15 mai 2024
SportO modernă bază sportivă va fi construită la Buhuși

O modernă bază sportivă va fi construită la Buhuși

În cel mult 9 luni, buhușenii se vor putea bucura de un ansamblu sportiv ce va construit după toate regulile sportive actuale. Proiectul se va ridica pe fosta bază sportivă „Textila”, din localitate. Investiția se va face cu bani de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Investiția, cu o valoare de peste 1,2 milioane de euro, se va face pe un teren de 13 hectare aparținând orașului, unde cândva a funcționat fosta bază sportivă „Textila”. Ideea, apărută încă de pe vremea fostului primar Ionel Turcea (când se încerca mutarea echipei de fotbal care evolua în Liga a 4-a pe stadionul „1 mai” – Moldova din Buhuși) , începe să prindă contur, documentația fiind deja depusă la autoritatea de mediu, pentru a se obține avizele necesare demarării construcțiilor. Proiectul este finanțat integral de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Națională de Investiții, lucrările urmând a fi încheiate în maximum 9 luni.

O obiectiv pe măsura cererii crescute pentru sport, venite din partea populației



Astfel, vor fi amenajate un teren de fotbal (cu gradene pentru 500 de spectatori și instalație de nocturnă), precum și un teren multifuncțional pentru practicarea handbalului, a baschetului, voleiului și tenisului. Ambele suprafețe de joc vor avea marcaje conforme Regulamentelor sportive române.  „Prin această investiție, se dorește extinderea serviciilor oferite, servicii care să răspundă cererii din ce în ce mai mari”, se arată în memoriul depus la autoritatea de mediu. Totodată, se vor construi o clădire pentru vestiare, având și rol administrativ, cu toate dotările obligatorii: cabinet medical, grupuri sanitare etc., o parcare, alei și spații verzi. Pe terenul unde se va edifica baza sportivă există o tribună cu structură din beton, dar și clădiri pe o suprafață de 228 mp.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri