O femeie a fost rănită într-un accident rutier produs pe DN2-E85, în comuna Cleja

Pompierii militari băcăuani au intervenit, marți dimineață, pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN2-E85, pe raza comunei Cleja, în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, la locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău și o ambulanță SMURD de la Punctul de Lucru Răcăciuni.

În urma evaluării efectuate la fața locului, salvatorii au constatat că o femeie în vârstă de 64 de ani a suferit traumatisme în urma coliziunii. Victima era conștientă, însă acuza dureri la nivelul coloanei cervicale.

Aceasta a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD, fiind ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Bacău pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Pompierii au asigurat, de asemenea, măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.

Cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier urmează să fie stabilite de către polițiști.



spot_img
spot_img