16 aprilie 2024
ActualitateOlimpici naționali la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”

Olimpici naționali la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”

Performanțele școlare obținute în acest an la olimpiadele și concursurile școlare naționale reconfirmă interesul pentru studiu al elevilor și calitatea actului educațional din cadrul C.N. „Vasile Alecsandri”. Misiunea colegiului este de a oferi tuturor o educație la standarde înalte, dar ne bucură faptul că putem răspunde așteptărilor pe care le are comunitatea de elevi și părinți de la corpul profesoral și prin crearea de oportunități pentru realizarea personală, pentru identificarea potențialului de învățare și creativ al adolescenților care învață la noi.

La etapele naționale ale olimpiadelor s-au calificat elevii alecsandrieni: Marta Cătuteanu, clasa a VII-a A, și Miruna Solomon, clasa a IX-a C, la Limba engleză, (îndrumate de prof. Oana Jugariu), Ioana-Alexia Bortoș, clasa a VII-a B, la Limba franceză (prof. Georgeta Marinescu), Andreea Agache, clasa a IX-a C, la Limba rusă (prof. Angela Sterpu), Ioana Bitire, clasa a XI-a D, la Limba latină (prof. Adrian Ifrim), Ana-Maria Asandi, clasa a XI-a E, la Chimie (prof. Răducu Galeru), Melinda Nistor, clasa a IX-a E, Sergiu Oiegar, clasa a X-a E, Sebastian Romeo Pintilie, clasa a XI-a E, Ștefania Enache, clasa a X-a E, și Robert Domoș, clasa a XI-a F, la Biologie (prof. Emanuela Oiegar, primii patru, și prof. Tatiana Rizan, ultimul), Daria Măciucă, la Geografie (prof. Adriana Măcincă), Maria Alexandra Pavelescu, Religie (prof. Loredana Olteanu), Vlad Dumitru, clasa a IX-a D (prof. Laurențiu Stroe) și Iulia Luncanu, clasa a XII-a C (prof. Oana Mihăilă), la Istorie, Cătălin Toma, clasa a XII-a G (prof. Ingrid Lazăr), la Informatică, Codrin Cristea, clasa a XI-a I (prof. Ovidiu Buhuceanu), la Astronomie și Astrofizică, echipa de volei fete liceu, clasele a IX-a – a XII-a (prof. Ionela Tuduriu), la etapa zonală pe Educație fizică și sport.

Felicităm colegii care au obținut premii și mențiuni la concursuri naționale, înscrise în calendarul Ministerului Educației Naționale, precum și doamnelor și domnilor profesori care le întrețin pasiunea, coordonându-le pregătirea elevilor: Sebastian Romeo Pintilie la Concursul „Științele pământului” (profesori Adriana Măcincă, Emanuela Oiegar, Răducu Galeru și Anișoara Nechifor), fiind calificat în lotul extins pentru selecția echipajului pentru etapa internațională, Alexia-Cristina Ibănescu (clasa VII-a A), Elisa Măriuț (clasa a VII-a A), Codrin Cristea (clasa a XI-a I), Ștefan Luca (clasa a XI-a H), Raluca Crețu (clasa a XI-a H), Mihai Gheorghiu (clasa a XI-a I), la Concursul Național de Astronomie și astrofizică „Marin Dacian Bica”, (îndrumați de prof. Ovidiu Buhuceanu), Marina Bârgu (clasa a XI-a E), îndrumată de prof. Daniela Harasemciuc, la Concursul de matematică „Adolf Haimovici”, Daniel Dragoș Stanca (clasa a X-a E), îndrumat de prof. Afrodita Timofti și prof. Luminița Pătrășcan, la Concursul „ACADNET”, Rebeca Jasmine Boloi (clasa a IX-a), Vlad Iulian Pintilie (clasa a IX-a), pregătiți de profesorii Adriana Măcincă și Anișoara Nechifor, Vlad Gabriel Muraru (clasa a X-a G) și Ionuț Antonio Varga (clasa a X-a G), pregătiți de profesorii Anișoara Nechifor și Otilia Terenteac, la Concursul „Ștefan Hepiteș”.



L-am întrebat pe domnul director al colegiului, prof. Călin Leon Boambă, cum apreciază rezultatele din acest an și ne-a spus că „performanțele școlare, la nivel de excelență, din acest an ne bucură foarte mult. Ele vin în completarea rezultatelor obținute la examenele naționale sau în cadrul proiectelor educaționale finalizate sau în curs de derulare.Toatea cestea au făcut posibilă recunoașterea colegiului cu distincția Școala Europeană. Ne dorim să ne menținem standardele înalte.”

Ce spun olimpicii noștri

Colegiul Național „Vasile Alecsandri” își demonstrează din nou prestigiul prin intermediul elevilor participanți la olimpiadele naționale și internaționale, care au atins culmile succesului cu ajutorul profesorilor îndrumători. Aceștia au spus câteva cuvinte despre reușita lor:


Sebastian Romeo Pintilie, clasa a XI-a E, calificat în lotul extins al Olimpiadei Științele pământului, locul II la Concursul internațional NASA, dar și în etapa națională la Biologie:
„Științele sunt pasiunea mea și derivă din plăcerea de cunoaștere. Am ambiții foarte mari; în fiecare an am cerut mai mult de la mine. Fac asta pentru că mă pasionează, nu mă împinge nimeni de la spate în afară de mine însumi. E una din regulile mele autoimpuse să nu stagnez niciodată și să încerc mereu să mă întrec, de aceea muncesc mai mult în fiecare an, nu m-am gândit niciodată că nu am să fac față pentru că am fost ocupat rezolvând problema de a face față, nu îngrijorându-mă din cauza asta. Cel mai important concurs la care am participat este NASA Ames Space Settlement Contest, concurs internațional. Am luat locul 2 la categoria mea anul acesta. Ajuns la acest nivel timpul liber oricum nu poate să mai existe, deoarece dacă faci ceva non-productiv te gândești că: dacă mai bine învățam acum? Dacă am să regret mai târziu?”

Cătălin Toma, clasa a XII-a G, calificat în etapa națională de Informatică:
„De când eram mic am fost pasionat de tot ce ține de calculatoare, de tehnologie în general. Dinainte să vin la liceu știam că vreau să mă axez pe informatică, dar eu nu consider că participarea este cea importantă, ci experiența câștigată. La urma urmei, ceea ce rămâne este rezultatul pregătirii, nu punctajul de la olimpiadă.”

Robert Domoș, clasa a XI-a F, calificat în etapa națională de Biologie:
„Am ales Biologia, deoarece este materia mea preferată, care ne prezintă toate dedesubturile omului și la care învăț cu mare drag. Nu pot spune că am acordat un timp special olimpiadei, deoarece mereu citesc din acest domeniu, dar fiind ceva mai serios, am acordat mai mult timp studiului. Mi se pare foarte utilă, datorită faptului că nu concurezi doar cu olimpicii, ci și cu tine însuți și mereu vrei să te întreci chiar și pe tine, să ajungi la performanța pe care ți-o dorești. Să nu se plafoneze doar la nivelul de la școală, pentru că, dacă tu ești cel mai bun în clasă, nu ai pentru ce să mai lupți, dar participând la olimpiadă o să ai o concurență mult mai mare și atunci ai pentru ce să te zbați, să te ridici cât mai mult în clasament.”

Ana-Maria Asandi, clasa a XI-a E, calificată în etapa națională de Chimie:
„Dorința de cunoaștere m-a făcut să vreau să ajung cât mai departe, să mă autodepașesc și să încerc să obțin rezultate cât mai bune. Nu m-am gândit niciodată să renunț deoarece mereu am îndrăgit Chimia. Timpul alocat pregătirii pentru olimpiadă este unul mai extins față de cel pentru școală. Acolo pun accent pe câteva materii care îmi plac mai mult (Chimia, Biologia și Fizica). Pentru olimpiadă lucrez mai mult în weekend-uri, însă timpul alocat variază în funcție de alte activități pe care le mai am. Un sfat pentru cei care vor să participe la olimpiadă este să nu se subestimeze, dacă le place o anumită materie ar trebui să încerce să progreseze și să nu se lase descurajați. Să nu uite că pofta vine mâncând.”

Codrin Cristea, clasa a XI-a I, calificat în etapa națională de Astronomie și Astrofizică:
„Am ales Astronomia, deoarece sunt pasionat de acest domeniu, îmi place să analizez tot ceea ce stă la baza funcționării Universului, adică evoluția stelelor și a galaxiilor. Eu studiez această materie individual de mai bine de 4 ani, dar pregătirea propriu-zisă a fost făcuta cu ajutorul domnului profesor Ovidiu Buhuceanu care este pasionat și specializat în acest domeniu.”

Miruna-Maria Solomon, clasa a IX-a C, calificată în etapa națională de Limba engleză:
„M-a determinat, în principal, pasiunea pentru limbi străine. Participarea la orice olimpiadă e extrem de utilă, în primul rând pentru că însumează un ansamblu de experiențe care nu pot fi căpătate în alt mod, dar și pentru că aduce cu sine un oarecare respect. Încurajez toți elevii să participe la câte olimpiade au posibilitatea! Cel mai important e să nu te stresezi, și să fii cu adevărat pasionat de materia pe care o urmărești.”

Andreea-Ioana Agache, clasa a X-a C, calificată în etapa națională de Limba rusă:
„Să merg la olimpiada de Limba rusă a fost o mare provocare pentru mine, deoarece nu este o limbă ușoară. Am ales această materie fiindcă sunt pasionată de limbile străine, în special de cele slave. Mă pregătesc pentru această olimpiadă din clasa a IX-a, iar eu nu aș fi trecut mai departe dacă nu era doamna profesoară Angela Sterpu să mă ajute și să îmi ofere toată încrederea și cunoștințele dumneaei.”

Ioana Bitire, clasa a XI-a D, calificată în etapa națională de Limba latină:
„Pasiunea, curiozitatea, dorința de a demonstra că Limba latină și cultura romană sunt omniprezente în viața noastră m-au determinat să particip, în ciuda faptului că m-am lovit, mă lovesc și mă voi lovi probabil pentru totdeauna de clasica expresie: «e o limbă moartă». În plus, am vrut să evoluez, să mă autodepășesc și să fiu printre cei mai buni. La olimpiadă am conștientizat ce înseamnă competiția, am văzut elevi mai pregătiți sau mai puțin pregătiți în comparație cu mine, mi-am demonstrat că pot oricând să mă autodepășesc dacă îmi doresc și că, uneori, este posibil ca pur și simplu, indiferent de cât ai muncit, norocul să nu fie de partea ta.”

Vlad Dumitru, a IX-a D, calificat în etapa națională de Istorie:
„Istoria este cea mai mare pasiune a mea, este o cascadă nestăvilită. Pentru mine cunoașterea trecutului este o datorie mai presus de orice pe lume, căci așa cum spunea marele Nicolae Iorga: «Istoria este cartea ce rămâne mereu deschisă»”.

Karina Luncanu, clasa a XII-a C, calificată în etapa națională de Istorie:
„Pasiunea pentru istorie am dezvoltat-o datorită unei curiozități puternice de când eram copil. Am avut o profesoară încă din gimnaziu, ce mi-a devenit un adevărat îndrumător până la finalul liceului. Alături de dna profesor Oana Mihăilă am reușit calificarea la națională atât în clasa a 8-a, cât și în clasa a 12-a. Ce au în comun aceste două participări unde am obținut calificări este materia ce cuprinde toată istoria românilor, o parte a istoriei mondiale ce mă intrigă și mă pasionează cel mai mult. Într-adevăr, am dedicat mult timp acestei pregătiri, fiind determinată de o dorință puternică de a merge la etapa următoare și având în permanență susținerea, nu doar școlară, ci și morală a profesoarei mele. Așadar, consider că, cel puțin în cazul meu, un profesor reprezintă acel «antrenor» dedicat, gata să ofere sprijin în orice moment. Competiția olimpiadei este una ce disciplinează elevii spre cultul învățatului, iar sfatul meu pentru viitorii participanți este să ofere timp și răbdare pentru că nu vor regreta!”

Andrei Oiegar, clasa a X-a E, calificat în etapa națională de Biologie:
„Am ales olimpiada la biologie deoarece am fost determinat de dorința de a face ceva productiv în timpul meu liber și pentru că e materia la care simțeam că pot face performanță. Consider că participarea este utilă întrucât te ajută să-ți gestionezi emoțiile la un examen viitor mai important, iar rezultatele în mod clar vin din ambele părți (elev și profesor). Elevilor care își doresc să participe la olimpiadă le-aș recomanda să nu se gândească doar la rezultat și să nu-și subevalueze adversarii.”

Melinda Nistor, clasa a IX-a E, calificată în etapa națională de Biologie:
„Genetica mi se pare foarte fascinantă și o învăț cu multă pasiune, motiv pentru care am și ales să particip la olimpiadă. Am ales această materie deoarece mă pasionează, chiar dacă e genul de materie la care cu cât înveți mai mult, cu atât ți se pare că știi mai puțin. Doamna profesoară de biologie, Emanuela Oiegar, a jucat un rol foarte important în pregătirea mea prin dedicația cu care a lucrat cu mine și colegii mei participanți. A pus foarte mult suflet în tot ceea ce a făcut și ne-a sprijinit moral, lucru foarte important în astfel de competiții. Încurajez cu drag pe oricine să participe la această olimpiadă, întrucât este o experiență deosebită.”

Articol realizat de elevele Ilaria Bisoc, a X-a F, Corina Plugaru, a X-a F

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri