantura pentru un ban in plus

            In plina criza financiara, tot mai multi bacauani se vad nevoiti sa-si amaneteze bunurile pentru a face rost cat mai repede de bani. Casele de amanet continua sa ramana una dintre metodele la indemana. Clientii cei mai fideli sunt somerii, tinerii si pensionarii. Unii dintre bacauani isi dau si dintii pentru a face rost de un ban in plus.

            Din cauza lipsei banilor, simtita din ce in ce mai acut de catre bacauani, urmare a crizei financiare si a cresterii numarului de someri, casa de amanet este pentru multi colacul de salvare. Casele de amanet, considerate de solicitanti “cele mai ieftine banci”, sunt la orice pas, în orice intersectie, pe oricare strada a Bacaului. Numarul lor este destul de mare, iar cererea, pe masura. Pentru a face rost cat mai repede de o bruma de bani, barbati, femei, pensionari, someri si chiar tineri de 20 de ani, aleg sa-si amaneteze bunurile, in special bijuteriile din aur. Sunt societati care accepta si electonice, de la casetofoane si combine, pana la CD playere, daca sunt in stare buna de functionare, insa cel mai bine merge aurul. Imprumutul pe aur.

            Preturi bune pe vremuri de criza

            Gramul de aur se amaneteaza cu 60 de lei pentru 14K, cu 70 lei pentru aurul de 18 K si chiar cu 90 de lei (negociabil), cel de 24K. Dobanzile percepute sunt de 0,5-0,8 la suta pe zi, insa imprumuturile sunt pe termen foarte scurt, de cinci zile pana la maximum o luna. “Acceptam si prelungire de contracte, in functie de posibilitatile omului, dar cu o conditie: sa plateasca integral comisionul aferent contractului. Ne pliem si noi, in functie de criza. Nu oamenii sunt vinovati ca ajung la noi, ci societatea in care traim”, ne-a declarat patronul unei case de amanet din zona centrala a orasului. Firmele de la periferie au si mai mare cautare, dar tot acestea se confrunta si cu o alta situatie: tot pe fondul crizei financiare, multi clienti nu se mai prezinta sa-si recupereze bunurile amanetate.

            Cu dintii din aur la amanet

            Obiectele din aur abandonate sunt apoi revalorificate, la preturi mai mici decat “merge piata”, cum ne-a explicat Aurel B., administratorul unei case de amanet. Tocmai din acest motiv, aurul dentar nu prea este acceptat de acesti comercianti. Chiar daca solicitari sunt. “O, da, vin. Vin cu proteze dentare din aur, de pe vremea bunicilor, tineri in special, dar vin si persoanele mai in varsta cu astfel de obiecte. Insa desi este un aur de calitate, nu il acceptam. Este greu de revalorificat. Am primit acum cateva luni patru dinti si cu greu i-am dat la un tehnician dentar, pentru ca, bineinteles, clientul nu s-a mai intors dupa ei”, ne-a mai spus, amuzat, barbatul.

            La limita

            In general se apeleaza la amanet pentru nevoi personale, pentru sume care nu depasesc milionul de lei vechi. “Nu am alta solutie. Nu stiu ce sa fac. E greu acum, ca banii nu mai ajung. În plus, la varsta mea nu-mi mai folosesc chestiile astea”, ne-a spus rusinata o femeie, în timp ce iesea de la casa de amanet de pe strada Mihai Viteazu. Ioana V. a recunoscut ca a ajuns în situatia de a-si amaneta o parte din bijuterii pentru a putea plati datoriile la firma de cosmetice a carei reprezentanta este. Cum clientii ei au intarziat platile, a devenit si ea la randul ei clienta. Clienta la amanet. Teama ca vor afla parintii sau ca prietenii o vor judeca a fortat-o sa ascunda metoda prin care face rost de bani. Asa cum fac multi.

            Roxana Neagu

            Tenis / Cupa „George Bucuroiu”: Primele rezultate

            In aceste zile, la Focsani se desfasoara turneul de tenis de categoria a treia Cupa „George Bucuroiu“. Iata rezultatele inregistrate in week-end:
            10 ani baieti: Cristian Enache (Tema Onesti) s-a calificat in semifinale dupa ce a trecut cu 6-0, 6-1 de focsaneanul Cosmin Stan si cu 6-1, 6-2 de un alt onestean, legitimat la CSM, Stefan Scurtu. In semifinale, Enache il va intâlni pe Theodor Foia.
            12 ani fete: Teodora Munteanu (SCM Bacau) a fost invinsa in turul l de Andra Gafton (ICMRS Galati), cu 6-1, 6-0 12 ani baieti: Cosmin Minea (Tema Onesti) a acces in semifinale dupa ce l-a eliminat cu 6-0, 6-1 pe Teodor Giusca (AMG), care trecuse in turul precedent de reprezentantul SCM Bacau, Petru Berdila, cu 6-1, 6-1. Un alt tenismen bacauan, Stefan Costea (SCM) l-a invins pe galateanul Mihai Adamache, cu 6-1, 6-3, insa a cedat in turul urmator cu 7-5, 6-2 partida sustinuta in compania lui Nicolae Baciu (Tenis Star Piatra Neamt).
            14 ani fete: Alina Munteanu (SCM Bacau) a invins-o cu 6-1, 6-2 pe Andreea Ciceu (TC
            Bistritia), care trecuse in turul precedent de Elena Sava (Lumiro) cu 6-0, 6-0. Diana
            Ciubotariu (ICMRS Galati) le-a invins pe bacauancele Carina Constantin si Ema Sechelariu cu 6-0, 6-2, respectiv 6-2, 6-0, Ana Maria Grigore (CSS Bacau) a pierdut cu 6-0, 6-0 meciul cu Brândusa Grasu (Kym Star), in timp ce Malina Coman a fost stopata de constanteanca Alexandra Popescu, cu 4-6, 6-2, 6-0.
            14 ani baieti: Tudor Diaconu (CSS Bacau) a ajuns in sferturile de finala dupa victoria cu 6-2, 6-4 obtinuta impotriva lui Andrei Râclea (Galati). Tot in „sferturi“ s-au calificat si Alin Balanescu (CSS Bacau), invingator cu 6-1, 6-2, contra lui Dragos Toma (Olimpia) si Sabin Saveluc (SCM Bacau), câstigator cu 6-0, 6-1 in fata lui Francisc Felesco (CSM Onesti).
            16 ani fete: Bianca Iorga (SCM Bacau) a invins-o pe colega sa de club, Bristena Stefanescu cu scorul de 6-1, 6-1, in timp ce Ioana Dumitrasc (TC Bistrita) a depasit-o cu 6-1, 6-1 pe Ioana Andrei (SCM Bacau).
            16 ani baieti: Madalin Dumbrava (SCM Bacau) a avansat in sferturile de finala ca urmare a victoriei cu 6-1, 6-0 contra lui Tudor Ghinea. Stefan Vasilache (SCM Bacau) a cedat cu 6-0, 6-2 meciul cu focsaneanul Cosmin Pioara, iar Razvan Vamanu a pierdut cu 6-4, 6-3 intâlnirea cu buzoianul Serban Nica.

            Dan Sion

            Volei feminin: Stiinta isi reia pregatirile

            Voleibalistele de la Stiinta Bacau pun punct vacantei de vara, reluându-si astazi pregatirile. La primul antrenament, fixat pentru ora 12.00, sunt asteptate mai multe jucatoare noi, printre care si doua ex-sovietice. La capitolul posibile achizitii figureaza si Bianca Balanescu, o ridicatoare de 25 de ani, care a activat in ultimul sezon in campionatul maghiar, la Nyireghaza. Sosirea lui Balanescu ar inaspri concurenta pe postul de coordonator, acolo unde Stiinta conteaza si pe Viktoria Polischiuk, care si-a prelungit intelegerea cu gruparea bacauana. In aceasta vara, Stiinta intentioneaza sa organizeze un turneu international in Sala Sporturilor la finalul lunii august. (D.S.)

            Sebi Diaconu, finalist Golden Grand Prix

            Luptatorul Eusebiu Diaconu (SCM Bacau) a reusit cel mai bun rezultat al sau din 2010. Diaconu a ajuns in finala celui mai puternic turneu de lupte greco-romane, Golden Grand Prix, desfasurat in Azerbaidjan. Dupa ce a trecut de Almat Kebispayv (Kazahstan), Sanjarbek Jumashev (Uzbekistan) si Andre Berge (Norvegia), bacauanul a fost invins duminica, in finala, de campionul european la 60 kg, azerul Hasan Aliyev. (D.S.)

            Karting / Open Master Italia: Locul 19 din 34

            Recul

            Etapa a cincea a Open Masterului italian la karting a avut un gust amar pentru liderul clasamentului national la Mini, Denis Marcu. Desi spera la un loc in vecinatatea podiumului, pilotul asistat tehnic de Selena Motor Sport a incheiat pe pozitia a 19-a dintr-un total de 34 de concurenti prezenti in week-end pe circuitul de la Viterbo. Reculul isi gaseste explicatia in iesirea in decor din prefinala, ceea ce a facut ca Marcu sa ia startul in finala de pe ultima pozitie.

            Accident

            „In prefinala lucrurile au scapat de sub control, iar Denis a avut de suferit“, a declarat directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov. Implicat intr-un accident, Denis Marcu a fost nevoit sa iasa de pe pista, dând intâietate favoritului Lorenzo Scata catre victorie si, implicit, spre o prezenta in pole position. De pe pozitia secunda a grilei de start a pornit un alt italian cotat printre cei cu sanse mari la câstigarea titlului: Lorenzo Travisanotto.

            Regret

            Plecat de pe locul 34, Denis Marcu a facut o cursa mai mult decât decenta, tinând cont de faptul ca a urcat 15 pozitii, clasându-se in final pe19. „Cursa in sine n-a fost rea, mai ales ca atunci când pleci din coada nu poti avansa foarte mult. Ramâne, in schimb, regretul ca s-a clacat in prefinala, ceea ce a compromis sansele la podium“, a comentat Vladimir Bortov. Din Italia, Denis Marcu se indreapta spre Bulgaria, unde va concura in Campionatul Europei de Sud-Est. (D.S.)

            Handbal masculin: Un tur in plus

            La al treilea sezon consecutiv in Cupa Challenge, „studentii“ incep competitia din „16“-imi.

            Numar mai mare de echipe, un tur in plus de jucat pentru handbalistii bacauani. Daca anul trecut s-au aliniat la startul Challenge Cup 33 de cluburi, iar Stiinta MD a intrat in competitie direct din primavera europeana (faza optimilor de finala), pentru editia 2010-2011 situatia s-a schimbat. 39 de formatii au confirmat participarea in noul sezon, conditii in care „studentii“ vor incepe cea de-a treia campanie internat ionala consecutiva din „16“-imi (asa cum s-a intâmplat si la debutul
            lor european, in stagiunea 2008-2009). Elevii lui Gabriel Armanu isi vor afla adversarul din turul second al Cupei Challenge pe 27 iulie, cind este programata tragerea la sorti.
            Stiinta MD este cotata drept cap de serie nr. 2 si are doua variante pentru oponentii pe care ii va intâlni, in dubla mansa a „16“-imilor, pe 20-21 noiembrie, respectiv 27-28 noiembrie. O posibilitate este reprezentanta de una din cele 12 echipe care vor evolua, in primul tur, in grupe de câte patru (1-3 octombrie), si din care vor merge mai departe cinci formatii: Maliye Milli Piyango (Turcia), Partizan Dunav Osiguranje (Serbia), HC „Polytechnik“ (Ucraina), E.S.N. Vrilissia (Grecia), RK „Konjuh“ Namjestaj (Bosnia Hertegovina), Buzet (Croatia), HPC „Arkatron“ (Belarus), Stord Handball (Norvegia), Dublin International HC (Irlanda), Great Dane, Olympia, Manchester HC (toate trei din Anglia).
            Ceilalti posibili adversari, intrati direct in „16“-imi, sunt SKA Minsk (Belarus), H.C. VVTikves 06 (Macedonia), OIF Arendal (Norvegia), HC „Spartak-Varna“ (Bulgaria), HBC Bascharage (Luxemburg), Initia Hasselt (Belarus), C.S.A. Steaua Bucuresti (România), ABC Braga (Portugalia), RD Slovan (Slovenia), TSV St. Otmar SG (Elvetia) si HC Budvanska Rivijera (Muntenegru).

            Dana Popa

            „Lipsa de respect”

            Antrenorul Romanului, Costel Enache acuza conducerea Sport Club Bacau pentru modul in care s-a anulat un amical

            Pe 6 iulie, atunci cand a condus primul antrenament al echipei municipalitatii, Sport Club (Mesagerul) Bacau, managerul general Ciprian Panait anunta: "Chiar daca suntem in liga a treia, ne vom comporta ca un club profesionist. Voi aplica aici tot ce am invatat bun la Rapid". La zece zile distanta, "profesionismul" celor de la SC Bacau i-a lasat masca pe componentii divizionarei C Petrotub Roman. Conducerea gruparii bacauane si-a anulat meciul de verificare programat sambata dimineata, in compania formatiei romascane, invocand lipsa jucatorilor. Anuntul a fost facut vineri dupa-amiaza, cu mai putin de 24 de ore inaintea jocului!

            Replica

            Antrenorul Petrotubului, Costel Enache, a taxat maniera in care s-au comportat cei Sport Club Bacau: "E o grava lipsa de respect, nu doar din punct de vedere fotbalistic, ci si uman. Am crezut ca discutam cu persoane serioase, dar ne-am inselat. Cei de la Sport Club sau cum se mai numesc ne-au dat programul peste cap. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca inchiriasem mijloacele de transport necesare deplasarii". Enache a luat in discutie si motivul pentru care nu s-a mai jucat amicalul: "Eu nu am mai auzit de echipa de fotbal cu manageri, dar fara jucatori. Iti faci mai intai acoperis la casa si apoi torni fundatia?".

            Oferta: 30%

            Lipsa de efectiv cu care se confrunta SC Bacau e rezultatul dezertarii in masa a jucatorilor aflati sub contract cu SC FCM Bacau SA in sezonul trecut. Fotbalistii s-au revoltat pentru neplata datoriilor din sezonul trecut si, mai ales pentru conditiile impuse de conducerea SC Bacau. "Personal, mi s-a spus ca daca semnez cu Sport Club, voi primi 30 la suta din suma totala pe care mi-o datoreaza societatea controlata de municipalitate. Vreau sa-l intreb pe domnul Panait daca dansul accepta sa-i dea George Copos doar 30 la suta. Iar domnului Stavarache ii amintesc ca peste doi ani sunt alegeri; oare s-ar multumi cu 30 la suta din voturi in turul doi?", a rabufnit atacantul Adi Campeanu, care a parasit pe SC Bacau martea trecuta. Ca si colegii sai, Campeanu e decis sa mearga in instanta pentru recuperarea datoriilor.

            D. Sion

            Fotbal, Cupa Romaniei / Dansul „pinguinului”

            FC Willy a trecut in faza secunda dupa victoria contra Aerostarului (3-1), in timp ce Mondosport s-a calificat la masa verde in dauna Pambacului

            Fotbalul romanesc la nivel de ligi inferioare se aseamana cu celebrul dans al "pinguinului’". Se fac pasi in toate directiile, dar mai ales indarat. Mai nou, balul (sau nunta) se sparge cand nu te astepti. Din lipsa de… dar sau, dupa caz, de invitati. Prima faza a Cupei Romaniei, programata sambata trecuta, a reunit la start patru echipe bacauane. Entuziasm? Mai mult de o gramada. FC Willy, formatie aflata pe punctul de a-si ceda locul in liga a treia a trecut cu 3-1 de un Aerostar care a preferat sa alinieze echipa a doua. Celalalt meci a fost fara istoric. Mondosport, care va fuziona cu Sportul Racaciuni, s-a calificat la masa verde, ca urmare a neprezentarii Pambacului, grupare existenta doar in scriptele FRF.

            Oldies, but goldies

            Meciul dintre FC Willy si Aerostar a avut, totusi, farmecul sau. Un merit i-a revenit finantatorului-jucator al celor de la Willy, Vasile Paun. La 47 de ani, Paun a demonstrat ca "pinguinul" batran face zeama buna si a intrat pe gazon, aratandu-si maiestria fotbalistica si contribuind la succesul echipei sale. Contra Aerostarului, Vasile Paun a impresionat insa cel mai tare in planul fair-play-ului, capitol care i-a fost intotdeauna strain pe terenul de joc. La final de cariera, conduita lui "Bazil-gura-multa-si pumn-aprig" l-a impresionat placut si pe observatorul de joc, care a tinut sa-i adreseze felicitari. "Artileria grea" a "pinguinilor" a fost completata sambata de prezenta in joc a altor doi veterani: Ariton si Apachitei.

            "Dubla" Lipovanu

            Jocul propriu-zis a purtat marca celor de la Willy, care au deschis scorul prin Ursu. Dupa golul egalizator inscris de Ichim, "dubla" lui Lipovanu a rezolvat jocul si calificarea in favoarea "pinguinilor". FC Willy a utilizat urmatoarea formula de echipa: Ciuclea – Coman, Lozneanu, Ursu, Tociu – Hurdubei, Chirila, Apostol, Lipovanu – Lupu, Curiliuc. Au mai jucat: Paun, Ariton, Apachitei. Aerostar a inceput meciul cu: Cernat – Gogoi, Sentes, Balaita, Magirescu – Mihalache, Dumitriu, Vizitiu l – Carp – Ichim, Flocosu. Au mai jucat: Ghioc, Iuganu, Ranjala, Popa. Faza urmatoare a competitiei va avea loc pe data de 31 iulie, atunci cand va intra in cursa si FCM Bacau.

            Dan Sion

            Atletism / Dintr-un record intr-altul!

            Bianca Perie (SCM Bacau) a luat titlul national la aruncarea ciocanului cu un rezultat de 73,52 metri

            Bianca Perie e de neoprit! In urma cu o saptamana, la Campionatul National de juniori 2, atleta legitimata la SCM Bacau a stabilit un record personal la aruncarea ciocanului, depasind in afara concursului si pentru prima oara in cariera granita celor 70 de metri. Recordul personal de 70, 09 metri al Biancai Perie nu a rezistat insa prea mult. In week-end, la Campionatele Nationale de Seniori si Tineret de la Bucuresti, sportiva bacauanca a dat din nou recital. A aruncat 73,52 metri, stabilind un nou record national la tineret si castigand titlul atat la senioare cat si la tineret!

            Si-a confirmat statutul

            Bianca Perie nu a fost singura atleta bacauana care a luat aurul la aceasta editie a Nationalelor in probele rezervate seniorilor. Cristian Vorovenci (Stiinta Bacau) si-a confirmat statutul de favorit, impunandu-se atat la 1.500 metri, cu timpul de 3.48.27 minute, cat si la 800 de metri, cu 1.48.19 min.. Calificat la viitoarele intreceri ale Campionatului European, Vorovenci a fost urmat in proba de 800 metri de coechipierul sau de la Stiinta, Ioan Zaizan, care a stabilit timpul de 1.48.25.

            Pe doua fronturi

            La sariitura cu prajina, Lavinia Scurtu (SCM Bacau) s-a clasat pe primul loc la tineret si pe pozitia secunda in proba rezervata senioarelor, cu un rezultat de 3.30 metri. Aceeasi situatie a avut si Alexandru Craescu (SCM Bacau) la aruncarea sulitei. Cu o aruncare de 69.41 m, Craescu a castigat titlul la tineret, clasandu-se al doilea la seniori, dupa principalul sau rival, ex-onesteanul Leventhe Bartha, actualmente la Steaua. Un alt bacauan legitimat la SCM, George Neculau a completat podiumul la seniori si a luat argintul la tineret cu 68.88 m.

            Bronz pentru CSM Onesti

            Aruncatorii bacauani au facut treaba buna la competitia nationala. O dovedeste si rezultatul lui Claudiu Madalin Rusu in proba de aruncare a discului. Astfel, sportivul de la SCM Bacau a triumfat la tineret si a incheiat pe locul 3 la seniori, cu un rezultat de 47,45 metri. Cum era de asteptat titlul national la aruncarea discului a fost adjudecat de ex-bacauanul Sergiu Ursu. In fine, rezultatele bune ale atletilor din Bacau au fost completate de bronzul reusit la tineret de Ciprian Marian Suhanea (CSM Onesti), la 10.000 metri. Suhanea a terminat cursa cu timpul de 32.51.58 min.

            Dan Sion

            Fotbal / Cu „Pinalty”, din penalty

            Desi a pierdut cu 4-2 contra Ceahlaului, FCM Bacau a avut o evolutie incurajatoare in primul amical al verii

            De o parte, o echipa retrogradata din prima liga, cu jucatori precum Villadsen, Badescu, Cebotaru, Vasilache sau Baltoi si aflata la al patrulea joc de pregatire al verii. De cealalta, o formatie de C, cu un efectiv nou, reunita in urma cu doar zece zile. Acesta a fost cadrul in care s-a desfasurat amicalul de vineri, de la Targu-Neamt, dintre Ceahlaul Piatra Neamt si FCM Bacau. In final, plusul de valoare si de pregatire a dat credit nemtenilor, care s-au impus cu 4-2.

            Reteta

            "Galben-albastrii" condusi de Vasile Jercalau si Daniel Bogdan si supervizati de Gheorghe Poenaru nu s-au miscat insa deloc rau. Au aratat ca amestecul de experienta (Dobos, Codreanu, Apostol), dorinta de a confirma (Boghian, Taban, Vraciu) si tinerete (Furtuna, Mihalachioaie, Luncanu) constituie reteta potrivita pentru o echipa care poate renaste din propria cenusa. Cu o conditie: sa-si rezolve problemele din poarta si din axul central al apararii.

            Start nesigur

            De altfel, nesiguranta manifestata pe posturile sus-mentionate a facut ca testul de vineri sa inceapa de la…3-0 pentru Ceahlaul. In minutul 3, o degajare defectuoasa a lui Roca i-a pus pe tava lui Baltoi mingea de 1-0. Apoi a venit randul fundasilor centrali sa clacheze. In minutul 20, Constantinescu a finalizat cu o "scarita" ezitarea stoperilor bacauani, pentru ca sase minute mai tarziu, ex-rapidistul Vasilache sa ridice scorul la 3-0.

            Gol anulat

            FCM Bacau a avut meritul ca a revenit in joc, trecand peste startul ezitant. Inspirati de Taban si Apostol, placa turnanta de la mijlocul terenului, "galben-albastrii" au venit peste adversar. Boghian a redus din diferenta, marcand cu capul in minutul 38 la centrarea din lovitura libera a lui Apostol, insa arbitrul a anulat eronat golul pe motiv de ofsaid. In debutul partii secunde, "Boghi" a punctat din nou. De data aceasta, "pe bune", transformand un penalty obtinut tot de el.

            Apreciere

            La 1-3, bacauanii si-au creat mai multe ocazii de a reduce din handicap, dar lipsa de experienta nu le-a permis sa sanctioneze erorile aparute si defensiva Ceahlaului. In minutul 70, oamenii lui Marin Barbu au marcat dintr-o faza de nimic, prin Sofronie, pentru ca in minutul 79, FCM Bacau sa beneficieze de o noua lovitura de la 11 metri. Luncanu a transformat penalty-ul sub ochii lui Gheorghe "Pinalty" Stefan, care a gratulat evolutia FCM-ului cu un neaos "Bacaul joaci distul di ghini".

            Echipe

            FCM Bacau a inceput meciul de la Targu-Neamt in formula: Roca – Mihalachioaie, Agheorghiesei, Postolica, Codreanu – Huiban, Taban, Apostol, Dobos – Vraciu, Boghian. In repriza secunda: Roca (Petrache) – Mihalachioaie (Lupu), Andreiu, Hrimiuc, Iurchievici- Bejan, Taban, Intuneric, Puscasu – Boghian (Furtuna), Luncanu. Ceahlaul a utilizat urmatoarea garnitura: Villadesn – Dumitras, Forminte, Vitelaru, Ghita – Badescu, Cebotaru, Achim, Casilache – Baltoi, Constantinescu. Au mai jucat: Rohetki, Burlacu, Eudean, Barna, Oncu, Tudosa, Boboc, Gafita, Sofronie, Tismanaru, Fabbron.

            Dan Sion

            Vandalii isi fac treaba nestingheriti prin parcuri

              Vreo patru miliarde de lei vechi a investit administratia buhuseana în amenajarea spatiilor verzi si a unor terenuri de joaca, în urma cu un an. De ani buni, în scoli sunt organizate si activitati elevate care vizeaza respectul pentru natura si amenajarile publice. Rezultatul: unele locuri de joaca au ajuns la discretia vandalilor, multe spatiile verzi au devenit locuri ad-hoc de parcare. În parcul din centrul orasului te apuca mila atunci cand privesti la ceea ce în urma cu un an era considerat un civilizat loc de joaca pentru copii. Pe poarta de la intrare, un „poet” a scris: „Am trimis o pasarik k sa vada/ Dak mai iesti/ dak ma mai iubesti” Multe banci sunt distruse. Unele au devenit spatii publicitare inedite. Pe una dintre ele, o domnisoara a scris: „Sunt ferbinte Sunatima. Ma numesc Lavinia Sunt de la Marginea!!!” Pe banca vecina este prezenta concurenta: „Ma numesc Simina. Sunt Fierbinte!” Sunt si tanci cu stiinta cititului… Amenajarile spatiului de joaca sunt deteriorate, lampadarele sunt distruse sau furate, o zona proiectata ca fantana arteziana a devenit loc pentru aruncarea gunoaielor, cele doua cabine ecologice au ramas fara instalatii interioare… Spatiul verde a devenit, pe alocuri, o toloaca, prin zona mai pasc uneori si niste cabaline. Nici spatiul de joaca din strada Ceahlau nu se simte mai bine. Viceprimarul Vasile Zaharia, în biroul caruia se gasesc fragmente din lampadarele distruse, zice amar: „Din doua în doua saptamani intervenim pentru a repara ce se mai poate repara prin locurile de joaca amenajate”. Întreb: „Cate amenzi/sanctiuni au fost aplicate?” Viceprimarul îmi sugereaza, din priviri, cifra zero. La aceeasi întrebare, primarul Ionel Turcea raspunde: „E trist ce se întampla. Mai ales copiii si adolescentii distrug. Parca nimeni nu vede. Daca le atrage atentia cineva, reactioneaza: «Ce-i, mosule? De ce nu stai în banca ta?» Nu e usor sa amendezi, sa sanctionezi. Trebuie martori, iar lumea nu se implica, nu semneaza procese verbale, de teama ca vor urma procedurile prin instante. Legile sunt proaste”. Zic: „Totusi, macar o singura sanctiune, macar un singur vinovat?… Mi-e dor sa vad noaptea un politist pe strazi, prin parcuri, prin zonele mai… sensibile”. Vechea poveste: politistii sunt putini, cei de la Politia comunitara trudesc doar pana la ora 22, jandarmii se ocupa doar de interventii… Vandalii sunt greu de surprins în flagrant… Totusi, domnisoara „ferbinte” de la Marginea, de pilda, si-a lasat pe banca adresa, numarul de telefon. Chiar se asteapta sa se prezinte singura la autoritati, sa-si încheie singura procesul verbal de constatare, sa se autosanctioneze? Ar fi o premiera interesanta.

              Ion Fercu

              Enasoae si Dogaru, inlocuiti de PNL in Consiliul Judetean

                Silvestru Dogaru (foto) si Petru Enasoae sunt revoltati de nerespectarea statutului in cadrul organizatiei judetene a PNL. La ultima sedinta a Biroului Permanent, cei doi liberali au fost eliminati fara parcurgerea pasilor prevazuti in statut. Pentru eliminarea fostilor colegi, liberalii au promovat pentru sedinta de astazi a Consiliului Judetean Bacau mai multe proiecte de hotarare. Doua din ele vizeaza incetarea mandatului de consilier pentru Dogaru si Enasoae. Altele doua vizeaza numirea in aceasta functie a consilierilor Bernadin Tamas si Liviu Serban (fratele inspectorului guvernamental Claudiu Serban). “Nu a fost respectat statutul PNL. Noi nu am fost chemati la sedinte, nu ni s-a comunicat in scris motivul demiterii si nici nu a fost respectat termenul de 10 zile pentru contestatie. Consiliul Judetean Bacau poate lua o decizie doar dupa incheierea litigiului cu PNL”, afirma Dogaru. Si consilierul Petru Enasoae a dat in judecata PNL. In data de 25 septembrie se va judeca primul termen al dosarului. “Noi vom vorbi la inceputul sedintei de CJ despre siuatia in care ne aflam, pentru scoaterea de pe ordinea de zi a proiectelor de hotarare care ne vizeaza. CJ poate lua act de situatia produsa in interiorul unui partid, doar dupa parcurgerea tuturor pasilor legali, doar dupa ce vom avea un punct de vedere al Comisiei de Arbitraj”, a spus Enasoae.

                „Efectele deciziei noastre nu sunt excluse“

                De cealalta parte, reprezentantii PNL sustin ca excluderea din CJ a celor doi alesi este efectul imediat al hotararii luate in partid. Cristian Cojocaru, vicepresedintele PNL Bacau, a declarat pentru cotidianul Desteptarea ca cei doi “impricinati” sunt liberi sa conteste decizia in instanta. “E un efect imediat al decizie noastre de excludere din PNL a celor doi. Legea prevede foarte clar ca retragerea sprijinului politic e motiv de incetare de drept a mandatului unui ales local sau judetean, inainte de termen. Sunt liberi sa adreseze contestatii fie la PNL, fie direct in instanta. Dar, contestarea actului nu exclude efectele sale”, a explicat Cojocaru.

                Mircea Merticariu

                Conservatorii se despart de PSD

                  Vor sa recupereze primaria de la Stavarache

                  PC Bacau a organizat, sambata, Conferinta filialei judetene, in care si-a ales presedintele si vicepresedintii. Conservatorii au decis sa mearga singuri la alegerile din 2012 si sa castige Primaria Bacau, la fel ca in 2004, cand au fost tradati de Romeo Stavarache.

                  Organizatia Judeteana PC Bacau a avut, sambata, alegeri. La eveniment, au fost prezenti Daniel Constantin, presedintele Partidului Conservator, si vicepresedintele Catalin Bologa. Conferinta a avut loc in sala Casei de Cultura “Vasile Alecsandri”, singura, de altfel, in care puteau incapea cei 872 de delegati din judet. De jur-imprejur, toate au fost albastre, de la tricouri si baloane pana la afisele pe care era tiparita deviza PC: “Implica-te. Schimbarea incepe acum!” Sosirea oaspetilor a fost intampinata cu aplauze. In mod surprinzator, niciun partid nu a onorat invitatia conservatorilor de a le fi alaturi la alegeri. “Absenta PD-L o inteleg, absenta PNL o accept”, nu insa si absenta PSD, declara Constantin Avram. Pe scena au mai urcat, alaturi de staff-ul central, Vasile Humulescu, prim-vicepresedinte, Cosa Maricica, lidera femeilor PC, Viorel Ilie, primarul Moinestiului, si Nutu Costache, viceprimarul din Tg, Ocna. Desi pe terasa aveau la dispozitie apa minerala si limonada, cei aproape o mie de conservatori au stat in sala, rabdand “sauna” cu stoicism. Constantin Avram le-a prezentat delegatilor “decalogul” PC Bacau, intre obiective fiind mentionate sustinerea structurii bicamerale a parlamentului, alegerea presedintelui CJ in doua tururi de scrutin, sustinerea mediului privat si a IMM-urilor, redefinirea agriculturii si educatiei ca domenii strategice ale politicilor nationale.

                  „Vom fi iarasi ce-am fost”

                  Dupa rapoarte si discursuri, s-a trecut la alegerile propriu-zise. La functia de presedinte al judetenei PC a candidat Constantin Avram, care a recastigat sefia organizatiei. “Va promit ca voi fi aceeasi locomotiva care am fost in campania electorala”, le-a spus, liderul PC, delegatilor. El a mai declarat ca “PC reintra in batalia pentru recastigarea puterii administrative in Bacau” si ca organizatia are “generali de camp de batalie, nu de salon.” “Vom fi iarasi ce-am fost si mai mult decat atat”, a spus Avram, starnind o furtuna de aplauze. Daniel Constantin si-a exprimat speranta ca “de aici, de la Bacau, putem reincepe castigarea Moldovei.” Si biroul, si comisiile – de cenzori, etica etc. – au fost alese prin vot direct. Conservatorii bacauani au ca obiectiv sa obtina, in 2012, cel putin 10 la suta. Ei se despart de PSD si vin cu candidati proprii la Primaria Bacau si la CJ. Romeo Stavarache “a cucerit primaria din postura de membru al PC, lucru care a contat”, asa incat obiectivul le pare unul realist.

                  Candidatii vor fi desemnati in toamna

                  PC Bacau are 93 de organizatii, dar in opt dintre acestea “inca suntem in cautari”, prin urmare, delegatii au reprezentat 85 de filiale locale. Pana in toamna, conservatorii isi vor reorganiza toate structurile si isi vor desemna candidatii pentru localele din 2012. Deocamdata, ei l-au reales pe Constantin Avram in functia de presedinte al organizatiei judetene si pe Vasile Humulescu, ca prim-vicepresedinte. Au existat si candidati care au obtinut 2-3 voturi. Cu o majoritate covarsitoare, pe cele noua posturi de vicepresedinte au fost alesi Viorel Ilie, Cosa Maricica, Constantin Toma, Costache Nutu, Petrica Ilies, Miron Smarandache, Cristi Manolache, Stefan Sobot si Florin Pavel, iar ca secretar executiv, Isac Iftimie.

                  Silvia Patrascanu

                  Grupurile scolare, pepiniere de tehnicieni pe timp de criza

                    Absolventii claselor a VIII-a au optat si anul acesta, in numar mare, pentru grupurile scolare industriale sau de ecologie, o alternativa din ce in ce mai atractiva mai ales pentru diploma de tehnician obtinuta la sfarsitul anilor de studiu.

                    Anul acesta, 6.124 de elevi au devenit bobocii claselor a IX-a de liceu. Ei au avut la dispozitie, in functie de media de admitere, 6.660 de locuri in licee teoretice sau tehnice sau in grupurile scolare industriale, la nivelul intregului judet. In mod surprinzator, statistica la nivelul grupurilor scolare industriale in ceea ce priveste gradul de ocupare a locurilor puse la dispozitie in 2010 este incurajatoare. 80 la suta din cifrele anticipate in planul de scolarizare s-au adeverit. Absolventii claselor a VIII-a au avut de ales, din sfera disciplinelor tehnice, intre profilele de resurse naturale si protectia mediului (390 de locuri), servicii (1.170 de locuri) si tehnic (2.010 locuri).

                    O oferta mai bogata de la an la an

                    Pentru a atrage din ce in ce mai multi elevi, grupurile scolare vin in fiecare an cu noutati, si in functie de ce se cere pe piata muncii. “Noutatile pentru 2010 sunt doua profile mai rar intalnite: tipografie si tamplarie termopan, pe langa traditionalul profil de industrie alimentara”, a explicat prof. Viorel Coseraru, directorul Grupului Scolar Industrial “Letea”, care a pus la bataie clase de tehnicieni automatizari, protectia mediului si industria alimentara. Cele mai multe solicitari au venit pentru industrie alimentara si ecologie. Din pacate, mai putin se cauta profilul tehnic, „probabil din cauza neinformarii. Este un profil foarte bun, din punctul meu de vedere, pentru ca se obtine o calificare foarte buna si o diploma de tehnician”, a subliniat Tania Radu, director adjunct la aceeasi unitate de invatamant. Chiar daca pentru locuri in clasa a IX-a exista cerere in mod constant, o parte dintre cei care isi incep studiile, abandoneaza dupa un an sau doi, in incercarea de a-si gasi un loc de munca. Daca nu reusesc, acestia revin pentru a incheia studiile.

                    Profilul ecologic, la mare cautare

                    Tot in Bacau, la Grupul Scolar de Ecologie si Protectia Mediului „Grigore Antipa”, vor pasi in noul an scolar peste 300 de elevi in 11 clase de a IX-a. „Am reusit sa ocupam in totalitate cele 11 clase pe care ni le-am planificat. Cele mai multe cereri au venit pentru protectia mediului, turism si gastronomie, spre surprinderea noastra. Un atu este si obtinerea certificatului de tehnician de gradul III la incheierea anilor de studiu”, a subliniat Georgeta Cociorva, director adjunct la Grupul „Grigore Antipa”.
                    La Grupul Scolar Industrial Constructii Masini Darmanesti s-au ocupat in totalitate clasele de electronica automatizari, economic si turism si alimentatie. Grupul Scolar Auto Onesti, care a venit cu o oferta asemanatoare, a avut insa mai putina cautare. Doar 58 de locuri din cele 90 s-au ocupat la mecanica, 23 din 30 la electric si 21 din 30 la turism si alimentatie. Oferte pentru elevi au mai venit din partea Grupului Scolar Agricol „J.M. Elias” Sascut – 90 de locuri, Grupului Scolar Agricol Hemeiusi – 30 de locuri si Grupului Scolar „Al.Vlahuta” Podu Turcului – 60 de locuri.

                    Andreea Lupascu

                    Se asterne praful peste dosarele asociatiilor de proprietari

                      Vacanta magistratilor, bucuria datornicilor

                      In asociatiile de proprietari din Bacau, incasarile s-au „molesit“ de tot in aceasta perioada. Pe fondul crizei financiare si al concediilor, tot mai putini locatari isi amintesc de intretinere si de obligatia achitarii ei in termen. Nu doar ei si-au luat vacanta, ci si instantele. Dosarele datornicilor stau prin sertare, urmand a fi solutionate abia in toamna. Intre timp, in fisele restantierilor datoria creste.

                      Asociatiile de proprietari sunt tot mai ingropate in datorii la furnizorii de utilitati. Cu fiecare zi, penalitatile aplicate de CET, producatorul de energie termica, se aduna, iar somatiile de la Compania de Apa curg. Presedintii si administratorii asociatiilor au epuizat, practic, toate solutiile de recuperare a debitelor. Cea mai radicala, actionarea in instanta a datornicilor, se dovedeste a fi ineficienta, “bani aruncati si timp piardut”, dupa cum se plang acestia. Dosarele intocmite pe numele locatarilor rau-platnici au de asteptat mult si bine pentru a fi solutionate, deoarece magistratii au intrat in vacanta. “Suntem atat de suparati, ne-a declarat Mariana Ispir, administratorul Asociatiei de proprietari 33. Am zis ca nici n-o sa mai dam datornicii in judecata. Avem dosare in instanta, dar fara folos.” Nici presedintele Asociatiei 82 Carpati nu este multumit de mersul lucrurilor. “Noi avem si dosare depuse anul trecut in august, nesolutionate inca. ne-a prins a doua vacanta de vara a instantelor. In plus, fiecare complet judeca in felul lui. Unii se multumesc sa vada fisele, altii cer documente peste documente si dau amanari peste amanari.” Gheorghe Bichiu, presedintele Asociatiei 83, spune ca “instantele lucreaza cateva luni pe an, iar la asociatii se aduna debite si penalitati. Mai rau, chiar si atunci cand dosarele sunt complete, de multe ori rezolutia este in favoarea rau-platnicului.” La Asociatia de proprietari 75, situatia este mai speciala. Aceasta a trecut printr-un proces impotriva administratorului care a delapidat 2,6 miliarde lei vechi. Suma a fost recuperata, este depusa intr-un cont, insa banii nu pot fi utilizati deoarece nu s-a finalizat recursul. “Ni s-a spus ca e vacanta si sa asteptam pana in septembrie, ne-a declarat presedintele Aurel Acatincai. La suma respectiva, noi suntem penalizati de CET. Cine suporta costurile?”

                      Doina Mincu


                      Vacanta judecatoreasca

                      Perioada de relas in instantele bacauane. Pana in luna septembrie magistratii sunt in vacanta. Asta nu inseamna ca nu merg la serviciu. Vacanta judecatoreasca este perioada in care se efectueaza concediile de odihna cuvenite personalului instantelor, cu exceptia instantelor in materie penala, pentru cauzele cu arestati; in alte materii pentru obligatiile de intretinere de orice fel, asigurarea dovezilor, cererile de ordonanta presedintiala, precum si in alte cauze considerate urgente, conform Legii nr. 92/1992 cu modificarile ulterioare. Astfel, numai procesele pentru care legea prevede procedura în regim de urgenta urmeaza a fi solutionate in perioada vacantei judecatoresti. Restul actiunilor se inregistreaza si vor primi termen de judecata pentru lunile septembrie-octombrie. (A. Zaharia)

                      ULTIMELE ȘTIRI