Acasă Blog Pagina 4075

Au furat bateriile de la masini

    Polițiștii au fost sesizați, la data de 12.02.2014, în jurul orei 23.00, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras acumulatorul unui autovehicul, parcat pe strada 22 Decembrie, din municipiul Bacău.

    În baza sesizării, în zonă au fost dirijate mai multe patrule auto, iar pe strada 9 Mai a fost oprit în trafic un autoturism în care se afla un tânăr de 19 ani, din Bacău.

    Din cercetările efectuate s-a stabilit că acesta împreună cu un alți doi tineri de 18 și 20 de ani și cu un minor de 17 ani au sustras acumulatorii de la 2 autovehicule, pe care le-au comercializat la un centru de colectare a deșeurilor feroase și neferoase.

    Bunurile sustrase au fost recuperate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

    Un sofer beat a intrat cu masina in alte doua autoturisme

      La data de 12.02.2014, în jurul orei 18.00, un bărbat de 59 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexei Tolstoi din localitate, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu două autoturisme, care erau conduse regulamentar de doi băcăuani de 38 și 60 de ani.

      Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto de 59 de ani și 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru ceilalți doi.

      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

      I-a furat pompa din fantana

        În urma investigațiilor efectuate polițiștii au identificat și depistat, la data de 12 februarie a.c., un tânăr de 18 ani din comuna Helegiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

        Din cercetări a rezultat că în noaptea de 06/07 februarie a.c., tânărul în cauză a pătruns în curtea locuinței unui cetățean din comuna Helegiu și a sustras din fântână o pompă submersibilă.

        Bunul sustras a fost recuperat și restituit părții vătămate, iar în cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

        Prins cu aproape 50.000 de tigari in masina

          Un sucevean a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii l-au depistat în timp ce transporta 2438 pachete de țigări cu timbre de Rusia, disimulate în autovehicul, în compartimente special construite

          Polițiștii rutieri au depistat în trafic pe DN 2, în localitatea Sascut, un sucevean de 43 de ani care transporta cu un autoturism 2.428 de pachete de țigări cu timbre de aciză de Rusia și 10 pachete de țigări netimbrate.

          Cele 48760 de țigarete erau disimulate în autovehicul în compartimente special construite și au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar autovehiculul în cauză a fost indisponibilizat.

          Polițiștii de investigarea fraudelor au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de produse accizabile supuse marcării în afara antrepozitului fiscal marcate necorespunzător sau fără marcaje.

          Față de suceveanul de 43 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

          Se despodobeste orasul

            Ultimele amprente ale sarbatorilor de iarna incep sa dispara treptat din peisajul bacauan.

            Angajatii Directiei de Servicii Publice din cadrul Primariei Bacau strang ornamentele care au infrumusetat orasul in aceasta iarna.

            O echipa lucra joi in zona Orizont, dupa ce cu ajutorul unei macarale, muncitorii deconectasera instalatiile electrice de la stalpii de iluminat public aflati pe un sensn de mers, urmand sa definitiveze lucrarile si pe celalalt sens de mers.

            podoabe

            Urmărit național, depistat

              Polițiștii au depistat, la data de 12 februarie a.c., un bărbat de 30 de ani din Onești, care era urmărit național, întrucât se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea.

              Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Bacău al o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea și a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Bacău.

              35 de elevi din Bacau, descoperiti de politisti ca-si petreceau orele in baruri

                18 echipe de polițiști de proximitate au acționat astăzi în municipiul Bacău pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar.

                Acțiunea face parte din activitățile desfășurate în cadrul programului prioritar de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor.

                Au fost verificate unitățile de alimentație publică din apropierea școlilor și liceelor băcăuane și au fost identificați 35 de elevi, minori, care au ales să petreacă timpul alocat orelor de curs în alte locuri decât în sala de clasă.

                Polițiștii au luat măsura reinstruirii personalului unităților de alimentație publică cu privire respectarea normelor legale referitoare la comercializarea băuturilor alcoolice, către minori.

                Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, în paralel cu activitățile educativ-preventive derulate în incinta unităților de învâțământ.

                Gazele de șist nu schimbă situația energetică din Europa

                  Gazele de șist nu schimbă situația energetică din Europa și nu vor permite reducerea dependenței de importurile de gaze și petrol, potrivit unui studiu publicat miercuri de institutul de cercetări IDDRI din Franța, cu sediul la Paris, transmite AFP.

