De-o vreme, scârbit fiind de toti politicienii lumii, pe care nu-i intereseaza pacea si bunastarea noastra, ci satisfacerea orgoliilor lor primitive, ma bate gândul sa plec aiurea, pe alta planeta. Chiar am inceput sa cred ca exista viata pe alte planete. Si nu doar viata, ci chiar si fiinte inteligente.

Mai intâi, speranta evadarii de pe Terra mi-a fost incurajata de gluma aceea care spunea ca dovada suprema a faptului ca exista fiinte inteligente in afara Pamântului este ca acestea nu au incercat sa ne contacteze. Apoi, speranta evadarii mi-a fost intretinuta de oamenii de stiinta, care aduc mereu dovezi ale existentei vietii pe alte planete.

Posibila mea evadare ar mai depinde de un amanunt: as vrea ca niciun politician sa nu infesteze moral noul habitat extraterestru. Ce-ar fi sa-i lasam pe Terra, doar pe ei? Sa fure unii de la altii, sa se voteze intre ei, sa se idolatrizeze si sa se bombardeze reciproc, sa…

Cercetatorii de la N.A.S.A. spun, conform Daily Mail, ca in urmatorii 20 de ani vor descoperi urme extraterestre de viata, dar ca acestea se vor afla, cel mai probabil, in afara Sistemului Solar. Cu prilejul unei discutii publice organizate recent la Washington, specialisti ai N.A.S.A. au prezentat programul de cautare a vietii extraterestre in Univers, prin intermediul unor telescoape actuale si viitoare.

Charles Bolden, actual director al N.A.S.A., fost astronaut, a spus in acest context: ,,M-as aventura sa spun ca (…) mai multi dintre colegii mei prezenti astazi aici sunt de parere ca este improbabil ca in vastitatea nelimitata a Universului oamenii sa fie singuri”. Sara Seager, profesor de fizica si stiinte la Massachusetts Institute of Technology, este foarte optimista:,,Cândva, in viitorul apropiat, oamenii vor putea sa arate o stea si sa spuna: <>”.

N.A.S.A. spera sa lanseze cu succes, in 2017, Transiting Exoplanet Surveying Satellite (Tess), iar in 2018 telescopul spatial James Weeb. La inceputul deceniului urmator va fi lansat Wide Field Infrared Survey Telescope – Astrophysics Focused Telescope Assets. Deja, telescopul spatial Kepler a descoperit mai multe exoplanete interesante, inclusiv planeta Kepler 296-f, supranumita ,,Super-Terra”, care este de doua ori mai mare decât planeta noastra, se afla in zona locuibila din jurul stelei sale, ceea ce permite existenta apei in stare lichida pe suprafata ei.

Savantii rusi se afla tot in prima linie a optimismului si explorarilor. Potrivit agentiei Interfax, Andrei Finkelstein, om de stiiinta, a declarat ca ,,exista viata pe restul planetelor si vom vedea acest lucru cam in 20 de ani”. Astronomul rus sustine ca 10 la suta dintre planetele cunoscute sunt asemanatoare Pamântului. In aceste conditii, pe aceste planete pot exista forme de viata, iar extraterestrii ar fi asemanatori noua. Cu doua mâini, doua picioare, cap…

Andrei Finkelstein a facut aceasta declaratie in cadrul simpozionului ,,The Search For Extraterrestrial Intelligence”, de la Sankt Petersburg, unde a mai afirmat ca nu are niciun dubiu privind existenta unor forme diferite de viata in intregul Univers. O concluzie asemanatoare a fost formulata si de savantul american Richard B. Hoover, in The Journal of Cosmology. El scrie ca intr-un meteorit au fost descoperite microfosile de extraterestru.

Savantii americani sunt atât de optimisti, incât doi dintre ei, potrivit celor de la Huffington Post, s-au prezentat in primavara acestui an in Congresul american, solicitând: ,,Dati-ne bani in continuare (pentru cercetare, n.n., I.F), pentru ca sigur exista extraterestri!”

Singurii care au asezat batista pe tambalul optimismului sunt cercetatorii chinezi de la Universitatea Tsinghua din Beijing, cei care spun, potrivit Live Science, ca a gasi indicii ale existentei formelor de viata pe alte planete din jurul unor stele indepartate ar putea fi mult mai greu decât isi imaginau pâna acum savantii.

Caracteristicile acestor stele, argumenteaza ei, sunt diferite de cele ale Soarelui nostru si trebuie sa se tina seama de aceasta realitate, inainte de a face presupuneri prea optimiste.

Evadam, totusi, , in curând, de pe Terra? Daca da, nu uitati: fara politicieni, va rog!

Ieri dimineaţă, la ieşirea din blocul meu, mă opreşte un domn în vârstă, cu pălărie, mărunţel de statură, şi mi se adresează cu: Ştiţi ce vă rog… Vai de mine, îmi zic în mintea mea, cine ştie ce-mi cere, ce vrea, şi eu mă grăbesc spre redacţie, am o listă întreagă de lucruri de rezolvat.

Pentru că, de obicei, în astfel de cazuri, când te opreşte pe stradă un necunoscut, nu auzi decât lucruri neplăcute, trebuie să o recunoaşteţi. Dar micuţul domn continuă: „Ştiţi ce vă rog, să nu îmbătrâniţi niciodată, că-i tare greu.”

Am râs şi am răsuflat uşurată. Carevasăzică era vorba despre un bătrânel simpatic, şugubăţ, care a vrut să-mi spună ceva plăcut, vesel, pe un ton aparent serios. Şi, aşa micuţ cum era, parcă nici nu era real, parcă era un gnom coborât dintr-o poveste. Ei, dar noroc că mai există şi astfel de oameni pe lumea asta, că de acrituri şi de neciopliţi nu ducem deloc lipsă.

Nici de bârfitori, pentru că se zice, pe drept cuvânt, că „bârfa-i un motor social plin de supape şi de ambreiaje, dar fără frână”. Bună imagine, sugestivă. Apropo de motor, cuvânt care se aude pe platourile de filmare. Tocmai a apărut o nouă carte având ca subiect lumea Hollywood-ului, scrisă de o fostă vedetă care are limba ascuţită rău de tot, otrăvită. O viperă, nu alta. Venerabila doamnă, pentru că are peste 80 de ani, se numeşte Joan Rivers, iar cartea ei se intitulează Diary of a mad diva , un titlu al naibii de comercial.

Cine deschide jurnalul acesta îşi pune mâinile în cap sau râde de se ţine de burtă. Voi spicui, spre deliciul celor cu simţul umorului, câteva mostre de ziceri à la Joan Rivers. Despre Taylor Swift: Când te desparţi de nouă oameni în nouă luni, poate ar trebui să faci un duş. Spun asta ca o bunică iubitoare. O spun cu afecţiune. Excelent jucată chestia cu bunica iubitoare, cu afecţiunea! Păi, ce, te pui cu o actriţă de comedie care ştie o groază de trucuri, are simţul umorului, şi, în plus, mânuieşte bine şi condeiul, având un spirit de observaţie, un ochi de temut.

Dar cel mai rău o înţeapă pe biata Jennifer Aniston, şi aşa lovită de soartă (după durerosul divorţ de frumuşelul Brad Pitt), executând-o cu maximă cruzime, trimiţând-o într-un ridicol total, mortal: Jen a fost înşelată şi părăsită de mai toţi bărbaţii de la Hollywood, dar tot e şocată de fiecare dată când i se întâmplă iar şi iar…

Iar pe graţioasa Sienna Miller o încondeiază fără pic de menajamente: E foarte greu să-i cumperi un cadou, fiindcă ce-i mai poţi lua unei femei care a avut orice…bărbat?! Şi tot la aceleaşi năravuri şi moravuri o prinde în gheare şi o pictează pe delicata eroină din „Twilight”, dar nu îi suge sângele, ci o dărâmă cu totul: Multe vedete fac un singur lucru bine.

Cea mai mare păcăleală vine de la Kristen Stewart, care a primit o întreagă carieră la schimb pentru că a ştiut să se joace cu testiculell unui regizor. E dată dracului bunicuţa asta cu gură de lup! Sfâşie totul, îşi bagă adânc colţii în mult mai tinerele ei colege de breaslă, declarând, nu fără dreptate, următoarele: „Eu am reuşit în viaţă având curajul să spun ceea ce gândesc toţi ceilalţi”.

Se poate sluji în mai multe chipuri conceptul din titlu: utile ne sunt studiile pe această temă tipărite în ţară sau în afara ei, oportune sunt intervenţiile imediate în cazul periclitării adevărurilor din cuprinsul termenului, viabile sunt faptele fiecăruia dintre cetăţenii acestei ţări, menite să-i crească prestigiul între noi înşine şi în faţa altor seminţii.

Victor Crăciun a ales o cale temerară sau, după unii, radicală: în ziua de 25 decembrie 1989, la Bucureşti, a reîntemeiat Liga Culturală Română, având drept fundament tradiţia marilor corifei ai istoriei naţionale, iar ca suport teoretic, lucrarea „Liga Culturală şi Unirea Transilvaniei cu România“, de Vasile Netea şi C. Gh. Marinescu (Iaşi, „Junimea“, 1978).

„În condiţiile în care din 1990 tentaţia deschiderii de firme lucrative a biruit, Victor Crăciun a ales o cale de… câştig moral, mult mai valoros“, s-a spus la festivitatea consacrată aniversării a opt decenii de viaţă, pusă în slujba românismului (Iaşi, 3 aug. 2014). Şi-a binemeritat fotoliul de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe şi apoi rolul de diriguitor al Congresului Spiritualităţii Româneşti.

Despre acestea şi despre multe altele, cel puţin la fel de plăcute, s-a vorbit cam trei ceasuri, în Sala rondă a Casei Universitarilor din Iaşi, unde Universitatea „Apollonia“ şi Departamentul Moldova al Ligii Culturale Române ne-au invitat să-l sărbătorim pe Victor Crăciun (n. 16 iul. 1934, Chişinău), „rob şi tocmai de aceea stăpân al culturii“, cum fericit l-a etichetat Vasile Burlui, moderatorul întâlnirii. Şi-a ales un strălucit fanion – Mihai Eminescu -, „ale cărui drumuri le-a continuat de unde le-a lăsat G. Călinescu“ (Mihai Cimpoi), devenind şi un „Mesia al culturii din Basarabia“ (Ion Dediu).

Îl caracterizează trei e-uri (bune, am preciza noi): „elan, entuziasm, energie“ (C. Gh. Marinescu). Cu o temeinică pregătire la preparandia lui Ţichindeal de la Arad, a promovat constant limba română“ (D. Nica). Câtă vreme a slujit Catedra de literatura română la Institutul Pedagogic de 3 Ani din Bacău, a configurat un model profesional, împreună cu Traian Cantemir, dar şi cu Constantin Călin, mai nou.
I s-au făcut şi recomandări: să lupte în continuare pentru drepturile românilor din Basarabia, Bucovina şi – de ce nu? – din Transilvania.

Încurajat de aceasta, i-am transmis şi eu o sugestie, după ce recitisem articolul său „Eminesciană“, publicat în „Ateneu“ (iunie 1969, p. 17), la 80 de ani de eternitate eminesciană: să reia propunerea de a se înfiinţa un institut de cercetări eminesciene, adică mai mult decât ceea ce Pompiliu Constantinescu cerea în 1940 – o Catedră Eminescu. „Va fi împlinirea unei datorii fireşti pe care o avem faţă de Luceafăr, o consolidare definitivă a intrării sale în nemoarte.“

„Nu există loc pe unde a trecut – sau se bănuieşte că a trecut – Eminescu să nu-l fi bătut cu pasul“, ne-a spus în cuvântul final. „În lume mai sunt 13 milioane de români, de care mă ocup fără bani, în vreme ce România e greu de condus cu bani“, a mai subliniat, mărturisindu-şi/-ne: „Sunt un om fericit. Toată viaţa am făcut ce am crezut că este bine să fac“.

S-a propus şi o sintagmă unificatoare: uomo universale, spre care s-au orientat intervenţiile sau mesajele celorlalţi invitaţi – Catinca Agache, Andrei Dumbrăveanu, Pompiliu Comşa, Ionel Pintilii, Vasile Vaida, Mihai Maxim, Boris Crăciun, Petru Butuc, Constantin Cloşcă, Vasile Filip, Areta Moşu, Horia Zilieru (prin telefon), Viorel Enea, Ştefanache Spulber.

Pentru detalii, oferim titlurile celor două lucrări lansate cu acest prilej: „Eminescu regăsit“ şi „Victor Crăciun la 80 de ani – Timp şi Răstimp“.

64 de elevi de la liceele de arta din Iasi („Octav Bancila“), Piatra-Neamt („Victor Brauner“), Târgu-Mures, dar si de la colegii („Stefan cel Mare“ Hârlau, „Vasile Alecsandri“ si „Gr. Antipa“ Bacau), precum si studenti ai Universitatii de Arte „George Enescu“ si ai Institutului de Arhitectura, ambele din Iasi, se afla de doua zile la Valea Budului, în Centrul de Agrement, pentru cea de-a XIV-a editie a taberei asteptate cu interes un an de zile.

Îi însotesc elevi de la scolile bacauane „Al. I. Cuza“, „N. Iorga“ si „Domnita Maria“, totul sub coordonarea inimosului profesor Aurel Stanciu. Am asistat la o festivitate de deschidere cu trimiteri punctuale atât din partea directorului Taberei, cât si a presedintelui juriului, Miruna Hasegan. Egida actualei editii este „Comunicare, creatie, autoevaluare“, iar un orizont apropiat este concursul de ex-libris „Anul Brâncoveanu“, organizat de Biblioteca Municipala din Onesti.

