25 mai 2024
OpiniiEditorialOmul şi bicicleta

Omul şi bicicleta

 

Bacăul a intrat în linie dreaptă cu derularea investiţiei hulită acum de majoritatea băcăuanilor: pistele pentru biciclete.

Unii sunt împotrivă dintr-un conformism specific provincialului, – asta ne mai trebuia, când n-avem apă, căldură, iar pensiile și salariile nu mai cresc, alții o supun criticii ca urmare a disconfortului creat, mulţi au ce au cu primarul şi partidul lui. Există și o categorie care, cu experiență și spirit analitic, pun în balanţă oportunitatea și eficiența în timp a acestui efort financiar. A trecut vremea când Bacăul era plin de biciclete și motorete, aproape toată lumea mergea la fabrică cu bicicleta, fie orășean ori din satele din jurul metropolei, iar mașinile erau o raritate, doar basculantele stricau liniștea orașului. Imaginea nu-i așa veche, a trecut doar o generație şi situația s-a schimbat dramatic, cum spun ecologiștii, normal, dacă facem apel la secolul în care trăim și privim unde ne așezăm pâinea: la masa bogată a marii și generoasei Europe. Nu? Bicicliștii au devenit minoritari, doar copiii şi sportivii mai pedalează de plăcere prin parcuri, alungați din stradă de bolizii aduși din depozitele de fiare vechi ale bătrânului continent,  astfel că, după anii de restricții, românii se duc cu maşina şi după o pâine, cum să-l obligi să se urce iar pe bicicletă, că acolo se va ajunge, după cum afirmă amatorii de scenarii şi teorii conspiraţioniste: s-a terminat cu boieria, facem ca în Ţările de Jos, ca în Suedia, Franţa: omul şi bicicleta, s-a terminat cu mirosul de păcură, motorină şi benzină, vom respira aer curat cu bani împrumutaţi cu forţa de gazda noastră europeană,  gătită frumos şi plină de bani. Românii trebuie să cheltuie banii de la UE pe nimicuri, nu pe proiecte serioase, din industrie, agricultură, IT, autostrăzi etc. Cum spune o zicală rămasă de la bunii noștri: capra râioasă mai ține și coada pe sus, n-avem de niciunelea, războiul este la graniţă, crizele s-au împletit şi se succed ca tăvălugul peste asfalt, iar noi ne dăm de-a dura cu bicla pe noile piste care ne costă milioane şi milioane de euro, pe care îi vor da înapoi nepoţii şi strănepoţii noştri.

Statistica nu iartă şi nu minte, de la fostul CPL până la fosta IMU, de la Partizanul la Letea, toate fabricile s-au închis, distrus şi vândut, şomajul oficial şi neoficial ţine oamenii acasă, cine va circula pe noile piste pentru biciclete? Pentru nevoile băcăuanilor, ale oraşului, primarul îndatorează iar Bacăul, împrumuturi care se adaugă altora la care plătim din greu, astfel că nu ne mai arde nici de bicicletă. Mergem pe jos.

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri