20 mai 2024
SănătateOperație în premieră la Spitalul Buhuși

Operație în premieră la Spitalul Buhuși

Echipa medicală de la Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a efectuat cu succes o intervenție chirurgicală de nefrostomie pentru care pacienţii erau trimişi la alte unități sanitare, până în urmă cu câteva saptamani.

Cea mai recentă astfel de intervenţie chirurgicală specifică specialității urologie, respectiv o nefrostomie percutanată ecoghidată, s-a efectuat la o pacientă in vârstă de 49 ani care a suportat anul trecut o intervenție chirurgicală in Italia – cistectomie radicală cu derivație urinară uretero-colonică. Din păcate, după intervenția pe care a suportat-o, s-a stenozat anastomoza dintre ureterul stâng și colon, astfel pacienta risca să piardă rinichiul stâng sau să facă o infecție urinară gravă care s-ar fi putut complica in sepsis sever și care ar fi pus in pericol viața pacientei.

Pacienta a fost internată in compartimentul Urologie, unde in cadrul unei echipe multidisciplinare (medici specialitățile urologie, chirurgie generală, A.T.I., radiologie și imagistică medicală) s-a efectuat o intervenție chirurgicală de nefrostomie percutanată a rinichiului stâng. Operație minim invazivă ( laparoscopică), cu o incizie de 5 mm, care a constat in montarea unui tub, de la nivelul pielii până in rinichi, pentru a se putea evacua urina.



Postoperator, pacienta se simte bine și este in afara oricărui pericol.

Atragerea de medici pe diverse specialități și dotarea de care beneficiază spitalul buhușean este, de asemenea, un aspect care au făcut posibile astfel de intervenții chirurgicale care, de regulă, se efectuează doar la un număr limitat de spitale din țară.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri