La prima ninsoare, dinainte de sărbători, două fetițe clădeau, din fulgii păcălici adunați grămadă, un omuleț pe o bancă. În fața blocului. Măiestria mânuțelor lor a creat o păpușică albă, din resturile netopite. Ghemotoace de steluțe și bucurie, pe cale să dispară. Feeria care se lăsa așteptată a durat puțin. Le-am fotografiat opera de artă, din întâmplare, înainte de a se topi.
Nu a mai nins. Acum a nins iarăși. Frigul este și el un vaccin. Avatar? Aceeași neastâmpărare zglobie, căzută din cer, predestinată a deveni ghemotoc, a căpătat iarăși forme. Fulgi adunați în palme, fără mănuși, să le simți cristalele în efemera lor existență. Cum să imprimi mental unui copil o astfel de experiență? Ninsorile au și ele rostul lor. Școala cu sfaturi didactice, preluate de pe „on the line”, n-are nicio treabă cu practica. Poți să explici, pe internet, din ce-i făcut omul de zăpadă? Ai material „didactic’’ la îndemână? Fetițele din lumea reală s-au pus iar la treabă.
Banca din fața blocului nu mai făcea față. Nu a vrut să cedeze. Invidioasă și ea de inteligența care o depășește! Pe care e altceva! Le-a găzduit bucuros, cu intenții dintre cele mai bune, gardul viu din apropiere. Omulețul din zăpadă stă acum la adăpost. Dacă rezistă! Se bucură însă vecinii care trec și le admiră talentul, fără să știe cine sunt autorii. Nimic nu iese perfect, oricât ne-am strădui, motiv pentru cârcotașii care critică, inovatori ancorați în scepticism, că se putea ceva și mai bun. Ei nu știu că „Omulețul alb” suferă, fără să se manifeste. Duce lipsă de un fular! Și, nedorită, o mască la gură!