                  Comisia Europeană (CE) a adoptat la 22 ianuarie o recomandare menită să asigure că există măsuri de protecție pentru mediu și climă pentru tehnica fracturării hidraulice de mare volum utilizată în operațiunile de exploatare a gazelor de șist. Recomandarea ar urma să ajute statele membre care doresc să utilizeze această practică să abordeze riscurile de sănătate și de mediu și să amelioreze transparența pentru cetățeni. De asemenea, textul stabilește un cadru clar pentru investitori. În același timp, recomandarea CE este însoțită de o comunicare care analizează oportunitățile și provocările pentru utilizarea fracturării hidraulice în scopul extragerii hidrocarburilor.

                  Aceste hidrocarburi neconvenționale sunt la originea unei revoluții energetice în SUA și numeroase companii vizează rezervele potențiale ale subsolului european, mai ales în Franța, potrivit sursei citate.

                  Totuși, ‘avantajele economice pentru Statele Unite sunt mult mai restrânse decât se crede’, afirmă Thomas Spencer, director de program în cadrul Institutului pentru dezvoltare durabilă și relații internaționale (IDDRI) și coautor al acestui studiu economic.

                  Această analiză, care urmează a fi prezentată joi la Bruxelles, sugerează că impactul economic din SUA este ‘foarte local’, ‘foarte sectorial’ și nu explică reluarea creșterii economice. ‘Local’, întrucât este limitat la ‘câteva state precum Dakota de Nord, Virginia de Vest’. ‘Sectorial’, pentru că de scăderea prețului gazelor au beneficiat întreprinderi (petrochimie, producători de îngrășăminte) reprezentând în total circa ‘1,2% din PIB-ul american’.

                  În contextul luptei împotriva schimbărilor climatice, studiul estimează că gazele de șist, singure, nu permit ‘scoaterea cărbunilor din sistemul’ energetic american.

                  În Europa există o mare incertitudine cu privire la rezervele potențiale de gaze de șist, însă se sugerează că aceste hidrocarburi ar putea acoperi în medie între ‘3 și 10%’ din cererea de energie la orizontul anilor 2030-35, potrivit lui Thomas Spencer.
                  Această perspectivă nu schimbă situația în ceea ce privește politica energetică a Europei, întrucât aceasta va rămâne un importator de ‘energie scumpă’, mai ales de petrol și gaze, adaugă cercetătorul. Potrivit acestuia, Europa trebuie mai degrabă să dezvolte politici de eficiență energetică și de inovare.

                  Potrivit datelor Eurostat, UE importă mai bine de jumătate (54% în 2010) din energia pe care o consumă, adaugă sursa citată.

                  Gheorghe Chivorchian va candida la președinția Federației Române de Fotbal

                  Gheorghe Chivorchian, fost președinte executiv al cluburilor de primă ligă Ceahlăul Piatra Piatra Neamț, FCM Bacău, Foresta Fălticeni și Politehnica Timișoara, va candida la președinția Federației Române de Fotbal.

                  Anunțul oficial va fi făcut luni 17 februarie, ora 12,00, în București, la sediul Agenției de turism Marshall.

                  Văzut de mulți specialiști din lumea fotbalului drept un urmaș al lui Dumitru Dragomir la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal, organizație pentru care a lucrat odată cu plecarea de la Poli Timișoara, Gheorghe Chivorchian mărturisea, însă, vara trecută, că în condițiile în care s-ar implica în destinele fotbalului autohton ar viza o zonă de conducere care să-i permită ”dezvoltarea unui proiect mult mai amplu decât o competiție sportivă, unul de construcție, care să ofere perspectivă de lungă durată fotbalului românesc”.

                  ”Cred că am experiență, idei, dar și determinarea necesară. Mă voi implica, însă, numai dacă voi constata dacă în România există filoane ale voinței de a implementa un proiect fotbalistic în care dorința de performanță, transparența și susținerea financiară se pot reuni. Atunci mă voi decide”, spunea Gheorghe Chivorchian pentru AGERPRES.

                  Chivorchian a pus la punct, la cluburile la care a lucrat, un mecanism menit să încurajeze și să dezvolte structurile organizatorice la nivelul juniorilor. În perioada în care a activat la FCM Bacău, toate echipele de juniori ale clubului au ocupat constant locurile 1 și 2 la nivel național.

                  Pentru funcția de președinte al FRF și-au mai anunțat candidaturile Vasile Avram, Răzvan Burleanu, Gică Popescu, Sorin Răducanu și Marcel Pușcaș.

                  Seara de arta la FSC

                    Miercuri 12 februarie, Fundatia de Sprijin Comunitar a organizat vernisajul expozitiei de tablouri intitulata „Pictori fara varsta”. Evenimentul a fost gazduit de Galeriile Noblesse, care a pus la dispozitie un spatiu cald, prietenesc in care expozitia si-a gasit un context care sa o scoata mai bine in evidenta decat intr-o galerie obisnuita de arta.

                    Colectia de tablouri „Pictori fara varsta” cuprinde 58 de creatii ale celor mai talentati varstnici beneficiari ai centrului de zi „Dr. Stefan Ciobanu” din cadrul FSC. Povestea acestor tablouri este fascinanta.

                    Totul a inceput acum sase ani, cand fostul profesor de desen Toader Barbieru, beneficiar al centrului Dr. Stefan Ciobanu, a initiat un club de pictura unde si-a invitat colegii de generatie sa-si incerce indemanarea.

                    „La inceput, clubul a fost gandit ca o activitate de terapie ocupationala, insa cu timpul, o parte din cei care participau constant au descoperit ca au o puternica inclinatie spre aceasta arta, pe care si-au identificat-o in cadrul centrului de zi. Oameni care nu pictasera niciodata pana la varsta pensionarii, au descoperit ca sunt foarte talentati si s-au dedicat acestei noi pasiuni”.
                    Raluca Batleanu, coordonator centru de zi

                    Colectia inaugurata aseara cuprinde creatii din cele mai diverse, in special peisaje, portrete si naturi moarte. Impresioneaza diversitatea stilurilor si cromatica abordata, care denota mult optimism si imaginatie.

                    Evenimentul s-a concretizat intr-o autentica seara de arta, vernisajul fiind acompaniat de un concert de pian sustinut de doua extrem de talentate voluntare FSC, eleve ale colegiului George Apostu, dar si de lansarea unei noi colectii de obiecte decorative si bijuterii hand-made realizate de copii si voluntari in cadrul atelierului Activ Mozaic.

                    Invitatii la eveniment, colaboratorii traditionali ai FSC, voluntari dar si reprezentanti mass-media, au avut parte de o seara deosebita in care i-au putut cunoaste indeaproape pe o parte din beneficiarii FSC si s-au familiarizat cu activitatile acestora din cadrul Centrului de zi Dr. Stefan Ciobanu.

                    „La FSC ne concentram nu doar pe problemele sociale, medicale ale beneficiarilor nostri, ci si pe latura lor creativa, artistica, acolo unde o descoperim. Punem mare pret pe arta si incurajam foarte mult, in cadrul diverselor proiecte, descoperirea si dezvoltarea potentialului artistic. Frumosul are un efect terapeutic extraordinar pentru minte si suflet. Prin aceasta expozitie, am vrut sa aducem inca o dovada ca oricine poate fi creativ la orice varsta si indiferent de domeniul profesional in care activeaza. Vrem, deasemenea, sa aratam ca persoanele de varsta a III-a din jurul nostru au preocupari din cele mai diverse, au o viata foarte activa de multe ori, in pofida perceptie generale despre aceasta categorie. Cea mai buna dovada este data de faptul ca oameni care timp de 50-60 de ani nu au avut contact cu arta, si-au descoperit la varsta pensionarii talentul de pictori si au ajuns sa realizeze tablouri de o calitate artistica apreciabila”
                    Gabriela Achihai, presedinte FSC

                    Dupa vernisaj, expozitia va putea fi admirata de publicul larg in galeria Cora, pana la sfarsitul lunii februarie si in PambacCaffe-uri in luna martie.

                    Ionut Chirita,
                    Coordonator PR

                    Locuri de joaca accesibile pe timp de iarna

                      Trecand prin Parcul Nord din municipiul Bacau am constatat cu surprindere ca locul de joaca era curatat de zapada, colorat si mai primitor ca niciodata.

                      Ce-i drept, la primele ore ale diminetii, o angajata a Primariei Bacau curata zapada de pe leagane si tobogane. Mai mult, femeia spargea gheata din fata toboganelor, eliminand astfel pericolul accidentarii vreunui copil.

                      „Va place, nu-i asa?”, aud in spatele meu o voce de barbat. „Recunosc si eu ca am ramas placut surprins sa vad locul de joaca curatat pe timp de iarna, iar bancile uscate. Eu obisnuiesc sa ies cu nepotica si acum pot spune ca parcul acesta arata ca un loc de joaca.

                      In zilele insorite, bancile acestea sunt pline de parinti si bunici. Ceea ce nu imi place insa este lipsa de bun simt a detinatorilor de animale. Am vrut sa fac zilele trecute un om de zapada, insa, s-a intamplat sa dau numai de rahat de caine si asta m-a dezgustat. Trebuie responsabilizati cumva oamenii acestia”, spune Costica Frunza, continuandu-si drumul.

                      De cealalta parte a parcului, doi pensionari imparteau impresii, la o tigara. „Daca se mai incalzeste ne mai adunam la o partida de table in foisor. Locul asta a fost transformat frumos si ar fi pacat sa-l vedem distrus. Faptul ca e pazit se vede. Abia astept primavara sa vad cum inverzeste totul, sa aud strigatele copiilor si sa vad locul acesta animat.

                      Agitatia ma face sa ma simt viu. Daca nu as avea probleme cu spatele, as pune mana pe o lopata si m-as alatura femeii care curata zapada din locul de joaca”, declara Vladimir Teodorescu. La auzul acestor vorbe, femeia a intors capul spre barbat si i-a zambit.

                      „Si copiilor mei le-ar placea sa se joace intr-un parc ca acesta. Vorba aceea: suntem in slujba cetatenilor. Si mie imi place sa beneficiez de servicii de calitate”, a spus femeia, indreptandu-se spre un alt tobogan.

                      Ne strigam iubirea pe pereti

                        Se intampla frecvent sa trecem pe langa zidurile mazgalite ale garajelor, magazinelor sau chiar pe langa zidurile vreunei scoli, fara a da importanta mesajelor scrise pe ele. Peretii ajung insa sa transmita ceea ce unii dintre noi nu au curajul sa faca.

                        Vorbele se opresc in gat din cauza emotiei, palmele transpira, inima bate mai puternic, iar in fata celui iubit, ajungem sa ne pierdem curajul. Curajul de a-i spune „Te iubesc!” sau „Te iubesc mooooollllttttt!”.

                        Unul dintre indragostitii generatiei de azi este Codrin, elev in clasa a VIII-a. L-am surprins scriind un mesaj de dragoste pe un garaj, pentru C.C. L-am intrebat cine este fata si de ce nu-i spune personal ca o iubeste.

                        A ezitat, iar in final a recunoscut ca fata este mai mare cu doi ani decat el si nu indrazneste sa-i declare dragostea. Garajul dadea spre blocul unde locuieste fata, iar dupa spusele baiatului, declaratia de dragoste s-ar vedea foarte bine de la fereastra dormitorului Cosminei.

                        „Sunt indragostit de ea inca din clasa a VI-a. Suntem vecini de cartier si se intampla sa ne vedem destul de des, insa, n-am avut curajul sa o abordez pana acum. Poate intr-o zi imi voi lua inima-n dinti si am sa-i declar dragostea. Cine stie, poate chiar de Sfantul Valentin.

                        Intr-un fel, cred ca stie ca imi place de ea, pentru ca imi zambeste de fiecare data cand ne intalnim. Am vorbit cu tata despre ea, ca intre barbati. Mi-a prins bine sa vorbesc cu el.

                        Mi-a spus ca la varsta mea fusese si el indragostit, dar cu timpul a mai cunoscut si alte fete, iar aleasa inimii s-a dovedit a fi mama. Mi-a recomandat ca pentru moment sa ma concentrez pe evaluarea nationala si sa o las mai moale cu iubirea, ca o sa am vreme destula”, spune dezinvolt Codrin.

                        El recunoaste ca are o relatie deschisa cu parintii sai si nu isi neglijeaza indatoririle de elev. Insa, prima dragoste nu se uita niciodata.