Elevii au primit materiale, reviste („Ateneu“), spatiu, mai putin idei. Ba o tema tot li s-a sugerat, ca si anul trecut: Casa Alecsandri din Bacau, pentru care le-am pus la dispozitie imaginile din 1909, 1990 si 2013 ale mult râvnitului muzeu. (În prima seara, DJ-ul Emanoil Serban, de la Teatrul „Bacovia“, a premiat un elev care a numit trei case memoriale din Bacau – „G. Bacovia“, „N. Enea“ si… „V. Alecsandri“.)

Duminica, la ora 17, vom asista la festivitatea de închidere, cu expozitia de rigoare, si la un foc de tabara… etajat. Revenim.

Evanghelia din duminica a noua după Rusalii ne înfățișează o minune ce ne dovedește biruinţa covârşitoare a lui Hristos asupra firii.
Era după slăvita minune a înmulţirii pâinilor. Seara, când ucenicii porniseră pe mare cu corabia, apele erau liniştite, dar stârnindu-se vântul, valurile s-au ridicat uriaşe, corabia se clătina mânată încolo şi încoace iar ucenicii erau îngroziţi. Pe când ucenicii se dau de ceasul morţii, deodată le apare Hristos umblând pe apă.
Cum a urcat Domnul în corabie, vântul a stat. La această nouă mare minune ucenicii nu se mai miră și este prima oară când toţi Îl mărturisesc pe Iisus Fiul lui Dumnezeu. Asemenea furtuni şi încercări ne sunt date şi nouă spre a le trce în viaţa noastră de zi cu zi.
Una din suferinţele des întâlnite este că aproape nu există casă sau familie unde părinţii să nu se plângă de copiii lor că sunt neascultători, răi şi obraznici, făcându-le mari greutăţi. În altă parte lipseşte pacea dintre soţi: certuri, bătăi, despărţiri. În altă parte, furtuna morţii s-a abătut şi a smuls pe unul dintre soţi, rămânând celălalt în haină de doliu. Pricina tuturor relelor este, aşa cum se ştie, păcatul şi depărtarea de Dumnezeu, căderea omului în necredinţă. De aceea îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră vânturi potrivnice iar marea acestei vieţi să se înfurie şi să loveasca greu corabia vieţii noastre pentru ca noi, să strigăm la El, să-L căutăm pe El, să ne rugăm Lui strigând ca şi Sf. Apostol Petru: „Doamne, scapă-ne, ca pierim!”.
Viaţa noastră este o corabie prinsă de furtună în mijlocul mării. Dacă trăim o viaţă cu Domnul, dacă suntem împăcaţi cu El prin trăirea noastră faţă de legea Lui, venind la Biserică, spovedindu-ne şi împărtăşindu-ne, nu avem de ce să ne temem în toate furtunile vieţii acesteia, căci apare Stăpânul nostru, scăparea noastră şi se face lumină în întunericul nopţii. Când vine vreme rea în viaţa ta, strigă la Dumnezeu, că se iveşte Mântuitorul tău şi-ţi spune şi ţie ca lui Petru: ” Nu te teme, nu te înspăimânta, că Eu sunt cu tine şi te scap.
În Evanghelie vedem dimensiunea umilirii omului prin păcat, prin neascultare, prin abandonarea lui ca fiinţă suverană. Această dimensiune a degenerării duce pâna în fundul oceanului, al universului, până în pământ. Acolo ajunge omul: în pământul pe care el trebuia să-l stăpânească şi să-l crească până la Dumnezeu. Pământul îl striveşte în dedesubtul lui.
Tot în această Evanghelie descoperim direcţia efortului nostru : direcţia slavei, mutaţia de la cele materiale la cele spirituale. Nu vom învinge universul material decât prin urcuș duhovnicesc, prin spiritualizare. Unde se face, cum se face această mutaţie a omului de la cele umilitoare la condiţia lui de fiinţă de excelenţă, suverană de împărat al făpturii? Este o singură cale: unirea plenară cu Hristos.
Să-L rugăm pe Dumnezeu şi noi, ca şi ucenicii Săi, să călătorească cu noi pe marea aceasta a vieţii tulburată cu fel de fel de ispite şi necazuri. Să departeze El toate vânturile cele potrivnice. Să-L rugam pe Domnul nostru, Iisus Hristos să ne întărească credinţa, să ne înveţe cum să ne rugăm, să ne dea lacrimi de pocăinţă ca să ne închinăm şi noi cu Apostolii, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu! Tu eşti Mântuitorul şi Salvatorul lumii! Mântuieşte-ne să nu pierim, că după Tine suspină toată făptura !

