16 iunie 2024
ActualitateOstaș în Munții Tatra, jurist la Sovrompetrol, omagiat de Primăria Moinești

Oficialii i-au mulțumit lui Ion Procopie

Ostaș în Munții Tatra, jurist la Sovrompetrol, omagiat de Primăria Moinești

Ion Procopie, care împlinește 99 de ani în decembrie, a făcut parte din Regimentul 38 Infanterie și a luptat pe frontul de vest. Acum este președintele Filialei Moinești a Asociației Naționale a Veteranilor de Război și un membru activ al comunității. Doldora de amintiri și încă plin de viață, e mereu în mișcare și gata oricând să facă mărturisiri.

„Am luptat în Bărăgan, dar și în Munții Tatra. Prima dată am luptat cu nemții la Slobozia și am avut pierderi foarte mari. În Tatra, pe 25 ianuarie 1945, am fost rănit la piciorul stâng și spitalizat într-un tren sanitar care nu a putut să plece în România din cauză că nemții făcuseră praf calea ferată”, spune Ion Procopie.

S-a întors în țară abia pe 7 iulie 1945, refăcut și mulțumit că și-a îndeplinit datoria de ostaș. Nu știa ce-l așteaptă. Absolvent al Liceului „Ferdinand I” și al Facultății de Drept din Iași, Ion Procopie a fost judecător doar un an.



După instalarea sovieticilor, a fost trecut pe un post de muncitor. Tot un an. „Din cauză că aveau nevoie de specialiști, m-au angajat ca jurist la Sovrompetrol. Am stat acolo până în 1972, când am fost transferat la Stofe Buhuși”, povestește veteranul.

La 99 de ani, își amintește multe amănunte din perioada războiului și se emoționează când vorbește despre România.

Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești, l-a invitat la o sfințire din cartierul Hangani, care a avut loc duminică. Edilul a vrut să-i facă o surpriză bătrânului și a reușit.

„Pe 29 aprilie am marcat Ziua Veteranilor de Război. În întâmpinarea acestei sărbători, l-am invitat pe domnul Ion Procopie la slujba de sfințire a Așezământului Social Filantropic Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Liturghie arhierească săvârșite de către Înaltpreasfințitul Ioachim la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din Hangani, prilej cu care i-am oferit Diploma de excelență pentru curajul dovedit în luptă și implicarea în viața comunității”, a declarat primarul municipiului Moinești. În cadrul aceleiași ceremonii, i-a fost înmânată Diploma de Excelență și lt. (r) Ștefan Asandei, 95 de ani.



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img