Bursa locurilor de munca organizata de AJOFM Bacau
Pentru prima oara in acest an, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau a organizat o bursa generala a locurilor de munca. Au fost invitati sa participe somerii din intreg judetul, pe o oferta care a depasit 800 de posturi. Cele mai mari sanse de a-si gasi un job pe masura le-au avut persoanele necalificate sau cele care isi doresc sa lucreze in domeniul serviciilor. In final, peste 500 de participanti au fost selectati pentru a participa la interviul de angajare.
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bacau a organizat prima "Bursa generala a locurilor de munca" din acest an. Evenimentul a inceput la ora 9.00 si s-a desfasurat pana aproape de orele pranzului, in holul mare al Muzeului de Istorie "Iulian Antonescu", de pe strada 9 Mai (vizavi de Biserica Precista). "Avem peste 70 de angajatori, la aceasta bursa, care au venit cu peste 800 de locuri de munca, pentru toate categoriile de persoane, tineri si adulti, din mai multe domenii de activitate – constructii, confectii, transport, servicii, asigurari. Ne-am dori foarte mult ca in special tinerii care au venit la aceasta bursa sa-si gaseasca un loc de munca si din someri sa devina persoane ocupate", ne-a declarat Ioan Silitra, director executiv AJOFM Bacau. Pentru somerii cu studii superioare oferta a fost in ingineria constructiilor, in domeniul electric, dar au fost angajatori care doreau economisti, juristi, experti in domeniul asigurarilor si bancar. Inca de la primele ore ale diminetii, sute de persoane au luat cu asalt institutia pentru a vedea care este oferta agentilor economici ce au pus la bataie diferite posturi in mai multe domenii. Persoanele aflate in cautarea unui loc de munca s-au aratat insa dezamagite in fata ofertei firmelor participante. Asta cu atat mai mult cu cat acestia urmareau sa angajeze oameni cu experienta. In urma primelor analize efectuate, la aceasta bursa au participat 850 de persoane, iar 512 dintre ele au fost selectate in vederea incadrarii. Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortelor de Munca va mai organiza in acest an si alte asemenea burse. In prezent, in evidentele institutiei sunt inregistrati 13.023 de someri, din care aproximativ 5.500 primesc si indemnizatie de sprijin. Rata somajului de 5,75 la suta.
Detalii in editia de luni, 30 aprilie, a cotidianului "DESTEPTAREA"
Roxana Neagu
Primul targ de joburi din acest an
Motiunea de cenzura a USL a trecut, Guvernul Ungureanu a cazut!
Parlamentul a dezbatut, vineri, incepand cu ora 9:00, motiunea de cenzura "Opriti Guvernul satajabil. Asa nu, niciodata". Numar total de voturi exprimate 248, voturi anulate 4, voturi valabil exprimate – 239, din care voturi pentru 235. Impotriva motiunii de cenzura au existat 9 voturi. Guvernul condus de Mihai R?zvan Ungureanu a c?zut ast?zi. Prima mo?iune de cenzur? înantat? de USL fa?? de Executivul condus de Ungureanu a primit 235 de voturi "pentru", cu patru peste câte avea nevoie pentru a fi aprobat?. În urna de vot a fost g?sit ?i un Piramidon.
Afaceristii bacauani, la pregatire
Afaceristii bacauani au fost invitati la o lectie de business. La Centrul de Afaceri a avut loc evenimentul Realitatea in afaceri – drumul catre performanta, prin care oamenii de afaceri au aflat cum sa isi dezvolte mai bine firma.
Centrul de Afaceri a gazduit joi un eveniment dedicat companiilor din Bacau, Galati, Vaslui si Vrancea, menit sa le ajute in drumul lor catre performanta. "Organizam o serie de evenimente in Bacau, Bucuresti si alte centre locale de afaceri din tara. Incercam sa aducem la un loc comunitatea locala de afaceri impreuna cu expertii din banci si traineri de vânzari sau leadership in asa fel incât sa faca un schimb de experienta. Bancile au aflat ce au nevoie firmele si in acelasi timp firmele au discutat direct despre oportunitatile de afaceri", a explicat Oana Popa, organizator, din partea IBP Conferences.
Oamenii de afaceri au dezbatut teme legate de optimizarea capitalului de lucru, accesarea fondurilor europene si solutii de finantare alternative. "Am prezentat câteva solutii de optimizare a capitalului si modul in care acesta se poate utiliza, cu implicatii cât mai reduse asupra profitabilitatii companiei. Am vorbit de recuperarea creantelor, fructificarea numerarului – toate sunt o solutie complexa de dezvoltare a societatilor in mod eficient", a explicat Cristian Sârbu, speaker al evenimentului. "Am incercat
sa le prezint care sunt programele operationale existente, care sunt provocarile si avantajele accesarii de fonduri europene. Prin aceste proiecte isi pot dezvolta noi capacitati de productie sau produse, lucruri care, daca le-ar face din surse proprii, le-ar fi mai greu" a spus si Silvestru Bordeianu.
Vorbitorii au punctat si strategiile de vânzare, cu focus pe vânzarile complexe si leadershipul situational. Totodata, participantii au aflat care sunt instrumentele practice ce ajuta companiile sa creasca responsabilitatea, sa atinga rezultatele asteptate si sa monitorizeze progresele. Prezentarile s-au adresat persoanelor care conduc activitatea companiilor cu o cifra de afaceri de peste un milion de euro.
Andreea Gavrila
Programul institutiilor pentru minivacanta de 1 Mai
Unii functionari se vor bucura din plin de cele patru zile libere, in timp ce altii vor lucra. Este cazul celor din institutiile medicale de urgenta, o parte dintre politisti si magistrati.
Cele care vor avea usile deschise, in zilele de luni si marti, pentru bacauani vor lucra dupa un program de duminica. Este si cazul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. „Policlinica va fi inchisa in zilele de 30 aprilie si 1 mai, iar la Unitatea de Primiri Urgente se va lucra dupa un program de weekend”, a spus Mirela Romanet, purtatorul de cuvânt al SJU Bacau. Inchis va fi si la Serviciul de Caziere din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, insa vor fi la datorie politistii de la Biroul Tamponari, din cadrul Politiei municipiului. „Aici programul de lucru cu publicul va fi de la ora 10.00 la 18.00”, a spus insp. Narcisa Butnaru, purtatorul de cuvânt al IPJ Bacau. Vor bate la usi ravorâte si cei vor incerca sa-si rezolve diverse treburi la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, la Serviciul de Permise, cel de Pasapoarte, Inmatriculari Auto sau la Buletine.
Program normal in instante
Magistratii nu se vor bucura de o minivacanta de 1 Mai. Ei nu au fost prinsi in grila de bugetari care primesc liber pe 30 aprilie, printr-o hotarâre de Guvern data la inceputul acestei saptamâni. „Noi venim la serviciu pentru ca sunt procese pe rol si nu putem lipsi. Procesele au fost stabilite cu multa vreme in urma si prin urmare trebuie sa fim prezenti. Oamenii sunt citati si dosarele se vor judeca”, a spus judecatorul Maria Oborocianu, purtatorul de cuvânt al Tribunalului Bacau. Acestia vor primi insa liber de 1 Mai. De miercuri, 2 mai, toate institutiile vor functiona dupa programul normal. (Geta P.)
180 de politisti vor fi pe strazi
In perioada 28 aprilie – 2 mai, aproape 180 de politisti de ordine publica, investigatii criminale, investigarea fraudelor, de la Rutiera, dar si de la Serviciul de Arme, vor fi prezenti pe strazi. Acestia vor actiona pentru prevenirea faptelor cu violenta, depistarea soferilor in stare de ebrietate si vor da indigatii pretioase in trafic celor care merg in statiuni sau alte locuri de agrement din judet sau din afara Bacaului.
Reabilitarea Maternitatii Bacau va fi incheiata in noiembrie
Astazi, 27 aprilie 2012, se implineste un an de când au fost demarate lucrarile de reabilitare a Maternitatii din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau. Este vorba despre reabilitarea partii din cladire a carei finantare este asigurata din bugetul Consiliului Judetean (CJ). La un an de la inceperea acestei investitii de anvergura care va aduce intreaga cladire la standarde europene, teoretic, lucrarile suportate din bugetul CJ ar putea fi incheiate in orice moment. Practic, insa, acest lucru este imposibil, deoarece reabilitarea partii care ii revine Ministerului Sanatatii (MS), cu bani de la Banca Mondiala, a inceput mult mai târziu. Si aceasta pentru ca MS a demarat procedura de licitatie a investitiei care cade in sarcina lui la mult timp dupa ce lucrarile finantate de CJ au fost incepute. "Lucrarile finantate de Consiliul Judetean sunt spre finalizare, ele putând fi incheiate oricând, ne-a declarat Mirela Romanet, purtatorul de cuvânt al SJU Bacau. Dar ele sunt legate de cele care apartin de Ministerul Sanatatii. Este vorba despre executia utilitatilor, care toate trebuie facute concomitent. Normal era sa demareze in acelasi timp. Pentru ca lucrarile care apartin de minister sunt intârziate din cauza ca el a amânat foarte mult organizarea licitatiei, intreaga investitie va fi finalizata, insa, in noiembrie." Pentru aceasta investitie, CJ a alocat 3.300.000 de euro iar Ministerul Sanatatii vine cu 3.000.000 de euro, suma ce va fi finantata, de fapt, de Banca Mondiala, printr-un program demarat de aceasta in România in anul 2004. Prin acelasi program, in anul 2008 Maternitatea Bacau a primit si aparatura in valoare de 800.000 de euro. Dar, desi nu da niciun ban din buzunarul lui, respectiv al statului, MS a trenat foarte mult organizarea licitatiei pentru partea ce ii revine. CJ Bacau s-a angajat sa suporte costul reabilitarii demisolului, fatadei, terasei si a unei parti din parter si etajele I si IV, precum si executarea structurii de rezistenta a cladirii. Banii de la Banca Mondiala sunt destinati reabilitarii etajelor II si III si a celeilalte parti de la etajele I si IV. Asadar, cladirea (cu toate corpurile ei) va fi reabilitata atât in interior cât si in exterior. Vor fi modernizate inclusiv rampa de acces si acoperisul intregii cladiri. Salile de nastere, blocul operator, laboratorul de sterilizare si celelalte spatii vor fi amenajate conform ultimelor norme europene, astfel ca vor fi asigurate conditiile cele mai bune de siguranta. Pacientele vor beneficia si de un confort sporit in saloane. Acestea vor fi cu unul sau doua paturi si vor avea grup sanitar propriu. Evident, investitia va aduce pentru spital si economii insemnate, deoarece intreaga cladire va fi termoizolata. (E. Tintaru)
Putine contracte colective de munca
Sanctiune dura pentru refuzul negocierii
Doar 660 de agenti economici din peste 8.000 intrunesc conditiile legale, respectiv au cel putin 21 de angajati, pentru a negocia un contract colectiv de munca. Anul acesta, la Inspectoratul Teritorial de Munca au fost inregistrate 47 de contracte noi. Negocierea noului contract trebuie sa inceapa cu 45 de zile inainte de expirarea celui aplicabil. In contract nu vor fi trecute clauze care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui existent.
La nivelul judetului Bacau, marea majoritate a agentilor economici sunt de dimensiuni mici, ei având câtiva salariati. Aceasta rezulta din faptul ca dintre cei peste 8.000 de angajatori inregistrati, numai 660 intrunesc conditiile prevazute de lege pentru a negocia si incheia un contract colectiv de munca pe unitate. Potrivit Legii 62/2010, privind dialogul social, negocierea contractului colectiv de munca pe unitate se face doar in cazul in care aceasta are cel putin 21 de salariati. Asadar, peste 7.000 de agenti economici din judet au pâna in 21 de angajati. In consecinta, nici numarul contractelor colective pe unitate inregistrate la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau nu este spectaculos. De la inceputul anului si pâna in prezent la ITM Bacau au fost depuse 47 contracte colective de munca noi. "In cele mai multe cazuri este vorba despre contracte renegociate, deoarece au expirat cele vechi, ne-a spus Cristian Cucuian, inspectorul sef al ITM Bacau. Potrivit legislatiei in vigoare, un contract colectiv de munca pe unitate are valabilitate un an sau doi ani. Când expira, obligatoriu, trebuie negociat din nou cu salariatii. Initiativa inceperii negocierilor trebuie sa vina din partea angajatorului. Pâna acum nu am avut nicio sesizare ca vreun agent economic a refuzat sa demareze negocierea unui nou contract la expirarea celui vechi."
Reprezentantii salariatilor au dreptul sa cunoasca situatia economica a unitatii
Negocierea contractului colectiv de munca pe unitate trebuie demarata de catre angajator cu 45 de zile calendaristice inainte de expirarea celui aplicabil sau a clauzelor din actul aditional la acesta. Angajatorul care refuza sa inceapa negocierea este pasibil de amenda intre 5.000 si 10.000 lei. In aceasta situatie, el va fi obligat sa declanseze dezbaterea contractului, la cererea scrisa a organizatiei sindicale sau a reprezentantilor salariatilor. Negocierea va incepe in termen de 10 zile de la comunicarea solicitarii. Discutarea si aprobarea clauzelor noului contract nu se vor intinde pe mai mult de 60 de zile, decât cu acordul partilor. In contract, insa, este permisa introducerea unei clauze care sa prevada negocierea periodica a oricarei clauze convenite intre parti. Acestea vor fi convocate la negociere de catre angajator in cel mult 5 zile de la data declansarii procedurii. In prima sedinta pentru negocierea unui nou contract vor fi stabilite informatiile publice si cele cu caracter confidential pe care angajatorul le va pune la dispozitia delegatilor sindicali sau a reprezentantilor salariatilor. In primul rând le va oferi acestora date despre situatia economico-financiara a unitatii si cea referitoare la ocuparea fortei de munca. La dezbaterea si aprobarea noului contract vor participa conducerea unitatii si sindicatul legal constituit care este reprezentativ. Daca in unitate nu este sindicat, la negociere vor fi desemnate de catre angajati persoanele care sa-i reprezinte. La discutarea contractului este permisa si prezenta altor persoane abilitate. “La societatile comerciale mai mari, dar chiar si la cele mai mici, partile interesate ne pot invita si pe noi la negociere, a mai declarat inspectorul sef al ITM Bacau. Aceasta pentru a avea certitudinea ca legea se respecta intocmai.”
Bugetarii nu pot negocia drepturi in plus
In ce priveste continutul contractului, legea prevede ca in acesta nu vor fi introduse clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celor existente. Insa, contractul colectiv de munca din sectorul bugetar este mai limitativ fata de cel din unitatile cu capital privat. In institutiile bugetare nu pot fi negociate sau incluse in contract clauze referitoare la drepturi in bani si in natura, care nu sunt prevazute in legislatia in vigoare pentru categoriile de personal respective. Tocmai de aceea, in institutiile bugetare contractul colectiv de munca va fi negociat dupa aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al ordonatorului de credite. Prin urmare, toate clauzele contractului vor fi in limitele si conditiile prevazute in buget iar drepturile salariale nu vor fi negociate si nici modificate fata de cele conferite de lege.
Elena Tintaru
A ajuns la spital dupa ce a fost muscata de o iguana
Cazuri mai putin obisnuite la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului din Bacau. O tânara din oras a cerut ajutorul medicilor dupa ce a fost muscata de o iguana, iar o persoana din Podu Turcului va ajunge pe masa de operatie dupa ce a inghitit mai multe cuie. Ambele paciente au primit ingrijiri medicale de urgenta dupa care au fost repartizate pe sectiile de specialitate.
O tânara de 27 de ani, din municipiul Bacau, a ajuns la camera de garda a Spitalului Judetean dupa ce a fost muscata de iguana pe care o tinea in casa ca si animal de companie. Pentru ca nu se confrunta zilnic cu astfel de cazuri, medicii i-au acordat primul ajutor si au trimis-o pe Sectia de Boli Infectionase unde i s-a administrat un vaccin si a fost luata in evidenta. Si acesta nu a fost singurul caz bizar ajuns in atentia cadrelor medicale. O femeie din Podu Turcului a fost adusa in stare destul de grava dupa ce a inghitit mai multe cuie. „Ambele persoane s-au prezentat la UPU pe timpul noptii. Femeia care a inghitit cuie este cunoscuta cu afectiuni psihice si a ramas internata in Sectia de Chirurgie, iar cealalta pacienta, muscata de iguana, a plecat acasa cu reteta si indicatii de la specialist”, a spus Mirela Romanet, purtatorul de cuvânt al SJU Bacau.
Medicii veterinari avertizeaza
Tânara muscata de iguana a fost avertizata ca la cel mai mic simptom sa se prezinte la unitatea medicala. Medicii veterinari spun ca aceste animale nu sunt docile si este de preferat ca atunci când sunt agitate sa fie lasate in pace. „Inainte de a musca sau lovi cu coada, aceste animale avertizeaza, iar cei care-si cunosc animalul trebuie sa stea departe de el pâna se linisteste. Atunci când sunt hranite ar trebui sa se foloseasca manusi sau un prosop. Daca sunt muscati si plaga este adânca este recomandat sa se prezinte la medicul de specialitate in primele sase ore de la incident. Trebuie tinut cont de infectiile ce pot aparea pentru ca in gura animalului si in saliva sunt bacterii”, a spus dr. Alin Moscu, medic veterinar. In ceea ce o priveste pe femeia care a inghitit cuie, aceasta va fi supusa unei interventii chirurgicale. (Geta P.)
Conditii dure pentru acreditarea furnizorilor de servicii sociale
Finantarea va fi in functie de performanta
Furnizorii de servicii sociale vor trebui sa asigure acestora o calitate superioara. Ei vor fi clasificati in functie de indicatorii de performanta realizati. Certificatul de acreditare va fi dat pentru o perioada nedeterminata. Cei care nu se vor acredita risca amenda si de 20.000 lei. Foarte multe primarii din judet nu au acreditat serviciul public de asistenta sociala.
La mijlocul saptamânii trecute, Guvernul României a aprobat un nou proiect de lege, menit si el sa reformeze asistenta sociala de la noi din tara. De aceasta data este vorba despre un act normativ care se refera la asigurarea calitatii in domeniul serviciilor sociale. Astfel, va fi imbunatatit procesul de evaluare, certificare, monitorizare si control al furnizorilor de servicii sociale si, totodata, va fi instituit un sistem unitar de standarde de calitate a acestora. Conditiile de acreditare a furnizorilor de asemenea servicii vor fi mult mai riguroase, ei trebuind sa indeplineasca anumite criterii speciale. Daca le va indeplini pe toate, furnizorul de servicii sociale va primi un certificat de acreditare pe o perioada nedeterminata. Dar dupa cinci ani el va trebui sa faca dovada ca respecta toate criteriile in baza carora a primit acreditarea.
Standarde de calitate
Certificatul de acreditare nu va putea fi obtinut de catre un furnizor, daca el nu a atins standarde minime de calitate pentru fiecare serviciu pe care il acorda. Pentru orice serviciu va trebui sa obtina licenta de functionare pe o perioada determinata de cinci ani, respectiv de trei ani, in domeniul protectiei copilului. Fiecare tip de serviciu va fi apreciat si licentiat in raport de un set de standarde de calitate, care vor reprezenta nivele de referinta. Astfel, serviciile sociale vor fi incadrate in patru clase de excelenta, in functie de indicatorii de performanta atinsi, incepând de la nivelul minim. Acesta este obligatoriu de indeplinit si va fi reprezentat de clasa a IV-a. Fiecare clasa va fi atestata printr-o sigla distincta pe care furnizorul de servicii sociale va avea dreptul sa o utilizeze pe toate documentele de prezentare si informare, precum si pe cladirea in care functioneaza. Cei care vor reusi sa fie incadrati in clasa I, vor avea cel mai inalt nivel de performanta si vor dispune si de mai multe fonduri decât furnizorii clasati pe o treapta inferioara. Si aceasta deoarece, in functie de clasa in care un serviciu social a fost incadrat, se vor stabili cuantumul contributiei datorate de catre beneficiarul lui si nivelul finantarii alocate din fonduri publice.
Cele mai multe servicii de asistenta sociala, neacreditate
Furnizorul poate acorda servicii sociale numai daca detine certificat de acreditare. In prezent, insa, nu toti furnizorii de servicii sociale poseda acest document. In judetul Bacau, in momentul de fata, sunt acreditati 41 de furnizori de astfel de servicii. Marea majoritate dintre ei sunt organizatii neguvernamentale. Alte 26 servicii publice de asistenta sociala de la tot atâtea primarii au si ele acreditare. Raportat la cele 93 de primarii din judet, numarul celor care sunt in legalitate din acest punct de vedere este foarte mic, mai ales ca aproape ca nu exista unitate administrativ-teritoriala care sa nu aiba un asemenea serviciu. Daca proiectul de lege va fi aprobat de catre Parlamentul României, atunci primariile care au serviciu de asistenta sociala, dar nu detin acreditare, risca amenzi usturatoare. Acordarea de servicii sociale de catre persoane fizice si juridice neacreditate constituie contraventie si va fi sanctionata cu amenda de 10.000-20.000 lei. De asemenea, si serviciile sociale trebuie acreditate, in caz contrar, cei care au obligatia sa faca demersurile in acest sens fiind pasibili de amenda intre 5.000 si 10.000 lei. Cererea pentru acreditare trebuie depusa cu 60 de zile inainte de functionarea serviciului iar evaluarea lui, in teren, in acest scop va fi facuta de catre personalul Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala. Pentru un serviciu nou infiintat furnizorul va avea posibilitatea obtinerii licentei de functionare exclusiv pe baza evaluarii pe propria raspundere. Dar daca la evaluarea in teren se constata aspecte neconforme cu datele inscrise in fisa de autoevaluare, se vor aplica sanctiuni contraventionale. Si cei care sunt deja acreditati vor trebui sa depuna cerere in vederea eliberarii certificatului si a licentei de functionare, dar vor avea la dispozitie un termen de gratie de 12 luni de la intrarea in vigoare a legii.
Elena Tintaru
Concurs de renuntare la fumat
Fumatorii adulti sunt provocati la o competitie de renuntare la fumat. Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau anunta ca Institutul de Sanatate Publica Bucuresti si Asociatia pentru Sanatate, Educatie si Familie organizeaza concursul „Quit&Win 2012”, iar inscrierile au inceput. Pot participa fumatorii care au peste 18 ani, cu o vechime de 1 an si care sunt decisi sa se abtina de la fumat in perioada 2-29 mai. Pentru a participa la concurs, acestia trebuie sa trimita pâna pe 2 mai la adresa Asociatia pentru Sanatate, Educatie si Familie, str. Vulturilor, nr. 31, sector 3, Bucuresti, un formular care poate fi ridicat de la sediul DSP Bacau sau descarcat de pe site-urile cu adresele www.asef.ro sau www.sanatateplus.net. Câstigatorii vor fi desemnati prin tragere la sorti pe 30 mai. Abtinerea de la fumat a câstigatorilor se va verifica prin depozitia unui martor inscris pe formular, dar si printr-un test biochimic. Premiile constau in doua vacante a câte 11 zile pentru doua persoane la Centrul de Sanatate Herghelia, Mures, si tot atâtea la Centrul de Sanatate Podis, Bacau.
Doina Mincu
Ziua Centrului de Cultura „George Apostu”: Frumosul nu se termina niciodata!
Centrul de Cultura “George Apostu” Bacau si-a sarabtorit joi, 26 aprilie, cu trei zile intârziere, patronul spiritual, prin organizara unor impresionante acte de cultura, continuatoare a sirului de manifestari care fac parte din portofoliul Centrului pe anul 2012.
“Este de fapt sarbatoarea primaverii la Centrul “George Apostu”, am putea spune si noi ca poetul «o noua primavara pe vechile dureri», insa esenta intâlnirii de astazi este dialogul, vom dialoga despre ce a fost bine si ce ar putea fi si mai bine in lumea culturii si artei din Bacau si din tara”, a spus Geo Popa, directorul Centrului in deschiderea oficiala a manifestarilor. Primul moment a fost marcat de vernisarea unei expozitii de pictura pe lemn si sticla, semnata de artistul Ion Lazar, lector univ. dr. al Universitatii Nationale de Arte Bucuresti, coordonator al cursului “Tehnicile picturii, cromatologie si restaurare”. A vorbit despre artist si arta lui criticul Valentin Ciuca din Iasi, care a prezentat si albumul de arta “Trasee iconice”, editat de Centrul cultural “George Apostu”. Respectând traditia, cu aceeasi ocazie a fost omagiat si sarbatorit, la implinirea vârstei de 75 de ani, prof. dr. Ioan Mitrea, arheolog, cercetator, printr-un spectacol al cartii, celor prezenti fiindu-le prezentate volumele: “Din arheologia si istoria Moldovei in primul mileniu crestin” si “In descedenta lui Pârvan”. Au vorbit despre activitatea sarabatoritului criticul si istoricul literar Constantin Calin, prof. univ. dr Dan Gh. Teodor, prof. univ. dr. Nicolae Ursulescu, de la Universitatea Al. I. Cuza Iasi. “Nu a fost o surpriza pentru mine, insa apreciez gestul directorului Centrului, care, si cu alte ocazii, a organizat si pentru alte personalitati ale Bacaului asemenea momente. Eu sunt un permanent colaborator al Centrului, poate singurul centru autentic de cultura din Bacau. Mi s-a amintit ca am 75 de ani, insa eu va spun ca am de trei ori 25 de ani si am ca deviza ceea ce spunea marele istoric Vasile Pârvan: In viata sa nu-ti para rau dupa ceea ce nu ai facut, insa niciodata sa nu ramâi dator, iar eu nu vreau sa ramân dator comunitatii stiintifice si sociale in care traiesc”, a spus emotionat profesorul Ioan Mitrea. S-au decernat Diplome de onoare si titlu de Prieten al Centrului de Cultura “George Apostu” unor colaboratori si prieteni ai artei si culturii bacauane. In incheiere a evoluat, in premiera, corul baarabatesc LAUDAMUS al Seminarului Ortodox “Sf. Gheorghe” din Roman, dirijat de profesorul Gheorghe Gozar.
Gheorghe Baltatescu
A vrut sa se mute la oras, dar a nimerit tot la tara
“Palura din Serbanesti/ Cu doua gospodarii/ Si o droaie de copii.” Asa se prezinta Gheorghe Palura, locuitor al cartierului de peste 40 de ani. Avea jumatate din vârsta de acum când a decis ca este timpul sa-si paraseasca satul natal. „Noua copii purtam in scoala pe atunci, isi aminteste batrânul. Eu lucram la CAP si nu aveam cu ce plati atâtea chirii in Bacau. Am cumparat aici teren si am facut o casuta pe Siretului 79. Acum ii zicem «Casa memoriala». In jurul ei si-au cladit copiii casele lor.” Gheorghe Palura isi aminteste ca, atunci când s-a mutat cu toata familia pe Siretului, ulita era aproape pustie. Acum este plina de vile, „dar tot ca la tara arata”. Din cei 9 copii pentru care parintii si-au stramutat toata gospodaria, mai traiesc 7, „toti bine aranjati, fiindca au invatat si au muncit, spre multumirea noastra”. Doi dintre baieti, Neculai, ofiter de graniceri, mort in misiune, si Constantin, mecanic auto, „au plecat asa cum nu e drept, inaintea mea si a nevestei mele”. Ceilalti sunt un motiv de lauda si bucurie pentru tatal lor. Gheorghe e la Tulcea, in Marina Comerciala, Stelian e macelar in Spania de 6 ani si a reusit sa-si cumpere acolo un apartament, Petru e mecanic, Gelu este cel care a ridicat vila de la poarta, Florinela si-a deschis un magazin pe Mioritei, Lizica locuieste in Bucuresti si este maritata cu un maior, iar Marioara s-a casatorit cu un italian. „Toti sunt bine si toti ma ajuta. Altfel nu stiu cum m-as descurca. Am o pensie de 350 de lei, fiindca anii de CAP i-am pierdut, iar la Gostat la Traian am lucrat doar 11 ani dupa ce m-am mutat in Bacau. Norocul meu ca nu am nevoie de medicamente. Nu iau nicio pastila. Nu beau, nu fumez, nu inghit pilule. Pensia toata se duce pe curent si gaze.” Chiar daca pare vesel si multumit, pe Gheorghe Palura nu l-au ocolit necazurile, dar le-a privit intotdeauna ca pe o incercare a vietii. „11 ani mi-a stat nevasta la pat si am ingrijit-o. A fost la bai, la Vatra Dornei, intr-un februarie. Dupa ce s-a intors acasa, chiar pe 1 martie a iesit in gradina si când s-a aplecat pe un strat a ramas paralizata. S-a chinuit mult si e un an de când m-a lasat vaduv. Si eu am trecut printr-o cumpana. Am sarit de pe stogul de fân si am venit cu sira spinarii chiar pe un bolovan in care era infipta o teava.” 11 luni a stat in spital la Agigea, „teapan pe o scândura”. I s-au sudat oasele bine si „uite-ma, inca mai pot munci”. Nu are nimic a se plânge decât de „strada asta a noastra, care parca nu-i in Bacau. Acum mai ies in poarta, ca a plouat. Când se usuca nu mai poti respira de praf. Se pune pe garduri, pe copaci, pe suflet. Acum 40 de ani am zis «Hai la oras», dar vad ca am nimerit tot la tara.”
Doina Mincu
Precizari pentru etapa a III-a de inscriere a bobocilor
In aceasta perioada, in toate scolile s-a derulat a III-a etapa de inscriere in clasele pregatitoare si I. Inspectoratul Scolar a venit cu precizari clare, pentru a evita orice confuzie. "In aceasta etapa s-au inscris acei copii care au domiciliul în circumscriptia scolara si care fie au fost respinsi in etapa II-a, fie si-au dorit sa se intoarca in circumscriptia scolara, ori nu s-au prezentat pâna acum la nicio etapa anterioara sau între timp si-au schimbat domiciliul", a explicat Isabela Adam, inspector scolar pentru invatamântul primar. Daca elevul este deja înmatriculat în vreo unitate în etapele anterioare, înscrierea în etapa a III-a nu a mai fost posibila. Toate cererile valide vor fi înmatriculate automat de sistem, la finalul etapei curente (la fel ca în prima etapa), fara a tine cont de numarul de locuri din aplicatie. La finalul etapei curente, toate cererile invalide vor fi sterse automat de sistem, la fel ca la etapa I. Pâna acum, in cele doua etape de inscrieri, s-au depus in total peste 9.400 de dosare, atât pentru clasa pregatitoare (3.406 in prima etapa si 486, in a doua etapa), cât si pentru clasa I (4.971 in prima etapa si 548, in a doua etapa). Mai sunt disponibile, 1.234 de locuri, la clasa pregatitoare si alte 1.160, la clasa I. In luna mai, va mai urma o alta etapa de inscriere, pe locurile ramase neocupate a copiilor care nu au fost cuprinsi in nicio unitate scolara, din diferite motive. Pe 21 mai se vor afisa listele finale. (Roxana N.)
Concurs interdisciplinar „Poezie”
La Scoala cu clasele I-VIII "Ion Creanga" Bacau va avea loc sâmbata, 28 aprilie, concursul interdisciplinar "± Poezie", etapa judeteana. Acesta ce se adreseaza doar elevilor din clasele a V-a si a VI-a, care au obtinut cel putin 80 de puncte la etapa locala. Competitia va incepe la ora 10.00. Concursul va dura trei ore. Candidatii sunt asteptati la examen incepând cu ora 9.30. (R.N.)
Catedre libere pentru educatori
Scoala cu clasele I-VIII Orbeni are un post vacant pentru educator (perioada determinata, 26 aprilie – 31 august 2012). Un alt loc asemanator, tot pentru invatamântul prescolar, este in Satul Nou – Pirgaresti, la Scoala cu clasele I-VIII "Vasile Gh. Radu", unde s-a eliberat o catedra urmare a depunerii unei cereri pentru concediu de maternitate. Aceste catedre au ramas neocupate in urma sedintei care a avut loc ieri la Inspectoratul Scolar. In aceste conditii, personalul didactic nerepartizat, conform Calendarului miscarii personalului didactic din invatamântul preuniversitar pentru anul scolar 2011-2012, aprobat prin ordinul ministrului Educatiei, va fi repartizat in urmatoarea sedinta publica a ISJ Bacau. Se va respecta ordinea de ocupare a posturilor didactice/catedrelor, prevazuta in Metodologia privind miscarea personalului din sistem. (R. Neagu)
Gemeni olimpici la Coregrafie: In era platanelor, idolul lor este Nijinski
Au obtinut locuri fruntase la Olimpiada Nationala de Coregrafie. Au numai 13 ani, dar arta, dansul, baletul in mod special, au devenit in scurt timp, in numai doi ani, totul pentru ei. Sunt frati gemeni, desi nu seamana deloc, dar au inteles ca numai prin munca poti câstiga ceea ce-ti doresti. Amândoi sunt elevi ai Colegiului National de Arta „George Apostu”. Nascuti in Germania, acum spun cu mândrie ca „acasa” pentru ei este România si, mai ales, Bacau. O poveste despre performanta, ambitie si succes.
In urma Olimpiadelor scolare nationale pe arte, desfasurate la inceputul acestei luni, nu mai putin de 10 premii au revenit Bacaului, prin Colegiul National de Arta "George Apostu". Doua dintre ele, argintul si bronzul, au fost obtinute la Coregrafie, intr-o competitie apriga in care s-au inscris peste 100 de candidati din toata tara, de fratii Quirin si Severin Ulrich Brunhuber, ambii elevi in clasa a VII-a si indrumati de profesorul de Coregrafie Simona Simon Baicu, care le este si diriginte. I-am intâlnit in sala de antrenament, in fata oglinzilor mari din incaperea situata undeva la etajul III in cladirea Grupului Scolar "Grigore Tabacaru" Bacau.
O intâmplare …
Severin si Quirin Ulrich Brunhuber sunt frati gemeni, dar nu seamana fizic deloc intre ei. Au ales Coregrafia din intâmplare, desi isi doreau desenul, artele plastice sau pianul. La inceput le-a fost greu, asa cum singuri recunosc, dar incetul cu incetul au inceput sa iubeasca baletul si sa-si doreasca sa faca performanta, chiar daa sunt la o vârsta inca frageda. "Am ales Coregrafia din intâmplare. Am vrut desen, muzica, pian. Am ales arta in general pentru ca am crezut ca nu voi face ore la scoala, la fel ca toti ceilalti elevi. Dar m-am inselat, glumeste strengar Severin. Dar am fost testat si mi s-a spus ca am tinuta necesara pentru a face coregrafie. La inceput nu mi-a placut. Eram in clasa a V-a. Premiul de la olimpiada nationala de acum e cel mai important pentru mine. A fost foarte greu, desi cred ca se putea si mai bine". Lucreaza 2-3 ore zilnic, in sala de antrenament, si inca pe atâtea acasa, individual. Il adora pe Vaslav Nijinski, "regele nebun al dansului" care "dintr-o saritura a facut diagonala de scena, de 20 de metri. Acesta este si telul meu. Sa ajung sa fac si eu aceasta diagonala dintr-o saritura", mai adauga sincer.
Nascuti in Germania
Cei doi frati sunt nascuti in Germania, in orasul Ingolstadt, iar ambii parinti sunt nemti. Mai au o surioara, de un anisor, si inca doi frati de 18 si 23 de ani, care au ramas in tara-mama. In 2001, Severin si Quirin au ajuns in România dupa ce tatal lor a deschis o afacere la noi in tara. Asa ca mici fiind, au intrat la o gradinita din Bucuresti, ulterior la scoala primara tot acolo, la Institutul "Goethe". Când au implinit 11 ani, deja erau in Bacau. Iar amândoi au intrat cu brio, in urma selectiei, la Liceul de Arta "George Apostu", devenit anul trecut Colegiu National. "Ma bucur ca sunt mereu alaturi de fratele meu. Suntem impreuna oriunde. Am participat impreuna la toate competitiile, inclusiv la aceasta olimpiada nationala. A fost foarte greu. Am avut emotii foarte mari pentru ca eu am deschis spectacolul si apoi a urmat Severin. Toti concurentii au fost foarte buni. Voiam locul I, dar nu ma voi opri aici. Lucram mult, tin foarte mult sa obtin performanta", ne-a declarat si Quirin Ulrich Brunhuber. Nu le place Chimia, dar se descurca, adora sportul de orice fel, cocheteaza si cu desenul. La gradinita au avut si primul contact cu limba româna, pe care nu o intelegeau deloc, dar din clasa I deja erau vorbitori foarte buni. Acum au prieteni, multi prieteni, in Bucuresti si in Bacau.
„Lacul lebedelor” si „Precautiuni inutile”
Se influenteaza mereu unul pe altul, isi impartasesc trairile, se antreneaza, invata, ca intr-un tot unitar. Usor timizi, dar plini de viata, emotivi, dar hotarâti sa fie primii. Au mai concurat si la "Primavara Artelor", "Tinerele Talente", la Festivalul "Neghinita", la Competitia ESDU DanceStar Nord Tour 2012 România. Anul acesta au hotarât sa participe, pentru prima data in viata lor, la o Olimpiada Nationala de Arte, ca o noua provocare, si s-au intors acasa cu lauri pe umeri. Severin a interpretat cu brio printul din "Lacul Lebedelor", iar Quirin a pus in scena "Precautiunile inutile" ale lui Peter Hertel.
Doar inceputul…
Severin si Quirin Ulrich Brunhuber ramân niste invingatori. Sudoarea muncii lor incepe zi de zi sa dea roade. Primul vrea sa ajunga actor si un mare coregraf, iar al doilea, chiar daca nu s-a hotarât inca, se vede deja pe marile scene ale Operei Nationale. Sunt doi frati simpatici, muncitori, sufletisti, cu un rar talent innascut, care acum au ajuns olimpici nationali. Iar acesta este doar inceputul….
Roxana Neagu
„Clasa a VII-a, unde sunt si ei elevi, a spart gheata anul acesta la Olimpiada Nationala de Arte. In Coregrafie, ca sa dobândesti o forma demna de urcat pe scena e un pic mai greu si de aceea abia de la 13 ani reusessc sa se inscrie la competitii de acest nivel. Sunt doi copii care au calitati deosebite, puse, asa cum au spus si ei, intâmplator in valoare. In timp, zi de zi, au descoperit ca se poate si ca ar fi interesant. O sa vedem cum vor evolua. Dar in concurs s-au tinut foarte bine, de aceea sper ca aceste premii sa ii motiveze si sa lucreze la fel de bine. Au obtinut premiul II si la o competitie internationala de dans popular, dar si locul I si trofeul la ESDU 2012. Dar pentru toate astea e nevoie de multa munca atât la scoala, cât si acasa, suplimentar. Nu orice poate face coregrafie. Dar cei doi frati par facuti pentru asta.”
prof. Simona Baicu, sectia Coregrafie, Colegiul National de Arta „G. Apostu”
Capcane prin tot orasul: Dispar capacele de canale
Pe strazile Bacaului apar peste noapte capcane pentru trecatori si masini. Capacele de la gurile de canalizare si caminele de vizitare dispar din toate zonele orasului. Furnizorii de utilitati nu reusesc sa tina pasul cu hotii si sa inlocuiasca imediat capacele disparute. Bacauanii cred ca societatile care colecteaza fier vechi ar trebui sa nu le primeasca.
Capacele de canalizare si de la caminele de vizitare de pe retelele de apa sau termoficare sunt la mare cautare. In unele zone, chiar si centrale, hotii nu se sfiesc sa le fure la rând. In urma lor ramân gauri adânci, adevarate capcane chiar si in miezul zilei. „Cred ca si din cauza saraciei se intâmpla atât de des asa ceva, crede Neculai Platon. Vad ca nu se poate pune capat acestor furturi. Aici (pe strada Lucretiu Patrascanu, n.r.) lipsesc trei capace la rând. Daca trece cineva mai pe seara cade in gaurile astea si se poate alege cu o fractura.” Tiberiu Jora ne-a declarat ca este anormal sa dispara asa capacele si mai ales „sa fie primite la fier vechi. E pericol mare pentru cei care circula pe strazi.” Lacramioara Zamfir crede ca „societatile care colecteaza fier vechi ar trebui controlate, poate astfel nu vor mai primi asa ceva.”
Hotii s-au specializat
"Conform legii, si cei care primesc fier vechi pot face inchisoare”, explica Bogdan Dimitriu, directorul REMAT Bacau care arata ca angajatii verifica atent produsele care se aduc la centru. Acesta mai spune si ca hotii s-au specializat, astfel incât "nu poti sa iti dai seama ca aduc si capace de canal. De cele mai multe ori le sparg, le caseaza si chiar le ascund in alte tevi ca sa nu le gasim noi. Nu se vede de unde provin capacele si de obicei le duc la mai multi colectori, ca sa li se piarda urma". Cu acest fenomen se confrunta atât Compania de Apa, cât si CET Bacau. Societatea de termoficare a recurs la solutia inlocuirii capacelor furate cu dale de beton. Acest lucru nu este posibil pe carosabil sau pe trotuare, ci numai in zonele necirculate. „Nu facem fata sa inlocuim capacele in ritmul in care se fura, ne-a declarat Elena Cirnu, purtator de cuvânt al CET. Se cauta o solutie ca acestea sa fie dintr-un material care sa nu contina fier si sa nu mai prezinte interes.”
Doina Mincu
Andreea Gavrila
Gaurile negre ale administratiei Stavarache: Pasajul groazei din centrul orasului
Proiectantii si constructorii au luat in calcul toate posibilitatile pentru ca locuitorii orasului sa beneficieze de conditii optime de acces intre diferite cartiere si zona centrala a orasului. Asa au aparut pasajele si subpasajele care, in mai toate localitatile urbane, au devenit porti deschise spre si dinspre centrele comerciale, institutiile publice si de cultura. Si in Bacau sunt amenajate asemenea cai de traversare, de acces, insa aproape toate au devenit pericole publice, pericole la adresa cetatenilor, ca urmare a neglijentei administratiei locale, preocupata de siguranta populatiei doar atunci când este chemata la vot. Intr-o editie anterioara am consemnat starea jalnica a pasajului LETEA, astazi vorbim despre un alt pasaj, devenit focar de infectie si pericol permanent pentru cetatenii care il parcurg: pasajul de sub blocul Patrasanu.
“Sunt locuitor al Bacaului, stau pe strada Logofat Tautu, aproape de Scoala 11, ne scrie domnul Cezar Burcea. Prin natura serviciului, zilnic ies in centrul orasului pe strada Traian, trec prin pasajul de sub blocul de la Patrascanu, singura cale de a ajunge direct in Parcul Catedralei si apoi pe Mihai Viteazu. Acel pasaj este parcurs de mii de bacauani, este calea cea mai scurta (ma gândesc ca aceasta a fost ratiunea pentru care el a fost proiectat si construit) de a ajunge in centru. Ce vreau sa va spun: in ultimii ani, acel pasaj a devenit un pericol pentru pietoni, mai ales dupa caderea intunericului. Pasajul nu este luminat, este bezna mai ales dinspre strada Traian si te ia groaza daca esti obligat sa-l parcurgi. S-au intâmplat destule lucruri urâte acolo, jafuri, tâlharii, atacuri asupra cetatenilor. Nu ai nicio scapare, daca esti surprins de raufacatori. Nefiind luminat la niciun capat, tot felul de indivizi isi fac nevoile acolo, toti pereti sunt murdari, de la urina zidaria s-a desprins, a prins mucegai, este un miros de nesuportat”.
Ca asa stau lucrurile ne-am convins si noi intr-una din seri, când am vrut sa verificam cele relatate de cititorul nostru. La adapostul intunericului, tot felul de indivizi isi fac veacul la cele doua intrari, punând la grea incercare trecatorii. In tot Parcul Catedralei nu este amenajat niciun grup social, astfel ca pasajul este singurul loc unde poti sa-ti rezolvi o problema fiziologica. Parintii isi duc copiii in parc pe acolo, elevii de liceu trec tot prin pasaj, femei, batrâni sunt nevoiti sa suporte mizeria, mirosurile, pericolul permanent. In Parc a fost amenajat un punct unde mai stau politistii, insa la lasatul serii dispar, astfel ca zona ramâne in stapânirea câinilor si a raufacatorilor. “Pentru a evita pericolul, sunt nevoit, dar nu numai eu, sa ocolesc, ori pe Bancii, ori pe la Bancorex. Va dati seama cât trebuie sa inconjuram. Este centrul orasului, este o poarta importanta de legatura intre Cartierul Mioritei si centrul orasului, chiar nu se poate face ceva?”, se intreaba ingrijorat Cezar Burcea, care este nevoit sa traverseze zilnic acest pasaj. Solutia este simpla, insa municipalitatea, Politia Locala nu au timp si de asigurarea unui climat sanatos si sigur pentru bacauani. Doua corpuri de iluminat, securizate, montate la cele doua intrari ar fi o prima masura, astfel s-ar mai diminua apetitul unora de recurge la tot felul de atacuri, s-ar evita ca pasajul sa fie in continuare doar un loc unde trecatorii isi elibereaza surplusul de apa din organism. A doua masura ar fi montarea unui grup social ecologic in zona Parcului si a treia s-ar rezuma la prezenta organelor de ordine. Cetatenii considera ca nu ar o investitie prea mare, atunci când se iau in calcul asigurarea unor conditii civilizate, iar beneficiile ar fi enorme. Primaria cheltuie miliarde de lei pe mari proiecte si nu mai vede cetateanul si problemele lui zilnice.
Gheorghe Baltatescu
Alianta Berca-Scripat-Stavarache a inceput campania electorala
Ieri se scuipau, astazi se pupa
Câteva milioane de lei ar urma sa fie investite in perioada urmatoare in municipiul Bacau. Banii vin de la Uniunea Europeana pentru infrastructura din municipiu, locuri de agrement si pe componenta sociala. Semnarea contractelor s-a facut in prezenta Ministrului Dezvoltarii si in mod surprinzator a Ministrului Administratiei si Internelor (MAI), Gabriel Berca. Dupa ce, nu cu mult timp in urma, Berca tuna si fulgera impotriva actualului primar, acum au stat la aceeasi masa si chiar s-au complimentat, semn ca totul se iarta si se uita inainte de campania electorala. Cu doua saptamâni inainte de startul campaniei, Berca a anuntat ca fostul prefect al Bacaului, Constantin Scripat, va fi urmatorul presedinte al Consiliului Judetean (CJ) Bacau. Seful MAI se va ocupa de organizarea alegerilor locale, programate pentru 10 iunie.