                        14 02

                          p1

                          Un buhuşean, primul explorator român al Groenlandei

                          Născut la 15 aprilie 1890, în Buhuşi, unde mai are încă rude, Constantin Dumbravă este unul dintre principalii expediţionari şi cercetători ai Groenlandei. Tatăl său a fost factor poştal, în vreme ce mama era salariată la Căile Ferate Române.

                          A urmat clasele primare şi gimnaziale la Buhuşi, studiile liceale finalizându-le în Botoşani, iar pe cele universitare în Franţa şi Belgia. A obţinut şi un doctorat în ştiinţe, după care, apreciat mult de Estelle Heigs, o americancă bogată, s-a stabilit în New York, de unde a proiectat trei călătorii în Groenlanda, pe care le-a şi realizat. Între 1921 şi 1926, a participat la o serie de expoziţii belgiene şi franco–belgiene, în nordul îndepărtat.

                          În 1927 a iniţiat el însuşi o importantă expediţie. „Acest imens pământ arctic mi-a fascinat imaginaţia”, scria el. În ziua de 26 iulie 1927, Dumbravă a plecat, împreună cu alţi cercetători, cu vasul „Gertrude Rask”, din portul danez Copenhaga.

                          Membrii expediţiei au debarcat, zece zile mai târziu, pe pământul groenlandez, la Angmagsaalik, localitate de pe coasta răsăriteană a marii insule. Spre sfârşitul anului, în telegrama datată 18 decembrie 1927, Angmagssalik, trimisă Societăţii Belgiene de Geografie şi semnată de Dumbravă, citim: „Expediţia română în Groenlanda urează cele mai bune sentimente la toţi membrii Societăţii”. Printre obiectivele expediţiei se înscria şi o mai bună studiere a părţii răsăritene a Groenlandei, mai sălbatică şi mai puţin cunoscută decât cea vestică.

                          Într–unul din numerele de atunci ale „Buletinului Geografic Belgian”se precizează că „interesul practic al acestei expediţii este (…) de a preveni, cu câteva zile înainte, navigatorii şi aviatorii care circula în acest interval, de condiţiile meteorologice (…) În plus, lucrările ştiinţifice ale acestei expediţii de sub comanda dr. C. Dumbravă, glaciolog şi explorator polar, vor cuprinde, printre altele: observaţii asupra mişcărilor ciclonilor şi anticiclonilor, asupra proprietăţilor gheţii marine şi a celei de coastă, asupra temperaturilor apei marine, mareelor, curenţilor marini. Vor fi efectuate observaţii magnetice, precum şi cercetări botanice, zoologice, etnografice, geomorfologice etc.”.

                          La puţin timp după încheierea cu succes a acestei expediţii, un ziar belgian scria:„Tânăr încă, Constantin Dumbravă este, de opt ani, un specialist al explorărilor polare. El este, în acelaşi timp, pilot şi, în această calitate va lua parte, după o pregătire minuţioasă, la unul dintre marile raiduri aeriene polare”. Cercetătorul n–a mai putut face acest lucru, nici n–a mai organizat a doua mare expediţie preconizată de el, deoarece s–a îmbolnăvit grav şi a murit, la 22 septembrie 1935, în cunoscuta staţiune franceză Cannes.

                          timbru

                          Alexandru Roşu, unul dintre cercetătorii care au studiat viaţa şi opera exploratorului buhuşean a conchis că datele pe care le–a adus cu privire nu numai la geografia fizică a Groenlandei, ci şi la etnografia eschimoşilor, au constituit, în bună măsură, contribuţii noi pentru acele vremuri. În plus, este menţionat că, prin autoritatea sa ştiinţifică şi prin rezultatele obţinute, Constantin Dumbravă a reuşit ca expediţia organizată de el să fie recunoscută, în mod oficial, drept una românească, prima de acest gen în nordul îndepărtat.

                          Tot Alexandru Rusu (vezi „Prima expediţie română în Groenlanda”, revista „Natura”, nr. 4, 1967) scrie că Dumbravă ar fi făcut următorul bilanţ: „Timp de 12 luni, am recoltat colecţii etnografice, documente asupra obiceiurilor micului popor eschimoş, am făcut un film de 3.500 mm, am capturat o vulpe şi alte animale, oferite Grădinii Zoologice din Anvers, foetus de Foca foetida, conservat în formol, pentru Grădina Plantelor din Paris, un urs alb, o focă cu capul împănat şi multe cranii umane şi de mamifere”.

                          Darmanesti / Evenimente religioase cu PS Ioachim Bacauanul

                          Cu prilejul desfasurarii „Sinaxei Preotilor” din Protopopiatul Moinesti, la Biserica „Izvorul Tamaduirii” din Darmanesti, zilele trecute a avut loc lansarea volumelor „La deification de l’homme d’apres la pensee du pere Dumitru Staniloae“, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie“ si „Crestinismul abia incepe“, care au aparut recent la Editura „Filocalia” a Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului sub semnatura Preasfintiei Sale Ioachim Bacauanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

                          La lansarea de la Darmanesti a acestor volume au vorbit preot prof. dr. Ion Vicovan si preot prof. dr. Gheorghe Petraru, ce indeplinesc functiile de decan si prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae” din Iasi. La acest eveniment PS Ioachim Bacauanul a mentionat ca „aparitia celor trei carti sunt mijloace prin care este sprijinita activitatea social – filantropica a Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului iar fondurile obtinute din vânzarea cartilor vor fi directionate catre unitatile social – filantropice ale Centrului Eparhial”.

                          Despre „Sinaxa preotilor” Protopopiatului Moinesti, ce a avut loc pentru a patra oara, parintele protoiereu Costel Mares a mentionat: „La acest eveniment au participat aproape 100 de preoti ai protoieriei moinestene. In cuvântul de invatatura rostit dupa savârsirea Sfintei Liturghii, la care raspunsurile au fost date de membrii Corului «Theotokos», a preotilor Protopopiatului Moinesti, Ioachim Bacauanul a aratat ca «in lumea de astazi misiunea preotului este foarte importanta si trebuie asumata cu responsabilitate de catre fiecare din slujitorii sfintelor altare», in parohia in care isi desfasoara activitatea”.

                          Incep simularile pentru examenele nationale

                            De saptamâna viitoare, elevii de gimnaziu intra in focurile examenelor. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educatiei, toti elevii din clasele a VIII-a de gimnaziu si a XII-a de liceu trebuie sa sustina simulari ale examenelor nationale.

                            Primii testati vor fi cei din clasele a VIII-a in zilele de 18, 19 si 20 februarie, pentru ca apoi intre 3 – 7 martie, sa fie organizate simularile examenului de Bacalaureat. In premiera, incepând din acest an, se vor organiza simulari si pentru elevii de clasa a XI-a, care au ca scop pe de o parte familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen national, iar pe de alta parte, optimizarea rezultatelor obtinute de catre elevii din invatamântul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.

                            Teste pe disciplinele studiate

                            Disciplinele la care se organizeaza simularea Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a sunt Limba si literatura româna (18 februarie), Limba si literatura materna – pentru elevii apartinând minoritatilor nationale care au urmat cursurile gimnaziale in limba materna (19 februarie) si Matematica (20 februarie).

                            La Bacalaureat, simularile vor respecta programa si disciplinele de examen in functie de profil si specializare. Notele de la ceste simulari nu se consemneaza in catalog. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecarei unitati de invatamânt, prin discutii individuale cu elevii. Sunt asteptati sa participe la aceste examene in jur de 7.000 de elevi in anul terminal de gimnaziu, si 6.700 in clasele finale de liceu.

                            Incepând cu anul scolar in curs, proportia mediei celor patru ani de gimnaziu va fi de numai 25 la suta in media finala pentru admiterea in invatamântul liceal (fata de 50 la suta cât era pâna acum), urmând ca media obtinuta la Evaluarea Nationala sa aiba o pondere mai mare, de la 50 la suta la 75 la suta.

                            Incep inscrierile in clasa pregatitoare si clasa I

                              Inscrierea copiilor in clasa pregatitoare si la clasa I va avea loc din data de 24 februarie. Cel putin asa arata un proiect al Ministerului Educatiei privind aceste inscrieri. Astfel, conform acestuia, pâna pe 17 februarie vor fi afisate circumscriptiile scolare si numarul de clase pregatitoare alocate, la fiecare unitate de invatamânt, pe site-ul acesteia si pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean Bacau.

                              Totodata, vor fi prezentate informatii cum ar fi posibilitatea organizarii procesului de invatamânt in cadrul unei gradinite aflate in structura scolii sau in consortiu cu scoala si posibilitatea organizarii programului „Scoala dupa scoala” si vor fi afisate fotografii ale spatiului in care se desfasoara activitatea la clasa pregatitoare. Pentru parintii care doresc si evaluarea dezvoltarii psihosomatice a copiilor, aceste testari se realizeaza intre 18 februarie si 12 martie.

                              Pentru promovarea ofertei educationale, in perioada 19 – 28 februarie, in fiecare unitate de invatamânt cu clase pregatitoare va fi organizata „Ziua portilor deschise”, in care parintii pot vizita spatiile dedicate activitatilor claselor pregatitoare si pot purta discutii cu profesorii si invatatorii.

                              Pâna pe 14 martie, parintii vor completa, online sau la unitatea de invatamânt la care solicita inscrierea copiilor cererile-tip de inscriere, pentru ca prima etapa de inscriere in clasa pregatitoare sa inceapa pe 17 martie, când aceste cereri vor fi procesate de catre comisia de inscriere a copiilor in invatamântul primar. In continuare exista aplicatia informatica de repartizare la scoala de circumscriptie a copiilor ai caror parinti au solicitat acest lucru in cererea-tip de inscriere.

                              In perioada 18 – 20 martie vor fi procesate cererile parintilor care solicita inscrierea la o alta unitate de invatamânt decât scoala de circumscriptie, pentru locurile ramase libere. A doua etapa de inscriere in clasa pregatitoare incepe pe 24 martie. Inscrierea in clasa I a copiilor de 7 ani va avea loc pâna la inceputul lunii aprilie. Listele finale cu elevii inscrisi in invatamântul primar in anul scolar viitor, 2014 – 2015, vor fi publicate in 11 aprilie.

                              Profesori de la „N.V.Karpen” intr-un schimb de experienta in Italia

                                O echipa de cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Comunicatii „N.V.Karpen” au participat zilele trecute la a cincea reuniune de proiect multilateral Comenius – parteneriate scolare, intitulat „The fairytale of the european g(old)en future” pe tema imbatrânirii active si a solidaritatii intre generatii.

                                Gazda profesorilor din Colegiul „N.V.Karpen” a fost Istituto Tecnico Statale Economico Einaudi Gramsci din Padova – Italia. Intrunirea a marcat finalul capitolului „Amintiri din maturitate” cu activitati specifice acestei perioade de vârsta a carei valoare fundamentala este sanatatea fizica si mentala. Ca tara autoare si coordonatoare de proiect, România a fost reprezentata de grupul de profesori de la „Karpen” ce s-au alaturat celor 70 participanti din alte noua tari partenere de proiect – Slovenia, Bulgaria, Portugalia, Grecia, Turcia, Polonia, Lituania, Letonia, Italia.

                                Toti cei prezenti la aceasta intrunire au avut ocazia sa dezvolte, sa invete, sa schimbe ceva in atitudinea si mentalitatea fiecaruia indiferent de cultura, nationalitate, religie, sex,vârsta, statut social ca mai apoi, reintorsi in tara de origine sa le transleze individual in societatea in care traiesc. „Am fost uimita cum, plecând de la aceeasi tema, au prins viata zeci de idei diferite care s-au intrupat in zeci de activitati, unele mai interesante decât celelalte”, a declarat prof. Simona Balint, una dintre participante la mobilitatea din Italia.

                                Au fost organizate multe activitati ce au implicat deopotriva copii, adolescenti, tineri, adulti si seniori. „Ni s-au pregatit multe momente placute si surprinzatoare dar foarte utile formarii spirituale, intelectuale si fizice, a dezvoltarii profesionale si personale valabile pentru toata perioada vietii tuturor generatiilor.

                                A fost un flash mob-ul desfasurat in centrul vechi al Padovei, in prezenta municipalitatii, in fata cladirii Palazzo della Ragione, intr-o atmosfera medievala, a fost un concertul de muzica in diverse stiluri, o expozitia de produse eco, am vizitat Venetia, s-a realizat si o revista cu impresii despre aceasta mobilitate”, a aratat, la intoarcerea din Italia, si prof. Daniela Andronic, implicata pe tot parcursul acestui proiect, alaturi de prof. Anca Stamatachi, coordonator.

                                “Am sustinut si incurajat mereu astfel de activitati, mai ales ca ele sunt oportunitati de schimburi valorice intre atât de multe tari europene. Remarcabil este faptul ca in acest vast proiect Comenius s-au implicat peste 200 de elevi din scoala noastra in activitati care i-au pus in colaborare cu seniorii de la Club 60A si cu care au schimbat experiente adevarate de viata pentru a invata sa fie activi indiferent de vârsta pe care o poarta fiecare”
                                prof. Remus Cazacu, director CTC „N.V.Karpen”

                                Pâinea la control / Amenzi de 25.000 de lei date brutarilor si comerciantilor

                                De saptamâna trecuta, un ordin al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) interzice brutarilor producerea pâinii care sa contina coloranti, cu exceptia E 150 a-d, cunoscut si sub denumirea de caramel.

                                Imediat dupa aparitia reglementarii, zeci de brutari si comercianti de pâine si produse din panificatie au fost calcati de inspectorii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Bacau.

                                Scopul actiunii de control a fost, pe lânga verificarea respectarii reglementarilor privind producerea pâinii fara coloranti, si a modului in care cei din bransa respecta conditiile de comercializare, depozitare si etichetare a acestor produse. Au intrat in vizorul inspectorilor CJPC Bacau 20 de agenti economici din domeniu – producatori si comercianti de pâine si produse de panificatie, deopotriva.
                                Autoritatile au verificat 100 de kilograme de pâine si produse de panificatie, 65 de kilograme fiind cu probleme. Cum era de asteptat, controalele s-au lasat cu sanctiuni, ca urmare a neregulilor depistate. Au fost aplicate 11 amenzi totalizând 25.000 de lei, precum si 9 avertismente pentru remedierea neregulilor depistate.

                                „De regula, sanctiunile au fost date pentru comercializarea de pâine si produse de panificatie cu termenul minim depasit, dar am gasit si cazuri de depozitare necorespunzatoare a acestor produse ori de etichetare deficitara, pentru ca pe etichete ar trebui sa fie trecute ingredientele ca sa stie consumatorul ce cumpara, dar si daca produsul contine ingredientele cu efecte alergene, detaliu foarte important”
                                Alin Nastase, seful CJPC Bacau

                                [HIDEPOST]
                                El a mai spus ca, potrivit Ordinul 392/2013, pe lânga interzicerea colorantilor, acesta mai prevede si faptul ca la comercializarea produselor de panificatie neambalate, operatorii economici sunt obligati sa afiseze denumirea produselor, denumirea furnizorului, cantitatea neta a fiecarei bucati, pretul de vânzare cu amanuntul (lei/bucata), pretul pe unitatea de masura (lei/kg). Trebuie subliniat ca, pentru producatorii si comerciatii care nu s-au conformat legii, necunoasterea prevederilor legale nu îi exonereaza de raspundere. [/HIDEPOST]

                                Azerii de la SOCAR inaugureaza prima benzinarie din Bacau

                                Joi, 13 februarie, incepând cu ora 9.00, compania azera SOCAR va inaugura prima statie din Bacau de alimentare cu carburant. Concomitent, azerii de la SOCAR vor taia panglica la alte trei statii de benzina construite in localitatile Buzau, Focsani si Adjud.

                                Evenimentul inaugural va beneficia de prezenta oficialilor de la Bucuresti ai companiei, fiind invitati sa participe si reprezentantii autoritatilor locale si judetene. Pe lânga pompele multi-produs, benzinariile vor oferi si servicii automate de umflat pneuri (colonete aer-apa) si de orientare in trafic prin info-chioscul digital.

                                Prin deschiderea noilor benzinarii, compania azera SOCAR va detine, în Romania, in total 24 de statii de alimentare. Intentia declarata a reprezentantilor companiei azere este de a ajunge, în câtiva ani, la o retea de 300 de benzinarii în toata tara. SOCAR România este reprezentanta companiei petroliere si de gaze naturale cu acelasi nume detinuta de statul Azerbaidjan.

                                ULTIMELE ȘTIRI