Când Alvin Toffler ne-a dăruit „Şocul viitorului” (1970), crea o nouă disciplină: Futurologia. Studiul său cu privire la schimbările din societate a devenit un reper al cugetării. Invariabil, aproape oricine arunca o privire asupra viitorului (chiar și asupra celui îndepărtat…) făcea trimitere la Toffler.
Astăzi, el a devenit un fel de Jules Verne care stă frumos în rafturile bibliotecilor, fără să mai stârnească mari pasiuni. Noua „Biblie” a futurologilor a devenit „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (Iași, Editura Polirom, 2018, 391 de pagini), cartea lui Yuval Noah Harari, istoric. Este o carte fabuloasă, una dintre rarele apariții editoriale din ultimii douăzeci de ani.
Harari, un tânăr lipsit de orice inhibiții, cu o viziune transdisciplinară de excepție, „are abilitatea de a condensa memorabil mari idei și de a le îmbina cu umorul.
El ne oferă nu doar lecții de istorie, ci și o lecție de metaistorie”, titrează The Washington Post. După ce și-a asigurat un anumit nivel de prosperitate, sănătate și armonie, sensul omului va fi raportat la atingerea unor ținte care par de domeniul utopiei: „nemurirea, fericirea și îndumnezeirea”, transformarea lui „Homo sapiens” în „Homo deus”, susține autorul. „Copiii șarpelui” ar putea deveni „pui de zei”. Este realist acest sens? Numai citind cartea puteți răspunde acestei întrebări.
Harari dinamitează nonșalant prejudecățile, logica de tip clasic, tabuurile. După ce a cucerit lumea, homo sapiens a ajuns în punctul în care „pierde controlul”, motiv pentru care omenirea are o nouă agendă. Una în care sunt prezente interogații de tipul: „Este homo sapiens o formă superioară de viață sau doar bătăușul local”?; „Cui i-e frică de Charles Darwin?”; „De ce bancherii sunt diferiți de vampiri?”; „Beethoven este mai bun decât Chuck Berry?”; „Cum a devenit umanismul – venerarea omenirii – cea mai importantă religie dintre toate?”; „Cine ar putea moșteni omenirea și ce religie nouă ar putea înlocui umanismul?”; „Pot oamenii să conducă lumea în continuare și să-i ofere sens?”…
Nu lipsesc avertismentele din perspectiva gestionării condiției umane: „Dacă nu avem grijă, rezultatul ar putea fi un stat polițienesc orwellian care monitorizează și controlează în permanență nu doar toate acțiunile noastre, ci până și ceea ce se petrece în corpul și creierul nostru”; „Majoritatea oamenilor nu vor fi upgradați și, prin urmare, vor deveni o castă inferioară dominată atât de algoritmii informatici, cât și de noii supraoameni”; „În vreme ce Hitler” avea de gând „să creeze supraoameni prin intermediul reproducerii selective și al epurării etnice, tehoumanismul secolului XXI” tinde către acest obiectiv „cu ajutorul ingineriei genetice, al nanotehnologiei și al interfețelor creier-computer”…
Harari crede că guru ai înaltei tehnologii ne pregătesc religii noi „care au puțin de-a face cu Dumnezeu”, „țin întru totul de tehnologie” și coboară pe pământ recompensele vechi (fericire, pace…). Seducătoare, argumentele sale pot genera „miros de frică” sau capacități de adaptare. Dacă nu vom ști să răspundem la întrebarea „Care este mai valoroasă – inteligența sau conștiința?” – vom deveni prizonierii mirosului de frică.
