La finele saptamânii trecute, patru persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau dupa ce au fost muscate de capuse. Medicii le-au acordat ingrijirile medicale necesare dupa care i-au trimis acasa. Muscaturile de capuse sunt extrem de periculoase deoarece pot transmite boli grave, precum Lyme sau encefalita. De asemenea, unele persoane pot fi alergice la aceste insecte parazite si pot ajunge pâna la soc anafilactic. Cele mai dificile cazuri apar, spun specialistii, primavara si vara. Capusele se gasesc pe tegumentele câinilor sau pe iarba din parcuri. (G.P.)
Un sofer beat a avariat trei masini parcate
S-a intâmplat in statiunea Târgu Ocna, pe strada Costache Negri. La ora 6.00 dimineata, un sofer, care s-a urcat la volan desi se afla sub influenta bauturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra masinii si a avariat alte trei autoturisme parcate regulementar pe dreapta a carosabilului. Zgomotul i-a trezit din somn pe proprietari care au iesit imediat din locuinte, insa nici urma de cel care le-a stricat odihna. Au sunat la politie, iar in scurt timp s-a stabilit ca vinovat de cele intâmplate era „Claudiu T., de 23 ani, din comuna Pârgaresti, care a declarat ca a plecat de la locul evenimentului întrucât s-a speriat. A fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentratia de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Tânarul este acum cercetat penal. (G.P.)
Femeie muscata de dihor
Printre cei peste 400 de bacauani, care, in weekend, au avut nevoie de ajutorul medicilor de la Unitatea de Primiri Urgente s-a numarat si o femeie din comuna Gârleni. Aceasta a ajuns la spital dupa ce a fost muscata de un dihor. „I s-a administrat tratamentul necesar in astfel de situatii si a ramas internata in Sectia de Boli Infectioase pentru supraveghere”, a spus Geanina Pricopie, director de ingrijiri Spitalul Judetean Bacau. (G.P.)
O batrana din Colonesti a ramas fara moped
Floarea B. (75 ani), din Colonesti, a pus mâna pe telefon si a sunat imediat la 112 când a vazut ca din grajd i-a disparut mopedul. Politistii au facut verificari si au ajuns la autor. Era chiar nepotul batrânei, in vârsta de 15 ani, care acum este cercetat penal pentru furt. Prejudiciul a fost recuperat si restituit reclamantei. (G.P.)
PRM a rupt alianta cu PNG, iar Becali si-a anuntat candidatura la Primaria Capitalei
PRM a rupt alianta cu Partidul Noua Generatie condus de Gigi Becali, din cauza neintelegerilor care au aparut la stabilirea candidatilor pentru alegeri. Mai mult decât atât, liderul PNG si-a anuntat, la Realitatea TV, candidatura la Primaria Capitalei.
De-a lungul timpului, Becali si Vadim au avut o relatie tensionata. Nu de putine ori si-au adresat cuvinte grele. Cu toate acestea, in primavara lui 2009, când Becali era arestat, Vadim Tudor l-a inclus pe listele PRM pentru europarlamentare, iar impreuna cei doi au intrat in Parlamentul European. (realitatea.net)
Locurile de joaca sunt „niste fiare”
In cartierul Alecu Russo sunt multi copii si un singur parculet de joaca. Nici acesta nu este al cartierului, ci al Gradinitei cu program prelungit nr. 30. Parintii isi duc pustii in Parcul Cancicov, dar numai in weekend sau in concediu. Mai aproape ar fi Parcul "Divertis", dar aici leaganele sunt stricate sau dezmembrate. Flavia Chirita are doua fetite, Alexandra, 5 ani, si Denisa, 4 ani, prin urmare e direct interesata de subiect: "Nu avem locuri de joaca amenajate. Degeaba exista, daca sunt niste fiare. Au arcurile rupte, toboganele sparte, lipsesc scaunele… A mai existat un parculet fata in fata cu Pompierii Noi, dupa blocul 27, dar l-au desfiintat. Copiii râdeau, vorbeau si cica pe locatari ii deranja zgomotul." Si Simona Gavril isi duce cei doi copii in parcul de lânga stadion, dar e si departe, si nici nu arata bine. Pe Ana Maria Calin am gasit-o in locul de joaca amenajat in curtea Gradinitei 30, cu fiica ei, Denisa. Aici, singurul intreg e toboganul cu trei rampe. Restul a fost vandalizat. Scaunele scrânciobelor au disparut, a ramas doar scheletul metalic si lanturile infasurate pe tevi, pâna când le va fura si pe acestea cineva, calutul e rupt, iar caruselul, stricat. Toboganul, singurul care mai poate fi utilizat, are platforma dintre cele doua segmente ale scarii rupta, lipsind chiar scândurile de pe mijloc. Oricând, un copil poate sa cada prin gaura respectiva si sa se accidenteze grav.
„Sunt patru leagane si zeci de copii”
"E doar acest parc si mai e «Divertis», care e la fel. E identic. Sunt toate rupte, nu mai sunt leagane, nu avem unde sa ducem copiii. Practic, nu avem unde sa ducem copii. Si sunt multi copii! Sunt multi. Dupa-amiaza e foarte aglomerat, nici nu ai unde sa stai, nu ai unde sa te joci… La Divertis, la fel: leagane rupte, tobogane sparte, nu sunt destule leagane! Sunt patru leagane si zeci de copii", afirma Ana-Maria Calin. Nici bunicutele nu sunt mai fericite. La 65 de ani, nu mai au putere sa-si duca nepotii in Parcul Cancicov. "Avem un singur loc de joaca in cartier, dar l-au stricat copiii, ca-s multi si l-au terminat. Cel din parculet e departe. Daca l-ar repara pe asta ar fi bine, dar eu stiu daca mai face cineva ceva?" se intreaba Mariana Melecciu, care tocmai iesise cu nepotica la plimbare. Unii pensionari ar dori si pentru ei un mic parc cu banci, ca sa socializeze cu vecinii din cartier in zilele de sarbatoare sau sa se odihneasca, in drum spre casa, când sacosele pline ii fac sa respire greu. "Pentru copii, doar pe Stadionului este un loc de joaca, iar noi, ca batrâni, doar daca mergem in parcul mare, arata Mariana Toma. Nu exista un loc de recreere in cartier."
Silvia Patrascanu
Scolari voluntari bacauani pe meleaguri moldave
48 de elevi bacauani, de la Scoala "Al.I. Cuza" s-au transformat pentru o zi in voluntari. La sfârsitul saptamânii trecute, acestia au ajuns tocmat in nordul tarii, in satul Cotu, comuna Copalau, judetul Botosani unde au donat jucarii, rechizite, carti, haine si dulciuri celor 30 de copii de la Gradinita cu program normal “Prichindel”, coordonati de educatoar Mihaela Malaimare. "Reusita acestei actiuni a depins de buna colaborare pe care am avut-o cu profesorii si invatatorii Scolii «Al.I. Cuza» Bacau, respectiv Felicia Grigore, Cornelia Istoc, Daniela Lotcu, Narcisa Bejan, Paunita Hurjui, Jana Ciohodariu, Ioana Andrei, Anca Altipalmac, Doina Dimitriu, dar si de entuziasmul si sufletul cald al elevilor si, nu ultimul rând, de sustinerea parintilor acestora”, a declarat profesor Iulia Istrate , coordonatorul proiectului interjudetean. Actiunile de voluntariat nu se vor opri aici. De ziua copilul, se va mai organiza o actiune similara, de data aceasta la Bacau, la Centrul "Pro-Familia", dupa cum ne-a mai spus acelasi profesor I. Istrate.
Roxana N.
Gradinite si scoli private cu probleme
Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau atrage atentia ca nu toate gradinitele si unitatile de invatamânt private sunt acreditate sau autorizate. "De aceea facem apel la parinti sa nu-si inscrie copiii, pentru clasa pregatitoare sau clasa I, intr-una dintre aceste institutii decât dupa o consultare prealabila a retelei unitatlor de invatamânt preuniversitar privat din judetul Bacau. Nu vom fi responsabili daca acestia aleg unitati care nu figureaza ca fiind autorizate si/sau acreditate de noi si care nu figureaza astfel in reteaua oficiala monitorizata de Inspectoratul Scolar", a explicat prof. Angela Sterpu, inspector scolar Programe europene, invatamânt privat si alternative educationale din cadrul ISJ Bacau. Lista tuturor unitatilor de invatamânt private monitorizate pe ISJ este afisata pe site-ul institusiei. In reteaua actuala sunt monitorizate de ISJ Bacau cinci gradinite private si o scoala (nivel primar) acreditate, dar si alte 6 gradinite private, deja autorizate. Restul unitatilor de invatamânt preuniversitar private si acreditate/autorizate sunt pentru studiile liceale si postliceale. (Roxana N.)
Campioanele olimpiadei nationale de Economie
Liceenii bacauani ramân in prim-planul aplauzelor nationale la disciplinele socio-umane. La recenta faza nationala a olimpiadei, de la Gura Humorului, intr-o companie selecta, Magda-Raluca Lucaciu a fost incununata cu lauri. „Teza sa, ne-a spus prof. Irina Dromereschi, membra a comisiei, s-a detasat, prin valoare, de toate celelalte”. Succesul nu este intâmplator. Magda-Raluca Lucaciu – C.N. „Grigore Moisil” Onesti – este eleva profesoarei Duta Sburlan, despre care campiona olimpica spune: „Este un om rar. Pasionata, toba de carte, responsabila, este indragostita de meserie. Fara indrumarea dumneaei nu as fi reusit. Stie orice, raspunde la orice intrebare. Am lucrat zilnic impreuna”. Duta Sburlan, pe care intâmplator o cunosc, este, intr-adevar, un om minunat, un profesor desavârsit nu doar profesional, ci si din perspectiva caracterului.
Magda-Raluca, nascuta sub zodia Scorpionului, eleva la mate-info, este o adolescenta foarte frumoasa, inteligenta, cucerita de tinte doldora de valoare. Anul trecut a ratat calificarea la „nationala”, clasându-se a doua la faza judeteana. „Am muncit iar, am rezolvat multe, multe probleme si acum ma asteptam sa obtin un premiu, dar, inainte de teza, discutând cu mai multi concurenti, am vazut ca am adversari redutabili. Sincer, n-am sperat la locul I, nici dupa teza, desi era clar ca rezolvasem totul foarte bine. Când am vazut rezultatele afisate, am crezut ca am obtinut locul al III-lea, pentru ca rezultatele erau precizate in ordinea alfabetica a judetelor. Am zis ca e bun si locul acesta, dar… Dupa ce-am citit toate rezultatele, am inteles ca eu sunt campioana!!! Este greu de spus ce-a fost in sufletul meu… Am dat telefon doamnei profesoare, parintilor, prietenilor… Apoi a inceput sa-mi dea târcoale indoiala. Urmau contestatiile. Am stat toata noaptea cu grija. Mi-a fost teama de contestatii”, marturiseste campioana. Crezi in spiritul olimpic, in evaluarea obiectiva a profesorilor? „Sincer? In clasa a IX-a am participat la o olimpiada, faza judeteana, la care, dupa proba teoretica eram pe locul I, cu un punctaj foarte bun. Dupa proba practica, la care am fost foarte buna, inexplicabil, am ajuns pe locul al treilea… Iata o parte a raspunsului. Aici insa a fost altceva. Nu pentru ca am câstigat eu, ci pentru ca si ceilalti au acceptat ca ierarhia stabilita este corecta.” Viitorul? „Ma voi inscrie la ASE Bucuresti, la Cibernetica. Vreau sa imbin utilul cu placutul. Un cibernetician care stie si economie nu cred ca va avea probleme in economia de piata. Acum ma gândesc insa la bacalaureat, in special la matematica, unde voi insista mai mult.” La ASE va reusi insa fara examen, gratie titlului sau de campioana olimpica. Asta insa n-o scuteste de grijile bacalaureatului, pentru ca nobletea unui asemenea campion obliga la mult…
La Onesti avem inca doua campioane olimpice: Raluca-Magda Lucaciu si Duta Sburlan, pentru ca M.E.C.T.S. i-a acordat si profesoarei o diploma care-i consfinteste valoarea. Pentru profesoara, vorbele Ralucai sunt insa, poate, cele mai pretioase: „Este un om rar. Stie orice, raspunde la orice intrebare…”
Ion Fercu
Parada olimpicilor nationali: Colegiul „Gh. Vranceanu”, in top
In „saptamâna altfel”, o parte din elevii bacauani au participat la olimpiadele nationale pe mai multe discipline. S-au pregatit pentru performanta si au reusit. Colegiul National „Gh. Vranceanu” a obtinut cele mai bune rezultate si a adus cele mai multe premii pentru Bacau.
S-au finalizat etapele nationale ale olimpiadelor scolare, unde elevii bacauani au facut, si de aceasta data, o figura frumoasa. Colegiul National "Gheorghe Vranceanu" se afla in top. "Avem olimpici nationali la Engleza, Istorie, Limbi Clasice, Germana si Chimie", ne-a declarat prof. Gabriel Andrei, director. La Olimpiada Nationala de Engleza, care a avut loc intre 2-6 aprilie la Rm.Vâlcea, premiul III a fost obtinut de Raluca Andrei, “vranceana” din clasa a XII-a E, pregatita de prof. Diana Popa si prof. Anca Rafiroiu. Acelasi colegiu a dat si locul I la Olimpiada Nationala de Istorie (3-7 aprilie Iasi) prin eleva Ioana Mare (clasa a X-a), indrumata de prof. Maria Berceanu. Si la Nationala de Germana (30 martie – 5 aprilie, Tg. Jiu), la proba pe echipe proiecte, locul I a fost obtinut de Alexandru Mazare (clasa a X-a) si mentiune de Diana Zaborodnic (clasa a IX-a), ambii pregatiti de prof. Oana Herciu, de la CN "Gh. Vranceanu".
5 olimpici la Latina
Olimpiada Nationala de Limbi clasice, sectiunea Latina, care a avut loc intre 5 si 7 aprilie, la Brasov, cinci elevi bacauani au venit acasa cu premii importante. "Am obtinut doua premii I, un premiu II, o mentiune si un premiu special", ne-a precizat prof. Florentina Neculau. Dintr-un total de 175 de concurenti, Anca Rujan (clasa a XI-a CN "Gh. Vranceanu") si Catalina Ungureanu (clasa a XI-a Liceul Teoretic "Spiru Haret" Moinesti) au obtinut punctaje maxime (9.70) si s-au clasat pe primul loc, a urmat Alexandra Vârlan (clasa a XI-a CN "Gh. Vranceanu"), cu locul II si 9.50 de puncte, Ioana Bujor (clasa a X-a CN"Gh. Vranceanu") – mentiune cu 9.20 si Georgiana Nutu (clasa a XI-a CN "V. Alecsandri "), premiu special cu punctajul 9.00.
Cei mai buni chimisti
Acelasi CN "Gh.Vranceanu" a fost reprezentat cu succes si la Olimpiada Nationala de Chimie, desfasurata la Baia Mare, intre 1-6 aprilie. Marius Stoian (clasa a X-a, prof. Mariana Rosenschein) si Catalina Anghel (clasa a XII-a, prof. Mariana Rosenschein) au reconfirmat ca sunt cei mai buni chimisti si si-au adaugat in palmares alte premii. Marius a obtinut premiu I (94 puncte) si premiul special la teorie, iar Catalin a luat mentiune. Ambii au fost cooptati si in lotul national largit. Lor li s-au alaturat Diana Karina Bildigau (clasa a IX-a, prof. Mariana Rosenschein) – cu mentine speciala, Andreea Dobranis (clasa a XI-a, prof. Mariana Rosenschein) – premiu special proba practica si Teodora Costea (clasa a X-a, prof. Stela Onica).
Inspectoratul Scolar Judetean Bacau va definitiva lista cu toti olimpicii premianti in zilele urmatoare.
Roxana Neagu
Groapa de gunoi neoficiala, cosmarul locatarilor de pe Teiului si Fagaras
Intre strazile Fagaras si Teiului se afla un teren care este cosmarul locatarilor din zona. Acesta a ajuns depozit de gunoaie si un rai al câinilor vagabonzi. Bacauanii care traiesc in vecinatatea lui il vad zilnic de ani buni. Circula tot felul de zvonuri despre proiectele administratiei in legatura cu acest teren. Deocamdata, acesta este doar o dovada de neglijenta din partea autoritatilor.
Mormane de pamânt si moloz, tot felul de gunoaie si cete de câini vagabonzi. Aceasta este privelistea pe care o vad in fiecare zi locatarii din blocurile de pe strada Fagaras si de la casele de pe strada Teiului. Terenul viran din zona, pe care s-au aflat cândva sere, este o groapa de gunoi pentru unii dintre locuitorii cartierului si nu numai. „E dizgratios, a declarat Sandu Pasarica. E urât. E neglijenta, cred, nu stiu ce sa mai spun. Probabil ca s-au facut blocurile si nu au mai apucat sa faca ordine. Bine, blocurile au vreo patru ani, deci…” Mihail Nastrut este unul dintre locatarii blocurilor ANL. Se intreaba care este rolul acestui teren, „nu prea stiu ce este cu el, dar se pare ca este ceva permis de autoritati. Pare-mi-se ca vor sa faca o constructie ceva, dar nu stiu mai multe.” Doar câtiva metri despart locul de joaca pentru copii de la blocurile ANL de acest teren-focar de infectie. Georgeta Luca si-a scos copilul la aer chiar aici si spune ca zilnic se „bucura” de acest peisaj. „E destul de urât, dar il privim fiindca stam aici.”
Asfixiati de mirosuri
Nici locuitorii de pe strada Teiului nu sunt mai fericiti de vecinatatea cu terenul parasit. Ei au vazut cum s-au carat aici remorci intregi cu moloz de la diverse lucrari de constructii din oras. „La un moment dat, s-au facut excavatii si s-a carat si de aici pamânt undeva, ne-a declarat Luminita Apostol. Au ramas in loc niste gropi in care se ascund maidanezii si, chiar daca vin hingherii, nu-i pot prinde. Se ascund si in canalele de la fostele sere. Tot aici vin tiganii cu caii, cu carute pline cu tot felul de gunoaie. Zilele trecute au dat foc la niste cauciucuri, de nu mai puteai respira. Sunt tot felul de zvonuri cu terenul asta. Ba ca se fac blocuri, ba ca se face un supermarket.” Prin intermediul presei, locuitorii de pe strada Teiului fac un apel la autoritati sa se decida odata ce fac in privinta acestui teren, o rusine pentru oras.
Doina Mincu
Expozitie de arhitectura la Muzeul „Iulian Antonescu”
Elevii Colegiului National de Arta „George Apostu” si-au prezentat proiectele la Muzeul „Iulian Antonescu”. Expozitia are ca tema „Arhitectura moderna” si a fost organizata chiar de liceeni. Lucrarile vor ramâne la parterul Muzeului „Iulian Antonescu” toata luna aprilie.
In premiera, elevii clasei a XI-a C din cadrul sectiunii de arhitectura a Colegiului National de Arta "George Apostu" din Bacau si-au scos lucrarile in lume. Sub indrumarea profesorului Iuliana Geliman, arhitect, adolescentii au organizat o expozitie cu tema "Arhitectura Moderna", in cadrul careia si-au prezentat schitele, precum si machetele realizate din carton si lemn de balsa. Alaturi de proiectele unor cladiri rezidentiale din perioada 1850 – 1950, ei au expus si lucrarile din semestrul trecut, care au facut cunoscuta “Arhitectura traditionala româneasca”, mai exact casele taranesti din toate regiunile tarii, incepând din Maramures pâna in Oltenia. “Vom expune in fiecare semestru lucrarile realizate de noi pentru ca vrem sa vada toata lumea ca la Colegiul National de Arta se munceste si sa ne aprecieze, a declarat Sorina Brasoveanu, eleva in clasa a XI-a C. In acelasI timp, e un examen pentru noi. Vom vedea care sunt reactiile si vom testa gustul publicului.” Cu siguranta, in viitor, lucrarile lor se vor materializa in constructii palpabile, nu doar in machete. “Sunt proiecte la care am lucrat câte doi-trei, dar si proiecte individuale, a explicat Daniel Giugea, colegul Sorinei. Doamna profesoara Iuliana Geliman insista sa lucram in echipa tocmai pentru ca arhitectura e un domeniu in care trebuie sa lucrezi impreuna cu altii.” Tinerii si-au sustinut, pe rând, proiectul in fata parintilor si a invitatilor. Pentru acest eveniment, liceenii au realizat si un filmulet cu secvente din atelierul de proiectare al liceului. Este prima oara când lucrarile acestor elevi vin in contact cu publicul, asa incât bucuria s-a impletit cu emotia. Expozitia de arhitectura traditionala si moderna a adolescentilor din clasa a XI-a C a fost completata de lucrarile colegilor din clasa a XII-a C, care au oferit privitorilor o calatorie prin istoria arhitecturii, incepând cu Egiptul Antic si terminând cu arta mileniul III. Lucrarile vor fi gazduite de Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" pâna pe data de 5 mai.
Silvia Patrascanu
Criza de specialisti in sistemul de asistenta sociala
In Bacau mai functioneaza un singur centru rezidential de tip vechi pentru copiii care sunt in sistemul de asistenta sociala si 36 de case de tip familial. Datele provin din raportul ultimului audit al serviciilor sociale care a avut loc in intreaga tara anul trecut. Cea mai mare problema identificata in urma discutiilor cu specialistii care lucreaza in sistem este lipsa de personal calificat.
Ministerul Muncii a cerut inca de anul trecut un audit al serviciilor sociale pentru copii care a vizat capacitatea organizatorica a directiilor generale de asistenta sociala si protectie a copilului din toata tara. 45 de directori de institutii au fost intervievati in ceea ce priveste serviciile furnizate si formula de management adoptata pentru a se obtine o imagine de ansamblu asupra sistemului de asistenta sociala românesc. “La nivel national in prezent mai sunt 1.205 servicii de tip rezidential, din care 184 sunt raportate ca fiind centre vechi sau modulate. Din acestea, doar unul este in Bacau, respectiv Centrul Rezidential Henri Coanda, cu o capacitate de 80 de locuri. Din cele 422 de case de tip familial, 36 se gasesc in judetul nostru”, a explicat Sorin Brasoveanu, directorul institutiei.
Fiecare copil in familie
De-a lungul anilor, toate celalalte centre de tip vechi au fost inchise si identificate alternative de tip familial pentru toti copiii pentru care nu a fost posibila reintegrarea in familie. Leaganul de copii Bacau, Internatul scoala speciala, dar si alte case de copii de pe raza judetului au fost desfiintate, s-au achizitionat apartamente in loc, o parte din copii sau tineri au fost reintegrati in familii sau plasati la asistentii maternali profesionisti.
“Am plecat de la principiul fiecarui copil iI trebuie o familie, daca nu se poate integra in familia lui si nu gasim o familie largita”, a mai spus Sorin Brasoveanu.
Odata cu reorganizarea centrelor, numarul asistatilor a scazut. Chiar si asa sistemul are mari lacune, dupa cum a dovedit chiar raportul auditului. Autoritatile locale nu sunt orientate spre activitatile de prevenire, nu identifica nevoile speciale ale membrilor comunitatilor lor, in special pentru ca planurile de servicii sunt intocmite din birou si nu sunt corelate cu nevoile reale ale familiei. In plus, nu se efectueaza evaluari psihosociale la domiciliul familiilor aflate in dificultate, iar de cele mai multe ori autoritatile locale nici macar nu cunosc legislatia.
Oameni prea putini
De departe insa, cea mai mare lacuna a sistemului de asistenta sociala o reprezinta lipsa de personal.
“Sunt peste 13.000 de posturi vacante la nivel national. In judetul nostru, 196 de posturi sunt neocupate, din care 102 in protectia copilului, 63 in protectia adultului si 28 in aparatul propriu. Noi am mai solicitat deblocarea posturilor si am remarcat lipsa de personal care a fost confirmata in final de acest raport”, a mai declarat directorul DGASPC Bacau.
Restrictionarea angajatilor in sistem si plecarile profesionistilor cauzate de scaderile salariale semnificative au avut ca rezultat o calitate mai slaba a serviciilor oferite beneficiarilor, se mai arata in raportul care sugereaza ca si solutii deblocarea posturilor, perfectionarea personalului si cresterea nivelului de salarizare. Pe viitor, trebuie inchise si ultimele centre clasice si dezvoltate serviciile de tip familial.
In total, in anul 2000 au fost preluati in sistem rezidential 4100 de copii. Acum, mai sunt ocrotiti in acelasi regim doar 400 de copii.
Andreea Gavrila
Drum comunal ciuruit de la un capat la altul
Cititorii nostri ne-au trimis mai multe filmari si fotografii ale drumului care strabate comuna Magura. Desi nu este foarte lung – 3,5 kilometri -, soferii spun ca este un cosmar si il invinovatesc pe edil ca nu a reusit in cei patru ani de mandat sa atraga macar un leu pentru reabilitarea lui. „Oamenii au dreptate”, spune mâhnit primarul Alexandru Palade. „Suntem de mai mare rusinea, mai ales ca suntem aproape de oras. Avem un proiect pentru reabilitarea drumului, l-am plimbat de la un minister la altul si nu am reusit sa facem nimic pâna acum”.
Primarul sustine ca proiectul a trecut de la Masura 322, la Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii al Ministerului Dezvoltarii, iar acum sunt promisiuni de la Guvern ca se vor aloca bani pentru reparatiile asteptate de toata lumea. „Practic, trebuie scos tot asfaltul, decopertat si abia apoi asfaltat. Este un drum care a fost spart pentru canalizare, apoi a trecut printr-o inundatie”, arata Palade. Potrivit devizelor, reabilitarea celor 3,5 kilometri se ridica la 800.000 de euro, bani care nu exista acum in vistieria comunei. „Daca banii de la bugetul local nu s-ar mai duce 2-3 ani la bugetul de stat, am reusi sa asfaltam drumul asta. Sa ne dea banii si reusim noi sa facem drumul”, mai spune edilul.
Cum deocamdata nu se intrevede nici macar o solutie de compromis, oamenii ramân in continuare cu supararea, iar primarul cu promisiunile. A fost insa avertizat de locuitorii comunei sa nu incerce sa candideze din nou, pentru ca are sanse slabe sa mai prinda un mandat cu acest drum.
A. Gavrila
Weekend cu zeci de dosare si peste 400 de sanctiuni
La sfârsitul saptamânii trecute peste 400 de politisti au fost in strada pentru prevenirea faptelor antisociale si asigurarea unor sarbatori in liniste pentru crestinii catolici si ortodocsi. „În cadrul activitatilor desfasurate în cele doua zile politistii au constatat 25 de infractuni din care 24 în flagrant, au identificat 28 de suspect si au aplicat 416 sanctuni contraventionale si au confiscat bunuri în valoare de peste 4.000 de lei. Din cele 416 sanctiuni, 301 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulatie rutiera”, a spus inspectorul Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. La Moinesti, agentii au tras pe dreapta o autoutilitara condusa de Sorin M. (44 de ani), care transporta 300 de litri de vin pentru care nu avea acte de provenienta. Administratorul firmei pentru care lucra a fost sanctionat cu 1.000 de lei, iar marfa confiscata. Opt persoane sunt cercetate penal dupa ce au fost prinse in trafic in timp ce conducea in stare de ebrietate. (G.P.)
Expozitie „altfel” la Gradinita 26
In cadrul Programului Mondial "Eco-Scoala", la Gradinita nr. 26 Bacau, in saptamâna "Scoala altfel", s-a desfasurat activitatea "Sa cunoastem un ecosistem – padurea". Prescolarii, indrumati si coordonati de educatoarele Iustina Boamba, Linica Tapalaga si Valentina Tanasa au realizat lucrari artistico-plastice de desen, pictura si grafica cu tema "Padurea". La aceasta activitate au mai participat cu lucrari si prescolari de la Gradinita nr. 21 Bacau si Gradinita "Spiru Haret" Bacau. In holul Gradinitei nr. 26 Bacau au fost expuse creatiile prescolarilor intr-o inedita expozitie … altfel. Jurizarea lucrarilor a fost facuta de un specialist din cadrul Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Bacau si profesori de la Colegiul National de Arta "George Apostu". Cele mai reusite lucrari au obtinut diplome si premii. Expozitia poate fi vizitata pâna la inceputul lunii mai.
R. Neagu
Cadouri in prag de Paste
Angajatii societatii Aerostar au vrut sa faca o bucurie copiilor de la Centrul Mozaic al Fundatiei de Sprijin Comunitar. Oamenii au pus mâna de la mâna, iar in urma gestului lor, s-au facut 25 de pachete cu dulciuri pentru micutii care frecventeaza centrul. Acestia au vrut sa le faca o bucurie celor mici in pragul sarbatorilor pascale. “Fiecare a dat dupa posibilitati si ne bucuram ca puteam sa le fim alaturi copiilor, asa cum am fost si altadata. Le uram sa fie sanatosi si sa aiba sarbatori linistite”, a explicat Volodea Ispir, angajat. La Centrul Mozaic, voluntarii FSC ii ajuta pe copii sa isi faca temele, iar in weekend se fac activitati recreatice cu acestia cum sunt clubul de limbi straine, de pictura sau muzica.
A. Gavrila
Circulatie oprita, de miercuri, pe strada Constantei
Circulatia rutiera pe strada Constantei va fi oprita începând de miercuri, 11 aprilie, pâna la sfârsitul acestei luni. Decizia este motivata de lucrarile la infrastructura din zona, care presupun asfaltare, preluare ape pluviale si amenajarea sensului giratoriu. Licitatia pentru executarea acestor lucrari adiacente Pasajului Rutier a fost blocata mai multe luni la Comisia Nationala de Solutionare a Contestatiilor. Pentru a evita santierul, conducatorii auto au la dispozitie variantele ocolitoare pe strazile Vasile Pârvan, Arcadie Septilici, Alexandru Safran si Tolstoi. (Andreea G.)
