5 mai 2024
CulturăOrice mincinos îşi află naşul într-un mincinos şi mai mare

Orice mincinos îşi află naşul într-un mincinos şi mai mare

Premieră la Teatrul de Animatie Bacău

Grea misie, misia de cronicar dramatic, dintr-un oraş cu un teatru de care este legat şi profesional, şi afectiv. Dacă acest teatru, care are şi secţie de animaţie, ar scoate spectacole unul şi unul, lucrurile ar fi simple, nu aş avea prilejuri de mâhnire, şi nu ar trebui să scriu evaziv, aluziv, etc., doar-doar s-o înţelege că mă feresc să jignesc. Dar nimic nu mă întristează mai mult decât starea de mediocritate, decât faptul că, văzând unele spectacole, mă gândesc la cum ar fi arătat ele dacă ar fi încăput pe mâna unor regizori talentaţi, cu idei, cu imaginaţie. Aşa cum mi-a zburat gândul, mai deunăzi, la Alexandru Dabija şi a lui năzdrăvană jucărea scenică “Vârciorova. Carantină”, plină de un haz nebun, dar cu miez amar. Ce grozavă „Păcăliadă”, concepută modern, cu nerv drăcesc şi cu trimiteri acide la actualitate ar fi făcut el!

Cum soarta nu mi-e însă chiar atât de potrivnică, am uneori şi prilejuri de bucurie când merg la teatru, aşa cum s-a întâmplat la premiera cu „Regele mincinoşilor” de la Teatrul de Animaţie. De cum am intrat, duminică dimineaţă, în sala teatrului, m-a cuprins subit buna-dispoziţie ascultând năstruşnicul cântecel cu elefanţii legănându-se pe o pânză de paianjen. Toţi prichindeii, dar şi părinţii şi bunicii care-i însoţeau la spectacol, erau încântaţi, unii fredonau şi ei melodia, alţii se legănau în ritmul ei.



Apoi a început spectacolul, şi scenografia minimalistă, cu câteva elemente inteligent figurate, ca şi culorile vesele, luminoase ale costumelor personajelor (autori Rebecca Balint şi Gheorghe Balint), au constituit un alt motiv de încântare vizuală. Şi povestea i-a prins pe micuţii spectatori, pentru că are umor şi te face să râzi cu poftă, înfăţişând nişte lucruri de-a-ndoaselea. Gheorghe Balint (care-şi spune acum, autopersiflându-se duios, tatageo) a imaginat o istorioară despre un oraş locuit de mici şi mari mincinoşi, în frunte cu regele lor. În trecere pe acolo sunt doi amici, un bufon şi un soldat, fără niciun căpătâi, obosiţi, flămânzi.

Căutându-şi ceva de făcut, şi ca să-şi mai potolească foamea, ei vor participa la un concurs de minciuni înfruntându-l pe însuşi regele. Nu reuşesc de la prima încercare, dar apoi, când în scenă apar două femei, înveşmîntate în mirese, voind să se mărite cu regele, bufonul Gogo pune la cale o farsă, aşa încât chipeşul său amic, Frantz, soldatul, să treacă drept un prinţ deghizat în grăjdar. Mireasa Gertrude îl place pe tânăr, în mod firesc, din moment ce regele e un bătrân caraghios, iar acesta din urmă, campion mondial la minciuni, se declară învins de şiretenia bufonului, care a născocit aşa o minciună gogonată.

Scenariul lui Gheorghe Balint este creionat cu supleţe şi limpezime, are idee, referinţe culturale, morală, şi e amuzant, cu personaje comice, bine individualizate, umor de situaţie, de replică. Are şi săgeţi ţintite la fix, atunci când este pomenită şi veştejită hoţia. Şi regia pe care o semnează Gheorghe Balint este una de profesionist experimentat, care ştie să lucreze cu actorii, să-i pună în valoare, pentru că ei joacă acum la vedere, nu cu păpuşi, marionete, etc.

Iar la interpreţii se simte pofta de joc şi credinţa, fiind cu toţii în rol, din moment ce îşi portretizează expresiv personajele, găsind cele mai adecvate mijloace scenice pentru asta. Un izbutit cuplu comic alcătuiesc Laurenţiu Budău, excelent în Bufonul Gogo, şi Mihai Chihaia (Frantz, soldatul ), sincer, direct, dar şi Tiberiu Gabor Bitere (o bună achiziţie a Teatrului de Animaţie) şi Ion Coşa, ambii savuroşi în rolurile a doi miniştri şi arbitri cu o înfăţişare bufă, burtoşi, crăcănaţi. Îl conturează veridic şi cu mult haz pe îngâmfatul rege mincinos Marian Puiu Gheorghiu. În rolul unei fetiţe zburdalnice, pe nume Rita, Adina Iftime e în largul ei, iar cele două mirese, una frumoasă şi dezgheţată, ba chiar limbută (Gertrude), cealaltă, slută şi mută (Mimi), sunt portretizate cu nuanţe nimerite de Alina Neagu şi Mihaela Popa.

„Regele mincinoşilor”, în care muzica minunată a lui Ciprian Manta te cucereşte, fiind un element forte în ecuaţia reuşitei, este un spectacol vivace, luminos, spiritual, Gheorghe Balint demonstrând, încă o dată, cât de mult iubeşte teatrul pentru copii şi tineret, căruia i s-a dăruit de o bună bucată de vreme.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri