20 aprilie 2024
ActualitateO forma inedita de perfectionare

O forma inedita de perfectionare

Clasicul proces de predare – invatare in salile de curs sparge barierele, evadand in… aer liber. Aceasta a fost ideea centrala a seminarului “Educatia in aer liber, abordari practice, infiintarea de facilitati pentru educatia in aer liber si participarea / cooperarea in cadrul comunitatii locale”, ce s-a desfasurat luna trecuta in organizarea Scolii elementare Saemundarskoli, situata intr-o suburbie a Reykjavikului, capitala Islandei. Participanti si beneficiari ai acestui curs, inscrisi prin Programul sectorial Comenius, au fost 18 profesori din tari ale Uniunii Europene, printre care si Nela Dumea, de la Palatul Copiilor din Bacau. Despre “evadarea” si participarea la acest stagiu, gratie surselor de finantare Comenius LLP si FSE-POSDRU, prof. Nela Dumea a precizat ca “obiectivul principal a fost promovarea ideii de realizare a procesului de predare – invatare in afara clasicei sali de curs. Astfel, regula scolii gazda era ca 70-100 minute dintr-o saptamana sa fie petrecute de copii in aer liber, invatand la diferite materii. Insa, aceste obiective erau mai greu de atins tinand cont ca vantul arctic este prezent aproape intotdeauna, ploile apar de cateva ori pe zi si jumatate de an e mai tot timpul noapte”.
Pe parcursul desfasurarii seminarului, profesorii participanti au fost, mai intai, simpli observatori ai desfasurarii procesului educational local, iar apoi au devenit ei insisi elevi, multe dintre activitatii fiind practice. “Am participat la o lectie de matematica, una de abecedar, am gatit sanatos la un vechi foc viking, printre retetele cu specific local fiind peste in carbuni, cartofi la ceaun, desert cu mere. Apoi am construit spatii de recreere si de exercitii fizice pentru copiii scolii, am participat la team-building-uri care au contribuit la intarirea relatiilor pe care le-am stabilit intre noi”, a mai spus coordonatoarea Cercului de Protectia Mediului – Ecologie de la Palatul Copiilor Bacau. (R. George)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri