O nouă premieră sportivă pentru județul Bacău: Cursa ciclistă Drumul Eroilor

În acest weekend (21-22 august) se va desfășura Cursa ciclistică Drumul Eroilor Târgu-Ocna – Valea Uzului, o competiție de ciclism cu totul specială, atât pentru județul Bacău cât și pentru lumea sportului pe două roți din întreaga țară.

Având în vedere promovarea ciclismului, a turismului, dar și a imaginii județului Bacău la nivel național, Consiliul Județean Bacău (CJ) susține trei competiții în 2021. Una s-a disputat deja și a fost mult apreciată: Turul Colinelor (12-13 iunie). A doua este cea mai sus amintită, respectiv Drumul Eroilor și este dedicată curselor individuale.



A treia va fi puțin mai târziu, în toamnă (2 octombrie), și va reprezenta o defilare a echipelor prin județ: Gentleman’s Race.
Concursul Drumul Eroilor va include două probe individuale, destinate cățărătorilor, după cum urmează:

Sâmbătă, 21 august, ora 10.30, Contratimp pe Munte (5km). Plecarea se va face din centrul orașului Târgu-Ocna (piațeta primăriei), după care va urma o zonă de fals plat, apoi urcare spre Monumentul Eroilor și Mănăstirea Măgura Ocnei.

Duminică, 22 august, ora 10.30
, Contratimp pe Plat (40 km). Startul se va da de la Primăria Dărmănești, după care cicliștii vor parcurge un traseu până la capătul lacului Poiana Uzului, apoi întoarcerea către sosire, tot la sediul primăriei din Dărmănești.

,,La fel ca în 2020, Road Grand Tour și Rally Spirit, susținuți de CJ Bacău, își propun și în acest sezon să readucă proba adevărului în ciclism, contratimpul. Această probă a dat de-a lungul timpului câțiva specialiști celebri precum Fausto Coppi, Bernard Hinault, Fabian Cancellara sau Tom Dumoulin. Aici trebuie să îi aducem în prim-plan și pe sportivii români care au excelat în această probă: Gigi Dumitrescu, Emil Rusu, Mircea Romașcanu, Vasile Mitrache, Paul Lupaș și Serghei Țvetcov”, se arată în comunicatul de presă emis de Road Grand Tour.

Pentru a motiva mai mult iubitorii de pedalat din județul Bacău să ia parte la acest eveniment, nu se va percepe taxă de înscriere pentru cei ce locuiesc în județ. Totodată, cursa de la Târgu-Ocna va fi transmisă live pe canalul de televiziune Eurosport, cel mai mare canal sportiv de satelit și cablu din Europa!

Partenerii principali ai competiției sunt CJ Bacău, Primăria Dărmănești, Primăria Târgu-Ocna, Road Grand Tour și Federația Română de Ciclism. Sponsorii sunt Aqua Carpatica, 4F, Fiald, Dedeman și Škoda România. Pentru mai multe informații legate de înscriere, traseu, categorii și programul cursei, poate fi accesat site-ul https://www.roadgrandtour.ro/cursa/2021-drumul-eroilor.

Romulus-Dan BUSNEA

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"