Pr. Liviu Burlacu
Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” – Bacau, subunitatea Observatorul Astronomic „Victor Anestin” organizeaza duminica, 10 august 2014, observatii astronomice ale unui eveniment denumit Luna plina la perigeu. Orbita Lunii nu este circulara, ci eliptica, punctul de pe orbita cel mai apropiat de Pamânt fiind numit perigeu, iar cel mai îndepartat, apogeu.

Pe 10 august, Luna Plina producându-se în apropierea perigeului, vom putea observa o Luna Plina putin mai mare si mai stralucitoare decât de obicei.

În conditiile unui cer senin, Luna Plina va putea fi observata în detaliu, prin instrumentele astronomice din dotarea Observatorului Astronomic „Victor Anestin”, situat pe strada I. G. Destelnica, nr. 8. Observatiile astronomice vor începe la ora 21:30.

Programul Observatorului Astronomic „Victor Anestin” este marti – duminica, 8,00 -16,00. Luni, este inchis.

Sfânta Evanghelie propusă pentru duminica a XIX-a de peste an are un parcurs foarte dramatic. Ne-am putea prezenta această relatare ca scenele unui adevărat film.
Este noapte… Isus se roagă singur, pe munte, în timp ce ucenicii sunt pe lac, într-o barcă „lovită de valuri”. La un moment dat vine Isus spre ei „mergând pe mare”. Ucenicii se înspăimântă, Isus îi linişteşte, Petru vrea să-i meargă în întâmpinare pe apă, dar simte că se scufundă… Strigă după ajutor, Isus îl prinde de mână şi-i reproşează puţina lui credinţă. Vântul încetează, iar cei care sunt în barcă, exclamă: „Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”.
Ca şi în duminica trecută, şi astăzi, Evanghelia ne pune în faţa unei realităţi extraordinare, impresionante în ceea ce priveşte comportamentul lui Isus. Şi, de asemenea, şi astăzi suntem provocaţi de Evanghelie să reacţionăm în faţa acestei relatări, culegând din ea sensul profund, dincolo de orice tentaţie de scepticism incredul sau de superficialitate emotivă.
De fapt, interesul relatării nu se epuizează în dramaticul situaţiilor şi evenimentelor relatate; el se concentrează mai ales în mesajul care este implicit şi ascuns în aceste evenimente, şi pe care trebuie să-l descoperim dincolo de realitatea simplă a faptelor povestite.
Această pagină din Evanghelia după sfântul Matei este simultan „relatare” a ceea ce s-a întâmplat în acea noapte pe lac, şi „simbol” al situaţiilor mai generale care îi privesc şi pe cititorii şi auditorii Evangheliei.
Barca lovită de valuri este barca lui Petru, adică aceea de pe timpul în care stătea Petru şi ceilalţi ucenici, dar şi Biserica, cea care încontinuu, în toate timpurile, se confruntă cu puterile adverse ale lumii; acele puteri adverse care se manifestă uneori explicit prin persecuţie, dar care pot lua şi aspectul instrumentalizării, rău-înţelegerii şi non-consideraţiei.
Teama şi dubiile ucenicilor şi a lui Petru sunt temerile şi dubiile creştinilor din toate timpurile. Biserica a fost şi va fi mereu o comunitate de credincioşi, dar în acelaşi timp aceşti credincioşi sunt întotdeauna – când mai mulţi, când mai puţini – „oameni cu puţină credinţă”, aşa cum, de fapt, suntem un pic noi toţi.
Şi în tot timpul „navigării” sale prin noaptea istoriei, Biserica se află întotdeauna într-o situaţie unde pare că Domnul este absent, într-o situaţie unde pare că lucrurile lumii merg înainte, înaintează fără Cristos şi fără Evanghelie, în timp ce, în realitate, Domnul este întotdeauna prezent, chiar dacă într-un mod ascuns şi misterios, şi, de fapt, întreaga istorie a omenirii şi a lumii este situată sub semnul Paştelui, adică al morţii şi învierii lui Cristos.
Întotdeauna, pe tot parcursul vieţii pământeşti, fragilitatea puţinătăţii noastre de credinţă este chemată să se depăşească încontinuu prin strigătul rugăciunii care îl invocă pe Cristos mântuitorul, pentru a găsi în el sprijin şi încredere în orice încercare şi dificultate, deoarece aventura credinţei creştine nu poate fi gândită şi trăită ca o liniştită croazieră de vacanţă.

Pr. Iulian Robu, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău