Acasă Blog Pagina 5062

Nicio sansa pentru somerii din mediul rural

Subventiile pentru ocupare temporara au fost eliminate

Pana in acest an, s-au alocat fonduri pentru ocuparea temporara a fortei de munca din mediul rural. Primariile comunale primeau subventii pentru angajarea somerilor. Din 2011 articolul de lege care prevedea aceasta a fost eliminat si nu se mai da niciun leu. In mediul rural sunt cei mai multi someri.

Daca pentru formarea profesionala a somerilor sunt alocate sume imense din fonduri europene, in schimb pentru crearea de noi locuri de munca si stimularea angajatorilor in acest sens s-au rezervat sume derizorii. Ba, mai mult, unele dintre formele active de ocupare a fortei de munca, forme prin care s-ar fi incurajat incadrarea somerilor, au fost scoase din lege. Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, modificata la sfarsitul anului trecut, nu mai contine doua articole. Este vorba despre articole din Sectiunea 3 care se refera la Stimularea angajatorilor pentru incadrarea in munca a somerilor. Astfel, din bugetul asigurarilor de somaj nu mai pot fi subventionate cheltuielile cu ocuparea temporara a fortei de munca din randul somerilor pentru executarea de lucrari si activitati de interes comunitar din comune. Prin urmare, anul acesta nu s-a mai incheiat nicio conventie cu primariile comunale pentru incadrarea in munca pe o anumita perioada a celor care nu au de lucru.

Situatia a inceput sa se strice in 2009

Pana in 2011, pentru somerii pe care ii angajau pe perioada noiembrie-martie, primariile aveau dreptul la subventii din bugetul de somaj in cuantumul indicatorului social de referinta (500 lei) pentru fiecare persoana incadrata pe un loc de munca, la care se adaugau contributiile de asigurari sociale datorate de angajatori. In restul anului, legea prevedea ca salariul va fi subventionat partial, adica in proportie de 70 la suta din valoarea indicatorului social de referinta. Anul trecut, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) a avut 650.000 lei pentru angajarea temporara a somerilor din mediul rural. Suma a ajuns pentru incadrarea a peste 200 someri, desi a solicitat finantare pentru 600. In 2009, pentru ocuparea temporara a somerilor din mediul rural la lucrari comunitare AJOFM a cerut 2.880.000 lei, dar a primit doar 464.000 lei. Aceasta suma a ajuns pentru angajarea de catre primarii din mediul rural a unui numar de 170 persoane, cu mult mai putin decat in anii anteriori. In 2008 numai pentru aceasta forma de stimulare a crearii de noi locuri de munca au fost repartizati 2.347.862 lei, astfel ca au fost angajate peste 800 persoane din mediul rural.

Se impune revenirea la subventii

Aceasta forma de stimulare a angajarii somerilor din comune se impune a fi reintrodusa cu atat mai mult cu cat in mediul rural sunt cele mai multe persoane fara loc de munca. Aproape 8.500 dintre cei 13.578 de someri, cati erau la inceputul lunii iulie, sunt din comune. "Peste 60 la suta dintre someri sunt din mediul rural, ne-a spus Ioan Silitra, directorul AJOFM Bacau. In comune nu se gasesc locuri de munca. De aceea, subventionarea ocuparii temporare a somerilor de la tara era o supapa prin care se mai reusea incadrarea unora dintre ei. Noi speram ca poate se revine asupra deciziei de scoatere din Legea somajului a acestei forme de stimulare a ocuparii fortei de munca." Deocamdata, insa, AJOFM are bani doar pentru subventionarea locurilor de munca oferite de catre angajatori somerilor care au depasit varsta de 45 de ani, celor care au un handicap sau sunt absolventi. Mai are ceva fonduri pentru acordarea de alocatii de sprijin celor care se angajeaza inainte de expirarea perioadei de somaj si stimularea mobilitatii fortei de munca.

A fost scos din lege si articolul care prevedea ca pentru crearea de noi locuri de munca prin infiintarea sau dezvoltarea de intreprinderi mici si mijlocii, unitati cooperatiste si asociatii familiale, precum si prin activitati independente desfasurate de persoane fizice autorizate, se pot acorda, din bugetul asigurarilor pentru somaj, credite in conditii avantajoase. De altfel, articolul acesta nu mai era aplicat inca din 2008, pentru ca de atunci nu se mai acorda astfel de credite.
Elena Tintaru

Rezultatele Bacalaureatului, „batute in cuie”

    Procentul de promovabilitate a crescut dupa contestatii

    Promovabilitatea la nivel de judet, dupa contestatiile depuse la Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, a crescut cu 1,31 la suta. Inspectoratul Scolar deja a luat masurile necesare pentru pregatirea elevilor respinsi care vor putea participa la o noua sesiune a Bacalaureatului, in toamna.

    Cele aproape 2.700 de contestatii depuse dupa prima afisare a rezultatelor la examenul de Bacalaureat au fost rezolvate, iar in final, dupa recorectarea lucrarilor, doar 1.31 la suta dintre ele au fost admise. In acest context, promovabilitatea judeteana a acestui examen a crescut si ea de la 45.59 la suta la 46.9 la suta. Sunt situatii insa la unele licee in care rezolvarea contestatiilor a fost in defavoarea candidatilor, in sensul ca unii dintre ei s-au trezit cu note mult mai mici fata de prima corectare sau chiar respinsi. “Suntem totusi multumiti, din acest punct de vedere, pentru ca s-a confirmat ca evaluarea initiala a lucrarilor efectuate de profesorii corectori din Bacau a fost corecta”, a precizat prof. Florin Lazar, inspector scolar general la ISJ Bacau. Bacaul a fost judetul cu cele mai multe contestatii depuse, dupa Bucuresti, iar cu procentul final de promovabilitate actual ne situam undeva printre primele 15 locuri la nivel national.

    S-a schimbat ierarhia liceelor

    Dupa contestatii Colegiul National “Gh. Vranceanu” a urcat pe primul loc ca rata a promovabilitatii (cu 229 elevi prezenti si doar trei respinsi, promovabilitate 98.69 la suta). Urmeaza Colegiul National “Vasile Alecsandri”, pe locul doi, cu promovabilitate de 97.8 la suta (cu 227 elevi prezenti si 5 respinsi), iar pe locul III, Colegiul National “Ferdinand I”, cu promovabilitate de 95.83 la suta (cu 193 de elevi prezenti si 8 respinsi). Din pacate, liceele care aveau o promovabilitate foarte mica nu au reusit nici dupa contestatii sa ridice procentul. De exemplu, Colegiul Tehnic de Comunicatii “N.V. Karpen”, care initial a avut o promovabilitate de numai 13.69 la suta (din 314 candidati), acum are una de 14.01 la suta, la Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”, care avea initial doar 25 de candidati admisi (din 299), acum are 29, iar Colegiul Tehnic “Letea”, la care reusisera inital 7 candidati (din 201), acum are 10. Inspectoratul Scolar deja a luat masuri speciale pentru elevii declarati respinsi la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an. “Toate liceele care au un procent de promovabilitate sub 30 la suta vor lua masuri speciale. Directorii acestor unitati scolare isi asuma acest lucru si vor organiza din perioada imediat urmatoare cursuri intensive pentru pregatirea elevilor care nu au promovat examenul. Este responsabilitatea lor si acest grad de promovare final, inclusiv dupa sesiunea din toamna, va fi integrat in fisa lor de evaluare pe partea de management”, a mai spus inspectorul general Florin Lazar. Si in sesiunea din toamna a Bacalaureatului organizarea va fi la fel, inclusiv cu monitorizare video in unele sali de examen.

    Calendar bacalaureat, sesiunea de toamna:
    – intre 11 – 15 iulie – inscrierile
    – intre 22 – 23 august – evaluarile competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana
    – intre 22 – 24 august – evaluarile competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna
    – intre 23 – 24 august – evaluarile competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala.
    – intre 25 – 26 august – evaluarea competentelor digitale
    – 29 august – proba scrisa la Limba si Literatura Romana
    – 30 august – proba scrisa la Limba si Literatura Materna
    – 31 august – proba scrisa obligatorie a profilului
    – 2 septembrie – proba scrisa la alegere a profilului si specializarii
    – 4 septembrie – afisarea primelor rezultate si depunere contestatii
    – 5-6 septembrie – rezolvarea contestatiilor
    – 7 septembrie – afisarea rezultatelor finale

    In Bacau, s-au inscris la Bacalaureat 6.270 de candidati, dar in final s-au prezentat doar 6.043. In timpul probelor 15 elevi au fost eliminati pe motiv de frauda. Doar 2.834 de absolventi de clasa a XII-a au fost declarati admisi, dupa perioada de contestatii, restul de 3.194 dintre ei fiind obligati sa sustina din nou examenul in sesiunile urmatoare. Inscrierile au inceput deja, conform calendarului de organziare.

    Statistici dupa contestatii:
    – 53 elevi care aveau initial note sub 5 au acum peste 5
    – 61 elevi care evau initial medii intre 6 si 7 acum au intre 7 si 8
    – 8 elevi care aveau initial medii intre 7 si 8 acum au intre 8 si 9
    – 4 elevi care aveau initial medii intre 8 si 9 acum au intre 9 si 9.99
    – 23 de elevi au reusit sa-si ridice mediile peste 9, dar niciunul nu a obtinut 10 pe linie

    Cei 15 elevi care au fost eliminati de la o proba, pentru frauda sau tentativa de frauda, nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele doua sesiuni ale examenului de bacalaureat. Acestia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme in a treia sesiune dupa cea in timpul careia au fost eliminati.
    Roxana Neagu

    Cum ar putea da Viorel Hrebenciuc sefia CJ pe un colegiu uninominal eligibil

      De ce tace liderul social-democrat?

      Dincolo de relatia sulfuroasa pe care o au cu Romeo Stavarache, aripa PNL din USL Bacau, pesedistii bacauani se vad obligati sa faca fata unei alte „dileme” interne: falia cascata intre presedintele filialei, Viorel Hrebenciuc, si vicepresedintele Dragos Benea, seful CJ Bacau. Pe fondul tot mai sustinutelor atacuri anti-Hrebenciuc coordonate de Stavarache, liderul pesedist pare sa se fi distantat de Benea, pe care l-a lasat sa gestioneze de unul singur o relatie pentru care a militat, intens, in interiorul partidului – cea cu dusmanul de moarte al PSD Bacau. Colaborarea administrativa cu Stavarache, mult laudata de Benea si concretizata in cateva proiecte de interes local, pare sa se fi intors impotriva acestuia, ca un bumerang, cel putin din punct de vedere politic.

      Campania de sondaje efectuata in interiorul partidelor ce compun USL Bacau, cu scopul de a-i desemna pe cei mai bine clasati candidati la alegerile locale de anul viitor, se apropie de final. Sfarsitul cercetarilor sociologice e, insa, departe de a furniza raspunsurile asteptate de cei care urmaresc viata politica locala, mai ales ca social-democratii – adica jumatate din USL Bacau – par sa fi convenit ca batista pusa pe tambal este cea mai rentabila cale de rezolvare a problemelor interne ale Uniunii. Surprinzator e faptul ca desi USL ii regrupeaza pe cei mai importanti doi oameni din administratia bacauana – Benea si Stavarache, seful CJ si primarul resedintei de judet – pesedistii continua sa sustina ca problemele Uniunii ar fi neimportante pentru bacauani. Apelul la mutenie mediatica, lansat de Benea in cadrul emisiunii IMPACT de miercuri, 6 iulie, arata ca social-democratii nu se simt confortabil atunci cand USL devine subiect politic public. „Strategia PSD-ului nu este de a nega existenta acestor scrisori (n.r. – scrisorile trimise bacauanilor de Stavarache) sau de a le minimaliza, strategia noastra este de a le judeca, de a le discuta si analiza in interiorul USL-ului la nivel central bineinteles si nimic mai mult. Nu vrem sa facem din acest subiect, un subiect care sa stea pe agenda mass-mediei, pe agenda bacauanilor”, afirma Benea in cadrul emisiunii amintite.

      Falia din PSD

      Stavarache speculeaza si exploateaza falia cascata, de o bucata de timp, la varful conducerii PSD Bacau. Falia e motivata de interesele distincte ale conducatorilor filialei social-democrate. Viorel Hrebenciuc are ca interes primordial acontarea unui colegiu uninominal eligibil si un nou mandat de deputat, la parlamentarele din 2012; Benea are ca interes personal mentinerea in functia de presedinte al CJ si beneficiile politice inerente ce deriva din mentinerea in functie. Pentru colegiu si mandat, Hrebenciuc – presedintele PSD Bacau – ar putea fi tentat sa sacrifice functia de presedinte al CJ, adica interesul celui de-al doilea. O demonstreaza tacerea afisata de seful PSD Bacau care, in razboiul intern al USL, privind desemnarea candidaturilor la locale, nu a scos niciun cuvant. Benea a fost lasat sa preia fraiele si, la acest moment, e cat se poate de expus. Distantarea calculata a lui Hrebenciuc spune ceva despre cel care va deconta posibilul esec al proiectului USL Bacau in alegerile locale de anul viitor. Acesta va fi, cel mai probabil, seful CJ. Hrebenciuc are nevoie de o buna relatie la varful USL si de mai putin scandal in judet. De asemenea, Hrebenciuc are nevoie de o buna relatie la varful PDL, partid care dupa localele de anul viitor va initia redesenarea colegiilor uninominale si amendarea legii electorale. Pentru Hrebenciuc, politica facuta la 500 de metri in jurul Prefecturii e diletantism neimportant; pentru Benea politica la 500 de metri in jurul Prefecturii e locul de munca din ultimii 8 ani. Si nu numai.

      Relatia lui Benea, nu a lui Hrebenciuc

      Situatia lui Benea in interiorul PSD nu e nici ea stralucita. El este cel care a fortat PSD Bacau sa importe relatia cu Stavarache, sa-si bage – de unul singur si nesilit de nimeni – mortul in casa. Benea a adus aceasta relatie in inima partidului, asezand-o pe masa negocierilor si garantand pentru ea in fata lui Hrebenciuc si a conducerii PSD Bacau. Scrisoarea lui Stavarache e, din acest punct de vedere, o palma aplicata pe fata celui care credea ca poate transforma in procente electorale relatia administrativa derulata cu primarul Bacaului. Nu intotdeauna banii europeni se pot transforma in voturi; nu intotdeauna banii europeni sunt chezasia bunei intelegeri politice. Intr-un interviu acordat in decembrie 2010, Dragos Benea lasa de inteles ca atacurile la adresa lui Hrebenciuc lansate de Stavarache nu sunt un pericol in calea infiintarii si functionarii USL Bacau. „Si eu, daca as fi in locul domnului Hrebenciuc, as avea o rezerva in a sustine o alianta explicita cu PNL-ul in conditiile in care fac obiectul unor atacuri bine tintite (…) Dar in acelasi timp nici nu trebuie sa fie o piedica chestia asta la incheierea unei relatii PNL – PSD la Bacau. Nu trebuie sa fie o piedica si nici nu cred ca va fi o piedica”, decreta Benea.
      Scrisoarea electorala trimisa bacauanilor in urma cu mai multe saptamani transeaza situatia din USL Bacau, angajandu-l pe edilul bacauan la definitiva necolaborare cu PSD. Hrebenciuc a fost acuzat de Stavarache ca a atentat la viata bacauanilor, impotrivindu-se finantarii Spitalului Municipal; Benea a fost acuzat ca face parte dintr-un grup de interese nelegitime, alaturi de Hrebenciuc si Corneliu Iacobov etc. Cum vor putea, vreodata, pesedistii sa-l mai sustina – in USL – pe candidatul Stavarache?

      Pomelnic cu iesirile lui Stavarache

      Pesedistii n-au stat, totusi, cu mana-n san. Asa cum acelasi Benea o recunostea, PSD Bacau a remis conducerii centrale a USL un material cu „iesirile” lui Stavarache la adresa liderilor social-democrati bacauani. Un material „cu ce s-a intamplat din aprilie incoace”.
      „Am intocmit un material catre conducerea USL, catre conducerile celor doua partide – PSD si ACD si asteptam, probabil ca va fi o discutie lamuritoare. Un material cu ce s-a intamplat din aprilie incoace, ca aceasta scrisoare nu este prima, este a doua. Am pregatit un material cu pliantele pe care le-a distribuit PSD si pliantele pe care le-a distribuit PNL si sigur, daca, onor conducerii USL, un asemenea demers i se pare normal vom vedea, vom discuta”, afirma Benea in cadrul emisiunii TV amintite. Cand va fi clarificata situatia lui Stavarache in USL Bacau nimeni nu stie cu exactitate. De cealalta parte, PSD lasa de inteles ca nu doreste sa-l deranjeze pe Stavarache decat in momentul in care deranjul care ar putea fi provocat de pesedisti ar fi nesemnificativ in economia rezultatului alegerilor locale. Social-democratii inca mai pariaza pe USL, cu gandul ca scorul obtinut in sondajele interne de Benea si Zaharia poate fi folosit pe post de moneda de negociere cu seful PNL Bacau. Stavarache, in schimb, a aratat, oral si-n scris, ca nu va negocia vreodata cu Hrebenciuc si Benea.
      Lucian Bogdanel

      Paradoxul costumului de baie

        Criza invatamantului, invatamantul crizei (I)

        Am citit zeci de statistici despre bacalaureat. Tot citind, mi-am adus aminte de un banc… Ce este statistica? intreaba un ascultator. Radio Erevan ii raspunde: „Este ceva asemanator costumului de baie – arata multe, dar ascunde esentialul!” Churchill, de care sunt indragostit, imi sufla: „Singurele statistici pe care te poti baza sunt cele pe care le-ai falsificat tu singur”. Si, parodiindu-l pe Churchill, as mai putea spune ca o statistica seamana cu o lumanare purtata de un om beat: foloseste mai mult pentru sprijin decat pentru iluminat…
        Mie, ca profesor, promovabilitatea la bacalaureat, interpretata corect, mi se pare a fi in limitele normalitatii. Sunt tari in care daca doar 30 la suta dintre candidati obtin bacalaureatul nu este o drama, ci o realitate gravida de firesc. Presa nu urla, politicienii nu fac din asta un subiect electoral, parintii nu suspina, cei care au ratat examenul nu se arunca de la etaj. La noi e drama…
        Statisticile noastre nu spun realitatea. Firesc, trebuie sa aplaudam licee care au o reusita de peste 95 la suta. Candidatilor de la aceste licee le poate fi instalata cate o camera web pentru fiecare in parte; rezultatul va fi acelasi. Acestia sunt insa elevii care au avut la admiterea in liceu medii de peste 9,50, de regula. Dar ce te faci cu un Grup Scolar sau un Colegiu Tehnic in care unii dintre elevii care au sustinut acum examenul au avut nota 1 (UNU) la testele nationale ale clasei a VIII-a? Ei au fost admisi atunci la Scoala de Arte si Meserii. Apoi, in marea sa intelepciune, peste vreo doi ani, MECT i-a imbatat cu apa chioara si, pe celebra ruta progresiva (un fel de New Cantarea Romaniei), acestia au devenit liceeni, de-a toarta cu elevii care obtinusera 10 la testele nationale. Cum Dumnezeu sa reusesti sa-l educi pe-un elev de nota 1 (UNU) pentru a concura, pe aceleasi subiecte, cu un altul care in clasa a XII-a poate sti mai multa carte decat profesorul sau? Ma caznesc de ani buni sa pricep logica acestei gaselnite, ruta progresiva, dar nu reusesc. O asemenea greseala de sistem este de neiertat. Un adolescent bacauan, licean in Italia, imi spune: „La liceul nostru, in primul an eram cinci clase. Acum, in clasa a XII-a, am mai ramas doar doua clase. in Italia, liceanul care ramane repetent trece automat la Scoala de Arte si Meserii. Acelasi lucru se intampla si cu elevii care raman corigenti de doua ori”.
        Sa va spun concret care este paradoxul costumului de baie… Cunosc foarte bine problematica unui Colegiu Tehnic: „Ion Borcea” Buhusi. Statisticile nu-mi spun nimic despre realitatea bacalaureatului la aceasta institutie. Alungati de prin Europa, de mastera criza, s-au inscris la bacalaureat si vreo 16 absolventi din toate erele; batraiori de tot. Unii dintre acestia nu s-au prezentat la examen, ceilalti n-au luat examenul. La aceasta institutie au fost inscrisi la bacalaureat elevi ai profilului teoretic si cei ai profilului tehnic. Primii au o promovabilitate de aproape 80 la suta. Statisticile, aidoma costumului de baie, nu evidentiaza insa acest aspect, desi gradul de promovabilitate este de aplaudat la nivel national. Statistica spune simplu: promovabilitatea este de aproape 49 la suta. Aiurea! As fi vrut sa-mi spuna statistica si cati dintre cei picati sunt de pe ruta progresiva, cati au fost admisi la tehnic doar cu media 5 (cinci), cati au promovat doar cu media 5 la disciplinele de bacalaureat, in situatia in care ei aveau nevoie de nota 6 (sase) la bacalaureat, cati dintre ei au practicat ani de zile capsunaritul occidental si acum ravnesc, la marea plezneala, la diploma…
        Nu va grabiti sa aruncati cu pietre in elevi sau profesori, desi pacatele nu lipsesc la nici unii. Nici la mine. Cine are sindromul fecioarei neprihanite este in ofsaid mare. intr-un viitor articol vom reveni asupra acestei problematici.
        Ion Fercu

        Pensionarii nu se mai bat pentru bilete la tratament

          Nu mai au bani pentru statiune

          Casa Judeteana de Pensii a primit o noua transa de bilete la tratament subventionate din bugetul asigurarilor sociale. Vanzarea biletelor a inceput catre pensionarii si asiguratii care au repartitie, in baza punctajului obtinut. Cei care nu se vor prezenta la timp vor pierde biletul. Zeci de pensionari renunta, insa, pentru ca nu au bani ca sa mearga in statiune.

          La sfarsitul saptamanii trecute Casa Judeteana de Pensii a inceput vanzarea biletelor de tratament pentru cea de-a zecea serie din acest an, al carei sejur va debuta in 26 iulie. Pentru aceasta serie institutia judeteana a primit 348 bilete, cu sapte mai putin decat i s-au repartizat anterior. Pentru cei 348 de pensionari si asigurati care au norocul sa mearga la tratament balnear in Luna lui Cuptor locurile sunt rezervate in statiunile: 1 Mai, Amara, Baltatesti, Caciulata, Calimanesti, Covasna, Eforie Nord, Eforie Sud, Felix, Govora, Herculane, Lacu Sarat, Mangalia, Nicolina, Olanesti, Pucioasa, Sangiorz, Sarata Monteoru, Slanic Moldova, Sovata, Tirgu Ocna, Techirghiol, Tusnad si Vatra Dornei. Cei care se afla pe lista de alocare a biletelor, trebuie sa se prezinte la Casa de Pensii intr-un anumit termen. Altfel, risca sa piarda locul castigat. "Cei care au repartitie trebuie sa vina la noi sa cumpere biletul pana in data de 15 iulie, ora 14.30. Dupa aceea biletele ramase vor fi vandute la liber, pana la epuizarea lor, in ordinea prezentarii la ghiseu. Pensionarii vor avea la ei cuponul de pensie din luna iunie”, a spus Liviu Cretu, directorul general al Casei Judetene de Pensii. Pentru a-si lua biletul repartizat trebuie sa vina in Bacau in acelasi termen si pensionarii arondati Casei Locale de Pensii Onesti.

          Nu-si permit nici tratamentul medicamentos lunar

          Sejurul este de 18 zile si costa intre 1.450 si 1.800 lei, ca si anul trecut. Dar pensionarul si asiguratul cu venituri salariale mai mici suporta o parte din acest tarif. Pensionarii, indiferent de cuantumul pensiei, contribuie cu jumatate din aceasta. Asiguratii platesc 50 la suta din pretul biletului, daca au un venit salarial brut mai mic sau egal cu salariul mediu pe economie. Cei al caror castig salarial brut depaseste salariul mediu pe economie vor achita integral pretul. Din fiecare serie, peste 80 la suta din bilete ajung la pensionari. Surprinzator, insa, multi dintre cei care au intrunit punctajul necesar si li se aloca un bilet renunta apoi sa-l mai ridice. Si aceasta chiar si in perioada verii, cand in alti ani era mare inghesuiala. Din seria trecuta, al carei sejur a inceput in data de 8 iulie, 65 de pensionari de pe lista cu repartitii nu s-au prezentat sa-si ia biletul. Locurile ramase au fost valorificate la liber. Cum se explica aceasta situatie care este fara precedent? "Cu pensia pe care o au, pensionarii trebuie sa acopere alte cheltuieli care au crescut, a mai spus Liviu Cretu, directorul CJP Bacau. Aleg sa-si rezolve alte prioritati, pe care le considera mult mai urgente." Pretul biletului nu s-a schimbat fata de anul trecut, dar si cuantumul pensiei a ramas acelasi pentru marea majoritate a pensionarilor, in timp ce produsele, mai ales cele de baza, precum si utilitatile s-au scumpit foarte mult. La nivelul judetului Bacau pensia medie este de 773 lei. Pensia medie pentru limita de varsta este de 903 lei iar cea pentru vechime integrala in munca, de 1.022 lei. Dar, evident, primii care au nevoie sa mearga la tratament intr-o statiune sunt pensionarii de invaliditate. Ei numara 22.845 persoane, din care 771 au gradul I de invaliditate, adica nu se pot deplasa decat ajutate de cineva, 7.894 au gradul II iar 14.180, gradul III. Pensia medie raportata la toti acesti pensionari este de numai 576 lei. Prin urmare, primii care nu-si pot permite sa plece la tratament intr-o statiune sunt tocmai pensionarii de invaliditate. Multora dintre ei nu le ajung banii nici pentru medicamente. De altfel, insasi conducerea Oficiului judetean de expertiza a capacitatii de munca a recunoscut ca "oamenii au recomandare de tratament, de efectuare a unor investigatii, dar nu le pot accesa pentru ca nu au bani".
          Elena Tintaru

          In cazul exploziei de pe Martir Horea, expertii dau vina pe gaura din conducta E.ON Gaz

            INCD Insemex a finalizat raportul de expertiza in cazul exploziei produse in decembrie 2010 la blocul de pe Martir Horea. Raportul evidentiaza drept principala cauza de producere a deflagratiei fisura existenta in conducta de transport gaz apartinand E.ON Gaz. Mai mult, ancheta a stabilit drept factori favorizanti pentru producerea exploziei covorul asfaltic turnat pe strada si care a obturat rasuflatorile de gaz existente pe carosabil. Dupa aproape 7 luni de la deflagratie, procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau au stabilit ca locatarii n-au nicio vina in dezastrul produs.

            Raportul de expertiza in cazul exploziei de pe Martir Horea a fost finalizat si se afla pe masa procurorilor de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel. Concluziile preliminare indica faptul ca sinistratii din blocul explodat nu au nicio vina. Potrivit avocatului acestora, expertiza tehnica a stabilita ca acumularea de gaz de sub imobilul sarit in aer nu are originea intr-o sursa casnica de gaz. "Rezultatul expertizei spune ca locatarii nu sunt vinovati. Explozia nu s-a produs din cauza unei acumulari de gaz din sursa casnica. Gazul acumulat sub bloc nu a fost de la un aragaz sau de la o centrala de apartament", a declarat avocatul Bogdan Pocovnicu. El a precizat ca nu poate oferi mai multe detalii, intrucat raportul se afla inca pe masa procurorilor el nefiind public.

            Fisura si covorul asfaltic

            Surse apropiate anchetei au dezvaluit ca principala cauza a producerii exploziei este fisura existenta in conducta de transport gaz a E.ON. Gazul a "migrat" pe sub asfalt si, neexistand nicio rasuflatoare, s-a acumulat sub bloc. Ancheta a evidentiat drept factori favorizanti pentru producerea deflagratiei existenta covorului asfaltic care a obturat rasuflatorile, precum si conditiile meteo (pamantul inghetat). In contextul dat, E.ON Gaz devine principalul vinovat de producerea exploziei, neglijenta companiei ducand la dezastrul produs in decembrie 2010. "Conform legii, obligatia E.ON Gaz era de a verifica rasuflatorile de gaz o data pe luna, in mediul urban si o data la 6 luni in mediul rural. Aveau practic tot timpul din lume sa verifice daca exista acele rasuflatori", a declarat viceprimarul Dragos Luchian. Acesta a precizat ca, anterior producerii deflagratiei, nu a existat nicio notificare din partea E.ON care sa semnaleze acoperirea rasuflatorilor cu asfalt.

            E.ON isi face propria expertiza

            Furnizorul de gaz a lansat o ancheta paralela cu cea realizata de INCD Insemex, lucru pe care E.ON l-a facut si in septembrie 2007, cand la Zalau un bloc de locuinte a explodat in urma acumularii de gaze, explozie soldata cu doi morti si opt raniti. Potrivit unor surse judiciare, prin ancheta paralela, E.ON ar dori sa demonstreze ca gazul s-ar fi acumulat sub bloc dintr-o sursa casnica (aragaz, centrala de apartament).
            Corneliu Zait, purtatorul de cuvant al E.ON Gaz, a declarat recent presei locale ca societatea a considerat ca raportul de expertiza ar fi incomplet, motiv pentru care E.ON a solicitat completarea acestuia. „E.ON Gaz Distributie a solicitat, prin intermediul Parchetului, completarea raportului de expertiza, precum si implicarea directa a expertului-parte desemnat de compania noastra, in conformitate cu prevederile Codului de Procedura Penala”, a declarat Zait pentru cotidianul Desteptarea.

            Au schimbat 14 conducte

            In mai 2011, E.ON Gaz a demarat mai multe lucrari in municipiul Bacau, vizand – in principal – inlocuirea conductelor si bransamentelor de gaze pe 14 strazi. Furnizorul de gaz a demarat primele lucrari chiar pe o artera din centrul Bacaului, I. S. Studza, unde pe o lungime de aproximativ 1,6 kilometri E.ON inlocuieste o conducta de gaz. Valoarea investitiei este evaluata la 550.000 lei.

            La Zalau, E.ON a platit bani grei

            In septembrie 2007, un bloc de locuinte din cartierul Dumbrava din Zalau a explodat in urma unei masive acumulari de gaz. In urma deflagratiei si-au pierdut viata doua persoane, iar alte opt au fost ranite. Sentinta pronuntata de Judecatoria Oradea in dosarul 5058/337/2008 a pus la plata societatea E.ON Gaz. Astfel, proprietarii apartamentelor explodate au primit despagubiri curpinse intre 200.000 si 370.000 lei. Instanta a stabilit, de asemenea, despagubiri si pentru descendentii proprietarilor, acolo unde era cazul. La capitolul daune morale, sinistratii de la Zalau au fost despagubiti de E.ON cu sume cuprinse intre 15.000 si 150.000 de euro. Sentinta a fost pronuntata pe 6 decembrie 2010, de catre judecatorul Cristi Danilet. Acesta a fost numit, incepand cu 7 ianuarie 2011, in Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

            Tragedie de Craciun

            Pe 21 decembrie, la ora 9.30 dimineata, la parterul blocului nr. 22 din strada Martir Horea s-a produs o deflagratie care a afectat 15 apartamente. Pompierii au salvat trei persoane prinse sub daramaturi, iar una dintre victime a fost transportata de urgenta la Bucuresti. Dupa explozie s-au format trei comisii de ancheta. In fazele incipiente ale investigatiei, comisiile au descoperit ca gurile de aerisire ale retelei de distributie a gazului din zona fusesera acoperite cu asfalt, in urma unor lucrari contractate de Primarie acum trei ani. De asemenea, comisiile au descoperit o fisura in conducta care alimenta cu gaz blocul explodat. Conducta a fost inlocuita in 2001 si a ramas neverificata timp de mai multi ani. Explozia s-a produs datorita unei acumulari de gaze sub unul dintre apartamentele situate la parterul blocului.
            La ceva timp dupa explozie, E.ON Gaz a pus la dispozitia sinistratilor mai multe apartamente in care acestia sa-si petreaca iarna. Jumatate din sinistrati au refuzat insa apartamentele inchiriate de societate. De asemenea, acestia sustin ca nu se vor muta intr-un bloc consolidat si ca asteapta de la autoritati sa construiasca un imobil nou.
            Lucian Bogdanel

            Cu masina in chioscul de ziare

              A intrat cu masina intr-un chiosc de ziare. S-a intamplat in Bacau, in zona Pietei Sud, ieri dupa-amiaza, in jurul orei 18.00. O soferita neatenta, Mariana T., in varsta de 49 de ani, a pierdut controlul volanului masinii, cu numar de inmatriculare BC 04 ZWR, a rupt gardul de pe spatiul verde aflat pe marginea carosabilului, a trecut si de zona pietonala iar apoi s-a oprit direct in chioscul de ziare. "Conducatoarea auto a Daciei 1.300 tocmai iesise din parcarea Pietei Sud. Nu avea viteza. La efectuarea virajului spre dreapta, pe fondul neatentiei in conducere, a pierdut controlul directiei autoturismului, a parasit partea carosabilului si a intrat in coliziune cu chioscul", a declarat agent sef principal Catalin Butnarescu, de la Biroul Politiei Rutiere din cadrul Politiei Municipiului Bacau. Practic, femeia, care o avea in fata, pe scaunul din dreapta, pe mama sa, s-a speriat in momentul in care portiera de pe acea parte s-a deschis in timpul mersului. In urma accidentului nu au rezultat victime umane, ci doar pagube materiale. Conducatoarea auto nu se afla sub influenta bauturilor alcoolice. In cauza s-a intocmit proces verbal de constatare, urmand ca pagubele produse sa fie despagubite in baza politie de asigurare RCA. (R. Neagu)

              Fotbal: Ceahlaul – FCM Bacau, la 20:30

              Ora stabilita pentru primul amical al verii. FCM Bacau merge miercuri in vizita la prim-divizionara Ceahlaul Piatra Neamt pentru un meci de verificare care se va desfasura in nocturna. Partida va avea loc de la ora 20.30. (D. Popa)

              Avertizare meteo de vijelii si ploi torentiale pentru toata tara

                Vremea se va strica treptat, de luni sear?, urmând ca, pân? miercuri diminea??, în toat? ?ara s? apar? vijeliile, ploile toren?iale ?i grindina, informeaz?, luni dup?-amiaz?, Administra?ia Na?ional? de Meteorologie (ANM). Instabilitatea atmosferic? prognozat? de meteorologi se va accentua mai întâi în vestul ??rii, pentru a cuprinde, pân? miercuri, treptat, toate regiunile ??rii. "Vor fi frecvente desc?rc?ri electrice, intensific?ri ale vântului ce vor lua trec?tor aspect de vijelie, averse izolat toren?iale ?i c?deri de grindin?", se arat? într-o informare postat?, luni, pe site-ul ANM.
                Sursa: Mediafax.ro

                Handbal masculin: Kurylenko, in probe

                Dupa o luna si jumatate de vacanta, handbalistii bacauani au efectuat astazi primul antrenament al verii, programat de stadionul "Municipal". In lotul de 20 de jucatori prezenti la reunire s-a regasit si ucraineanul Konstantin Kurylenko, un inter de 31 de ani venit in probe de la echipa spaniola JD Arrate.  Stiinta Municipal Dedeman se va pregati in Bacau in aceasta saptamana, iar intre 18-30 iulie va merge in traditionalul cantonament montan de la Piatra Neamt. Amanunte in editia de maine a cotidianului "Desteptarea".

                Romania a avut deflatie pentru prima data in ultimii doi ani

                Pe fondul ieftinirii pre?urilor din luna iunie, rata anual? a infla?iei a sc?zut la 7,93% , de la 8,41% în luna anterioar?. Pre?urile de consum au sc?zut cu 0,3% în iunie, fa?? de mai, pe fondul ieftinirii produselor alimentare, astfel c? România a înregistrat defla?ie pentru prima dat? în ultimii doi ani, reiese din datele publicate luni de Institutul Na?ional de Statistic? (INS).
                Cea mai recent? sc?dere a pre?urilor de consum a avut loc în luna august 2009 , când produsele s-au ieftinit cu aproape 0,2% pe medie. Pe fondul ieftinirii pre?urilor din luna iunie, rata anual? a infla?iei a sc?zut la 7,93% , de la 8,41% în luna anterioar?. Evolu?ia pre?urilor din luna iunie a fost cu mult sub a?tept?rile anali?tilor economici, care anticipau la o infla?ie lunar? de 0,2% în medie. Potrivit datelor INS, în lunile de var? exist? o tendin?? de decelerare a infla?iei, sau chiar de sc?dere a pre?urilor, în condi?iile în care începe perioada de recoltare.
                Sursa: Realitatea.net

                Bute ar putea lupta in Romania pentru unificarea centurilor!

                Rudel Obreja, pre?edintele FR de Box, a dezv?luit ieri, pentru EVZ, c? va încerca s? organizeze în ?ara noastr? înc? un meci al pugilistului supranumit "Mister KO". Lucian Bute (31 de ani) ?i-a ap?rat pentru a opta oar? titlul mondial IBF la categoria supermijlocie. Pugilistul g?l??ean l-a învins sâmb?t? sear?, la sala "Romexpo" din Bucure?ti, pe francezul Jean Paul-Mendy (37 de ani) prin KO în repriza a patra. Acesta reprezint? cel de-al 29-lea succes ob?inut de Bute la profesioni?ti ?i al 24-lea repurtat înainte de limit?.
                Rudel Obreja, pre?edintele Federa?iei Române de Box, a dezv?luit duminica, pentru EVZ, c? va încerca s? organizele în România meciul lui Lucian Bute pentru unificarea centurilor! "Vrem s? aducem în România lupta pentru unificarea centurilor! Vom purta discu?ii în acest sens ?i sper din tot sufletul s? reu?im", ne-a spus conduc?torul federa?iei de box, care crede c? organizarea la Bucure?ti a meciului dintre Bute ?i Mendy a fost un succes: "Toate semnalele pe care le-am primit au fost pozitive. ?i vicepre?edintele IBF, ?i ziari?tii str?ini au spus c? gala a fost un succes".
                Sursa: evz.ro

                David Beckham, tata pentru a patra oara: Victoria a nascut o fetita – UPDATE

                UPDATE – "Sunt mândru ?i fericit s? v? anun? na?terea fiicei noastre, Harper Seven Beckham. A cânt?rit 3.45 kilograme ?i s-a n?scut la ora 7.55 a.m. în L. A. Victoria este foarte bine, iar fra?ii ei sunt foarte feric?i c? au o surioar?", a scris David Beckham pe pagina de Facebook.

                Fotbalistul forma?iei Los Angeles Galaxy, David Beckham, a devenit tat? pentru a patra oar?, dup? ce so?ia sa, Victoria, a n?scut o feti??, duminic? diminea??, la Los Angeles, informeaz? people.com. Feti?a a cânt?rit 3.45 kilograme ?i s-a n?scut la spitalul Cedars Sinai. Cuplul mai are trei b?ie?i Brooklyn, în vârst? de 12 ani, Romeo, opt ani ?i jum?tate, ?i Cruz, ?ase ani ?i jum?tate. Deocamdat?, David ?i Victoria Beckham nu au anun?at numele feti?ei.
                Sursa: Romanialibera.ro

                Fotbal: Amical de Liga I

                FCM Bacau incepe seria jocurilor de verificare pe 13 iulie, in compania prim-divizionarei Ceahlaul Piatra Neamt

                Test de prima mâna. Si de prima liga. In primul amical al verii, FCM Bacau va infrunta prim-divizionara Ceahlaul Piatra Neamt. "Galben-albastrii" isi programasera deschiderea meciurilor de verificare pe 16 iulie, pe terenul colegei de esalon Politehnica Iasi. Invitatia pietrenilor pentru o intâlnire la mijlocul saptamânii a fost insa de nerefuzat.

                Pregatiri

                "Suntem onorati sa jucam in compania unei echipe de Liga I. Avem numai de câstigat dintr-un asemenea meci", a declarat antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru, ai carui elevi sunt in grafic dupa prima saptamâna de antrenamente. De partea cealalta, Ceahlaul se pregateste sa-si definitiveze pregatirile de vara, dupa un stagiu cu jocuri efectuat in Franta si Germania.

                In nocturna?

                Amicalul dintre Ceahlaul si FCM Bacau se va desfasura miercuri, 13 iulie, la Piatra Neamt. Acolo unde, pe 22 iulie, echipa pregatita de Costel Enache va debuta in noul sezon al Ligii I. Pentru testul de miercuri a mai ramas de stabilit ora de incepere, existând si varianta ca meciul cu FCM Bacau sa se dispute in nocturna. Ca un adevararat joc de prima mâna.

                Dana Popa

                Handbal feminin: Isi incarca bateriile

                Incepe un nou capitol. Dupa o saptamâna de antrenamente, echipa de handbal feminin care va reprezenta Bacaul in Liga Nationala a trecut la un alt stadiu al pregatirilor din intersezon. CSM-ul a urcat la munte, pentru ca intre 10-19 iulie sa efectueze cantonamentul de vara la Poiana Brasov.

                Program

                Elevele Gabrielei Manea au plecat la drum duminica dimineata, la ora 8.30, iar ieri dupa-amiaza au avut si primul antrenament in cadru centralizat. "Este foarte important sa facem o pregatire ca la carte si sa evitam accidentarile", a subliniat antrenoarea CSM-ului, care a programat in zilele urmatoare sedinte axate in special pe pregatirea fizica.

                Lot

                CSM Bacau are momentan la dispozitie 14 jucatoare. Dintre handbalistele venite in probe, a semnat Radina Krumova (Bulgaria). In plus, in echipa manageriata de Gabriel Armanu au mai intrat Monica Amoagdei (Stiinta Bacau) si Simona Duta ("U" Resita). In schimb, Gabriela Manea a renuntat la Ioana Popa. Lista achizitiilor ramâne deschisa.

                Program

                Dupa cantonament, CSM-ul intentioneaza sa se opreasca la Sfântu Gheorghe pentru un prim meci de verificare. De altfel, intre 20-30 iulie, echipa bacauana are in plan perfectarea mai multor jocuri amicale cu formatii de divizie secunda. Seria turneelor incepe la Cupa Municipiului Bacau (5-7 august) si mai cuprinde alte doua escale in pregatirea pentru Liga Nationala 2011-2012.
                Dana Popa

                Tenis / Cupa Simba Invest: Sub semnul fair-play-ului

                Editia a VIII-a a trofeului “Simba Invest”, concurs pentru veterani inclus in Circuitul National FRT, a reunit la start aproximativ 160 de partici­panti. Numarul mare de inscrieri a facut ca tur­neul sa se in­cheie duminica seara, depasind asteptarile organizatorilor care intentionau sa organizeze fes­tivitatea de premiere in jurul prânzului. “Ve­teranii sunt pretentiosi, dar sper ca am avut grija de ei si le-am pus la dispozitie toate conditiile. Cel mai mult m-a bucurat calitatea jocurilor si fair-play-ul de care toti partici­pantii au dat dovada”, a declarat antrenorul Mihai Ciuntea, arbitru principal al competitiei. “Cred ca a fost cea mai reusita editie din punct de vedere al participarii. Am avut un concurs bun, cu meciuri frumoase si jucatori foarte buni. Ne bucuram de asemenea ca vremea a tinut cu noi”, a completat sponsorul Cristian Lungu.

                Premiantii editiei 2011:
                – categoria -35 ani: finala: Eugen Lupes (Bacau) – George Vasile (Bacau) 6-1, 6-3; locul al III-lea: Ionut Macaiala (Bacau) si Cristian Vasile (Bacau);
                – categoria +35 ani: finala: Eugen Lupes (Bacau) – Costel Stan (Focsani) 6-0, 0-6, 10-9; locul al III-lea: Valentin Munteanu (Bacau) si Alexandru Nastasa (Suceava);
                – categoria +40 ani: finala: Leonard Dimulescu (Bacau) – Alexandru Nastasa (Suceava) 6-2, 6-2; locul al III-lea: Cristinel Lungu (Bacau), Csaba Nemet (Sfântu Gheor­ghe);
                – categoria +45 ani: finala: Roland Sorodoc (Onesti) – Firel Birsan (Focsani) 6-1, 6-4; locul al III-lea: Ovidiu Petrescu (Bucuresti) si Valeriu Mindru (Chisinau);
                – categoria +50 ani: finala: Cristian Caragea (Bacau) – Dorutu Riscuta (Piatra Neamt) 4-6, 6-4, 10-8; locul al III-lea: Florin Furcoi (Galati) si Marian Sandu (Bacau);
                – categoria +55 ani: finala: Gheorghe Berariu (Suceava) – Stefan Popescu (Bucuresti)
                6-7, 6-1, 10-7; locul al III-lea: Vasile Pavel (Focsani) si Ion Chirvasuta (Bacau);
                – categoria +65 ani: finala: Mihai Cojocaru (Botosani) – Vasile Vespan (Bucuresti) 7-5, 6-2; locul al III-lea: Ilie Baranescu (Galati) si Radu Lazar (Iasi).
                La dublu, categoria +50 ani, Florin Martolea / Mircea Olaru (Botosani) au câstigat cu 5-7,
                7-5, 11-9 la Dumitru Morariu / Florin Furcoi (Galati).
                Dana Popa

                Handbal masculin / Liga Nationala: Reiau pregatirile

                Reunire de vara la Stiinta Municipal Dedeman. Dupa o luna si jumatate de vacanta, "studentii" se reintâlnesc astazi in vederea celui de-al cincilea sezon consecutiv de Liga Nationala. Fata de echipa care a incheiat campionatul precedent, din lot nu mai fac parte interii stânga Adrian Petrea si Igor Moskalenko, respectiv coordonatorul Zilvinas Grieze. Capitolul "achizitii" include transferurile anuntate la ultimul antrenament dinaintea vacantei: Sandu Iacob (revenit dupa un an la Energia Pandurii Târgu Jiu) si Bogdan Voica (Dinamo Brasov). "In principiu, incercam sa cautam solutii pentru a completa lotul, dar deocamdata nu avem nicio certitudine. In functie de mai multi factori, urmeaza sa ne stabilim si obiectivele pentru sezonul viitor. Cu totii ne dorim un campionat mult mai bun din toate punctele de vedere", a declarat antrenorul Eliodor Voica. In prima saptamâna, "studentii" se vor pregati in Bacau, iar intre 18-30 iulie vor merge in traditionalul cantonament de la Piatra Neamt. In august, Stiinta Municipal Dedeman va participa la trei turnee de verificare: Cupa Municipiului Bacau, Memorialul "Zoran Kurtes" (Constanta) si un "patrulater" organizat de vicecampioana HC Odorhei. Handbalistii bacauani vor incepe Liga Nationala pe 11 septembrie, cu un meci pe teren propriu in compania Energiei Pandurii Târgu Jiu.
                Dana Popa

                Fotbal / Liga a III-a: Neconcludent

                Câte un gol pe repriza in primul amical din intersezon. Sport Club Bacau – Aerostar 2-0, prin reusitele semnate de Banu (’36) si Vasiliu (’90). Testul desfasurat vineri dupa-amiaza pe "Letea" a avut mai mult rol de selectie, in conditiile in care SC-ul intentioneaza sa-si completeze lotul cu juatori sub 21 de ani. "Meciul nu a fost atât de edificator pe cât mi-as fi dorit", a sintetizat antrenorul Cristi Popovici, care i-a monitorizat pe "aviatorii" Radu si Gândulescu, iar "referitor la cei care au jucat la noi, fundasul central Stoica are calitate, dar a facut 2-3 greseli importante, care se pot insa remedia. Mi-a placut mult Pascu, un copil de 16 ani si jumatate pe care imi doresc sa-l oprim chiar daca inca nu poate juca la prima echipa. In privinta fratilor Novoselinschi, fundasul central mi-a placut, in timp ce vârful a avut doar doua actiuni importante". De partea cealalta, antrenorul secund al Aerostarului, Vali Cioanca, a apreciat ca "a fost un joc reusit dupa o saptamâna de pregatire si am avut posibilitatea sa utilizam câtiva copii in probe, asta in conditiile in care avem o medie de vârsta de 18 ani. M-a impresionat placut Pastîrciuc, venit de la Iasi".
                SC Bacau (repriza I): Chereches – L. Dumitru, Fl. Stoica, Adascalitei, Pascu – Banu, Spiridon, R. Cojocaru, Miron – Patrichi, R. Novoselinschi.
                SC Bacau (repriza a II-a): Satco (Brânza) – Dediu, Matei, A. Novoselinschi, Dobârceanu – Blanaru (Radutoiu), Pintea, Schwartz, Baica – Ginghina, Vasiliu.
                Aerostar: Iacobuta – Varea, Strungariu, Ov. Radu, Magirescu – Gândulescu, Dumitriu, Sentes, V. Gheorghe – Ichim, Carp. Au mai jucat: Cernat, Stoian, Rânjala, Popa, R. Gheorghe, Berbecie, Gucianu si Pastârciuc. (D.P.)

                Atletism / CN juniori III: Medalii dublate

                Titluri la patrat pentru doi atleti bacauani la "nationalele" juniorilor III. Madalina Leonte (LPS Vaslui – CSM Onesti) a trecut prima linia de sosire la 1.500 m (4:36.59), impunându-se detasat in fata Magdalenei Mosneagu (LPS Vaslui, 4:39.84) si a Dianei Sipos (Ceahlaul P. Neamt, 4:42.58). Leonte a repetat performanta de aur la 800 m (2:13.02), celelalte medalii fiind adjudecate de Elena Strutinschi (Gura Humorului, 2:15.68) si Mirabela Trailescu (LPS Banatul Timisoara, 2:17.27).
                La 100 m, Andrei Melnicescu (CSM Onesti) a inregistrat 11.35 secunde si a urcat pe cea mai inalta treapta a unui podium completat de Costin Homiuc (CSS Ploiesti, 11.54) si Dan Virsag (LPS Iasi, 11.61). Melnicescu a câstigat categoric si proba de lungime (6.33 m), fiind urmat de Mihai Chuorpec (Atletic Bucuresti, 5.81 m) si Madalin Popa (CN Vâlcea, 5.74).
                O alta "dubla", dar de de argint, a fost realizata de Iulian Laslau (CSM Bacau 2010). Acesta a terminat pe 2 la 1.500 m (4:14.84), dupa Bogdan Balasoiu (LPS Buzau, 4:13.43), respectiv in cursa de 800 m (1:57.74) câstigata de Cosmin Trofin (CSS Sf Gheorghe, 1:57.24). In posesia unei medalii de bronz a intrat Andra Cojocaru la inaltime (1.58 m). Au participat 427 de atleti de la 98 de cluburi. (D.P.)

                Fotbal: Reorganizare

                Comitetul Executiv al Federatiei Române de Fotbal a aprobat un nou sistem competitional pentru ligile a II-a si a III-a

                Reforma fotbalistica in România. Sezonul 2011-2012 se va desfasura sub semnul restructurarii. Noua editie de campionat va incepe cu 146 de echipe in primele trei esaloane, urmând ca in vara lui 2013 sa mai ajunga la start 114 cluburi. Sistemul competitional pentru ligile a II-a si a III-a pentru urmatorii trei ani a fost aprobat in ultima sedinta a Comitetului Executiv.

                Mai multe retrogradate

                In acest an, Liga a II-a va avea tot doua serii de 16 echipe, din care primele doua clasate vor urca in esalonul de elita. Spre deosebire insa de editia precedenta, in care au retrogradat trei formatii, de aceasta data cinci echipe (locurile 12-16) vor lua drumul spre "C". Din Liga a III-a vor promova câstigatoarele celor sase serii de 16 echipe, unde locurile 11-16 echivaleaza cu coborârea in campionatele judetene.

                Pasul doi

                Al doilea pas al reorganizarii va avea loc in editia 2012-2013, in care Liga a II-a va cuprinde doua serii de câte 14 echipe. Primele doua locuri vor fi promovabile, iar ultimele cinci (10-14) retrogradabile. Aceeasi situatie si la Divizia C: sase serii de 14 echipe, drept de promovare pentru echipele de pe locul I, respectiv drum spre "D" pentru ocupantele pozitiilor 9-14. Sezonul va incepe cu 130 de echipe, cu 16 mai putin fata de editia 2011-2012.

                Play-off si play-out

                In vara lui 2013, primele trei esaloane vor cuprinde 114 echipe. Cu 32 in minus in comparatie cu actualul grafic competitional. Din stagiunea 2013-2014, Liga a II-a va avea doua serii de câte 12 echipe si se va desfasura in doua faze: tur-retur, respectiv play-off / play-out. Acelasi sistem se va aplica si la Liga a III-a (sase serii de 12 echipe). Liga I merge mai departe fara modificari, cu 18 echipe si 34 de etape. (Dana P.)

                ULTIMELE ȘTIRI