29 martie 2024
OpiniiEditorialO știre, două Românii

O știre, două Românii

Zidul Berlinului în variantă modernă. Românească. De data aceasta, zidul nu mai împarte în două un oraș, ci o țară întreagă. Pe post de cărămizi, cuvinte. Iar în loc de mortar, găsim interesul personal ori de grup: un liant mai bun nici că se putea! Avem și santinele; santinele media, care trag, pe print, în on-line sau eter în orice și în oricine vrea să treacă zidul de partea greșită. Luați o știre, orice știre de larg interes național din zona politică, dar nu numai.

De la OUG pe sănătate la OUG privind alegerile anticipate și de la audierile miniștrilor în Parlament la „Ziua Brâncuși”. La fiecare știre, avem două Românii. Una pro și una contra. În funcție de interesele fiecărei tabere. Tabere împărțite clar, precum galeriile de fotbal, cu largul concurs al posturilor de televizune. Și violența limbajului și a mesajelor parcă vine direct din peluză. Două tabere, așadar. Nu e loc de altceva, nu e cale de echilibru.

Marginea zidului e îngustă rău. O margine de câteva cuvinte. De genul: „proiectul X generează o vie dispută”. Mai departe nu ai cum să înaintezi. Dacă nu cazi, ești tras discret de abilele santinele-manipulatoare. Ori chiar de mulțimea furioasă care se agită sălbatic de o parte și de alta a zidului. Oriunde ai cădea, e la fel de rău. Nu mai e ca pe vremuri, RFG și RDG. Și nici Uruguay și Paraguay.

Doar vai! „Vai, strălucita inițiativă a Guvernului de a da un viitor țării este sabotată încă o dată cu mișelie de interesele de grup ale Opoziției”, se aude de o parte a zidului. „Vai, incompetența și interesele de grup care domnesc în Guvern pun în pericol viitorul țării și doar vocea puternică și înțeleaptă a Opoziției mai poate salva situația”, vuiește din partea cealaltă a zidului. Un zid, două Românii; niciuna mai bună decât alta, fir-ar al naibii de treabă!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri