Un bărbat care a căzut victimă unui atac în urma căruia a suferit o puternică traumă craniană, nu numai că a reușit să supraviețuiască dar s-a transformat într-un veritabil geniu al matematicii, conform unui material publicat de LiveScience.com.
Jason Padgett a fost atacat de doi bărbați la ieșirea dintr-un bar în 2002, atac în urma căruia a suferit o puternică contuzie craniană și a început să manifeste simptome caracteristice stărilor de șoc post-traumatic. Acest incident l-a transformat însă pe Jason Padgett într-un geniu al matematicii capabil să perceapă lumea prin obiectivul geometriei.
Padgett era agent de vânzări într-un magazin de mobilă din Tacoma, Washington, fără niciun fel de preocupări academice și, în urma acestei agresiuni, a căpătat abilitatea de a vizualiza obiecte matematice complexe și de a intui concepte fizice complicate. Trauma gravă suferită se pare că i-a deblocat o anumită parte a creierului care face ca acum realitatea înconjurătoare să-i apară sub forma unor structuri matematice.
“Văd forme geometrice și unghiuri peste tot înjurul meu, în viața de zi cu zi” — de la geometria unui curcubeu, până la fractali de apă care se scurg în chiuvetă, a povestit Padgett într-un interviu oferit pentru Live Science. “Totul este extraordinar de frumos”.
Jason Padgett, care tocmai și-a publicat un volum de memorii sub titlul “Struck by Genius” (“Lovit de geniu”), este unul dintre puținii oameni care manifestă așa-numitul “sindrom al savantului” — o persoană normală care dobândește abilități de excelență într-un domeniu după ce suferă o traumă majoră. Au existat și alte cazuri în care victimele unor astfel de traume au devenit niște muzicieni desăvârșiți sau au început să picteze, dar cazurile în care victimele dobândesc capacități matematice extraordinare sunt extrem de rare.
Pornind de la acest caz, neurologii au reușit să identifice care sunt părțile creierului care permit obținerea unor abilități care țin de excelență, iar concluziile lor indică faptul că fiecare om este un geniu în stare latentă.
Înainte de a suferi această traumă, Padgett se descria drept un om obișnuit și un iubitor al petrecerilor. El nu a studiat niciodată mai mult de algebră elementară în școală. În plus, după cum recunoaște, “copiam la examene și nu am deschis niciodată o carte”.
Toate acestea s-au schimbat însă în noaptea în care a fost atacat. Padgett își amintește că și-a pierdut cunoștința pentru o fracțiune de secundă și că a văzut o lumină puternică. Doi indivizi l-au luat la bătaie și l-au lovit de mai multe ori la cap. Mai târziu, în aceeași seară, după ce a fost transportat la camera de gardă a unui spital, medicii au constat că Padgett suferise o contuzie craniană severă și avea hemoragie renală.
După ce și-a revenit după traumele fizice suferite, Padgett a început să se confrunte cu probleme de ordin psihologic, fiind diagnosticat cu șoc post-traumatic și cu anxietate socială debilitantă. În același timp a început însă să observe că lumea din jurul său arată diferit față de cum era obișnuit să o observe. El își descrie aceste viziuni ca pe niște “instantanee discrete ale realității, unite printr-un fir director, care se derulează însă la viteza normală”. Dacă ne imaginăm vederea ca pe diferite instantanee foto realizate de creier care sunt apoi montate precum cadrele unui film și redate la viteza normală, Padgett a dobândit capacitatea de a vedea direct aceste cadre, fără niciun montaj. În plus, mai povestește el, “totul din jurul meu are o aparență pixelată”.
Odată cu modificarea capacității sale vizuale, Jason Padgett a dobândit și o extraordinară abilitate de a desena obiecte geometrice. El a început prin a schița cercuri realizate din triunghiuri suprapuse, fapt care l-a ajutat să înțeleagă conceptul numărului pi, constanta matematică a cărei valoare este raportul dintre circumferința și diametrul oricărui cerc într-un spațiu euclidian. În realitate nu există niciun cerc perfect, susține el, precizând că poate percepe laturile poligonului oricât de complex care aproximează un cerc.
De asemenea, lui Jason Padgett îi displace conceptul abstract de infinit — și asta pentru că vede fiecare construct fizic ca pe un construct finit realizat din unități componente din ce în ce mai mici, viziune apropiată de ceea ce fizicienii numesc lungime Planck, cea mai mică lungime măsurabilă, și anume lungimea unui singur string din teoria stringurilor.
După trauma suferită, Padgett avea capacitatea de a desena forme geometrice extrem de complexe, dar nu dispunea de pregătirea necesară pentru a înțelege ecuațiile pe care aceste forme le reprezentau. Într-o zi, un fizician l-a observat desenând astfel de figuri geometrice complicate într-un mall și l-a rugat să urmeze cursuri de matematică. În prezent Padgett este în anul doi de facultate și aspiră să devină un specialist în teoria numerelor.
Abilitățile dobândite de Padgett au atras și atenția neurochirurgilor care au dorit să explice ce i s-a întâmplat de fapt.
Berit Brogaard, profesor la Universitatea Miami din Coral Gables, Florida și colegii ei l-au supus pe Padgett la o serie de examene fRMN (rezonanță magnetică funcțională) pentru a înțelege cum formează creierul său această sinestezie care îi permite să perceapă formulele matematice ca pe niște figuri geometrice. Sinestezia este o asociere spontană între senzații de naturi diferite.
“Sindromul savantului dobândit este ceva extrem de rar”, explică Brogaard, adăugând că în istoria medicinei nu sunt semnalate decât puțin peste 15 astfel de cazuri.
Examenul fRMN măsoară schimbările în circulația sângelui și aportul de oxigen în diferite părți ale creierului. În timp ce era supus acestor examene, Padgett a examinat o serie de formule matematice reale sau false, menite să-i producă apariția anumitor imagini geometrice în minte.
Rezultatele au indicat o activitate semnificativă în emisfera cerebrală stângă, unde se pare că este sediul abilităților matematice. Neuronii lui Padgett se aprind ce mai puternic în cortexul parietal stâng, o zonă cunoscută pentru abilitatea de a integra într-o imagine unitară informațiile primite de la mai multe tipuri de senzori. De asemenea, cercetătorii au remarcat creșteri ale activității în lobul temporal (legat de memoria vizuală, procesare senzorială și emoția) precum și în lobul frontal (cu rol în planificare și atenție).
Examenul RMN a indicat însă care părți ale creierului lui Padgett se activau. Pentru a identifica nivelul la care se produceau sinesteziile, echipa lui Brogaard a folosit un procedeu denumit stimulare magnetică transcraniană (TMS) — scanarea creierului prin intermediul unui puls magnetic care activează sau inhibă funcțiile diferitelor zone cerebrale. În momentul în care au scanat cortexul parietal, cea mai activă zonă a creierului lui Padgett, capacitățile sinestezice ale subiectului s-au diminuat foarte mult sau chiar au dispărut. Brogaard a indicat faptul că, atunci când neuronii dintr-o anumită regiune a creierului mor (așa cum s-a întâmplat în urma traumei craniene majore suferit de subiect), aceștia eliberează o serie de substanțe chimice care măresc activitatea cerebrală în zonele învecinate. Această activitate crescută se diminuează de obicei, în timp, însă câteodată poate produce niște schimbări structurale care duc la permanentizarea acestei activități crescute.
Oare acest tip de abilități există latente în fiecare dintre noi? Conform lui Berit Brogaard, “ar fi o coincidență mult prea mare dacă Padgett ar fi avut un creier cu totul special și ar fi suferit și această traumă care să dezvăluie aceste capacități speciale”. În consecință, conform autorilor studiului, în fiecare dintre noi există un geniu latent. Rămâne doar să descoperim niște metode mai puțin riscante de a trezi aceste abilități la viață.
AGERPRES