Pompierii, iepurasi pentru copiii cu dizabilitati
Si in acest an, pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau vor fi iepurasi pentru copiii cu dizabilitati de la Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel”. Cadrele unitatii au pus mâna de la mâna si le vor darui, miercuri, pachete cu produse traditionale de Paste. Militarii le fac sarbatorile mai frumoase acestor micuti inca din anul 2003. (G.P.)
Taxe si impozite prea mari in raport cu serviciile primite
Nivelul de trai este in continua scadere, dar frica de penalitati ii face pe bacauani sa-si achite darile la stat
Bacauanii sunt nemultumiti de nivelul ridicat al taxelor si impozitelor pe care trebuie sa le achite. Mai mult, ei considera ca serviciile primite in schimb sunt cu mult sub valoarea darilor percepute. Cu toate acestea, teama de penalitati i-a transformat in cetateni model, platile efectuate la bugetul local depasind previziunile municipalitatii.
„In primele trei luni ale anului 2012, probabil si pentru a beneficia de reducerea de 10 la suta, bacauanii au achitat la bugetul local circa 31 de milioane de lei, cu doua milioane de lei mai mult decât anul trecut”, a explicat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau. De altfel, de ani buni incoace, in primele trei luni ale anului se aduna cei mai multi bani la bugetul local.
Fie pentru a beneficia de reducere, fie pentru a scapa de datorii inca de la inceput, bacauanii se inghesuiesc la ghisee si achita (chiar daca din economii si cu sacrificii) darile la buget.
Statistic vorbind, daca in martie 2009, in primele trei luni s-au adunat 9 milioane de lei, in martie 2010 s-au colectat in acelasi interval 12 milioane de lei, iar anul trecut circa 29 de milioane de lei.
Cresc taxele anul viitor?
Potrivit unui document suspus dezbaterii publice de Ministerul Finantelor, anul viitor taxele si impozitele ar putea fi majorate cu 16 la suta. Astfel, daca in ultimii trei ani, cuantul birurilor a ramas acelasi, din 2013 am putea sa platim mai mult pentru terenuri, case si masini, dar si sa achitam taxe majorate pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor. „Valoarea impozitelor si taxelor locale se va actualiza cu rata inflatiei pentru perioada de trei ani de la ultima indexare, respectiv 16.5 la suta pentru anii 2010-2012”, se arata in textul de lege. Prin cresterea taxelor, veniturile bugetelor locale vor depasi 890 de milioane de lei.
Oficialii din Primaria Bacau nu au dorit sa comenteze pe marginea acestui document, declarând doar ca asteapta sa fie publicat in Monitorul Oficial pentru a se clarifica asupra lui.
Andreea Gavrila
Ce primim de acesti bani?
Bacauanii sustin ca taxele si impozitele sunt prea mari pentru serviciile primite in schimb. "Sunt cam marisoare pentru puterea de cumparare a bacauanilor", este de parere Ion Leonte. "Serviciile sunt foarte slabe, ma refer la strazi, spatii verzi, apa. Chiar si asa sunt la zi cu taxele. Poate altcineva o sa faca taxe mai mici, sau daca ramân astea, sa fie serviciile competitive vizavi de serviciile pe care primim".
Incasari la buget in primele trei luni ale anului
2009: 9 milioane
2010: 12 milioane
2011: 29 milioane
2012: 31 milioane
Salarii mici, doar pentru taxe si facturi
Bugetul unei gospodarii din Regiunea Nord-Est se imparte intre cheltuielile pe alimente si plata facturilor si serviciilor. Potrivit statisticilor de anul trecut, din venitul total mediu lunar pe persoana care a fost in 2011 de 709 lei, o mare parte se duce pe achitarea darilor si plata facturilor.
In bani, paleta de cheltuieli se prezinta astfel: facturile la energia electrica sunt in medie de 65 de lei, serviciile de telefonie ne scot din buzunar 53 de lei, facturile la gaze naturale sunt in medie de 31 de lei, iar cele de apa, canal si salubritate sunt de 30 de lei. Serviciile de transport ne costa 27 de lei, abonamentele radio-tv – 23 de lei, iar serviciile de sanatate 20 de lei.









