Stând de vorba cu Ovidiu Marciuc, l-am auzit de multe ori pomenind de lucrul bine facut si de drumul, în arta si în viata, asumat cu luciditate. Vorbeste întotdeauna cu miez (“filosoful nostru”, asa îl supranumesc colegii de breasla), si cum e destul de mucalit, nu se cruta nici pe sine în judecatile sale. “si astazi ma întreb daca am talent, în schimb, exercitiu am cât carul”, îi place sa zica. În mod evident, are si talent cât caru’, dar este unul muncit îndelung, slefuit cu cea mai mare grija. Marciuc este un perfectionist, mereu în cursa cu el însusi, cu dorinta de a fi performant în functie de criteriile autoimpuse. Crede în legitatea lucrurilor, în reguli, ordine, în motivatii solide. Daca nu respecti logica lucrurilor si legile, nu ajungi nicaieri, spune Ovidiu Marciuc, profesorul de grafica de la Colegiul National de Arta “George Apostu”. Un profesor foarte îndragit de elevii sai, fiindca are un dar înnascut de pedagog, are vocatie. stie sa asculte cu atentie, sa te îndrume, sa dea cele mai potrivite sfaturi, urmarind un lucru precis: sa-i învete pe elevii sai sa fie oameni (integri, onesti), pentru ca artisti nu poate sa-i faca, neexistând retete pentru asta. E o zona în care lucreaza, misterios, doar harul.
În fine, acum marturisesc ca-l asteptam de multa vreme pe Ovidiu cu o expozitie personala. stiam dinainte ca, atunci când o sa fie, o sa ne uimeasca. si asa s-a întâmplat. La Galeria Noua a Filialei Bacau a UAP, Ovidiu Marciuc expune o serie de lucrari ireal de frumoase. În care orice detaliu e atent pus în pagina, iar lumina e transformata în culoare, asa cum se petrece în tablourile marilor maestri ai picturii pe care el îi admira neconditionat: Georges de la Tour, Vermeer. Regasim apoi acel faimos clarobscur din opera lui Caravaggio si Rembrandt (care a spus totul cu mijloace putine si trasa fiecare linie cu sufletul, dupa cum avea sa-mi spuna odata Ovidiu). si asta pentru ca „arta se face din arta”, în convingerea lui, si e nevoie, oricând, de un „recurs la metoda”, experimentele, conceptualismele fiind ceva de nisa, niste efemeride, în fond. În vreme ce „pictura adevarata e un fel de esperanto, un limbaj universal”. Mergeti sa-i vedeti superba expozitie si o sa va convingeti de acest adevar. Privindu-i naturile statice, portretele, caii, „reportajele”despre mâini. Mâini care poarta, fiecare, o istorie a lor, fiind „traite” si sincere în ceea ce exprima. Gândirea mâinii. Dar peste tot si toate e lumina aceea magica din interiorul tablourilor. Greu de uitat, care te urmareste si te încânta în aceasta expozitie de exceptie.
