Când au văzut filmul „Casa Gucci”, supraviețuitorii celei mai vestite case de modă florentine s-au arătat scandalizați de ceea ce ei au numit „o versiune caricaturală” a unei istorii de familie cu multe elemente de senzațional. Din moment ce era vorba despre dragoste, lăcomie, lux, insațiabilă poftă de mărire, sânge și crimă. Dar exact asta se întâmplă când oamenii se lasă stăpâniți de o patimă, ajung propria lor caricatură, așa că versiunea cinematografică este cât se poate de îndreptățită. Și apoi vorbim despre un film artistic, și nu despre unul biografic, documentar. Un film făcut de un regizor de primă mărime, Ridley Scott, și cu o distribuție excepțională. L-am revăzut acum câteva zile și am fost captivată de creațiile actoricești, după ce, prima oară, m-am lăsat mai mult purtată de curiozitate, de firul poveștii senzaționale. Cu toții m-au cucerit: Jeremy Irons, cu un aer romantic, himeric, tenebros, decadent, Al Pacino, debordând de energie, cu gesturi febrile de bătrân negustor pișicher, Jared Leto, într-o compoziție burlescă, flamboaiantă, Salma Hayek, misterioasă, în rolul unei clarvăzătoare malefice, personaj conturat cu precizie, Adam Driver, întruchipându-l convingător, cu farmec, cu nuanțe bine plasate, pe Maurizio Gucci, victima asasinatului comandat de fosta lui soție, teribila Patrizia. Fosta Lady Gucci, adulată odinioară de lumea mondenă, ca o adevărată efigie a luxului, devenită odioasa „văduvă neagră” este fulminant redată pe ecran de Lady Gaga, al cărei mare talent actoricesc este dincolo de orice îndoială. Excentrica divă pop s-a investit total în această creație, cu un profesionalism, cu o exigență absolut admirabile. A conviețuit, practic, cu personajul ei timp de un an și jumătate, încât a avut nevoie de ajutor psihiatric ca să se elibereze din strânsoarea acestuia. Evident, personajul real al sumbrei istorii, Patrizia Reggiani, care a fost condamnată la 29 de ani de închisoare, din care a făcut doar 18, acum beneficiind de eliberare condiționată, a strâmbat din nas și a spus că e total nemulțumită de interpretarea artistei, care nici nu a avut „bunul-simț, curtoazia” de a fi vrut să o întâlnească. Ce curios sună în gura acestei femei cuvintele de mai sus! Când ea este o întruchipare a tot ceea ce contrazice bunul-simț, tipul arivistei fără scrupule, cupidă, feroce, o criminală. A deranjat-o și faptul că Lady Gaga nu este nici pe departe frumoasă, așa cum a fost ea, supranumită și „Liz Taylor a mărcilor de lux”. Latura asta e însă bine pusă în valoare în film, Lady Gaga schimbând un număr impresionant de toalete, peste 50, artista scoțând în evidență ostentația personajului, despre care un critic de film spune că arată ca „o țoapă înțolită și înfoiată ca un gogoșar”. Propria fiică, Allegra Gucci, care a scris o carte despre familia ei și tragica ei istorie, sfârșită cu asasinarea tatălui mult iubit, spune că Patrizia nu era atrasă decât de lucrurile materiale și de strălucirea acestora, de bani, de tot ce-i aducea putere și faimă. Și tot ea recunoaște că mama ei avea o puternică atracție pentru partea întunecată a lucrurilor.
Lady Gaga reușește s-o portretizeze extrem de veridic (prezența ei „crapă” ecranul, cum se zice) pe această arivistă cupidă, ahtiată după lux, pe intriganta de mare clasă, machiavelnică, împingând până la nebunie și crimă pasiunea ei pentru imperiul Gucci. O caricatură grotescă a poftei de putere, a vanității.
O îndreptățită versiune caricaturală