In acest an ar putea demara mai multe investitii de mare anvergura in municipiu. La semnarea contractelor a participat ministrul Dezvoltarii, Cristian Petrescu. Acesta nu a venit insa singur de la Bucuresti, ci de brat cu Gabriel Berca, ministrul Administratiei si Internelor. Berca s-a intretinut prieteneste cu primarul Romeo Stavarache, dupa ce nu mai departe de inceputul acestui an, când s-au negociat alocarile de la Consiliul Judetean, il numea un "om fara cuvânt". “Primarii care au venit la noi, din PNL, nu se vor mai intoarce lânga acest om fara cuvânt. Rar mi-a fost dat sa vad un astfel de om”, declara pe 3 februarie 2012 Gabriel Berca, cu referire directa la derapajele dictatoriale ale lui Stavarache, seful PNL Bacau. Mai mult, saptamâna trecuta, când a participat la numirea in functia de prefect a Tudoritei Lungu, Berca sustinea ca nu a primit niciodata un telefon de la Stavarache pentru finantarea construirii Spitalului Municipal.
Antanta cordiala
Contrar declaratiilor, ieri, cei doi si-au strâns cordial mâna pentru interesul bacauanilor, dupa cum au tinut neaparat sa mentioneze, chiar daca fac asta cu putin timp inainte de debutul campaniei electorale. "O intâlnire suprinzatoare pentru multi, fireasca pentru mine pentru ca orice proiect care este in interesul unui cetatean este important, iar autoritatile locale au obligatia sa faca acest lucru, in colaborare cu autoritatile centrale. Suntem intr-o perioada premergatoare campaniei electorale. Stiu ca exista speculatii. Mi s-a spus: este bine sa vina in Bacau alaturi de primarul Bacaului sau nu e. Am pus in balanta si am considerat ca e bine sa fiu aici", a explicat ministrul Gabriel Berca.
Replica primarului Stavarache nu s-a lasat asteptata, acesta fiind la fel de amabil, chiar daca in 2010, când Berca a decis sa demisioneze din PNL Bacau spunea deschis ca au devenit adversari politici.
"Trebuie sa trecem peste impedimentele de ordin personal. Cred ca cel mai important lucru este sa tinem cont ca vremelnic suntem pe aceste functii si cel mai important este ceea ce ramâne dupa noi", a replicat amabil primarul Romeo Stavarache.
Scripat urcat la prezidiu, colaborare dupa alegeri
in discursul sau, Berca a facut referire, pe un ton apasat, la colaborare si dupa alegerile din 10 iunie. "Eu ma bazez pe ce se va intâmpla dupa 10 iunie pentru ca avem nevoie de coeziune. Stiu ca dupa aceasta data vom avea o perfecta colaborare intre Consiliul Judetean si Primaria Bacau, lucru care nu s-a intâmplat pâna acum", a declarat Berca. Acesta a tinut sa explice ca la prezidiu a fost invitat sa urce si fostul prefect Constantin Scripat pentru ca a participat intr-o masura ("mai mica sau mai mare") la proiectele care s-au semnat.
Berca a amintit de candidatura lui Scripat la sefia CJ si nu s-a ferit sa-l numeasca "viitor presedinte al Consiliului Judetean". "Am vrut sa-l sprijin pe primarul Stavarache si totodata pe Constantin Scripat pentru perioada urmatoare pentru ca avem nevoie de colaborare. Cred in ea! Judetul merita mai mult", a mai spus ministrul Administratiei, care l-a asigurat in final pe Stavarache ca usa sa este permanent deschisa pentru toate proiectele municipiului. Dupa semnare intreaga echipa a vizitat Centrul de Afaceri.
Dupa ce a desfiintat municipala PSD, Benea acuza: "Totul a fost o scamatorie electorala!"
Presedintele CJ Dragos Benea s-a aratat indignat de ceea ce s-a intâmplat la Centrul de Afaceri. "Acesti bani puteau veni de acum doi ani in Bacau, dar Ministerul Dezvoltarii nu a catadicsit sa dea drumul la fonduri. Si-a batut joc de bacauani care puteau deja sa beneficieze de aceste proiecte. Ceea ce s-a intâmplat este expresia unui santaj pe care il face PDL", a declarat Benea. Acesta sustine ca Stavarache a fost fortat de imprejurari sa se afiseze cu ministrul Berca. In plus, cel care ar trebui sa fie garantul alegerilor corecte – ministrul Administratiei si Internelor, "nu trebuie sa isi dea cu parerea despre viitorul presedinte al Consiliului Judetean. Prezenta acestui balon de sapun cu mustata (n.r. Constantin Scripat) a fost o jignire la adresa celor din prezidiu care chiar au muncit la proiecte. Berca incearca sa se achite de obligatia din concediul din Creta", a declarat presedintele CJ. Benea a dezvaluit si ca dupa incheierea evenimentului Berca a plecat cu elicopterul MAI spre Târgu Ocna, unde s-a desemnat viitorul candidat PDL la alegerile locale.
Vor fi prostiti, din nou, bacauanii?
Berca-Stavarache: traseism politic si demagogie pura
Trecutul politic al primarului Stavarache este definit de ceea ce jurnalistii politici denumesc prin sintagma “traseism politic”. Pâna sa identifice vocatia liberala, Stavarache a schimbat mai multe partide. A fost membru in PDSR, ajungând – spun pesedistii – pâna la pozitia de secretar general al organizatiei Bacaul; dupa care a trecut in ApR (Alianta pentru România a lui T. Melescanu), iar apoi in PUR, partidul lui Dan Voiculescu. In urma localelor din 2004, Stavarache a ajuns primar al Bacaului din partea PUR, insa a parasit partidul pe fondul aliantei cu PSD parafata de PUR in perspectiva alegerilor parlamentare.
Cu ajutorul lui Gheorghe Flutur, pe atunci vicepresedinte al PNL – partid condus in 2004 de Theodor Stolojan – Stavarache si-a facut intrarea in PNL, preluând organizatia liberala din Bacau. Ascensiunea la vârful PNL Bacau i-a fost facilitata de liderii centrali ai partidului care au masluit rezultatul alegerilor interne in detrimentul presedintelui Ioan Chiriac, acum ajuns in PDL. Ajuns in al patrulea partid din cariera, exceptând perioada de activism UTC – PCR, Stavarache a fost banuit tot timpul ca joaca la doua capete. In virtutea relatiei cu liderul PDL Gh. Flutur, Stavarache si-a subordonat in 2008 organizatia democrat-liberala din Bacau, sub promisiunea ca va trece in formatiunea politica portocalie. Lucru care nu s-a mai intâmplat.
De cealalta parte, Gabriel Berca a fost membru al PUR-ului condus in Bacau de Stavarache. Impreuna, cei doi “corifei” politici au trecut in barca PNL, imediat dupa localele din 2004. Berca a fost sustinut de organizatia liberala si a preluat functia de prefect in 2005, pe care a mentinut-o timp de 3 ani. In martie 2008, Berca a devenit secretar general al Guvernului Tariceanu, pozitie din care a demisionat pentru a candida la alegerile parlamentare organizate in toamna aceluiasi an. Gabriel Berca a ajuns senator, candidând in colegiul 1 (municipiul Bacau). In 2010, in aparenta satul de accesele dictatoriale ale lui Stavarache, Berca a decis sa paraseasca PNL, la pachet cu deputatul Mihai Banu. Cei doi au plecat din partid “insotiti” de 15 primari liberali, preluând conducerea organizatiei Bacau a PDL: Berca in functia de presedinte, Banu in cea de secretar general. Ulterior, seful PDL Bacau a fost ales secretar executiv al PDL, ocupându-se de organizatiile portocalii din zona Moldovei.
In 2008, pe vremea când faceau front comun in PNL, Berca si Stavarache au inaugurat de câteva ori soseaua de centura a municipiului Bacau, proiect ingropat de Guvernul Tariceanu si pentru care statul român a pierdut finantarea asigurata de Banca Mondiala.
Stavarache, un Houdini al politicii bacauane: Si in USL, si cu PDL
Performantele inregistrate de primarului Bacaului sunt cu atât mai notabile, cu cât in urma cu un an (aprilie 2011), Stavarache semna – prin intermediul deputatului PNL Ionel Palar – protocolul de infiintare a USL in judetul Bacau. Asta dupa ce la inceputul lui 2011, acelasi Stavarache decreta in presa centrala ca nu va face – niciodata – alianta cu mafia lui Viorel Hrebenciuc, seful PSD Bacau. Acuzele lansate de Stavarache au culminat cu o scrisoare mizerabila distribuita in tot judetul, in sute de mii de exemplare, cu prilejul Pastelui de anul trecut. Plina de invective golanesti, scrisoarea s-a dorit a fi o rampa de lansare a candidaturii lui Ionel Palar la presedintia CJ, acolitul lui Stavarache fiind folosit pe post de sperietoare aratata pesedistilor.
Dupa semnarea protocolului USL, Stavarache s-a lasat in voia aliantei cu presedintele CJ Bacau, Dragos Benea, o relatie extrem de productiva in plan financiar pentru clientelele politice ale celor doi lideri. La sfârsitul lui 2011, linistea aliantei Stavarache – Benea a fost tulburata de informatia lansata pe piata de seful PDL Bacau, G. Berca. Intr-o masa de partid data la un restaurant din Bacau, in prezenta a aproape 50 de primari PDL, Berca a anuntat ca in urma unor discutii private avute cu Stavarache s-a decis reinfiintarea Aliantei D.A. (PNL – PD) in judetul Bacau. Examenul aliantei proaspat infiintate a fost aprobarea bugetului pe 2012 al CJ Bacau, unde pedelistii se pregateau sa faca front comun cu liberalii. In realitate, Stavarache a tras in teapa PDL-ul lui Berca, consilierii judeteni PNL votând, alaturi de cei ai PSD, bugetul superpolitizat propus de seful CJ Bacau. Intre timp, pe fondul numirii lui Berca in fruntea MAI, Stavarache pare sa fi revenit la sentimente mai bune fata de fostul sau camarad din PNL. De câteva zile, in mediul politic bacauan circula informatia conform careia Stavarache si Berca au ajuns la un consens in ceea ce priveste sustinea candidaturii lui Constantin Scripat la presedintia CJ Bacau. Deloc intâmplator, fostul prefect al Bacaului s-a aflat la aceeasi masa cu Stavarache si Berca, in cadrul evenimentului care a avut loc la Centrul de Afaceri.
PSD si-a pus singur funia la gât
Confiscat de Dragos Benea, PSD pare un partid in vrie in acest moment. In virtutea relatiei cu Stavarache, pe care Benea a cultivat-o intens in interiorul PSD, social-democratii au renuntat la a mai avea vreo pretentie in municipiul Bacau, cedând cu totul Consiliul Local lui Stavarache. Lista USL cu candidati la CL este compusa, preponderent, din politicieni PNL. Acestia ocupa primele 12 locuri in lista, pesedistii fiind obligati sa se multumeasca cu resturile. Cu totul altfel stau lucrurile la Consiliul Judetean, unde USL nominalizeaza o garnitura de candidati alcatuita – jumi-juma – din pesedisti si liberali. Concesiile masive facute lui Stavarache de Benea par, in acest moment, o condamnare pentru PSD, partid care risca sa se prabuseasca in judetul Bacau daca Berca si Stavarache isi vor duce, la bun sfârsit, planurile politice. Hegemonia PSD in judetul Bacau s-a intins pe doua decenii, in timp ce Benea se afla la sefia CJ din 2004.
Andreea Gavrila
Lucian Bogdanel
Handbal feminin / Divizia A: Restanta de calibru
Invinsa miercuri cu 29-36 in deplasare la Universitatea Stiinta Bucuresti, Stiinta Bacau revine acasa pentru un joc restant din etapa a XV-a a diviziei secunde. Duminica, de la ora 10.00 (Sala Sporturilor), echipa pregatita de Ion Arsene si Costel Oprea primeste vizita CSM Slobozia. Gazdele ocupa locul al VII-lea in Seria A, in timp ce oaspetele se afla pe pozitia a IV-a. Campionatul este rezolvat in zona superioara, unde Rapid Bucuresti si Terom Iasi si-au asigurat participarea la turneul pentru promovare. (D.P.)
Fotbal, Liga a II-a: Cu Viitorul, in numele trecutului
FCM Bacau – Viitorul Constanta (sâmbata, ora 11.00, stadion "Municipal")
Meci de orgoliu
Viitorul e…mâine. Nu-i un clip publicitar, ci, mai degraba un prilej de revansa. De reabilitare dupa trei infrângeri consecutive, dintre care doua pe propriul teren. Sâmbata, FCM Bacau va evolua din nou acasa. De data aceasta, adversara ii va fi "regina" clasamentului, Viitorul Constanta, echipa "Regelui" Gica Hagi. Un meci de orgoliu pentru "galben-albastri", care au toate motivele pentru o prestatie de calitate in compania liderei.
Fara greseli
"Daca vom continua sa gresim in felul acesta, nu avem nicio sansa", si-a certat Cristi Popovici elevii la finalul infrângerii de miercuri, cu 2-3 contra Brailei. "Toate cele trei goluri primite, iar aici includ si faultul care a dus la penalty-ul de 3-1, au venit, practic, din nimic. E nevoie de mult mai multa concentrare", a adaugat antrenorul "galben-albastrilor", care a avut un mesaj si pentru atacanti: "Ratam prea mult si prea usor".
Alta atitudine
Contra Viitorului, Popovici vrea o alta atitudine din partea formatiei sale. Alta atitudine si, probabil, si un alt "unsprezece" de start. Luncanu si-a ispasit suspendarea, Dobos mai are de stat o etapa, in timp ce Croitoru si Mihalachioaie nu s-au putut antrena ieri din cauza unor accidentari. "Speram sa-i recuperam pâna sâmbata, când, indiferent cine va intra pe teren, trebuie sa confirme increderea acordata", a precizat tehnicianul bacauan.
La rezultat
De partea cealalta, Viitorul Constanta se prezinta pe "Municipal" dupa semi-esecul de acasa, din intermediara de miercuri: 1-1 cu CSMS Iasi. Un punct… câstigat de constanteni, in conditiile in care oaspetii au condus pâna in minutul 87. Spre deosebire de FCM Bacau, care a scapat de emotii pe final de campionat, Dica, Onicas si compania sunt condamnati sa joace la rezultat. Evoluând fara presiunea clasamentului, Bacaul porneste cu un avantaj. Il va fructifica?
Programul etapei a XXIV-a
Toate meciurile se joaca sâmbata, 28 aprilie. De la ora 11.00 sunt programate partidele Farul Constanta – CF Braila, Delta Tulcea – Sageata Navodari, Callatis Mangalia – Astra II, CSMS Iasi – CS Otopeni si FCM Bacau – Viitorul Constanta, pentru ca la ora 13.00 sa inceapa ultima intâlnire a etapei, Dinamo II – Dunarea Galati (GSP TV). Meciurile Gloria Buzau – Victoria Branesti si FC Snagov – FC Botosani nu se disputa. (D.P.)









