29 martie 2024
ActualitateOra Pământului, o nouă provocare

Ora Pământului, o nouă provocare

. Mai mult de 8.000 de oraşe din 195 de ţări participă sâmbătă la cea mai mare acţiune voluntară de mediu

În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour/ Ora Pământului. Ediția a 17-a va avea loc sâmbătă, 25 martie 2023, la ora 20.30. Oameni, instituţii şi companii de pe tot globul vor stinge lumina şi se vor uni pentru a oferi o oră din timpul lor pentru planetă, în peste 8.000 de oraşe, din cele peste 195 de ţări.

Cum ar fi dacă toți oamenii de pe Planetă și-ar propune să facă ceva mic, pentru a proteja mediul înconjurător, în fiecare lună? Oricât de mic, dar să fie practicat metodic și pentru o perioadă mai lungă.



De Ora Pământului 2023, a fost lansată o nouă provocare, pe lângă gestul simbolic de a stinge lumina în intervalul 20.30 – 21.30: oamenii sunt invitaţi să renunțe la rutina zilnică și să petreacă o oră în care să desfășoare acțiuni care au ca scop protecția naturii: gătiți cu ingrediente locale, reînnoiți o bluza veche, reciclați, plantați un copac. Nu e mult, nu e greu, dar dacă ne adunăm cât mai mulți oameni cu conștiință ecologică trezită, avem o șansă să reparăm. Avem o șansă să oprim degradarea naturii și să o ajutăm să devină și mai rezilientă. Pentru bunăstarea noastră și pentru generațiile viitoare!

Împreună, putem transforma o singură Oră a Pământului în mii și milioane de acțiuni de impact pentru casa noastră comună! 

Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni ṣi peste 2.100 companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faṭă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei. Din 2008, Earth Hour a devenit o miṣcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri