Am trăit noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 în sediul unei primării. A fost o noapte a marilor conştiinţe. Îmi amintesc de faptul că unii dintre cei prezenţi, mai ales miliţieni şi activişti de partid care mimau că au fost ostracizaţi de către comunişti, trăiau evenimentul la „două capete”, întrucât nu se ştia nimic sigur despre soarta fugarului Ceauşescu.
Mi-a fost, încă îmi este milă de acei oameni. Unii dintre ei au devenit figuri importante ale managementului… non-comunist. În noaptea aceea, de un suspans teribil, nişte oameni ai condeiului cotidian, ziarişti băcăuani, n-au cultivat nicio secundă echivocul: au scris, au tipărit, şi-au pus sufletul în pagină, au vestit în ziua de 23 decembrie, prin noul cotidian DEŞTEPTAREA, zorii unei Speranţe care n-a murit nici astăzi în noi.
Dacă, printr-un joc nenorocit al istoriei, Ceauşescu revenea la putere, probabil că oamenii aceştia primeau un glonţ în cap. V-aţi gândit şi dumneavoastră la asta, nu-i aşa? Aceşti ziarişti – Mihai Buznea (redactor şef), Ştefan Olteanu, Eugen Verman, Elena Ţintaru, Ioan Enache, Petru Done, Constantin Nancu, Dumitru Mitulescu, Constantin Bursuc (fotoreporter) – n-au sugerat niciodată că ar revendica titlul de eroi ai conştiinţei sau de eroi ai Revoluţiei. Au continuat să trudească în mass-media şi pentru ca zorii acelei Speranţe în care au crezut să rămână un reper al istoriei.
Firesc, DEŞTEPTAREA de astăzi are un alt chip. Revoluţiile istoriei, ale tehnologiei şi informaţiei, ale mentalităţii şi discursului jurnalistic – pe valul cărora se află mereu DEŞTEPTAREA – poartă încă în ele nu doar amintirea gestului celor nouă jurnalişti, ci şi spiritul lor de decembrişti ai moralei autentice.
De 24 de ani, jurnaliştii DEŞTEPTĂRII încearcă să-i pună la colţ pe noii farsori ai istoriei, aplaudând însă paşii timizi (încă) ai economiei de piaţă şi virtuţile libertăţii. Mulţi dintre aceşti ziarişti au fost chemaţi de către farsorii incriminaţi în faţa instanţelor de judecată. În arhivele tribunalelor este scrisă o adevărată istorie a îndrăznelilor morale ale acestor ziarişti. Poate că, într-o zi, cineva va scrie şi această istorie.
Dar istoria cea mai grozavă a discursului jurnalistic al acestor oameni este cea din memoria colectivă a cititorilor noştri. Unele pagini ale acestei istorii au, desigur, şi accente critice. Cu atât mai mult trebuie aplaudate acestea, pentru că un reper ca DEŞTEPTAREA nu aparţine jurnaliştilor săi, ci mai ales cititorilor săi.
De pe valurile acestor repere – 24 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, 24 de ani de la apariţia DEŞTEPTĂRII– urările noastre de CRĂCIUN cu pace în suflete şi speranţă mereu reînnoită vin către Dumneavoastră cu mare respect.
