Decât să faci dreptate cu o nouă nedreptate, mai bine laşi lucrurile aşa cum sunt. La fel de adevărat este şi faptul că orice schimbare este privită cu suspiciune şi neîncredere, chiar cu rezistenţă manifestată public.
Pe de altă parte, atunci când schimbările asumate de o entitate administrativă, dublate de o susţinere politică, care conţin, declarativ, măsuri reparatorii, care afectează milioane de oameni, decidenţii trebuie să abordeze problema din punct de vedere axiologic şi, mai ales, gnoseologic, bazate pe studii, simulări şi experienţe cumulative.
Cazul concret supus dezbaterii publice de mai bine de un an este cel care are în vedere o nouă lege a pensiilor. Reclamată de ani şi ani, actuala lege este depăşită, nu mai reflectă principiile care au stat la baza fundamentării ei, respectiv cel al contributivităţii şi vechimii în muncă. În ultimii 25 de ani, legea a fost măcelărită, completată şi modificată cu alte legi şi ordonanţe care au creat, în timp, imense dezechilibre.
Cine a cerut, în stradă sau în Parlament pensii speciale, de serviciu, suplimente, adaosuri, cu voie de la stăpânire, la vedere sau pe furiş, le-au primit, astfel că cuantumul respectivelor pensii au atins sume astronomice, calculate după vectori politici. Este aberant ca unele categorii profesionale să beneficieze de pensii care ating cifre cu patru zerouri, iar pensia minimă abia a depăşit, după multe indexări şi măriri, 600 de lei.
Cum se va proceda, care va fi rezultatul este greu de anticipat, în condiţiile în care noua lege nu se atinge de pensiile speciale şi de serviciu. Şi, atunci, despre ce măsuri reparatorii vorbim, dacă operăm cu principii strâmbe? Aici se impun măsuri radicale, pe care iniţiatorii nu sunt dispuşi să le aplice, după cum o relevă evidenţa, ceea ce, vom vedea, toată tevatura va scoate fum, flacăra fiind înăbuşită de lipsa oxigenului din instalaţie.
