Să ne amintim: pentru că afacerea Roșia Montană era în defavoarea României, ani de zile au avut loc proteste de stradă.
Pentru că România urma să încaseze mult prea puțin din exploatarea unei resurse care îi aparținea. Deși este exact aceeași speță, problema gazelor naturale din perimetrele românești ale Mării Negre este tratată cu o muțenie demnă de o cauză mai bună.
Să facem o paralelă: o resursă naturală românească (gazul) urmează să fie dată spre exploatare unor companii străine, țara noastră primind pentru aceasta niște redevențe infime. Clasa politică a încercat, în prima instanță, să remedieze problema, impunând o taxare a veniturilor operatorilor economici care au rezultat din dereglementarea preţului la gazele naturale.
Legea, însă, a fost întoarsă în Parlament de președintele Klaus Iohannis. S-a dezbătut din nou și Senatul a scos taxa. Camera Deputaților amânase discuția pentru la toamnă, însă, în mod surprinzător, legea a fost băgată pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare de zilele acestea.
Ceea ce e foarte interesant, după cum spuneam, este că nici un reprezentant de seamă al societății civile care făcea atâta scandal pentru Roșia Montană nu a îndrăznit să atingă subiectul.
Ziariști, ONG-iști, protestatari de profesie, politicieni wanabee, bloggeri, „influenceri”, piscotari etc. nu au scos un diftong pe subiect. Acesta nu există pe agenda publică. Nu se discută.
Noroc că ne-a scuipat în freză ministrul de externe al Ungariei, care a cerut presiuni internaționale pentru ca România să fie silită să înceapă extracția de gaze de la Marea Neagră, ocazie cu care și ministerul nostru de externe a emis un comunicat.
Există un zvon care se insinuează tot mai insistent cum că problema gazelor de la Marea Neagră este folosită de „aliatul strategic” american pentru câștiguri politice. Gazele ar urma să fie vândute în Europa de Vest și în Ucraina la prețuri sub cele ale Rusiei pentru a scoate Moscova din joc.
Astfel, Europa nu va mai depinde de gazele rusești, ci de cele americane. Americane, nu românești, pentru că noi nu am avea nici un cuvânt de spus. Eu încă mai sper că e doar un zvon rău-voitor… Și totuși, ce este cu această tăcere asurzitoare?
