28 martie 2024
ActualitateO cometă pe cerul Bacăului: „Emil Prato, ochiul magic al Bacăului”

O cometă pe cerul Bacăului: „Emil Prato, ochiul magic al Bacăului”

Vineri, 11 ianuarie, la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” a fost marcată „Ziua Artei Fotografice din România”, care a fost decretată, printr-o hotărâre de guvern, în mai 2010. A fost aleasă ziua de 11 ianuarie, data naşterii lui Carol Popp de Szathmári (1812 – 1887), recunoscut ca primul artist fotograf al României şi primul fotoreporter de război din lume.

Şi-a început studiile de Drept la Cluj, pe care le-a întrerupt, plecând la Roma şi apoi la Viena, pentru a se dedica picturii şi fotografiei. Cu o biografie interesantă, în 1844 îl găsim la Colegiul „Sfântu Sava” din Bucureşti, care cumpărase primul aparat de fotografiat din România. Însuşi Szathmári a ţinut să specifice data în care a executat prima sa fotografie – noiembrie 1848, care se află în colecţia Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei, fiind una dintre nestematele acesteia.

Emil Prato, primul fotograf profesionist al Bacăului



Întâmplător sau nu, unul dintre discipolii lui Szathmári a fost Emil Napoleon Prato, născut, nu se ştie unde, din tată francez şi mamă germană, care, după absolvirea Şcolii Reale Superioare din Cernăuţi, a devenit ucenic, la Viena, la Studioul de Artă Fotografică „Adele”, a cărei franciză o aduce în Bacău, în 1901, şi devine primul fotograf profesionist din Bacău, cu atelier propriu, pe strada Centrală nr. 23, unde va lucra peste 40 de ani. Viaţa şi activitatea acestui profesionist al fotografiei sunt subiectul unei remarcabile cărţi, semnată de doi profesionişti Mihai Ceucă şi Iulian Bucur, „Emil Prato, ochiul magic al Bacăului”, lansată cu aceeaşi ocazie. „Subiectul acestei cărţi a irupt în timpul cercetărilor dedicate colecţiei mele de cărţi poştale ilustrate şi fotografii băcăuane.

Momentul-cheie al fixării pe subiect l-a constituit discuţia cu un vechi şi drag colaborator, Iulian Bucur. Cercetările sale erau complementare alor mele în ceea ce-l priveşte pe fotograful Prato. După o colaborare pentru realizarea unei expoziţii fotografice, iată-ne acum coautori ai acestui volum”, a spus Mihai Ceucă. Le-au fost alături fotografi amatori şi profesionişti, fotoreporteri ai cotidianului fierbinte, jurnalişti, scriitori, critici de artă, artişti ai penelului şi, de ce să nu o spunem, posesori de telefoane, dotate cu camere performante: „Fotografia s-a democratizat în ultimii 15 ani”, după cum a precizat Adrian Jicu, organizatorul şi gazda evenimentului, director al Bibliotecii, sub egida căreia a apărut volumul.

„Autorii acestui volum aparţin unor generaţii diferite (…) ceea ce-i uneşte este interesul pentru patrimoniul local şi valorificarea lui prin expoziţii şi albume, care, de fiecare dată, surprind prin ineditul lor”, a spus prof. Constantin Călin, critic literar. Iulian Bucur a reliefat contribuţia lui la realizarea acestui album, respectiv cercetările etnografice care au avut la bază fotografiile lui Emil Prato din jurul Tescaniului, care înfăţişează tradiţiilor populare, portul, obiceiurile şi tradiţiile din zonă.

Bacăul lui Prato, la Expoziţia Generală Română

Cititorul descoperă în remarcabila carte personalitatea artistului fotograf Prato, profesionalismul şi dedicaţia pentru a ilustra, prin fotografie sau cărţi poştale, o stare de fapt, evenimentele cotidiene, iar măsura talentului şi profesionalismului a arătat-o în 1926, fiind singurul fotograf care a surprins pentru posteritate marea catastrofă, incendiul din Bacău, care a distrus oraşul. Tot Emil Prato a fost „corespondentul” Bacăului la Marea Expoziţie Generală Română a Jubileului din 1906, 40 de ani de domnie a Regelui Carol I şi 25 de ani de la proclamarea României ca regat.

Şi a făcut-o cu cinste. Invitat la lansarea volumului „Emil Prato, ochiul magic al Bacăului”, Ovidiu Ungureanu, artist fotograf, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Bacău, a apreciat realizarea de excepţie a celor doi autori, aducând în atenţia publicului pe cel care a lăsat Bacăului o moştenire de excepţie în zeci, sute de mărturii imagistice ale epocii, care a rămas un exemplu pentru profesioniştii artei fotografice.

Despre activitatea fotografilor profesionişti, cât şi despre importanţa „Zilei Artei Fotografice din România” a vorbit şi Cornel Cepariu, ziarist la Agerpres, preşedinte al Filialei Bacău-Neamţ a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, uniune care a împlinit 100 de ani, tot pe 11 ianuarie, de la înfiinţare. „Ziaristul şi fotograful sunt într-o permanentă colaborare în realizarea materialului de presă, astăzi, mai mult ca oricând. Felicit pe toţi fotografii profesionişti, felicit ziariştii la acest Centenar, cu bucuria că, iată, s-a împlinit un an de la înfiinţarea Filialei Bacău a UZPR”, a spus Cornel Cepariu.

Cei prezenţi au primit câte un exemplar al cărţii, proiectul fiind finanţat de Consiliul Judeţean Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri