– Adina și Cosmin și-au pus uniformele de ceremonie și au spus un “DA!” răspicat în fața ofițerului de stare civilă – cununia a avut loc la Adjud, locul natal al Adinei, urmând ca nunta să aibă loc în Bacău, orașul lui Cosmin – au făcut împreună aceste alegeri pentru că au vrut să împace ambele familii – de altfel și colegilor de muncă le este mai ușor să vină la nuntă, decât să care mirii aproximativ 200 de invitați tocmai la București

Adina și Cosmin Grigoraș sunt proaspeți însurăței. Ea este din Adjud, el din Bacău. S-au cunoscut la Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” Sibiu și de atunci au fost mereu împreună.

Cosmin a urmat-o pe Adina chiar și atunci când iubita lui și-a ales specializarea, așa că ambii au optat pentru arma geniu. Au absolvit academia în anul 2013, iar după șase luni de specializare, au primit repartiție în București și tinerii locotenenți lucrează în prezent la Centrul 70 Geniu Aviație.



În urmă cu doi ani, Cosmin a cerut-o pe Adina de soție, cu tot fastul necesar, iar de atunci, au demarat primii pași pentru organizarea nunții lor. Au contractat formația, fotograful, au rezervat restaurantul, iar timpul a trecut și i-a adus în fața Stării Civile.

Nu și-au făcut prea multe griji în ceea ce privește costumele de zi, pentru că au căzut de comun acord să se îmbrace în ținută militară, ca mulți dintre colegii lor care au trecut înaintea lor pe la Starea Civilă.

Așa că au scos din șifoner ținuta de ceremonie pe care au purtat-o la absolvirea academiei și s-au oprit la Starea Civilă. Au spus “DA!”, iar duminică, după ceremonia religioasă care va avea loc tot la Adjud, petrecerea se mută la cort, în Bacău, undeva pe lângă Centrul de Afaceri și Expoziții. Adina va schimba uniforma cu rochia de mirească mult visată, însă, Cosmin va rămâne fidel ținutei militare.

“O să plimbăm puțin nuntașii între Adjud și Bacău, însă, așa am hotărât de comun acord cu soțul meu. Așteptăm la petrecerea noastră aproximativ 200 de invitați. Avem familie numeroasă, iar acestora li se vor alătura și colegii noștri.

După nuntă trebuie să ne întoarcem la muncă, așa că mutăm săptămâna de miere în luna septembrie. Atunci vom zbura către însorita Grecie, unde, ne vom răsfăța din plin”, declară Adina Grigoraș

Având în vedere specializarea mirilor, petrecerea se anunță una “explozivă”. De explozivi, cei doi soți se vor ocupa pe mai departe în carieră. Ambii au de parcurs niște etape obligatorii de pregătire, iar când își vor atinge țelul, se vor gândi și la extinderea familiei.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"