27 aprilie 2024
ActualitateOnceşti și Filipeni: Mistreţii distrug culturile agricultorilor

Onceşti și Filipeni: Mistreţii distrug culturile agricultorilor

– situaţia nu este deloc nouă, ba chiar foarte cunoscută, însă nici acum nu a fost rezolvată – fiind direct afectaţi, agricultorii nu au altă soluţie şi din primăvară până în toamnă se războiesc cu… porcii flămânzi veniţi din pădure

După ce trudesc cât e ziua de lungă pe câmp, agricultorii din comuna Onceşti şi Filipeni îşi beau cafeaua de seară, îşi pregătesc „armele” şi pornesc la „război”.

Mistreţii au început deja să le atace culturile şi pentru a nu ajunge să culeagă doar pagube, sunt nevoiţi să-şi păzească tarlalele. Şi au acumulat destulă experienţă, pentru că problema mistreţilor este veche, dar până acum nerezolvată, spre disperarea celor care au ales, şi în acest an, să lucreze terenurile din zonă.



 

Noapte de noapte, aceştia ies în câmp, aprind focuri, patrulează cu maşinile printre culturi, claxonează, suflă în vuvuzele, ba chiar trag şi cu tunurile (o improvizaţie a localnicilor), numai să pună pe fugă sălbăticiunile. „Nu doarme nimeni pe-aici noaptea. Parcă suntem la război”, spunea cu amar un fermier.

Mistreţii vin în turmă şi scormonesc după boabele de porumb, recent puse în pământ, sau în alte culturi după o plantă care este pe placul lor.

„În fiecare primăvară aşa păţesc fermierii şi ţăranii. Îşi păzesc culturile. Anul trecut, cel puţin la mine, pagubele au fost foarte mari, cred că peste 100.000 de euro şi peste 120 de hectare afectate. Situaţia se repetă an de an, iar lucrurile devin din ce în ce mai complicate”, ne-a declarat Cătălin Pavel, fermier în comuna Onceşti.

Şi după câţiva ani în care porcii le-au distrus munca, ei au ajuns acum să rotească culturile în câmp ţinând cont de preferinţele mistreţilor şi nu de ceea ce au învăţat în facultate.

„Am mai schimbat un pic din asolamente. Am pus culturi care sunt mai puţin afectate de către porcii mistreţi, dar realizarea unui asolament ştiinţific nu ţine cont de porcii mistreţi şi ne va fi dificil în următorii ani să rotim culturile în aşa fel încât să nu afectăm mediul, producţiile şi condiţiile care ne sunt impuse”, a completat inginerul Pavel, care a investit şi într-o cameră cu termoviziune, cu ajutorul căreia poate vedea pe timpul nopţii turmele de porci care vin din pădure.

„De pe la miezul nopţii încep să apară şi încercăm să-i alungăm cu maşinile, aprindem focurile, tragem cu tunul, facem zgomot ca să plece, dar a doua zi tot mai găsim stricăciuni. Aşa stăm de veghe în fiecare seară”, spunea şi Dănuţ Tănase. Aceleaşi probleme sunt şi în comuna Filipeni.

„Avem probleme grave începând din 2016 până în prezent. Sunt pagube însemnate şi nu ne ajută nimeni. Statul ştie să ne impoziteze, să ne taxeze, în schimb nu se iau măsuri. Eu am deja o pagubă estimată la circa 15.000 de lei”, mărturisea Tudorel Verman, un fermier din comuna Filipeni, care lucrează 200 de hectare, pe care tot el trebuie să le şi păzească.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri