3 mai 2024
Fapt diversRomânia SurprinzătoareOm de afaceri, reținut pentru înșelăciune după vânzarea fictivă a unui Ferrari

Om de afaceri, reținut pentru înșelăciune după vânzarea fictivă a unui Ferrari

Un cunoscut om de afaceri din Suceava, specializat în domeniul imobiliar, a fost arestat preventiv de Judecătoria Sectorului 1 în urma acuzațiilor de înșelăciune. Potrivit anchetatorilor, el ar fi vândut un Ferrari pentru suma de 85.000 de euro unei persoane, cu toate că nu mai era deținătorul legal al automobilului.

Potrivit comunicatului de presă emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, acuzațiile se referă la perioada 23 aprilie 2023 – 18 iulie 2023, când inculpatul l-ar fi păcălit pe cumpărător prezentându-i ca adevărată o circumstanță falsă: că îi va vinde un autoturism marca Ferrari California.

Cu toate acestea, automobilul fusese deja vândut unui terț de bună credință. Într-o tentativă de a păcăli cumpărătorul, afaceristul ar fi utilizat o factură fiscală în care se atesta în mod fals că emitentul are calitatea de proprietar al autoturismului și transferă dreptul de proprietate către cumpărător. Persoana vătămată a remis astfel suma de 85.000 euro, fiind indusă în eroare de aceste manopere dolosive.

Această arestare survine în contextul în care omul de afaceri se confruntă și cu alte acuzații de înșelăciune în domeniul imobiliar. În calitate de administrator al unei firme, el este acuzat că a indus și menținut în eroare opt persoane, promițându-le că le va vinde apartamente într-un bloc construit de firma sa, în schimbul achitării unui avans. Potrivit procurorilor, el nu și-a respectat promisiunea și a fost reclamat de persoanele înșelate.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri