Acasă Blog Pagina 5249

Tenis, Cupa CSM Onesti: Finala inedita

Disputa fara precedent in tenisul bacauan si chiar national. Finala Cupei CSM Onesti a adus, de o parte si de alta a fileului, doi gemeni! In premiera, Razvan si Alin Balanescu, ambii legitimati la CSS Bacau, au fost adversari in ultimul act al unui concurs intern.

Frate, frate, dar…

In meciul pentru trofeul grupei 14 ani, fratii Balanescu nu s-au menajat deloc. Inceputa dis-de-dimineata, la ora 8.00, finala s-a incheiat cu un drastic si imprevizibil 6-1, 6-0 in favoarea lui Razvan. Asta chiar daca, in clasamentele FRT, Alin ocupa o pozitie mai buna (locul 91, fata de 116). Reteta succesului: "Ne cunoastem foarte bine de la antrenamente, asa ca am testat o tactica diferita. Am incercat sa joc defensiv, sa-l las pe el sa atace si sa-l pasez, si iata ca a mers! Am jucat foarte multe mingi in teren, si Alin m-a tinut din scurt, dar pana la urma am castigat".

Fair-play

"A fost greu, si la antrenamente abia il bat, rareori. Razvan e bun, joaca destul de bine, iar in ultima vreme e chiar imbatabil", vine replica fair-play a finalistului. "Tin minte ca si cand eram mici cu greu reuseam cate o victorie mai la limita", completeaza Alin Balanescu cadrul unei povesti incepute, la fileu, in urma cu sapte ani. "Pana acum eu am trei victorii in fata lui Alin. Dar o sa-i vina si lui randul, nu-i problema", il incurajeaza, la fel de fair-play, Razvan Balanescu, explicand ca "am mai jucat de doua ori pana acum, in sala. Prima data am cazut fix din primul tur, iar apoi a fost un turneu disputat in sistem sah la care ne-am intalnit". Alin are si el o reteta pentru revansa: "trebuie sa ma antrenez mai mult si mai bine, sa participat la multe turnee si sa ma obisnuiesc cu meciuri foarte grele, iar apoi poate o sa-l bat si pe Razvan".

"Turneul nostru"

"Conteaza foarte mult ca noi doi am jucat pentru trofeu. Parca e turneul nostru, parca i-am batut pe toti de la aceasta competitie! E foarte frumos sa vezi cum joaca doi frati intr-o finala, cred ca si pentru parinti a fost foarte greu", a concluzionat Alin Balanescu. "E un moment emotionant, pe care l-am asteptat de cand baietii au inceput tenisul. As fi vrut sa castige amandoi, desi este imposibil", a subliniat mama copiilor care au implinit 13 ani pe 3 iulie, Anda Balanescu. Finala disputata de cei doi gemeni de la CSS Bacau a reprezentat o surpriza placuta si pentru organizatori, arbitrul Constantin Balasa comentand ca "n-am mai intalnit un astfel de caz in toata cariera mea. A fost, intr-adevar, o finala inedita".

Dana Popa

Bacăul, mai sărac în însemne culturale

Foarte puțini scriitori români au topit în materie literară locul în care s-au născut și au crescut. Dintre prozatori, Ion Creangă este exemplul cel mai la îndemână, pentru că e cel mai concludent, iar dintre poeți, fără îndoială numele lui George Bacovia ne vine în minte. Și unul, și celălalt au trecut în scris elemente recunoscute de geografia și istoria locală, fără a fi niște imitatori ai acestora. Dimpotrivă: atât de originali s-au arătat în modul de a combina propriile trăiri cu fondul material al vârstelor, încât primul a rămas drept unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, iar celălalt, exponentul esențial al simbolismului românesc.

Ce au făcut nemțenii, respectiv băcăuanii pentru a pune în legătură arta cu spațiul care a generat-o și a crea astfel un brand cultural, de fapt turistic? Dacă veți merge la Humulești și veți vizita doar Casa Memorială, vă veți alege cu o imagine incompletă a lumii „Amintirilor“. Vă sfătuiesc să faceți câțiva pași mai sus de Muzeu, mai la stânga, mai la dreapta și veți da peste panouri cu fragmente din opera acestui Homer al românilor, cu indicația pentru ulița spre știolna din Ozana, spre teiul-sălaș al pupezei, spre cireș sau spre lingurarii din Topolița.

Ce au făcut băcăuanii pentru Bacovia, în condițiile în care amprentele culturale trecute în poezie sunt mult mai numeroase: abatorul, catedrala, parcul, cazarma, școala primară, liceul, fostele locuințe etc.? În octombrie 1999, un punct din programul Festivalului Național „George Bacovia“ l-a constituit dezvelirea plăcii de sub salcia lui Bacovia. Au fost de față Ionel Săvițescu (Tecuci), Octavian Voicu, Daniel Nicolescu, Marin Cosmescu, Valerian Timofte, Cornel Galben, Dorina Cașcaval, Ion Mărîc, Jean Ciută și mulți alți oameni de cultură din Bacău. I-am fotografiat acolo, în parc, pe Nicolae Manolescu, eminentul critic și istoric literar (a și rostit un vibrant cuvânt, despre relația om-loc împinsă până la confundarea planurilor, în cazul lui Bacovia), încadrat de Sergiu Adam și Rodica Șerbănescu și, respectiv, de Daniel Dimitriu (Iași) și Iulian Iliescu (directorul Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Bacău). La microfon este Eugen Șendrea, care s-a ocupat de identificarea salciei, împreună cu Gabriel Bacovia, fiul poetului. Parcul Trandafirilor/Grădina Publică are un loc pregnant în biografia lirică a poetului, determinându-i imagini poetice remarcabile. În anul morții, Bacovia nota: „Când am plecat din Bacău, plângea grădina publică cu stropi de ploaie, iar de atunci plecat am fost, plecat voi fi mereu…” (Divagări utile, 1957, în volumul editat de Fundația Culturală Română în 1994, p. 423).

Desigur, nimeni nu contestă dreptul la securitate al cetățeanului, iar tăierea tuturor salciilor din parc a fost o măsură urgentă, deși contestată de unii: „Se putea pune un manșon acelei salcii sau niște coliere metalice, ca la teiul lui Eminescu din Copou“ (Aurel Stanciu).

Ce ar fi de făcut?

În primul rând, de recuperat o parte din salcie și de păstrat la Casa Memorială „George Bacovia“, după modelul Muzeului Literaturii Române din Iași, unde în curte te întâmpină, pe un piedestal, un fragment din plopii fără soț, de la marginea orașului. Altfel, placa rămasă în parc conține un nonsens informativ: „Sub această salcie a meditat…“ Apoi, cred că ar trebui realizat un proiect mai amplu de amprentare culturală a orașului, încât turistul care dorește să calce pe urmele poetului să aibă la îndemână acest itinerar local. Îmi pare rău, dar trebuie să contrazic afirmația că Bacovia „este un simbol prin ce a scris, nu prin această salcie“. Dacă veți merge prin Iași, în zona Palatului Culturii, vă veți mira că o clădire veche, diformă, atipică încurcă circulația tramvaielor și a mașinilor, care o ocolesc cu… respect. În anii ’70-’80, a fost poreclită „Hardughia“ și era gata-gata să fie demolată. Astăzi este „Casa Dosoftei“, mândrie a turismului cultural românesc.

Orașul nu este al unui grup de oameni, ci al nostru, al tuturor, iar cultura prin definiție ne reprezintă ca entitate socială. Peste ani, generațiile ce vor veni ne vor judeca aspru…

Stavarache ii pune pe tava lui Goian Oborul Serbanesti si Bazarul Milcov

    Asociatia Sport Club, inca inexistenta in scriptele Judecatoriei Bacau, a fost cooptata in rândul actionarilor societatii FCM Bacau SA, detinuta in proportie de 90 la suta de municipalitate. Cu doar doua saptamâni inainte de inceperea campionatului de fotbal al Diviziei C, edilii bacauani au facut un cadou nesperat societatii prin care, timp de un an de zile, s-a scurs aproape 1 milion de euro din fonduri publice: FCM Bacau SA a primit in administrare Oborul Serbanesti si Bazarul Milcov. Miscarea a fost perfectata la ultima sedinta a Consiliului Local, când alesii au aprobat un proiect de hotarâre in acest sens. Manevra pare a fi o dedicatie facuta de sefii municipalitatii lui Liviu Goian, vicepresedinte al municipalei PNL si eminenta cenusie a noului actionar, Asociatia Sport Club.

    Noul actionar se numeste inca in acte Clubul Sportiv “Mesagerul”. Echipa care a functionat sub acest club (n.r. – Mesagerul Bacau) a fost sustinuta in ultimii ani de Primaria Bacau cu suma de 11,5 miliarde lei vechi, fara ca aceasta sa inregistreze performante sportive notabile. Clubul Sportiv Mesagerul urmeaza sa-si schimbe numele in Asociatia “Sport Club” Bacau, cererea de modificare a titulaturii fiind deja pe rolul Judecatoriei Bacau. La ultima sedinta a Consiliului Local, alesii bacauanilor au aprobat cooptarea in rândul actionarilor societatii FCM Bacau SA a Clubului Sportiv Mesagerul, urmând ca schimbarea de nume sa se produca dupa ce Judecatoria va da unda verde. Acesta va detine aproximativ 7 la suta din actiunile societatii. In aceeasi sedinta, la pachet cu vânzarea de actiuni, consilierii locali au aprobat darea in administrare catre FCM Bacau SA a Oborului Serbanesti si a Bazarului Milcov. Miscarea a fost perfectata in mare graba, societatea controlata de municipalitate – SC FCM Bacau SA – ramanând fara obiect de activitate odata cu retrogradarea deliberata in Divizia C a FCM-ului. Cine se afla in spatele viitoarei Asociatii Sport Club?

    Proiect depus pe sest

    Proiectul de dare in administrare a Oborului si Bazarului a fost introdus peste Ordinea de zi, consilierii locali fiind pusi in fata unui fapt implinit.
    Gabriel Axinte, ales local din partea PD-L, a criticat manevra netransparenta a municipalitatii, privind vânzarea actiunilor catre Asociatia Sport Club.
    “De ce nu dati dovada de transparenta si aceste actiuni sa fie cumparate de oricare alta echipa din Divizia C. La mapa nu exista solicitarea scrisa a Sport Club Bacau ca vrea sa cumpere actiuni. Nu exista aceasta cerere. Cine este Sport Club Bacau? Detine licenta aceasta asociatie? Votam o fantoma, mai ales ca nici macar nu e vorba de Sport Club, ci de Mesagerul Bacau”, a declarat Axinte.

    Goian si-a vândut actiuni lui insusi

    In spatele Asociatiei Sport Club Bacau se afla o serie de “personaje” afiliate intereselor conducerii liberale a Primariei. In urma cu o luna, cotidianul Desteptarea dezvaluia ca Sport Club este, de fapt, o “jucarie” aflata la discretia cuplului Stavarache – Goian, ultimul fiind vicepresedinte al municipalei PNL, dar si membru in Consiliul de Administratie al…SC FCM Bacau SA, societate prin care in ultimul an s-au scurs 37 de miliarde lei vechi fonduri publice. Acelasi afacerist este eminenta cenusie din spatele Asociatiei Sport Club, devenita – peste noapte – actionar cu 7 la suta in cadrul societatii in care Goian este administrator.
    Abordat de jurnalistii Desteptarii, Liviu Goian a declarat ca Mesagerul nu s-a transformat inca in Sport Club pentru ca instantele s-au aflat in vacanta judecatoreasca. “Nu s-a schimbat nimic. Cererea noastra este pe rol. A fost vacanta judecatoreasca si nu s-a putut schimba numele mai repede. Numele (n.r. – Sport Club) e liber, asa ca nu exista nicio problema. Este o asociatie privata. Deocamdata consilierii locali au aprobat o intentie de vânzare de actiuni”, a explicat Goian. El a recunoscut ca daca nu se afla printre membri fondatori ai Asociatiei Sport Club nu o putea reprezenta. Din conducerea Asociatiei Sport Club mai fac parte Claudiu Nastase, consilier judetean PNL, Ciprian Panait, manager al echipei Sport Club, respectiv Corneliu Gavrilescu, consilier juridic din Primarie cercetat in dosarul de coruptie “Aur pentru functionari”.

    Ce a primit la schimb?

    Asociatia Sport Club – actual Mesagerul – detine drepturile sportive si de participare in campionatul Diviziei C. Dupa retrogradarea deliberata a echipei FCM Bacau in liga a treia, societatea municipalitatii – FCM Bacau SA – a ramas fara obiect de activitate. Conform Actului Constitutiv al FCM Bacau SA, societatea a fost infiintata in iunie 2009 pentru sustinerea activitatii de performanta la echipa FCM Bacau. Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) FCM Bacau SA, intrunita pe 16 iulie 2010, a modificat Actul Constitutiv exact la articolul privitor la obiectul de activitate al societatii. Municipalitatea a decis cooptarea in actionariat a Asociatiei Sport Club tocmai pentru ca aceasta detine drepturile de participare in liga a treia de fotbal, lucru de care FCM Bacau SA nu dispunea, fapt ce ar fi condus la desfiintarea societatii, ramasa in prealabil fara “obiectul muncii”.
    Pentru cele aproape 20.000 de actiuni pe care le va achizitiona de la municipalitate, Asociatia Sport Club urmeaza sa plateasca 2 miliarde lei vechi. Pentru ca obrazul subtire se tine cu cheltuiala, FCM Bacau SA, societate in care asociatia lui Goian va detine 7 la suta din actiuni, a primit spre administrare – pentru o perioada de 5 ani de zile – Oborul Serbanesti si Bazarul Milcov. Practic, banii care vor fi adunati din chiriile si taxele practicate in obor si bazar vor merge in vistieria FCM Bacau SA, societate controlata la sânge de primarul Stavarache, prin intermediul consilierilor locali ai PNL prezenti in AGA. Acest lucru nu s-a intâmplat pe parcursul anului in care echipa fanion a Bacaului – FCM – s-a aflat sub controlul municipalitatii.

    Capital social nemodificat

    In mod curios, desi a trecut un an de la infiintarea societatii FCM Bacau SA, nici pâna in prezent municipalitatea nu a varsat suma integrala de bani pentru acoperirea actiunilor subscrise in iunie 2009. Desi detin 90 la suta din actiunile societatii, edilii Bacaului nu s-au grabit sa-si indeplineasca obligatiile legale. Asta in conditiile in care in martie si mai 2010, alesii au aprobat doua asa-zise majorari de capital in cuantum de 12 miliarde lei vechi. Nici dupa depunerea bilantului pe anul trecut, in documentele de inregistrare a societatii la Registrul Comertului nu apare o noua valoare a capitalului social. Zecile de miliarde au fost cheltuite pentru stingerea unor datorii inregistrate catre stat de FCM Bacau SA, dar si pentru acoperirea unor obligatii angajate fata de terti.

    Hotarârea va fi atacata

    Reprezentantii Asociatiei Sportive “FCM Bacau”, actionar minoritar in cadrul SC FCM Bacau SA, au declarat pentru cotidianul Desteptarea ca vor ataca in contencios administrativ hotarârea aprobata de Consiliul Local. Gabriel Ionita, avocatul AS FCM Bacau a apreciat ca actionarul minoritar avea drepturi preferentiale privind cumpararea actiunilor scoase la vânzare de actionarul majoritar, municipalitatea bacauana.
    “Actionarul majoritar nu avea voie sa vânda unui tert actiuni decât dupa ce ne acorda un drept de preferinta, stipulat de altfel prin Actul Constitutiv. Ciclul aberatiilor administrative continua. Formularea hotarârii este din start eronata. Un actionar nu poate imputernici AGA sa realizeze o operatiune. El isi poate imputernici reprezentantii din AGA sa aprobe o operatiune. In plus, conform documentelor de la Registrul Comertului rezulta ca actionarul majoritar nu si-a indeplinit obligatia de a achita integral actiunile subscrise la data infiintarii FCM Bacau SA, context in care este incidenta infractiunea prevazuta de Legea 31. Vom ataca aceasta hotarâre, adoptata in afara legii, cu incalcarea celor mai elementare norme de drept”, a afirmat Ionita.
    Lucian Bogdanel

    Fundatia „Constantin Brancoveanu” si-a omagiat patronul spiritual

      In calendarul crestin ortodox ziua de 16 august este inchinata domnitorului Constantin Brâncoveanu, celor patru fii si ginerelui lui, decapitati de catre turci pentru ca au refuzat sa se lepede de credinta si sa treaca la religia lor. In semn de recunostinta pentru jertfa lor suprema, intr-o atmosfera solemna, la sediul Fundatiei "Constantin Brâncoveanu" a fost dezvelit bustul domnitorului, realizat din lemn de catre sculptorul popular Neculai Iftimie. La eveniment, pe lânga peste 50 de membri ai Clubului Vârstnicilor, din cadrul fundatiei, au participat Constantin Scripat, subprefect, Silviu Bondor, vicepresedinte al Consiliului Judetean, generalul Constantin Leonov, presedintele Filialei Bacau a Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, precum si sefi ai altor institutii judetene. "Noi, cei din Clubul Vârstnicilor, in fiecare an am luat pe felii intreaga viata si domnie a marelui domnitor, a declarat Natalia Bichescu, coordonatorul Clubului Vârstnicilor. Avem o relatie spirituala speciala cu Sfintii Martiri. Cei care nu o simt, nu o simt nici in biserica." Atât bustul domnitorului-martir Constantin Brâncoveanu cât si sediul fundatiei care ii poarta numele au fost sfintite printr-o slujba religioasa oficiata de preotii Ioan Plescau si Vasile Purcaru. "Astazi il pomenim pe Constantin Brâncoveanu, care, in ziua când a implinit 60 de ani, a fost decapitat, a spus parintele Ioan Plescau, preotul bisericii "Sfântu Dumitru". Poate numai Maica Domnului, careia domnitorul i-a incredintat manastirea de la Simbata de Sus, i-a dat puterea sa treaca prin jertfa la nemurire. Era usor atunci sa renunte la credinta lui crestineasca si sa scape cu viata. Ar trebui sa ne punem in locul celor care s-au jertfit si am vedea cât de greu este sa facem ceea ce au facut ei. Dar a fost lumina dumnezeiasca deasupra lor si au fost crestini adevarati." Conducerea si membri ai fundatiei au omagiat personalitatea marelui domnitor evocând, pe lânga sacrificiul lui suprem pentru pastrarea identitatii neamului românesc, si domeniile in care si-a pus amprenta. Constantin Brâncoveanu se remarca prin arhitectura bisericilor si palatelor construite pe timpul domniei lui dar si prin reformele din invatamânt, din intreaga cultura, religie si politica. Stilul brâncovenesc se regaseste in Manastirea Constantin Brâncoveanu de la Simbata de Sus, precum si in palatele de la Potlogi si Mogosoaia. "Nu intâmplator am ales acest nume pentru fundatia noastra, pe care am intemeiat-o in 2000, domnul voievod având o latura a caracterului sau, frumosul, a spus Carmen Silitra, presedintele Fundatiei "Constantin Brâncoveanu". Asa cum domnitorului ii placea sa faca o multitudine de activitati culturale, de invatamânt, tot astfel si noi am ales sa desfasuram asemenea actiuni." Sarbatoarea sfintilor martiri brâncoveni in ziua de 16 august dateaza din 1992. Prin opera lui culturala, Constantin Brâncoveanu a intins o punte de legatura intre traditia seculara a poporului român si modernism.
      Elena Tintaru

      In secolul XXI, la lumina lumanarii

        E.ON se joaca de-a baba-oarba cu abonatii. Situatiile in care consumatorii sunt lasati zile in sir fara curent electric sunt din ce in ce mai numeroase. De vina ar fi inundatiile (in unele situatii) si problemele tehnice. Consumatorii spun insa ca este vorba numai despre nepasare.

        E.ON isi aduce din nou abonatii in pragul disperarii. De aceasta data este vorba despre consumatorii din Serbesti – Saucesti. Timp de doua zile, acestia au fost lasati fara curent electric. Mai mult decât atât, echipele sosite la fata locului si-au facut treaba doar pe jumatate, spun locuitorii din Serbesti. “A fost o echipa la fata locului. Au lucrat cât au lucrat si la ora 17:00 si-au strâns sculele. Nu au terminat ce aveau de facut, asa ca au lasat jumatate de sat fara lumina”, ne-a declarat Vasile Ionita Turcu. Nimeni nu le-a raspuns insa la solicitarea de a mai sta putin si a duce lucrarea la bun sfârsit. “Am sunat la deranjamente de m-am plictisit. Nu mi-a raspuns nimeni. Cum este posibil asa ceva? Noi nu platim abonament la fel ca toti ceilalti? Daca nu achitam facturile in timp util platim penalitati sau ne taie lumina. Noi ce sa facem?”, a spus revoltat Vasile Ionita Turcu.

        Clientii, tratati la… “si alte probleme”

        Supararea oamenilor este cu atât mai mare cu cât timpul de asteptare in momentul in care suna la deranjamente pare nesfârsit. Nu de putine ori s-a intâmplat ca la celalalt capat al firului sa nu raspunda nimeni. “Ne-au spus ca este vorba despre un scurtcircuit. Dar, eu tot nu inteleg aum au putut pleca fara sa-si termine treaba”, a mai spus Ionita Turcu. La peste 35 de grade Celsius, cât au aratat termometrele in ultimele zile, situatia locuitorilor din Serbesti este aproape de nesuportat. Mâncarea a fost aruncata la câini, iar toate aparatele electrocasnice au fost de neutilizat.
        Alexandra Zaharia

        “Echipele au intervenit in timp util”

        Raspunsul E.ON este invariabil. Echipele au intervenit in timp util, iar avaria a fost remediata cât s-a putut de repede: “Din cauza unei avarii la reteaua aeriana de distributie a energiei electrice, alimentarea localitatilor Saucesti, Schineni, Siretu si Serbesti a fost întrerupta. In Serbesti, a fost necesara inlocuirea transformatorului care alimenteaza o parte a localitatii.
        Ii asiguram ca echipele E.ON Moldova Distributie au intervenit astfel incât alimentarea sa fie reluata in cel mai scurt timp posibil”, a declarat Sorin Munteanu, ofiter de presa E.ON Moldova.

        Uitati de autoritati

          Inundatiile au trecut, efectele au ramas

          Efectele negative ale inundatiilor de la sfârsitul lunii iulie sunt departe de a fi inlaturate. Cei care locuiesc pe strada Arcadie Septilici stiu foarte bine acest lucru. De vina, spun ei, sunt autoritatile locale care s-au implicat numai de ochii lumii.

          Cristinel Venta locuieste la numarul 34. Casa lui arata ca o ruina. La fel ca multe altele din zona. Apa nu a facut nicio diferenta. Fie ca a fost vorba despre vile impunatoare sau despre case mai modeste construite din chirpici sau paianta, toate au fost afectate de furia naturii.

          “Primaria este vinovata!”

          Nemultumirile celor de pe Arcadie Septilici tin insa de construirea, sau mai bine zis de abandonarea lucrarilor de pe râul Negel. Digul din zona a creat toate problemele. La fel si autoritatile, in special Primaria Municipiului Bacau, care nu s-au implicat in rezolvarea problemei. “Primaria Municipiului Bacau este vinovata in frunte cu primarul Romeo Stavarache. Si asta pentru ca la digul de pe Negel, din spatele casei, s-au inceput lucrarile in 2007, dar nu s-au mai terminat. S-au dat bani pâna la un moment dat, dupa care nu s-a mai dat nimic si digul a ramas nefacut. Apa a venit acum peste noi din cauza asta”, ne-a declarat Cristinel Venta. Casa este de nelocuit. Peretii abia daca mai stau in picioare, tencuiala cade pe zi ce trece, crapaturile se adâncesc, iar umezeala si mirosul de mucegai au pus stapânire pe orice coltisor. Proprietarii dorm pe unde apuca. Copiii au fost trimisi la tara.

          Asteapta un raspuns de trei saptamâni

          Odata cu ziua de 15 septembrie incep insa alte probleme. Incepe scoala iar parintii si copii vor fi supusi unui adevarat calvar. Unde vor scrie, unde vor citi, unde isi vor face temele. Autoritatile ramân insa surde, oarbe si mute la strigatul disperat de ajutor al celor efectati de inundatii. “Au venit vreo trei comisii pâna acum. Au scris, au notat ce au notat si au plecat. De trei saptamâni nu ne-au dat niciun raspuns. Nu am primit nici macar un sac de ciment sa reparam ce mai putem repara”, a mai spus Cristinel Venta. Apropierea sezonului rece ii ingrozeste. Iarna, bruma si gerul s-au transformat acum in inamici. “Domnul Primar este singurul vinovat. Noi in niciun caz nu suntem. Sa ne faca toate casele asa cum au fost. Sa faca digul. Dar noi, cât sa mai asteptam?”, a spus si Lenuta Venta.

          “Mergeau pe vârfuri sa nu se murdareasca”

          Nesfârsita asteptare ii aduce la disperare. “Comisiile vin una dupa alta. Dar nimeni nu ne spune nimic concret. Una dintre comisii ne-a trecut casa ca fiind avariata in proportie de 40%, dar este mult mai mult. Mergeau pe vârfuri si se uitau ca era noroi si se murdareau pe pantofi. De atunci nu am primit niciun raspuns”, a mai spus Venta. Deocamdata, locuitorii de pe stada Arcadie Septilici mai pot dormi sub cerul liber, pe la rude sau prieteni. Mai târziu, peste câteva saptamâni, vor avea de infruntat o alta problema: frigul. Cele mai multe dintre case nu mai pot fi locuite in acest an. Umezeala infiltrata in pereti, in structura de rezistenta ori pe sub dusumele face traiul imposibil. Oamenii insa mai spera la putina atentie, implicare si ajutor din partea autoritatilor locale.
          Alexandra Zaharia

          Ambasador al Bacaului pe meleagurile Spaniei

            Dupa un schimb de exprienta in Cipru, cu ajutorul unei burse Comenius, Ana-Maria Rotaru, profesor de limba engleza la Liceul cu Program Sportiv Bacau, s-a specializat in Spania. A decis acum sa imparta cu noi bucuria noii experiente europene inedite.

            De la catedra Liceului Sportiv din Bacau, Ana-Maria Rotaru, profesor de engleza, a ajuns tocmai in Madrid, Spania, dupa ce a obtinut o bursa Comenius, de pregatire profesionala. ”In luna iulie, pentru mine Spania a reprezentat mai mult decât fotbal, paella si flamenco. Madrid-ul a fost scena unei activitati culturale de o amploare europeana cunoscuta drept Comenius-mobilitate individuala”, ne-a marturisit. Asa a luat parte cu mare bucurie la un curs european de formare continua numit “Interacting in Madrid. Strategii de predare-invatare folosind jocul si teatrul pedagogic.” Sub egida formatorilor irlandezi, participantii – profesori din Anglia, Irlanda, Turcia, Finlanda, Suedia, Cipru, Spania, Croatia si România – au redevenit elevi, învatând sa se joace, sa-si exprime emotiile si sentimentele prin teatru pedagogic, sa isi descopere noi talente si aptitudini.

            “Nu ar trebui sa uitam ca elevii sunt… copii”

            “Asa am invatat ca spontaneitatea, creativitatea si exprimarea libera sunt ingredientele de succes ale unui proces de predare-învatare non-formal, modern si mai ales, eficient”, a mai adaugat profesorul bursier. Exercitii si activitati bazate pe mimica, exprimare non-verbala, scenete, dar si ascultare activa si creativa au însumat metodele si strategiile didactice pe care formatorii Edward Cousins si Patrick Deas, actori profesionisti, le-au folosit în cadrul stagiului de formare. “Cred ca nu ar trebui sa uitam ca elevii nostri sunt, înainte de toate, copii. Desi programa scolara este foarte densa sau spatiul de lucru, insuficient, ar trebui sa folosim mai des in clasa umorul, sa exploatam buna dispozitie în favoarea învatarii active”, a fost parerea profesorului, la intoarcerea din Spania.

            A imbinat utilul cu placutul

            Desfasurat pe parcursul a 7 zile, cursul a împletit activitatile didactice si pedagogice cu cele culturale. A vizitat Muzeul Prado, Muzeul Coridei, s-a plimbat pe Santiago Bernabeu, a vazut “live” un show Flamenco, a luat cina la restaurante cu profil mexican, brazilian, spaniol. “Imi doresc ca toti elevii si colegii mei sa constientizeze importanta cunoasterii si invatarii unei limbi de circulatie internationala, vitalitatea învatarii pe tot parcursul vietii si sa acceseze oportunitatile pe care le ofera Europa, ajungând astfel pe treapta cea mai de sus a educatiei”, a conchis prof. Ana-Maria Rotaru, care abia asteapta sa aplice cele invatate la catedra sa de la Liceul Sportiv.
            Roxana Neagu

            Edilul din Horgesti se tine de paranghelii

              “Hora mare” in fata crizei

              Primarii din judet, o parte dintre ei, au nostalgii electorale. Uitând de criza si de banii care lipsesc la Legea 416, drumuri si salarii, se tin de bâlciuri si aniversari. Sarbatori au fost in multe comune: Casin, Oituz, Negri, Sarata etc. Pe locul I, insa, prin rangul vedetelor invitate, e cea din Horgesti.

              Am avut parte, saptamâna trecuta, de o suita de hramuri, bâlciuri si aniversari organizate de primariile rurale din judet. Frumos, dar nu suntem, oare, in plina criza? Când e vorba de acordarea ajutoarelor sociale prevazute de Legea 416 sau de drumuri, podete, salariul referentului, de cofinantarea unor proiecte integrate sau de iluminatul public, edilii incep vaicareala: nu au bani la buget din cauza ca zona e saraca, populatia nu-si plateste impozitele, Guvernul nu le-a dat, CJ Bacau nu le-a dat, in fine, se stie, “nimic nu se poate face fara bani”. Si iata ca, deodata, sunt bani pentru hramuri si serbari. Ori edilii au gasit solutia miraculoasa de a anihila criza, ori nu le pasa ca sunt lucruri mai bune de facut cu banul public. Ultimul “bal” a fost la Horgesti, unde primarul Ionel Turcan a organizat “Zilele Comunei”, editia I. Cu numai doua zile inainte fuseseram sesizati pe telefonul redactiei ca ”in toate comunele invecinate, cetatenii au pubela in poarta, numai la Horgesti nu se poate.” Primaria nu are bani ca sa infiinteze un serviciu de salubrizare, acuza cetatenii, in schimb, are bani pentru “Zile” si pentru artisti.

              Trebuie sa astepte pubelele ISPA

              Ionel Turcan a ridicat o scena in fata primariei, ca sa stie oamenii ca al cui este meritul, si a invitat vedete din linia I: Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu, Alexandru Arsinel. “Nu am cheltuit din banii comunitatii decât o suma foarte mica. Vreo 5.000-6.000 de lei”, a afirmat Ionel Turcan, dar nu s-a putut decide care e suma exacta. “Restul sunt contributii private”, au declarat, in cor, primarul, impresarul si un consilier. Nu stie nimeni cât a costat toata paranghelia sau macar cât au cerut vedetele ca sa vina la Horgesti. “Intrebati-le pe Mioara Velicu si Sofia Vicoveanca pentru cât au semnat contractul”, m-a sfatuit George Cojocaru, prezentator. “Consilierii au votat”, s-a mai scuzat primarul, apoi a precizat ca “oamenii au nevoie si de bucurii si in vreme de criza.” Chiar daca a adus “oameni de seama cu o suma mica”, cum se lauda Ionel Turcan, cu cei 5.000 de lei, Primaria Horgesti putea plati venitul minim garantat, pe luna august, pentru 50 de familii. Ca acusi e 15 septembrie si copiii incep scoala. Cât despre pubele, oamenii trebuie sa mai astepte: “Noi suntem una dintre cele 22 de comune incluse in programul ISPA, in care urmeaza sa se tina licitatia pentru salubrizare. Nu puteam achizitiona pubele acum pentru ca s-ar fi suprapus peste acest program. Dar nu i-am lasat pe oameni cu gunoiul in curte. Am incheiat contract cu SOMA si adus câte doua containere mari in fiecare sat.” Noi nu am reusit sa le gasim, nici cetatenii nu ne-au putut ajuta. I-am intrebat unde se afla containerele si au dat din umeri: “Nu stiu”, “N-am auzit”, “Nu le-am vazut!”
              Silvia Patrascanu

              Sute de alocatii europene pentru copiii stranierilor

                De la 42 de lei la 250 de euro

                Bacauanii care lucreaza legal în strainatate si s-au intors acum acasa aplica prevederile Regulamentului European nr. 1408, conform caruia salariatii, lucratorii independenti si membrii familiilor acestora care se deplaseaza în interiorul Uniunii Europene beneficiaza de securitate sociala. Parintii au posibilitatea astfel de a solicita alocatiile pentru copiii aflati în îngrijire de la statul pe teritoriul caruia au locul de munca. Sute de astfel de alocatii sunt si in Bacau.

                Suma simbolica de 42 de lei pe care o acorda statul român, determina tot mai multi bacauani sa ceara drepturile de a primi alocatia de stat pentru copii de la statul pe teritoriul caruia au muncit. Intorsi acum acasa, in concediu, stranierii iau cu asalt Agentia Judeteana de Prestatii Sociale (AJPS) Bacau pentru a-si intocmi dosarele care le confera acest drept.

                278 de solicitari in 6 luni

                Regulamentul 1408 are aplicabilitate pentru: salariatii sau persoanele care desfasoara activitati independente in orice stat european, persoane aflate în somaj ca urmare a unei activitati salariale sau independente desfasurate într-un stat membru, titularii de pensii care au copii în îngrijire, membrii de familie ai persoanelor mentionate. “Cei care se încadreaza în criteriile respective pot primi alocatie de stat pentru copii, indemnizatie pentru cresterea copilului sau, dupa caz, stimulentul lunar si indemnizatia pentru cresterea copilului cu handicap. La noi predomina alocatiile europene pentru copii”, a explicat Gheorghe Apostu, directorul executiv al AJPS Bacau. Numai in acest an, in primele 6 luni ale lui 2010, s-au primit deja 278 de astfel de solicitari. Numarul lor a crescut de la an la an (2007 – 38 de solicitari, 2008 – 287 de solicitari, 2009 – 457 de solicitari).

                Italienii, pe primul loc

                Cele mai multe solicitari au venit din partea parintilor care lucreaza in Italia (250). Urmeaza Ungaria, cu 22 de solicitari, Germania – 19, Belgia – 20, Danemarca – 11, Marea Britanie – 14, Franta – 8, Austria – 5, Irlanda – 3, dar si tari precum Norvegia, Luxemburg, Elvetia, Spania. “Cuantumurile de alocatie acordate de statele membre UE variaza de la tara la tara. Sunt niste bonificatii financiare de care ar trebui sa se tina cont“, ne-a declarat si Corina Morosanu, referent AJPS Bacau. De exemplu, în Italia se acorda 127 de euro/luna/ alocatie pentru un copil, Germania – 184, Irlanda – 160, Austria – 152, Ungaria – 54, Belgia – 200, Danemarca – 250, Luxemburg – 185, Spania – 54, Grecia – 8, Franta – 120. In tara noastra, statul stimuleaza cresterea copiilor cu 42 de lei/luna, adica mai putin de 10 euro.
                Roxana Neagu

                Domenii de aplicabilitate a Regulamentului 1408:
                – pensiile si alte drepturi sociale
                – accidentele de munca si bolile profesionale
                – asigurarile de sanatate si maternitate
                – alocatiile si prestatiile familiale

                Fara amicale

                Desi startul campionatului ligii a treia a fost amânat cu o saptamâna, FCM Bacau nu va mai disputa niciun meci de verificare in perioada ramasa pâna la jocul cu FCM Onesti, din prima etapa. "De jucat vom juca, dar nu amicale. Saptamâna viitoare, cu trei zile inainte de inceperea campionatului, vom evolua in Cupa României, asa ca nu are rost sa mai programam vreo alta partida de pregatire", a explicat antrenorul "galben-albastrilor", Gheorghe Poenaru. Prin urmare, pe parcursul acestei saptamâni, jucatorii FCM Bacau vor fi ocupati doar cu antrenamentele, marea lor majoritate fiind programate dupa-amiaza. "Am decis sa ne antrenam dupa-amiaza pentru a ne acomoda cu ora jocurilor din liga a treia si pentru a evita canicula de la prânz", a adaugat Poenaru. (D.S.)

                Fotbal, juniori under 16: Test util

                Trial final

                Reprezentativa de juniori under 16 care va reprezenta Bacaul la Campionatul National a intrat in linia dreapta a pregatirilor. Cu o luna inainate de startul sezonului, antrenorul Giani Florian a organizat ultima actiune de selectie pentru configurarea lotului de jucatori. La trialul desfasurat luni dimineata, pe stadionul "Lucretiu Avram" au participat 28 de jucatori de la FCM Bacau, LPS, Aerostar, Uzu Darmanesti, CSS Onesti, CSM Moinesti si Biruinta. "In ciuda caldurii si a faptului ca o buna parte de jucatori au venit direct din vacanta, testul s-a dovedit unul util", a punctat Florian.

                Remarcati

                Antrenorul bacauan a tinut sa sublinieze faptul ca nu s-au inregistrat absente si, totodata, a apreciat dorinta jucatorilor de a iesi in evidenta la acest ultim trial: "Dincolo de lacunele fizice inerente acestei perioade, mi-a placut ambitia manifestata de copii". Jucatorii care au iesit la rampa la jocul-test de ieri sunt si cei care vor alcatui "scheletul" reprezentativei bacauane: fundasul central Andrei Popa (LPS), mijlocasii Liviu Aghirculesei, Claudiu Filip, Vlad Scânteie (toti de la FCM Bacau) si Ramon Gheorghe (Aerostar) si atacantul Bucur (FCM).

                Adversare

                In perioada ramasa pâna la inceperea campionatului, reprezentativa under 16 a Bacaului va efectua un stagiu de pregatire centralizata timp de o saptamâna la Moinesti. In plan figureaza si un meci de verificare sau chiar o "dubla" cu selectionata Neamtului, echipa pe care bacauanii o vor intâlni si in campionat. In afara Neamtului, selectionata pregatita de Giani Florian va mai avea drept adversare in grupa reprezentativele judetelor Botosani, Suceava, Vasluiu si Iasi. Primele trei clasate se vor califica la turneul semifinal.
                Dan Sion

                Vacanta activa

                Majoritatea sectiilor de la SCM Bacau traverseaza o perioada relaxanta din punct de vedere competitional

                Liniste de vara la SCM Bacau. Sectiile de baza ale clubului se afla intr-o perioada de repaos competitional. La inot si sarituri in apa s-a intrat intr-un program de vacanta, atletismul si luptele isi continua antrenamentele intr-un ritm mai relaxant. In alte sectoare, activitatea merge insa din plin. De exemplu: reparatiile la sala de gimnastica avanseaza cu repeziciune. "Speram ca in doua saptamâni sa finalizam lucrarile", spune directorul coordonator al SCM-ului, Relu Auras, care intre timp a pus in functiune uscatoarele de haine de la camerele de cazare amenajate la stadion. Sala de gimnastica trece printr-un proces complet de renovare, interioara si exterioara, sportivele desfasurându-si antrenamentele in alta parte.
                Cel mai bogat program il are, in acest interval, sectia de box a SCM-ului. Lotul de seniori al României participa la un stagiu de pregatire in Republica Moldova, unde va avea loc si un turneu de verificare. Din cei noua "tricolori" care au facut deplasarea peste Prut, cinci sunt bacauani: Valentin Cioaca (52 kg), Mihai Nistor (+91 kg), Catalin Sandu (60 kg), Ronald Gavril (75 kg) si Constantin Bejenaru (81 kg).
                In continuare, România a primit cinci invitatii pentru a participa la un turneu tare organizat in China, unde patru locuri vor fi ocupate de sportivii de la SCM Bacau. Gavril, Bejenaru, Nistor si Cioaca vor incrucisa manusile la aceasta cupa cu caracter mondial, programata in perioada 24-30 august. Turneul va reuni la start cei mai buni pugilisti din lume la fiecare categorie.
                Peste o luna, la sfârsitul lui septembrie (20-26), pugilistii bacauani se vor prezenta in fata publicului local, in galele Campionatelor Nationale pentru seniori, programate la Sala Sporturilor. (D.P.)

                Fotbal, Liga a V-a: Au ramas 16

                Distribuire inegala

                Cu mai putin de doua saptamâni inaintea inceputului de sezon, campionatul Ligii a V-a conteaza pe 16 echipe. Impartirea in cele doua serii se va face, ca si pâna acum, pe criterii geografice, rezultând o distribuire inegala. Astfel, Seria l va conta pe noua participante, in timp ce in Seria a ll-a sunt inscrise numai sapte echipe. "Noi speram ca pâna pe 29 august, atunci când se da startul in campionat, numarul formatiilor sa mai creasca", a declarat Cristi Sava, presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal Bacau.

                Minimum 22 de jocuri

                Pentru ca cele 16 reprezentante ale Ligii a V-a sa bifeze minimum 22 de jocuri- conditie obligatorie pentru promovarea in esalonul urmator- AJF a decis ca cele doua serii sa aiba un calendar diferentiat. Astfel, formatiile din Seria l vor disputa cele opt jocuri din tur in aceasta toamna, iar returul in primavara. La finalul celor 16 jocuri, primele patru clasate vor sustine intâlnirile din play-off. In seria cealalta, calendarul competitional cuprinde 24 de jocuri, cu un sezon de toamna disputat in sistem tur-retur si unul de primavara organizat intr-o maniera identica.

                Schimbare in Biroul Executiv

                In Adunarea Generala a Ligii a V-a care s-a desfasurat ieri s-a stabilit ca si in sezonul 2010-2011, echipele participante in acest esalon sa utilizeze minimum un junior in teren pe toata durata unei partide. Tot in sedinta de ieri s-a decis ca Florin Rata (Forestierul Agas) sa fie noul reprezentant al Ligii a V-a in Biroul Executiv al Asociatiei Judetene de Fotbal Bacau. Rata il inlocuieste pe Dumitru Selaru, a carui echipa, CS Dofteana, a promovat in aceasta vara in campionatul esalonului patru.
                D. Sion

                „Cupa Casinului” la minifotbal

                Timp de patru zile, la Casin pe un frumos teren de sport dotat cu instalatie de nocturna s-a desfasurat editia 2010 a “Cupei Casinului” la minifotbal. Daniel Valeanu, unul din organizatorii acestei competitii de mai multi ani, ne-a declarat: "38 de echipe din localitati de pe Valea Casinului dar si din Onesti si din comunele Barsanesti, Buciumi, Helegiu s-au intrecut in meciuri foarte disputate, pe patru categorii de varsta (8-12, 12-15, 15-19 si peste 19 ani). La prima categorie castigatori au fost cei de la Viitorul Curita , ei ocupand primul loc fiind urmati de jucatorii echipelor FC Casin si FC Bronson. La categoria 12-15 ani s-au impus jucatorii de la o echipa cu un nume potrivit varstei jucatorilor – «Copiii suteaza stramb». Pe locurile 2 si 3 s-au clasat echipele FC Galaxy si Arsenal Casin. Locul 1, in urma meciurilor disputate in categoria de varsta 15-19 ani, a fost castigat de Stejarul Buciumi, ce a invins in finala pe Magura Casin, pe locul 3 fiind Roger Onesti. Echipa Minimax Remix din Casin a cucerit trofeul competitiei, dupa ce a invins in finala pe Vointa Bratesti (com. Barsanesti), locul 3 fiind ocupat de echipa Hoinarii din Onesti".
                Competitia de la Casin (organizata de Consiliul Local cu sprijinul Directiei Judetene pentru Sport Bacau – care a oferit trofeele) s-a bucurat de un mare succes in randul spectatorilor, ce au umplut tribunele pentru a urmari fiecare partida. Intre echipele cu nume mai deosebite, ce au participat la “Cupa Casinului” la minifotbal mai mentionam: "Pantera cenusie”, “Periferia”, “Racheta Alba”. Demn de remarcat este faptul ca omul de afaceri din Casin, Constantin Serban, a premiat cu sume in bani pe finalistii categoriei peste 19 ani iar inaintea acestei finale s-a disputat – pentru prima oara la Casin! – un meci intre consilierii locali ai comunei si elevi ai scolii din comuna, rezultatul acestei intalniri fiind singurul de egalitate de pe parcursul competitiei.

                Ion Moraru

                Coltul tinerelor talente: In zodia lui 10

                10, 10, 10. Acesta este cifrul sub ale carui coordonate incepe sa se contureze o cariera frumoasa. Pe 10 august 2010, Anca Moraru a impli­nit 10 ani, la doua saptamani dupa ce a acumulat primele sale puncte in clasamentul Federatiei Romane de Tenis. Cel mai bun rezultat: o semifinala la categoria 10 ani, disputata in cadrul turneului Elisa desfasurat la sfarsitul lui iulie, in Bacau. Mai pretioasa de atat este insa amintirea debutului competitional. “N-o sa uit niciodata ca am castigat primul meu meci“, povesteste Anca Moraru, a carei aventura in tenisul de performanta a inceput in toamna anului trecut, cu o victorie, 6-2, 6-3, in fata onestencei Stefania Mosu, la Cupa DSJ-SCM Bacau. Primul contact cu sportul alb a avut loc pe cand Anca avea sapte ani si jumatate. Dupa ce a cochetat cu dansul sportiv, fetita nascuta in zodia leului a descoperit tenisul, de care s-a atasat imediat si decisiv. Idolul sau? “Maria Sarapova, pentru ca joaca si arata bine“, dezvaluie Anca Moraru, pregatita sa-i calce pe urme favoritei sale la toate capitolele. Deocamdata, tenismena legitimata la SCM Bacau invata sa impace sportul cu scoala. In primele trei clase la Scoala nr. 19, “Alexandru Ioan Cuza”, Anca Moraru a terminat cu calificativul “foarte bine”, sub zodia lui 10, asa cum viseaza sa ajunga cat mai departe si in tenis. (D. Popa)

                Fotbal, juniori / Ultimul trial

                Azi, Giani Florian, selectionerul reprezentativei U16 a Bacaului, va definitiva lotul pentru campionat

                Cu o luna inainte de startul sezonului, antrenorul Giani Florian va definitiva lotul selectionatei care va reprezenta Bacaul la campionatul national under 16. In acest sens, astazi, de la ora 10.00, pe stadionul "Lucretiu Avram" se va desfasura ultimul trial pentru juniorii C bacauani. "Dorim sa ne axam pe aproximativ 20 de jucatori pentru meciurile de campionat", a explicat Florian, care a organizat in acest an mai multe actiuni de selectie.

                Serie de sase

                In campionatul ce va incepe pe data de 19 septembrie si care va reuni, in premiera, selectionate judetene, reprezentativa de juniori a Bacaului a fost repartizata intr-o serie din care mai fac parte echipele judetelor: Neamt, Vaslui, Iasi, Suceava si Botosaniul. Jocurile din serie se vor disputa dupa sistemul tur-retur, iar primele trei clasate si cele mai bune trei echipe pozitionate pe locul 4 in fiecare serie se vor califica in semifinalele competitiei. Cele 24 de echipe calificate vor fi reimpartite in doua serii, iar fruntasele vor ajunge la turneul final.

                Debut cu Botosaniul

                Elevii lui Giani Florian vor disputa prima etapa de campionat in deplasare, contra Botosaniului, pentru ca in runda secunda sa primeasca vizita juniorilor nemteni. In perioada 30 august – 5 septembrie, lotul bacauan va efectua un stagiu de pregatire centralizata la Moinesti. "In acest cantonament vom pune la punct tot ce tine de participarea echipei in campionat si pana la prelucrarea Regulamentului de Ordine Interioara", a explicat antrenorul Florian.

                Dan Sion

                Handbal masculin / Au iesit de pe teren!

                La fel ca in ianuarie 2009, problemele de arbitraj au stricat turneul amical organizat de “U” Cluj. De aceasta data, “studentii” au recurs la un gest in premiera

                Toate au o limita. Dincolo de ea? Probleme, conflicte, scandal. Caz concret: Cupa “U 75”, al doilea turneu de verificare la care Stiinta Municipal Dedeman a luat parte in aceasta vara. Dupa doua victorii obtinute in prima zi de competitie, handbalistii bacauani au infruntat gazdele in meciul decisiv pentru castigarea trofeului. Finala nu s-a disputat insa pana la capat! La scorul de 24-24, in minutul 53, oficialii clubului bacauan au decis sa scoata echipa de pe teren.

                Ca in Vestul Salbatic

                Ce a generat gestul extrem al "studentilor"? Dupa ce gazdele au condus cu doua goluri, elevii lui Gabriel Armanu si Adrian Brezan au reusit sa revina si sa ia un avans de patru lungimi, cand mai era un sfert de ora din meci. De aici inainte, a inceput insa alt film. In loc de handbal, un scenariu ca in Vestul Salbatic. Arbitraj pro-Cluj, nervi intinsi la maximum, imbranceli, pumni si coate printre jucatori. Plus, mai presus de toate, amenintari cu accidentarea lansate dinspre banca clujeana! Lasati de doua ori in dubla inferioritate, 4 contra 6, handbalistii bacauani au fost egalati la 24 (’53), moment in care meciul a si luat sfarsit.

                La capatul rabdarii

                "S-a depasit orice limita a normalului si paranormalului! N-am mai vazut niciodata asa ceva, am ajuns cu totii la capatul rabdarilor. Decat sa plecam accidentati sau sa riscam ca lucrurile sa degenereze, am ales sa ne retragem. Au fost prea multe duritati, iar organizatorii au gresit ca au adus la meci doi arbitri retrasi din activitate, prieteni de-ai lor, transformand totul intr-un circ", a explicat antrenorul Gabriel Armanu, aflat de asemenea la o premiera, aceea de a acuza in termeni duri maniera de arbitraj: "intelegem ca, uneori, gazdele mai primesc 5, 10, 15% din partea arbitrilor, dar cand se fluiera numai intr-o directie deja e prea mult".

                Probleme cu repetitie

                "Se pare ca clujenii au vrut neaparat sa castige aceasta cupa la aniversarea a 75 de handbal, dar trebuiau sa ne spuna si noua ca sa vedem daca se merita sa facem deplasarea numai pentru doua meciuri", a completat tehnicianul "studentilor". De altfel, cam aceleasi probleme au aparut si la precedenta vizita a Stiintei la Cluj. In urma cu un an si jumatate, in ianuarie 2009, la o alta cupa amicala, gazdele au tinut cu orice pret sa-si adjudece trofeul, inregistrand in acest scop victorii la limita cu Stiinta (30-29) si Pandurii Tg Jiu (32-31). "Daca stiam ce se va intampla, nu mai participam", a fost concluzia de atunci a oficialilor bacauani.

                Ghita, golgheter fara cupa

                Dincolo de semnalul de alarma tras prin retragerea de pe teren in amicalul cu "U" Cluj, Stiinta are totusi acum si o serie de elemente pozitive. Proaspat revenit de la echipa nationala de tineret, Cristian Ghita a fost golgheterul Cupei "U 75". Interul dreapta bacauan avea nevoie de sase goluri pentru a deveni cel mai bun marcator al turneului, iar pana la intreruperea meciului cu gazdele competitiei marcase deja de opt ori. Trofeul a fost insa lasat la Cluj, iar organizatorii au decis sa il acorde unui jucator de-al lor, Andrei Grasu.

                Confirmari

                Alaturi de Ghita, la Cluj s-a evidentiat un alt international de tineret: Gabriel Bujor. "Cei doi au avut evolutii bune, la fel ca majoritatea jucatorilor. Per total sunt multumit, am jucat bine, cu un plus in faza de aparare. Randamentul interilor stanga lasa insa de dorit, aici avem probleme in continuare si nu reusim sa inscriem de la distanta", a subliniat Gabriel Armanu, care spera sa remedieze lucrurile la Cupa Municipiului Bacau (20-22 august), ultimul turneu de verificare al verii, programat cu doua saptamani inainte de inceperea campionatului 2010-2011.

                Tevzadze, cel mai bun portar

                Turneul de pomina din Ardeal ar fi trebuit sa aduca Stiintei si premiul pentru cel mai bun portar, revendicat de Shota Tevzadze. Sarbatoarea celor 75 de ani de handbal impliniti la Cluj s-a terminat insa urat. Gazdele nici n-au mai asteptat sa vada daca "studentii" ar putea reveni totusi pe teren pentru a continua partida si au demarat rapid festivitatea de premiere. "A fost un turneu care ne-a lasat un gust amar. Ne-am dus sa ne pregatim, dar din pacate nu am putut face asta decat in primele doua meciuri. Bine macar ca ne-am ferit de accidentari", a incheiat antrenorul Stiintei MD. Echipa bacauana s-a clasat pe pozitia secunda la Cupa "U75", dupa gazde, ierarhia finala fiind completata de CSU Suceava si Poli Timisoara.

                Dana Popa

                Tenis / Trofeul Municipiului Onesti: Dubla castigatoare

                Mihaela Buzarnescu s-a impus atat la simplu, cat si la dublu in cadrul turneului international de 10.000 $ dotat cu Trofeul Municipiului Onesti.
                Sferturile de finala, desfasurate vineri, 13 august, s-au incheiat cu rezultatele: Laura Ioana Andrei – Karina Goia 6-2, 6-4; Andreea Ionela Iova – Alexandra Damaschin 7-5, 5-7, 6-3; Raluca Platon – Camelia Hristea 6-1, 6-4; Mihaela Buzarnescu – Zuzana Zlochova (Bulgaria) 6-0 in primul set dupa care din motive medicale, sportiva din Bulgaria s-a retras din competitie.
                In semifinale meciul dintre Andreea Ionela Iova – Laura Ioana Andrei s-a incheiat cu scorul 6-2, 6-2 iar Mihaela Buzarnescu a invins cu 6-4, 6-0 pe Raluca Platon.
                Finala Trofeului Municipiului Onesti, competitie de tenis din circuitul BCR Futures Romania, a adunat la terenurile de tenis de la baza sportiva onesteana numerosi iubitori ai acestui sport, de toate varstele. Mihaela Buzarnescu a inceput meciul mai decisa ca sa castige si si-a adjudecat primul set cu 6-0. Miza jocului si-a pus amprenta asupra sportivelor si in timp ce Andreea Ionela Iova a trimis multe mingi in afara terenului si in fileu, Mihaela Buzarnescu a impus un ritm cu mingi trimise puternic, ce au adus acumulare de puncte. Inceputul celui de-al doilea set a aratat o revenire in forta a Andreei Ionela Iova, care a castigat primul game. Lupta pentru victoria in cel de-al doilea game a fost marcata de o disputa darza, de 6-7 ori disputandu-se cu ardoare, la avantaj, mingea, transarea castigarii acestui punct revenind Mihaelei Buzarnescu, printr-o executie mai deosebita a serviciului. Pe fondul oboselii accumulate de catre Andreea Ionela Iova victoria in ultimele game-uri ale setului a fost obtinuta cu lejeritate de Mihaela Buzarnescu.
                Finala la dublu a revenit perechii formate din Laura Ioana Andrei / Mihaela Buzarnescu, ce au invins cu 7-6 (7), 6-2 pe Camelia Elena Hristea / Pawlowa Dimitrova (Bulgaria).

                Reusita si continuitate

                La finalul intrecerilor pentru castigarea Trofeului municipiului Onesti (feminin, senioare), Emil Tantaru, presedinte al CS Tema Sport si organizator pentru cel de-al doilea an consecutiv al competitiei, a multumit celor implicati pentru ca aceasta editie sa fie o reusita, Primariei Onesti, Clubului Sportiv Municipal, CS Tema Sport si pentru sprijinul primit de la Federatia Romana de Tenis. El a mentionat ca “aceasta intrecere a fost una de succes, cu o finala atractiva. Speram ca aceasta competitie sa devina o traditie pentru meleagurile de pe Valea Trotusului si sa ne permitem organizarea de turnee de 25.000 de dolari”. Castigatoarea competitiei internationale onestene de tenis, Mihaela Buzarnescu, a declarat: “Atmosfera de aici m-a facut sa ma simt bine. Eu de trei luni nu am mai participat la niciun turneu de tenis, din cauza studiilor in invatamantul superior, dar am vazut ca jocul meu a incantat spectatorii. Victoria imi aduce dorinta de a participa la turnee cat mai puternice de tenis. Pentru micul orasel Onesti aceasta competitie a fost ceva extraordinar, cu arbitri competenti si pe faza, precum si cu public, in conditiile in care la multe turnee din Romania nu este prezent nimeni“. La festivitatea de premiere au mai participat Nicoleta Grajdeanu, di­rec­torul judetean in activitatea de retail a BCR (sponsor oficial al acestei competitii), ar­bitrul Mihai Du­mi­­trescu, re­pre­zentant al Fe­de­ratiei Romane de Tenis si al Fede­ratiei Inter­na­tio­nale de Tenis si juristul Daniel Spanu, secretarul muni­cipiului Onesti, ei urand succes pe mai departe tenis­me­nelor care au evo­luat in fata publi­cului spectator onestean.

                Ion Moraru

                Fotbal / Start amanat!

                Canicula si problemele financiare intarzie cu o saptamana debutul ligilor a doua si a treia

                Vremea, dar in special vremurile compromit startul campionatelor ligii a doua si a treia la fotbal. Reunit intr-o sedinta ce s-a desfasurat vineri, Comitetul de Urgenta al Federatiei Romane de Fotbal a decis sa amane cu o saptamana inceperea acestor competitii. Astfel, liga secunda va debuta pe data de 28 august in loc de 21, in timp ce esalonul al treilea va porni la drum pe 27 august si nu pe 20, asa cum era stabilit. Toate celelalte etape ale turului primelor doua esaloane vor avea loc cu o saptamana mai tarziu fata de programarea initiala.

                Printre randuri

                FRF a comunicat pe site-ul sau ca amanarea startului editiei 2010-2011 a campionatelor Ligii a ll-a si a lll-a are drept cauze "conditiile climaterice din tara noastra si solicitarile membrilor afiliati ai Federatiei Romane de Fotbal din esaloanele competitionale respective". Decriptat, mesajul FRF face insa referire la problemele financiare cu care se confrunta unele cluburi si care pun sub semnul intrebarii prezenta acestora in campionat. Amanarea turului ar permite echipelor in cauza sa-si rezolve problemele sau, in cel mai rau caz, ar putea oferi solutii de rezerva in situatia in care s-ar inregistra unele forfaituri.

                Nume grele

                Printre echipele care risca sa nu ia startul in campionatul cadet figureaza si nume de traditie precum Farul Constanta, Politehnica Iasi, UTA, FC Arges sau FC Baia Mare. Nu doar lista echipelor cu probleme e lunga, ci si cea a formatiilor care asteapta sa le ia locul. Pentru moment, se stie ca Muresul Deva, retrogradata in sezonul trecut in esalonul al treilea, va fi reprimita in seria a doua a ligii secunde. Cel mai probabil, Muresul va evolua in locul echipei International Curtea de Arges, care, dupa ce si-a vandut locul in prima liga celor de la Pandurii, s-a inscris in campionatul judetean.

                Masura forte

                Prin decizia de a amana cu o saptamana startul campionatelor ligii a doua si a treia, Federatia incearca sa evite situatia din ultimele doua sezoane, atunci cand zeci de echipe s-au retras pe parcurs din esaloanele inferioare. O alta masura luata in acest sens de forul prezidat de Mircea Sandu vizeaza sanctiunile la care vor fi supuse formatiile ce se retrag din campionat: retrogradarea cu doua niveluri competitionale si interdictia de a promova timp de cinci ani competitionali!

                Dan Sion

                Cainii jandarmi si-au etalat maiestria

                  Gruparea Mobila de Jandarmi Bacau a organizat, weekend-ul trecut, la baza de pregatire si instructie a unitatii, o actiune inedita: un concurs de dresaj al cainilor de serviciu – faza pe unitate. “În conformitate cu Legea 550/2004, privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane, pentru indeplinirea atributiilor de serviciu, personalul Jandarmeriei, pe langa mijloacele specifice de interventie din dotare poate folosi caini de serviciu in executarea misiunilor de asigurare si restabilire a ordinii publice. Asa ca antrenamentul lor si testarea lor sunt absolut necesare”, ne-a explicat mr. Marius Taranu, ofiter. In activitatea de prevenire si combatere a infractiunilor, de asigurare a ordinii si sigurantei publice precum si pentru indeplinirea altor misiuni specifice jandarmii folosesc cainii de serviciu. Acestia pot avea diferite specializari – insotire, urmarire, interventie, paza, salvamont, detectare explozivi etc. “Concursul a avut 2 sectiuni, respectiv dresaj general – mersul alaturi de conductor, lasarea în pozitie, mersul taras, refuzul hranei etc, precum si dresaj de specialitate, în functie de specializarea cainelui, însotire, interventie, detectare explozivi”, a mai spus maiorul Taranu. in urma derularii concursului locul I – calificativul excelent – a fost obtinut de cainele “Gab”, condus de catre plt. Valerian Croitoru Valerian, care a obtinut nota 9,68. Au urmat cainele “Cov”, condus de plt. Gheorghe Rafaila, cu nota 9,53, si cainele “Ieza”, condus de plt. Costin Stefan, cu nota 9,42. In perioada urmtoare cainele “Gab” va participa la concursul organizat de catre Centrul Chinologic “Dr. Aurel Greblea”, de la Sibiu.

                  Roxana Neagu

                  ULTIMELE ȘTIRI