Oricând este nevoie de sânge!

    Campania „Picătura de viață”

    Organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în colaborare cu Centrul de Transfuzii Bacău, Departamentul de Tineret al Bisericii Adventiste și Liga Studenților din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău campania „Picătura de viață” de donare de sânge, s-a derulat la începutul acestei săptămâni.

    Lansarea proiectului a avut loc luni, 20 martie, în Aula Universității, acolo unde inițiatorii acestui proiect s-au întâlnit cu studenții, dar și cu alți băcăuani interesați de acest eveniment. În expunere s-a vorbit despre donarea de sânge, vorbitorii încercând să-i sensibilizeze și să le trezească spiritul civic celor prezenți. Campania propriu-zisă de donare de sânge s-a derulat marți, 21 martie, de la primele ore ale dimineții, la Centrul de Transfuzii Bacău.

    „Pentru că donatorii fidelizați înaintează în vârstă și nu vor mai putea continua, este foarte important pentru noi să atragem donatori tineri”, a declarat dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău. În total, în campania „Picătura de viață” s-au prezentat la Centrul de Transfuzii peste 30 de donatori.



    „Prin această campanie dorim să tragem un semnal de alarmă asupra nevoii de sânge și să facem educație în donarea de sânge. Dincolo de beneficiile pe care le ai ca donator, și mă refer la cele materiale, satisfacția pe care o ai ca om că ai ajutat este uriașă”, a spus Viorel Șestun, director departament de tineret al Bisericii Adventiste, organizator.

    Beneficii pentru donatorii de sânge

    La fiecare donare de sânge, donatorii au și anumite beneficii: scutire de la serviciu pentru ziua în care donează, 7 bonuri valorice, facilități în transportul public, respectiv gratuitate pentru o jumătate din abonamentul pe o linie, în luna următoare donării (în Bacău, abonament subvenționat 50 la sută de Consiliul Local, dintr-un tarif de 40 de lei, restul de 20 lei fiind suportați de donator). În cazul pacienților fideli, aceștia beneficiază anual și de un set de analize complete gratuite, iar după fiecare recoltare de sânge, donatorii pot solicita setul de analize de control, care se fac obligatoriu la fiecare donare, respectiv HIV, VDRL, hepatite.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"