8 mai 2024
ActualitateO rețetă de la subprefectul județului: pește la grătar

O rețetă de la subprefectul județului: pește la grătar

Valentin Ivancea, subprefectul județului Bacău, va petrece prima zi de Paște acasă, în familie. „Probabil, voi trage o fugă până în Orbeni, la mama, iar a doua zi voi fi iar în Bacău, cu prietenii”.

Știe să gătească miel (care se ține în baiț cu vin, cimbru, neapărat un pic de mentă verde, usturoi, foi de dafin etc.) și pește la grătar, pentru care tot secretul stă în saramură, afirmă subprefectul. Iată și rețeta: peștele (crestat), de preferință crap, se trage prin sare (sau în apă salină) și se ține la rece, apoi se așază pe grătarul încins. Se stoarce pe el o lămâie.

Saramura va conține apă, sare, ardei iute tăiat mărunt, usturoi zdrobit, cimbru, puțin busuioc, ciușcă (oțetul în care au fost păstrați ardeii iuți), suc de roșii (de casă) și legume coapte pe grătar: roșii românești, ardei grași, ceapă (pentru cei care suportă).



Când e gata, peștele fierbinte se ia de pe grătar, se aruncă într-o oală și se acoperă bine. Se servește alături de saramura peste care s-a presărat pătrunjel verde tocat și, de la sine înțeles, cu mămăliguță.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri